George Foreman a luptat cu Muhammad Ali în Rumble in the Jungle, meciul care a intrat în istorie

george-foreman-a-luptat-cu-muhammad-ali-in-rumble-in-the-jungle,-meciul-care-a-intrat-in-istorie

George Foreman, care vineri, 21 martie 2025, a murit la vârsta de 76 de ani, a rămas în istoria boxului mondial nu doar pentru faptul că a fost campion la categoria grea și medaliat olimpic cu aur, ci și pentru că a fost protagonist în „Rumble in the Jungle”, poate cea mai celebră luptă din toate timpurile, în care l-a înfruntat pe de asemenea legendarul Muhammad Ali. Bătălia a avut loc la data de 30 octombrie 1974, în Kinshasa, capitala Republicii Democratice Congo din ziua de azi, pe atunci cunoscută drept Republica Zair. Lupta lui George Foreman care va rămâne veșnic în istoria sportului. Cum a fost învins de Muhammad Ali și deposedat de titlul mondial la categoria grea din box Vineri, 21 martie 2025, la vârsta de 76 de ani, George Foreman a murit și a întristat întreaga lume a sportului. Vestea decesului legendarului boxer a fost oferită chiar de familia lui Foreman, care a transmis câteva gânduri prin intermediul unui comunicat oficial: A plecat în pace pe 21 martie 2025, înconjurat de cei dragi. Un predicator devotat, un soț devotat, un tată iubitor și un bunic și străbunic mândru, el a trăit o viață marcată de credință neclintită, umilință și scop”, au transmis membrii familiei lui George Foreman. Campion olimpic la categoria grea în 1968, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Ciudad de Mexico, Mexic, George Foreman a impresionat în ring, pentru prima oară, până în anul 1977, reușind să dețină și titlul mondial în box. Ulterior, după o înfrângere încasată în fața lui Jimmy Young, a ales să își agațe mănușile în cui. Însă, fix 10 ani mai târziu, în 1987, Foreman a revenit în ring și a boxat pentru un deceniu întreg, până la retragerea definitivă. Și în această perioadă a făcut spectacol, iar în 1994, după o victorie cu Michael Moorer, a devenit cel mai în vârstă campion mondial din istoria categoriei grele. Revenind la prima perioadă de activitate a lui George Foreman, el a devenit campion mondial la categoria grea, în premieră, în anul 1973, după ce l-a învins pe Joe Frazier. Și-a apărat titlul de două ori după victoria menționată, însă la data de 30 octombrie 1974, în cale i-a ieșit nimeni altul decât Muhammad Ali. Cei doi s-au luptat cu titlul la categoria grea pe masă, în celebra luptă „Rumble in the Jungle” care a avut loc în Kinshasa, capitala Republicii Zair, cunoscută în prezent drept Republica Democratică Congo. Bătălia a fost una de-a dreptul spectaculoasă, cu un Muhammad Ali boxând într-o manieră de excepție și apelând la ceea ce a devenit ulterior cunoscută drept tactica „Rope-a-Dope”, deoarece a avut un puternic impact atât în sport, cât și în politica internațională. Cum s-a decis meciul George Foreman a pierdut titlul mondial la Kinshasa, după ce Muhammad Ali, prin tactica „Rope-a-Dope”, a preferat să eschiveze cu ajutorul corzilor și l-a determinat pe adversar să arunce o mulțime de pumni în van. Iar după 7 runde încărcate de efort, în care s-a chinuit să îl găsească pe Ali cu loviturile sale, George Foreman a sfârșit prin a fi extenuat. Astfel, în runda 8, legendarul Muhammad Ali a ieșit la atac și l-a trimis la podea pe Foreman, după cum se poate vedea în videoclipul de mai jos cu lupta completă. Muhammad Ali a redevenit campion mondial la categoria grea în 1974, la un deceniu distanță după ce își asigurase pentru prima oară acest titlu. La data de 30 octombrie 2025 se vor împlini 51 de ani de la celebra luptă „Rumble in the Jungle”, însă nici Muhammad Ali, nici George Foreman nu se vor mai putea bucura de această aniversare. Ambii sunt în ceruri, după ce primul dintre cei menționați a murit la data de 3 iunie 2016, la vârsta de 74 de ani.

Meniul campionului David Popovici, aranjat cu o minuțiozitate copleşitoare: Pentru Jocurile Olimpice l-am făcut cu un an înainte

meniul-campionului-david-popovici,-aranjat-cu-o-minutiozitate-coplesitoare:-pentru-jocurile-olimpice-l-am-facut-cu-un-an-inainte

Meniul campionului David Popovici este alcătuit cu o minuțiozitate copleșitoare, fiind luate în calcul și cele mai mici detalii, pentru ca sportivul să poată da cel mai bun randament. Dragoș Luscan, kinetoterapeut din staff-ul lui David Popovici, a dezvăluit că meniul pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024 a fost gândit cu un an înainte de competiție. Cum este gândit meniul lui David Popovici David Popovici a reușit să cucerească două medalii la Jocurile Olimpice de la Paris 2024: aurul, la proba de 200 de metri liber, și bronzul, la 100 de metri liber. Performanțele campionului nu sunt întâmplătoare. Pentru ca acesta să dea cel mai bun randament în momentul în care intră în bazin, echipa pe care o are în spate este atentă la cele mai mici detalii. Dragoș Luscan, kinetoterapeut în din echipa lui David Popovici, a dezvăluit că meniul campionului olimpic este alcătuit cu mare atenție, fiind luați în considerare mai mulți factori. Astfel, alimentație sportivului pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024 a fost stabilită cu aproximativ un an înainte, a precizat Dragoș Luscan. „La Jocurile Olimpice, unde l-am însoţit pe Popovici, a trebuit să facem un plan alimentar cu aproximativ un an de zile înainte să mergem la Paris. Ne-am orientat în zona în care am locuit să vedem ce restaurante sunt, ce magazine sunt, să vedem dacă putem să ne procurăm de la aceste magazine alimentele de care avem nevoie. Pentru că degeaba vine un expert din America şi ne recomandă alimente care se găsesc doar acolo, dacă noi din punct de vedere genetic suntem ancoraţi în pământurile noastre şi suntem obişnuiţi ca din moşi-strămoşi să mâncăm ceea ce găsim aici”, a precizat Dragoș Luscan, conform g4media.ro. De menționat este că Dragoș Luscan colaborează cu David Popovici de aproximativ șapte ani de zile. Acesta a mai lucrat și cu alți sportivi importanți, precum Simona Halep. De ce a plecat David Popovici de la Steaua la Dinamo În vara anului 2021, imediat după Jocurile Olimpice de la Tokyo, contractul lui David Popovici cu Steaua a expirat. Astfel, Dinamo nu a ratat ocazia și a acționat, încercând să îl legitimeze pe tânărul sportiv, și chiar a reușit să facă acest lucru. La aproape patru ani de la acel moment, Florin Talpan a dezvăluit motivele pentru care sportivul a ales să se despartă de clubul roș-albastru. „De ce nu au rezultate la handbal, la niciun sport? La polo, știți cât m-am luptat ca bazinul din Complexul Sportiv Ghencea să fie olimpic, pentru câțiva centimetri? De ce nu l-au făcut mai mare? Că ăsta a fost motivul pentru care David Popovici a plecat la Dinamo. De ce nu se spun lucrurile pe nume?!”, a declarat Florin Talpan, conform iAMsport.ro. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult

Gabriela Ruse i-a scandalizat pe polonezi cu gestul din meciul cu Magdalena Frech: „E de necrezut!”

gabriela-ruse-i-a-scandalizat-pe-polonezi-cu-gestul-din-meciul-cu-magdalena-frech:-„e-de-necrezut!”

Gabriela Ruse și-a atras antipatia jurnaliștilor polonezi după calificarea în turul trei al competiției WTA 1000 de la Miami. Asta pentru că a solicitat un time-out medical chiar înaintea ultimului game al meciului cu Magdalena Frech. Datorită acestui succes în două seturi identice, 6-4, 6-4, sportiva noastră a obținut 65 de puncte – urcând astfel pe poziția cu numărul 86 în ierarhia mondială – , dar și un cec în valoare de 60.400 de dolari. Doar turneele de Grand Slam i-au adus în conturi sume mai mari de-a lungul carierei. Pe de altă parte, nu-i va fi deloc ușor să ajungă în optimi, căci va da piept chiar cu liderul mondial, Aryna Sabalenka. Aceasta a trecut fără emoții de Viktoriya Tomova, scor, 6-3, 6-0. Gabriela Ruse a cerut time-out medical înaintea ultimului game al meciului cu Magdalena Frech și i-a înfuriat pe polonezi Meciul din turul al doilea a început cum nu se putea mai rău, dar Gabriela Ruse a găsit puterea de a reveni de la 2-4, adjudecându-și astfel primul set. În cel de-al doilea s-a distanțat rapid la 4-1, dar a fost cât pe ce să fie egalată. La 5-4, chiar înainte de a servi pentru meci, românca a acuzat probleme la coapsa piciorului stâng, motiv pentru care a solicitat un time-out medical. Jocul s-a reluat după aproape zece minute, spre nemulțumirea polonezilor. „Este de necrezut ce a făcut adversara lui Frech înainte de ultimul game! Poloneza era furioasă”, au titrat cei de la Sport.pl, redând apoi cuvintele rostite de comentatoarea partidei, Joanna Sakowicz-Kostecka. „A fost pauză înaintea celui de-al zecelea joc al setului doi, cu Elena-Gabriela Ruse conducând cu 6-4, 5-4. Atunci, românca a cerut pe neașteptate ajutorul unui kinetoterapeut. Și asta e ceva nou. Cred că ați simțit sarcasmul meu. Mi-a adus aminte de turneul de la Hamburg din 2021, când Ruse a învins-o pe «favorita» publicului polonez, Danielle Collins (n.r. aceasta nu este deloc apreciată în Polonia, din cauza scandalului cu Iga Swiatek). La acea vreme, americanca a avut o mulțime de plângeri că a prelungit jocul și a cerut ajutorul kinetoterapeutul în momente mai mult sau mai puțin oportune. Apoi a avut loc o revanșă în finala de la Palermo și s-a putut vedea foarte multă răceală dinspre Collins către Ruse”, a spus aceasta în momentul în care Ruse a revenit de la vestiare. Cum va aborda Sabalenka meciul cu Ruse În turul al treilea, Gabriela Ruse va trebui să facă față unui joc agresiv, întrucât Aryna Sabalenka și-a propus să închidă punctele cât mai repede, dar și să ajungă des în preajma fileului pentru a exersa voleul. Suprafața de joc – mai lentă comparativ cu precedentele ediții ale competiției – a determinat-o să mizeze pe această tactică. „Mă simt bine din punct de vedere fizic. Sper ca în meciul următor să mențin același nivel – un nivel foarte bun, doar vin după o finală la Indian Wells și am jucat bine și azi. Evident că sper să joc și mai bine, mereu îmi doresc să îmi îmbunătățesc anumite aspectele ale evoluțiilor mele, pentru că tot timpul e loc de așa ceva. Ce îmi doresc cel mai mult de la disputa următoare e să încerc să vin mai des la fileu și să închid punctele cu voleuri. Am simțit că suprafața e mai lentă decât în anii trecuți, astfel că am nevoie să fiu mai agresivă, să vin în față mai mult”, a dezvăluit bielorusa.

Ce ofertă le-a făcut Simona Halep celor de la ITIA: Nici nu a vrut să audă

ce-oferta-le-a-facut-simona-halep-celor-de-la-itia:-nici-nu-a-vrut-sa-auda

Bogdan Stoica, avocatul Simonei Halep, a vorbit recent despre momentul în care a izbucnit scandalul de dopaj în care a fost implicată sportiva din Constanța. Acesta a dezvăluit ce „ofertă” le-a făcut fostul lider WTA celor de la ITIA după ce a fost depistată pozitiv la Roxadustat, substanță interzisă care a ajuns în organismul sportivei prin intermediului unui supliment contaminat. Ce pedeapsă dorea să obțină Simona Halep de la ITIA Cazul de dopaj în care Simona Halep a fost implicată este în continuare un subiect important de discuție. Bogdan Stoica, avocatul fostei jucătoare de tenis, a vorbit recent despre momentul în care a izbucnit scandalul și a dezvăluit ce „ofertă” le-a făcut fostul lider WTA celor de la ITIA. Reamintim că Simona Halep a fost depistată pozitiv la Roxadustat, substanță interzisă, care a ajuns în organismul sportivei prin intermediul unui supliment contaminat, produs de o companie din Canada. Avocatul a povestit că sportiva din Constanța a încercat, inițial, să obțină o suspendare de doar patru luni de zile de la ITI, care nici nu a vrut să audă de această propunere. În cele din urmă, dubla câștigătoare de Grand Slam s-a ales cu patru ani de suspendare. Cu toate acestea, a reușit să obțină o reducere a pedepsei, la o perioadă de nouă luni, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. „Am vrut să ajungem cât mai repede la o decizie de suspendare. Și noi și Simona voiam să își reia cât mai repede activitatea. Am propus 4 luni de suspendare, era ceva ce noi consideram atunci ca fiind absolut rezonabil în comparație cu cazurile similare din trecut. Acum nu mai e rezonabil”, a declarat Bogdan Stoica, conform digisport.ro. Simona Halep se simte bine după retragere Simona Halep a fost prezentă la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenția Națională pentru Sport la Opera Română, unde a dezvăluit cum se simte după retragerea din tenis. „Sunt foarte bine, emoționată. Sunt bine. Distracția înseamnă pentru fiecare altceva. Nu mai am program, asta s-a schimbat acum. E bine. Momentan, mă odihnesc și vreau să descopăr și alte lucruri în afara sportului. Nu știu ce voi face, vreau doar să mă odihnesc. Nu m-am mai uitat de foarte mult timp la meciurile mele. M-am uitat, în schimb, la finala de la Indian Wells. Mă voi duce la Iași, unde voi juca un meci demonstrativ”, a precizat Simona Halep. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult

Americanii au reacționat, după ce au aflat planurile pe care le are Simona Halep după retragerea din tenis

americanii-au-reactionat,-dupa-ce-au-aflat-planurile-pe-care-le-are-simona-halep-dupa-retragerea-din-tenis

Simona Halep a dezvăluit ce își dorește să facă după retragerea din tenis, iar reacția americanilor nu a întârziat să apară. Măcinată de accidentări și suspendarea, care a ținut-o departe de teren aproape doi ani, Simona Halep a anunțat că se retrage din tenis, la finalul meciului inaugural cedat în fața Lucei Bronzetti la Cluj-Napoca. Românca s-a retras de la un turneu găzduit în țara sa natală și a anunțat decizia surprinzătoare vizibil emoționată, dar resemnată legat de faptul că îi e dificil să mai revină la forma de altădată. Reacția americanilor după ce Simona Halep și-a anunțat planurile de viitor La câteva săptămâni după retragerea oficială din circuitul WTA, fostul lider mondial a fost prezentă la Gala Sportului Românesc. Simona Halep a dezvăluit că în prezent se odihnește și explorează zone dincolo de sport. Încă nu și-a luat niciun angajament și e deschisă să cunoască lucruri noi și să reflecte în liniște la realizările bifate în carieră. „Acum sunt bine și încerc să mă odihnesc, în primul rând, pentru că au fost ani grei. Nu am spus că m-am implicat total în afaceri sau în alt domeniu, momentan mă odihnesc și vreau doar să mă bucur și să descopăr și alte lucruri în afară de sport”, a afirmat Halep, potrivit gsp. Presa americană a preluat declarația sa și a precizat că fosta sportivă se bucură în prezent de un sentiment de libertate de care nu a mai avut parte, fiind mereu conectată la antrenamente și meciuri. „După ce și-a luat rămas bun de la cariera ei profesională de tenis, Simona Halep se bucură de un nou sentiment de libertate, explorând nenumăratele posibilități pe care le oferă viața după pensionare. Fostul nr.1 mondial este deschis perspectivei de a se aventura într-o sferă din afara domeniului sportiv”, notează americanii. Când revine Simona Halep pe teren Retrasă doar de două luni de la turneele oficiale, Simona Halep nu va sta prea mult departe de teren. A anunțat deja că va lua parte la un meci demonstreativ găzduit la Iași, alături de Andrei Pavel. „Mă voi duce la Iași. E singurul meci demonstrativ plănuit anul acesta. Nu știu ce va fi. Cu drag o să onorez toate invitațiile pe care le primesc și vom vedea”, a anunțat Halep, potrivit sursei enunțate mai sus. Turneul la care va lua parte Simona Halep, din postura de invitată, Unicredit Iași Open, va avea loc între 14 și 20 iulie 2025. Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de … citește mai mult

Gabriela Ruse, victorie mare la Miami Open. A ajuns în turul 3 și va da piept cu liderul WTA Aryna Sabalenka

gabriela-ruse,-victorie-mare-la-miami-open.-a-ajuns-in-turul-3-si-va-da-piept-cu-liderul-wta-aryna-sabalenka

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse (102 WTA), venită din calificări, s-a calificat în turul 3 la Miami Open, turneu de categorie WTA 1000, după o victorie la Magdalena Frech. Performanță imensă pentru Gabriela Ruse, care va juca în turul 3 la Indian Wells împotriva liderului mondial, jucătoarea belarusă Aryna Sabalenka. Învingătoare în fața polonezei Magdalena Frech, Gabriel Ruse s-a calificat în turul 3 la Miami Open Gabi Ruse a obținut a patra victorie la rând la Miami Open, turneu de categorie WTA 1000, dotat cu premii de 8.963.700 de dolari. Ultimul succes a fost cu un dublu 6-4, în fața polonezei Magdalena Frech (27 WTA). Meciul a durat o oră și 42 de minute, iar în prima parte a confruntării s-a mers cap la cap până la 3-2 pentru poloneză, care a realizat un break. Însă românca nu s-a pierdut cu firea și a câștigat patru game-uri la rând, convertind în punct prima minge de set, pe propriul serviciu. Setul secund a fost controlat în totalitate de Ruse. Ea s-a distanțat la 4-1, iar la 5-4 a fructificat a patra minge de meci. Datorită acestui succes, jucătoarea română și-a asigurat 60.400 de dolari și 95 de puncte WTA. Ca urmare ea va fi, de luni, pe locul 87 în clasamentul mondial. Va fi primul meci direct între Gabi Ruse și Aryna Sabalenka Presa poloneză a reacționat imediat și chiar i-a dat un sfat Magdalenei Frech, în contextul în care jucătoarea a câștigat în acest an doar trei meciuri, ultima victorie fiind consemnată pe 9 februarie, în primul tur la Doha, 6-4, 3-6, 6-2 cu brazilianca Beatriz Haddad Maia. „Din păcate, Magdalena Fręch nu a putut opri seria nefavorabilă. Poloneza a pierdut cu Elena-Gabriela Ruse cu 4-6, 4-6 în turul doi la WTA 1000 de la Miami și a înregistrat a cincea înfrângere la rând. Rezultatele din acest an ale jucătoarei noastre de tenis nu arată bine. 3-9, incluzând două victorii la Australian Open. Are nevoie de o pauză pentru turneele pe zgură”, se arată pe contul de X Tennis News. Misiunea Gabrielei Ruse în turul 3 va fi una infernală. Ea o va avea adversară pe cea mai valoroasă jucătoare a momentului, belarusa Aryna Sabalenka, principala favorită a competiției, care nu a stat prea mult la discuții cu bulgăroaica Viktoriya Tomova (64 WTA), administrându-i un sec 6-3, 6-0 în 59 de minute. Va fi prima confruntare directă. „Nu mă pot plânge de sezonul meu. Desigur, am pierdut două finale importante (n.r. – la Australian Open și Indian Wells). Dar este doar o lecție, nu chiar o pierdere atât de mare, ca să fiu sinceră. Simt că tenisul meu se îmbunătățește în fiecare zi. Desigur, la Miami există un singur lucru pe care toată lumea își dorește să-l câștige, titlul. Sper cu adevărat să pot juca la fel ca la Indian Wells și să mă perfecționez în finală. Dar o iau pas cu pas. „Mă iubesc, dar nu atât de mult (n.r. – să-și revadă meciurile). Nu, nu pot să mă privesc, sincer. Când mă văd cum mormăi, țip și arunc racheta îmi spun: «O, Doamne, asta sunt cu adevărat eu?!»”, a spus sportiva, potrivit site-ului WTA. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult

Cum au reacționat sponsorii care i-au adus sume uriașe în conturi Simonei Halep când sportiva a fost suspendată pentru dopaj: Asta au făcut companiile mari

cum-au-reactionat-sponsorii-care-i-au-adus-sume-uriase-in-conturi-simonei-halep-cand-sportiva-a-fost-suspendata-pentru-dopaj:-asta-au-facut-companiile-mari

Bogdan Stoica, avocatul Simonei Halep, a dezvăluit cum au reacționat sponsorii care i-au adus sume uriașe în conturi Simonei Halep, când sportiva a fost suspendată pentru dopaj. Reamintim că sportiva din Constanța a decis să se retragă din tenis în luna februarie, după ce a fost eliminată în primul tur la Transylvania Open, de către Lucia Bronzetti. Cum a fost tratată Simona Halep de sponsori, la izbucnirea cazului de dopaj Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis la începutul acestui ani, după ce a fost eliminată în primul tur la Transylvania Open. Cu toate acestea, sportiva din Constanța continuă să rămână în centrul atenției, iar acest lucru se întâmplă și din cauza cazului de dopaj în care a fost implicată. Bogdan Stoica, avocatul fostului lider WTA, a vorbit recent despre momentul în care Simona Halep a fost depistată pozitiv la Roxadustat și a dezvăluit cum au reacționat sponsorii sportivei din Constanța. Conform celor relatate de acesta, Simona Halep s-a bucurat de o susținere incredibilă, care a venit atât din partea românilor cât și din partea companiilor partenere. „Ne-am bucurat pentru această sentință (n.r. redusă). Vestea sentinței ne-a fost comunicată la toți. Am primit-o prin mail. Bucurie absolută. Este probabil senzația pe care o are orice condamnat pe nedrept. Senzația nu poate fi de altă natură. Simona nu este doar un atlet de excepție. Nu reprezintă un sportiv de excepție, a reprezentat ani de zile și sper să reprezinte în continuare un etalon pentru societate. Un model adevărat. Ceva de ceea ce avem nevoie. Un model pentru societate. Să nu uităm că ușurarea respectivă a venit și din partea publicului, care a sprijinit-o. Sponsorii la fel, au sprijinit-o. Nu doar partenerii săi români care au susținut-o, mă refer la companiile mari care nu au crezut nici o clipă că Simona a putut face ceva interzis. Aceste companii impun totuși niște limite, referitoare la raporturile comerciale dintre ele și sportiv, când apare un asemenea eveniment. Susținerea publică de care a avut parte este ceva ieșit din comun”, a declarat Bogdan Stoica, conform digisport.ro. Simona Halep s-a împăcat cu ideea retragerii din tenis Simona Halep a fost prezentă la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenția Națională pentru Sport la Opera Română, unde a dezvăluit cum se simte după retragerea din tenis. „Sunt foarte bine, emoționată. Sunt bine. Distracția înseamnă pentru fiecare altceva. Nu mai am program, asta s-a schimbat acum. E bine. Momentan, mă odihnesc și vreau să descopăr și alte lucruri în afara sportului. Nu știu ce voi face, vreau doar să mă odihnesc. Nu m-am mai uitat de foarte mult timp la meciurile mele. M-am uitat, în schimb, la finala de la Indian Wells. Mă voi duce la Iași, unde voi juca un meci demonstrativ”, a precizat Simona Halep. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult

Vin 10.000.000 de dolari pentru Simona Halep! Avocatul fostei jucătoare e convins că procesul cu firma din Canada e ca și câștigat: E clar

vin-10000.000-de-dolari-pentru-simona-halep!-avocatul-fostei-jucatoare-e-convins-ca-procesul-cu-firma-din-canada-e-ca-si-castigat:-e-clar

Simona Halep se pregătește să încaseze nu mai puțin de 10 milioane de dolari, întrucât avocatul fostei jucătoare de tenis este convins că procesul pe care sportiva îl are cu firma de Canada este ca și câștigat. Reamintim că fostul lider WTA a dat în judecată compania Schinoussa Superfood, cea care a produs suplimentul contaminat Keto MCT. Simona Halep, aproape să câștige procesul cu Schinoussa Superfood Simona Halep se pregătește să încaseze o sumă uriașă de bani, întrucât avocatul fostei jucătoare de tenis este convins că procesul pe care sportiva îl are cu firma de Canada este ca și câștigat. Fostul lider WTA a dat în judecată compania Schinoussa Superfood, cea care a produs suplimentul contaminat Keto MCT, și a cerut despăgubiri în valoare de 10 milioane de dolari. Reamintim că  Simona Halep a folosit un supliment cu colagen, fabricat de compania menționată. În cele din urmă, sportiva din Constanța a ieșit pozitivă la testul anti-doping, pentru că acel produs era contaminat și conținea substanța Roxadustat. Astfel, Simona Halep s-a ales inițial cu o suspendare de patru ani, dar pedeapsa a fost redusă de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne pentru o perioadă de nouă luni. Bogdan Stoica, avocatul sportivei din Constanța, a spus în ce stadiu este procesul care se desfășoară acum în Statele Unite, dar fără a da detalii și despre partea financiară și despre suma pe care Simona Halep o poate încasa. „E un dosar care se desfășoară în Statele Unite, la New York, nu ne ocupăm în mod direct. Este un dosar care își urmează cursul. Să nu vă gândiți că dosarele litigioase din Statele Unite merg incredibil de repede. Compania e din Canada, nu am niciun dubiu că vom câștiga dosarul respectiv. E un dosar prin care s-a demonstrat foarte clar că produsele pe care le vindea acea companie erau contaminate. E destul de clar”, a declarat Bogdan Stoica, conform digisport.ro. Cum se simte Simona Halep după retragere Simona Halep a fost prezentă la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenția Națională pentru Sport la Opera Română, unde a dezvăluit cum se simte după retragerea din tenis. „Sunt foarte bine, emoționată. Sunt bine. Distracția înseamnă pentru fiecare altceva. Nu mai am program, asta s-a schimbat acum. E bine. Momentan, mă odihnesc și vreau să descopăr și alte lucruri în afara sportului. Nu știu ce voi face, vreau doar să mă odihnesc. Nu m-am mai uitat de foarte mult timp la meciurile mele. M-am uitat, în schimb, la finala de la Indian Wells. Mă voi duce la Iași, unde voi juca un meci demonstrativ”, a precizat Simona Halep. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult

Prima femeie care devine președintele CIO este Ministrul Sportului din Zimbabwe

prima-femeie-care-devine-presedintele-cio-este-ministrul-sportului-din-zimbabwe

Comitetul Internaţional Olimpic va avea un nou președinte, iar Ministrul Sportului din Zimbabwe este prima femeie aleasă în respectiva funcție. Cu 49 de voturi dintr-un total de 97, exact câte avea nevoie pentru a deveni președinte din primul tur, Ministrul Sportului din Zimbabwe a obținut șefia CIO. Când își va prelua funcția prima femeie care devine președintele CIO Kirsty Coventry a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic, fiind prima femeia care ajunge în această funcţie, după 9 bărbați. Ea a obținut 49 de voturi, exact câte erau necesare pentru ca lucrurile să fie clare încă din primul tur. Au mai candidat la șefia CIO Juan Antonio Samaranch Salisachs (fiul lui Juan Antonio Samaranch, președinte al instituției între 3 august 1980 și 16 iulie 2001), care a primit 28 de voturi, preşedintele Fderaţiei Internaţionale de Atletism, Lord Sebastian Coe (8 voturi), preşedintele Uniunii Internaţionale de Ciclism, David Lappartient, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, Morinari Watanabe (ambii câte 4), preşedintele Federaţiei Internaţionale de Schi şi Snowboard, Johan Eliasch, și prinţul Feisal al Hussein, membru al Comitetului Executiv al CIO (ambii câte 2). Kirsty Coventry va prelua funcţia de la Thomas Bach, actualul preşedinte CIO, de Ziua Olimpică, 23 iunie 2025. În aceeași ședință, românul Octavian Morariu a fost ales membru în Comitetul Executiv. Care este principalul obiectiv al noului președinte al Comitetului Internațional Olimpic Coventry are în palmares două medalii olimpice de aur, în proba de 200 de metri spate, în 2004 la Atena și în 2008 la Beijing. A mai urcat pe podium de alte cinci ori, cucerind patru medalii de argint și una de bronz. „Este un semnal cu adevărat puternic că suntem globali și că am evoluat într-o organizație care este deschisă diversității. Vom continua la fel. Aceasta nu este doar o onoare uriașă, ci și o amintire a angajamentului meu față de fiecare dintre voi că voi conduce această organizație cu atât de multă mândrie. Vă voi face pe toți foarte, foarte mândri și, sperăm, extrem de încrezători, în alegerea pe care ați făcut-o astăzi. Vă mulțumesc din suflet! O să discut cu președintele Bach. Vom avea câteva luni până la preluarea mandatului. Vreau să mă concentrez să adun toți candidații la un loc. Au fost atât de multe idei bune și schimburi de păreri în ultimele șase luni. Mișcarea și familia noastră olimpică vor decide cum exact vom merge mai departe în viitor. Pe ce vrem să ne concentrăm în primele șase luni? Am câteva idei, dar o parte a campaniei mele a fost să-i ascult pe membrii CIO și să auzim ce au de spus și cum dorim să ne mișcăm împreună”, a spus, printre altele, Coventry, potrivit Reuters. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult

MVP-ul judeţului Dolj în sport este o luptătoare care acum evoluează la CSA Steaua Bucureşti

mvp-ul-judetului-dolj-in-sport-este-o-luptatoare-care-acum-evolueaza-la-csa-steaua-bucuresti

Luptătoarea Alexandra Anghel a fost declarată pentru a cincea oară „sportivul anului” în judeţul Dolj, titlul fiindu-i acordat în cadrul unei gale organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj, în care au fost premiate cele mai bune performanțe ale sportivilor doljeni din anul 2024. Luptătoarea de 27 de ani a fost până de curând sportiva Clubului Sportiv Universitatea Craiova, dar de anul acesta ea reprezintă CSA Steaua Bucureşti. Performanţele din 2024 pentru care Alexandra Anghel a fost desemnată din nou MVP-ul sportiv al Doljului au fost: locul II la categoria 72 kg la Campionatul European de la București şi locul 5 la categoria 72 kg la Campionatul Mondial de la Tirana. Anul trecut, ea a pierdut in extremis prezenţa la Olimpiada de la Paris. Alexandra Anghel, cel mai bun sportiv al Doljului în 2024 Luptătoarea Alexandra Anghel este multiplă medaliată continentală şi mondială, iar obiectivul său principal este câştigarea unei medalii la Olimpiada de la Los Angeles din 2028. Alexandra Anghel a fost declarată „ambasador al Universităţii Craiova”, fiind invitată să dea lovitura de start la meciul Universitatea Craiova – FCSB, în 2022. De anul acesta, ea reprezintă culorile CSA Steaua Bucureşti. „Suntem încântaţi să anunţăm că Alexandra Anghel, campioană europeană şi multiplă medaliată continentală şi mondială, a ales, în drumul către medalia olimpică de la Los Angeles 2028, să facă parte din cel mai puternic club din România. Bun venit Alexandra Anghel în culorile roş-albastre! Ai spirit de luptătoare şi de învingătoare. Fie ca tricolorul să fluture pe umerii tăi şi la la Los Angeles. Forţa, Steaua!” a fost anunţul celor de la CSA Steaua Bucureşti. Premiile acordate la „Gala Sportului Doljean” Sporturi olimpice seniori/tineret: Marian Coman, CSM Craiova/ atletism – antrenor Ileana Sorescu: – Loc III, 1500m, Campionat Balcanic Izmir Turcia, seniori, – Loc III, 4x400m, Campionat Balcanic Istambul Turcia, echipe seniori (sală), – Loc VI, 800m, Campionat Balcanic Istambul Turcia, seniori (Sala) Silvia Meltzer – SCM Craiova – box antrenor Dora Mustăţea: Participare – Campionatul Mondial Muntenegru, tineret 48 kg Alissa Buşe – SCM Craiova – box – antrenor Dora Mustăţea, Locul V – Campionatul Mondial Muntenegru , tineret 63 kg Sporturi olimpice juniori: Fecu Eduard Ştefănel – Lic. Teo. „Constantin Brâncoveanu” Dăbuleni / prof. Mirel Vasiliche, Loc VI, Kaiac-canoe, C2 1000m FA, CM juniori și tineret Plovdiv, Bulgaria, Loc II, Kaiac-canoe, C2 1000m FA, CE juniori și tineret, Bratislava, Slovacia, Loc IV, Kaiac-canoe, C2 500m FA, CE juniori și tineret, Bratislava, Slovacia, David Boicea – CSU Craiova Lupte – antrenor Marius Cimpoeru, Locul V 65kg, Campionat European U17, Novi Sad, Locul I, 65kg, Campionat Balcanic U17, Skopje, Locul XXII, 65kg, Campionat Mondial U17, Amman, Locul III, 70kg, Campionat European lupte pe plajă U17, Timișoara. Mihai Călin – CSM Craiova/ atletism – antrenor Sebastian Ştef: Loc V, înălțime, Campionatul European U18 Banská Bystrica/ Slovacia, Jun II, – Loc II, înălțime, Campionat Balcanic U18 Maribor – Slovenia, Jun II Lorena Manda – CSU Craiova – Judo – antrenor Mihai Voinea, Loc IX Campionat European U18,Sofia, Locul VII 48kg Cupa Europeană JII, Samorin, Slovacia, Locul II 48 kg, U21, Campionat balcanic, Albania, Locul III 48kg, Campionat Balcanic, Muntenegru. Alexia Uşurelu – CSU Craiova – Judo – antrenor Mihai Voinea: Loc IX 70kg Campionat European U18,Sofia, Locul III 70kg Cupa Europeană JII, Samorin Slovacia, Locul III 70kg U18, Cupă Europeană Gyor, Locul I 78 kg, U21, Campionat balcanic,Albania, Locul III 70kg, Campionat Balcanic, Muntenegru. Sporturi Neolimpice Seniori/Tineret Ionuţ Coman – CS Gladiator Gym – culturism – antrenor Costel Torcea: Loc II, Campionat MondialJaponia, fitness, seniori Narcisa Martin – CS Gladiator Gym – culturism – antrenor Costel Torcea: – Loc II, Campionat Mondial Japonia, bikini, seniori Mădălina Vasile, CSU Craiova – karate – antrenor Geri Mitroi: locul 3, kumite ind. seniori -55kg; Campionatul Mondial de Karate Goju Ryu, Austria – Furstenfeld, Locul 3 – kumite feminin-53kg, Campionat European Shito Ryu, Regensburg, Germania. Masters: Dragoş Enuţă, culturism, antrenor Costel Torcea, Loc I – Campionat Mondial culturism, Japonia, seniori 40-44 ani, Loc I – Campionat European culturism BB clasic, seniori 40-44 ani. Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii … citește mai mult