Gestul simplu care aduce o amendă de până la 3.000 de lei locatarilor de la bloc. Ce trebuie să comunice administratorului

gestul-simplu-care-aduce-o-amenda-de-pana-la-3000-de-lei-locatarilor-de-la-bloc.-ce-trebuie-sa-comunice-administratorului

Un simplu gest ar putea aduce o amendă de până la 3.000 de lei locatarilor de la bloc. Aceștia au obligația de a comunica administratorului sau președintelui asociației un anumit aspect legat de conviețuire. Și anume, trebuie să declare corect numărul de persoane cu care este împărțită locuința, arată CANCAN. Locatarii de la bloc trebuie să respecte o serie de reguli pentru ca totul să se desfășoare într-o manieră benefică. În condițiile în care cadrul legal nu este respectat, există posibilitatea să se aplice amenzi usturătoare, între 500 și 3.000 de lei. Locatarii de la bloc au obligația de a transmite anumite informații administratorului sau președintelui asociației, atunci când există modificări (mutări, de pildă). Amendă de până la 3.000 de lei O astfel de amendă nu poate fi scrisă de administrator sau de către președintele asociației. În schimb, aceștia pot sesiza compartimentul specializat din cadrul Primăriei. Ulterior, inspectorii pot aplica amenda care poate ajunge la câteva mii de lei. Legea este strictă și arată negru pe alb ce ar trebui să declare locatarii, pentru a nu avea probleme. De exemplu, aceștia trebuie să înștiințeze cu privire la mutările care au loc (mutarea unui nou locatar în locuință). AFLĂ AICI PENTRU CE IAU ROMÂNII CARE STAU LA BLOC O AMENDĂ DE 3.000 DE LEI ȘI „UITĂ” SĂ COMUNICE ACEST LUCRU ADMINISTRATORULUI SAU PREȘEDINTELUI ASOCIAȚIEI. Sursă foto: Shutterstock

Mașini blocate în noroi pe drumul principal din satul Tăutești, comuna Rediu – VIDEO

masini-blocate-in-noroi-pe-drumul-principal-din-satul-tautesti,-comuna-rediu-–-video

Drumul principal din satul Tăutești, comuna Rediu, creează mari probleme locuitorilor și șoferilor, iar autoturismele rămân adesea împotmolite în noroi. Situația a stârnit nemulțumirea localnicilor și a atras chiar și sancțiuni pentru șoferii care circulă pe acest drum impracticabil. Citește și: Un ieșean a fost amendat din cauza mocirlei de pe drumurile din Rediu! Grigore Bălănescu dă vina pe primărie! Noroiul, o problemă pentru șoferi din comuna Rediu O dubă a încercat de trei ori să urce pe drumul din Tăutești, însă a rămas împotmolit în noroi și nu a putut trece. Locuitorii susțin că astfel de situații sunt frecvente, mai ales pe perioada ploilor sau când terenul devine foarte mocirlos. Un alt ieșean din Tăutești, a povestit cum a ajutat recent o mașină blocată în noroi, după ce autoritățile locale nu au intervenit imediat. „Așa arată drumurile la noi, pline de noroi. Vorbesc de drumul principal din satul Tăutești, comuna Rediu, către Rediu. Recent, o mașină a rămas împotmolită în noroi. Atunci i-am trimis primarului Cristi Condrea videoclip să vadă că a rămas mașina împotmolită și atunci mi-a dat un număr de telefon să sun, să vină cineva să ajute. Dar ăia, când au venit, nici nu au vrut să-l tragă pe om de acolo. Până la urmă, l-am ajutat eu, cu mașina mea, și am scos mașina omului”, a declarat ieșeanul Amendă din cauza drumului impracticabil Problema drumului a adus și sancțiuni. Înainte de sărbătorile de iarnă, un localnic a primit o amendă de 2.000 de lei pentru că luneta și numărul de înmatriculare erau murdare de noroi. „Vedeți și dumneavoastră cum e drumul. Acum speli mașina, acum e la loc murdară. Înainte de sărbători am primit amendă 2.000 de lei pentru că aveam luneta din spate murdară și numărul de înmatriculare. Dar la condițiile astea de drum – eu am spălat mașina –, dar în condițiile astea, ăsta nici nu zici că e drum de piatră, zici că e de pământ. La primar am trimis videoclip cu drumul, dar nimic”, a mai spus el. Primarul comunei Rediu, Cristi Condrea, a declarat că drumurile din Tăutești urmează să fie asfaltate, însă lucrările depind de finanțarea Guvernului. Primarul a adăugat că până la asfaltare va încerca să pietruiască drumul, pentru a îmbunătăți accesul locuitorilor și siguranța șoferilor. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

S-a filmat în timp ce conducea cu 304 km/h pe un drum cu limită de viteză de 90 km/h. Ce s-a întâmplat apoi

s-a-filmat-in-timp-ce-conducea-cu-304-km/h-pe-un-drum-cu-limita-de-viteza-de-90-km/h.-ce-s-a-intamplat-apoi

Un șofer teribilist s-a filmat în timp ce conducea cu 304 km/h și acum riscă o amendă usturătoare pentru fapta sa gravă. Mulți șoferi comit infracțiuni la volan, iar unii vor să se și laude cu „reușitele” lor. Așa a fost și în cazul unui bărbat care a mers cu o viteză foarte mare pe un drum cu limită de 90 km/h. Clipul video postat pe rețelele sociale s-a viralizat rapid, iar poliția a intrat pe fir pentru a identifica șoferul. A fost găsit rapid de autoritățile elene, iar acum riscă sancțiuni drastice. Încă un șofer teribilist i-a speriat pe greci: A fost identificat de Poliție Un bărbat a simțit nevoia să se laude că a prins 304 km/h pe un drum limitat la 90 km/h și va plăti scump pentru asta.  Sunt tot mai multe cazuri de acest fel pe rețelele sociale în care cineva se filmează la volan în timp ce depășește cu mult limitele legale pe străzile din străinătate. Cel mai recent caz a avut loc în Grecia, la Salonic. Pe șoseaua de centură Ring Road, șoferul teribilist a decis să ruleze cu 304 km/h, mult peste viteza maximă admisă. A distribuit clipul pe internet și a devenit rapid viral. Se afla la bordul unui Audi, după cum reiese din video, dar în textul postării a scris: „Avem vreun Honda care să poată merge cu 300 km/h cu o singură mână?”. Controla mașina cu o singură mână, în timp ce se filma. A fost o acțiune lipsită de judecată deoarece la 300 km/h e foarte greu de controlat un autovehicul în cazul unui eveniment neprevăzut. Poliția s-a autosesizat și a reușit să îl identifice rapid pe șofer. Amendă de până la 8.000 de euro și suspendarea permisului Pentru o astfel de conduită, bărbatul se va alege cu o sancțiune drastică. Este considerată o infracțiune gravă deoarece a depășit cu peste 200 de km/h viteza maximă admisă pe acel drum. Va rămâne fără permis, dar va mai primi și o amendă de 2.000 de euro. Dacă a mai avut astfel de ieșiri, sancțiunea va fi dublă, iar perioada suspendării permisului se va extinde de la 1 an la 2 ani. În cazul în care bărbatul e deja recidivist și a mai „călcat strâmb” de două ori, va fi nevoit să se urce în mașină doar pe scaunului pasagerului timp de 4 ani. Amenda se va dubla, din nou, și va ajunge la 8.000 de euro. Sancțiunile sunt foarte mari în Grecia deoarece comportamentul șoferilor e tot mai agresiv și lipsit de control, ceea ce face ca numărul de accidente să fie în creștere.

Ce a pățit o femeie după ce a aruncat în mare mai multe sticle cu mesaje în interior. Voiam doar un pic de romantism

ce-a-patit-o-femeie-dupa-ce-a-aruncat-in-mare-mai-multe-sticle-cu-mesaje-in-interior.-voiam-doar-un-pic-de-romantism

Lorraine Forbes, o britanică de 58 de ani din orașul Eastbourne, a aruncat în mare mai multe sticle cu mesaje romantice în interior, scrise de mână, care să ajungă la cât mai multă lume. O lună mai târziu, însă, una dintre ele s-a întors la ea, dar cu o amendă neașteptată, potrivit publicației germane Frankfurter Rundschau. La începutul lunii septembrie, femeia a aruncat mai multe astfel de sticle de pe digul Eastbourne Pier, iar în interior se aflau scrisori cu numele și adresa ei, scrise pe spatele unui flyer de concert John Lydon. Dar o lună mai târziu, mai exact pe 7 octombrie, ea a fost chemată la poștă pentru a ridica un colet. În interior se afla propria ei sticlă cu mesaj, pusă într-o cutie plină cu pietre, pentru a crește costul transportului. Alături, o notă scrisă cu cerneală albastră: „Te rog să nu mai arunci gunoi în mare. Ajunge o zi mai târziu în Pevensey Bay sau Normans Bay. Mulțumesc, un culegător de gunoaie”. Mai mult, pentru acest colet, femeia a fost nevoită să plătească șapte lire sterline, adică aproape 8 euro. Dar Lorraine nu s-a arătat deloc impresionată de gest. Ea a declarat pentru publicația The Argus că reacția a fost „copilărească” și l-a numit pe autorul mesajului „laș”, pentru că nu și-a trecut numele. „Voiam doar un pic de romantism. A fost mereu un hobby de-al meu”, a spus femeia care a explicat că, dacă persoana respectivă și-ar fi trecut numele, i-ar fi cerut banii înapoi. Dar nu este prima dată când Lorraine Forbes este avertizată. În trecut, administratorii digului Eastbourne Pier i-au spus clar că gestul ei este periculos pentru viața marină și a renunțat pentru o perioadă. „Mi-am dat seama că autoritățile de mediu ar putea să-mi găsească numele și adresa și aș putea avea probleme legale”, a declarat ea, ulterior, pentru New York Post. Conform Programului ONU pentru Mediu (UNEP), în fiecare zi ajung în oceane, râuri și lacuri echivalentul a 2.000 de camioane de gunoi pline cu plastic, care afectează grav ecosistemele. FOTO – Caracter ilustrativ

Agenția din cazul Simona Halep anunță o nouă sancțiune: 110.000 de dolari amendă

agentia-din-cazul-simona-halep-anunta-o-noua-sanctiune:-110.000-de-dolari-amenda

Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) dictează suspendare după suspendare la final de an! De această dată, anunțul nu prevede doar o interdicție de a participa la turne, ci și o amendă semnificativă. După ce în cursul acestei saptămâni a suspendat provizoriu pentru dopaj un tenismen din Guatemala, pe Juan Sebastian Dominguez Collado, ITIA a revenit, vineri, cu un nou anunț care ia prin surprindere lumea tenisului. Agenția despre care Simona Halep a spus că a făcut totul pentru a o distruge dictează acum o suspendare de 12 ani, plus o amendă uriașă în valoare de 110.000 de dolari. ITIA, amendă uriașă și suspendare de 12 ani pentru un tenismen care a recunoscut că a trucat meciuri Agenția de integritate a anunțat că jucătorul chinez de tenis Pang Renlong a fost suspendat din activitate pentru o perioadă de 12 ani și amendat cu 110.000 de dolari (din care 70.000 de dolari sunt suspendați), după ce a trucat sau a încercat să trucheze 22 de meciuri în perioada mai – septembrie 2024. În vârstă de 25 de ani, Pang a recunoscut că a trucat cinci dintre propriile sale meciuri de simplu, disputate la nivel ITF World Tennis Tour M15, M25 și ATP Challenger 50, precum și că a inițiat 17 încercări de a corupe alți jucători profesioniști, ceea ce a dus la trucarea a încă șase meciuri. Pang, care a atins cel mai bun loc al carierei la simplu, 1316 mondial, în noiembrie 2024, a acceptat o sancțiune convenită cu ITIA și a renunțat la dreptul de a avea o audiere în fața unui ofițer independent de audiere anticorupție (AHO). „Suspendarea va expira în 2036” Potrivit ITIA, sportivul chinez va avea dreptul de a reveni în competiții în 2036, când va împlini 36 de ani, însă doar după plata amenzii: „Perioada deja executată sub suspendarea provizorie va fi scăzută din durata totală a sancțiunii. Suspendat provizoriu din 7 noiembrie 2024, suspendarea lui Pang va expira la 6 noiembrie 2036, sub condiția achitării amenzilor restante. Pe durata perioadei de ineligibilitate, Pang are interdicția de a juca, antrena sau participa la orice eveniment de tenis autorizat sau sancționat de membrii ITIA (ATP, ITF, WTA, Tennis Australia, Federația Franceză de Tenis, Wimbledon și USTA) ori de orice asociație națională”, se arată în comunicatul publicat de agenție pe site-ul oficial. ITIA este un organism independent, înființat de membrii săi din tenis, cu scopul de a promova, încuraja, consolida și proteja integritatea competițiilor profesioniste de tenis.

Elon Musk, supărat pe amenda aplicată rețelei X, acuză UE de interferență în alegerile prezidențiale din SUA, din 2024

elon-musk,-suparat-pe-amenda-aplicata-retelei-x,-acuza-ue-de-interferenta-in-alegerile-prezidentiale-din-sua,-din-2024

Antreprenorul miliardar și fondatorul X Corp., Elon Musk, a acuzat Uniunea Europeană de interferență în alegerile prezidențiale din Statele Unite din 2024. Comentariile sale vin în urma amenzii de 120 de milioane de euro aplicate rețelei de socializare X de către blocul comunitar pentru încălcarea Legii privind serviciile digitale (DSA), notează baha. Musk a răspuns la o postare a unui alt utilizator, susținând că UE are un istoric de „urmărire a lui Elon Musk” și a vrut să împiedice transmisiunea sa în direct împreună cu candidatul la președinție de atunci și actualul președinte american Donald Trump, anul trecut. „«UE» a impus această amendă nebunească nu doar lui X, ci și mie personal, ceea ce este și mai nebunesc! Prin urmare, ar părea potrivit să aplicăm răspunsul nostru nu doar UE, ci și persoanelor care au luat această măsură împotriva mea”, a scris Musk într-o postare anterioară. Prima amendă sub regulamentul UE privind serviciile digitale: Platforma X, amendată cu 120 de milioane de euro Platforma X, fondată de Elon Musk, a fost amendată, vineri, de Comisia Europeană, pentru încălcarea obligațiilor de transparență impuse de Legea privind serviciile digitale (DSA) a UE. Aceasta este prima sancțiune aplicată în temeiul regulamentului blocului privind guvernanța online. Comisia Europeană a anunțat, vineri, o amendă de 120 de milioane de euro pentru platforma de socializare X a lui Elon Musk, pentru încălcarea obligațiilor de transparență impuse de Legea privind serviciile digitale (DSA) a UE, scrie Euractiv. Ce a scos la iveală ancheta Comisiei Ancheta realizată de Comisie a constatat că platforma a încălcat mai multe cerințe ale DSA, inclusiv în ceea ce privește conceperea sistemului său de „bifă albastră”, pe care UE l-a considerat ilegal și înșelător. Sub proprietatea lui Musk, această caracteristică a fost modificată, trecând de la indicarea conturilor verificate la un semnal pe care utilizatorii îl puteau obține contra cost.

Ce a pățit un șofer din București, după ce nu a acordat prioritate pe trecerea de pietoni unei femei și copilului ei. Poate învață să fie mai atenți

ce-a-patit-un-sofer-din-bucuresti,-dupa-ce-nu-a-acordat-prioritate-pe-trecerea-de-pietoni-unei-femei-si-copilului-ei.-poate-invata-sa-fie-mai-atenti

Un șofer a fost sancționat dur, după ce nu a acordat prioritate unei femei și copilului ei care doreau să traverseze o trecere de pietoni, în București. Pentru că a văzut că șoferul nu a avut nicio intenție să oprească, pentru a o lăsa să traverseze cu cel mic, femeia a luat decizia de a face o sesizare către poliție. Întreaga situație a fost povestită, ulterior, pe platforma Reddit. Utilizatoarea și-a expus experiența pe care a avut-o odată ce a efectuat o sesizare către poliție. Pentru că nu a fost lăsată să traverseze trecerea de pietoni, fiind alături de copilul ei, l-a reclamat pe conducătorul auto prin platforma pusă la dispoziție de Poliția Română. „Acum o săptămână eram împreună cu copilul, angajați în traversare. Văd că vine un bizon lansat, se uită la noi, ne vede și trece efectiv prin fața noastră. Niciun gând să oprească. În mod normal m-aș enerva (…) și aș trece peste. Dar pentru că eram cu copilul, am decis să fac pentru prima dată în viața mea sesizare la poliție”, a relatat persoana în cauză, pe platforma Reddit. A rămas fără permis și a primit amendă Persoana în cauză a relatat faptul că timpul de completare a datelor a fost unul scurt, fiind notate informații legate de numărul de înmatriculare al mașinii, precum și locul și ora. După o săptămână, a primit soluționarea. Șoferul care nu a acordat prioritate a rămas fără permisul auto pentru 60 de zile. În plus, a fost amendat. Sesizarea a depus-o la https://politiaromana.ro/ro/petitii-online. „Două minute maxim mi-a luat să completez. Am trecut numărul mașinii, locul și ora la care s-a întâmplat. Azi am primit răspuns că cererea a fost soluționată. În urma analizării camerelor din zonă, i s-a reținut permisul pentru 60 de zile și amendă. Nu a fost necesar să vin să dau declarații, să fiu chemat în calitate de martor sau alte bătăi de cap. Agentul a soluționat tot doar în urma petiției mele și a constatării în baza camerelor din zonă. În România anual au loc sute de accidente grave din cauza neacordării de prioritate pe trecere, multe soldate cu decese. E drept, multe sunt și din indisciplina pietonilor, care nu se asigură și «mor cu dreptatea în brațe», practic ce s-ar fi întâmplat și acum dacă nu m-aș fi oprit să îl las să treacă. Dar data viitoare când pățiți și voi ceva de genul, faceți sesizare. Sunt șanse mari să fie camere și să se soluționeze. Poate așa se învață mulți să fie mai atenți în trafic și să fie evitate tragedii”, a mai notat femeia. Autorul recomandă: Semaforul cu săgeată verde și semaforul pietonal: cine are prioritate și când greșesc șoferii. Cum procedăm ca șoferi sau pietoni Reguli stricte pentru șoferi. Cum sunt sancționați cei care întorc și merg înapoi în intersecții sau pe autostradă Greșeala care atrage o amendă de 1.600 lei pentru toți stăpânii de câini. Un botoșănean a fost sancționat pe loc REGULA banală din Codul Rutier 2025 care aduce amenzi uriașe și chiar reținerea certificatului de înmatriculare, dacă este încălcată Sursă foto: Mediafax / Marian Ilie

Românii din Germania, surprinși de legile ciudate din această țară. Ce reguli stricte trebuie să respecte pentru a nu primi amenzi usturătoare

romanii-din-germania,-surprinsi-de-legile-ciudate-din-aceasta-tara.-ce-reguli-stricte-trebuie-sa-respecte-pentru-a-nu-primi-amenzi-usturatoare

Mulți români stabiliți în Germania descoperă rapid că obiceiurile de acasă pe care ei le considerau gesturi firești în această țară pot aduce amenzi usturătoare. Nemții sunt recunoscuți pentru rigoarea și respectul lor față de reguli, doar că unele dintre acestea par neobișnuite pentru străini, mai ales cei veniți de pe plaiurile mioritice. Chiar și un banal grătar poate deveni subiect de plângeri și sancțiuni, dacă mirosul ajunge la vecinii atât de sensibili. În Germania, ordinea și liniștea sunt considerate valori fundamentale, iar autoritățile aplică legislația cu strictețe. Reguli neobișnuite care îi pun în dificultate pe străini O tânără româncă stabilită în Germania a devenit virală pe rețelele sociale după ce a relatat experiențele sale cu unele dintre cele mai surprinzătoare reguli locale. Clipul său a strâns numeroase reacții din partea altor români care s-au confruntat cu situații similare. Printre interdicțiile necunoscute celor mai mulți dintre români se numără dormitul în mașină mai mult de o noapte sau lăsarea copiilor să-și facă nevoile într-un parc, dacă e o urgență. Inclusiv folosirea unui furtun care stropește accidental proprietatea vecinilor este interzisă. De asemenea, purtarea măștilor de carnaval în afara perioadei festive poate atrage amenzi. Iar în anumite regiuni din Germania, autoritățile locale solicită înregistrarea oricărei păsări de curte; dacă ai o singură găină, și pe aceea trebuie să o declari! Totodată, orele de liniște de la prânz sunt sacre și protejate prin lege: între 13:00 și 15:00 sunt absolut interzise orice fel de activități zgomotoase în locuințe. Dar, printre situațiile cel mai des menționate de români se află amenzile pentru fumul sau mirosul provenit de la grătare. Dacă în România este ceva normal, în Germania se consideră un obiceiu care îi deranjează pe vecini. Ce alte obiceiuri „ciudate” mai au nemții? De exemplu, sortarea incorectă a deșeurilor poate aduce o amendă zdravănă, ca și dansurile de Paște, complet interzise în anumite regiuni. Cum au reacționat românii Unii internauți au reacționat cu umor și uimire la poveștile din mediul online. Mulți au relatat cazuri de amenzi primite pentru că au oprit pe autostradă fiindcă nu mai aveau combustibil în rezervor, iar alții au spus că au fost sancționați fiindcă au omorât albine, specie protejată în Germania. Sunt și oameni care remarcă diferența uriașă față de România, unde regulile sunt adesea interpretate mai flexibil, iar viața cotidiană este, iată, mai puțin rigidă. RECOMANDAREA AUTORULUI: În timp ce Bolojan îngheață pensiile românilor, Germania le crește. De ce se poate Berlin și nu la București

Ce amendă primești dacă execuți lucrări la casă fără să ai autorizație de construire și când se transformă fapta în infracțiune

ce-amenda-primesti-daca-executi-lucrari-la-casa-fara-sa-ai-autorizatie-de-construire-si-cand-se-transforma-fapta-in-infractiune

Tot mai mulți români își doresc modernizarea locuinței, fie prin schimbarea acoperișului, fie prin transformarea podului în mansardă. Dar puțini oameni știu că astfel de lucrări pot să fie considerate ilegale dacă nu există și o autorizație de construire. De altfel, lipsa acestei autorizații poate să atragă amenzi uriașe, de până la 100.000 de lei, sau chiar obligarea proprietarului de a demola lucrările realizate fără aprobare. Există însă și situații în care fapta nu mai este doar o contravenție, ci poate fi încadrată ca infracțiune, unde legea prevede pedeapsa cu închisoarea de 3 luni la un an. Autorizația de construire este documentul emis de primărie care conferă dreptul de a face lucrări în mod legal. Potrivit Legii nr. 50/1991 în ce privește autorizarea executării lucrărilor de construcții, orice modificare importantă a unei clădiri, de la ridicarea unui imobil nou până la schimbarea formei acoperișului, trebuie să fie avizată oficial. Legea este cât se poate de clară: „Poți construi doar dacă ai o autorizație de construire sau de desființare”. Asta înseamnă că, dacă modifici structura, înălțimea sau forma acoperișului, ai nevoie de o autorizație. Excepție fac numai lucrările de reparație care nu schimbă forma acoperișului, spre exemplu, înlocuirea țiglei, a șarpantei deteriorate sau refacerea hidroizolației. În astfel de cazuri, legea îți permite să execuți lucrări fără autorizație, câtă vreme nu sunt aduse modificări de structură sau volumetrie. Dar, lucrurile se schimbă în cazul în care decizi că îți construiești o mansardă, să adaugi lucarne, să ridici înălțimea acoperișului sau să modifici aspectul general al casei. În astfel de situații, autorizația devine obligatorie. Dacă nu o ai, inspectorii primăriei sau cei ai Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) pot opri imediat lucrările și, ca proprietar, riști sancțiuni severe. Amenzile pentru construcțiile neautorizate variază, în funcție de gravitatea faptei, între 10.000 și 100.000 de lei. Sunt și cazuri în care autoritățile pot să dispună și măsura demolării construcției ilegale, dacă aceasta nu poate fi ulterior legalizată. Totodată, proprietarii trebuie să suporte și costurile aferente readucerii clădirii la starea inițială. foto ilustrativa: sursa foto: Envato Iar dacă lucrările afectează clădiri de patrimoniu, se desfășoară în zone protejate ori pun în pericol stabilitatea construcției, fapta nu mai reprezintă doar o contravenție, ci poate fi încadrată ca infracțiune. În aceste cazuri, legea prevede pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la un an. Pentru a evita astfel de probleme, proprietarii trebuie deci să urmeze pașii legali. Se începe cu obținerea certificatului de urbanism de la primărie, un document care stabilește condițiile și avizele necesare pentru proiect. Apoi, trebuie contactat un proiectant autorizat, care va elabora planurile tehnice pentru noul acoperiș sau mansardă. Apoi, după ce toate avizele cerute de lege au fost obținute, dosarul complet se depune la primărie, la biroul de urbanism. Autoritatea locală are obligația să elibereze autorizația de construire în maximum 30 de zile de la depunerea documentației. Autorizația este valabilă 24 de luni, iar dacă lucrările nu pot fi începute în acest timp, se mai poate prelungi o singură data, pentru încă 12 luni. Autorul recomandă: Șoferiță amendată de polițiști, fiind acuzată că ar fi condus sub influența DROGURILOR. Ce făcuse, de fapt, femeia Locuiești la curte? Iată ce amendă uriașă primești dacă faci grătar

Dispozitivul pe care trebuie să-l aibă orice apartament nou. În caz contrar, dezvoltatorii imobiliari riscă amendă de până la 50.000 de lei

dispozitivul-pe-care-trebuie-sa-l-aiba-orice-apartament-nou-in-caz-contrar,-dezvoltatorii-imobiliari-risca-amenda-de-pana-la-50.000-de-lei

Ca proprietar de apartament nou, trebuie să respecți legile noi impuse, altfel riști o amendă de la 20.000 la 50.000 de lei. Printr-un proiect de act normativ al Ministerului Afacerilor Interne, dezvoltatorii imobiliari au noi obligații de respectat. De exemplu, apartamentele sau casele noi trebuie să fie echipate cu un anumit dispozitiv vital pentru salvarea vieților oamenilor în caz de primejdie. Ce dispozitiv trebuie să fie în fiecare locuință nouă? Potrivit BZI , este vorba despre detectoarele de incendiu. În cazul imobilelor existente sau mai vechi, regula nu va fi impusă. Aceste detectoare îi pot alerta pe locatari din timp dacă incendiul este declanșat pe durata nopții, în timp ce ei dorm. „Întrucât cele mai multe incendii au izbucnit în timpul nopții, în lipsa unor detectoare care să-i alarmeze din timp, ocupanții locuințelor au fost surprinși în somn de fumul degajat și au decedat prin intoxicare. Se evidențiază, astfel, importanța dotării locuințelor cu detectoare autonome de incendiu. În cazul locuințelor noi, propunem ca dezvoltatorii imobiliari să aibă obligația de a asigura dotarea acestora cu detectoare autonome de incendiu, înainte ca locuințele (apartamentele/casele) să fie înstrăinate/vândute”, transmite MAI. ,,În cazul locuințelor deja existente, obligația nu poate fi impusă proprietarilor, întrucât personalul inspectoratelor nu are dreptul de a verifica respectarea acesteia fără consimțământul proprietarului pentru accesul în locuință. Prin urmare, în situația unui refuz, controlul nu ar putea fi exercitat pentru a garanta respectarea unor eventuale obligații”, se precizează în proiectul de lege. Legea este încă în dezbatere în Parlamentul României. Sursa Foto: Envato Autorul recomandă: Incendiul de proporții din Sectorul 2 al Capitalei