SUV-uri Dacia Bigster, transformate în Hotelul de Un Milion de Stele într-un loc fără sursă de lumină

suv-uri-dacia-bigster,-transformate-in-hotelul-de-un-milion-de-stele-intr-un-loc-fara-sursa-de-lumina

Dacia continuă să beneficieze de un real succes pe piața din Europa, cu modele precum Spring, Duster sau Bigster, însă cu toate acestea, producătorul auto din România nu scade din turația motoarelor și a pus la cale un plan de marketing care a atras deja atenția presei de specialitate. Este vorba despre un eveniment ce va purta numele sugestiv de „Hotelul de Un Milion de Stele” și la care se vor putea înscrie toți fanii brandului. „Hotelul de Un Milion de Stele”, evenimentul prin care Dacia vrea să promoveze impunătoarele SUV-uri Bigster Dacia Bigster este una dintre cele mai îndrăgite mașini europene, iar în 2026 a fost nominalizată pentru titlul de „Mașina Anului”. Pe scurt, impunătorul SUV lansat pe piață de producătorul auto român nu doar că a fost inclus pe lista celor 35 de mașini nominalizate la acest premiu, ci chiar a avansat în faza finală, printre cele 7 autoturisme care s-au luptat pentru titlu. Din păcate, trofeul a fost câștigat de noul Mercedes-Benz CLA, cu 320 de puncte, în timp ce Dacia Bigster s-a clasat pe un onorabil loc 6, cu 170 de puncte, peste Renault 4, care a beneficiat de doar 150 de puncte. Cu toate acestea, SUV-ul românesc continuă să fie foarte iubit la nivel european, iar britanicii sunt înnebuniți de Dacia Bigster și de prețul aproape imbatabil pe care îl oferă în segmentul ei de preț. Iar mai nou, britanicii vor avea ocazia să se bucure de Bigster în toată splendoarea ei, deoarece brandul auto românesc a pregătit o lovitură de marketing în Regat. Potrivit publicației AOL.co.uk, Dacia va trimite în inima Parcului Forestier Galloway din Scoția o întreagă flotă de Dacia Bigster, care va fi în prim-planul unui eveniment pe nume „Hotelul de Un Milion de Stele”. „Modelele Bigster vor fi echipate cu pachetul de dormit pus la dispoziție de Dacia, care oferă mașinii un pat dublu pliabil și o saltea pe care se poate dormi confortabil. De asemenea, o trapă panoramică le va permite celor din mașină să privească cerul înstelat din pat”, informează sursa citată mai sus. Pe scurt, în locul în care vor fi amplasate mașinile nu va exista nicio sursă de lumină, iar având în vedere că parcul se află în mijlocul naturii, poluarea din zonă va fi și ea aproape de zero. În acest context, cerul va beneficia de o claritate incredibilă, iar norocoșii care vor lua parte la eveniment vor putea admira stelele într-o ambianță unică. „Dacia spune că oaspeții vor avea și șansa de a vedea o aliniere rară a șase planete, deoarece Venus, Jupiter, Saturn și Mercur devin vizibile cu ochiul liber în perioada de deschidere a Hotelului de Un Milion de Stele, între 25 și 26 februarie”, mai informează britanicii. Un bilet pentru eveniment poate fi solicitat prin intermediul site-ului Dacia, iar cei care vor merge în parcul din Galloway vor putea, de asemenea, să se plimbe cu caiacul pe lac, să pescuiască și să gătească la foc în aer liber. Cele 7 autoturisme finaliste pentru titlul de „Mașina Anului 2026” Mai jos clasamentul final pentru titlul de „Mașina Anului 2026”, potrivit publicației de specialitate Car Scoops. Mercedes-Benz CLA – 320 puncte Skoda Elroq – 220 puncte Kia EV4 – 208 puncte Citroen C5 Aircross – 207 puncte Fiat Grande Panda – 200 puncte Dacia Bigster – 170 puncte Renault 4 – 150 puncte

Dacia poate lua o decizie drastică și să rupă contractele: Adio!

dacia-poate-lua-o-decizie-drastica-si-sa-rupa-contractele:-adio!

Nu mai e cale de întors la Dacia! Se apropie termenul limită, iar conducerea companiei are de gând să rupă contractele. Proiectul Dakar s-ar putea să nu atingă durata planificată de 3 ani, noul director general al Renault, François Provost, urmând să ia o decizie finală în luna februarie. Cei de la Dacia au de gând să ia o decizie drastică, legată de contracte Încă din momentul în care s-a luat decizia ca Dacia să se implice în Raliul Dakar, lucrurile au fost clare: participarea va fi timp de 3 ani, adică 2025, 2026 și 2027. În acest timp, marca românească a grupului Renault a construit un proiect cu fundații solide pentru a profita la maximum de timp. S-a creat o bază auto bine pusă la punct (Hunter), un partener tehnic de top (Prodrive) și o listă excepțională de piloți: Sebastian Loeb, Nasser Al-Attiyah și Cristina Gutiérrez Herrero. Recompensele au venit repede: a câștigat Raliul Marocului din 2024, la prima sa participare la CM, dar Raliul Dakar din 2025 nu a mers conform planului … Dacia a ratat la limită titlul mondial din 2025, pierzându-l din cauza unei erori absurde a echipei lui Al-Attiyah, după ce trecuse deja linia de sosire a cursei finale, și se descurcă foarte bine în Raliul Dakar 2026. Cu toate acestea, există îndoieli că planul pe 3 ani va fi finalizat. În forurile superioare circulă zvonuri că acesta ar putea fi ultimul an în rally raid, mai ales dacă, așa cum pare probabil, vor obține victoria și, prin urmare, obiectivul final al programului. Compania are pierderi de 9,5 miliarde de euro și a redus cu 5% locurile de muncă în 2025 În plus, februarie va fi o lună cheie, deoarece noul director general al Renault, François Provost, va stabili noua strategie de afaceri a gigantului francez, inclusiv programele sale de motorsport. Este adevărat că Raliul Dakar a primit majoritatea investițiilor. „Totul este mereu analizat”, a declarat Bruno Famin, directorul activităților motorsport la Renault, pentru MARCA, în cea ce privește viziunea noului CEO al grupului, care l-a înlocuit pe Luca De Meo în urmă cu doar câteva luni. Acesta este unul dintre primele puncte cheie: ambiția CEO-ului este fundamentală pentru implementarea și menținerea programelor motorsport, iar cea a directorului general rămâne de văzut. Al doilea este situația financiară a companiei, care nu trece prin cea mai bună perioadă, deși Dacia ca marcă este în plină expansiune în Europa. Pierderi de 9,5 miliarde de euro și reducerea cu 5% a locurilor de muncă sunt scenariul în care Renault a operat în 2025. La del de adevărat este adevărat că Dacia a semnat contracte cu piloții săi pentru următorii doi ani și că le-a prelungit până în 2026 odată cu sosirea campionului mondial, Lucas Moraes. Dacă zvonurile se vor adeveri, 3 piloți de top, Al-Attiyah, Loeb și Moraes, ar rămâne șomeri În plus, lumea sportului cu motor este plină de exemple recente de „abandonuri”, cum ar fi ieșirea Peugeot din cursele de anduranță la mijlocul sezonului 2012, abandonarea Formulei E de către Audi, când avea un sistem de propulsie dezvoltat de 4 ani. Mai recent, se poate exemplica prin renunțarea celor de la Porsche la Le Mans, determinată de probleme economice provenite dintr-o strategie proastă cu mașinile de stradă. O victorie la Raliul Dakar din 2026, care pare tot mai probabilă având în vedere performanța lui Al-Attiyah, ar putea chiar accelera procesul, deoarece obiectivul final al programului ar fi atins. În context, unii piloți au început deja să contacteze alte echipe în cazul în care Dacia se retrage din Raliul Dakar cu un an mai devreme decât era planificat. Pe cale de consecință, piața piloților ar trece printr-o mare schimbare pentru sezonul următor, cu 3 concurenți de top pe liber, Al-Attiyah, Loeb și Moraes, dar puține locuri disponibile. Pentru Gutiérrez ar fi o adevărată lovitură, deoarece ar însemna să rateze cea mai mare șansă a carierei sportive înainte ca întregul proces să fie finalizat. Mai ales acum că, odată cu recenta reînnoire a contractului cu Dacia, și-a asigurat locul până la finalizarea (inițială) a proiectului.

Românul care a făcut credit pentru a-și cumpăra un bolid McLaren, afectat apoi de rate: A fost greoi

romanul-care-a-facut-credit-pentru-a-si-cumpara-un-bolid-mclaren,-afectat-apoi-de-rate:-a-fost-greoi

S-au aflat noi detalii despre achizițiile spectaculoase ale lui Denis Alibec făcute în perioada petrecută la FCSB. În 2017, atacantul își cumpăra un McLaren 540C, evaluat la aproximativ 170.000 de euro. La acel moment, Alibec era unul dintre cei mai bine plătiți jucători din lotul FCSB, cu un salariu de circa 15.000 de euro lunar. Alibec și-a luat mașina în rate Potrivit consultantului financiar Vasile Goga, achiziția nu ar fi fost făcută integral din fonduri proprii, ci cu ajutorul unui credit, iar acest lucru s-a resimțit ulterior în viața de zi cu zi a fotbalistului, care în prezent evolueaza tot pentru formația lui Gigi Becali. Consultantul a spus că, în general, recomandarea este ca valoarea unei mașini să nu depășească echivalentul a șase-opt salarii lunare, tocmai pentru a evita presiunea financiară pe termen mediu. În caz contrar, ratele pot deveni dificile, chiar și pentru sportivi cu venituri peste medie. Iar asta s-a întâmplat și în cazul fotbalistului. „Aici aș fi pus pe hârtie plusurile și minusurile și la final l-aș lăsa pe el să ia decizia. Sunt banii lui. Eu pot să îi dau un sfat, dar nu pot să îl conving să facă sau să nu facă o direcție pe partea asta. Realist vorbind, din ce știu, cred că a avut un credit pentru mașină.Dacă ar fi ținut morțiș să își ia această mașină și, într-adevăr, și-o permitea, se spune că, în general, pe o mașină ar trebui să dai maxim salariul pe 6-8 luni. Dacă își permitea mașina, puteam să facem o planificare prin care să și-o ia și să nu simtă acea rată ca pe o problemă. Din ce am înțeles, poate sunt informat greșit, la un moment dat a fost destul de greoi acel credit pentru Denis. Dacă ar fi fost o planificare eficientă, ca în fiecare lună să știe cât să plătească anticipat din credit și să nu îl afecteze, probabil nu ar mai fi fost pus în acea situație”, a spus Vasile Goga, pentru iAMsport.ro. Ce se întâmplă cu Denis Alibec la FCSB Tehnicianul celor de la FCSB a vorbit în cantonamentul despre Antalya despre viitorului fotbalistului, care a fost inclus în lotul pregătirii din Turcia. „Toți jucătorii care sunt aici cu noi, sunt importanți. Pentru Denis, să fie aici, să se antreneze cu noi în acest cantonament, înseamnă că este important pentru noi. Repet, m-ați întrebat despre Denis. Din moment ce este aici, în lot, înseamnă că este important și trebuie să se simtă important pentru echipă. Toți jucătorii au șansa lor”, a spus Elias Charalambous în cantonamentul celor de la FCSB.

Sârbii au văzut noua Dacia C-Neo și o consideră deja o adevărată lovitură

sarbii-au-vazut-noua-dacia-c-neo-si-o-considera-deja-o-adevarata-lovitura

Noua Dacia C-Neo, așa cum este cunoscută intern, a fost deja zărită în fotografii spion, iar acum au apărut informații suplimentare. Dacia are în pregătire un nou model de succes care va fi prezentat în toamnă. Se estimează că prețul se va situa între 23.000 și 28.000 de euro. C-Neo pune accent pe confortul celor 3 pasageri din al doilea rând de scaune, iar sârbii consideră că este o adevărată lovitură Noua Dacia C-Neo este un hibrid din segmentul C care va fi poziționat sub modelul Bigster, practic ca „fratele său mai mic”. Noua Dacia C-Neo, așa cum este cunoscută intern, a fost deja zărită în fotografii spion, iar acum sunt disponibile informații suplimentare despre designul, motorizările și prețul său, scrie publicația greacă „Car and Driver”. Se așteaptă ca lungimea vehiculului să fie de aproximativ 4,6 metri, în timp ce designul se va inspira din alte modele, în special din popularul Bigster, care se vinde bine și în Serbia. Soecialiștii din această țară se așteaptă la farurile caracteristice, ușor de recunoscut, ale mărcii, la o gardă la sol crescută și la un aspect general sportiv și musculos. Interiorul va oferi o ambianță familiară, deoarece poziția de condus și filosofia generală amintesc direct de Bigster. Printre elementele comune se numără un nou volan multifuncțional și un ecran tactil pe consola centrală. E de așteptat ca vânzările pe cele mai mari piețe europene să înceapă înainte de sfârșitul anului 2026 C-Neo va avea un caracter familial, cu accent pe confortul celor trei pasageri din al doilea rând de scaune, oferind mai mult spațiu pentru coate și un portbagaj spațios. Nu este așteptată o versiune cu 7 locuri. În ceea ce privește gama de motorizări, noua Dacia C-Neo va fi disponibilă inițial cu o combinație populară – benzină și GPL, dar și o transmisie automată EDC, precum și tracțiune integrală cu motor electric pe puntea spate. În acest caz, autonomia cu ambele rezervoare pline este așteptată să fie de până la 1.000 de kilometri, scrie Sportal. Motorul cu 3 cilindri de 1,2 litri va fi oferit în versiuni cu 120 și 150 CP. Versiunea mai slabă va fi cuplată cu o transmisie manuală sau automată, în timp ce versiunea mai puternică va fi disponibilă atât cu tracțiune față, cât și cu tracțiune integrală. Oferta va include și recent prezentatul motor 1.8 Hybrid cu 155 CP și transmisie automată. Premiera oficială a modelului este așteptată la scurt timp după Salonul Auto de la Paris din octombrie. Vânzările pe cele mai mari piețe europene ar trebui să înceapă înainte de sfârșitul anului 2026. Se estimează că prețul se va situa între 23.000 și 28.000 de euro, sume cu care nu poți cumpăra deocamdată un SUV mare, bine echipat.

Dacia a luat decizia finală. Ce se întâmplă cu modelul Spring pe care îl adoră românii

dacia-a-luat-decizia-finala.-ce-se-intampla-cu-modelul-spring-pe-care-il-adora-romanii

Dacia va continua să livreze mult îndrăgitul model Spring în Marea Britanie, în ciuda faptului că pe piața locală va apărea și noul autoturism 100% electric produs de compania românească. Este vorba despre o platformă ușor mai mare, care a fost inspirată din modelul Twingo produs de gigantul francez Renault. Prețul va fi și el ușor ridicat în comparație cu Spring. Britanicii așteaptă noul model electric de la Dacia, dar Spring rămâne preferata lor Dacia Spring este poate cea mai iubită mașină 100% electrică din Europa, iar principalul atu al ei este prețul, care în Germania, spre exemplu, a fost redus recent la doar 11.900 de euro, pentru modelul de bază. Englezii sunt și ei îndrăgostiți de Dacia Spring, iar presa de specialitate din Marea Britanie nu s-a ferit să întărească această opinie cu fiecare ocazie. În Regat, modelul 100% electric produs de brandul românesc este râvnit inclusiv la mâna a doua, din nou, principalul argument din spatele alegerii fiind prețul imbatabil. Însă, în viitorul nu foarte îndepărtat, modelul actual de Spring va avea un rival pe măsură, tot din curtea brandului românesc. Britanicii de la AutoCar.co.uk au scris despre noul autoturism 100% electric care urmează să fie lansat de Dacia și care va avea dimensiuni ceva mai mari, fiind inspirat de platforma lui Renault Twingo. „Noul model electric al companiei urmează să fie dezvăluit în lunile următoare, înainte de debutul public la Salonul Auto de la Paris, în septembrie. Va fi pus în vânzare până la sfârșitul anului, la un preț mai mic de 18.000 de euro (15.000 de lire sterline)”, au scris britanicii. Chiar dacă noua mașină va fi mai încăpătoare și „se va inspira din modelele 4×4 ale Dacia”, britanicii rămân tot la actuala lor dragoste, Spring. Astfel, modelul din urmă menționat va continua să fie vândut în Marea Britanie chiar și după noua lansare, informează sursa citată mai sus: „Dacia va continua să vândă modelul Spring alături de viitorul său model electric bazat pe Renault Twingo , devenind singura companie care oferă simultan două mașini electrice de oraș”, se mai arată pe AutoCar.co.uk. Vor fi, practic, în același segment de preț Chiar dacă noul model 100% electric produs de Dacia va fi ușor mai scump decât Spring, cele două autoturisme vor face parte din același segment de preț, astfel că decizia e ușor surprinzătoare. Practic, Dacia își va crea singură concurență pe piața britanică. „Noua mașină va fi puțin mai mare, egalând modelul Twingo, având aproximativ 3.8 metri lungime și 1.7 metri lățime. Iar previzualizările arată că va reprezenta o schimbare radicală în ceea ce privește stilul, preluând o influență puternică din SUV-urile voluminoase, inspirate de modelele 4×4 ale Dacia. De asemenea, va fi puțin mai scump, prețul de pornire vizat de 15.000 de lire sterline reprezentând un plus de 3.000 de lire sterline față de cea mai ieftină versiune a actualului Spring – dar, cu toate acestea, cele două modele vor ocupa același segment și vor avea o performanță similară”, se mai arată în articolul respectiv. Cu toate acestea, Dacia Spring și noul model 100% electric produs de brandul românesc vor fi vândute pe piața britanică, în același timp, doar pe parcursul anului 2027. Ulterior, „în funcție de situație și cerere”, va fi anunțată o nouă decizie de cei din conducerea brandului.

FBI i-a dat o lovitură de 32.000.000 de euro fostului campion care a ajuns șeful unui uriaș cartel de droguri

fbi-i-a-dat-o-lovitura-de-32000.000-de-euro-fostului-campion-care-a-ajuns-seful-unui-urias-cartel-de-droguri

FBI-ul a dat o mare lovitură unui fost atlet olimpic canadian, ajuns între-timp șef al unui mare cartel de droguri. Ryan James Wedding pe numele său, unul dintre cei mai căutați zece fugari ai FBI-ului din Los Angeles, a rămas fără cele 50 de motociclete evaluate la aproximativ 32.000.000 de euro, conduse în trecut la curse de Valentino Rossi, Jorge Lorenzo sau Marc Márquez. Captură impresionantă a agenților FBI! Aceștia au dat o lovitură devastatoare unui fost atlet olimpic canadian, ajuns cap al unui important cartel de droguri. Numele Ryan James Wedding nu spune poate mai nimic, dar este unul dintre cei mai căutați fugari ai FBI-ului american. Ex-campionului de pe peste Ocean i-au fost confiscate de către autoritățile mexicane mai multe mașini de curse și aproximativ 50 de motociclete, evaluate la aproximativ 32.000.000 de euro, conduse de Valentino Rossi, Jorge Lorenzo, Marc Márquez, Andrea Dovizioso, Loris Capirossi sau Andrea Iannone, scrie marca.com. Motocicleta lui Marc Márquez este cea câștigătoare a campionatului mondial de Moto2 în 2012, în timp ce Aprilia de 125cc i-a aparținut lui Rossi atunci când a triumfat la 125cc. Informația a fost confirmată de FBI-ul din Los Angeles prin intermediul contului său oficial de pe X, unde a explicat că mai multe mandate de percheziție au fost executate în Mexic luna aceasta, ceea ce a dus la confiscarea acestei colecții impresionante într-o operațiune coordonată între autoritățile mexicane, FBI, Poliția Regală Canadiană și Departamentul de Poliție din Los Angeles. Descoperirea acestei colecții a atras atenția asupra pieței de obiecte de colecție MotoGP, un sector care generează venituri semnificative în rândul colecționarilor serioși și include motociclete, căști, costume de curse și echipamente originale de curse. Foto: Profimedia31.12.2025 Recompensă fabuloasă pentru „capul” lui Ryan James Wedding FBI a pus o recompensă de 12,7 milioane de euro pentru orice informație care duce la arestarea sau condamnarea lui Wedding. Cazierul său judiciar include acuzații precum conspirație la distribuirea și exportul de cocaină, spălare de bani, manipulare de martori și conspirație la comiterea de omor în cadrul unei organizații criminale. Ryan James Wedding a fost identificat ca fiind un fost atlet olimpic canadian, aflat sub supravegherea autorităților americane pentru presupusa conducere a unui cartel de droguri și pentru presupusa sa implicare în uciderea unui martor, potrivit Departamentului de Justiție al SUA.

Iubita lui Lando Norris a încins internetul! Modelul s-a pozat în bikini, iar fanii au reacționat imediat: Cum de ești reală?

iubita-lui-lando-norris-a-incins-internetul!-modelul-s-a-pozat-in-bikini,-iar-fanii-au-reactionat-imediat:-cum-de-esti-reala?

Iubita pilotului F1 Lando Norris (26 de ani) a încins internetul cu apariția sa incendiară. Model și actriță din Portugalia, Magui Corceiro (23 de ani) s-a pozat în bikini, iar fanii care îi urmăresc contul de socializare au reacționat imediat, valuri de comentarii „inundându-i” postarea. Corceiro se află în vacanța de Crăciun, într-un loc exotic, pe coasta Braziliei, la Sao Paolo, numai bun pentru apariții în ținute sumare, care să îi scoată în evidență forma fizică de invidiat. La începutul acestei luni, Norris a cucerit în premieră titlul de campion mondial de F1, chiar sub privirele frumoasei sale iubite. Model portughez Magui Corceiro, iubita lui Lando Norris, campionul mondial de Formula 1, a încins internetul cu apariția sa senzuală. Aflată în vacanță în Brazilia, Magui Corceiro s-a pozat în bikini, iar fanii săi au reacționat imediat. Contul său de Instagram are 2,5 milioane de urmăritori, astfel că nu era grea ca secțiunea de comentarii să îi fie „inundată”, iar acestea au fost care mai de care mai măgulitoare la adresa actriței. „Cum de ești reală? Doamne”, a scris un internaut. Un altul a adăugat: „OMG. Ești atât de superbă”. „Zeiță în viața reală!”, „Atât de perfectă”, „Tot ce vreau de Crăciun!”, după celebra melodie a lui Mariah Carey și care este în topul cântecelor preferate în perioada Crăciunului de peste trei decenii. Au fost și internauți care au confundat-o cu iubita unui jucător de tenis, fără să îi dea însă numele. De altfel, înainte de a fi în relație cu Lando Norris, modelul portughez l-a avut ca partener pe Joao Felix, jucător al lui Chelsea. Titlul mondial de F1, „pecetluit” cu un sărut între Magui Corceiro și Lando Norris  În ultima cursă de Formula 1 din acest an, la Abu Dhabi, Lando Norris a terminat pe locul 3, însă punctajul din timpul anului i-a permis britanicului să cucerească primul său titlu mondial din carieră, întrerupând astfel supremația lui Max Verstappen, campionul cu patru titluri la rând, 2021-2024. „Nu am mai plâns de mult timp. Nu credeam că o să plâng, dar am plâns”, a spus Norris, emoționat, după cursă. Norris și Corcceiro au „pecetluit” acest succes cu un sărut. Modelul nu a ezitat să arunce cu săgeți spre Verstappen, cel care câștigase cursa de la Abu Dhabi, și să afirmă că „doar câștigă din noroc”. Potrivit The Sun, Norris a ratat să fie desemnat „Personalitatea Sportivă a Anului” de către BBC. La gala de premiere FIA, Norris și-a ridicat, plin de entuziasm, trofeul Campionatului Mondial al Piloților de F1 și a anunțat că va încerca să își apere titlul în noul sezon, care va începe în martie.

Britanicii sunt impresionați de noua Dacia Sandero

britanicii-sunt-impresionati-de-noua-dacia-sandero

Disponibilă cu un singur grup motopropulsor, un motor pe benzină turbo de 1,0 litri, cu trei cilindri, noua Dacia Sandero i-a impresionat pe britanici. Nu le-a trebuit mult britanicilor să realizerze că Dacia Sandero actualizată rămâne cea mai accesibilă mașină nouă din Regat, cu prețuri începând de la 17.000 de euro. Dacia Sandero rămâne cea mai accesibilă pentru britanici Noua Dacia Sandero este disponibilă cu un singur grup motopropulsor, un motor pe benzină turbo de 1,0 litri, cu trei cilindri, care dezvoltă 98 CP și un cuplu de 200 Nm. Gama începe cu modelul de bază Essential, care dispune de geamuri electrice față, aer condiționat și pilot automat. Modelul Expression de nivel mediu are un preț de 18.000 de euro și se mândrește cu jante de 40 de centimetri, geamuri electrice spate, un sistem de infotainment de 25,5 centimetri și senzori de parcare spate. De asemenea, modelul emblematic Journey are un preț de 20.000 de euro și adaugă jante din aliaj de 40 de centimetri, frână de parcare electronică, aer condiționat cu control climatic și încărcare wireless pentru smartphone. Sandero poate fi optat și ca crossover compact, cu modelul „Stepway”, care este echipat cu aceeași unitate turbo de 1,0 litri cu trei cilindri și este disponibil și în 3 niveluri de echipare. Stepway are un preț de la 18.500 de euro pentru modelul standard Essential și vine cu jante de 40 de centimetri, bare de plafon și o înveliș protector al caroseriei numit „Starkle”, un material sustenabil fabricat din plastic reciclat, conform Yahoo UK. Prețul mic pe care îl are Dacia Sandero nu înseamnă că producătorul a făcut rabat de la calitate Expression pleacă de la 19.500 de euro, care include proiectoare de ceață față, o cameră video pentru marșarier și un ecran multimedia de 25,5 centimetri. Mașinile Extreme de top au un preț de 21.000 de euro și sunt echipate cu un stil exterior de culoare maro cupră, ornamente interioare maro, acces fără cheie, scaune față și volan încălzite și jante din aliaj negru de 40 de centimetri. Gama Sandero actualizată este disponibilă pentru comandă acum, livrările urmând să înceapă la începutul anului viitor. Echipat cu o multitudine de tehnologii inteligente de ultimă generație, crossoverul Sandero îți oferă ție și celor dragi siguranță în toate călătoriile. Mașina beneficiază de frânare automată de urgență, cu detectarea pietonilor și bicicliștilor, comutare automată între faza lungă și faza scurtă, sistem de asistență la menținerea benzii de rulare, recunoaștere a semnelor de circulație, cu avertizare depășire limită de viteză, dar și cameră video pentru detectarea oboselii șoferului. În urmă cu jumătate de an, Jamie Edkins, editor la CarWow, a testat timp de o săptămână cel mai nou model de Dacia Sandero, care are un preț de pornire de 17.000 de ejuro și a tras concluzia că prețul mic nu înseamnă că producătorul a făcut rabat de la calitate.

De vânzare! Chiar și milionarii vor să facă rost de bani: Mirel Rădoi cere 732.000 de euro pentru Roll-Royce-ul său

de-vanzare!-chiar-si-milionarii-vor-sa-faca-rost-de-bani:-mirel-radoi-cere-732.000-de-euro-pentru-roll-royce-ul-sau

Mirel Rădoi, fostul antrenor al Universității Craiova, și-a scos la vânzare unul dintre cele mai spectaculoase bunuri din colecția sa, un Rolls-Royce Cullinan, pentru suma de 732.000 de euro. Mașina, listată pe o platformă de specialitate, este un model ultra-luxury, cu 563 de cai putere și o viteză maximă de 250 km/h. Configurația este una exclusivistă: exterior complet alb, interior îmbrăcat în piele albă, iar locurile din spate oferă un nivel de confort comparabil cu cel al unei limuzine de protocol.  Mirel Rădoi este un adevărat pasionat al bolidurilor de lux  Practic, un simbol al opulenței, perfect aliniat cu stilul de viață al lui Mirel Rădoi. Fostul fotbalist nu este străin de automobilele de top. De-a lungul timpului, în garajul său s-au regăsit modele precum Mercedes BRABUS 900 Rocket Edition, Mercedes AMG GT 63S, BMW X6, Aston Martin Rapide, Bentley Continental GT, Bentley Bentayga sau Ferrari F12 Berlinetta. Pasiunea pentru mașini exclusiviste a fost mereu una asumată, iar averea sa, estimată la aproximativ 15 milioane de euro, i-a permis astfel de extravaganțe. Decizia de a vinde Rolls-Royce-ul vine într-un moment în care Rădoi nu mai este implicat într-un proiect sportiv, după despărțirea de Universitatea Craiova.  Patronul FCSB nu și-a ascuns niciodată nemulțumirea față de modul în care finul său se afișează. În trecut, Becali a criticat public faptul că un antrenor conduce o limuzină de sute de mii de euro, considerând că un tehnician nu ar trebui să se poziționeze simbolic la același nivel cu patronii de club. „E greu să-i zici ceva unui antrenor cu Rolls-Royce. Ești antrenor? N-ai voie mașină scumpă! Charalambous are Kia. Cum să aveți voi Rolls? Voi sunteți mici!”, declara Gigi Becali în urmă cu ceva timp. Mirel Rădoi nu vrea să mai vorbească deloc cu naşul Gigi Becali: „L-am sunat de 100 de ori, nu îmi răspunde”

A plătit 10.000.000 de euro pentru vila din capitala țării. Bijuteria are o piscină de-o frumusețe rară

a-platit-10000000-de-euro-pentru-vila-din-capitala-tarii.-bijuteria-are-o-piscina-de-o-frumusete-rara

Ibericul Marc Marquez (32 de ani), multiplu campion mondial la motociclism, și-a cumpărat o impresionantă vilă în capitala țării, pentru care a plătit suma de 10.000.000 de euro. „Bijuteria” i-a aparținut fostului jucător al lui Real Madrid, Mariano Diaz, iar piscina acesteia este de o frumusețe rară. Vila se află în cea mai exclusivistă zonă rezidențială din Madrid, una dintre cele mai scumpe din Spania. Numai vila are o suprafață de peste 1.300 de metri pătrați, cu o combinație foarte reușită între beton, sticlă și piatră, dar potrivit celor de la Expansion, piscina este cea care dă un farmec. Asta pentru că se aseamănă unei pasarele care străbate suprafața apei. Pilotul Marc Marquez a scris istorie în în motociclism, după ce a cucerit al șaptelea său titlu de Moto GP din carieră și a ajuns la nouă titluri în total. Ibericul cu o avere estimată la 50.000.000 de dolari, potrivit Celebriry Net Worth, a plătit suma de 10.000.000 de euro pentru o impresionantă vilă aflată într-o zonă selectă a Madridului și care în trecut i-a aparținut unui fost fotbalist de la Real Madrid, Mariano Diaz. Vila, care are o suprafață de peste 1.300 de metri pătrați este dotată și cu un uriaș garaj pentru parcul auto pe care îl deține pilotul.  Vila este construită pe mai multe etaje, are șapte dormitoare, zone de zi spațioase și un design urban, în care sunt combinate cu succes betonul, piatra și sticla, este departe de ideea unui „palat” fiind asemănat unui „buncăr de lux conceput pentru a dura, cu maximă siguranță, eficiență termică și intimitate totală”, notează cei de la Expansion. Elementul care dă ineditul acestei „bijuterii” este piscina, care se află pe două niveluri din imensa grădină a vilei. „Este un joc arhitectural: două bazine conectate, la niveluri diferite, mărginite de o pasarelă care leagă casa de una dintre platformele verzi. Marquez traversează acest «pod» de beton și sticlă ca și cum ar fi la pit-lane-ul casei sale, cu apă de ambele părți”, mai scrie publicația menționată anterior. Interiorul vilei, în contrast major cu exteriorul „bijuteriei” Interiorul și exteriorul vilei se află într-un contrast foarte puternic. Astfel, dacă exteriorul „bijuteriei” este unul extrem de minimalist, accentul fiind pus pe piscina impresionantă, interiorul dezvăluie mai multe nuanțe. O bibliotecă uriașă acoperă întregul perete al salonului, cu rafturi dedicate căștilor, trofeelor și fotografiilor din curse, iar o masă de biliard se află în apropiere, ca un pretext de întâlnire cu prietenii sau familia. Sobrietatea spațiului, dată de combinația de beton și sticlă, este atenuată de detaliile decorative de insprație africană, dar și de covoarele moi. Titlurile mondiale cucerite de Marc Marquez sunt: 2010 – 125 cc, 2012 – Moto 2, 2013, 2014, 2016, 2017,2018, 2019 și 2025 – Moto GP. Performanța lui Marquez, de a avea șapte titluri Moto GP a mai fost atinsă în istorie, de legendarul italian Valentino Rossi.