Tradiția grațierii curcanilor de Ziua Recunoștinței, prilej pentru Trump de atac la Biden

Încă din vremea lui Abraham Lincoln, președinții au cruțat ocazional o pasăre norocoasă de la a deveni cină, deși ceremonia nu a devenit o tradiție anuală până când John F. Kennedy nu a oficializat-o în 1963, potrivit France24. VIP-urile cu pene din acest an – Waddle și Gobble din Carolina de Nord – erau menite să fie vedetele unui moment festiv. Însă, Donald Trump i-a atacat pe democrați, a fost indignat de infracțiuni și chiar a reînviat o teorie a conspirației despre procesul de grațiere a curcanilor al lui Joe Biden. Președintele s-a concentrat asupra orașului Chicago, declarând încă o dată că ar putea face curățenie în criminalitatea din al treilea oraș ca mărime din America dacă guvernatorul statului Illinois, J.B. Pritzker – pe care l-a numit „gras neîndemânatic” – i-ar permite să desfășoare trupe federale. „Anchetă foarte riguroasă” privind grațierea acordată curcanului de anul trecut Apoi a venit lovitura cu Biden: Trump a susținut că oficialii americani au efectuat o „anchetă foarte riguroasă” și au descoperit că grațierea acordată curcanului de anul trecut nu a fost semnată de președintele de atunci, ci de un autor al poliției – ceea ce a invalidat totul. Nici păsările nu au fost scutite de la a deveni recuzită politică. Trump a meditat cu voce tare despre numirea Waddle și Gobble după liderii democrați Chuck Schumer și Nancy Pelosi – înainte de a se abține. „Mi-am dat seama că nu i-aș ierta. Nu i-aș ierta niciodată pe cei doi oameni”, a spus el acid. Apoi s-a îndreptat spre economie, dezlănțuind o rafală de statistici atent selecționate. „Prețurile ouălor au scăzut cu 86% din martie”, a declarat el. „Iar benzina va ajunge în curând la aproximativ 2 dolari pe galon.” De asemenea, s-a lăudat că a realizat cele mai mari reduceri de taxe din istorie. Deși prețurile ouălor au scăzut de la recordurile înregistrate, costurile alimentelor continuă să crească în general. Media națională pentru benzină este de 3,10 dolari – puțin mai mare decât anul trecut în aceeași perioadă, potrivit grupului de servicii auto AAA. Iar Legea „One Big Beautiful Bill” – care extinde prevederile legii fiscale din 2017 a lui Trump – se clasează aproximativ ca a șasea cea mai mare reducere de impozite din istorie, nu cea mai mare. Păsările au fost selectate de studenții din Carolina de Nord printr-un vot online și se vor retrage acum la o viață confortabilă acasă, după grațiere.
Valentin Stan: Ucraina are nevoie de 2 miliarde de euro pe zi, nu pe trimestru

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a vorbit despre necesitățile bugetare ale Ucrainei. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Valentin Stan: Ce este această minciună împuțită? Secretarul general, după discuție, nu face public ce nu vrea statul care livrează să se facă public. De ce a spus asta? Pentru că asta este legea lor. Legea lor nu este lege. Legea lor este minciună, este propagandă, este inducere în eroare. Invitat la Marius Tucă Show, Valentin Stan a vorbit despre necesitățile bugetare ale Ucrainei. Trump a anunțat că nu mai dă niciun ban Ucrainei, așa că europenii au realizat o strângere colectivă de fonduri. 8 țări UE, integrate în NATO, au reușit să strângă 2 miliarde de euro. Istoricul susține că alte 10 state se adaugă acestei inițiative, printre care și România. Știi ce a spus Trump că de acum încolo nu mai dau americanii niciun sfanț să cumpere NATO arme și să le dea ucrainienilor. Deci Trump a aranjat ca europenii să cumpere pe banii lor ceea ce până acum americanii dădeau Ucrainei. Asta este lista de solicitări prioritare pentru Ucraina. Și să vezi, au strâns, au pus ei mână de la mână, au luat pe datorie și vreo 8 țărișoare din NATO, au făcut 2 miliarde de dolari. Păi nu, că le trebuie mai mult. Și au mai zis vreo 10 că se bagă și ei. Printre ăia 10 știi cine e? Păi, fratele tău, România. Numai că iată ce se întâmplă, din nou. Pentru că bătaia de joc față de români, jaful față de români… Pentru ca aceste slugi ale unor interese străine, că de-aia fac legi care să te poată trimite în război… Da, aceste slugi continuă să-ți bage mâna în buzunar fără să-ți spună, fără să mintă infecțios în fața camerelor de luat vederi cum că asta nu e treaba lor, să vă spună ce au furat ei din buzunarul tău ca să dea Ucrainei. Ei, autoritățile naționale ale Statului Român. Pentru că această donație pentru Ucraina trebuie făcută public în baza tuturor legilor, de autoritățile naționale, nu de secretarul general NATO. Ăla nu vorbește despre ele, e o afacere națională. Ce este această minciună împuțită? Secretarul general, după discuție, nu face public ce nu vrea statul care livrează să se facă public. De ce a spus asta? Pentru că asta este legea lor. Legea lor nu este lege. Legea lor este minciună, este propagandă, este inducere în eroare. Asta a fost tot timpul de când Biden însuși a lansat această mizerie instituțională care a prosperat, dând iluzia că statul ucrainean va învinge Rusia. Ia uite tu cine a participat la prima ghidușie: Belgia, Canada, Danemarca, Germania, Letonia, Țările de Jos, Norvegia, Suedia. Ăștia opt au strâns 1,9 miliarde de euro. Păi știi că în povestea asta francezii și britanicii nu au livrat nimic? Ăia 8 au strâns două miliarde. Știi ce nevoie are Ucraina? Au nevoie de 2 miliarde pe zi, nu pe trimestru.
Adrian Năstase: Biden i-a împins pe ruși în brațele Chinei. Trump a împins India în brațele alianței China-Rusia
Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Năstase, fost premier al României, a analizat modul în care greșelile politice ale ultimilor președinți americani au contribuit la formarea unei noi axe de putere globală. El a explicat cum Rusia, China și India au ajuns să creeze o identitate comună prin structuri precum Organizația pentru Cooperare de la Shanghai și BRICS. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Adrian Năstase: „Au creat o identitate complexă împreună cu India și Rusia” Adrian Năstase crede că marile puteri asiatice își consolidează tot mai mult colaborarea. Acest proces a fost accelerat inclusiv de erorile strategice ale Statelor Unite. „Și ăsta a fost un alt lucru inteligent din partea lor, au cuplat această paradă cu reuniunea Organizației de Cooperare de la Shanghai. Și unde au creat o identitate complexă împreună cu India și cu Rusia. Și BRICS-ul, după aceea…”, a spus Adrian Năstase. „În acest context au creat niște proiecte economice absolut remarcabile” Fostul premier a explicat că atât deciziile lui Joe Biden, cât și ale lui Donald Trump au contribuit la consolidarea acestei alianțe. Biden, prin susținerea războiului din Ucraina, a apropiat Rusia de China. Trump, prin politica sa comercială și ironiile la adresa Indiei, a împins și New Delhi în aceeași direcție. „Președintele Biden, într-adevăr, prin încurajarea războiului din Ucraina, i-a împins pe ruși spre China. Iar președintele Trump, prin jocurile pe care le-a făcut și declarațiile, și schimburile legate de tarife, de taxele vamale cu India, ironiile pe care… Indienii nu prea au simțul umorului și au fost câteva lucruri care i-au deranjat foarte tare. Și i-au împins și pe ei spre această formulă, spre această triadă, care este extraordinar de puternică. Pe de altă parte, ceea ce nu a apărut deloc la noi, în acest context au creat niște proiecte economice absolut remarcabile și care vor marca dezvoltarea și situația umorului.”, a declarat Năstase.
Dan Dungaciu: Rețeaua europeană pe care a folosit-o Biden să bage Europa în război era deja construită
Într-o ediție transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a discutat despre felul în care Europa a fost angrenată în conflictul din Ucraina nu prin voință proprie, ci ca efect al presiunilor venite din partea administrației Biden. În opinia sa, statele europene au fost „convertite” ideologic. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Dan Dungaciu: „Cum a reușit administrația Biden să apese pe butoanele europene” Dungaciu susține că președintele Joe Biden a reușit să angreneze liderii europeni în logica războiului. A fost, spune el, o convertire de profunzime. „Cum a reușit administrația Biden să apese pe butoanele europene în așa fel încât, în pofida europenilor, în pofida lui Macron, în pofida liderilor germani, să pună Europa în război. […] Când Biden a apăsat pe niște butoane… bine, au fost uluitoare butoanele alea.”, afirmă invitatul. Dan Dungaciu: „Când spun administrația Biden mă refer la toată” Dungaciu a fost de acord cu teoria lui Adrian Severin, reluată de Tucă, potrivit căreia deciziile nu au fost luate de Biden personal. Ele s-au decis în cadrul unei structuri formate din rețele vechi de influență. Numele lui Soros apare ca simbol. „Când spun administrația Biden mă refer la toată – la o zecime care se vede și la nouă zecimi care nu se văd. […] În spate era deja construită toată rețeaua. Și rețeaua se cheamă Soros. […] Soros, Biden, luați-o cum vreți. Niște valori deep state. Absolut. […] Europa, în pofida faptului că politicienii pe fond n-au vrut asta, s-a aliniat.”, spune geopoliticianul. Europa s-a convertit total. Orban a scăpat Analistul atrage atenția că liderii europeni nu doar că au acceptat direcția impusă de Washington, dar au ajuns să o susțină mai convingător decât inițiatorii. „Europa s-a aliniat. Toți. Începând de la Bruxelles până la șefii de state. […] Ăștia noi convertiți, ca să zic așa, la război… își asumă cauza mai mult decât inițiatorul ei. […] Orban nu a fost în siajul administrației Biden și chiar a fost un miracol că a reușit să scape.”, conchide Dan Dungaciu.
H.D. Hartmann: Arabia Saudită și-a cumpărat securitatea națională

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist, a discutat despre actuala administrație Trump și diferențele față de administrația Biden. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. H.D. Hartmann: „Suntem o colonie europeană.” Invitat la Marius Tucă Show, H.D. Hartmann a vorbit despre cum România a ajuns o colonie a Uniunii Europene. Hartmann a spus că atunci când vor fi războaie majore cu pierderi semnificative, vom fi dați la schimb. „S-a confirmat statutul de colonie europeană. S-a confirmat că noi facem parte din spațiul exterior marilor puteri europene și suntem colonie. Pentru moment, nici Franța, nici Germania, nici Uniunea Europeană nu vor să ne dea cuiva. Atunci când vor pierde războaie majore, atunci ne vor da. Așa cum Imperiul Otoman, când a început să piardă, ne-a dat.”, a menționat profilerul. Hartmann: „Trump este un tip mercantil” În continuarea discursului, profilerul a explicat cum funcționează noua administrație din USA. Acesta a precizat că Trump este un personaj interesat de tranzacții, iar România nu are ce să îi ofere la acest moment. „Statele Unite nu mai vor să piardă resurse, nu mai sunt generoase. Trump este un tip mercantil. El nu este generos, este tranzacțional. M-am dus în lumea arabă, ăia au venit cu cecul. Eu îți dau securitate. Prințul din Arabia Saudită ce a zis că astea sunt investițiile noastre în Statele Unite. Ce a spus președintele SUA? Dacă cineva se atinge de Arabia Saudită, noi intervenim. Deci a fost clar o cumpărare de securitate națională. Noi ce să-i dăm lui Trump ca să ne cumpărăm securitatea națională?”, a menționat analistul. „Sistemul și-a cumpărat anularea alegerilor cu Patriot-ul de 1 miliard”, a menționat jurnalistul. În finele discursului, Hartmann a menționat că anularea alegerilor a fost tot o tranzacție, dar a administrației Biden. Iohannis, împreună cu sistemul, spune analistul, au cumpărat și donat sistemul Patriot, în schimbul anulării alegerilor. Fără a prezenta dovezi palpabile, Hartmann susține că Biden a cerut lucruri pentru băiatul său. „Pe banii ăștia, în schimbul Patriot, pe 1 miliard și-a cumpărat Iohannis suspendare alegerilor, anularea alegerilor. Biden era la fel de tranzacțional. Dar Biden voie altceva. El voia pentru fiul lui ceva, că el e mai sărăcuț, cu mintea săracul, că el n-a avut laptop și a murit mama în copilărie, că așa e… Biden zice: «mai dați și pe la băiatul meu». Sistemul și-a cumpărat anularea alegerilor cu Patriot-ul de 1 miliard.”, a concluzionat Hartmann.