AMD Ryzen 7 5800X3D Anniversary Edition, un procesor de legendă din nou în prim-plan

AMD Ryzen 7 5800X3D este un procesor legendar pentru gameri. Lansat inițial pe 20 aprilie 2022, 5800X3D reprezenta o premieră pentru piața de PC-uri: primul procesor din lume cu memorie L3 de tip X3D, poziționată peste CPU-ul propriu-zis. Tehnologia X3D promitea performanțe substanțial mai mari în jocuri, datorită atât capacității crescute pentru memoria level 3 (96 MB față de 32MB, cât avea Ryzen 7 5800X), dar și inerentei proximități de unitatea de procesare. Performanțele excelente au fost evidente după primele benchmark-uri. Deși în sintetice precum 3DMark, procesorul nu era foarte diferit de 5800X, în jocuri 5800X3D depășea vizibil atât 5800X, cât și flagship-ul Intel de la acea vreme, i9 12900K – un procesor care costa substanțial mai mult și care avea un număr dublu de nuclee. De altfel, tehnologia X3D a dat o lovitură decisivă procesoarelor Intel, tranșând de atunci și până în zilele noastre bătălia pentru locul 1 în gaming. Intel nu a reușit să vină cu un răspuns la X3D nici trei generații de procesoare mai târziu, lăsând graficele de cadre pe secundă colorate în roșu în partea de sus. Între timp AMD nu a stat degeaba, lansând platforma AM5 și procesoare excelente precum 7800X3D și, câțiva ani mai târziu, 9800X3D, care continuă tradiția de a tăvăli orice procesor Intel în jocuri. Dar pentru platforma AM4, Ryzen 7 5800X3D a rămas perla coroanei până la ieșirea din producție pe final de 2024. Chiar în condițiile în care platforma AM5 devenea tot mai accesibilă și populară, mulți gameri au rămas pe AM4 fix din cauza sau mulțumită acestui procesor, care reușea încă să bată aproape orice Intel până la momentul ieșirii din producție. Nu vă mint, am fost un pic nostalgic atunci când AMD a anunțat ieșirea lui 5800X3D din piață. Sigur, dacă erai pe AM4 mai aveai încă opțiunea de a achiziționa Ryzen 7 5700X3D, o versiune a procesorului cu frecvențe ușor mai mici, dar pentru mulți dintre noi, dispariția lui 5800X3D a reprezentat sfârșitul unei ere. Dar, ce să vezi, din senin, „a wild AI appeared”. Revoluția AI a dat peste cap planurile pentru toată lumea, inclusiv AMD, care a fost pus în fața exploziei prețurilor la memorie la fel ca noi, muritorii de rând. Fast forward în iunie 2026 și avem o nouă premieră de la venerabilul 5800X3D: o relansare cu surle și trâmbițe Ryzen 7 5800X3D Anniversary Edition. Niciodată în istoria PC-urilor nu am avut parte de o relansare la un procesor (bine, asta daca nu iei în calcul lansările Intel pentru generația 13 și 14, procesoare ce erau aproape identice cu precursorii lor), mai ales pe o platformă cvasi-abandonată de producător. Dar aici suntem. Ryzen 7 5800X3D Anniversary Edition este disponibil și la noi, așa că l-am pus în fața celor mai reprezentative procesoare de la ora actuală, ca să răspund unei întrebări foarte importante: merită să cumpăr un Ryzen 7 5800X3D în 2026? Răspunsul nu cred că o să vă placă… AMD Ryzen 7 5800X3D Anniversary Edition – specificații și teste sintetice AMD Ryzen 7 5800X3D Anniversary Edition este un octa-core cu 16 fire de execuție și o frecvență de boost maximă de 4.5 GHz. TDP-ul este de 105W iar memoria cache totală (L1+L2+L3) este de puțin peste 100MB. Comparat cu procesoarele din generația actuală, procesul de fabricație este clar inferior, cu o combinație de 12nm cu 7nm, față de procesele de fabricație de 3 și 4 nm pentru procesoarele Zen 5 și Arrow Lake Refresh. Am introdus în comparație atât Ryzen 7 9800X3D, cât și Ryzen 7 7800X3D, pentru a vedea și sporul de performanță de la o generație la alta. Prețurile de lansare sunt, evident, cele declarate, dar voi face o analiză și pe prețurile actuale, și acolo (spoiler alert) o să se complice cu adevărat treaba pentru AMD Ryzen 7 5800X3D Anniversary Edition. Ryzen 7 5800X3D Ryzen 7 7800X3D Ryzen 7 9800X3D Core Ultra 5 250K Plus Core Ultra 7 270K Plus Preț recomandat de lansare $349 $449 $480 $200 $300 Nuclee/ Fire de execuție 8 / 16 8 / 16 8 / 16 18 / 18 (6P/12E) 24 / 24 (8P/16E) Frecvența standard 3.4 GHz 4.2 GHz 4.7 GHz 4.2 / 3.3 GHz 3.7 / 3.2 GHz Frecvența de boost 4.5 GHz 5.0 GHz 5.2 GHz 5.3 / 4.6 GHz 5.5 / 4.7 GHz Cache level 3 96 MB 96 MB 96 MB 30 MB 36 MB TDP 105 W 120 W 120 W 159 W 250W Platforma (socket) AM4 AM5 AM5 LGA 1851 LGA 1851 Procesorul AMD Ryzen 7 5800X3D Anniversary Edition vine la pachet cu un thermal pad care ar trebui să ușureze asamblarea/dezasamblarea sistemului. Din testele noastre, temperaturile au fost cu 1-2 grade sub cele obținute cu pasta termică Thermal Grizzly Duronaut pe care o utilizăm în mod normal, așa că nu am lăsat-o în sistem pentru teste. Platforma de test conține o placă de bază MSI B550-A Pro, un kit de memorie Corsair Dominator 3600 MHz CL18 1.35V, o placă video RTX 5080 16GB iar răcirea este asigurată de un cooler Corsair Nautilus 360. Testele sunt aceleași pe care le-am făcut și la recenzia pentru 250K și 270K. Am început cu Cinebench și Geekbench, apoi 7ZIP, Blender și 3DMark. Ce aș vrea să remarcați aici este diferența între procesorul AM4 și cele AM5, pentru că Intel e clar că rupe tot pe productivitate. Ryzen 7 5800X3D Ryzen 7 7800X3D Ryzen 7 9800X3D Core Ultra 5 250K Plus Core Ultra 7 270K Plus Cinebench R23 MC 14101 17918 23166 26918 39887 Cinebench R23 SC 1400 1691 2027 2319 2425 Cinebench 2024 MC 834 1080 1344 1701 2367 Cinebench 2024 SC 93 112 130 138 142 Cinebench 2026 MT 3410 4386 5599 6867 9649 Cinebench 2026 ST 371 454 504 570 587 Geekbench 6 MC 10735 14942 18231 20527 23052 Geekbench 6 SC 2184 2636 3284 3186 3348 7ZIP (GIPS) 98.273 121.451 138.007 149.243 194.182 Blender Monster 109 134 166 191 267 Blender Junkshop 68 86 105 143 200 Blender Classroom 53 64 81 98 138
AMD Threadripper Halo Station, cel mai apropiat lucru de un supercomputer personal prezentat la IFA 2026

Jack Huynh, vicepreședinte și director general al AMD, a susținutla IFA 2026 keynote-ul de deschidere „The Era of Personal AI”, în cadrul căruia a prezentat viziunea AMD asupra viitorului inteligenței artificiale și noua stație de lucru AMD Threadripper Halo Station. În cadrul discursului de deschidere de la IFA 2026, intitulat „Era Inteligenței Artificiale Personale” („The Era of Personal AI”), Jack Huynh a prezentat viziunea AMD asupra următoarei etape din evoluția calculatoarelor personale. Potrivit executivului, industria nu mai urmărește doar creșterea performanței brute, ci dezvoltarea unor sisteme capabile să înțeleagă contextul, obiectivele și preferințele utilizatorilor. Mesajul central al prezentării a fost că AI-ul devine la fel de important precum electricitatea în secolul trecut. Dacă electricitatea a adus energie în toate aspectele vieții, inteligența artificială va aduce inteligență în dispozitivele pe care le folosim zilnic. În viziunea AMD, această transformare marchează începutul erei Inteligenței Artificiale personale în care calculul și inteligența sunt mai apropiate de utilizator ca oricând. Pe scenă, Jack Huynh a fost însoțit de un partener cheie al companiei AMD. Pavan Davuluri, Vicepreședinte Executiv al diviziei Windows și Dispozitive din cadrul Microsoft, a discutat despre viitorul PC-urilor Windows bazate pe AI, rolul agenților AI și colaborarea dintre Microsoft și AMD pentru dezvoltarea unei noi generații de experiențe de calcul personal. De asemenea, acesta a prezentat Project Zenith, o inițiativă destinată dezvoltatorilor care vor să ruleze local modele AI avansate pe sisteme AMD Ryzen AI Halo. Videoclipul de deschidere al AMD la IFA 2026: cum transformă AI imaginația în realitate „Atunci când inteligența te înțelege, imaginația se transformă. Ideile prind viteză. Creativitatea devine mai puternică. Iar distanța dintre imaginație și realitate devine tot mai mică.”- AMD Keynote-ul a debutat cu un videoclip care a ilustrat modul în care evoluția AI-ului a depășit simpla procesare a informațiilor. După ce sistemele au învățat să citească, să vadă, să asculte și să creeze conținut, următorul pas este înțelegerea contextului individual al fiecărei persoane. Mesajul videoclipului a fost că adevărata valoare a inteligenței artificiale nu constă doar în cunoașterea lumii, ci în capacitatea de a înțelege utilizatorul și nevoile sale. AMD consideră că reducerea distanței dintre imaginație și realitate necesită o putere de calcul uriașă, iar compania își propune să furnizeze infrastructura necesară pentru această nouă generație de experiențe AI. Cum susține AMD inovația în spațiu, medicină, cercetare și gaming prin AI și HPC „De la explorarea spațiului, la sala de operație și până la viitorul planetei noastre, tehnologia AMD stă la baza tuturor acestor realizări.”- Jack Huynh, AMD Pentru a sublinia impactul tehnologiei sale, Jack Huynh a prezentat câteva dintre proiectele și domeniile în care AMD este implicată. Compania furnizează tehnologie pentru programul Artemis II la NASA, inclusiv pentru sisteme critice utilizate în capsula Orion. În domeniul medical, procesoarele AMD contribuie la funcționarea sistemelor de chirurgie robotică asistată, care permit realizarea unor intervenții mai precise și mai puțin invazive. AMD a evidențiat și rolul supercomputerului LUMI din Finlanda, utilizat pentru cercetări climatice și pentru detectarea timpurie a cancerului prin AI. În paralel, procesoarele AMD EPYC stau la baza unor platforme online folosite zilnic de miliarde de oameni, iar tehnologiile companiei se regăsesc și în consolele și dispozitivele portabile de gaming moderne. Jack Huynh a subliniat și componenta sa de sustenabilitate: sistemul funcționează cu energie regenerabilă, iar căldura reziduală generată de LUMI este reutilizată pentru încălzirea locuințelor din comunitatea locală din Finlanda. Mesajul a fost clar: aceeași tehnologie care susține explorarea spațiului sau cercetarea științifică poate ajunge și pe biroul utilizatorilor obișnuiți. AMD, Microsoft și SUSE pregătesc infrastructura pentru noua eră a AI-ului local O mare parte din keynote a fost dedicată conceptului de AI local, care rulează direct pe dispozitiv și oferă avantaje importante în ceea ce privește costurile, performanța și confidențialitatea datelor. AMD a prezentat noile sisteme bazate pe arhitectura Halo, capabile să ruleze local modele AI cu sute de miliarde de parametri. În colaborare cu Microsoft, AMD va susține noul Project Zenith, o experiență Windows destinată dezvoltatorilor care lucrează cu AI. Disponibilă pe sistemele Ryzen AI Halo, platforma vine preinstalată cu Visual Studio Code, Windows Subsystem for Linux (WSL), GitHub Copilot CLI și PowerShell, oferind un mediu pregătit pentru dezvoltarea și testarea locală a aplicațiilor bazate pe inteligență artificială. În paralel, AMD și Microsoft dezvoltă experiențe bazate pe agenți AI capabili să cerceteze, analizeze, scrie cod și execute sarcini complexe fără a depinde permanent de cloud. În cadrul evenimentului, AMD și SUSE au anunțat și o colaborare menită să faciliteze tranziția aplicațiilor AI de la dezvoltarea locală pe sisteme Ryzen AI Halo către medii enterprise securizate și scalabile. Obiectivul este ca dezvoltatorii să poată porni de la un sistem local și să extindă ulterior aplicațiile către infrastructuri de producție fără a schimba instrumentele și fluxurile de lucru utilizate. AMD Threadripper Halo Station: cel mai puternic workstation AI prezentat la IFA 2026 „Acesta este probabil cel mai apropiat lucru de un supercomputer personal pe care îl poți avea.”– Jack Huynh, AMD Momentul culminant al prezentării a fost însă dezvăluirea AMD Threadripper Halo Station, descris de Jack Huynh drept „cel mai puternic workstation din lume”. Sistemul este construit în jurul procesorului AMD Ryzen Threadripper PRO 9995WX, combinat cu două acceleratoare din clasa AMD Instinct și cu posibilitatea extinderii la patru acceleratoare. Configurația poate include până la 2 TB de memorie de sistem și până la 576 GB de memorie HBM3E. AMD descrie Threadripper Halo Station drept o platformă care aduce putere de calcul de clasă datacenter direct pe biroul dezvoltatorilor. Sistemul a fost conceput pentru antrenarea, ajustarea și rularea locală a modelelor AI de mari dimensiuni, eliminând o parte dintre limitările și costurile asociate utilizării exclusive a infrastructurilor cloud. Potrivit AMD, configurația este capabilă să ruleze modele AI cu peste un trilion de parametri, performanță asociată până acum infrastructurilor de tip centru de date. Toate componentele sunt răcite cu lichid, iar AMD afirmă că Threadripper Halo Station oferă putere de calcul de clasă supercomputer într-un format destinat dezvoltatorilor, cercetătorilor și organizațiilor care doresc să ruleze local sarcini AI extrem de complexe. Viitorul AI
AMD Advancing AI 2026: Helios, EPYC Venice și Instinct MI400 marchează începutul erei Inteligenței Artificiale agentice

AMD a folosit ediția Advancing AI 2026, desfășurată în perioada 22-23 iulie 2026 la Moscone Center din San Francisco, pentru a transmite un mesaj clar către industrie: lupta pentru infrastructura AI nu se mai poartă doar la nivelul acceleratoarelor GPU, ci la nivelul întregului stack, de la procesoare și rețele până la software, edge AI și robotică. În cadrul keynote-ului susținut pe 23 iulie de CEO-ul AMD, Dr. Lisa Su, compania a lansat o serie de produse și platforme care vizează atât centrele de date dedicate modelelor generative, cât și viitoarea generație de sisteme autonome și roboți. Advancing AI 2026: despre eveniment și principalele anunțuri Advancing AI reprezintă conferința anuală AMD dedicată ecosistemului AI global, reunind dezvoltatori, furnizori cloud, hyperscaleri, operatori telecom, parteneri software și clienți enterprise. Ediția din 2026 a avut loc între 22 și 23 iulie la Moscone Center din San Francisco. Anunțurile majore au inclus: Lansarea platformei rack-scale AMD Helios, deja în producție. Debutul acceleratoarelor AMD Instinct MI400 Series. Introducerea procesoarelor 6th Gen AMD EPYC „Venice”. Lansarea platformei software ROCm.ai. Extinderea AMD către zona de Physical AI prin Ryzen AI Embedded X100 și noile platforme Kria. Confirmări de adopție din partea unor nume precum OpenAI, Meta, Anthropic, Microsoft, AT&T și Cisco. Keynote-ul Lisei Su: AI-ul intră în era agenților și a inteligenței fizice În prezentarea sa, Lisa Su a descris următoarea etapă a pieței AI drept o tranziție de la modele generative tradiționale către o combinație între: frontier models, AI agents, physical AI, sisteme autonome distribuite. Mesajul central a fost că infrastructura necesară pentru această nouă eră trebuie să fie deschisă și interoperabilă. AMD încearcă să capitalizeze pe avantajul unui portofoliu complet care include CPU-uri, GPU-uri, FPGA-uri, procesoare embedded, rețelistică și software open source. Un alt element important al discursului a fost continuarea viziunii promovate de Lisa Su în ultimii ani privind democratizarea inteligenței artificiale. CEO-ul AMD susține constant că accesul la AI nu trebuie să fie limitat la câțiva furnizori de cloud sau la un număr redus de companii cu resurse financiare uriașe. Printr-o combinație de standarde deschise, software open source și un portofoliu care acoperă cloud-ul, centrele de date, edge-ul și dispozitivele embedded, AMD încearcă să facă tehnologiile AI mai accesibile dezvoltatorilor, companiilor și organizațiilor de orice dimensiune. Lansările Helios, ROCm.ai și noile platforme dedicate Physical AI reflectă exact această strategie de. De asemenea, compania estimează că piața totală adresabilă (TAM) pentru AI și computing accelerat va ajunge la aproximativ 2 trilioane de dolari până în 2030. 6th Gen AMD EPYC „Venice” Una dintre cele mai importante lansări a fost noua generație de procesoare EPYC, cunoscută sub numele de cod Venice. Procesoarele 6th Gen EPYC sunt construite pe arhitectura Zen 6 și au rolul de a deveni nodul central pentru serverele AI și HPC ale următorilor ani. Potrivit informațiilor prezentate la eveniment, gama include modele cu până la 256 de nuclee și suport pentru memorii și interconectări de ultimă generație. AMD poziționează Venice ca fiind procesorul host ideal pentru infrastructurile AI masive, unde trebuie coordonate mii de acceleratoare și volume uriașe de date. Acesta va sta inclusiv la baza noii platforme Helios. Pentru sectorul HPC, simulări științifice și cercetare, EPYC Venice reprezintă probabil cea mai importantă evoluție a portofoliului AMD din ultimii ani. AMD Instinct MI400: noua generație de acceleratoare AI Dacă EPYC este creierul sistemului, Instinct MI400 este motorul principal pentru inferență și training. AMD și-a respectat promisiunea privind lansarea anuală a unei noi generații de acceleratoare AI și a introdus oficial seria Instinct MI400. Seria MI400 este concepută pentru: modele de limbaj de mari dimensiuni; workload-uri agentice; inferență la scară foarte mare; sisteme multimodale; AI generativ pentru cloud-uri hyperscale. Importanța lansării este dată și de faptul că MI400 reprezintă fundamentul platformei Helios, răspunsul AMD la sistemele rack-scale dezvoltate de concurență. AMD Helios: cea mai importantă lansare a evenimentului Fără îndoială, Helios a fost vedeta conferinței. AMD descrie Helios drept primul și cel mai puternic sistem AI rack-scale deschis din industrie. Platforma este deja în producție și urmează să fie implementată de companii AI la scară de gigawați. The AMD Helios rackscale solution delivers an open rack-scale architecture designed to support large-scale inference, frontier-model training and fine-tuning from a single rack to multirack clusters. AMD Helios was launched at Advancing AI 2026. (Credit: AMD) Un rack Helios integrează: 72 GPU-uri AMD Instinct MI455X; 18 procesoare 6th Gen EPYC Venice; rețelistică AMD Pensando; software ROCm. AMD afirmă că Helios poate oferi cu până la 30% mai mulți tokeni per dolar comparativ cu soluția concurentă de referință. Faptul că OpenAI, Microsoft, Anthropic și Meta au anunțat adopția sau implementarea soluțiilor Helios reprezintă probabil cea mai puternică validare comercială pe care AMD a primit-o până acum în zona AI. ROCm.ai: răspunsul AMD pentru ecosistemul software Hardware-ul performant nu mai este suficient în AI. Pentru a simplifica dezvoltarea aplicațiilor AI, AMD a introdus ROCm.ai, o experiență software unificată care adaugă capabilități AI-native peste platforma ROCm. ROCm.ai promite: dezvoltare asistată de AI; optimizare automată; deployment inteligent; tranziție mai rapidă de la prototip la producție. Acesta este probabil cel mai strategic anunț software realizat vreodată de AMD în domeniul AI, deoarece succesul acceleratoarelor depinde direct de maturitatea ecosistemului software. Robotics și Physical AI AMD consideră că următoarea frontieră după AI-ul generativ este Physical AI. Pentru această categorie, compania a anunțat procesoarele Ryzen AI Embedded X100, special concepute pentru sisteme autonome, echipamente industriale, roboți și edge computing inteligent. Aceste procesoare permit rularea locală a algoritmilor AI direct în dispozitivele fizice, fără dependență permanentă de cloud. Rezultatul este o latență mai mică și un nivel mai ridicat de fiabilitate. Kria AI Platform AMD a completat strategia Physical AI prin lansarea noilor module Kria AI SOM și a platformei de dezvoltare pentru robotică. Platforma este destinată: roboților autonomi; automatizării industriale; sistemelor de viziune artificială; edge AI; dezvoltării rapide de produse inteligente. Prin combinarea tehnologiilor FPGA și AI, Kria oferă flexibilitatea necesară pentru aplicațiile în care latența și consumul energetic sunt critice. Alte anunțuri importante Pe lângă lansările majore de produse, AMD a prezentat
GIGABYTE Radeon RX 9070 gaming OC – Rămâne RX 9070 un deal bun? (review)

Dacă tot ne-am jucat cu cea mai nouă, bine, de fapt „nouă” placă video a celor de la AMD, am pus ghilimelele de rigoare pentru că GRE-ul există deja pe piața chineză de un an, am zis că ar fi cazul să revizităm RX 9070-ul basic, Vanilla, tocmai pentru a-l repune în context, acum având beneficiul unui an trecut peste noi și a unor titluri lansate între timp care ne-au plăcut chiar mult, vedeți voi care imediat. Design/Construcție Nu o să pierdem prea mult timp cu intro-ul sau cu capitolul de design sau construcție că deja știm cam toți cum arată o placă video AMD Radeon din seria 9000, mai exact implementarea Gaming OC a celor de la GIGABYTE. Placa e cum o știți – GIGABYTE Radeon RX 9070 GAMING OC 16G (cod model: GV-R9070GAMING-OC-16GD) este bazată pe arhitectura modernă AMD RDNA 4 și vine echipată cu 16 GB de memorie GDDR6 pe o interfață de 256-bit, oferind o viteză a memoriei de 20 Gbps. Fiind o versiune cu overclock din fabrică (OC), aceasta atinge un Boost Clock de până la 2700 MHz și un Game Clock de 2210 MHz, utilizând o magistrală rapidă PCI Express 5.0. Pentru o răcire eficientă, placa integrează sistemul WINDFORCE cu trei ventilatoare de tip Hawk, iar pe partea de conectivitate oferă câte 2 porturi DisplayPort 2.1a și 2 porturi HDMI 2.1b, fiind capabilă să suporte o rezoluție maximă digitală de 7680 x 4320 pixeli. Alimentarea se face prin doi conectori de 8 pini, producătorul recomandând o sursă de alimentare (PSU) de minimum 750W. În ceea ce privește spațiul necesar în carcasă, placa video are o grosime de 50 mm, ceea ce înseamnă că ocupă 2.5 sloturi PCI-Express ca lățime (practic va bloca 3 sloturi fizice de pe placa de bază din cauza sistemului de răcire proeminent). Lungimea totală a plăcii este de 288 mm, iar înălțimea este de 132 mm. În ceea ce privește greutatea și stabilitatea, placa se remarcă printr-o masă destul de redusă pentru un model cu trei ventilatoare, cântărind în jur de 1.2 kg. Deși riscul de sag este minim datorită acestei greutăți moderate (placa stând foarte ferm doar în slotul PCIe și prinsă în șuruburile carcasei), pe marginea laterală a backplate-ului metalic sunt integrate găuri filetate standardizate. Aceste puncte de montare sunt complet compatibile cu sistemele anti-sag dedicate de la GIGABYTE (precum bracketurile lor ascunse care se ancorează pe șuruburile de colț ale plăcii de bază), dar și cu majoritatea suporturilor universale sau a brațelor de susținere care vin preinstalate direct în multe carcase moderne. Performanță Să începem cu Platforma noastră de teste, pentru că e bine să aveți o imagine completă, imagine care să includă și restul componentelor acestui sistem: Avem așa: Procesor AMD Ryzen 7 9850X3D, răcit de un AIO de la ROG, nume complet Ryuo IV, susținut de 32GB RAM DDR5 G. Skill TridentZ la 6000 de MegaTransferuri pe secundă, toate montate pe cea mai nouă implementare de placă Aorus Masterde bază chipset X870E X3D a celor de la Gigabyte. Testele sintetice sunt cam aceleași ca prima dată când am testat un RX 9070, deci am făcut câteva doar ca să verific că placa este în parametri, nu sunt discrepanțe între modelele testate, luați-le ca un fel de sanity check să știu că totul este ok. Așadar în 3DMarkul nostru cel de toate zilele am obținut scoruri care sunt în grafic cu ce am obținut și în trecut de la varianta sapphire Pure testată. Vreau totuși să mă plâng puțin, facem o pauză mică, pentru că AMD mi-a scos peri albi cu driverele lor. Când ți-e lumea mai dragă decid să nu mai funcționeze cum trebuie de cauți ca nebunul ce naiba se întâmplă și până la urmă testezi pe alte PC-uri, dacă tot am avantajul colegilor de la zona.store care sunt întotdeauna gata să-mi întindă o mână de ajutor. Cert este că trebuie să reinstalez Windowsul după ce termin de scris acest review, pentru că în continuare am rămas cu niște probleme. Nu o să dezvolt mai pe larg, cert este că tocmai ce am terminat de testat recent lansatul în Europa, RX 9070 GRE, deci aveam deja driverele AMD făcute LA ZI, totul a mers strună cu acea placă, dar îndată ce am conectat la sistemul meu acest 9070 Vanilla cum s-ar zice, ei bine totul a luat-o razna. Și vorbim despre driverele 26.6.1, da? Drivere care sunt lansate vorbaia la 1 an mai târziu față de această placă, deci nu e ca și cum e ceva nou și nu e implementat încă, sau cine știe ce altă scuză ați putea gândi. Revenind, totul a luat-o razna cam dupa 30 de minute de utilizare normală, timp în care am făcut toate testele de mai sus, al doilea monitor refuza să colaboreze, aveam artefacte peste tot, nebunie curată. Am scos placa din slot, am pus-o iar, am reverificat cablurile, porturile, la fel. Reinstalat drivere cu tool-ul oficial AMD de ștergere a driverelor vechi, la fel. Am reinstalat cu DDU, la fel. La colegi, testat într-un pc nou nouț, a mers ok, culmea, cu același driver. Revenind la mine, a 3-a oara, cu a nustiu câta reinstalare de drivere atât cu DDU dar și cu softul AMD oficial, am reușit să elimin complet artefactele și placa să meargă în parametri. Nici acum nu știu ce s-a întâmplat, de ce, și cum. A și driverele 26.6.1, cele despre care AMD Adrenalin îmi zicea că sunt The latest driver… nu sunt the latest, de pe site-ul AMD poți descărca de o săptămână deja 26.6.2. Probabil că nu au comunicat și cu softul lor, nu știu. Cert e că acum, cu cel mai nou driver, placa în jocuri se comportă foarte bine, dar în 3DMark nu mai pornesc unele benchmarkuri. În fine, m-am descărcat aici pentru că lucrurile astea nu mi se par deloc ok pentru un produs care e deja lansat de un an, să ai astfel de probleme de software. Hardware-ul funcționează perfect la urma urmei, pini
Raportul Mercury Research pentru Q1 2026 reconfirmă poziția de lider a AMD

Cel mai recent raport publicat de Mercury Research pentru primul trimestru al anului 2026 consolidează poziția de lider a AMD pe piața procesoarelor x86. Datele indică o cotă record din venituri pe segmentul de servere de 46,2%, un rezultat impulsionat de adoptarea continuă a procesoarelor EPYC în mediile cloud și enterprise, precum și de un avans accelerat în domeniul inteligenței artificiale, pe măsură ce soluțiile Instinct sunt integrate tot mai mult de clienții hyperscale și enterprise. Această performanță subliniază un început de an excelent pentru AMD. Creșterile constante ale cotei de piață pe segmentele cheie de procesare reflectă o execuție riguroasă și forța portofoliului companiei, recunoscut ca lider global, care acoperă de la soluțiile EPYC și Instinct destinate centrelor de date, până la procesoarele Ryzen și plăcile video Radeon pentru segmentele client și gaming. Rezultatele sunt susținute de o foaie de parcurs solidă, care include platformele de generație viitoare „Turin”, „Venice”, seria MI400 și Helios. Împreună, aceste inovații poziționează strategic AMD pentru a capta o cotă semnificativă din piața aflată în plină expansiune a inteligenței artificiale și a calculului de înaltă performanță. Repere financiare și evoluția cotei de piață AMD din venituri (Q1 2026) AMD Share Summary – Finals 2026 Q1 2025 Q4 2025 Q1 Unit Share Revenue Share Current Quarter Prior Quarter Year Ago Quarter Change (points) Change (points) Unit Revenue Share** Unit Revenue Share Unit Revenue Share Q/Q Y/Y Q/Q Y/Y Share* Share Share Server 33.2% 46.2% 30.0% 41.3% 27.2% 39.5% 3.3 6.0 4.9 6.8 Desktop 33.2% 37.6% 36.4% 42.6% 28.0% 34.4% -3.2 5.1 -5.0 3.2 Mobile 28.3% 28.9% 26.0% 24.9% 22.5% 22.2% 2.3 5.8 4.0 6.6 Total Client 29.6% 31.4% 29.2% 31.2% 24.1% 26.6% 0.4 5.5 0.2 4.8 Total CPU 30.0% 38.1% 29.3% 35.4% 24.4% 31.7% 0.7 5.6 2.7 6.5 *Raportul trimestrial de cercetare privind procesoarele (Q2 2026) Conform datelor furnizate de Mercury Research, evoluția pe segmente se prezintă astfel: Segmentul de servere: Cota din venituri a crescut cu 6,8 puncte procentuale de la an la an (Y/Y) și cu 4,9 puncte procentuale față de trimestrul anterior (Q/Q), atingând un nivel record de 46,2%. Segmentul client: Cota din venituri a înregistrat o creștere de 4,8 puncte procentuale Y/Y și de 0,2 puncte procentuale Q/Q, ajungând la 31,4%. Segmentul desktop: Cota din venituri a urcat cu 3,2 puncte procentuale Y/Y și a înregistrat o variație de -5,0 puncte procentuale Q/Q, situându-se la 37,6%. Segmentul notebook: Cota din venituri a crescut cu 6,6 puncte procentuale Y/Y și cu 4,0 puncte procentuale Q/Q, ajungând la 28,9%. Total piață x86: Cota totală din venituri a înregistrat un avans de 6,5% Y/Y și de 2,7 puncte procentuale Q/Q, atingând 38,1%. Back to top button
AMD relansează procesorul Ryzen 7 5800X3D în versiune aniversară, dar cu specificații neschimbate

La fel ca scoaterea din fabricație a seriei Nvidia RTX 5070Ti, relansarea seriei Ryzen 7 5800X3D cu etichetă “10 YRS AMD AM4 Anniversary Edition”, fără schimbări notabile în lista cu specificații, nu face decât să întoarcă cuțitul în rană pentru gamerii de PC cu buget redus, întorși din drum la vederea prețurilor cerute pentru soluții de memorie DDR5 sau acceleratoare grafice moderne. Sesizând disponibilitatea consumatorilor pentru orice soluțiile de upgrade al PC-ului existent, Nvidia iar acum și AMD pregătesc relansarea unor produse care în mod normal nu ar avea ce căuta în afara pieței de second- hand. Până la urmă platforma AM4 are deja 10 ani vechime, iar ultima serie de procesoare cu adevărat noi pentru aceasta a debutat în urmă cu șase ani. Dar ce contează, dacă există clientelă, nu? Potrivit informațiilor apărute pe versiunea pentru China site-ului AMD, noul-vechi procesor va fi lansat spre jumătatea anului în curs. Acesta vine în configurație octa-core, 16 thread-uri, frecvență boost de până la 4,5 GHz, 100 MB de memorie cache și un TDP de 105 W. Altfel spus, dacă nu survin modificări între timp, acestea sunt specificațiile versiunii originale Ryzen 7 5800X3D, lansat pe 20 aprilie 2022 cu un preț de 449 USD. Așa că cel din urmă aspect ar putea suferi modificări, noua ediție „aniversară” apărând cu un preț mai mic decât cel de acum 4 ani, dar probabil mai mare decât ce ai putea obține dacă reușești să găsești modelul ne-aniversar în stocurile magazinelor. Și tocmai asta e „problema”, Ryzen 7 5800X3D a dispărut de ceva timp din stocurile magazinelor, singurele opțiuni rămase fiind cele din piața de second-hand. Așadar, dacă AMD pregătește într-adevăr o ediție aniversară, asta ar putea fi de fapt o reaprovizionare a stocurilor pentru un model de procesor demult depășit, chiar dacă încă relevant din perspectiva performanțelor atinse chiar și cu jocuri AAA nou lansate. Back to top button
Studiile arată că PCurile AMD cu inteligență artificială finalizează sarcini cu până la 93% mai rapid

Pentru mulți oameni, utilizarea inteligenței artificiale la locul de muncă face deja parte din viața de zi cu zi, dar cât de mult poate crește, în mod concret, viteza de lucru pe un PC cu AI? Două centre de cercetare au publicat rapoarte care confirmă faptul că PC‑urile cu AI, configurate corespunzător, pot crește semnificativ productivitatea, atât în aplicațiile office tradiționale, cât și în scenarii mai avansate, destinate utilizatorilor „power user”. Procesoarele AMD Ryzen AI accelerează semnificativ productivitatea zilnică Primul studiu a arătat că utilizarea inteligenței artificiale pe sisteme echipate cu procesoare AMD Ryzen AI PRO Seria 300 a redus timpul necesar pentru finalizarea a șase sarcini office tipice cu o medie de 67,1%. În anumite situații, cum ar fi modificarea tonului unui e‑mail sau redactarea unui mesaj formal, sarcinile au fost finalizate cu până la 93% mai rapid. Economisiri de timp deosebit de impresionante apar în următoarele activități: Redactarea unui e‑mail formal: doar 1 minut, față de 15 minute (93,8%) Crearea unui grafic Gantt în Excel: cu până la 73% mai rapid Rezumarea e‑mailurilor, a documentelor Jira și a notițelor din întâlniri: economisiri cuprinse între 40 de secunde și peste 14 minute per sarcină Pe baza acestor estimări, un angajat poate câștiga peste 16 ore pe săptămână, echivalentul a cel puțin două zile complete de lucru. AMD susține zile de lucru mai rapide și mai eficiente Al doilea studiu a constatat că, deși sarcinile individuale se finalizează în medie cu 30–70% mai rapid, avantajul real provine din cumularea micilor economisiri de timp de‑a lungul zilei de lucru. Un set de activități zilnice a fost redus de la 95 de minute la 61 de minute, ceea ce reprezintă o economie de timp de 36%. Pe parcursul unui an, acest lucru se traduce prin până la 7 săptămâni suplimentare care pot fi dedicate activităților creative, relațiilor cu partenerii și altor sarcini cu valoare adăugată. Studiul subliniază, de asemenea, faptul că procesoarele AMD Ryzen AI permit utilizarea modelelor AI care rulează local (de exemplu, pentru generare de conținut cu LM Studio), ceea ce contribuie la menținerea confidențialității complete a datelor sensibile ale companiei. Inteligență artificială locală de înaltă performanță, cu peste 50 TOPS Ambele rapoarte evidențiază faptul că procesoarele AMD Ryzen AI PRO 300 depășesc cerințele Microsoft Copilot+ datorită unui NPU care oferă peste 50 TOPS. Acest lucru permite rularea fluidă a modelelor AI locale, fără acces la cloud, precum și performanțe eficiente pentru funcții precum: rezumarea automată a e‑mailurilor notițe pentru întâlnirile din Teams editarea și actualizarea inteligentă a prezentărilor generarea de designuri și documente modificarea stilului și a tonului comunicării Costul amânării Conform acestor rapoarte, amânarea investiției în așteptarea următoarei soluții „ideale” poate permite concurenței să obțină un avantaj de piață prin utilizarea sistemelor deja disponibile, care: cresc productivitatea angajaților prin eliminarea sarcinilor repetitive reduc erorile și necesitatea corecțiilor scad costurile operaționale (de exemplu, prin reducerea timpului alocat activităților administrative)
AMD Ryzen 9 9950X3D2, ca și confirmat pentru lansare. Este primul CPU pentru entuziaști cu 3D V-Cache pe ambele CCD-uri
AMD Ryzen 9 9950X3D2 este cel mai avansat procesor Zen 5 creat până acum pentru platforma cu socket AM5. Vine cu 192 MB de memorie cache și tehnologie 3D V-Cache, fiind primul CPU AMD X3D perfect adaptat pentru scenarii de gaming și productivitate, deopotrivă. AMD pare să confirme zvonurile circulate încă din toamna anului trecut. Întrebat despre statusul procesorului Ryzen 9 9950X3D2, un reprezentant AMD a răspuns la CES 2026 cu expresia ”rămâneți pe recepție”, sugerând că lansările de procesoare Ryzen 9000 bazate pe Zen 5 nu s-au încheiat. Mai mult decât o alternativă la seria Ryzen 7 9850X3D cu un singur CCD, Ryzen 9 9950X3D2 vine ca un răspuns mult așteptat pentru fanii nemulțumiți de actualul model Ryzen 9 9950X3D, care a primit upgrade-ul de memorie cache doar pe jumătate dintre nucleele de procesare. Drept consecință, aplicațiile foarte sensibile la variațiile de latență a memoriei cache (ex. jocuri PC) beneficiază de creșteri minime sau chiar o penalizare de performanță, dacă nu sunt aplicate optimizări stricte pentru evitarea celui de al 2-lea CCD. Dar Ryzen 9 9950X3D2 ar trebui să rezolve aceste neajunsuri, AMD echipând ambele CCD-uri cu această memorie mai rapidă. Desigur o astfel de îmbunătățire nu vine chiar pe degeaba fiind de așteptat ca noua versiune de procesor să vină cu un preț sensibil mai mare decât cea existentă deja în magazine. Astfel, Ryzen 9 9950X3D2 va deveni cea de-a treia variantă de procesor AMD cu 16 nuclee și 32 de fire de execuție din actuala serie Ryzen 9000. Noul va funcționa cu un TDP de 200W și dispune de 192 MB memorie cache. Cipul păstrează aceeași frecvență de bază de 4,30 GHz, iar frecvența boost ar putea atinge 5,17 GHz, dacă ne luăm după testele de performanță neoficiale. Însă pe surse aflăm că frecvența boost ar putea atinge 5,6 GHz Specificații Ryzen 9 9950X3D2: 16 nuclee Zen 5 192 MB de memorie cache (CCD-uri duale X3D) Frecvențe de ceas de până la 5,6 GHz Până la 200W TDP Merită amintit că și actualul model Ryzen 9 9950X3D oferă tot 16 nuclee, 32 de thread-uri, cu o frecvență de boost de 5,7 GHz la 170W TDP, diferit prin cantitatea totală de 128 MB de cache L3. Back to top button
AMD, Broadcom, Meta, Microsoft, NVIDIA și OpenAI formează un nou consorțiu pentru viitoarea infrastructură AI. OCI MSA promite un standard deschis pentru interconectări optice

AMD, Broadcom, Meta, Microsoft, NVIDIA și OpenAI anunță formarea unui nou consorțiu dedicat dezvoltării unui standard deschis pentru interconectările optice din infrastructurile AI de generație următoare. Organizația poartă numele de Optical Compute Interconnect Multi-Source Agreement (OCI MSA) și marchează un moment esențial pentru evoluția centrelor de date orientate spre AI. Un pas decisiv către o infrastructură AI cu adevărat scalabilă Consorțiul OCI MSA are următoarele obiective strategice: Stabilirea unei specificații deschise și interoperabile pentru AI scale‑up:Definirea unei arhitecturi optice unificate care elimină constrângerile interconectărilor proprietare și oferă compatibilitate completă între furnizori pentru clustere AI de tip hyperscale. Depășirea limitelor fizice ale interconectărilor pe cupru:Oferirea unui set clar și unificat de direcții arhitecturale care ajută industria să treacă la SerDes optice cu consum redus de energie, capabile să furnizeze latența, lățimea de bandă și eficiența energetică necesare pentru generația următoare de sisteme AI. Crearea unui lanț de aprovizionare AI scalabil, bazat pe mai mulți furnizori:Reunirea utilizatorilor hyperscale și a liderilor în proiectarea de siliciu pentru a reduce riscurile de integrare, pentru a accelera ciclurile de dezvoltare și pentru a asigura implementări pe termen lung, scalabile, fără dependență de un singur furnizor. De ce un standard deschis contează pentru ecosistemul AI Prin alinierea la aceeași specificație, membrii OCI MSA urmăresc să: creeze o piață multi-vendor reală, în care implementările optice să fie compatibile indiferent de producător; accelereze adoptarea tehnologiilor optice necesare pentru scalarea clusterelor AI; reducă dependența de soluții proprietare; stabilească fundația tehnologică pentru următorul deceniu de inovație AI. Acest lucru reprezintă un avantaj major pentru operatorii de centre de date, companiile cloud și organizațiile care își construiesc propriile infrastructuri AI. AMD: „Nevoia de interconectare optică este clară” În cadrul anunțului, Brian Amick, Senior Vice President, Technology & Engineering la AMD, a subliniat importanța standardizării: „Nevoia de interconectare optică pentru sisteme AI de mari dimensiuni, care vor apărea spre finalul acestui deceniu, este evidentă. AMD este membru fondator și susținător puternic al OCI MSA, deoarece definirea unei specificații deschise va stimula un ecosistem solid, cu multiple opțiuni pentru interconectări optice de tip scale-up.” AMD a investit puternic în ultimii ani în acceleratoare AI, interconectări avansate și soluții pentru centre de date, iar implicarea sa în acest consorțiu consolidează strategia companiei de a participa la construirea viitorului infrastructurii AI. Ce aduce nou standardul din documentul tehnic Noul standard OCI 200G definește o interfață optică construită special pentru rețele AI uriașe, unde vitezele ajung la 212,5 Gbps per fibră, iar transmisia și recepția folosesc aceeași fibră prin canale optice ce circulă în sens opus. Specificația publicată de consorțiul fondat de AMD, Broadcom, Meta, Microsoft, NVIDIA și OpenAI stabilește modul în care aceste interconectări folosesc DWDM, micro‑ring resonators (MRR) și o arhitectură bidirecțională capabilă să transporte patru canale optice de 53,125 Gbps fiecare, pe două grupuri de lungimi de undă distincte. Standardul explică și modul în care transceiverele gestionează sincronizarea, corecția erorilor și realinierea canalelor, astfel încât semnalul să rămână stabil chiar și la viteze extreme, pe distanțe tipice din centrele de date (până la 500 m pe fibră SMF-28). Documentul descrie cerințele pentru puterea optică, sensibilitatea receptorului, toleranțele la zgomot și modul în care transceiverul se conectează la un laser extern (ELS) pentru eficiență energetică și scalabilitate. De ce contează acest parteneriat? România se află într-un moment în care investițiile în centre de date, cloud public și infrastructură AI cresc accelerat. Standardele deschise precum OCI MSA creează premisele pentru echipamente mai ieftine, interoperabile și accesibile pentru companii locale, operatori telecom, startup-uri AI și instituții publice. Pe scurt: acest consorțiu poate reduce costul tehnologiei necesare pentru AI de mare amploare, poate accelera adopția AI în România și poate stimula proiectele locale – de la cloud suveran, la cercetare universitară și infrastructura operatorilor telecom care vor integra modele AI în rețele 5G și viitorul 6G. Într-o piață dominată până acum de soluții proprietare scumpe, un standard deschis reprezintă o oportunitate reală pentru ecosistemul tech românesc. Pentru că un standard deschis înseamnă: AI mai rapid în aplicațiile pe care le folosești zilnic rețele mobile și internet mai stabile servicii publice digitale mai eficiente costuri mai mici pentru cloud, aplicații și produse AI mai multe locuri de muncă în IT și proiecte tehnologice locale Această schimbare nu e doar tehnică; va face tehnologia mai rapidă, mai stabilă și mai accesibilă în România, afectând pozitiv viața de zi cu zi. Ce urmează? Pe termen scurt, OCI MSA va lucra la publicarea unei specificații detaliate, deschise și neutre față de furnizori. Pe termen mediu, această inițiativă poate influența: designul generațiilor viitoare de GPU-uri, NPU-uri și acceleratoare AI; modul în care sunt construite supercomputerele de tip AI; competitivitatea între furnizorii de soluții optice; adoptarea unor centre de date modulare și scalabile, optimizate pentru AI. Pentru industria AI, OCI MSA este un pas necesar și semnificativ, iar formarea consorțiului sub umbrela unor companii de talia AMD, NVIDIA, Microsoft, Meta și OpenAI transmite un mesaj clar: standardizarea este esențială pentru următoarea etapă a revoluției AI.
AMD și Meta anunță extinderea parteneriatului strategic pentru a implementa 6 gigawați de plăci video AMD

Puncte cheie: Meta colaborează cu AMD pentru a accelera extinderea infrastructurii AI și dezvoltarea modelelor avansate de inteligență artificială. AMD și Meta au agreat un parteneriat multianual și multigenerațional pentru implementarea a până la 6 gigawați de GPU-uri AMD Instinct™. Bazată pe arhitectura rack-scale AMD Helios, prezentată la Open Compute Project Global Summit 2025, prima livrare, dedicată unui gigawat, este programată pentru a doua jumătate a lui 2026, cu un GPU AMD Instinct personalizat, construit pe arhitectura MI450 și optimizat pentru fluxurile de lucru ale Meta. AMD și Meta își aprofundează colaborarea pentru alinierea planurilor la nivel de siliciu, sisteme și software. AMD și Meta au anunțat astăzi un acord de 6 gigawați care va alimenta generația următoare de infrastructură AI a Meta, acord bazat pe mai multe generații de GPU‑uri AMD Instinct. Acest acord extinde parteneriatul strategic existent și aliniază planurile de dezvoltare în zona de siliciu, sisteme și software, cu obiectivul de a furniza platforme AI optimizate special pentru fluxurile de lucru ale Meta. Prima implementare va folosi un GPU AMD Instinct personalizat, bazat pe arhitectura MI450, pentru a oferi platforme AI optimizate la scară de gigawați. Livrările pentru primul gigawatt sunt programate pentru a doua jumătate a anului 2026. Acestea vor fi alimentate de GPU‑ul personalizat AMD Instinct MI450 și de procesoare AMD EPYC™ de generația a 6‑a, cu numele de cod „Venice”, cu software-ul ROCm™ și construite pe arhitectura rack‑scale AMD Helios. Arhitectura Helios a fost dezvoltată în colaborare de AMD și Meta, prin Open Compute Project, pentru a permite infrastructură AI modulară și scalabilă la nivel de rack. Declarații oficiale Dr. Lisa Su, președinte și CEO AMD, a declarat:„Suntem mândri să extindem parteneriatul nostru strategic cu Meta, într-un moment în care compania ridică ștacheta în domeniul AI la o scară fără precedent. Această colaborare multianuală și multigenerațională pe zona GPU-urilor Instinct, procesoarelor EPYC și a sistemelor AI la nivel de rack aliniază planurile noastre pentru a livra infrastructură performantă și eficientă energetic, optimizată pentru fluxurile de lucru Meta.” Mark Zuckerberg, fondator și CEO Meta, a spus:„Suntem entuziasmați de acest parteneriat pe termen lung cu AMD, prin care vom implementa resurse eficiente de inferență și vom avansa spre superinteligență personală. Este un pas important pentru Meta în diversificarea infrastructurii noastre de calcul. Mă aștept ca AMD să rămână un partener esențial mulți ani de acum înainte.” Extinderea colaborării în zona procesoarelor AMD EPYC Pe lângă colaborarea în domeniul GPU, AMD și Meta își extind parteneriatul în zona procesoarelor EPYC. Meta a fost un partener apropiat de‑a lungul mai multor generații și a implementat milioane de procesoare AMD EPYC, precum și proiecte importante cu GPU‑uri AMD Instinct din seriile MI300 și MI350 la nivel global. Pe măsură ce infrastructura AI devine tot mai complexă, CPU‑urile rămân o componentă strategică a stivei de calcul AI și asigură eficiență, scalabilitate și orchestrare alături de GPU‑uri. Meta va fi client principal pentru: EPYC Gen 6 „Venice” „Verano”, o generație viitoare de EPYC optimizată pentru performanță‑pe‑dolar‑pe‑watt Structura parteneriatului Pentru a consolida alinierea strategică, AMD a emis către Meta o opțiune bazată pe performanță pentru până la 160 de milioane de acțiuni AMD, care se va acorda pe măsură ce sunt atinse jaloane legate de livrările GPU Instinct. Prima tranșă se acordă odată cu livrarea primului gigawatt. Tranșele următoare depind de extinderea achizițiilor Meta până la 6 gigawați. Vesting-ul este asociat și unor praguri ale prețului acțiunilor AMD, precum și unor obiective tehnice și comerciale ale Meta. Jean Hu, EVP, CFO și trezorier AMD, a declarat:„Ne așteptăm ca acest parteneriat să genereze o creștere semnificativă a veniturilor pe mai mulți ani și să aibă un impact pozitiv asupra câștigului pe acțiune non‑GAAP. Structura bazată pe performanță aliniază atent AMD și Meta pentru execuție și crearea de valoare pe termen lung.” Colaborare globală pentru AI AMD și Meta colaborează în zona de siliciu, sisteme și software pentru a permite infrastructură AI la scară globală, menită să accelereze inovația și să aducă servicii și experiențe bazate pe AI către miliarde de utilizatori.