Ion Țiriac, replică memorabilă în fața fostului premier al României: Dumneavoastră știți în ce v-ați băgat?

Marți, 20 ianuarie 2026, la evenimentul care a marcat participarea României la Rallye Monte-Carlo, Ion Țiriac (86 de ani) a oferit o replică memorabilă în fața lui Călin Popescu Tăriceanu (74), fost premier al României în intervalul 2004-2008. Acesta din urmă a prezentat evenimentul de marți, pe de-o parte, iar pe de altă parte face parte din echipa României care va debuta pe 29 ianuarie la prestigiosul raliu monegasc. Cum a reacționat Ion Țiriac după discursul lui Călin Popescu Tăriceanu de la evenimentul premergător Rallye Monte-Carlo Încă din toamna anului trecut s-a aflat că România revine la Rallye Monte-Carlo într-o ediție cu totul și cu totul specială, deoarece aniversează 90 de ani de la victoria unică a pilotului român Petre Cristea. Iar marți, 20 ianuarie 2026, la muzeul Țiriac Collection a avut loc un eveniment important premergător faimosului raliu monegasc, sub numele „Petre Cristea Heritage Rally Team Romania – 90 Years”. Călin Popescu Tăriceanu, al 60-lea prim-ministru din istoria României, face parte din echipa care ne va reprezenta la Rallye Monte-Carlo Historique 2026, iar marți a avut onoarea de a fi prezentator la evenimentul din București. „Participarea echipei României la Monte-Carlo Historique își propune să marcheze 90 de ani de la victoria compatriotului nostru, Petre Cristea, în Raliul Monte-Carlo. Până astăzi – și, probabil, pentru o bună perioadă de timp în viitor – aceasta rămâne singura victorie a unui pilot român. La Monte-Carlo am dorit să înscriem echipa României pentru a marca acest eveniment. Nu este doar o experiență individuală, ci una de grup. Suntem cinci echipaje, aceasta fiind cerința pentru înscrierea unei echipe naționale”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, ex-prim-ministru al României în intervalul 2004-2008. Imediat după, Ion Țiriac a preluat microfonul și a ținut să îi ofere o replică lui Tăriceanu. Pe scurt, magnatul s-a declarat impresionat de curajul acestuia din urmă, care a acceptat să participe la un concurs important, la 74 de ani, care s-ar putea desfășura și în condiții vitrege: „Respectul meu. Dumneavoastră știți în ce v-ați băgat? Aveți vreo idee ce înseamnă ploaia, ce înseamnă vântul, ce înseamnă zăpada, gropile, noroiul și tot ce presupune această competiție? Felicitările mele, dacă aveți acest curaj!”, a punctat Ion Țiriac, în cadrul evenimentului de la muzeul ce îi poartă numele. Cum arată cele 5 echipe pe care România le trimite la Rallye Monte-Carlo Historique 2026 și ce mașini vor avea la dispoziție Călin Popescu Tăriceanu va face echipă cu Radu Dumitrescu și împreună vor conduce o mașină Lancia Fulvia 1.3 S, lansată în urmă cu mai bine de cinci decenii, în 1974. Mai jos toate echipele României: Adrian Anton Georgescu – Ștefan Marinescu — Renault 5 Alpine (1981) Adrian Nicolau – Levente Kovács — Ford Escort Mk1 (1968) Viorel Ognean – Florin Mitea — Ford Escort Mk2 (1976) Alexis Bizzarilli – Ioan Plămădială — Fiat X1/9 (1979) Călin Popescu-Tăriceanu – Radu Dumitrescu — Lancia Fulvia 1.3 S (1974)
Sârbii au văzut noua Dacia Spacer și sunt uimiți: Arată mai bine decât o Skoda Octavia și e mult mai ieftină decât un Volkswagen Golf

Jurnaliștii sârbi au văzut noua Dacia Spacer, apoi s-au declarat uimiți de ceea ce brandul românesc propune. Vecinii au comparat modelul proaspăt lansat în spațiul public cu Skoda Octavia sau Volkswagen Golf, din punct de vedere al aspectului și al prețului competitiv. Dacia Spacer, noul model break, este denumirea pe care proiectul C-Neo o va purta. Nu de puține ori a fost văzut pe stradă, purtând vopsea de camuflaj, pentru a nu putea fi distins. Cel mai recent, grecii au imortalizat vehiculul pe străzi. Noul model Dacia face furori deja printre sârbi Jurnaliștii sârbi s-au declarat impresionați de ceea ce au văzut în primele date preliminare despre Dacia Spacer. Noul model va avea costuri mai mici, prin reciclarea platformelor și componentelor Renault. Concret, vehiculul va înlocui clasicul Logan MCV Stepway. „Noua Dacia Spacer: Arată mai bine decât Skoda Octavia break și costă mult mai puțin decât Volkswagen Golf”, au titrat sârbii de la sport.blic.rs. Vehiculul este poziționat mai elegant și mai scump, ca un rival direct al mărcii cehe. Publicul țintă al noului model este compus din familii, dar și din clienți care nu își mai doresc un SUV. Modelul propus de Dacia este un derivat din Bigster, care, la rândul său, este derivat din mult mai cunoscutul Duster. Mașina va avea o lungime de 4,6 metri, dar și un ampatament de 2,7 metri, cu un design de break aventuros, aerodinamic și cu o gardă la sol mărită. Motorizarea este una specială, deoarece Dacia promite o combinație de top, la prețuri mici. Ce motorizare va avea noul model Dacia Spacer Conform sursei de mai sus, noul model Dacia Spacer va avea un motor clasic de 1.2 TCe mild-hybrid 48V, cu o putere de 140 de cai putere. Cel mai probabil, metoda de alimentare va fi GPL. Totuși, reprezentanții brandului propun și un motor de 1.8 full-hybrid, cu 155 de cai putere. Este posibil ca acesta să propună și o tracțiune 4×4. Ca dotări, Dacia Spacer va avea wireless charging, un posibil portbagaj electric, jante de 19” și o consolă cu răcire. La interior, bordul este reciclat de la Duster sau Bigster, cu un ecran de 10,1”, cel mai probabil. Prețul de la care noul model ar putea pleca este de aproximativ 21.500 de euro, comparabil cu modele precum Ford Puma, Kia XCeed sau Peugeot 2008. Proiectul a fost inițiat de Denis Le Vot, fost CEO al Dacia, și a continuat după plecarea acestuia din companie.
S-a filmat în timp ce conducea cu 304 km/h pe un drum cu limită de viteză de 90 km/h. Ce s-a întâmplat apoi

Un șofer teribilist s-a filmat în timp ce conducea cu 304 km/h și acum riscă o amendă usturătoare pentru fapta sa gravă. Mulți șoferi comit infracțiuni la volan, iar unii vor să se și laude cu „reușitele” lor. Așa a fost și în cazul unui bărbat care a mers cu o viteză foarte mare pe un drum cu limită de 90 km/h. Clipul video postat pe rețelele sociale s-a viralizat rapid, iar poliția a intrat pe fir pentru a identifica șoferul. A fost găsit rapid de autoritățile elene, iar acum riscă sancțiuni drastice. Încă un șofer teribilist i-a speriat pe greci: A fost identificat de Poliție Un bărbat a simțit nevoia să se laude că a prins 304 km/h pe un drum limitat la 90 km/h și va plăti scump pentru asta. Sunt tot mai multe cazuri de acest fel pe rețelele sociale în care cineva se filmează la volan în timp ce depășește cu mult limitele legale pe străzile din străinătate. Cel mai recent caz a avut loc în Grecia, la Salonic. Pe șoseaua de centură Ring Road, șoferul teribilist a decis să ruleze cu 304 km/h, mult peste viteza maximă admisă. A distribuit clipul pe internet și a devenit rapid viral. Se afla la bordul unui Audi, după cum reiese din video, dar în textul postării a scris: „Avem vreun Honda care să poată merge cu 300 km/h cu o singură mână?”. Controla mașina cu o singură mână, în timp ce se filma. A fost o acțiune lipsită de judecată deoarece la 300 km/h e foarte greu de controlat un autovehicul în cazul unui eveniment neprevăzut. Poliția s-a autosesizat și a reușit să îl identifice rapid pe șofer. Amendă de până la 8.000 de euro și suspendarea permisului Pentru o astfel de conduită, bărbatul se va alege cu o sancțiune drastică. Este considerată o infracțiune gravă deoarece a depășit cu peste 200 de km/h viteza maximă admisă pe acel drum. Va rămâne fără permis, dar va mai primi și o amendă de 2.000 de euro. Dacă a mai avut astfel de ieșiri, sancțiunea va fi dublă, iar perioada suspendării permisului se va extinde de la 1 an la 2 ani. În cazul în care bărbatul e deja recidivist și a mai „călcat strâmb” de două ori, va fi nevoit să se urce în mașină doar pe scaunului pasagerului timp de 4 ani. Amenda se va dubla, din nou, și va ajunge la 8.000 de euro. Sancțiunile sunt foarte mari în Grecia deoarece comportamentul șoferilor e tot mai agresiv și lipsit de control, ceea ce face ca numărul de accidente să fie în creștere.
Sportivul din România, campion și la mediatizare! A avut cea mai mare expunere din sportul său

Omul-record din Campionatul Național de Raliuri, Simone Tempestini, rămâne în top și în ceea ce privește aparițiile în media pe parcursul sezonului 2025, fiind lider incontestabil printre reprezentanții sportului cu motor din România. Clujeanul a ajuns anul trecut la 10 titluri absolute în ultimii 11 ani pe plan național, l-a depășit pe Titi Aur la numărul de victorii în raliuri și a devenit campion european pe echipe cu MRF Tyres, toate acestea transformându-l într-unul dintre cei mai mediatizați și urmăriți sportivi români. Tempestini a avut un sezon intens, participând la nu mai puțin de 19 competiții, jumătate dintre acestea fiind raliuri internaționale, unde s-a remarcat prin titlul la echipe cucerit pe plan european, consolidându-și astfel statutul de pilot de top. Conform agenției KlarMedia, pilotul de la Napoca Rally Academy a înregistrat peste 1.500 de apariții în presa scrisă, portaluri sportive, radio sau tv, dintre care 300 au fost difuzări pe televiziuni cu acoperire națională, valoarea media estimată fiind de peste 2 milioane de euro. Mai pe înțelesul tuturor, înseamnă că dacă toate aceste apariții în presă ar fi fost cumpărate ca publicitate plătită, ar fi costat peste 2 milioane de euro. Tempestini, printre cei mai vizionați sportivi români din disciplinele individuale în 2025 Aceste cifre îl plasează pe pilotul născut în Italia printre cei mai vizionați sportivi români din disciplinele individuale în anul 2025. Tempestini ajunge astfel într-o companie selectă, printre alți sportivi români cu cifre ridicate în media în sezonul trecut, însă rămâne pilotul român cu cea mai mare expunere media. În vârstă de 31 de ani, Simone Tempestini a debutat în Campionatul Național de Raliuri în 2011, iar patru ani mai târziu a cucerit primul titlu absolut. De atunci, a devenit de 10 ori campion național, a ieșit campion mondial la juniori în 2016, a devenit primul român care a câștigat o etapă europeană și a cucerit titlul la echipe cu MRF Tyres chiar în 2025. Pentru următorul sezon, pilotul român a anunțat că obiectivele includ un nou titlu național, însă scopul principal va fi obținerea unei performanțe internaționale, aspirând să devină campion european absolut.
Americanii sunt înnebuniți de noua Dacia: Europa primeşte o electrică mai ieftină şi nu e din China

Americanii au văzut noul model electric pe care îl lansează Dacia și sunt impresionați că va avea un preț mai mic decât alte modele din China. Dacia se pregătește să prezinte un nou model electric, pe lângă Spring. Va împărți platforma cu Renault Twingo, dar va fi mai ieftin cu 2.000 de euro, ceea ce i-a uimit pe americani. Mutare importantă pregătită de constructorul european în timp ce chinezii continuă ascensiunea pe segmentul electricelor Producătorul român de autovehicule se pregătește să le dea o lovitură importantă chinezilor. Chiar dacă, în prezent, Dacia are la vânzare modelul Spring la un preț accesibil, e pe cale să facă una din cele mai importante mișcări de pe piața auto pentru a contracara ascensiunea chinezilor. Americanii sunt impresionați că Dacia a reușit să dezvolte un nou model electric în mai puțin de doi ani, care urmează să fie prezentat oficial publicului în al doilea trimestru al acestui an. Nu a fost dezvăluit numele noului model, dar se știe că va fi înrudit cu Renault Twingo, însă prețul de pornire va fi de aproximativ 18.000 de euro. „Europa primeşte o mașină electrică de oraș mai ieftină şi nu e din China”, notează insideevs. În prezent, Dacia Spring e unul din cele mai ieftine modele de mașini electrice de oraș de pe piața auto. Prețul de pornire este de aproximativ 17.000 de euro. Recent a primit noi îmbunătățiri și modelele din 2025 beneficiază de o baterie mai puternică și mai mulți cai putere. Directorul de vânzări Frank Marotte a anunțat că noul model, pe care Dacia îl va lansa în următoarele luni, ar putea să fie chiar mai ieftin decât Dacia Spring. E mai mult ca sigur să fie vorba despre mașina electrică ce urmează să fie dată în producție în Slovenia, alături de Renault Twingo. Fiind eligibilă pentru categoria „E-car”, mașina va putea fi construită la costuri mai mici decât în prezent. Au fost lansate câteva teasere ale noului model și așa cum a menționat și directorul de vânzări, nu va semăna deloc cu Dacia Spring. Cel mai probabil, va fi un vehicul robust, ușor vertical, linii ascuțite care îi definesc forma, dar nu la fel ca un crossover. Dacia face pasul către viitor și se concentrează pe electrificarea întregii game de mașini Chiar dacă UE a mai relaxat măsurile impuse producătorior de mașini pentru a renunța complet la motoarele termice până în 2035, Dacia are planuri mari în următorii ani. Va lansa și un model din segmentul B, cel mai probabil un Sandero electric, dat fiind faptul că este și cel mai vândut model din Europa în 2025. Următorul pas ar fi electrificarea modelului conscrat al celor de la Dacia, Duster. Există deja o versiune hibridă, dar nu hibrid plug-in.
SUV-uri Dacia Bigster, transformate în Hotelul de Un Milion de Stele într-un loc fără sursă de lumină

Dacia continuă să beneficieze de un real succes pe piața din Europa, cu modele precum Spring, Duster sau Bigster, însă cu toate acestea, producătorul auto din România nu scade din turația motoarelor și a pus la cale un plan de marketing care a atras deja atenția presei de specialitate. Este vorba despre un eveniment ce va purta numele sugestiv de „Hotelul de Un Milion de Stele” și la care se vor putea înscrie toți fanii brandului. „Hotelul de Un Milion de Stele”, evenimentul prin care Dacia vrea să promoveze impunătoarele SUV-uri Bigster Dacia Bigster este una dintre cele mai îndrăgite mașini europene, iar în 2026 a fost nominalizată pentru titlul de „Mașina Anului”. Pe scurt, impunătorul SUV lansat pe piață de producătorul auto român nu doar că a fost inclus pe lista celor 35 de mașini nominalizate la acest premiu, ci chiar a avansat în faza finală, printre cele 7 autoturisme care s-au luptat pentru titlu. Din păcate, trofeul a fost câștigat de noul Mercedes-Benz CLA, cu 320 de puncte, în timp ce Dacia Bigster s-a clasat pe un onorabil loc 6, cu 170 de puncte, peste Renault 4, care a beneficiat de doar 150 de puncte. Cu toate acestea, SUV-ul românesc continuă să fie foarte iubit la nivel european, iar britanicii sunt înnebuniți de Dacia Bigster și de prețul aproape imbatabil pe care îl oferă în segmentul ei de preț. Iar mai nou, britanicii vor avea ocazia să se bucure de Bigster în toată splendoarea ei, deoarece brandul auto românesc a pregătit o lovitură de marketing în Regat. Potrivit publicației AOL.co.uk, Dacia va trimite în inima Parcului Forestier Galloway din Scoția o întreagă flotă de Dacia Bigster, care va fi în prim-planul unui eveniment pe nume „Hotelul de Un Milion de Stele”. „Modelele Bigster vor fi echipate cu pachetul de dormit pus la dispoziție de Dacia, care oferă mașinii un pat dublu pliabil și o saltea pe care se poate dormi confortabil. De asemenea, o trapă panoramică le va permite celor din mașină să privească cerul înstelat din pat”, informează sursa citată mai sus. Pe scurt, în locul în care vor fi amplasate mașinile nu va exista nicio sursă de lumină, iar având în vedere că parcul se află în mijlocul naturii, poluarea din zonă va fi și ea aproape de zero. În acest context, cerul va beneficia de o claritate incredibilă, iar norocoșii care vor lua parte la eveniment vor putea admira stelele într-o ambianță unică. „Dacia spune că oaspeții vor avea și șansa de a vedea o aliniere rară a șase planete, deoarece Venus, Jupiter, Saturn și Mercur devin vizibile cu ochiul liber în perioada de deschidere a Hotelului de Un Milion de Stele, între 25 și 26 februarie”, mai informează britanicii. Un bilet pentru eveniment poate fi solicitat prin intermediul site-ului Dacia, iar cei care vor merge în parcul din Galloway vor putea, de asemenea, să se plimbe cu caiacul pe lac, să pescuiască și să gătească la foc în aer liber. Cele 7 autoturisme finaliste pentru titlul de „Mașina Anului 2026” Mai jos clasamentul final pentru titlul de „Mașina Anului 2026”, potrivit publicației de specialitate Car Scoops. Mercedes-Benz CLA – 320 puncte Skoda Elroq – 220 puncte Kia EV4 – 208 puncte Citroen C5 Aircross – 207 puncte Fiat Grande Panda – 200 puncte Dacia Bigster – 170 puncte Renault 4 – 150 puncte
Dacia poate lua o decizie drastică și să rupă contractele: Adio!

Nu mai e cale de întors la Dacia! Se apropie termenul limită, iar conducerea companiei are de gând să rupă contractele. Proiectul Dakar s-ar putea să nu atingă durata planificată de 3 ani, noul director general al Renault, François Provost, urmând să ia o decizie finală în luna februarie. Cei de la Dacia au de gând să ia o decizie drastică, legată de contracte Încă din momentul în care s-a luat decizia ca Dacia să se implice în Raliul Dakar, lucrurile au fost clare: participarea va fi timp de 3 ani, adică 2025, 2026 și 2027. În acest timp, marca românească a grupului Renault a construit un proiect cu fundații solide pentru a profita la maximum de timp. S-a creat o bază auto bine pusă la punct (Hunter), un partener tehnic de top (Prodrive) și o listă excepțională de piloți: Sebastian Loeb, Nasser Al-Attiyah și Cristina Gutiérrez Herrero. Recompensele au venit repede: a câștigat Raliul Marocului din 2024, la prima sa participare la CM, dar Raliul Dakar din 2025 nu a mers conform planului … Dacia a ratat la limită titlul mondial din 2025, pierzându-l din cauza unei erori absurde a echipei lui Al-Attiyah, după ce trecuse deja linia de sosire a cursei finale, și se descurcă foarte bine în Raliul Dakar 2026. Cu toate acestea, există îndoieli că planul pe 3 ani va fi finalizat. În forurile superioare circulă zvonuri că acesta ar putea fi ultimul an în rally raid, mai ales dacă, așa cum pare probabil, vor obține victoria și, prin urmare, obiectivul final al programului. Compania are pierderi de 9,5 miliarde de euro și a redus cu 5% locurile de muncă în 2025 În plus, februarie va fi o lună cheie, deoarece noul director general al Renault, François Provost, va stabili noua strategie de afaceri a gigantului francez, inclusiv programele sale de motorsport. Este adevărat că Raliul Dakar a primit majoritatea investițiilor. „Totul este mereu analizat”, a declarat Bruno Famin, directorul activităților motorsport la Renault, pentru MARCA, în cea ce privește viziunea noului CEO al grupului, care l-a înlocuit pe Luca De Meo în urmă cu doar câteva luni. Acesta este unul dintre primele puncte cheie: ambiția CEO-ului este fundamentală pentru implementarea și menținerea programelor motorsport, iar cea a directorului general rămâne de văzut. Al doilea este situația financiară a companiei, care nu trece prin cea mai bună perioadă, deși Dacia ca marcă este în plină expansiune în Europa. Pierderi de 9,5 miliarde de euro și reducerea cu 5% a locurilor de muncă sunt scenariul în care Renault a operat în 2025. La del de adevărat este adevărat că Dacia a semnat contracte cu piloții săi pentru următorii doi ani și că le-a prelungit până în 2026 odată cu sosirea campionului mondial, Lucas Moraes. Dacă zvonurile se vor adeveri, 3 piloți de top, Al-Attiyah, Loeb și Moraes, ar rămâne șomeri În plus, lumea sportului cu motor este plină de exemple recente de „abandonuri”, cum ar fi ieșirea Peugeot din cursele de anduranță la mijlocul sezonului 2012, abandonarea Formulei E de către Audi, când avea un sistem de propulsie dezvoltat de 4 ani. Mai recent, se poate exemplica prin renunțarea celor de la Porsche la Le Mans, determinată de probleme economice provenite dintr-o strategie proastă cu mașinile de stradă. O victorie la Raliul Dakar din 2026, care pare tot mai probabilă având în vedere performanța lui Al-Attiyah, ar putea chiar accelera procesul, deoarece obiectivul final al programului ar fi atins. În context, unii piloți au început deja să contacteze alte echipe în cazul în care Dacia se retrage din Raliul Dakar cu un an mai devreme decât era planificat. Pe cale de consecință, piața piloților ar trece printr-o mare schimbare pentru sezonul următor, cu 3 concurenți de top pe liber, Al-Attiyah, Loeb și Moraes, dar puține locuri disponibile. Pentru Gutiérrez ar fi o adevărată lovitură, deoarece ar însemna să rateze cea mai mare șansă a carierei sportive înainte ca întregul proces să fie finalizat. Mai ales acum că, odată cu recenta reînnoire a contractului cu Dacia, și-a asigurat locul până la finalizarea (inițială) a proiectului.
Românul care a făcut credit pentru a-și cumpăra un bolid McLaren, afectat apoi de rate: A fost greoi

S-au aflat noi detalii despre achizițiile spectaculoase ale lui Denis Alibec făcute în perioada petrecută la FCSB. În 2017, atacantul își cumpăra un McLaren 540C, evaluat la aproximativ 170.000 de euro. La acel moment, Alibec era unul dintre cei mai bine plătiți jucători din lotul FCSB, cu un salariu de circa 15.000 de euro lunar. Alibec și-a luat mașina în rate Potrivit consultantului financiar Vasile Goga, achiziția nu ar fi fost făcută integral din fonduri proprii, ci cu ajutorul unui credit, iar acest lucru s-a resimțit ulterior în viața de zi cu zi a fotbalistului, care în prezent evolueaza tot pentru formația lui Gigi Becali. Consultantul a spus că, în general, recomandarea este ca valoarea unei mașini să nu depășească echivalentul a șase-opt salarii lunare, tocmai pentru a evita presiunea financiară pe termen mediu. În caz contrar, ratele pot deveni dificile, chiar și pentru sportivi cu venituri peste medie. Iar asta s-a întâmplat și în cazul fotbalistului. „Aici aș fi pus pe hârtie plusurile și minusurile și la final l-aș lăsa pe el să ia decizia. Sunt banii lui. Eu pot să îi dau un sfat, dar nu pot să îl conving să facă sau să nu facă o direcție pe partea asta. Realist vorbind, din ce știu, cred că a avut un credit pentru mașină.Dacă ar fi ținut morțiș să își ia această mașină și, într-adevăr, și-o permitea, se spune că, în general, pe o mașină ar trebui să dai maxim salariul pe 6-8 luni. Dacă își permitea mașina, puteam să facem o planificare prin care să și-o ia și să nu simtă acea rată ca pe o problemă. Din ce am înțeles, poate sunt informat greșit, la un moment dat a fost destul de greoi acel credit pentru Denis. Dacă ar fi fost o planificare eficientă, ca în fiecare lună să știe cât să plătească anticipat din credit și să nu îl afecteze, probabil nu ar mai fi fost pus în acea situație”, a spus Vasile Goga, pentru iAMsport.ro. Ce se întâmplă cu Denis Alibec la FCSB Tehnicianul celor de la FCSB a vorbit în cantonamentul despre Antalya despre viitorului fotbalistului, care a fost inclus în lotul pregătirii din Turcia. „Toți jucătorii care sunt aici cu noi, sunt importanți. Pentru Denis, să fie aici, să se antreneze cu noi în acest cantonament, înseamnă că este important pentru noi. Repet, m-ați întrebat despre Denis. Din moment ce este aici, în lot, înseamnă că este important și trebuie să se simtă important pentru echipă. Toți jucătorii au șansa lor”, a spus Elias Charalambous în cantonamentul celor de la FCSB.
Sârbii au văzut noua Dacia C-Neo și o consideră deja o adevărată lovitură

Noua Dacia C-Neo, așa cum este cunoscută intern, a fost deja zărită în fotografii spion, iar acum au apărut informații suplimentare. Dacia are în pregătire un nou model de succes care va fi prezentat în toamnă. Se estimează că prețul se va situa între 23.000 și 28.000 de euro. C-Neo pune accent pe confortul celor 3 pasageri din al doilea rând de scaune, iar sârbii consideră că este o adevărată lovitură Noua Dacia C-Neo este un hibrid din segmentul C care va fi poziționat sub modelul Bigster, practic ca „fratele său mai mic”. Noua Dacia C-Neo, așa cum este cunoscută intern, a fost deja zărită în fotografii spion, iar acum sunt disponibile informații suplimentare despre designul, motorizările și prețul său, scrie publicația greacă „Car and Driver”. Se așteaptă ca lungimea vehiculului să fie de aproximativ 4,6 metri, în timp ce designul se va inspira din alte modele, în special din popularul Bigster, care se vinde bine și în Serbia. Soecialiștii din această țară se așteaptă la farurile caracteristice, ușor de recunoscut, ale mărcii, la o gardă la sol crescută și la un aspect general sportiv și musculos. Interiorul va oferi o ambianță familiară, deoarece poziția de condus și filosofia generală amintesc direct de Bigster. Printre elementele comune se numără un nou volan multifuncțional și un ecran tactil pe consola centrală. E de așteptat ca vânzările pe cele mai mari piețe europene să înceapă înainte de sfârșitul anului 2026 C-Neo va avea un caracter familial, cu accent pe confortul celor trei pasageri din al doilea rând de scaune, oferind mai mult spațiu pentru coate și un portbagaj spațios. Nu este așteptată o versiune cu 7 locuri. În ceea ce privește gama de motorizări, noua Dacia C-Neo va fi disponibilă inițial cu o combinație populară – benzină și GPL, dar și o transmisie automată EDC, precum și tracțiune integrală cu motor electric pe puntea spate. În acest caz, autonomia cu ambele rezervoare pline este așteptată să fie de până la 1.000 de kilometri, scrie Sportal. Motorul cu 3 cilindri de 1,2 litri va fi oferit în versiuni cu 120 și 150 CP. Versiunea mai slabă va fi cuplată cu o transmisie manuală sau automată, în timp ce versiunea mai puternică va fi disponibilă atât cu tracțiune față, cât și cu tracțiune integrală. Oferta va include și recent prezentatul motor 1.8 Hybrid cu 155 CP și transmisie automată. Premiera oficială a modelului este așteptată la scurt timp după Salonul Auto de la Paris din octombrie. Vânzările pe cele mai mari piețe europene ar trebui să înceapă înainte de sfârșitul anului 2026. Se estimează că prețul se va situa între 23.000 și 28.000 de euro, sume cu care nu poți cumpăra deocamdată un SUV mare, bine echipat.
Dacia a luat decizia finală. Ce se întâmplă cu modelul Spring pe care îl adoră românii

Dacia va continua să livreze mult îndrăgitul model Spring în Marea Britanie, în ciuda faptului că pe piața locală va apărea și noul autoturism 100% electric produs de compania românească. Este vorba despre o platformă ușor mai mare, care a fost inspirată din modelul Twingo produs de gigantul francez Renault. Prețul va fi și el ușor ridicat în comparație cu Spring. Britanicii așteaptă noul model electric de la Dacia, dar Spring rămâne preferata lor Dacia Spring este poate cea mai iubită mașină 100% electrică din Europa, iar principalul atu al ei este prețul, care în Germania, spre exemplu, a fost redus recent la doar 11.900 de euro, pentru modelul de bază. Englezii sunt și ei îndrăgostiți de Dacia Spring, iar presa de specialitate din Marea Britanie nu s-a ferit să întărească această opinie cu fiecare ocazie. În Regat, modelul 100% electric produs de brandul românesc este râvnit inclusiv la mâna a doua, din nou, principalul argument din spatele alegerii fiind prețul imbatabil. Însă, în viitorul nu foarte îndepărtat, modelul actual de Spring va avea un rival pe măsură, tot din curtea brandului românesc. Britanicii de la AutoCar.co.uk au scris despre noul autoturism 100% electric care urmează să fie lansat de Dacia și care va avea dimensiuni ceva mai mari, fiind inspirat de platforma lui Renault Twingo. „Noul model electric al companiei urmează să fie dezvăluit în lunile următoare, înainte de debutul public la Salonul Auto de la Paris, în septembrie. Va fi pus în vânzare până la sfârșitul anului, la un preț mai mic de 18.000 de euro (15.000 de lire sterline)”, au scris britanicii. Chiar dacă noua mașină va fi mai încăpătoare și „se va inspira din modelele 4×4 ale Dacia”, britanicii rămân tot la actuala lor dragoste, Spring. Astfel, modelul din urmă menționat va continua să fie vândut în Marea Britanie chiar și după noua lansare, informează sursa citată mai sus: „Dacia va continua să vândă modelul Spring alături de viitorul său model electric bazat pe Renault Twingo , devenind singura companie care oferă simultan două mașini electrice de oraș”, se mai arată pe AutoCar.co.uk. Vor fi, practic, în același segment de preț Chiar dacă noul model 100% electric produs de Dacia va fi ușor mai scump decât Spring, cele două autoturisme vor face parte din același segment de preț, astfel că decizia e ușor surprinzătoare. Practic, Dacia își va crea singură concurență pe piața britanică. „Noua mașină va fi puțin mai mare, egalând modelul Twingo, având aproximativ 3.8 metri lungime și 1.7 metri lățime. Iar previzualizările arată că va reprezenta o schimbare radicală în ceea ce privește stilul, preluând o influență puternică din SUV-urile voluminoase, inspirate de modelele 4×4 ale Dacia. De asemenea, va fi puțin mai scump, prețul de pornire vizat de 15.000 de lire sterline reprezentând un plus de 3.000 de lire sterline față de cea mai ieftină versiune a actualului Spring – dar, cu toate acestea, cele două modele vor ocupa același segment și vor avea o performanță similară”, se mai arată în articolul respectiv. Cu toate acestea, Dacia Spring și noul model 100% electric produs de brandul românesc vor fi vândute pe piața britanică, în același timp, doar pe parcursul anului 2027. Ulterior, „în funcție de situație și cerere”, va fi anunțată o nouă decizie de cei din conducerea brandului.