Academia lui Rafael Nadal produce diamante. Studenții spaniolului au uimit la Miami Open și au ucis nume importante din ATP și WTA

academia-lui-rafael-nadal-produce-diamante.-studentii-spaniolului-au-uimit-la-miami-open-si-au-ucis-nume-importante-din-atp-si-wta

Academia lansată de Rafael Nadal a început să aibă primele rezultate notabile, „studenții” ibericului făcând valuri la Miami Open. Trei jucători de tenis crescuți la academia lui Rafael Nadal au produs surprize uriașe în cadrul turneului de la Miami Open. Alexandra Eala, Jaume Munar și Coleman Wong au surprins pe toată lumea din poziția de outsideri, reușind victorii de răsunet în fața unor nume importante precum Jelena Ostapenko, Ben Shelton și Daniil Medvedev. „Studenții” lui Rafael Nadal fac ravagii la Miami Alexandra Eala s-a făcut remarcată în tenisul feminin încă de la triumful de la juniori la US Open, în 2022. Sportiva de origine din Filipine a devenit prima sportivă din țara sa care a ridicat deasupra capului un trofeu de Mare Șlem. Ea face parte din academia legendarului tenismen de la vârsta de 12 ani. Filipineza a luat startul la Miami Open fără așteptări prea mari. Venise după o semifinală la Canberra și mai multe turnee în care a fost eliminată din primele tururi. Grație wildcard-ului primit la Miami Open a reușit să facă o impresie bună trecând în primele tururi de Katie Volynets și Jelena Ostapenko. Victoria în fața sportivei mult mai bine cotate a fost una de senzație. Eala a făcut senzație pe teren și a oferit cel mai bun joc de tenis de până acum, reușind să îi atragă atenția și lui Rafael Nadal. „Felicitări Alex! Ce victorie grozavă pentru tine și Filipine”, a scris Rafael Nadal într-o postare pe social media. Coleman Wong a venit de departe să se antreneze la academia lui Rafael Nadal. Sportivul din Hong Kong nu avea la dispoziție facilitățile necesare să ajungă la cel mai înalt nivel, dar a reușit să se mute la Mallorca, acolo unde a muncit din greu să devină un jucător de succes, iar rodul muncii sale se vede prin rezultatele de la Miami Open. Înainte de startul Miami Open, Wong nu a bifat multe meciuri la cel mai înalt nivel. A obținut o victorie facilă cu Daniel Altmar, iar împotriva lui Ben Shelton (14 ATP) a bifat o victorie memorabilă. Pentru al treilea jucător de tenis de la Academia Rafael Nadal prezent la Miami Open startul junioratului a fost mult mai ușor față de colegii săi, ibericul locuind la câțiva kilometri distanță față de Mallorca, orașul în care se desfășoară activitatea academiei. Cu un start bun la French Open la juniori, unde a fost aproape de a cuceri titlul, au urmat câteva turnee bune făcute de iberic, dar ulterior inconsecvența și-a pus amprenta pe rezultatele din următorii ani. În turul doi de la Miami Open a trecut de Daniil Medvedev și se apropie cu pași repezi de TOP 50. Urmează un meci dificil cu un alt adversar de top, Gael Monfils, la capătul căruia accesul în TOP 50 ATP ar fi garantat. Rămâne de văzut cum vor decurge lucrurile pentru cei trei sportivi angrenați în competiția dotată cu premii uriașe și 1000 de puncte ATP și WTA. Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de … citește mai mult

De ce nu a semnat sârbul Novak Djokovic petiția din procesul împotriva ATP, WTA, ITIA și ITF

de-ce-nu-a-semnat-sarbul-novak-djokovic-petitia-din-procesul-impotriva-atp,-wta,-itia-si-itf

Fostul lider mondial din tenisul masculin, Novak Djokovic, încă nu a semnat petiția din procesul împotriva ATP, WTA, ITIA și ITF. Tenismenul sârb și-a manifestat nemulțumirea față de câștigurile pe care le obțin jucătorii din primele locuri ale ierarhiei, în comparație cu ceilalți din Top 100. Djokovic nu a semnat petiția în nume personal, dar a semnat-o din partea organizației jucătorilor pe care a înființat-o, PTPA. Momentan, sârbul evoluează la turneul ATP de la Miami. De ce nu a semnat Novak Djokovic petiția din procesul împotriva ATP, WTA, ITIA și ITF Novak Djokovic încă nu a semnat în numele său petiția procesul împotriva ATP, WTA, ITIA și ITF. Fostul lider mondial s-a declarat în mai multe rânduri nemulțumit de faptul că sportivii din primele locuri ale clasamentului mondial nu încasează premii pe cât ar merita, în comparație cu cei din Top 100. Cu toate acestea, sârbul își dorește să îi vadă întâi pe ceilalți jucători de tenis că susțin acest demers. „În general, nu am semnat petiția deoarece doresc ca jucătorii să facă primii un pas în față. Am fost foarte activ în politica tenisului. Este un proces obișnuit, de la avocați la avocați, depinde de situație. Ca să fiu cinstit, sunt lucruri cu care sunt de acord în proces și lucruri cu care nu sunt de acord. Și am constatat că poate unele cuvinte erau destul de dure acolo, dar cred că echipa de avocați știe ce face și ce fel de terminologie ar trebui să folosească pentru a obține rezultatul corect”, a spus sârbul, potrivit sportskeeda.com. Djokovic, proces fără precedent în lumea tenisului Djokovic a decis să deschidă un proces fără precedent în lumea tenisului, prin intermediul asociației sale, PTPA. Organizația înființată de fostul lider mondial duce un război juridic împotriva ITA, WTA, ATP și ITF, forurile care guvernează „sportul alb” la nivel mondial. Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis a deschis o serie de acțiuni în instanțele din Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Europeană, prin care dorește să demaște abuzurile din tenis. „După ani de eforturi de bună-credință de a reforma tenisul profesionist, Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis (PTPA) a luat măsuri legale decisive. Astăzi, PTPA, alături de mai mulți jucători profesioniști de tenis și în numele întregii populații de jucători, și renumita firmă internațională de avocatură Weil, Gotshal & Manges LLP a inițiat o serie de acțiuni legale în SUA, Marea Britanie și UE împotriva organismelor de conducere ale sportului: ATP, ITT, ITF, ITIA, WTA. Procesele dezvăluie abuzuri sistemice, practici anticoncurențiale și o nerespectare flagrantă pentru bunăstarea jucătorilor care au persistat de zeci de ani”, se arată în comunicatul de presă emis de Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis.

Pe vremuri făcea asta cu Simona Halep! Mesajul lui Patrick Mouratoglou pentru Naomi Osaka, după meciul infernal al japonezei de la Miami Open

pe-vremuri-facea-asta-cu-simona-halep!-mesajul-lui-patrick-mouratoglou-pentru-naomi-osaka,-dupa-meciul-infernal-al-japonezei-de-la-miami-open

Naomi Osaka s-a calificat în optimile de finală de la Miami, după un meci care a durat 3 ore și două minute, iar antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, a transmis un mesaj superb. Japoneza, deținătoare de 4 titluri de Mare Șlem, a învins-o în 3 seturi pe americanca Hailey Baptiste în turul 3 la Miami Open, și va juca în continuare cu italianca Jasmine Paolini. Ce i-a transmis Patrick Mouratoglou pentru Naomi Osaka, după meciul dur de la Miami Open Antrenorul jucătoarei japoneze de tenis Naomi Osaka (61 WTA), Patrick Mouratoglou, a aplaudat efortul ei de a o învinge pe Hailey Baptiste (98 WTA) la Miami Open. Fostul lider mondial s-a impus cu 7-6 (6), 3-6, 6-4 pentru a-și rezerva locul în optimile de finală ale turneului. Victoria a venit după două ore și 59 de minute de joc efectiv, acesta fiind cel mai lung meci de pe tabloul feminin, la Miami. Baptiste a avut 4-2 în setul decisiv, dar din acel moment nu a mai câștigat niciun game. „Ce luptă! Despre asta este tenisul. Să treci prin suișuri și coborâșuri, să sapi adânc atunci când devine greu, să-ți accepti emoțiile și să le depășești, dar, mai ales, să rezolvi probleme. Nu poți fi mai mândru de efortul tău depus de astăzi”, a transmis Mouratoglou. Ce a spus Naomi Osaka după meciul infernal cu Hailey Baptiste Mouratoglou este un antrenor, comentator și expert francez care în 1996 a fondat academia de tenis care îi poartă numele. De-a lungul timpului i-a pregătit pe Serena Williams, Simona Halep și Holger Rune, dar a fost consilier și pentru alți jucători. După ce problemele la mușchii abdomenului au forțat-o să se retragă în turul 3 la Australian Open, după ce belgianca Belinda Bencic câștigase primul set cu 7-6 (3), Naomi Osaka a declarat forfait la Abu Dhabi din același motiv. Ea a reapărut la Indian Wells, dar a fost învinsă pe 6 martie, în primul tur, de jucătoarea columbiană Camila Osorio (54 WTA la vrema respectivă), cu un dublu 4-6. În primul tur la Miami, Osaka a trecut de ucraineanca Yulia Starodubtseva (108 WTA, venită din calificări) cu 3-6, 6-4, 6-3, după care a eliminat-o pe rusoaica Liudmila Samsonova (21 WTA, cs 24) cu 6-2, 6-4. „Anul acesta am jucat deja câteva meciuri dure. Cred că efortul m-a făcut să trec mai ușor peste unele probleme medicale. Apoi mi-am dat seama că trebuie să joci multe astfel de meciuri pentru a fi, cred, la un nivel grozav. Așa că sper că pot continua la fel”, a transmis Osaka, potrivit Sports Keeda. În runda următoare, japoneza se va confrunta italianca Jasmine Paolini (7 WTA), a șasea favorită a competiției, care a beneficiat de abandonul tunisiencei Ons Jabeur (30 WTA, cs 31), în primul set, când o conducea cu 4-3. Va fi prima confruntare directă, iar învingătoarea va da în sferturi peste sportiva americană Coco Gauff (3 WTA, cs 3), dacă aceasta o elimină pe poloneza Magda Linette (34 WTA). Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult

Urșii la putere! ACSH Gheorgheni este noua campioană a României la hochei pe gheață

ursii-la-putere!-acsh-gheorgheni-este-noua-campioana-a-romaniei-la-hochei-pe-gheata

ACS Gheorgheni este noua campioană a României la hochei pe gheață. Harghitenii au câștigat finala de la Sfântu Gheorghe cu CSM Corona Brașov, scor 2-1 (1-1, 0-0, 1-0) și și-au adjudecat, în premieră, cel mai important trofeu la nivel național. Brașovenii au deschis scorul prin Roberto Gliga, dar harghitenii au egalat rapid prin Daniel Trancă. Repriza a doua a fost una de mare luptă, însă fără nicio reușită la cele două porți. Vincze Peter  a adus titlul la Gheorgheni în  repriza a treia, într-un moment în care ambele echipe jucau 4 contra 4. ACSH Gheorgheni, noul pol de putere în hochei: harghitenii sunt noii campioni ai României! Harghitenii au confirmat supremația din acest sezon. „Urșii” din Gheorgheni au câștigat în acest sezon Supercupa și Cupa României, iar acum au obținut și primul titlu de campioni. Corona Brașov rămâne, astfel, cu cele șase titluri de campioană pe care a reușit să le cucerească până în prezent. ACSH Gheorgheni și Corona Brașov se vor duela și în semifinalele Erste Liga. Cei mai buni jucători ai finalei de la Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe – care va găzdui Campionatul Mondial de hochei, Divizia I, Grupa A, la masculin, în perioada 27 aprilie-3 mai – au fost desemnați Roberto Gliga (Corona) și Rasmus Rinne, portarul campioanei. Steaua București a încheiat sezonul pe podium. Hocheiștii din Bd. Ghencea au luat medaliile de bronz Medaliile de bronz ale actualei stagiuni au ajuns la Steaua București. „Roș-albaștrii” antrenați de Ioan Timaru și Novak Vaclav s-au impus în finala mică în fața eternei rivale SC Miercurea Ciuc, la finalul unui meci lipsit de emoțiile câștigătoarei. „Militarii” nu au lăsat loc de întrebări și au decis, în bună măsură, soarta meciului încă din prima repriză, 2-0. În final, tabela de marcaj a indicat scorul de 4-0 în favoarea formației din Bd. Ghencea. Golurile victoriei Stelei au fost marcate de Andrei Vasile, Lauris Bajaruns, Maxim Ashscheulov și Mihail Georgescu.

Ion Țiriac face un stadion nou cu 50.000.000 de euro, la un pas de Bucureşti. Bijuteria va fi acoperită şi va avea 10.000 de locuri

ion-tiriac-face-un-stadion-nou-cu-50000000-de-euro,-la-un-pas-de-bucuresti-bijuteria-va-fi-acoperita-si-va-avea-10.000-de-locuri

Ion Țiriac (85 de ani) a dezvăluit că în perioada următoare va ridica, din fonduri proprii, un stadion de aproximativ 50.000.000 de euro. Arena va fi una modernă, cu acoperiș și circa 10.000 de scaune, iar în ceea ce privește amplasamentul, ea va fi situată în Otopeni, adică la doar un pas de București. Ion Țiriac așteaptă aprobările pentru a construi un stadion de fotbal de 50.000.000 de euro Ion Țiriac promite de mai mult timp să construiască un stadion de fotbal în Otopeni, în preajma complexului sportiv pe care îl administrează în zonă, iar în primăvara lui 2024 a dezvăluit că și-ar dori să îl aibă ca antrenor pentru copii pe legendarul Mircea Lucescu. Între timp, „Il Luce” a mai dat curs unei provocări în carieră și a devenit selecționerul naționalei de fotbal a României. Însă, în ceea ce îl privește pe magnatul Ion Țiriac, acesta nu a renunțat la ideea de a construi un stadion în Otopeni și a lăsat de înțeles că a avansat timid cu proiectul. Miliardarul ar fi vrut să cheme deja buldozerele pe șantier, însă birocrația din România îi dă în continuare bătăi de cap și se vede nevoit să aștepte după o mulțime de aprobări: Stadionul Dinamo nu-l fac. Dar o să fac un teren de fotbal la Otopeni. Probabil că Stelea (n.r. – Bogdan Stelea) o să se ocupe acolo (nr. de pregătirea copiilor). Îl rugasem pe Mircea Lucescu, dar s-a dus la națională. Eu îi aduceam o mie de copii. O să fac stadion de fotbal și de rugby, tot acolo. I-aș ruga pe oamenii ăștia să nu mă mai țină ani și luni cu aprobări. Că nu fac nimic pentru mine. Las tot! Eu mă întreb cum mai merge economia asta. Iar la construcții, noi suntem zero. Ați văzut că în București, în patru ani nu s-a construit nimic. Nu e problema mea…”, a declarat Ion Țiriac, citat de Gsp.ro. Detalii despre arenă În continuare, Ion Țiriac a dezvăluit că va investi în ridicarea stadionului, prin intermediul fundației sale, aproximativ 50.000.000 de euro. Cât despre capacitatea arenei, aceasta va fi de circa 10.000 de locuri. Însă, fanii vor avea parte de tot confortul în timpul evenimentelor sportive și nu numai, deoarece stadionul va fi acoperit complet, după cum a mai precizat magnatul Ion Țiriac: Fac stadion de fotbal. Sunt în mari bătăi acum. Mari, mari bătăi. Facem stadion acoperit sau numai o groapă, 5.000 de locuri, mulțumesc, la revedere! Se pare totuși că ăla acoperit, numai de 10.000 de locuri, nu 20.000. Ca să îmi intre în bugetul pe care fundația mi l-a dat, adică 50.000.000 de euro. Acum sunt alte prețuri. Am 50.000.000 și pot să-l fac. Ar trebui, oarecum, atât Guvernul, cât și administrația locală să se gândească că dacă faci așa ceva, nu-l faci să-l duci acasă. Nu e comercial. Nu o să câștige banii ăla încă o sută de ani. Și ăla, eu mâine, după ce-l fac, îl dau cu plăcere cuiva să-l administreze. Dar tu crezi că statul ia? Sau orașul Otopeni? Nu! Îți trebuie un manager ca să aducă 50 de concerte. Clujul este un exemplu superb, senzațional. Uite că Bucureștiul nu poate. O să ai și metrou, plus trei mii de locuri de parcare…”, a completat fostul mare jucător de tenis.

Anca Todoni, record fantastic: e cea mai tânără jucătoare din istorie care a reuşit asta!

anca-todoni,-record-fantastic:-e-cea-mai-tanara-jucatoare-din-istorie-care-a-reusit-asta!

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni a reușit o performanță remarcabilă, devenind cea mai tânără sportivă din istorie cu o astfel de realizare. Continuă sezonul excelent al Ancăi Todoni, jucătoarea română de tenis urmând să intre, de luni, pentru prima dată în carieră, între cele mai bune 85 de sportive ale lumii. Record istoric reușit de Anca Todoni În acest sezon, Todoni, aflată pe locul 100 în clasamentul WTA, a obținut 12 victorii și a pierdut 6 meciuri. De asemenea, în ianuarie a intrat pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem, la Australian Open, după ce a trecut de calificări. Cea mai recentă realizare a Ancăi este câștigarea turneului de categorie 125 WTA de la Antalya. Desemnată a șasea favorită a competiției, ea a învins-o în ultimul act pe jucătoarea spaniolă Leyre Romero Gormaz (157 WTA), cu 6-3, 6-2. În urma acestei victorii, Todoni a devenit cea mai tânără jucătoare din istorie care câștigă 3 titluri WTA 125. Românca a împlinit 20 de ani pe 10 octombrie. În 2024, Anca a câștigat competițiile de la Bari și Santa Cruz, după 6-4, 6-0 cu maghiara Panna Udvardy, respectiv, 7-6 (5), 6-0 cu sportiva columbiană Emiliana Arango. De luni, Todoni va fi pe locul 82 în clasamentul WTA, cu 822 de puncte Pentru performanța din Turcia, Anca Todoni a fost recompensată de organizatorii competiției cu 15.500 de dolari și 125 de puncte. Ca urmare, ea ajunge la 822 de puncte, ceea ce îi permite ca, de luni, să fie pe locul 82 în clasamentul mondial. Doar două românce se clasează mai bine decât ea. Este vorba despre Jaqueline Cristian, pe locul 69 cu 931 de puncte, și Irina Begu, pe locul 75 cu 882 de puncte. România va mai avea o jucătoare în Top 100, pe Gabriela Ruse (88, cu 786 de puncte). În schimb, Sorana Cîrstea coborară 16 poziții și ajunge pe 117, cu 620 de puncte. La competiția organizată la Antalya, Todoni a trecut în primul tur de Udvardy, cu 4-6, 6-4, 6-2, iar ulterior le-a eliminat pe croata Jana Fett (134 WTA) cu 6-3, 6-2 și olandeza Arantxa Rus (89 WTA, cs 3) cu 6-7 (4), 6-4, 6-2, pentru ca în semifinale jucătoarea franceză Clara Burel (148 WTA) să abandoneze când era condusă cu 2-6, 2-3. Todoni a fost singura reprezentantă a României acceptată pe tabloul principal, dar în calificări au jucat două. Miriam Bulgaru (199 WTA, cs 6) a fost învinsă în primul tur de americanca Makenna Jones (699 WTA) cu 2-6, 4-6, iar Irina Bara (244 WTA) a trecut de turcoaica Ipek Oz (251 WTA, cs 8) cu 6-1, 7-5, dar a cedat cu 3-6, 4-6 în fața slovenei Tamara Zidansek (170 WTA, cs 2). Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult

Simona Halep a rupt tăcerea despre o perioadă neagră a vieții sale. Aveam anxietate. Mă trezeam plângând

simona-halep-a-rupt-tacerea-despre-o-perioada-neagra-a-vietii-sale-aveam-anxietate.-ma-trezeam-plangand

Fosta jucătoare de tenis Simona Halep, 33 de ani, a vorbit despre o perioadă mai puțin plăcută din viața ei, când s-a confruntat cu anxietatea. Mai exact, este vorba despre perioada care a urmat finalei la Roland Garros din 2017, când a pierdut împotriva Jelenei Ostapenko, scor 6-4, 4-6, 3-6. Sportiva din Constanța a povestit în cadrul unui interviu acordat recent că a fost foarte afectată în acea perioadă, acuzând stări de anxietate. Simona Halep, despre o perioadă neagră a vieții sale: „Aveam anxietate. Mă trezeam plângând” „(n.r. Se schimbă cu ceva modul în care ești privită de colege la următoarele turnee după ce ai câștigat un Grand Slam?) Crește aprecierea. Apreciezi că a putut să câștige un turneu cu șapte meciuri, cu o presiune pe care nu o mai întâlnești în altă competiție. Admiram mai mult persoanele care au câștigat Grand Slam trecând prin trei finale pierdute. Kim Clijsters rămâne susținătoarea mea cea mai mare pe finalele pierdute, pentru că de fiecare dată venea și îmi spunea: «Și eu am pierdut, dar în final am câștigat». Cumva, m-a încurajat și mi-a dat încredere să continui și să visez. Cel mai important moment al carierei mele legat de Grand Slam a fost cel din 2017, când am pierdut finala. Am suferit enorm, mă trezeam plângând, aveam anxietate, dar nu am renunțat nici măcar la un antrenament. Darren (n.r. Cahill) m-a apreciat atunci, mi-a spus că este impresionant să continui să mă antrenez plângând și suferind. A fost un moment în care eu m-am maturizat foarte mult ca jucătoare de tenis”, a povestit Simona Halep, potrivit Digisport. Jucătoarea care a câștigat două titluri de Grand Slam s-a retras din tenis la începutul lunii februarie. „Mă simt mai relaxată” De când s-a retras, sportivei pare că îi priește această perioadă liniștită, declarând că este mult mai relaxată. „Îmi place foarte mult (n.r. viața de acum), mă simt mult mai relaxată, pot să dorm liniștită fără presiunea și emoțiile pe care le aveam tot timpul. Fiind o sportivă foarte disciplinată, îmi plăcea ca totul să fie perfect și aveam permanent stresul ăsta. Acum pot spune că sunt relaxată, mă bucur de viață într-un fel pe care nu l-am cunoscut până acum. Încep să descopăr multe lucruri noi și-mi place. Sunt împăcată, bucuroasă pentru decizia luată la Cluj și acum aștept să-mi văd ce-mi rezervă viața. Am descoperit viața normală, de zi cu zi, lucrurile minore, simple, dar totodată foarte importante. Am mai multă grijă de mine, dau mai multă atenție persoanei mele și nu mai privesc totul ca pe un obiectiv. Încerc să învăț să trăiesc ziua de acum. În tenis mereu te antrenezi astăzi pentru săptămâna viitoare sau următorul turneu. Tot timpul privești în viitor, dar acum încerc să privesc și să trăiesc în prezent”, a mai spus Halep, potrivit sursei citate anterior. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Parcursul său profesional în jurnalism a început în 2021, când s-a alăturat echipei cotidianului Monitorul de Botoșani în calitate … citește mai mult

Reacții după ce Rapid București a fost zdrobită de CSM București în play-off-ul pentru sferturile Ligii Campionilor

reactii-dupa-ce-rapid-bucuresti-a-fost-zdrobita-de-csm-bucuresti-in-play-off-ul-pentru-sferturile-ligii-campionilor

Echipa de handbal feminin a Rapidului a fost spulberată de CSM București, scor 24-34, iar reacțiile nu au întârziat să apară. David Ginesta Montes și Helle Thomsen nu au stat prea mult pe gânduri și au tras imediat concluziile. Reacții după ce Rapid București a fost zdrobită de CSM București în play-off-ul pentru sferturile Ligii Campionilor Rapid a fost învinsă de CSM București, scor 24-34, în play-off-ul pentru sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin. David Ginesta Montes a comentat rezultatul din meciul tur. În ciuda eșecului, antrenorul Rapidului a spus că echipa adversă nu l-a surprins cu nimic. „CSM a alergat pe contraatac și pe faza a doua, aici s-a făcut diferența. Diferența a fost mare în prima repriză. În a doua parte am încercat, dar s-a întâmplat același lucru, am avut dificultăți în jocul de atac. Dar ele au făcut ce vorbiserăm că vor face, nu m-au surprins cu ceva, au jucat cum joacă mereu. Am știut tot ce trebuie pentru acest meci. La următorul meci poate fi altceva. Nu cred că asta este diferența reală dintre echipe, dar ar trebui să jucăm mai bine în atac”, a declarat Ginesta Montes, la DigiSport. Helle Thomsen, antrenoarea de la CSM București, a reacționat după meci și a căutat să le ridice moralul rapidistelor. „Cred că atunci când înscrii 34 de goluri este dificil să pierzi jocul. În prima repriză Rapid a înscris doar de 11 ori, dar în a doua repriză au schimbat puțin și au jucat mult mai bine. Nu asta este diferența reală. Uneori ai o zi bună, alteori nu. Ele nu au avut cea mai bună zi a lor, dar noi am avut o zi reușită. Mai avem de jucat cu ei în campionat, va fi o săptămână nebunească. Mai avem 60 de minute și trebuie să fim foarte buni la retur”, a spus Thomsen. Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care … citește mai mult Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv … citește mai mult

Românca a dus în spate 337 de kilograme, pe o distanță de 15 metri, în 27 de secunde. Ce dietă are

romanca-a-dus-in-spate-337-de-kilograme,-pe-o-distanta-de-15-metri,-in-27-de-secunde.-ce-dieta-are

Adriana Geamănu, sportiva de 31 de ani care a dus în spate 337 de kilograme pe o distanță de 15 metri, în doar 27 de secunde, și-a dezvăluit secretele. În spatele formei sale de invidiat se ascunde un regim alimentar destul de strict. Tânăra este cea mai puternică femeie din România și are în palmares mai multe medalii, inclusiv pe plan extern, la Strongwoman. Vorbim despre o competiție care presupune mai multe probe dificile și, evident, o pregătire pe măsură. Dieta pe care o respectă cu sfințenie cea mai puternică femeie din România Pentru a fi în formă maximă la concursuri, românca îmbină pregătirea din sala de forță cu antrenamentele cardio, sauna și masajul, dar nu poate neglija nici alimentația, căci joacă un rol extrem de important. Carnea slabă, orezul, pastele, cartofii și ouăle se numără printre alimentele pe care le consumă în mod regulat. „În primul rând, sunt atentă la proteine, apoi carbohidraţi și grăsimi. Totul în cantități calculate, care diferă înainte şi după concurs. Încerc pe cât e posibil să țin cont de nutriţie, pentru că, dacă mănânci cum trebuie, te simți mult mai puternic și mai ușor. Și atunci ești dispus să ridici mai bine și să-ți duci activitățile la bun sfârșit. Mănânc carne slabă. Mă axez mult pe orez, paste și cartofi, fie dulci, fie normali. Îmi plac ouăle foarte mult. Este un aliment foarte prețios, mai ales gălbenușul. (n.r. Există vreun aliment de care te-ai săturat?) Da, pieptul de pui. Încerc să-l gătesc în diverse feluri, încât să pot să-l agreez. Că știu că trebuie și atunci îl consum automat”, a dezvăluit Adriana Geamănu pentru gsp.ro. Este deținătoarea recordului național la ridicarea ganterei La capitolul performanțe, pe lângă faptul că a dus în spate 337 de kilograme în 27 secunde, pe o distanță de 15 secunde, sportiva de 31 de ani se mai poate lăuda cu recordul la ridicarea ganterei, dar și cu o reușită la Super Yoke, probă care nu se numără printre favoritele ei. „Am record național la ridicarea ganterei, 53 de kilograme. Ridicarea cu o mână deasupra capului. Mai am un record mondial, dar acesta nu este la una dintre probele mele favorite, se numeşte Super Yoke. Este o bară cu niște suporturi laterale unde se atașează discuri și se cară în spate în mers. Aici am reușit să duc 337 de kilograme pe 15 metri în 27 de secunde. Cel mai mult (n.r.- a tras un tir), 14 tone în cadrul campionatului european pe o distanță de 20 de metri”, a mai spus Adriana.

Cristi Săpunaru, Marius Șumudică și alte vedete și-au anunțat prezența! Gest superb în familia Rapidului după meciul României cu Bosnia

cristi-sapunaru,-marius-sumudica-si-alte-vedete-si-au-anuntat-prezenta!-gest-superb-in-familia-rapidului-dupa-meciul-romaniei-cu-bosnia

Marius Șumudică, alături de Cristi Săpunaru și alți jucători din Giulești vor veni sâmbătă seara să susțină echipa de handbal feminin a Rapidului în duelul cu CSM București din Liga Campionilor. Andi Moisescu și Horia Brenciu vor fi și ei printre cei prezenți la marele meci programat în Sala Polivalentă, în play-off-ul pentru sferturile de finală. Familia Rapidului, gata de meciul cu CSM București! Marius Șumudică și-a anunțat prezența Marius Șumudică, alături de o bună parte dintre jucătorii Rapidului, nu vor lipsi din Sala Polivalentă, acolo unde Rapid dă primul „examen” cu CSM București din Liga Campionilor. Tehnicianul și oamenii lui profită de faptul că Superliga este întreruptă în această perioadă, în condițiile în care naționala României a jucat cu Bosnia și va întâlni săptămâna viitoare San Marino. Din informațiile noastre, în jur de 16 oameni (jucători și staff tehnic) ai clubului din Superliga vor urmări din tribune partida pe care Rapid o joacă în cea mai importantă competiție europeană. Pe lângă Marius Șumudică, Cristi Săpunaru va ajunge și el la meci, iar Onea, Pașcanu și Dobre și-au anunțat și ei prezența. Andi Moisescu și Horia Brenciu vor face și ei parte din „familia” Rapidului, care speră să producă surpriza în fața echipei care a câștigat Liga Campionilor chiar la prima participare. Rapid – CSM București este sold-out! Se anunță o atmosferă de zile mari În jur de 5.000 de spectatori vor asista din tribune la partida dintre Rapid și CSM București, meciul urmând să fie sold-out. Galeria Rapidului promite spectacol în tribune, Peluza Nord urmând să asiste la această partidă deosebit de importantă din Liga Campionilor. Partida retur dintre Rapid și CSM București va avea loc săptămâna viitoare, iar echipa care se califică va mai avea un singur obstacol de trecut până la calificarea în Final Four. Mă bucur pentru că va fi din nou sala plină și sper să vină cât mai multă lume la meci, să fie alături de noi și împreună să mergem spre victorie. Pentru noi, ei o să fie un atu foarte important. De fiecare dată când au fost alături de noi, ei ne-au ajutat, ne-au împins de la spate. Este cel mai important atunci când îi simțim alături de noi. Va fi un meci foarte dificil. CSM București este o echipă foarte bună, dar vom da totul pe teren și sper să mergem mai departe”, a fost mesajul Sorinei Grozav pentru fanii Rapidului, prin intermediul ProSport Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care … citește mai mult