Fifor, atac dur la adresa premierului: Bolojan trebuie să plece

fifor,-atac-dur-la-adresa-premierului:-bolojan-trebuie-sa-plece

„Bolojan trebuie să plece! Nu mai putem lăsa România pe mâna unui kamikaze. După experimentul Klaus Iohannis, care ne-a costat 10 ani din viața noastră și a copiilor noștri, nu aveam dreptul să ne mai permitem experimente pe seama viitorului României. „Miracolul” de la Bihor nu e doar un experiment ratat. Este dovada vie că atât poate produce dreapta din România: niște pigmei zgomotoși vânduți ca voinici pe steroizi, puși pe prăduirea țării în numele «reformei»”, acuză Fifor, într-o postare publicată pe Facebook.  Potrivit deputatului PSD, austeritatea a pus povara umerii românilor cu venituri mici și medii. Acesta consideră că ajustarea fiscală „a fost regresivă și a lovit exact în cei mai vulnerabili”.  Deputatul afirmă că scumpirea TVA-ului și a accizelor a dus la creșterea costului vieții, ceea ce i-a împins pe milioane de români spre un trai dificil. „Clasa de mijloc este împinsă spre sărăcie, iar cei care abia reușeau să-și ducă traiul au fost forțați să taie din lucrurile esențiale — hrană, sănătate, viață decentă”, a scris deputatul PSD.  Acesta a precizat că puterea de cumpărare a salariaților a scăzut „dramatic”, înregistrând 8 luni consecutive de scădere, atingând o depreciere medie de 8,2 %.  Nivelul de trai a scăzut cu 15% în educație, 14% în administrație și 10% în sănătate. Mihai Fifor acuză că „este cea mai dură scădere a nivelului de trai din ultimii 15 ani”. „«Reforma» cu barda a la Bolojan a produs și un alt efect major: explozia inflației. Creșterea TVA, a accizelor și a taxelor a împins inflația de la aproximativ 5% la peste 10% în a doua parte a anului. Asta înseamnă scumpiri accelerate la alimente, energie și servicii — adică exact acolo unde doare cel mai tare”, acuză Fifor. Deputatul PSD acuză că și pensionarii au fost afectați de scăderea puterii de cumpărare, precizând că aceștia se confruntă cu cea mai severă scădere a puterii de cumpărare din ultimii 25 de ani, susținând că peste 500.000 de pensionari „au fost împinși spre deprivare severă”. „Suntem deja în recesiune. Ar fi iresponsabil să nu facem nimic pentru a redresa economia. Un partid responsabil intervine atunci când economia e afectată. Avem nevoie de o schimbare de direcție pentru a redresa economia. Iresponsabili sunt cei care susțin că trebuie să continuăm cu aceeași strategie care a eșuat”, este de părere deputatul PSD, Mihai Fifor.  Declarațiile deputatului PSD vin în contextul în care social-democrații, nemulțumiți de Guvernul Bolojan se întrunesc, luni, 20 aprilie, pentru a vota o schimbare de direcție a partidului. Aceștia vor vota asupra deciziei de retragere a sprijinului politic pentru premier și amenință că cei șase miniștri PSD își vor da demisia, dacă premierul nu va renunța la guvernare.

Caramitru a capitulat și recunoaște că nu mai înțelege nimic: Mă declar șocat și îngrozit de ce se întâmplă”

caramitru-a-capitulat-si-recunoaste-ca-nu-mai-intelege-nimic:-ma-declar-socat-si-ingrozit-de-ce-se-intampla”

Andrei Caramitru recunoaște că nu mai întelege nimic din actuala furtună politică. „Mă declar șocat și îngrozit de ce se întâmplă”, postează el. Suporter al lui Nicușor Dan, Caramitru s-a revoltat inițial pe numirile la Parchete ale Președintelui. De data asta pare să nu înțeleagă nici atitudinea evazivă de joi al lui Nicușor care, într-un interviu la Europa FM, a părut să-l abandoneze pe Ilie Bolojan în fața tirului feroce al PSD. Amintim că Bolojan a fost atuul lui Nicușor la alegeri. Caramitru consideră debarcarea lui Ilie Bolojan un dezastru. Criza economică o să ne aducă în brațele FMI, consideră el. Pe de altă parte, în cazul în care Bolojan va fi sacrificat de președinte, actualul premier are o platformă politică teribilă la îndemână. Nu îmi pot explica criza asta. E total nebunească, ilogică, a postat Andrei Caramitru joi. Dacă reușesc să îl dea jos pe Bolo, o să fim în așa criză economică că probabil o să fie FMI aici, o să fim terminați economic, nu au de unde și cum să fure ca înainte. Nu mai sunt bani și vor fi și mai puțini. Și vor tăia ei și mai rău. Și vor dispărea la final ei. Politic, total aberant Execuția lui Bolojan ar fi un dezastru pentru PSD și Nicușor, crede Caramitru. Politic, total aberant. Creezi fix o opozitie serioasa cu bolo, Ciucu, usr, reper etc – care vor capta furia oamenilor și vor da clar următorul președinte peste 4 ani. De ce ar vrea ND sau PSD așa ceva? Și cum sa guverneze cu un usl pe care nu îl mai vrea nimeni, care nu are nici un mandat popular? În mijlocul unei crize totale? Cum? Și de ce? Deci ce sens are? Singura explicație e un ordin de a destabiliza final țara – să fie aruncată la groapă. Și nu există structurile care să apere țara deloc. Halucinant pur și simplu. Mă declar îngrozit și șocat de ce se întâmplă, încheie postarea Andrei Caramitru.

Bolojan: Acolo unde companiile nu mai au viitor, le închidem treptat și ordonat. România nu își mai permite risipa și blocajele de până acum

bolojan:-acolo-unde-companiile-nu-mai-au-viitor,-le-inchidem-treptat-si-ordonat.-romania-nu-isi-mai-permite-risipa-si-blocajele-de-pana-acum

Premierul Ilie Bolojan promite fără echivoc că vor fi închise companiile de stat fără viitor. Acestea sunt declarate adevărate găuri negre ale economiei românești. Anunțul a fost făcut pe Facebook. Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat că Guvernul pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care include atât listări la bursă, cât și închiderea unor societăți cu pierderi. Oana Gheorghiu a declarat, joi, că cele 22 de companii de stat incluse în analiza pilot a Guvernului au acumulat datorii bugetare de aproximativ 4,2 miliarde de lei și au înregistrat pierderi nete agregate de circa 1,12 miliarde de lei în ultimul an raportat. Potrivit vicepremierului, cei mai mari contributori la datoriile bugetare au fost CFR Marfă, SN CFR și Romaero. O imagine și un plan de lucru structurat Avem o imagine mai clară asupra companiilor de stat și un plan de lucru structurat pentru perioada următoare. România are peste 1.500 de companii în care statul este acționar. Multe dintre ele funcționează ineficient și generează pierderi semnificative pentru bugetul public. În total, vorbim de aproximativ 14 miliarde de lei pierderi în ultimii ani, bani care ar fi putut merge în investiții importante pentru români, reafirmă premierul. Proiectul pilot Am început această reformă cu un proiect-pilot care vizează 22 de companii din energie, transporturi și industrie. Doar acestea au acumulat, într-un singur an, datorii bugetare de peste 4 miliarde de lei și pierderi de peste 1 miliard de lei. Aceasta este factura anuală pe care românii o suportă din cauza lipsei de decizie. Această reformă pornește de la principiul că statul trebuie să se comporte ca un proprietar responsabil. Asta înseamnă să știe clar ce deține, de ce deține și ce face mai departe cu fiecare companie. Problema este acumulată în ani de zile. Direcții de acțiune Pe baza acestei analize, am stabilit câteva direcții de acțiune. Companiile din infrastructura critică, precum ELCEN, Oil Terminal sau CFR SA, vor fi susținute prin investiții și o administrare mai profesionistă, pentru că au un rol esențial în funcționarea economiei. În același timp, pentru companii cu rol strategic, precum Avioane Craiova sau Romaero, deciziile vor fi luate coordonat între instituțiile implicate, pe baza unor analize și audituri independente, astfel încât să fie clar cum poate fi valorificat mai bine potențialul lor industrial. Acolo unde este nevoie de modernizare, avem în vedere alinierea la modele europene, cum este cazul Companiei pentru Controlul Cazanelor (CNCIR), care va fi reorganizată pentru a deveni o structură mai competitivă și mai apropiată de standardele operatorilor similari din Europa. Companiile cu probleme (pierderi, subvenții în creștere an de an), precum CFR Călători, Metrorex sau TAROM, intră într-un proces de redresare operațională, cu măsuri de eficientizare și expertiză internațională. Nu mai putem să prelungim situații care produc pierderi an de an. Unde există suprapuneri și ineficiență, vom face fuziuni și integrări. De exemplu, în cazul unor companii precum Telecomunicații CFR sau Tipografica Filaret, scopul este reducerea costurilor și creșterea eficienței. Victimele sigure Iar acolo unde companiile nu mai au viitor, le închidem treptat și ordonat. Cazuri precum CFR Marfă sau Petrotrans arată de ce această reformă nu mai poate fi amânată. Nu mai putem accepta situații în care companii aflate în faliment de ani de zile continuă să consume bani publici. Petrotrans este o companie aflată în faliment din 2007, care nici astăzi nu este lichidată complet, dar care a continuat să genereze costuri pentru stat, inclusiv plăți anuale pentru active care există doar pe hârtie. Companii listate la Bursă În paralel, este în lucru o listă de companii care ar putea fi listate la bursă, prin vânzarea de pachete minoritare de acțiuni, în funcție de profilul fiecăreia. Statul va rămâne acționar majoritar, iar controlul asupra deciziilor strategice va fi menținut integral. Printre companiile avute în vedere se află Hidroelectrica, Romgaz și CEC Bank, iar pentru altele, precum Transgaz, Portul Constanța sau Poșta Română. Procesul depinde de îndeplinirea unor condiții prealabile. Această etapă va contribui la dezvoltarea pieței de capital din România, la creșterea transparenței și la o performanță mai bună a companiilor de stat. Acesta este doar primul pas. În următoarele 30 de zile vom lansa un nou val de evaluări, pe baza unor criterii legate de importanța strategică și situația financiară a companiilor, promite Ilie Bolojan. Recomandarea autorului: PSD atacă decizia lui Bolojan de a privatiza companii de stat: „Reprezentanții partidului s-au opus explicit inițiativei prim-ministrului”

Societatea Timișoara îi cere lui Nicușor Dan să îl susțină pe Ilie Bolojan în confruntarea cu PSD

societatea-timisoara-ii-cere-lui-nicusor-dan-sa-il-sustina-pe-ilie-bolojan-in-confruntarea-cu-psd

Societatea Timișoara îi cere președintelui Nicușor Dan să îl susțină pe Ilie Bolojan în fața atacurilor PSD Solicitarea a fost formulată într-un comunicat al organizației, cunoscută pentru Proclamația de la Timișoara din 1990, document prin care cerea lustrația foștilor comuniști și securiști. În document, Societatea Timișoara afirmă că îl susține „total” pe șeful Executivului și apreciază că prezența lui Ilie Bolojan în fruntea Guvernului este „esențială pentru menținerea direcției corecte de dezvoltare a statului român”. Reprezentanții organizației susțin că actualul premier trebuie să primească în continuare încrederea necesară pentru a continua direcția pro-europeană și reformele începute. „Cerem partidelor din actuala coaliție și Președintelui României să dea dovadă de responsabilitate în aceste momente grele și să-i acorde în continuare încredere premierului Ilie Bolojan pentru a continua direcția pro-europeană și reformele începute”, se arată în comunicatul semnat de Consiliul de conducere al Societății Timișoara. Apelul vine pe fondul incertitudinilor privind susținerea politică de care se mai bucură premierul. În ultimele zile, președintele Nicușor Dan a evitat să spună direct dacă îl mai susține public pe Ilie Bolojan în funcție. Într-o conferință de presă susținută miercuri, șeful statului a arătat că, potrivit Constituției, un prim-ministru trebuie să aibă sprijinul unei majorități parlamentare. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că partidul pe care îl conduce va organiza pe 20 aprilie o consultare în rândul a 5.000 de membri pentru a decide dacă formațiunea mai rămâne sau nu la guvernare. Liderul social-democrat a subliniat că decizia finală va reflecta voința membrilor.

Ion Cristoiu: Nicușor Dan are mandat de la Bruxelles să păstreze coaliția din România, inclusiv să renunțe la Bolojan

ion-cristoiu:-nicusor-dan-are-mandat-de-la-bruxelles-sa-pastreze-coalitia-din-romania,-inclusiv-sa-renunte-la-bolojan

În cadrul unei ediții, transmise live de Gândul, a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre cum Nicușor Dan are un mandat de la Bruxelles pentru a păstra coaliția din România. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „În România, spun la rece da, ai o coaliție? Care e greu de făcut în alte țări. O coaliție pro-europeană care domină și cu ajutor căreia poți să-i faci pe români să mănânce urzici… În aceste condiții, un partid foarte important spune: Domnule, noi plecăm din coaliție dacă rămâne unul Bolojan.” Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu a vorbit despre cum Nicușor Dan are un mandat de la Bruxelles pentru a păstra coaliția din România. Acesta spune că o coaliție e greu de făcut în alte țări. Jurnalistul spune că visul oricărui președinte este să aibă o coaliție care să poată oferi stabilitate. „Nicușor Dan are mandat de la Bruxelles să păstreze coaliția asta. Deci la ora actuală este foarte important ce s-a schimbat chiar în legătură cu aceste… Până acum Bruxelles-ul, până la conflictul cu Trump și cu Putin și cu suveraniștii ar fi fost de partea USR în bătălia cu PSD. Da? S-au schimbat atât de tare… Dușmanul numărul unu al Bruxelles-ului sunt suveraniștii. Ai observat că Grindeanu din două în două minute zice: Doamne miluiește? În legătură cu AUR? Nu spune? În aceste condiții, în această perioadă… Deci ești la Bruxelles? Da? În România, spun la rece: Da, ai o coaliție? Care e greu de făcut în alte țări. O coaliție pro-europeană care domină și cu ajutor căreia poți să-i faci pe români să mănânce urzici… În aceste condiții, un partid foarte important spune: Domnule, noi plecăm din coaliție dacă rămâne unul Bolojan. Adică asta vreau să spun. Asta este esența. Și în aceste condiții, orice președinte din România nu poate… Visul oricărui președinte este să aibă o coaliție puternică care să asigure stabilitatea. Depinde cine vine de la PNL. Adică Ilie Bolojan a făcut un abuz. A „userizat” guvernarea, că normal era să fie „psedizată”.”, a declarat jurnalistul.

Mihai Fifor, despre coaliție: Ar fi iresponsabil să mergem mai departe pe un drum pe care 80% dintre români îl consideră greșit

mihai-fifor,-despre-coalitie:-ar-fi-iresponsabil-sa-mergem-mai-departe-pe-un-drum-pe-care-80%-dintre-romani-il-considera-gresit

„Când pune vocea de scenă, Ilie Bolojan rostește, gutural, grav, profund, a la Barry White: . Suspină gospodinele în Bihor…Dacă ar fi și altceva decât sprâncene, voce și vorbe goale, poate că ar convinge pe cineva. Din păcate, însă, firul roșu care traversează întreaga sa guvernare, de mai bine de 9 luni, este exact opusul: (i)responsabilitatea. Gravă. Cronică. În detrimentul românilor”, a scris Fifor, sâmbătă, pe Facebook. El arată că ar fi iresponsabil din partea PSD să meargă mai departe pe un drum pe care 80% dintre români îl consideră greșit și spune că un partid responsabil nu asistă pasiv la prăbușire, ci arată solidaritate cu românii puși la pământ de „reformă”. Social-democratul afirmă că ar fi irespoinsabil din partea PSD să gireze un guvern incapabil să reacționeze în criză și să susțină în continuare o guvernare care destabilizează economia. „Stabilitatea reală înseamnă să oprești declinul” „Nu mai putem ascunde realitatea în spatele unor cuvinte goale precum , sau . A continua în această formulă nu înseamnă stabilitate. Înseamnă complicitate la declin. Înseamnă complicitate la măsuri aberante care au dus și duc România în gard. Să fim clari: când economia se prăbușește, nu există stabilitate. Există doar vulnerabilitate. Stabilitatea reală înseamnă să oprești declinul, nu să îl administrezi pasiv. Înseamnă să ai curajul unei schimbări reale. Pentru binele fiecărui român. Nu doar pentru privilegiații de la masa mare a premierului Bolojan”, adaugă Mihai Fifor. El acuză că premierul a transformat guvernarea într-un exercițiu de veto personal: „Refuză dialogul, respinge orice alt punct de vedere și blochează sistematic inițiative esențiale – luni întregi pentru programul de relansare economică, pentru buget, pentru măsuri sociale, săptămâni pierdute în plină criză. Decizii întârziate, oportunități ratate, costuri plătite tot de români”. „Avem nevoie de un guvern funcțional” Social-democratul arată că Bolojan nu este în conflict cu un singur partid, ci este în conflict cu toată lumea, iar uneori „pare că e în conflict cu sine însuși”. „Respinge nu doar propunerile PSD, ci pe ale tuturor. A sfidat întreaga Coaliție când a tăiat investițiile locale. A stârnit nemulțumiri inclusiv în propriul partid, unde primari și lideri locali au contestat public măsurile sale. A reușit performanța de a antagoniza simultan partide, administrații și categorii sociale. Un guvern nu poate funcționa așa. O țară nu poate fi condusă așa. România nu își permite să fie ținută pe loc de aroganța, rigiditatea și încăpățânarea unui singur om. Într-un context economic dificil, cu presiuni externe tot mai mari, avem nevoie de un guvern funcțional, capabil să reacționeze rapid și coerent. Astăzi, guvernul nu reacționează la timp, nu corectează și nu livrează rezultate”, mai spune liderul PSD. „Până astăzi, bilanțul este limpede: multă voce, puțin talent. Și când tot ce faci îți dă cu minus, responsabil este să pleci”, a conchis Mihai Fifor.

Bolojan invită PSD să depună moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Ce spune despre relația cu Sorin Grindeanu

Ilie Bolojan a vorbit, la Digi24, despre relația tensionată dintre el și Sorin Grindeanu. Premierul a recunoscut că situația a „escaladat” și a transmis că, în cazul în care nu sunt mulțumiți de activitatea sa, membrii celorlalte partide din Coaliție pot să depună moțiuni de cenzură împotriva Guvernului pe care îl conduce.  Liderul PSD, Sorin Grindeanu – ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Referitor la criticile pe care le primește constant din partea celorlalți parteneri de coaliție, prin vocea lui Sorin Grindeanu, Bolojan a subliniat că atitudinea liderului PSD în afara ședințelor de coaliție este diferită față de momentele în care trebuie să colaboreze. „Vă dați seama că ne-am întâlnit în ședințele de coaliție, dar o discuție legată de acțiunile pe care le face un lider politic nu a avut loc în forma în care m-ați întrebat dvs. Ședințele de coaliție se desfășoară într-o manieră rezonabilă, însă în afara ședințelor, lucrurile se schimbă foarte mult și escaladează în critici. În termeni reali, în astfel de situații, pur și simplu nu am mai avut energie să mă ocup de astfel de lucruri. Situația a escaladat, e posibil să avem o criză în perioada următoare. Problema este următoarea: un om poate să plece, dar lucrurile care ne-au adus în această situație nu dispar dacă pleacă o persoană sau alta. Întrebat ce va face dacă PSD îi va cere să plece din fruntea Guvernului, Bolojan a transmis că partenerii de Coaliție pot să depună moțiuni de cenzură împotriva sa. „Orice partid din Coaliție dacă consideră că nu e mulțumit de ceea ce se întâmplă, poate să acționeze prin moțiuni de cenzură. Pot să facă aceste lucruri, nu e niciun fel de problemă.” AUTORUL RECOMANDĂ: Bugetul Ministerului Sănătății a primit aviz favorabil. Alexandru Rogobete: „Este un buget mai mare decât execuţia în anul 2025” Bugetul pe 2026 a fost adoptat, în cele din urmă, de Guvern. Bolojan a anunțat investiții, compensări pentru transportatori și creșterea salariului minim de la 1 iulie

Guvernul va analiza noi măsuri pentru oprirea creșterii prețului la carburanți. Bolojan: Foarte probabil ne vom duce pe scăderea accizelor

Premierul Ilie Bolojan a vorbit, într-un interviu pentru G4Media, despre situația de criză pe piața petrolului, adoptată în această săptămână. „Această primă măsură urmărește trei obiective. Pe de o parte, să putem interveni în așa fel încât dacă vom avea o criză de aprovizionare să ne putem limita exporturile de motorină și de țiței, să nu permitem creșterea adaosurilor față de media de anul trecut, să evităm prețurile speculative și să limităm componenta de biocombustibil, care crește prețul combustibilului. Aceasta e un prim pachet care declară starea de criză”, a explicat Bolojan pentru G4Media. Premierul a anunțat că săptămâna viitoare, luni, va avea loc o nouă întâlnire a grupului de lucru. „Luni dimineața vom avea o nouă întâlnire a grupului de lucru și ne propunem ca până la finalul zilei de luni să venim cu o a doua măsură care să însemne o intervenție pentru a reduce taxele care sunt stabilite pentru combustibili”, a completat premierul. Întrebat dacă înclină spre o scădere a accizei sau a TVA, Bolojan a explicat că „din punct de vedere al reducerii TVA, avem o componentă de infringement cu Uniunea Europeană. Dacă am aplica-o, ar însemna că ne creăm această problemă”. Soluția „foarte probabilă” În aceste condiții, el a afirmat că o soluție „foarte probabilă” este cea a scăderii accizei. „Din punct de vedere al accizelor este cea mai facilă soluție și foarte probabil ne vom duce pe acest aspect. Există două ipoteze de lucru care vor fi analizate în zilele următoare în așa fel încât, pe de o parte, să putem estima care ar fi capacitatea de reducere a accizei pe care statul român o poate suporta (…)  Un al doilea principiu este legat de un cost echitabil pentru toată lumea, sens în care tot ce a încasat practic bugetul de stat suplimentar pe componenta de taxă pe valoare adăugată în această lună, ca urmare a acestei creșteri, va fi întors către cetățenii României prin reducerea de accize care se va face”, a explicat Bolojan în interviul pentru sursa citată. Premierul a punctat și faptul că situația va deveni mai dificilă dacă se va prelungi conflictul din Orientul Mijlociu. „Cu cât acest război va fi mai lung, cu cât va genera în continuare blocaje pe piața de transport global de combustibil, cu atât efectele nefavorabile asupra economiilor globale, inclusiv românești, vor fi mai mari”, a spus Bolojan. Prin ordonanța adoptată joi, Executivul a declarat stare de criză pe piața petrolului până la 30 iunie 2026, cu posibilitate de prelungire. În perioada 1 aprilie – 30 iunie, marja comercială la benzină și motorină nu poate depăși media fiecărui operator din 2025.

Ilie Bolojan: România trebuie să reducă deficitele, dar să mențină investițiile ridicate într-un an economic dificil

Prezent joi la Adunarea Generală a Camerei de Comerț Româno-Americane, premierul Ilie Bolojan a subliniat importanța investițiilor americane pentru dezvoltarea economică a României și a mulțumit companiilor pentru contribuția lor, într-un context economic complicat. Cu această ocazie, Bolojan i-a urat bun venit noului ambasador al SUA la Bucureşti, Darryl Nirenberg, și a subliniat că la fel ca ambasadorii precedenți, și el „va fi o ancoră importantă în următorii ani în relația dintre România și Statele Unite”. „Statele Unite ale Americii au avut un rol vital pe componenta de siguranță, dar și pe componenta de economie. Și, pentru noi, parteneriatul cu Statele Unite este un aspect strategic pe care îl vom susține și în anii următori, și am făcut dovada ca țară că atunci când suntem apelați, suntem prezenți. Sunt convins că pe partea de relații putem dezvolta, și trebuie să lucrăm, pe componenta de energie, pe coridoarele energetice, pe partea de nuclear, pe componenta de minerale rare și pe tot ceea ce înseamnă lucruri cu valoare adăugată și tehnologică ridicată, cu care am căzut de acord cu domnul ambasador că vom lucra în perioada următoare pentru a dezvolta și mai mult această componentă economică”, a adăugat Bolojan. Bolojan: Nu mai putem continua cu deficitele foarte mari Premierul a afirmat că România traversează un an economic complicat, într-un context internațional care nu este nici el favorabil. În acest context, el a arătat că principala prioritate a guvernului este restabilirea echilibrelor bugetare, prin reducerea cheltuielilor statului. „Trebuie să ne menținem echilibrele bugetare, nu se poate altfel, pentru că nu mai putem continua cu deficitele foarte mari. (…) E nevoie în continuare să lucrăm pe componentele de absorbție de fonduri pentru a menține investițiile la o valoare ridicată”, a mai precizat acesta. Necesitatea menținerii nivelului ridicat al investițiilor Totodată, Bolojan a subliniat, în același timp, necesitatea menținerii unui nivel ridicat al investițiilor, în special prin absorbția fondurilor europene. „Este o provocare majoră pentru noi ca până la finalul lunii august să absorbim cele 10 miliarde de euro, jumătate granturi, jumătate împrumuturi, dar ele înseamnă infrastructură spre nord-estul României, Autostrada Moldovei, înseamnă investiții importante, care creează posibilități de dezvoltare, care creează oportunități pentru mediul de afaceri. Aceasta este o prioritate și trebuie să o urmărim”, a completat premierul. În ceea ce privește fiscalitatea, Ilie Bolojan a dat asigurări mediului de afaceri că impozitul pe cifra de afaceri va fi eliminat. „În ceea ce privește predictibilitatea, vom căuta să rămânem într-o zonă de predictibilitate și lucrurile pe care le-am stabilit la început de an, cum este scăderea impozitului pe cifra de afaceri, pe care toți cei care aveți companii mari, indiferent că sunt americane sau românești, ne-ați sesizat că este un impozit care inhibă investițiile. S-a redus la jumătate în acest an și de la 1 ianuarie anul viitor nu vom mai avea acest impozit, trebuie să impozităm profiturile, și nu investițiile. De asemenea, toate celelalte aspecte care țin de fiscalitate vom încerca să le menținem, dar asta presupune, pe de o parte, să ne controlăm componenta de cheltuieli, să ne menținem echilibrele financiare și sper ca aceste crizele externe care ne impactează să nu dureze foarte mult”, a conchis premierul.

Senator USR: Sorin Grindeanu în zațul de cafea dacă mai rămâne PSD sau nu la guvernare

„Mai rămâne să-l vedem pe Sorin Grindeanu citind dimineața în zațul de cafea, dacă mai rămâne PSD sau nu la guvernare”. Declarația ironică a fost făcută la RFI de senatorul USR Ștefan Pălărie, care afirmă că PSD creează crize artificiale. Pălărie le cere social-democraților să fie responsabili și să nu rupă coaliția, după consultarea internă din 20 aprilie. Ștefan Pălărie critică referendumul din PSD privind prezența în coaliție. „PSD generează și întreține crize artificiale, care să creeze în spațiul public o imagine că Guvernul din care, culmea, PSD face parte, nu se descurcă sau nu ia cele mai bune măsuri. Or chestiunea asta e pentru mine de neînțeles. Calculul politic din spate este unul profund greșit și e unul care nici măcar nu îi ajută din punct de vedere electoral”. În opinia sa, „PSD imaginează sau dacă nu există, creează tot felul de probleme în societatea românească, pe care apoi le întreține și apoi spune: uite, Guvernul din care facem parte sau premierul nu le poate rezolva. E așa, o chestie ca din Cascadorii Râsului, până la urmă”. Ce face USR dacă PSD nu îi mai vrea la guvernare Ștefan Pălărie îl ironizează pe liderul PSD, Sorin Grindeanu: „I-am văzut pe cei de la PSD ba făcând sondaje interne, ba făcând sondaje pe Facebook, mai avem puțin să-l vedem pe domnul Grindeanu dimineața citind în zațul de cafea dacă mai rămân sau nu mai rămân la guvernare”. Întrebat ce va face USR, dacă PSD va decide să nu rămână la guvernare cu Uniunea Salvați România în coaliție și cu Ilie Bolojan premier, senatorul a răspuns: „Dacă PSD va acționa în direcția demiterii acestui Guvern condus de premierul Ilie Bolojan, în mod evident, USR nu va sta a doua zi la masă cu aceiași oameni care au dat jos Guvernul, considerându-i oameni de bună credință pentru formarea unui nou parteneriat, acest lucru nu e posibil”.