Andrei Gușă preia conducerea filialei AUR Ploiești și urmează să candideze pentru primărie

Președintele AUR Prahova, Adrian Axinia l-a prezentat, vineri, pe deputatul Andrei Gușă ca noul președinte al Organizației AUR Ploiești și candidat la primăria municipiului. „Începând de astăzi, în mod oficial, domnul Andrei Gușă va fi președintele interimar al Organizației AUR Ploiești și va fi desemnat candidat la funcția de primar al Municipiului Ploiești în perspectiva anului 2028, punctând despre Gușă că este „un băiat cu o pregătire solidă. Școala a făcut-o la timp” și „Este printre cei mai activi parlamentari”. Andrei Gușă a declarat: „În Ploiești și Prahova, în general, lucrurile sunt extrem de complicate din punct de vedere politic”, invocând „ unitate de elită a binomului SRI-DNA, prin care au fost șantajați și li s-au fabricat dosare politice majorității oamenilor de afaceri care s-au opus ordinii care s-ar fi vrut să fie impusă aici”. „Trebuie să consolidăm organizația Ploiești, alături de colegi, în acest climat mai puțin favorabil și evident că ordinea și organizarea se face prin eficiență. Dar, pentru asta, condiția obligatorie este să atragem elitele locale, atât în Ploiești, cât și la nivelul județului”, a mai spus noul lider al filialei, citat de SolidNews.
INSCOP: AUR scade, pentru prima dată, sub 40% după prezidențialele din 2025. Cum se situează celelalte partide
Un sondaj INSCOP, publicat joi, arată că dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, AUR ar obține 38% din intențiile de vot, situându-se în continuare pe primul loc. Cu toate acestea, este pentru prima dată după scrutinul prezidențial din mai 2025 când formațiunea condusă de George Simion scade sub pragul de 40% (40% în octombrie, 40.8% în septembrie, 40.5% în iunie 2025). Pe locul al doilea, la mare distanță, se află PSD, cu 19,5% din intențiile de vot, față de 17.6% în octombrie, 17.9% în septembrie și 13.7% în iunie 2025. PNL se clasează pe locul al treilea, cu 14,6%, și se află în ușoară scădere față de lunile anterioare: 14.8% în octombrie, 15.2% în septembrie, 17.3% în iunie 2025. Pe locul al patrulea este USR, cu 12,3%. „Pentru prima dată după alegerile prezidențiale din mai 2025, AUR coboară sub pragul de 40%, însă rămâne la un scor dublu comparativ cu următorul clasat, Partidul Social Democrat, aflat în ușoară creștere. PNL, USR și UDMR se mențin la un nivel constant, comparativ cu lunile anterioare. Partidele care formează coaliția guvernamentală cumulează 51% din intenția de vot, în timp ce partidele din opoziție parlamentară aproximativ 43%”, potrivit lui Remus Ștefureac, directorul INSCOP. Partidele care nu ar mai intra în Parlament dacă s-ar organiza noi alegeri De asemenea, sondajul a relevat faptul că patru partide care sunt acum în Parlament nu ar mai întruni pragul electoral de 5%, dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare. UDMR are 4,8%, POT are 3,1%, iar SOS are 1,7%. Datele sondajului INSCOP au fost colectate în perioada 25 octombrie – 2 noiembrie 2025, iar metoda de cercetare a fost interviul prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin interviuri telefonice, având la bază un eșantion de 3000 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 1.8%, la un grad de încredere de 95%. Un alt sondaj, publicat de CURS săptămâna trecută, a arătat că 35% dintre români ar vota cu AUR, dacă s-ar organiza din nou alegeri parlamentare duminica viitoare. Alți 24% dintre cei intervievați ar vota cu PSD, iar 15% ar vota cu PNL.
A început Urzeala Tronurilor la Primăria Capitalei. Coaliția de guvernare și-a desemnat 3 bărbați să se lupte între ei, în timp ce Opoziția se unește în spatele unei femei. Primele previziuni ale sociologilor: Va fi un val împotriva partidelo
„Vine iarna.” Citatul celebru din seria Game of Thrones le-a dat mereu bucureștenilor fiori reci, precum caloriferele, în ultimii 5 ani. Însă lupta s-a încins pe fotoliul lăsat vacant de președintele Nicușor Dan. Pare că laitmotivul austerității bugetare – invocată de premierul Ilie Bolojan în timpul mandatului său – a fost dat uitării, focusul principal fiind acum pe alegerile din 7 decembrie. Se discută deja primele scenarii. Sociologul Vladimir Ionaș și politologul Cristian Pîrvulescu au făcut pentru GÂNDUL analiza tabloului electoral în cursa pentru Primăria Capitalei. Mizele alegerilor la Capitală Primarul Capitalei este al doilea cel mai votat om din România, după președintele țării; Primăria Generală este o rampă pentru Cotroceni. Doi primari au ajuns președinți în ultimii 20 de ani; Noul primar va putea decide repartizarea impozitelor locale colectate de la bucureșteni la sectoare, în baza referendumului organizat anul trecut de Nicușor Dan; Primarul General poate deveni următorul lider al partidului care l-a susținut în alegeri. Cine va fi urmașul lui Nicușor Dan? Ciprian Ciucu (PNL), Daniel Băluță (PSD), Cătălin Drulă (USR) și Anca Alexandrescu – susținută de AUR. Unul dintre ei va fi următorul primar general. Întrebările Gândul: Cu ce șanse pleacă fiecare candidat? Cum s-a schimbat electoratul după trauma anulării alegerilor? Pe cine favorizează „grăbirea” alegerilor? Și pe cine încurcă? Vor taxa alegătorii partidele din coaliție pentru măsurile de austeritate? „Doamna Alexandrescu se bucură de acest val împotriva partidelor mari, împotriva partidelor mainstream” Sociologul Vladimir Ionaș a explicat care sunt cei doi candidați care pleacă cu prima șansă în cursa pentru Primăria Capitalei, dar și care sunt atuurile și avantajele lor în raport cu electoratul bucureștean. „La cum arată datele acum – în momentul în care avem o listă, să spunem definitivă, cu candidații care au și o șansă importantă în a câștiga aceste alegeri – există doi candidați care pleacă cu prima șansă, domnul Ciucu de la Sectorul 6 și domnul Băluță de la Sectorul 4, ambii având un atu – și anume evoluția lor în funcțiile de primar de sector – lucru care le aduce un avantaj din perspectiva a ceea ce pot prezenta publicului. Mă refer aici la ceva palpabil, lucrurile pe care le-au realizat deja în calitate de primari în sectoarele pe care le administrează. Sociologul Vladimir Ionaș face analiza candidaților pentru Primăria Capitalei „Se va decide votul în funcție de simpatia sau antipatia față de un om” Îl avem pe domnul Drulă care se bazează – și lucrul acesta se vede și din modul în care comunică domnul Drulă și ceilalți reprezentanți ai partidului – pe o simpatie față de partidul pe care îl reprezintă, de USR. Interesul său în această campania electorală este să se discute mai mult politic, cu dezbateri între partide, decât să se discute despre administrație, așa cum ar prefera ceilalți doi. Și o avem pe doamna Alexandrescu care se bucură de acest val împotriva partidelor mari, împotriva partidelor mainstream, cele care sunt cunoscute publicului de foarte mulți ani.” Bucureștenii votează doar primarul, nu și consilierii „Dezavantajul, din punctul meu de vedere, al domnului Drulă și al doamnei Alexandrescu, este că în momentul acesta bucureștenii vor vota doar primarul, nu și Consiliul General. Deci nu vorbim și despre un vot politic, ci mai degrabă se va decide votul în funcție de simpatia sau antipatia față de un om, de o persoană. În general, în toată țara, atunci când se votează primarul, oamenii se uită mai degrabă la om decât la partidul pe care acel om îl reprezintă”, a precizat sociologul. „Nivelul de așteptare de la guvern și președinte era foarte ridicat în momentul în care Nicușor a câștigat alegerile” Sociologul Ionaș recunoaște că alegerile pentru funcția de primar nu pot fi acaparate de ideea progresism vs. conservatorism, naționalism vs. suveranism etc, explicând faptul că oamenii au un anumit tip de așteptări de la primar și un cu un tot alt tip de așteptări de la parlament și de la președintele României. Daniel Băluță (PSD), primarul Sectorului 4 și președintele Nicușor Dani, rivali vechi la vremuri noi „Primarul reprezintă acea instituție care este extrem de apropiată de interesele imediate ale cetățeanului. Și atunci oamenii votează, având la bază niște obiective mult mai pragmatice, care țin de interesul imediat al lor, de cum vor arăta străzile, clădirile, parcurile, spațiile verzi și așa mai departe. Nu cred că va putea fi folosită această temă. Dezamăgirea este principalul sentiment În schimb, nivelul de așteptare de la coaliția de guvernare și de la președinte era foarte, foarte ridicat în momentul în care președintele Nicușor Dan a câștigat alegerile și ulterior această coaliție a dat guvernul. Și până în acest moment pare că, pentru o bună parte a societății, care avea acest nivel de așteptare, dezamăgirea este principalul sentiment pe care îl are vizavi de ceea ce s-a întâmplat. Și atunci riscul, în momentul în care vrei să duci discuțiile din campania electorală pe teme politice, este să creezi o antipatie în rândul electoratului care nu ți se datorează, ci mai degrabă vine ca urmare a asocierii cu coaliția de guvernare.” Președintele Niculor Dan și premierul Ilie Bolojan, la începutul mandatului, când cota de încredere era una ridicată Împreună la guvernare, în război la primărie Sociologul consideră că strategia USR de a grăbi data alegerilor – pe ideea calculului că președintele, prezent la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă, se bucură de o anumită simpatie în București – nu este una care să stea în picioare. Vladimir Ionaș concluzionează însă că, la ora actuală, reprezentanții tuturor partidelor din coaliția de guvernare sunt dezavantajați, ținând cont de dezamăgirea electoralului care avea alte așteptări la începutul mandatului lui Nicușor Dan și a Guvernului Bolojan. „Este dezavantajată guvernarea și din punctul meu de vedere este dezavantajată România, pentru că rezultatele coaliției de guvernare în perioada următoare vor fi puse pe hold, tocmai din cauza luptelor politice care vor apărea ca urmare a acestei campanii electorale. Cei care au împins foarte mult pentru organizarea alegerilor, cei de la USR, au crezut sau conform calculelor lor, ei erau principalii beneficiari
Premierul Ilie Bolojan nu va merge luni în Parlament, după ce a fost chemat de PSD și AUR să dea explicații
„Prim-ministrul Ilie Bolojan a primit cu interes invitația grupurilor parlamentare PSD si AUR la „Ora Premierului” din Parlamentul României, pentru ziua de 3 noiembrie, ora 16. Parlamentul este o instituție fundamentală a democrației, care trebuie respectată ca atare, iar o dezbatere civilizată și serioasă pe teme de interes public nu poate fi decât în beneficiul cetățenilor României”, transmite Executivul într-un comunicat. Agenda zilei de luni este însă foarte încărcată pentru premierul Ilie Bolojan, dedicată aproape în totalitate semnării contractului cu compania Rheinmetall și discuțiilor privind Programul SAFE, „de importanță majoră pentru economia și capacitățile de apărare ale României”. Bolojan va cere Birourilor permanente ale Parlamentului reprogramarea „Orei Premierului” pentru o zi care să permită armonizarea agendelor. AUR a cerut ca premierul Ilie Bolojan să fie prezent luni, în plenul Camerei Deputaților, la „Ora prim-ministrului”, pentru a prezenta date privind execuția bugetară și proiectul de buget pentru 2026. PSD a solicitat prezența premierului Ilie Bolojan în Parlament pentru a oferi explicații privind poziția Guvernului față de decizia Statelor Unite de a retrage o parte dintre trupele americane din România.
Sondaj CURS: 35% din români ar vota AUR dacă s-ar organiza alegeri săptămâna viitoare / 49% ar susține posibila suspendare a președintelui Nicușor Dan
Sondajul „ipotetic” a fost realizat pe un eșantion de 1036 de respondenți adulți din toată țara, prin intermediul unor interviuri, desfășurate în perioada 14 – 26 octombrie. Marja de eroare a sondajului este de ±3%, iar nivelul de încredere este de 95%. Dintre toți cei peste 1000 de români chestionați, un procent de 35% dintre ei ar vota AUR dacă ar exista din nou alegeri Parlamentare. Alți 24% din aceștia ar vota cu PSD, iar restul de 15% ar vota cu PNL. Un procent de 10% din voturile presupușilor alegători a obținut USR, iar 7% din intențiile de vot ale cetățenilor chestionați au fost obținute de POT. Dintre susținătorii POT, cei mai mulți sunt tineri și neafiliați politic. Un procent de 4% din intențiile de vot ale electoratului a fost obținut, în egală măsură, de UDMR și SOS România, iar celelalte formațiuni au reușit să obțină un procent de 1% din intențiile de vot ale cetățenilor. Potrivit sondajului „ipotetic” realizat de CURS, „principalele partide au parte de o stabilitate a competiției, iar ascensiunea unei noi formațiuni care atrage votanții nehotărâți și tineri”. Cetățenii au fost întrebați și de președintele Nicușor Dan În contextul discuțiilor recente despre posibila suspendare a președintelui României, Nicușor Dan, 49% dintre respondenți au declarat că ar susține, într-o anumită măsură, această idee, în timp ce 41% dintre ei se opun, iar un procent de 10% nu au o opinie. Mai exact, 22% dintre români declară că susțin puternic suspendarea președintelui Nicușor Dan, un alt procent de 27% o susțin într-o oarecare măsură, 22% se opun într-o oarecare măsură, iar 19% se opun puternic, arată rezultatele sondajului publicat de CURS. Potrivit sondajului, subiectul generează o polarizare semnificativă a electoratului, cu o ușoară predominanță a celor favorabili demersului. Ce cred cetățenii despre anularea alegerilor? Întrebați despre trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu pentru atentat asupra ordinii constituționale, un procent de 22% dintre respondenți cred că există dovezi suficiente pentru aceste acuzații, în timp ce 37% dintre ei consideră că dovezile sunt insuficiente, iar alți 37% spun că nu dețin suficiente informații pentru a se pronunța. Rezultatele sugerează că o mare parte a publicului nu are încă o opinie clară în privința cazului, ceea ce indică incertitudine și prudență în evaluarea informațiilor juridice și mediatice.
George Simion cere retragerea din funcție a ambasadorului Alexandru Muraru: „Are poziții partinice, contrare fișei postului”
George Simion continuă seria conferințelor județene de alegeri, iar sâmbătă acesta s-a întâlnit cu simpatizanții din Argeș. Liderul AUR a cerut oficialităților de la București să-l retragă din funcția de ambasador în SUA pe Alexandru Muraru, a cărui ședere în funcție, în opinia lui Simion, este unul dintre motivele plecării trupelor americane din țară. Simion a arătat cu degetul în atenția acelora care s-ar situa în tabăra adversarilor AUR, iar printre aceștia a nominalizat pe fostul purtător de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, acum în calitate de membru CNA(Consiliul Național al Audiovizualului), dar și pe frații Alexandru și Andrei Muraru. Primul deține funcția de ambasador al României în SUA. „Cine sunt adversarii noștri? E unul pe care maestrul Ion Cristoiu îl numește în editorialele lui ‹păduchele›. Și păduchele și fratele lui din SUA…Apropo, că se miră unii de ce pleacă soldații americani din România. De la Washington, din luna februarie, li s-a transmis netrebnicilor noștri să fie retras acest Muraru. E 1 noiembrie. Nu s-a întâmplat nimic. Și voi vreți să avem parteneriat strategic. Acest Alexandru Murau, acest Andrei Muraru, acest Vasile Bănescu, am să le dau o veste proastă: vom cere tuturor instituțiilor din România să-și facă datoria”, a spus Simion, la Pitești. Ba mai mult, liderul AUR a cerut rechemarea ambasadorului Muraru din SUA, din cauză că acesta „are poziții partinice, contrare fișei postului”. RECOMANDAREA AUTORULUI: Poliția anunță că a deschis un dosar penal după ce Simion a făcut plângere pentru amenințări și vandalizarea sediului AUR George Simion candidează pentru un nou mandat de președinte al partidului, la congresul AUR. Evenimentul va avea loc pe 30 noiembrie, la Alba Iulia
George Simion, după vandalizarea sediului AUR: Nu voi accepta să fiu împușcat

În discursul său, acesta a amintit de activistul conservator american Charlie Kirk, care a fost asasinat recent. După moartea acestuia, liderul AUR spune că a primit peste 90 de amenințări, „contabilizate” și că, deși a făcut plângere la Poliție, nu a fost nimeni audiat, scrie Gândul. Liderul AUR transmite un mesaj prin care condamnă violența. „Nu trebuie să dați o palmă!” spune Simion spre finalul discursului său, având în vedere amenințările pe care acesta le-a primit după moartea activistului american. „După moartea lui Charlie Kirk, după asasinarea lui de către aceleași minți bolnave de sorginte satanică, am primit peste 90 de amenințări, pe care le-am contabilizat eu: „să pățească și Simion așa”. De 45 de zile am făcut plângere la poliție, n-a fost audiat nimeni. Dacă se dă o palmă aici în parcare, gata, 20 de zile arest, o să vă spună și cu cine v-ați întâlnit, nu le scăpa nimic… Dar nu trebuie sa dați nicio palmă, Isus ne învață să întoarcem si celălalt obraz. Nu mai putem accepta ca România sa fie dezbinată. (…) Dacă un consilier local, de exemplu, din Roșia Montană face ceva, imediat ajunge la posturi de televiziune care sunt alimentate cu zeci sute de milioane veniți de peste hotare (…) Nu voi accepta să fiu împușcat, nici eu, nici cineva din familia mea, și nici voi. Eu prefer să lupt. Am solicitat azi, având în vedere amenințările la adresa mea, pază, care e obligatorie, conform legii. Poliția nu și-a făcut datoria, n-a cercetat amenințările. Dacă era vorba de oricine altcineva, era dramă…” Liderul AUR a revenit la sentimente mai bune după ce, de-a lungul timpului, s-a remarcat în spațiul public prin mai multe episoade violente, atât în plenul camerei Deputaților, cât și în calitate de activist politic. Sunt deja de notorietate episoadele cu fostul ministru al Energiei, din plenul Parlamentului, Virgil Popescu sau când a încercat să forțeze intrarea în sediul unei televiziuni private. În noaptea de miercuri spre joi, sediul central al partidului AUR a fost vandalizat de tineri, care au scris cu graffiti mesaje agresive pe gard.
Aur la judo la Europene! Performanța lui Ioan Dzitac la Chișinău

Performanță de excepție pentru sportul din România! Ioan Dzițac a reușit să câștige medalia de aur la Campionatele Europene U23 de Judo. Dzițac a reușit această performanță la Chișinău, la categoria 73 de kilograme, după o victorie spectaculoasă în fața rivalului din Georgia. România, medalie de aur la judo la Europene Final de lună de excepție pentru sportul românesc! Ioan Dzițac a fost la înălțime la Campionatele Europene U23 de Judo, izbutind să pună mâna pe medalia de aur. În mare formă, Ioan Dzițac a trecut în semifinale de Aron Szabo, din Ungaria, iar în lupta pentru aur l-a învins pe Mate Beruașvili, un sportiv din Georgia. „Felicitări, Ioan Dziţac! Hai, România”, a fost mesajul COSR după festivitatea de premiere din Republica Moldova. „Într-o atmosferă de vis, încurajat de întreaga sală care a strigat HAI ROMÂNIA! Ioan Dzitac nu i-a lăsat nicio șansă adversarului său pe care l-a învins cu ippon, în meciul pentru titlul european”, subliniază cei de la COSR, entuziasmați de felul în care s-a descurcat tânărul sportiv. „Bucuria tânărului judoka în vârstă de 22 de ani a fost cu atât mai mare cu cât a primit cea mai strălucitoare medalie din cariera sa chiar din mâinile președintelui Comitetului Olimpic și Sportiv Român Mihai Covaliu prezent la competiție la invitația forului european de judo și a președintelui Comitetului Olimpic din Moldova”, a transmis COSR, după medalia de aur câștigată de Ioan Dzițac. România se bazează pe 12 sportivi la Chișinău La Chișinău, România se bazează pe 12 sportivi. La feminin, Laura Bogdan a fost învinsă în primul tur (optimi) la cat. 48 kg de bulgăroaica Sofia Ranghelova. Luciana Catană a cedat în primul tur la cat. 52 kg, în fața sârboicei Bojana Savic. În limitele cat. 57 kg, Vanessa Tolea a întrecut-o pe moldoveanca Elisaveta Pavlenco, dar a pierdut în optimile de finală în fața sportivei georgiene Nino Loladze, medaliată ulterior cu bronz. La cat. 63 kg, Orsolya Lajos a fost învinsă în prima rundă de letona Sofija Ponomarjova. 300 de sportivi din 37 de țări la Campionatul European U23 de Judo În competiţie urmează să mai intre Daria Tudorache şi Roxana Vişa (+78 kg), respectiv David Gliga (90 kg), Rareş Arsenie, Alexandru Sibişan (100 kg), Bogdan Petre şi Darius Dobre (+100 kg). Campionatul European U23 reuneşte peste 300 de sportivi din 37 de ţări. La ediția de anul trecut, de la Pila (Polonia), România a obținut o singură medalie, de bronz, prin Florentina Ivănescu (cat. 63 kg).
Tronul America a reapărut. Vasul de ceremonii a fost replicat spre deliciul devoratorilor de artă subțiri
Tronul America, vasul de toaletă din aproape 100 kg aur masiv de 18 karate furat din Palatul Blenheim din Marea Britanie, a fost replicat. Opera realizată de artistul Maurizio Cattelan a atras aproximativ 100.000 de vizitatori atunci când a fost expus pentru prima dată în baia Muzeului Guggenheim din New York, în 2016. Trei ani mai târziu, hoții, înarmați cu ciocane, l-au furat într-un jaf îndrăzneț de cinci minute de la Palatul Blenheim din Marea Britanie, preia Antena3CNN. Vasul a fost realizat din aur de 18 carate și cântărea aproximativ 98 de kilograme. „America” fusese asigurată pentru suma de 5,7 milioane de euro, au aflat procurorii. La momentul furtului, toaleta era evaluată la 3,4 milioane de euro. Tronul America este o satiră, la fel ca Banana cu scotch, dar nu este nici de departe cel mai celebru. Scaunul de ceremonii al regelui Împăratului Carol al IV-lea din Castelul Karlstein, Cehia, este cel mai apreciat de cunoscătorii subțiri. Deși autorii au fost condamnați la începutul acestui an, WC-ul opulent și complet funcțional, intitulat „America”, nu a fost niciodată găsit, fiind considerat tăiat sau topit pentru aurul în sine, care valorează milioane. Oferit la schimb lui Donald J. Trump Dar aceasta nu este sfârșitul poveștii pentru sculptura satirică, care a fost oferită odată președintelui Donald J. Trump în timpul primului său mandat, în locul unei picturi de Van Gogh cerute de administrația sa (contraoferta a fost, conform raportărilor, ignorată). Cattelan a declarat anterior că a realizat mai multe ediții ale lucrării „America”, iar acum o a doua ediție va debuta într-un mod neașteptat și strălucitor pe piața de artă luna viitoare, potrivit CNN. Sotheby’s din New York va vinde lucrarea, care se află în mâini private (și anonime) din 2017, pe 18 noiembrie. Asta înseamnă că sculptura va fi din nou expusă publicului pentru o perioadă limitată de timp, când casa de licitații o va instala în baia de la etajul patru al noului său sediu pentru 10 zile înainte de vânzare. De data aceasta, însă, vizitatorii nu vor putea să o folosească, conform Sotheby’s. „Ușa va rămâne deschisă”, a spus David Galperin, șeful departamentului de artă contemporană de la Sotheby’s, râzând. Valoarea WC-ului, estimată în aur Dar vânzarea acestei lucrări „America” va fi determinată de greutatea sa în aur, prețul va fi undeva în jurul a 10 milioane de dolari, conform valorii actuale (cu prețul aurului stabilind recent maxime istorice), plus orice valoare pe care colecționarii o vor atribui lucrării. „America” este multe lucruri: un comentariu ironic asupra lumii artei și asupra Statelor Unite, dar și un obiect de chin pentru publiciștii de artă și declarațiile lor grandioase. (Muzeul Guggenheim o descria cândva ca o oportunitate de „intimitate fără precedent cu o lucrare de artă.”) Și această ediție ar putea fi de fapt singura fizică existentă, potrivit Sotheby’s. Și această ediție ar putea fi de fapt singura fizică existentă, potrivit Sotheby’s. Deși lucrarea este o ediție de trei, casa de licitații nu crede că a treia a fost încă replicată. Dincolo de istoria dramatică a sculpturii, Galperin a spus că „America” este o lucrare importantă a secolului XXI, având o linie directă de legătură cu arta modernă de referință (vezi: urinalul cu capul în jos al lui Marcel Duchamp din 1917, „Fountain”), dar cu relevanță contemporană. Recomandarea autorului: Vas de toaletă din AUR, în valoare de 3,4 milioane de euro, furat de hoți în doar 5 minute
Ştefan Avrămescu de la AUR se va bate cu Marcel Ciolacu pentru şefia Consiliului Judeţean Buzău

AUR l-a desemnat pe deputatul Ştefan Avrămescu să se „bată” cu veteranul Marcel Ciolacu de la PSD, fost premier al României şi candidat la preşedinţia României. În conferinţa organizată de George Simion, de miercuri, a fost anunţat numele candidatului partidului. Şterfan Avrămescu este născut şi crescut la Buzău, iar părinţii acestuia încă locuiesc acolo. Pentru el, candidatura aceasta are şi o conotaţie personală, după cum a declarat în discursul din ziua lansării candidaturii. „Candidatura aceasta, pentru mine, este revenirea acasă. Sunt născut crescut în Buzău. Sunt legat sufleteşte de acest judeţ. Îmi doresc ca Buzăul să se schimbe în mod real. Sunt conştient la ce mă înham”, a spus Avrămescu. În zilele următoare, acesta a propus un program pentru dezvoltarea judeţului Buzău, real, ca rezultat al consultărilor cu specialiştii din partid, care va avea ca bază Planul Simion. RECOMANDAREA AUTORULUI: George Simion punctează retragerea americanilor: Suntem singurii care pot debloca relația cu SUA George Simion compromite orice alianță politică cu PSD. Lia Olguța Vasilescu: „Nu am încredere în el”