Radu Miruță: La Avioane Craiova s-a întâlnit un prost cu un deștept

radu-miruta:-la-avioane-craiova-s-a-intalnit-un-prost-cu-un-destept

Compania riscă să returneze un avans de aproximativ 20 de milioane de euro pentru avioanele de antrenament F-16, după ce a încheiat un contract dezavantajos cu penalități de doar 10.000 euro către furnizor, în timp ce datora 30 de milioane către Armată. Ministrul Economiei, Radu Miruță, a explicat la Antena 3 CNN situația de la Avioane Craiova . „S-a întâlnit un prost cu un deștept. Prostul a fost statul, Avioane Craiova, deștept a fost o firmă privată”, a declarat ministrul. Contract dezavantajos: penalități de 10.000 euro versus 30 de milioane datorate Avioane Craiova s-a aflat la mijloc într-un contract foarte păgubos pentru companie. Firma de stat a încheiat un contract cu Armata Română pentru livrarea de avioane de antrenament pentru piloții F-16. Contractul cu Armata Română prevedea că dacă Avioane Craiova nu livrează la timp, trebuie să plătească penalități. Problema este că livrarea depindea și de o firmă privată. Avioane Craiova a stabilit penalități de doar 10.000 euro pentru firma privată dacă aceasta nu livra componentele necesare. „Și firma aia, ce credeți, n-a livrat. Și zici acum, bine, aplicăm penalitățile de 10.000 de euro, timp în care tu plătești 30 de milioane”, a explicat Miruță dezechilibrul contractual. Importanță strategică pentru regiunea Dincolo de problemele financiare, ministrul a subliniat importanța strategică a acestor avioane. „Toată regiunea are un interes foarte mare, o foame foarte mare să pregătească piloții de avioane F-16. Toate țările din regiune”, a spus el. Următorul loc liber pentru un curs de pilot de F-16 este disponibil peste un an de zile. Cursurile sunt scumpe și locurile sunt puține. Avioanele modernizate la Craiova pot înlocui o bună parte din școala care se face pe F-16. „Este și mult mai ieftin și găsești mai multe locuri. Pe aceste avioane faci, nu știu, 60-70% din pregătire după care te muți pe F-16. Și rezolvi problema asta foarte repede”, a explicat ministrul. Două probleme tehnice blochează livrarea Întrebat dacă se fac aceste avioane la Craiova sau nu, Miruță a răspuns că mai trebuie îndeplinite două condiții pentru livrare. Prima presupune o chestiune legată de software. Directorul de la Avioane Craiova i-a spus ministrului că îi trebuie trei zile de teste în loc de jumătate de oră în care poate să zboare. A doua problemă ține de un aruncător electronic de muniție pentru care s-a făcut o solicitare care nu poate fi îndeplinită. O comisie încearcă să scoată această obligație din contract. Risc de returnare a avansului de 20 de milioane de euro Ministrul a avertizat că partea proastă abia acum începe. A expirat perioada până la care Avioane Craiova avea obligația să livreze produsul. Cei de la Ministerul Apărării Naționale vor cere, obligați de lege, să returneze avansul. Întrebat cât este avansul, Miruță a răspuns că sunt două etape. Prima etapă este de aproximativ 20 de milioane de euro, iar a doua etapă este mai mare.

USR condamnă sinecurile, dar se înghesuie la sinecuri! Numiri de USR-iști pe bandă în CA-uri!

usr-condamna-sinecurile,-dar-se-inghesuie-la-sinecuri!-numiri-de-usr-isti-pe-banda-in-ca-uri!

Ministrul Economiei, Radu Miruță, condamnă vehement sinecurile din companiile de stat și face show în social media cu „dezastrul” pe care l-a găsit în instituția pe care a preluat-o. Însă, la rândul său, acționează pentru numiri în funcții-cheie, pe baza cunoștințelor și relațiilor. Cel mai recent exemplu descoperit de Gândul este numirea de către Miruță a trei colegi din USR în Consiliul de Administrație de la „Avioane Craiova S.A.”. Și asta s-a întâmplat înainte ca premierul Bolojan să pună ochii pe „sinecurile” din companiile de stat. ”Inventariem tot ce înseamnă sinecuri”, spunea el în iunie. Discursul public al ministrului USR-ist, Radu Miruță, nu este străin de conceptul „sinecuri”, care ar reprezentă „o inechitate majoră”, potrivit unor declarații de la începutul lunii iulie, la Digi24. În opinia sa, în aceste „sinecuri” pentru „oameni politici” sau „apropiaţi politic”, sunt oameni luaţi cu mâna şi puşi cu pixul într-o funcţie de unde câştigă 53.000 de lei pe lună fără „nicun indicator de performamţă serios bifat”. Ministrul Economiei, Radu Miruță, nu a răspuns, până la ora publicării acestui material, la întrebarea “Care au fost criteriile de selecție după care cei trei au fost numiți?”, pe care Gândul i-a adresat-o. Cine sunt USR-iștii numiți de Miruță la Avioane Craiova S.A. Presedinte de Consiliu la Avioane Craiova este Nicu Fălcoi, iar ordinul a fost semnat de ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, pe data de 8 iulie, potrivit documentelor consultate de Gândul. Tot pe semnătura lui Miruță în același consiliu au mai intrat Claudia Gasparini și Iulia Dudu. Cei trei USR-iși au fost numiți administratori provizorii ai societății Avioane Craiova S.A. „Cu un număr de 36.600.970 voturi valabile „pentru” (adica 100% din voturile exprimate), reprezentând 97,9385% din capitalul social al Avioane Craiova S.A., A.G.O.A. aprobă numirea administratorilor provizorii ai societății Avioane Craiova S.A., respectiv a următoarelor persoane: Crăciunaș Bogdan, Dudu Iulia, Fălcoi Nicu, Gasparini Claudia și Roșca Monica”, se arată în hotărârea Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor, din 8 iulie. De precizat că Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului si Turismului deține  97,9384% din capitalul social, cu un număr de 36.600.920 acțiuni. Membrii Consiliului de Administrație a Companiei Avioane Craiova, potrivit bilanțului pe 2024, a fost remunerat cu peste 270.000 de lei. Nicu Fălcoi a fost deputat de Timiș, între 2020-2024. În legislatura 2016-2020, a fost senator, secretar în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Fălcoi s-a lansat în politică în 2015, când a intrat în partidul Monicăi Macovei, M10, însă în 2016 s-a înscris în USR. În 2024, a candidat la funcția de președinte al CJ Timiș, funcție câștigată de candidatul coaliției PNL-PSD, Alfred Simonis. Potrivit CV-ului său, de profesie inginer, Nicu Fălcoi are o experiență de peste 20 de ani ca pilot, după absolvirea Facultății de Mecanică, Secția Autovehicule Rutiere din cadrul Universității Politehnica din Timișoara, și a școlii Militare de Ofițeri de Aviație „Aurel Vlaicu” din județul Buzău. Iulia Dudu (foto jos) face parte din echipa USR Dolj. Ocupă funcția de consilier în cadrul primăriei Craiova, condusă de Lia Olguța Vasilescu și recent a fost numită în consiliul de Administrație Avioane Craiova S.A. Potrivit CV-ului său, este manager de calitate de 15 ani la Serpico SRL Craiova. Iar Claudia Gasparini, potrivit CV-ului său postat chiar pe site-ul companiei, Avioane Craiova, este de profesie evaluator și economist, cu activități în diferite societăți comerciale din Craiova. Scurt istoric al companiei AVIOANE CRAIOVA SA a fost fondată în 1972 în scopul producerii și furnizării de avioane militare pentru Forțele Aeriene Române. Compania și-a început activitatea ca producător de avioane prin cooperarea cu fosta Yugoslavie în dezvoltarea proiectului comun al avionului de bombardament și atac la sol IAR-93 (s-au livrat către Forțele Aeriene peste 200 de astfel de aparate). Că urmare a faptului că România a devenit membră a blocului NATO a fost scos din fabricație și din serviciu. În perioada anilor 1980, compania a proiectat împreună cu Institutul Național de Contrucții Aerospațiale, produs în întregime și calificat împreună cu Centrul de Cercetări și Încercări în Zbor avionul de antrenament IAR-99; avionul este și în prezent în fabricație și în serviciul Forțelor Aeriene ale României în versiunea modernizată – IAR 99 ȘOIM. Avionul este dovadă remarcabilă a capabilităților companiei că partener ideal în proiectarea și execuția produselor de aviație, cât și a celor industriale. Capabilități reprezentative Capabilitățile companiei acoperă un domeniu larg de activități de inginerie și proiectare, mentenanță produsului, testare, proiectare și execuție de scule și verificatoare, fabricație de aeronave și subansamble structurale și suport produs. Procesele și serviciile oferite de AVIOANE CRAIOVA-SĂ acoperă aproape toate ariile de fabricație: • prelucrarea pieselor din aliaje de aluminiu și oțel; • procese speciale calificate pentru aviație: tratamente termice și de protecție a suprafeței • montaj general, asamblare finală, echipare și testare; • vopsire finală (inclusiv vopsiri avion) într-o incinta de mărime medie; • lucrări de laborator pentru testarea materialelor și echipamentelor și măsurare pe mașini digitale pentru dimensiuni mici, medii și mari (C.M.M.) AUTORUL RECOMANDĂ: