Baschet 3×3 la cel mai înalt nivel la Cluj, în cadrul Sports Festival! E foarte bună această idee

Cluj-Napoca, gazda Sports Festival, a găzduit weekend-ul trecut unul dintre cele mai importante evenimente de baschet 3×3 ale anului 2026. După ziua dedicat competiției Open, zona de baschet de la Sports Festival a intrat în febra turneului internațional Sports Festival Quest, etapă a circuitului mondial FIBA 3×3, desfășurată în perioada 13-14 iunie 2026 pe platoul BT Arena. Alex Sanchez, managing director FIBA 3×3, s-a aflat la Cluj la acest eveniment, fiind unul dintre oaspeții de seamă al FR Baschet. „Am vorbit cu organizatorul, cu Patrick Ciorcilă, și cred că este foarte bine această idee de a avea diferite sporturi împreună. Să avem băieți și fete, toți sunt aici împreună, testând diferite sporturi. Cred că este o idee foarte frumoasă. Baschet-ul 3×3 s-a dezvoltat în România. Părinții trebuie să-și ducă copii la sport, cred că pot să garantez, că vor avea un viitor frumos. Unul dintre beneficiile baschetului 3×3 este că, în orice joc, toți copiii bat mingea și sunt partea jocului. În România, nu există atât de multe sporturi în care acest lucru se întâmplă. Cred că, dacă părinții vor ca cei mici să facă un sport în echipă, cred că 3×3 este una dintre opțiunile cele mai bune”, a declarat Alex Sanchez pentru ProSport. Bosnia a învins România Turneul Sports Festival Quest a reunit 12 echipe din România, Bosnia și Herțegovina, Estonia și Țările de Jos. Miza era una importantă: formația câștigătoare a obținut calificarea la World Tour Marseille, programat în perioada 4-5 iulie 2026. Finala a revenit Bosniei care a învins cu 16-12 România. Mai multe detalii AICI: https://play.fiba3x3.com/events/fe56f9b4-6956-4832-a16b-9b5b36a54d73/schedule Sports Festival este cel mai mare eveniment multisport din România și are loc anual în Cluj-Napoca. Festivalul a fost lansat în 2018 și combină sportul, divertismentul, concertele, competițiile și întâlnirile cu mari campioni ai sportului. Jucăm cu Grecia și Muntenegru pentru World Cup FR Baschet a anunţat lotul României pentru ultimele două meciuri din grupa B a calificărilor europene la World Cup 2027, în 2 iulie, cu Grecia, respectiv în 5 iulie, cu Muntenegru. Selecţionerul Mihai Silvăşan a convocat 16 jucători, între care se află şi fundaşul campioanei U BT Cluj, Darron Russell, american naturalizat. Reunirea va avea loc la Oradea, în 21 iunie, iar meciurile sunt programate în 2 iulie, cu puternica selecţionată a Greciei (Oradea Arena), respectiv în 5 iulie, cu Muntenegru (Podgorica). Înaintea ultimelor două etape, Grecia este lider, cu 7 puncte, urmată de Portugalia şi Muntenegru, cu câte 6, şi România, cu 5.

New York Knicks a câștigat titlul în NBA. Reacția primarului Zohran Mamdani

new-york-knicks-a-castigat-titlul-in-nba.-reactia-primarului-zohran-mamdani

New York Knicks este noua campioană din NBA, după ce a trecut de San Antonio Spurs, scor 94-90, duminică, în al cincilea meci din finală. Trupa din „The Big Apple” a câștigat ultimul act cu scorul general de 4-1. Fanii lui Knicks așteptau titlul de 53 de ani. Jalen Brunson a fost MVP-ul ultimei partide cu Spurs, marcând 45 de puncte și reușind trei recuperări, dar și trei pase decisive. Empire State Building a fost colorată în albastru și portocaliu, acestea fiind culorile celor de la New York Knicks. Primarul orașului, Zohran Mamdani, a oferit o reacție, iar controversatul artist Bad Bunny a procedat la fel. După o pauză de 53 de ani, New York Knicks deține supremația în NBA. Zohran Mamdani: „ISTORIE”. Bad Bunny: „NUEVAYOOOOOOOOOOOL!” Suporterii echipei de baschet New York Knicks au sărbătorit titlul pe străzile super-orașului din Statele Unite, iar reacțiile au curs în valuri pe rețelele sociale. Locuitorii orașului New York, în al nouălea cer! Sursa Foto: PROFIMEDIA, 14.06.2026 De exemplu, clubul de baseball New York Yankees a postat următoarele cuvinte pe X, fosta platformă Twitter: „Începeți să răspândiți vestea! Felicitări, NY Knicks!”. La rândul lui, primarul din New York, Zohran Mamdani, a exprimat câteva cuvinte pe social media: „Istorie” / „Paradă. Joi. Manhattan”. Parade. Thursday. Manhattan. — Mayor Zohran Kwame Mamdani (@NYCMayor) June 14, 2026 Și cântărețul portorican Bad Bunny, pe numele său Benito Antonio Martinez Ocasio, a reacționat. „NUEVAYOOOOOOOOOOOL!”, acesta este cuvântul pe care artistul l-a publicat pe X. „NUEVAYoL” este piesa de deschidere a celui de-al șaselea album solo al lui Bad Bunny. Lansată în ianuarie 2025, melodia reprezintă o scrisoare de dragoste dedicată orașului New York și culturii latino Barack Obama: „Felicitări antrenorului Brown, lui Jalen Brunson și celorlalți!” Un mesaj a venit și din partea fostului președinte american Barack Obama. „Felicitări antrenorului Brown (n.r. – Mike), lui Jalen Brunson, care a fost MVP-ul finalei, și celorlalți! Ce parcurs!”, a notat ex-șeful de stat pe X. Congrats to Coach Brown, Finals MVP Jalen Brunson, OG, and the rest of these incredible NBA Champion @NYKnicks! What a run! https://t.co/CI2aHIYHal — Barack Obama (@BarackObama) June 14, 2026 După triumful celor de la Knicks, jurnaliștii de la ESPN au pus accent pe cuvintele rostite de către proprietarul echipei, James Dolan, în luna ianuarie. „SINGURA PERSOANĂ care a impus standarde atât de îndrăznețe echipei New York Knicks în sezonul 2025-2026 a fost proprietarul James Dolan. «Aș spune că vrem să ajungem în finală și ar trebui să câștigăm finala», a spus Dolan la postul de radio WFAN din New York în ianuarie, comentarii care au venit în mijlocul unei serii de 2-9 (n.r. – două victorii, nouă eșecuri). «Acesta este sportul, orice se poate întâmpla. Trebuie să ajungem în finală. Ar trebui să o câștigăm». În toată liga, declarația lui Dolan a generat uimire la nivel colectiv. «Această echipă? Aceste vedete? Acest antrenor? Să câștigi finala NBA?!». Da, acești Knicks, care după ce au avut două înfrângeri la rând în play-off, erau în sfârșit gata să îmbine structura de tip «noua școală» cu o cale de play-off de tip «școala veche» și să câștige respectul tuturor”, au transmis oamenii de presă din SUA. Titlul obținut acum de către cei de la Knicks este al treilea din istoria grupării din New York, după cele cucerite în 1970 și în 1973.

ProSport, confirmat. Antrenorul pleacă de la Craiova, după ce a realizat cel mai important rezultat din istoria clubului

prosport,-confirmat.-antrenorul-pleaca-de-la-craiova,-dupa-ce-a-realizat-cel-mai-important-rezultat-din-istoria-clubului

Antrenorul Tudor Costescu se desparte de echipa de baschet masculin SCM Universitatea Craiova, după ce a realizat o performanţă istorică pentru echipă, ocuparea locului 3 în campionat, echivalent cu obţinerea medaliilor de bronz După doi ani petrecuţi pe banca tehnică a formaţiei din Bănie, antrenorul de 52 de ani nu a acceptat propunerea de prelungire a contractului şi va reveni la FC Argeş, acolo unde a mai avut două mandate, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate. SCM Universitatea Craiova a anunțat despărțirea de Tudor Costescu Clubul din Bănie a anunțat că s-a încheiat colaborarea cu antrenorul Tudor Costescu. „Sunt vești pe care ai vrea să nu fii nevoit să le comunici niciodată. Din păcate, a sosit unul dintre acele momente în care trebuie să acceptăm că nu totul depinde de dorințele noastre. După un parcurs remarcabil împreună, drumurile dintre SCM Universitatea Craiova și antrenorul Tudor Costescu se despart. Sub conducerea sa, echipa noastră a obținut în sezonul trecut cel mai important rezultat din istoria clubului în campionat, medalia de bronz, o performanță care va rămâne pentru totdeauna în istoria baschetului craiovean. Pe lângă rezultatele sportive, Tudor Costescu a demonstrat în fiecare zi profesionalism, seriozitate și dedicare față de proiectul nostru. Îi mulțumim pentru tot ceea ce a oferit clubului nostru și îi dorim mult succes în următoarea etapă a carierei”, este anunţul clubului SCM Craiova. Tudor Costescu: „Nu pot spune că au existat lucruri de care să mă plâng” Tudor Costescu a oferit prima reacție după despărțirea de olteni. „Nu mi-a fost deloc ușor să iau această decizie. Contractul s-a încheiat și, de obicei, în astfel de momente trebuie să țin cont de mult mai multe aspecte decât cele strict profesionale. Au existat și câteva probleme de ordin personal care au contribuit la această hotărâre. Au fost doi ani extraordinari, atât din punct de vedere profesional, cât și extrasportiv, la Craiova, perioadă în care cred că am avut o traiectorie ascendentă ca organizație. Am beneficiat de toată încrederea conducerii clubului, de la început și până la ultimul fluier al ultimului meci din sezonul recent încheiat. Am întâlnit oameni extraordinari, profesioniști și deschiși. Am avut ocazia să lucrez, atât în staff, cât și în echipă, alături de niște băieți minunați, cărora vreau să le mulțumesc și public: jucătorilor, staffului tehnic, colectivului administrativ și managerial. Nu pot spune că au existat lucruri de care să mă plâng din punct de vedere profesional. Sper, în egală măsură, să nu fi lăsat în urmă nemulțumiri. A fost o mare plăcere să fac parte din această experiență în ultimii doi ani. Sper, de asemenea, că las în Craiova o comunitate unită din punct de vedere sportiv, și mai ales baschetbalistic, o comunitate care s-a apropiat din nou de baschet. Am toată încrederea că ceea ce va urma va fi cel puțin la același nivel. Doresc să mulțumesc Craiovei, în special, pentru modul în care m-a primit și m-a apreciat. Le mulțumesc tuturor oamenilor din sport cu care am avut ocazia să colaborez și îmi doresc ca, ori de câte ori ne vom întâlni, indiferent dacă vom fi sau nu de aceeași parte a terenului, să existe același respect și aceeași bucurie. Vă mulțumesc!”, a fost mesajul de despărţire al lui Tudor Costescu, publicat de pagina de Facebook a clubului SCM Craiova.

Donald Trump, huiduit de toată sala la finala NBA. Imaginile cu președintele SUA dormind în lojă s-au viralizat

donald-trump,-huiduit-de-toata-sala-la-finala-nba.-imaginile-cu-presedintele-sua-dormind-in-loja-s-au-viralizat

Donald Trump (79 de ani) a fost huiduit de toată sala în timpul finalei NBA. Președintele SUA a fost surprins în timp ce dormea în lojă, iar imaginile s-au viralizat rapid în mediul online. Liderul de la Casa Albă a participat luni seară, 8 iunie 2026, la al treilea meci din finala NBA, care s-a disputat la Madison Square Garden. Donald Trump, huiduit de 20.000 de oameni Luni seară, 8 iunie 2026, Donald Trump, în vârstă de 79 de ani, a participat la al treilea meci din finala NBA, care s-a disputat la Madison Square Garden. Chiar în timp ce era intonat imnul național, înainte de startul meciului, președintele SUA se afla în loja sa, fiind înconjurat de geamuri antiglonț. Conform informațiilor oferite de New York Times, se pare că, atunci, Donald Trump a fost huiduit la unison de către spectatori, chiar în momentul în care a apărut pe ecranul video suspendat al arenei care a găzduit meciul. De menționat este că, pe Madison Square Garden au fost prezenți aproape 20.000 de fani, care au văzut cum New York Knicks a fost învinsă de San Antonio Spurs, cu scorul de 111-115. Donald Trump Trump a fost invitat să asiste la meciul 3 din finale de către James Dolan, proprietarul echipei Knicks, din New York. Președintele a stat într-o lojă situată lângă mijlocul terenului, la jumătatea tribunei. Donald Trump este primul președinte american în exercițiu care a asistat la un meci din finala NBA. În timp ce era huiduit de cei 20.000 de fani, președintele SUA a zâmbit sarcastic. A adormit în timpul meciului Spectacolul de pe teren pare că nu a fost suficient de bun pentru Donald Trump, care a fost surprins în timpul meciului în timp ce părea că a adormit, după cum transmite Brick Center. De când a revenit în funcția de președinte al SUA, în 2025, Donald Trump a participat la mai multe evenimente sportive importante. Acesta a fost prezent la ultima finală US Open, câștigată de Carlos Alcaraz, dar a participat și la turneul de gold Ruyder Cup. Președintele SUA, în vârstă de 79 de ani, a participat la mai multe evenimente majore, printre care se numără Super Bowl-ul din New Orleans, finala Cupei Mondiale a Cluburilor FIFA din New Jersey, NASCAR Daytona 500 și un eveniment UFC din Miami. Donald Trump caught sleeping during the game 😭 pic.twitter.com/0U2ARxm25K — BrickCenter (@BrickCenter_) June 9, 2026

A făcut istorie pe banca tehnică a Craiovei, dar va pleca la o rivală din campionat

Echipa masculină de baschet SCM Universitatea Craiova a încheiat un sezon istoric, în care a urcat în premieră pe podiumul campionatului. Deşi nu a beneficiat de un buget important, formaţia din Bănie a reuşit să termine play-off-ul pe locul 3, cucerind medaliile de bronz în LNMB. Baschetbaliştii antrenaţi de Tudor Costescu au trecut cu 3-1 la general de CSO Voluntari, în sferturile de finală ale play-off-ului, şi au câştigat cu 2-1 seria pentru locul 3 contra lui Dinamo, impunându-se în mod dramatic în meciul decisiv din deplasare. Craiovenii au fost depăşiţi doar de echipa campioană, U BT Cluj, care s-a impus cu 3-0 în seria din semifinalele play-off-ului. „Băieții merită aceste felicitări după cum au luptat. Sigur că e încununarea unui sezon bun, n-am fi ajuns aici fără o constanță oarecare pe parcursul sezonului regulat și și în play-off. În ciuda unor momente mai puțin fericite, am arătat, cred eu, cel puțin intensitate și dorință de a performa și asta cred că s-a văzut și în acest meci”, a declarat Tudor Costescu, antrenorul celor de la SCM Universitatea Craiova, la FRBTV, după finala mică, împotriva lui Dinamo. Antrenorul Tudor Costescu pleacă de la SCM Universitatea Craiova la FC Argeş Performanţa reuşită în acest sezon cu „Leii din Bănie” nu-l va menţine pe antrenorul Tudor Costescu pe banca tehnică a formaţiei craiovene. Tehnicianul de 52 de ani nu-şi va prelungi contractul şi reveni la FC Argeş, unde a mai antrenat în două perioade. Tudor Costescu a câştigat, ca antrenor al lui FC Argeș, Cupa României și Supercupa României în 2012, iar în al doilea mandat, 2020-2022, a ocupat locul 3, respectiv locul 4 la finalul sezonului regular. CSM București, SCM Timișoara, Dinamo Știința București şi Rapid București sunt echipele la care a mai activat Tudor Costescu. În 2024, pe când antrena formaţia giuleşteană, Tudor Costescu a fost agresat de un grup de suporteri ai lui FC Argeş, ieşind destul de şifonat din acel incident. În urma acestuia, primarul Piteştiului, Cristian Gentea, i-a cerut scuze public şi l-a sunat personal pe Tudor Costescu pentru a-i spune că regretă cele întâmplate. „L-am sunat imediat pe antrenorul Tudor Costescu, l-am întrebat în ce mod pot ajuta și mi-am cerut scuze, de o mie de ori, pentru tot ceea ce s-a întâmplat”, a scris, la acea dată, primarul Piteştiului, Cristian Gentea, pe Facebook. Tudor Costescu a antrenat SCM Universitatea Craiova timp de două sezoane, fiind instalat în octombrie 2024, el reuşind în această stagiune cea mai mare performanţă din istoria baschetului craiovean, ocuparea locului 3 şi calificarea în cupele europene. Cele două părţi au negociat continuarea colaborării, dar antrenorul a optat pentru o schimbare, fiind tentat de o a treia aventură la Piteşti.

SCM Universitatea Craiova câştigă bronzul naţional la baschet masculin în fața lui Dinamo

scm-universitatea-craiova-castiga-bronzul-national-la-baschet-masculin-in-fata-lui-dinamo

Serie de foc pentru bronzul naţional la baschet masculin între Dinamo Bucureşti, locul 3 la finalul sezonului regular, şi SCM Universitatea Craiova, locul 5 înaintea play-off-ului. Fiecare echipă câştigase pe teren propriu câte un meci, Dinamo, cu 102-94, Craiova cu 101-62, iar decisivul s-a jucat luni seara, în sala „Dinamo”. Craiova, surclasată în prima parte. A urmat o revenire de zile mari Oltenii, care au avut de partea lor o mică şi inimoasă galerie, i-au recuperat pentru partida „de bronz” pe cei mai buni marcatori ai sezonului, americanii Sam Sessoms şi Ishmael Leggett, dar au început groaznic duelul din deplasare, pierzând cu 17-31 primul parţial. În al doilea sfert, Dinamo avea avantaj de 19 puncte şi părea să aibă medaliile de bronz asigurate, chiar dacă în baschet un astfel de ecart nu e de nerecuperat. Şi aşa s-a dovedit, fiindcă SCM Universitatea Craiova a început cursa de urmărire, dar încă avea minus 6 pe tabelă cu 1 minut şi 20 de secunde până la finalul partidei. De la 86-80, oaspeţii au egalat în doar un minut şi au trimis meciul în over time. Acolo, echipa care a venit din spate a profitat de moralul căpătat şi Craiova a realizat cel mai bun rezultat din istoria echipei, bronzul naţional. Suspansul s-a păstrat până în ultima secundă, Craiova impunându-se în cele din urmă cu 105-101 (17-31, 21-20, 22-15, 26-20, 19-15). Sam Sessoms a terminat cu 33 de puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive și 4 intercepții, în timp ce DeAndre Dishman a intrat în double-double, cu 23 de puncte și 12 recuperări. Practic, a fost un succes în oglindă, fiindcă oltenii pierduseră la un avantaj asemănător în primul meci al seriei şi au pornit astfel de la 0-1 duelul pentru medaliile de bronz. O echipă care, ca buget, nu se află în primele 8 ale Ligii Naţionale Masculine de Baschet realizează o performanţă istorică, locul 3 în campionat şi participarea în cupele europene. Locul 5 de la finalul sezonului regular a fost urmat de eliminarea Voluntariului, precum şi de seria câştigată cu Dinamo, fiindcă semifinala cu U BT Cluj n-a avut istoric (scor 0-3). Caseta meciului Dinamo – SCM Universitatea Craiova Au jucat pentru SCM Universitatea Craiova: Sessoms 32 de puncte, Dishman 23, Leggett 15, Nistor 14, Smith 11, Robinson 5, Vida 4, Puşcaşu 1, Ţîbîrnă. La Dinamo au evoluat: Lewis 22 de puncte, Bobrov 16, Stark 15, Drame 13, Vîrnă 11, Kuti 9, Marks 6, Grasu 5, Mandisodza 4, În finala campionatului, U BT Cluj o conduce cu 2-1 pe CSM Oradea, iar campioana poate închide seria miercuri, pe teren propriu.

Timișoara poate reveni în competițiile europene de baschet

timisoara-poate-reveni-in-competitiile-europene-de-baschet

SCM Poli Timișoara a ocupat doar locul 10 la finalul Ligii Naționale de Baschet masculin, dar are șansa să joace într-o competiție euro-regională europeană. Managerul Horia Păun a dezvăluit că alb-violeții au primit invitație pentru a șasea ediție European North Basketball League, competiția pe care acum doi ani a câștigat-o CSO Voluntari. Clubul analizează dacă să participe sau nu ENBL a început cu echipe din țări ca Lituania, Letonia, Estonia, Belarus, Rusia, Cehia și Polonia, adică nu neapărat nordicele Europei. După prima ediție, din pricina războiului, formațiile din Rusia și Belarus au dispărut. Au apărut, în schimb, echipe din Israel, Ucraina, Kosovo, Serbia, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Marea Britanie, Țările de Jos și România. În speță, CSO Voluntari a jucat finala în 2024, a câștigat-o în 2025, la ediția a patra, iar anul acesta, când au avut un recul, au terminat pe 4. Se joacă într-un format cu 16 echipe împărțite în două grupe, iar apoi play-off și Final Four. Organizatorii par să se orienteze acum spre formația timișoreană, care de trei sezoane consecutive nu a mai avut acces în play-off. „Am primit o invitație pentru European North Basketball League. Ar putea să fie o participare, dacă managementul clubului decide și am putea să atragem sponsori, pentru că e altă expunere. Garanția de participare e de 17.000 de euro”, a declarat managerul secției de baschet, Horia Păun, fost președinte al FRB. Secția de baschet, discriminată? Clubul SCM Timișoara are trei secții de sport de performanță, baschet, handbal și rugby. De-a lungul timpului, dar și după ultimul joc, antrenorul principal Dragan Petricevic a lăsat să se înțeleagă că secția sa este discriminată financiar, mai ales în raport cu cea de handbal, în condițiile în care managerul sportiv al clubului este Alexandru Dedu. „Îmi doresc să continui în condițiile în care nu ne învârtim în jurul cozii! Ne-am învârtit în doi ani de zile. Noi suntem la și alții. Eu nu mai doresc ca secției de baschet să-i rămână ce rămâne! 21 de victorii într-un sezon nu cred că sunt de apreciat. Înseamnă mai multe meciuri decât joacă alții”, a spus Petricevic după ultimul joc. Întrebat despre declarație, Dedu a răspuns mai degrabă diplomat. „A fost o declarație la nervi, după meci. Eu cu Dragan avem o relație mai mult decât corectă, îl respect foarte mult. Chiar dacă sună prozaic, anul acesta chiar a făcut din rahat bici”, a spus Dedu. Așadar, rămâne de văzut dacă Timișoara va găsi banii privați să se înscrie din toamnă în ENBL.

Încep finalele Ligii Naționale de Baschet Masculin

incep-finalele-ligii-nationale-de-baschet-masculin

Cele mai bune echipe de baschet masculin din România luptă pentru medalii. CS Dinamo București și SCMU Craiova s-au duelat în primul meci al finalei mici și roș-albii au preluat conducerea în seria contra oltenilor, scor 102-94. Seria pentru titlul de campioană, dintre CSM CSU Raiffeisen Oradea și ACS U-BT Cluj-Napoca, debutează  la Oradea. Sezonul 2025-2026 al Ligii Naționale de Baschet Masculin BCR se apropie de final. Lupta pentru titlu este deja o tradiție a ultimilor ani, echipele din Cluj-Napoca și din Oradea întâlnindu-se pentru al patrulea an conscutiv în ultimul act al competiției. Clujenii ating finala LNBM pentru a șasea oară consecutiv, după ce au trecut în semifinale de SCMU Craiova cu 3-0 la general. Oradea a trecut de Dinamo cu scorul general de 3-1. Cele două echipe care au pierdut în semifinale luptă pentru medaliile de bronz în sistemul „cel mai bun din 3 partide”. Programul meciurilor Finala mare, format „cel mai bun din 5 partide”: Meci 1, 26 mai, CSM CSU Raiffeisen Oradea – ACS U-BT Cluj-Napoca Meci 2, 28 mai, CSM CSU Raiffeisen Oradea – ACS U-BT Cluj-Napoca Meci 3, 1 iunie, ACS U-BT Cluj-Napoca – CSM CSU Raiffeisen Oradea Meci 4, 3 iunie, ACS U-BT Cluj-Napoca – CSM CSU Raiffeisen Oradea (dacă mai este necesar) Meci 5, 7 iunie, CSM CSU Raiffeisen Oradea – ACS U-BT Cluj-Napoca (dacă mai este necesar) Finala mica, format „cel mai bun din 3 partide”: Meci 1 CS Dinamo București – SCMU Craiova 102-94 Meci 2, 29 mai, SCMU Craiova – CS Dinamo București Meci 3, 1 iunie, CS Dinamo București – SCMU Craiova (dacă mai este necesar) Foto Facebook/romania.basketball

Starul care a pierdut 16 milioane de dolari și a ajuns boschetar e de nerecunoscut: Sunt treaz de 100 de zile!

starul-care-a-pierdut-16-milioane-de-dolari-si-a-ajuns-boschetar-e-de-nerecunoscut:-sunt-treaz-de-100-de-zile!

A fost unul dintre cei mai valoroși jucători din NBA, iar după ce a ajuns boschetar s-a întâmplat un miracol, iar în prezent este de nerecunoscut. Meciurile în care juca alături de LeBron James și Dirk Nowitzki sunt, parcă, dintr-un alt secol. Dar s-au întâmplat cum 20 de ani. Trecutul recent al lui Delonte West este incredibil. A pierdut averea de 16 milioane de dolari câștigată din NBA, devenind boschetar, dar acum e de nerecunoscut după un adevărat miracol Povestea de viață a fostului star NBA Delonte West este una incredibilă. A debutat în 2004, la Boston Celtics, la care au făcut istorie Bill Russell, Larry Bird sau John Havlicek. A mai evoluat la Seattle SuperSonics, Cleveland Cavaliers, din nou Boston Celtics și Dallas Mavericks, de la care a plecat în 2012. Din acel moment, totul s-a destrămat pentru el. A ajuns în China și mai târziu în D-League, o antecameră pentru NBA. După câteva meciuri la Texas Legends s-a retras. Avea 32 de ani. Câștigase 16 milioane de dolari ca profesionist, dar după ce a renunțat la baschetul profesionist a risipit foarte repere averea. Mult timp nu s-a știut nimic despre el, dar a revenit în atenție în toamna lui 2025, potrivit Cleveland, după ce poliția comitatului Fairfax a primit un apel al serviciilor de urgență. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului, și au găsit un bărbat inconștient, care, însă, respira. A fost arestat imediat, dar pentru propria sa iguranță. Polițiștii au reușit să afle identitatea celui în cauză, s-au oferit să-l ducă pe West la spital, dar acesta a refuzat. Delonte West a comis-o ultima dată în februarie 2026, când a jefuit o persoană pentru doar 23 de dolari Se părea că situația fostului star NBA va continua să se agraveze, dar s-a întâmplat un adevărat miracol cu omul care a jucat alături de LeBron James 3 ani, la Cleveland Cavaliers. În luna martie, un bărbat pe nume Ted Sheely a postat pe Facebook un videoclip cu West, în care acesta apărea bine dispus. Era îmbrăcat într-o ținută în totalitate neagră, cu încălțări ale firmei deținută de celebrul Michael Jordan, și un lanț la gât. „Da, sunt aici cu prietenul meu, Ted, știi ce vreau să spun? Fii în formă. Suntem aici, în Florida. Mașina tocmai a sosit, un Cadillac. Suntem aici cu Wellness Fitness & Performance. M-au ajutat foarte mult. Astăzi, sunt treaz pentru 100 de zile”, spunea cel cu o medie de 9,7 puncte, 2,9 recuperări și 3,6 pase decisive pe meci, cât a jucat în NBA. Alt fost mare baschetbalist din NBA coleg cu West a fost germanul Dirk Nowitzki. S-a întâmplat la Dallas Mavericks, în sezonul 2011/2012. În 2020, au devenit virale mai multe fotografii cu Delonte cerșind. Fostul proprietar al lui Dallas Mavericks, Mark Cuban, l-a ajutat. I-a dat bani și, mult mai important, l-a ajutat să intre într-o clinică de reabilitare pentru a=-și rezolva dependența de droguri. West și-a revenit pe moment, dar a recidivat de mai multe ori, fiind inclusiv arestat de cel puțin două ori în 2024. În februarie 2026, a fost arestat în Virginia sub acuzațiile de jaf și agresiune. Jaful i-a adus 23 de dolari, iar cauțiuneaa i-a fost stabilită la 1.000 de dolari. A ajuns într-un centru de tratament și, din fericire, a reușit să se pună pe picioare. Nu este omul care făcea furori în NBA acum două decenii, dar nici boschetar.

A murit fostul selecționer al Stelei. Unul dintre cei mai respectați antrenori. Drum lin, maestre!

a-murit-fostul-selectioner-al-stelei-unul-dintre-cei-mai-respectati-antrenori.-drum-lin,-maestre!

Fostul antrenor de baschet Dumitru Lecca a murit, vineri, la vârsta de 90 de ani, a anunțat Federația Română de Baschet. A fost tehnician emerit la echipele Academiei Militare, ICED București și Steaua București. «Dumitru Lecca, unul dintre cei mai respectați antrenori și oameni de baschet ai României, a încetat din viață, lăsând în urmă o moștenire impresionantă construită în zeci de ani dedicați sportului cu mingea la coș. A fost un excepțional slujitor al baschetului, sportiv de performanță, antrenor al echipelor reprezentative de juniori, tineret și seniori. Antrenor de baschet emerit, Dumitru Lecca a pregătit și echipele Academiei Militare, ICED București și Steaua București. Un caracter puternic, de român de viță nobilă, cu principii la care nu a renunțat nici în pușcăriile comuniste. Recompensat de FR Baschet drept una dintre „Legendele Baschetului”, antrenorul emerit Dumitru Lecca a publicat cărțile „Mingea buclucașă” și „Visul împlinit”. Federația Română de Baschet adresează sincere condoleanțe familiei îndoliate! Drum lin, maestre!», a transmis Federația Română de Baschet pe Facebook. FOTO – Caracter ilustrativ În urmă cu doi ani, Dumitru Lecca și-a lansat, la Onești, volumul autobiografic „Vis împlinit”, în care a rememorat marile momente ale carierei de peste o jumătate de secol dedicate baschetului românesc, scrie Prosport. Aceasta este a doua carte de amintiri și opinii din domeniul acestui sport pe care l-a slujit cu pasiune și devotament. În 2023, acesta și-a șansat și volumul „Mingea buclucașă”, care a apărut la acceași editură Magic Print. „Baschetul mi-a dat tot” „Baschetul mi-a dat tot. Mi-a dat, să mă laud, un renume. Ajungând antrenor emerit, am avut și plăcerea acum câteva luni, la lansarea cărții de la Federația Română de Baschet, să mi se acorde un premiu pentru întreaga carieră. Am o medalie pentru întreaga carieră.Baschetul mi-a dat notorietate, am avut șansa să cunosc, după 1990, să cunosc foarte multă lume din baschetul european, am fost un bun prieten cu președintele Federației Mondiale de Baschet, cunoscut antrenor francez, mulți prieteni prin Italia, datorită cărora am fost invitat la concursuri și școli de baschet. Nu sunt mare colecționar de premii, dar în Italia, la un curs, am primit premiul pentru cel mai bun antrenor străin, în condițiile în care am predat acolo alături de doi antrenori din NBA, patru dintre cei mai buni antrenori italieni, un francez, un neamț, un sârb. Am avut bucuria că în România am antrenat toate echipele naționale de la juniori la seniori. Cum să vă spun… profesional, nu cred că puteam mai mult de atât”, a declarat Dumitru Lecca, pentru insociety.ro.