Orașul cu cele mai scumpe apartamente din România. Prețurile și chiriile s-au dublat în doar cinci ani

orasul-cu-cele-mai-scumpe-apartamente-din-romania.-preturile-si-chiriile-s-au-dublat-in-doar-cinci-ani

Piața imobiliară din România continuă să uimească. Pe de o parte avem șocul creșterii inflației, pe de altă parte, explozia prețurilor, de la alimente la facturi și până la… apartamente sau case. Practic, la noi, orice se scumpește și asta de la o zi la alta. Paradoxul este acela că prețurile locuințelor cresc și ating niveluri record fix într-un moment în care vânzările scad semnificativ, semn că tot mai mulți cumpărători au devenit rezervați în privința investițiilor. Orașul cu cele mai ridicate prețuri din România Cluj-Napoca rămâne orașul cu cele mai ridicate prețuri din țară. Aici, un apartament cu două camere a ajuns să coste și 200.000 de euro, aproape dublu față de acum cinci ani, arată un reportaj difuzat de Observator Antena 1. În Capitală și în alte mari centre universitare, tranzacțiile de pe piața imobiliară s-au redus considerabil. Astfel, cifrele arată faptul că vânzările de proprietăți s-au redus chiar și de patru ori în ultimele luni. Potrivit unei analize realizate de o platformă imobiliară, în 2012 un apartament vechi cu două camere se vinde în Cluj-Napoca la 1.000 de euro pe metru pătrat. Din 2015 a urmat creșterea, iar în 2022 criza materialelor de construcție a dus la o explozie a costurilor. Astfel, apartamentele vechi s-au apropiat de prețurile celor noi – 2.400 de euro/mp. Anul acesta, avem un nou vârf istoric: 3.222 de euro/mp. În prezent, un apartament de două camere în orașul de pe Someș poate ajunge ușor la 200.000 de euro, dublu de cât era acum 5 ani. Și chiriile s-au dublat, unele crescând cu peste 250 de euro față de 2020. „Clujul este înconjurat de dealuri, deci terenul disponibil pentru construcții este limitat. Oferta e mult mai mică decât cererea, iar asta menține prețurile ridicate”, explică Sorin Sucală, consultant imobiliar. Ce prețuri sunt în București Și la nivelul Capitalei prețurile s-au dublat în ultimii ani. De exemplu, apartamentele noi de 2 camere se vând tot în jur de 200.000 de euro, arată aceeași sursă. În 2020, același tip de apartament costa doar 90.000 de euro, iar rata lunară la credit era de aproximativ 405 euro. Acum 5 ani, pentru un credit ipotecar era suficient un salariu de 5.500 lei. În prezent, este nevoie de un venit de cel puțin 9.000 lei, în condițiile în care dobânzile aproape s-au dublat, de la 3,99% la 7,5% în 2023. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) arată că în ultimele 12 luni valoarea tranzacțiilor rezidențiale a cunoscut o scădere de 4,4% în București. Dar, susține reportajul Antena 1, dezvoltatorii imobiliari raportează vânzări de până la patru ori mai mici decât în perioadele normale. RECOMANDAREA AUTORULUI: Cât costă chiria în București, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara și Iași, acum, în iulie 2025. Sunt preconizate majorări ale prețurilor, în marile orașe Prețurile apartamentelor, pe un nou trend ascendent. Au crescut la 3.000 euro pe metrul pătrat la Cluj-Napoca

Orașul din România în care un apartament cu 2 camere se vinde cu doar 10.000 de euro acum, în octombrie 2025

orasul-din-romania-in-care-un-apartament-cu-2-camere-se-vinde-cu-doar-10.000-de-euro-acum,-in-octombrie-2025

Piața imobiliară din România a fost afectată de majorarea TVA, începând cu data de 1 august 2025. Astfel, cota standard de TVA pentru majoritatea tranzacțiilor imobiliare, inclusiv pentru locuințele noi, a crescut de la 9% la 21%. Măsura a afectat costul final al locuințelor noi, precum și alte tranzacții imobiliare realizate între persoane juridice sau care depășesc anumite limite. Dar când vine vorba de locuințe mai vechi, sunt unele oferte accesibile în anumite orașe din țara noastră. Este vorba de Turnu Măgurele, județul Teleorman, unde un apartament cu două camere, cu o suprafață utilă de 30 m², costă 10.000 de euro. Este situat la etajul 4, ușă metalică la intrare, geamuri termopan și este gol, deci vă puteți mita imediat. Când vine vorba de anul de construcție, nu este este oferită o dată exactă, ci o perioadă aproximativî: 1977-1990. În acest timp, piața imobiliară internațională devine o opțiune tot mai atrăgătoare pentru români, care aleg să cumpere tot mai multe locuințe în străinătate, atrași de prețurile accesibile și randamentele bune din chirii. În Grecia, de exemplu, prețurile locuințelor noi pornesc de la 89.000 € pentru un apartament cu 2 camere, situat la 200m de mare, în Skala Sotiros, insula Thassos. În Bulgaria, un exemplu atractiv îl reprezintă apartamentele cu 2 camere dintr-un complex rezidențial nou din Sozopol, perla litoralului bulgăresc, cu prețuri începând de la 75.000 € + TVA. Dar românii se orientează și către investiții în zone exotice, precum Emiratele Arabe Unite și Zanzibar. Prețurile unui imobil în Dubai sau Zanzibar pornesc de la 130.000 de euro. În Dubai nu există TVA la zona de rezidențiale, nu există impozit anual pe profit și nici impozit anual pe proprietate. Sursa foto – OLX

Orașul în care se află cel mai mare bloc din România. Are 523 de apartamente, 900 de locatari dar și a fost construit „pentru americani”

orasul-in-care-se-afla-cel-mai-mare-bloc-din-romania.-are-523-de-apartamente,-900-de-locatari-dar-si-a-fost-construit-„pentru-americani”

Un bloc din București, de pe strada Gării de Nord, cu numărul 6, are  523 de apartamente și cu 900 de locatari. Este cea mai mare clădire cu bulină roșie. Într-un reportaj de pe Jurnalul.ro, locatarii celui mai mare bloc cu grad maxim de risc seismic, cunoscuți ca „scuturei”, povestesc despre cum e să trăiască în acest bloc. Ei spun că se dărâmă bucată cu bucată și că nu trebuie să aștepte cutremurul. Pe unele mașini parcate în preajmă cad deseori bucăți din bloc. Primăria Municipiului București a intervenit în urma sesizărilor, însă nu au fost întreprinse deloc lucrări de consolidare. Blocul are deja 7 decenii Blocul a fost construit în 1956, sub regimul comunist. Lung cât două terenuri de fotbal, înalt de 9 etaje, în spate i-au fost lipite corpuri anexe, cu alte cinci scări de bloc, lipite de „centru”. Cândva o bijuterie a arhitecturii comuniste, este acum o clădire în paragină. „Am 63 de ani, am prins cutremurul din 77 în blocul ăsta. Nu avea, domnule, probleme. L-au construit, cică, pentru americani. Dumnezeu știe ce e pe dedesubt. Că sunt adevărate buncăre. Acum, săracul, n-ar mai rezista”, povestește un locatar. „Blocul-pericol arată de parcă ar fi lovit în fiecare zi de zgâlțâiala pământului. Partea din spate e un fel de păienjeniș de crăpături. Unele rup construcția de la subsol și până acolo unde se vede lipsă de tencuială, la ultimul etaj. Găuri mari, cât să încapă un pachet de țigări se unesc pe orizontală, mai ales între parter și etajul unu”, a spus un alt locatar. „Blocul e făcut cu schepsis” – spune un domn înalt, care zice că locuiește la parter. Unul dintre locatarii care au prins cutremurul din 1977 își aduce aminte: „Ce m-a mai mișcat atunci. Ce stres! Dar acum e și mai periculos. În fiecare zi poate să-ți cadă orice cărămidă în cap. Și mai rău e că se vând apartamentele pe nimic”. „Nu mă stresează cutremurul cât mă stresează ăștia de la Primărie. E o zicală – morții cu morții, viii cu hârtiile. Așa și aici. Nu mai țin minte de câte ori m-am dus la oamenii lui Nicușor ăsta și nu se face nimic. A trebuit să-mi izolez casa, că muream de frig și nu mai voiam să fiu udat. Vezi matale, parterul – eu stau la parter – e mai afundat. Asta-i din construcție. Vine unul, scoate puța să se pișe pe zid – că aici e Harlem, dom’le – se pișă la mine în casă. N-am obținut aprobarea ălora de la Primărie. Eu știu când se va rezolva: când blocul ăsta o să omoare pe cineva. Și nu trebuie să așteptăm cutremurul pentru asta”, a spus un alt locatar. Motivul pentru care n-au fost demarate lucrări de consolidare La parter sunt câteva magazin deschise: un restaurant fast food, o casă de pariuri și un magazin care face și vinde fotografii pentru cruci. În 2018, era pe cât pe ce să înceapă lucrările de consolidare, dar nu toți locatarii au fost de acord cu lucrările, majoritatea fiind vârstnici. „Îmi ziceau că nu sunt interesați, că vor să moară în casa lor. Nu conta de ce”, își amintește administratorul. Fostul primar al Capitalei,  Nicușor Dan, a afirmat într-o conferință de presă, că în Capitală sunt sute de imobile pentru care s-a făcut expertizarea seismică, iar două blocuri mari vor intra în procesul de consolidare.  Primarul susținea atuncă că lucrările se mișcă greu din pricina locatarilor care nu sunt de acord la unison ca imobilele lor să intre în programul de reabilitare. Pe strada Gării de Nord, la numărul 6, realitatea e alta: „până să cadă la cutremur, hardughia asta o să omoare pe cineva. După ce vreunuia o să i se crape capul de cărămidă sau beton căzut, abia atunci or să înceapă lucrările”, după spusele locatarilor. Sursa Foto: Jurnalul.ro  Autorul recomandă: Orașul în care au fost construite cele mai multe blocuri, în ultimii 5 ani 

Dispozitivul pe care trebuie să-l aibă orice apartament nou. În caz contrar, dezvoltatorii imobiliari riscă amendă de până la 50.000 de lei

dispozitivul-pe-care-trebuie-sa-l-aiba-orice-apartament-nou-in-caz-contrar,-dezvoltatorii-imobiliari-risca-amenda-de-pana-la-50.000-de-lei

Ca proprietar de apartament nou, trebuie să respecți legile noi impuse, altfel riști o amendă de la 20.000 la 50.000 de lei. Printr-un proiect de act normativ al Ministerului Afacerilor Interne, dezvoltatorii imobiliari au noi obligații de respectat. De exemplu, apartamentele sau casele noi trebuie să fie echipate cu un anumit dispozitiv vital pentru salvarea vieților oamenilor în caz de primejdie. Ce dispozitiv trebuie să fie în fiecare locuință nouă? Potrivit BZI , este vorba despre detectoarele de incendiu. În cazul imobilelor existente sau mai vechi, regula nu va fi impusă. Aceste detectoare îi pot alerta pe locatari din timp dacă incendiul este declanșat pe durata nopții, în timp ce ei dorm. „Întrucât cele mai multe incendii au izbucnit în timpul nopții, în lipsa unor detectoare care să-i alarmeze din timp, ocupanții locuințelor au fost surprinși în somn de fumul degajat și au decedat prin intoxicare. Se evidențiază, astfel, importanța dotării locuințelor cu detectoare autonome de incendiu. În cazul locuințelor noi, propunem ca dezvoltatorii imobiliari să aibă obligația de a asigura dotarea acestora cu detectoare autonome de incendiu, înainte ca locuințele (apartamentele/casele) să fie înstrăinate/vândute”, transmite MAI. ,,În cazul locuințelor deja existente, obligația nu poate fi impusă proprietarilor, întrucât personalul inspectoratelor nu are dreptul de a verifica respectarea acesteia fără consimțământul proprietarului pentru accesul în locuință. Prin urmare, în situația unui refuz, controlul nu ar putea fi exercitat pentru a garanta respectarea unor eventuale obligații”, se precizează în proiectul de lege. Legea este încă în dezbatere în Parlamentul României. Sursa Foto: Envato Autorul recomandă: Incendiul de proporții din Sectorul 2 al Capitalei 

Prețul locuințelor vechi se majorează o dată cu TVA-ul pentru cele noi:”Prețurile au crescut cu 12% față de aceeași perioadă a anului trecut”

pretul-locuintelor-vechi-se-majoreaza-o-data-cu-tva-ul-pentru-cele-noi:”preturile-au-crescut-cu-12%-fata-de-aceeasi-perioada-a-anului-trecut”

Chiar dacă România rămâne printre cele mai accesibile piețe imobiliare din Est, în țara noastră există o tendință clară de creștere a prețurilor. Locuințele vechi și noi s-au scumpit cu aproximativ 12% în august 2025, față de august 2024. Totodată, deși există o cerere constantă, există și o mare prudență din partea cumpărătorilor. Românii își doresc apartamente cu două sau trei camere atât în oraș, cât și în afara lui. „Românii sunt interesați de apartamentele cu două și trei camere și, de asemenea, sunt la căutare și apartamentele în ansambluri rezidențiale, chiar dacă sunt mai departe de centrul marilor orașe. Este important ca acestea să vină cu diverse facilități pentru viitorii proprietari, prin care ei să aibă acces la o viață mai activă și mai sănătoasă. Se pune accent și pe soluțiile de eficientizare energetică implementate direct de dezvoltator, dar și de alte diverse bonusuri”, a precizat, pentru Gândul, Cristina Bercea, organizator Târgul Național de Imobiliare. „Prețurile pornesc de la 45.000 euro” În București, prețul mediu al unei locuințe este 2.096 €/mp, conform datelor publicate de Storia, iar Clujul se menține orașul cu cele mai scumpe proprietăți, cu un cost mediu de 3.138 €/mp, fiind urmat de Brașov, cu 2241 €/mp. „Prețurile în cadrul târgului imobiliar pornesc de la 45.000 euro pentru imobilele aflate la revânzare. Dacă ne referim la locuințele noi, acestea au prețuri de la 67.000 euro în Capitală. Cele pretabile pentru investiții în străinătate au prețuri de la 75.000 euro, dacă ne referim la Bulgaria, 85.000 euro pentru Grecia și 130.000 euro pentru Zanzibar. În momentul de față există un interes crescut și pentru locuințele pe structură de lemn, pentru că ele pot fi configurate în funcție de nevoile clientului, folosind proiectul recomandat de arhitect. De asemenea, sunt căutate și casele modulare. Acestea au prețuri de la 22.500 euro până la 65.000 euro și au diverse funcționalități. Sunt și echipate smart home, sunt eficient energetic și mobile”, a completat Cristina Bercea. „Tranzacțiile au înregistrat o ușoară scădere” După ce TVA-ul a fost majorat la 21%, piața imobiliară din România a înregistrat o ușoară scădere din punct de vedere al numărului de achiziții, însă nevoia de locuințe este în continuare foarte ridicată. „Odată cu mărirea TVA-ului, s-a înregistrat un număr mai mare de tranzacții imobiliare, atâta timp cât a permis legea să se mai prindă TVA-ul redus. Practic, până la începutul lunii august 2025. Odată cu mărirea la 21% a TVA-ului, tranzacțiile au înregistrat o ușoară scădere din punct de vedere al numărului. Nevoia de locuințe este în continuare foarte ridicată. Odată ce întâlnește și sursa de finanțare, se transformă în cerere. Ce pot să spun este că în momentul de față, prețurile, în general la nivel național, au înregistrat o creștere de 12% față de aceeași perioadă a anului trecut. Dacă ne referim și la o perioadă mai mare de timp, din 2010 până în 2025, locuințele atât noi, cât și cele vechi din România au înregistrat o creștere de aproximativ 36%. Prețurile locuințelor au înregistrat o creștere de 12% față de aceeași perioadă a anului trecut Majorarea TVA-ului a influențat în primul rând locuințele noi, dar și locuințele vechi vin îndeaproape și ușor, ușor se scumpesc. Pe de altă parte, pe termen lung se mai așteaptă să se înregistreze o creștere de cinci procente până la finalul anului, din punct de vedere al măririlor, al scumpirilor. Cu cinci procente se vor scumpi locuințele noi, în primul rând, și ușor, ușor în timp vor crește și locuințele vechi. Există o preferință a românilor pentru locuințe noi, dar spre exemplu, sunt și categorii de clienți care au nevoie de locuințe vechi pentru că ele sunt amplasate în centrul marilor orașe, cu acces mai facil la facilități urbane”, e explicat Cristina Bercea. RECOMANDAREA AUTORULUI: Va duce creșterea TVA la explozia prețurilor la case? Alexandru Chirilă: „Piața imobiliară a fost foarte susținută în ultimii ani” Cât costă să stai cu chirie în marile orașe în anul 2025. Cât vor, de fapt, să plătească oamenii

Ai o casă de închiriat? De la anul o să ai nevoie și de o casă de marcat. Așa a decis Guvernul Bolojan

ai-o-casa-de-inchiriat?-de-la-anul-o-sa-ai-nevoie-si-de-o-casa-de-marcat.-asa-a-decis-guvernul-bolojan

De anul viitor, oricine va închiria apartament în regim hotelier sau doar o cameră din locuința proprie va fi obligat să aibă casă de marcat și să dea bon fiscal. Est cea mai nouă măsură a Guvernului Bolojan, care se va aplica proprietarilor, indiferent că vor închiria în regim hotelier pentru câteva seri o cameră sau un imobil, fie că vor închiria unei persoane un imobil sau o cameră pentru mai mult de 30 de zile. Proprietarii trebuie să dețină case de marcat în respectivele camere sau imobile. Oferirea bonului fiscal va fi obligatorie, iar impozitarea se va efectua diferit de anul viitor, scrie Observator News. În prezent, proprietarii care închiriază imobile plătesc 10%. Din 2026, se vor stabili impozite în funcție de numărul de camere oferite spre închiriere. De exemplu, cei cu 1-5 camere, vor plăti un impozit mai mic, iar cei cu peste 7 camere trebuie să plătească impozite mai mari. În plus, toți proprietarii care închiriază imobile trebuie să-și declare veniturile la ANAF și să plătească impozit pentru acestea. Sursa Foto: Profimedia | Shutterstock Autorul recomandă: Un nou SCANDAL la Guvern! Premierul Bolojan, acuzat că a cerut bani de chirie / Reacția Palatului Victoria: „O eroare!”

Florin Roman, despre scandalul banilor de CHIRIE: Nu dețin nicio proprietate în București sau în Ilfov

florin-roman,-despre-scandalul-banilor-de-chirie:-nu-detin-nicio-proprietate-in-bucuresti-sau-in-ilfov

Deputatul PNL Florin Roman clarifică situația locativă, în contextul scandalului privind decontarea chiriilor pentru parlamentarii cu proprietăți în București. „Nu dețin nicio proprietate în București, nu dețin nicio proprietate în Ilfov”, spune Florin Roman. „De 51 de ani, de când sunt născut, am avut un singur domiciliu, în județul Alba. La acuzația că dețin – unii au spus casă, alții apartamente sau așa mai departe, în București sau în Ilfov: nu dețin apartamente sau casă în Ilfov. Mi s-a spus astăzi, am discutat și cu funcționarii de la Camera Deputaților, mi s-a sugerat că am dat dovadă de exces de transparență, întrucât am trecut un imobil al soției, dobândit înainte de căsătorie, care este bun propriu. Așa mi s-a spus. Eu am încercat ca de fiecare dată să fiu extrem de transparent. Timp de 7- 8 ani de zile am stat în chirie, cu contract. Am venit, am publicat, am adus contractul pentru decontare și așa mai departe. Nu știu câți am făcut treaba asta, dar eu pot face această dovadă”, afirmă Roman, la Parlament. Liberalul precizează că studiază posibilitatea să acționeze în instanță pe daune civile, pe cei care au furnizat informațiile privind decontarea chiriilor pentru parlamentarii cu proprietăți în București. „Eu sunt recăsătorit, soția este recăsătorită. Amândoi am intrat în căsătorie cu bunuri proprii. Eu le-am donat fiicei mele în momentul în care am împlinit vârsta de 18 ani și am consfițit, inclusiv, problema acelui apartament prin declarația notarială, în care am clarificat foarte clar că este un bun propriu al soției, pe care eu nu am dreptul să-l dețin”, explică el. Întrebat dacă soția sa în momentul de față închiriază acel apartament, Roman a răspuns: „Este dreptul soției să facă ce vrea cu un imobil care îi aparține, nu este imobilul meu. Deci după căsătorie eu m-am mutat în acel apartament întpreună cu soția, avem un copil de un an și ceva. Așa este normal pentru întregirea unei familii după căsătorie”. „Dacă eu dețineam cotă pate din acel apartament, cum se face de regulă între soț, unu pe doi și unu pe doi, nu era niciun fel de problemă. Din punct de vedere legal putea într-adevăr să apară această discuție (…) acolo este cotă parte sută la sută a soție pe un apartament.  Am locuit 7-8 ani de zile, cum v-am spus în contracte de chirie, am stat în vreo 7-8 locuri. După căsătorie, m-am uitat cu soția în acel apartament, dar, vă repet, nu sunt cotă parte”, mai spune deputatul PNL. CITEȘTE ȘI: Adrian Câciu, în scandalul banilor de CHIRIE pentru parlamentari: Acea proprietate este provenită când aveam soție Plângere PENALĂ împotriva președintelui Nicușor Dan. Acuzații de „trădare de patrie” și fraudarea alegerilor Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la … vezi toate articolele

Apartamentele vechi cu 3 camere ating prețuri-record. Iată singurele zone din București unde mai poți cumpăra SUB 100.000 de euro

apartamentele-vechi-cu-3-camere-ating-preturi-record-iata-singurele-zone-din-bucuresti-unde-mai-poti-cumpara-sub-100.000-de-euro

În ciuda unei relative stagnări în luna aprilie față de martie, apartamentele vechi cu 3 camere din Capitală continuă să se scumpească semnificativ. Conform Indexului Imobiliar ZF, prețul mediu al unui astfel de apartament a urcat la 121.153 de euro în aprilie 2025. Față de aceeași perioadă a anului trecut este o creștere de aproape 14%. Creșteri rapide în Crângași și Militari „Piaţa secundară rămâne esenţială pentru cumpărători, în condiţiile în care livrările de locuinţe noi continuă să fie limitate. Ne aşteptăm ca în 2025 să fie finalizate aproximativ 18.000 de locuinţe în Bucureşti şi împrejurimi, un nivel comparabil cu cel din 2024, care a fost cel mai slab din ultimii cinci ani în ceea ce priveşte oferta nouă”, explică Andrei Sârbu, CEO al SVN România. Pe parcursul lunii aprilie, zone precum Crângaşi şi Militari au înregistrat cele mai mari scumpiri. De exemplu, în Crângaşi, preţul mediu a crescut de la 95.000 la 104.000 de euro. Iar în Militari s-a ajuns la 115.000 de euro, după ce în martie era de 106.000 de euro. În acest context, în doar trei cartiere din Capitală mai găsim locuinţe vechi cu 3 camere sub pragul de 100.000 de euro. Vorbim de zonele 1 Decembrie, Colentina şi Olteniţei-Brâncoveanu. Cum în piaţa imobiliară din București există în continuare o cerere mare, dar nu și alternative de imobile noi, vânzătorii de apartamente vechi au continuat să urce prețurile. Datele statistice arată că, de la începutul anului 2025, valoarea medie cerută pentru un apartament vechi cu 3 camere a crescut cu aproximativ 6.000 de euro. Experții spun că factori de risc precum volatilitatea cursului valutar, creşterea dobânzilor, tensiunile politice și retragerea capitalului străin ar putea afecta piaţa imobiliară în perioada următoare. Dar, chiar și așa, toți sunt de acord asupra unui aspect – principala problemă rămâne oferta limitată, nu condițiile financiare actuale. CITEȘTE ȘI: Apartamentele noi, tot mai SCUMPE. Ce orașe au depășit Bucureștiul la prețul pe metru pătrat CHIRIILE au explodat în România. Oraşul în care preţurile au crescut cu 37% Cât va costa un apartament în 2025. PREȚURILE pe piața imobiliară au luat-o razna/Care este cel mai scump oraș din România Cât COSTĂ un apartament în București. Diferența ENORMĂ de preț între o garsonieră din zona periferică și una dintr-un complex rezidențial Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele

Casa verde de la bloc. Proprietarii de APARTAMENTE cu FOTOVOLTAICE pot deveni prosumatori

casa-verde-de-la-bloc.-proprietarii-de-apartamente-cu-fotovoltaice-pot-deveni-prosumatori

Proprietarii de apartamente ar putea beneficia de energie verde produse de panouri fotovoltaice, la fel ca cei care stau la casă. Un proiect discutat acum de autorități le-ar permite chiar să primească bani pentru energia produsă și livrată în rețea de pe urma panourilor instalate pe acoperiș, nu doar să o folosească pentru spațiile comune. Ministerul Energie anunță și un program de finanțare pentru asociațiile care vor să cumpere instalații fotovoltaice, similar programului casa verde. Acum, energia produsă de panourile fotovoltaice de pe blocuri, cum este și acesta din centrul Capitalei, poate fi folosită doar pentru lifturi ori pentru iluminarea spațiilor comune. Potrivit noului proiect inițiat de Asociația Prosumatorilor, beneficiile panourilor ar putea fi împărțite între locatari, în funcție de câtă energie produc. Vor primi bani de la furnizorul cu care asociația de proprietari va încheia contract de cum-vânzare-cumpărare a energiei electrice, deci practic se va deconta în cont, numerar sau în fondul de urne, cum se înțeleg oamenii. Cum se împart banii pe scara blocului Cu alte cuvinte, pentru energia produsă și livrată în rețea, furnizorul va plăti asociație care va împărți între locatari în funcție de suprafața apartamentelor. La un consum mediu pentru o locuință din România ar putea însemna câteva zeci de lei pe lună. După calculele pe care le-am făcut la blocurile de locuințe, poate fi acoperit cel puțin cinci de la sută la acest consum pe acoperișul clădirii, fără niciun fel de problemă. Pentru asta ar urma să se facă modificări legislative, fie în Guvern, fie în Parlament, spune ministrul Energiei. Iar locatarii ar putea avea parte de acest beneficiu fără niciun cost, prin programul urban AP, aflat în dezbatere publică.e vorba de 150 de milioane de lei. Sprijinirea instalării de panouri fotovoltaice pe acoperișele blocurilor. Românii cunosc foarte bine programul casa verde. Ar fi cumva un program în oglindă gestionat de Ministerul Energiei pentru asociațiile de locatari pentru blocuri, anunță Ministerul Energiei. Programul ar urma să intre în vigoare anul acesta. Citiți și: Scenariile pentru un posibil excedent de ENERGIE de Paște. Burduja: „Ne asigurăm din timp, și de data aceasta, că nu vom fi luați prin surprindere” Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele

Ionuț Negoiță va lansa cel mai mare ANSAMBLU rezidențial din București. Acesta poate ajunge la peste 7.000 de apartamente

ionut-negoita-va-lansa-cel-mai-mare-ansamblu-rezidential-din-bucuresti-acesta-poate-ajunge-la-peste-7.000-de-apartamente

Ionuț Negoiță, fostul proprietar al echipei de fotbal Dinamo, va lansa cel mai mare ansamblu rezidențial din București în locul fostei platforme industriale Chimopar, din estul Capitalei. Acesta poate ajunge la peste 7.000 de apartamente. Investitorul imobiliar a primit deja două autorizații de construire pentru primele 4 blocuri ce vor fi ridicate într-o primă etapă pe circa 15.000 de metri pătrați din terenul cumpărat. Chiar și așa, dezvoltatorul a cerut recent reautorizarea, pentru a aduce unele modificări proiectului propus inițial. Peste 7.000 de apartamente în estul Capitalei În această fază, planul este dezvoltarea a 4 blocuri cu câte 3 subsoluri dedicate parcărilor subterane, parter și 11 etaje supraterane, care pot cuprinde peste 700 de apartamente, al căror cost de dezvoltare poate fi estimat la circa 50 de milioane de euro, potrivit calculelor Profit.ro. Pe întreaga fostă platformă Chimopar s-ar putea construi peste 7.000 de apartamente cu un cost actual de dezvoltare ce depășește 450 de milioane de euro. În acest context, proiectul poate deveni cel mai mare ansamblu rezidențial dezvoltat până acum în București. Terenul fostei fabrici Cesarom, în topul celor mai scumpe achiziții de pământ din 2024 În toamnă, Profit.ro a anunțat că antreprenorul Ionuț Negoiță a cumpărat de la grupul spaniol Roca, cel mai mare producător de obiecte sanitare din lume, terenul fostei fabrici Cesarom, din zona Preciziei a Bucureștiului, după ce s-a renunțat complet la producția din România. Tranzacția intră în topul celor mai scumpe achiziții de terenuri din 2024. Marile proiecte ale familiei Negoiță sunt amplasate în jurul zonei comerciale Pallady, care cuprinde magazinele Leroy Merlin, Kaufland, Metro, Auchan, Jumbo, XXXL Lutz și IKEA, o zonă cu care s-a familiarizat în ultimii 8 ani și unde a dezvoltat peste 5.700 de apartamente din cele 11.000 câte a livrat în total pe piața bucureșteană. Frații Ionuț și Robert Negoiță au mai dezvoltat proiecte rezidențiale și în Sectorul 4, în Pipera și Popești-Leordeni. Ionuț Negoiță mai gestionează acum alte 3 șantiere, în paralel. Are HILS Sunrise cu 704 apartamente, care se construiește pe terenuri cumpărate de la IKEA, faza întâi din HILS Republica, cu 370 de apartamente, în locul fostelor fabrici Republica și Tubinox, și prima etapă a HILS Titanium, cu 496 de apartamente, care se ridică în locul unei foste fabrici de cărămidă, arată datele Profit.ro. CITEȘTE ȘI: Casa cu 3 dormitoare care pare normală, dar ascunde un secret! Proprietatea se vinde la un preț de peste 200.000 de euro One United Properties a achiziționat un teren de peste 44.000 de metri pătrați de la Adriean Videanu, în zona Cotroceni, unde va construi cele mai înalte turnuri rezidențiale din București / Tranzacția se ridică la 35 de milioane de euro Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între 2017 și 2020 a fost reporter la PrimaTV, unde … vezi toate articolele