Bogdan Rodeanu respinge ideea guvernului tehnocrat: Exact ce le convine celor de la PSD și AUR

bogdan-rodeanu-respinge-ideea-guvernului-tehnocrat:-exact-ce-le-convine-celor-de-la-psd-si-aur

Provocările unui guvern tehnocrat Bogdan Rodeanu a avertizat că o guvernare tehnocrată se va desfășura cu dificultăți, argumentând prin lipsa parlamentarilor care să susține demersurile Executivului în forul legislativ, evidențiind influența PSD și AUR asupra inițiativelor guvernamentale.  „Guvernul tehnocrat: exact ceea ce le convine celor de la PSD-AUR. O guvernare tehnocrată poate lua decizii în ședința de Guvern. Problema începe după aceea. Ordonanțele de urgență și proiectele de lege nu se opresc la ușa Guvernului. Ele ajung în Parlament. Ajung în comisii. Ajung la vot. Și ajung, inevitabil, la mâna unei majorități PSD-AUR”, notează pe Facebook Bogdan Rodeanu.  Rodeanu a evidențiat că situația actuală a țării nu permite experimente tehnocrate, întrucât PSD caută să își conserve privilegiile și sinecurile, iar AUR are nevoie de conflict permanent și destabilizare pentru a-și alimenta discursul.  „Situația României de astăzi nu permite o guvernare tehnocrată. PSD are nevoie să conserve privilegiile, sinecurile și mecanismele prin care și-a menținut influența în stat ani la rând. AUR are nevoie de conflict permanent, de blocaj și de destabilizare pentru a-și alimenta discursul politic”, evidențiază deputatul USR.  Care este opțiunea USR? Rodeanu consideră că alternativa corectă este asumarea unui guvern minoritar. „Dar dacă mă întrebați care este alternativa, răspunsul meu este simplu. Un guvern minoritar are în spate partide politice. Are senatori și deputați. Are oameni care îi apără proiectele în comisii, în plen și în negocierile politice de zi cu zi”, spune liderul USR.  Deputatul a recunoscut misiunea extrem de dificilă pe care o are premierul desemnat, Eugen Tomac, de a asigura stabilitatea țării, puncâtn dcă ormațșiunea va particpa la discuții, „din respect pentru președintele Nicușor Dan”.  „Premierul desemnat, Eugen Tomac, are o misiune dificilă: să construiască o formulă guvernamentală capabilă să ofere stabilitate și să continue reformele de care România are nevoie. Din respect pentru președintele Nicușor Dan și pentru efortul de a găsi o soluție pentru țară, dialogul este necesar”, conchide deputatul. 

Bogdan Rodeanu, deputat USR, avertizează asupra efectelor moțiunii PSD-AUR

bogdan-rodeanu,-deputat-usr,-avertizeaza-asupra-efectelor-motiunii-psd-aur

„Domnule Dan Nica, ce se va întâmpla cu Galațiul de marți încolo? Ce se va întâmpla dacă moțiunea PSD–AUR trece? Sunt întrebări la care nici eu nu am răspuns. Și tocmai de aceea vă întreb direct și pe dumneavoastră, domnule europarlamentar, președinte al PSD Galați”, a scris deputatul Bogdan Rodeanu, pe rețelele de socializare. În mesajul său, Rodeanu face referire la proiecte majore din județ și la contextul politic actual. „Avem în față priorități aflate într-un punct critic: finalizarea vânzării combinatului siderurgic și clarificarea viitoarei forme de patronat. Repornirea lui și reluarea livrărilor de oțel către industria românească. În paralel, proiectele mari de infrastructură rutieră, și nu numai, se află într-un moment decisiv, atât din perspectiva finanțării, cât și a continuării implementării”, a menționat el. Deputatul USR avertizează că instabilitatea politică ar putea afecta aceste obiective. „La fel de bine știți cât s-a muncit pentru combinatul siderurgic Galați și ce decizii curajoase a luat Guvernul Bolojan pentru a-l scoate dintr-un acționariat toxic și pentru a pune în mișcare mecanismele necesare repunerii lui pe picioare. Despre varianta ocolitoare a municipiului Galați putem discuta la fel de mult. Despre întârzieri, blocaje și greșeli majore care ne-au adus în punctul în care suntem astăzi.Sunt doar două exemple de proiecte critice pentru noi, care trebuie duse până la capăt. Aceste lucruri nu pot fi duse la bun sfârșit într-un climat de instabilitate politică. Nu pot fi rezolvate prin amestecul unor idei extremiste și prin blocaje generate de AUR”, a adăugat Rodeanu. El mai afirmă că există consecințe economice și politice la nivel național. „Dar nu mai discutăm doar despre dezvoltare locală. Vorbim despre economie, industrie, locuri de muncă și direcția în care merge România. Pentru că a da jos un guvern este o decizie politică, iar astăzi este clar că această decizie aparține și PSD Galați, cu susținerea extremiștilor de la AUR din Galați. Iar semnalele se văd deja. Cursul euro a atins un nivel istoric și presiunea continuă. Există incertitudine privind finanțările europene, renegocierile pe PNRR și toate mecanismele care aduc resurse pentru dezvoltare. Poate vă doriți să fiți parte dintr-un moment istoric. Dar nu va fi unul bun. E punct de cotitură”, a mai scris el. Rodeanu îndeamnă la responsabilitate din partea parlamentarilor. „Și, tocmai pentru că este un astfel de moment, ce le veți spune colegilor dumneavoastră parlamentari — PSD, SOS și AUR — când îi veți îndemna să voteze această moțiune? Că se pierde prima șansă reală a României de a se reporni? De a opri pierderile unui stat defect? De a continua reformele adevărate pentru oameni? (…) Nu vă cer vorbe. Și nici nu vă mai cer răspunsuri. Nu vă cer promisiuni. Le-am mai auzit. Vă cer să vă uitați la ce poate urma. Pentru că, de aici înainte, vor conta doar consecințele”, a mai menționat el. „România are nevoie de un stat nou. Un stat care cheltuie mai puțin pentru el și mai mult pentru oameni. Un stat care investește în dezvoltare, în bunăstare și în viitorul comunităților. Un stat care le oferă copiilor noștri șansa de a-și construi viața aici, acasă — alături de părinți, cu oportunități reale, locuri de muncă bine plătite și posibilitatea de a-și întemeia o familie fără să fie nevoiți să plece”, a încheiat Rodeanu.

Bogdan Rodeanu: Statele Unite nu se retrag din România, ci își consolidează prezența strategică la Marea Neagră

bogdan-rodeanu:-statele-unite-nu-se-retrag-din-romania,-ci-isi-consolideaza-prezenta-strategica-la-marea-neagra

Bogdan Rodeanu, vicepreședintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților și liderul deputaților USR, a clarificat că „așa-zisa plecare a americanilor din România” nu reprezintă o retragere, ci o reconfigurare strategică a prezenței militare americane la Marea Neagră. Potrivit acestuia, România își consolidează parteneriatul strategic cu Statele Unite, iar baza Mihail Kogălniceanu intră într-o nouă etapă de dezvoltare. „Securitatea României nu este afectată” „Securitatea României nu este afectată. Prezența aliaților noștri este stabilă, iar rotațiile de trupe fac parte din mecanismul normal de mobilitate al NATO”, a precizat Rodeanu. Deputatul a explicat că Parlamentul a fost informat încă din septembrie despre aprobarea prepoziționării unor echipamente militare și a noi contingente americane la Baza Militară Mihail Kogălniceanu. Statele Unite au solicitat staționarea unor aeronave de realimentare în aer, mijloace de protecție a forței și drone de supraveghere ISR (Intelligence, Surveillance and Reconnaissance). „În timp ce o brigadă terestră își încheie ciclul de rotație, România găzduiește noi capabilități aeriene de ultimă generație, esențiale pentru realimentarea rapidă a avioanelor aliate în zona Mării Negre și pentru supravegherea strategică a frontierelor NATO”, a mai declarat Rodeanu. „Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu are toate premisele să devină una dintre cele mai mari din Europa” El a subliniat că Statele Unite nu se retrag din România, ci își modernizează și își consolidează prezența strategică în regiune, investițiile americane în infrastructura militară depășind 2 miliarde de dolari. „România se transformă treptat într-un centru operațional al NATO la Marea Neagră, beneficiind de o infrastructură modernă, forțe integrate și misiuni comune cu partenerii americani și europeni. Investițiile militare ale Statelor Unite continuă, depășind 2 miliarde de dolari, iar Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu are toate premisele să devină una dintre cele mai mari din Europa. Armata României își continuă programele de înzestrare, rezerviștii voluntari intră într-un nou cadru legislativ, iar prezența aliată se adaptează permanent pentru a asigura o protecție mai eficientă. Într-un context în care dezinformarea se propagă mai rapid decât faptele, Bogdan Rodeanu subliniază importanța verificării informațiilor din surse oficiale. Faptele sunt clare: Statele Unite nu se retrag din România, ci, dimpotrivă, își modernizează și își consolidează prezența strategică la Marea Neagră”, încheie vicepreședintele Comisiei de Apărare.

Bogdan Rodeanu, liderul deputaților USR, apel către cetățenii Republicii Moldova înainte de scrutin

bogdan-rodeanu,-liderul-deputatilor-usr,-apel-catre-cetatenii-republicii-moldova-inainte-de-scrutin

„Mâine, Moldova trebuie să iasă la vot. E lupta fraților și surorilor noastre. Dar e și lupta noastră, a tuturor”, a spus Rodeanu într-un mesaj pe rețelele de socializare. Acesta a avertizat asupra acțiunilor Rusiei în regiune, atât în Republica Moldovar, cât și în țara noastră, spunând: „De multă vreme, Rusia nu mai atacă doar cu tancuri și avioane. Ea trimite în Moldova și în România politicieni falși, ‘patrioți’ de carton, îmbuibați cu bani murdari și sprijiniți de rețele întregi de troli și boți. Dacă în Crimeea au trimis ‘omuleții verzi’, aici i-au îmbrăcat în costum și cravată și i-au împins pe ușa din dos în Parlamentele noastre”. „Aceștia nu apără oamenii, ci vând țara. Nu caută adevărul, ci trăiesc din manipulare și dezinformare. Prin frică și minciuni, ei vor să rupă sufletul nostru de țară. Scopul lor este limpede: să ne țină dezbinați, învrăjbiți, săraci și supuși Kremlinului”, a continuat liderul USR din Camera Deputaților. Rodeanu a subliniat că România și Republica Moldova trebuie să reziste împreună presiunilor externe. „Am trăit momente grele și le-am depășit. Acum e un moment istoric: Moldova trebuie să meargă înainte, nu singură, ci împreună cu România și cu întreaga Europă. Frați și surori, viitorul e în mâinile noastre. Să ne ridicăm, să ne apărăm demnitatea și să alegem calea care duce spre libertate, prosperitate și Europa. Nu spre Rusia”, a încheiat Rodeanu.