Turist român, uimit de nota de plată la un restaurant din Bulgaria: În Mamaia, de banii ăia luam doar scobitori
Suntem în plin sezon al vacanțelor și tot mai mulți turiști din românia ales să-și petreacă concediile în afara româniei, enervați de prețurile exagerate practicate pe litoralul românesc. Este și povestea unui român care a luat masa la un restaurant din Vidin, Bulgaria, care a rămas uimit de cât de puțin a plătit pentru o masă copioasă. Bulgaria rămâne în continuare una dintre destinațiile de vacanță preferate de turiștii români, dat fiind faptul că prețurile la cazări, mese și distracții de sezon sunt încă la prețuri normale față de prețurile exagerate practicate pe litoralul românesc. Un român aflat în vacanță în Bulgaria a împărtășit experiența sa, pe rețelele sociale, unde a stârnit un val de reacții din partea internauților, mai ales prin comparație cu prețurile de pe litoralul românesc. Pe pagina de Facebook @forum Bulgaria, turistul român a descris vizita sa la restaurantul Riviera din Vidin, oraș aflat pe malul Dunării. Acesta a comandat trei beri, o limonadă, o salată a bucătarului, o porție de ceafă de porc cu piure de cartofi, un somn la grătar cu cartofi prăjiți și o supă de pui. Mirarea a fost mare atunci când a văzut că toată comanda a costat doar 66 de leva, echivalentul a aproximativ 33 de euro (sau 171 de lei), potrivit BZI.ro. „La noi, banii ăia nu acopereau nici măcar băuturile”, a comentat un internaut, în timp ce altul a scris ironic: „În Mamaia, de banii ăia luam doar scobitori”. Reacții virale: „Să meargă patronii noștri în concediu în Bulgaria“ Postarea a devenit virală și a stârnit sute de comentarii. Mulți români au comparat nota de plată din Bulgaria cu experiențele de pe litoralul autohton: „Patronii de pe litoralul nostru ar trebui să meargă și ei în concediu în Bulgaria, poate mai învață câte ceva despre business”, spune un internaut. „Haideți pe litoralul românesc. Veți plăti cam 66 de euro pentru același meniu”, spune un alt român. Cu toate acestea, au existat și voci care au atras atenția asupra faptului că prețurile din Bulgaria nu mai sunt chiar atât de mici ca în trecut: „Bulgaria nu mai e ieftină. La multe produse, prețurile sunt mai mari decât în România. Iar calitatea mâncării lasă uneori de dorit”, a comentat un alt internaut. De ce rămâne Bulgaria atractivă pentru români În ciuda unor opinii divergente, Bulgaria continuă să atragă tot mai mulți turiști români, mai ales datorită prețurilor generale mai accesibile. Printre cele mai populare destinații se numără stațiunile de pe litoral, precum Nisipurile de Aur, Albena sau Sunny Beach. Un alt motiv important este prețul mai mic al carburanților. În orașele bulgărești de la graniță, benzina costă în jur de 5,85 lei/litru, iar motorina se vinde cu aproximativ 6 lei/litru Prin comparație, în România, prețurile la pompă depășesc 7,5 lei/litru, ceea ce face ca un plin de rezervor alimentat în Bulgaria să aducă o economie de circa 80 de lei. Un alt factor care contribuie la prețurile mai mici din Bulgaria este politica fiscală favorabilă – TVA de doar 9% pentru alimente, cărți și servicii turistice, iar impozitul pe profit este de 10%, comparativ cu 16% în România.
Deși bulgarii au protestat masiv împotriva trecerii la moneda euro, Ministerul Finanțelor din Bulgaria lansează un calculator online de conversie valutară
Ministerul Finanțelor a lansat un calculator online de conversie valutară, disponibil acum pe site-ul oficial dedicat adoptării euro în Bulgaria – evroto.bg. Acest instrument face parte din pregătirile țării pentru trecerea la moneda unică europeană, programată oficial pentru 1 ianuarie 2026, în ciuda protestelor masive din ultimele săptămâni, ale populației. Calculatorul folosește cursul fix de schimb confirmat: 1 euro = 1,95583 leva. Claritate și simplitate Proiectat pentru a fi ușor de utilizat și afișat vizibil pe pagina principală a site-ului, acesta permite conversia rapidă a sumelor din leva în euro și invers. Scopul este de a oferi claritate și simplitate cetățenilor și firmelor în perioada de tranziție. Această inițiativă vine după aprobarea oficială a aderării Bulgariei la zona euro. Întrebări frecvente și actualizări oficiale Ieri, Parlamentul European și-a exprimat sprijinul ferm pentru intrarea țării în zona euro, iar miniștrii de finanțe ai UE, reuniți în formatul ECOFIN, au adoptat în unanimitate cele trei decizii finale necesare pentru adoptarea monedei unice. Pe lângă calculator, site-ul evroto.bg funcționează ca un centru de informare de încredere, oferind date actualizate despre introducerea euro. Platforma reunește răspunsuri la întrebări frecvente, actualizări oficiale și resurse esențiale pentru a sprijini publicul în procesul de tranziție.
Vacanță cu nervi și claxoane, pe la Giurgiu-Ruse. Care sunt rutele alternative la Podul Prieteniei, unde se stă și 6 ore la cozi de 3 km
Primii români care au luat drumul Greciei, odată cu vacanţa copiilor, au avut parte de o supriză neplăcută: au stat chiar şi şase ore pe „Podul Prieteniei”, Giurgiu – Ruse, după ce vecinii bulgarii au început lucrările de reparaţii. Teoretic, lunea e cea mai bună zi pentru a traversa Bulgaria, dar chiar şi astăzi coada s-a întins pe trei kilometri. Autorităţile de la noi se aşteaptă ca în plin sezon să fie şi mai rău şi recomandă folosirea rutelor alternative. Nervi şi claxoane. Aşa începe mult aşteptata vacanţa, cu un test al răbdării. Sunt lucrări pe partea bulgărescă a Podului Prieteniei de la Giurgiu, iar circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă alternativ, cu semafor. „Dacă am fi cheltuit în Bulgaria… mergea traficul aţă, dar noi traversăm în Grecia. Nu ai cum să o faci decât intenţionat în fiecare vară. Nu poţi să o faci în martie, aprilie, mai? Când o faci? Iunie, iulie, august”, a declarat un șofer pentru Observator TV. În weeekend a fost şi mai rău, timpul de aşteptare fiind de cinci-şase ore. În acest context, un turist român – care a stat la o astfel de coadă – a dezvoltat aplicația „Cât stau la pod”, cu ajutorul căreia se poate vedea în timp real cât durează traversarea spre Bulgaria. Potrivit rapoartelor date de şoferi, cel mai scurt timp de aşteptare este în intervalul 3 – 4 dimineaţa, un sfert de oră. Orele amiezii sunt de foc şi ar fi bine să le evităm. Doar săptămâna trecută, peste 35 de mii de vehicule au trecut pe podul de la Giurgiu spre Bulgaria. „Fluenţa cea mai mare pe sensul de ieşire din ţară este în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. Cel mai liber şi recomandat ar fi ziua de luni să se facă plecările”, a declarat Bogdan Cotârlici, şef comunicare la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNAIR). Podul de la Calafat sau punctele de trecere Negru Vodă şi Vama Veche, ar însemna pentru cei care merg în Grecia un ocol destul de mare, cele mai scurte variante în kilometri fiind prin Turnu Măgurele şi Zimnicea, dar aici se poate pierde timp în aşteptarea bacului. Teoretic sunt doar câteva curse pe zi, dar autorităţile le suplimentează dacă se aglomerează. Traversarea costă 60 de lei pentru maşină şi 10 lei de persoană, potrivit sursei citate. Spre litoralul bulgăresc există tot două alternative: Negru Vodă şi Călăraşi, cu bacul. Aici cursele sunt regulate, din 15 în 15 minute, iar traversarea durează doar 20 de minute. Cât durează lucrările la pod Lucrările la podul de la Giurgiu-Ruse sunt programate să dureze pănă anul viitor, iar autorităţile din țara noastră se aşteaptă ca în vârf de sezon cozile să fie şi mai mari. „Ne aşteptăm ca pe parcursul întregii veri valorile de trafic să fie ridicate pe sensul de intrare în ţară, dar şi pe sensul de ieşire, către Bulgaria”, a declarat Alexandru Andronache, inspector principal la Centrul Infotrafic. Proiectul unui al doilea pod ce ar lega localităţile Giurgiu şi Ruse se află în studiu de fezabilitate, iar lucrările propriu-zise ar urma să înceapă din 2027. FOTO & VIDEO: Observator TV/Antena 1 Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele
Podul Prieteniei, ÎNCHIS TOTAL în noaptea de joi spre vineri!

Circulația va fi închisă pe Podul Prieteniei în noaptea de joi spre vineri pentru efectuarea unor lucrări urgente de reparații pe partea bulgară, a anunțat luni seara Prefectura Giurgiu. Potrivit unui comunicat al Prefecturii Giurgiu, autorităţile bulgare au anunțat că Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi închis complet circulaţiei în perioada 12.06.2025 (ora 20.00) – 13.06.2025 (ora 04.00), în vederea executării în regim de urgenţă a unor lucrări de reparații pe partea bulgară. Măsura este necesară pentru a fi evitată producerea de vibrații în timpul procesului de reparaţie. Sursa citată arată că autorităţile bulgare au anunțat că în primele cinci luni ale anului numărul total de vehicule care au traversat Podul Prieteniei din Republica Bulgaria în România a fost de 587.438, dintre care 199.571 camioane, cifra fiind în creştere cu aproximativ 90.000 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024. Cea mai mare creştere a fost înregistrată la autovehicule, 76.000. „Această creştere se datorează intrării ambelor ţări în spaţiul Schengen pe cale terestră la data de 01 ianuarie 2025, care a oferit posibilitatea traversării mult mai rapide a frontierei, deşi Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse se află în plin proces de reparaţie, pe partea bulgară”, se arată în comunicat. Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele
50% din bulgari resping trecerea la moneda EURO

Din ianuarie, mulți bulgari au ieșit să protesteze împotriva adoptării monedei euro și solicitând un referendum, pe fundalul unui val de dezinformări privind apartenența la Uniunea Europeană. Amintirilecrizei economice din 1996-1997 sunt încă întipărite pentru bulgarii când au văzut 14 bănci falimentate și o hiperinflație de 300%. În 2024, datoria publică a Bulgariei a fost de 24,1% din PIB și ar putea crește la 25,1% în 2025, potrivit Reuters. „Dacă Bulgaria va trece la euro, se va scufunda ca Titanicul”, a spus un oficial bulgar pensionat Nikolai Ivanov, potrivit France24. Bulgaria, polarizată în privința trecerii la moneda euro Potrivit sondajelor, numai 50% dintre bulgari sunt pentru tranziția de la levul bulgar la moneda euro. Dezbaterea între cele două tabere a reaprins propaganda eurosceptică și mulți dintre protestatarii naționaliști s-au afișat la demonstrații cu drapelul Rusiei. Bulgaria, care a aderat la Uniunea Europeană în 2007, este cea mai săracă țară membră din bloc. Boriana Dimitrova, directorul Institului de cercetare Alpha Research, a declarat că „săracilor le este frică să devină și mai săraci”, dând ca exemplu adoptarea monedei euro din Grecia și criza datoriilor pe care a traversat-o. Încrederea multor bulgari în instituții a scăzut din cauza dezamăgirilor din partea clasei politice, creând un teren fertil pentru o populație de 6,4 milioane de oameni înfricoșați de schimbări economice. Bulgarii săraci și naționaliști resping trecerea la euro. Președintele vrea referendum Președintele conservator pro-rus, Rumen Radev, a făcut un anunț neașteptat în mai, solicitând organizarea unui referendum pentru trecerea la moneda euro. El a acuzat guvernul că nu a implementat măsurile necesare pentru a proteja bulgarii vulnerabili la șocurile economice pe care le-ar provoca adoptarea monedei euro. În 2024, numai o treime dintre bulgari se confruntă cu sărăcia și excluderea socială, potrivit Eurostat, devenind victime sigure la dezinformările și propaganda pro-rusă răspândită pe rețelele de socializare. Pe acestea circulă mesaje precum „Bruxelles îți va confisca economiile pentru a finanța Ucraina”. Câteva grupuri politice extremiste, precum Partidul de extrema dreaptă Vazrazhdane, și-a chemat susținătorii la un protest anti-euro sâmbătă, la Sofia. Dimitrova a declarat pentru AFP că mișcarea președintelui Radev este una politică, dar bine calculată. Însă purtătorul de cuvânt al Adunării legislative, Natalia Kiselova, a refuzat să voteze pentru inițierea referendumului. Unii experți juridici consideră inițiativa președintelui drept „neconstituțională”. Dimitrova mai spune că unii au întrebat-o dacă moneda euro bulgară va fi validă în Franța sau Germania. Tinerii cu studii superioare și oamenii de afaceri susțin trecerea la euro Pe de altă parte, vocile pro-europene se fac la fel de bine auzite în orașele mai mari, precum și la Sofia, unde bulgarii tineri, cu studii superioare, dar și întreprinzătorii bogați, consideră trecerea la moenda euro drept un pas logic de făcut spre finalizarea procesului de integrare europeană. Băncile și instituțiile ar fi pregătite, iar forma monedei de 2 euro fiind deja concepută să aibă inscripția în limba bulgară „Dumnezeu să apere Bulgaria”. Comisia Europeană va stabili pe 4 iunie data exactă a aderării Bulgariei la zona euro. Bulgaria ar putea deveni al 21-lea stat cu moneda euro după 1 ianuarie 2026. Sursa Foto Ilustrativ: Profimedia Citește și: Bulgaria ar putea adera la zona EURO în 2026. Președintele țării e reticent și cere un referendum național. Reacția dură a premierului Jeliazkov Iulian Constantin are o experiență de peste 4 ani în presă după ce a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2019. A lucrat ca reporter TV, fotograf și a colaborat cu mai multe reviste și ziare. Hobby-urile … vezi toate articolele
Bulgaria ar putea adera la zona euro în 2026. Președintele țării e reticent și cere un referendum național. Reacția dură a premierului Jeliazkov
Bulgaria este tot mai aproape de a deveni al 21-lea stat membru al zonei euro, începând cu 1 ianuarie 2026. Cu toate astea, președintele bulgar este reticent și cere un referendul național. Premierul reacționează dur la „fricile” prezidențiale. Potrivit unei analize publicate de Politico, oficialii bulgari se așteaptă ca Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană să aprobe aderarea țării la moneda unică europeană, într-un raport care va fi publicat săptămâna viitoare. Aderarea la zona euro ar marca o etapă importantă în integrarea europeană a Bulgariei, susțin autoritățile de la Sofia. Potrivit fostului vicepremier Atanas Pekanov, adoptarea euro ar „întări suveranitatea Bulgariei” și i-ar permite țării să participe la procesul decizional din cadrul Băncii Centrale Europene. Experții economici subliniază că trecerea la euro va stimula relațiile comerciale cu celelalte state din Uniunea Europeană, va reduce costurile de tranzacționare și va atrage investiții. Totodată, influența Bulgariei în instituțiile europene va crește odată cu participarea directă în politicile monetare ale zonei euro. Temeri privind creșterea prețurilor Cu toate acestea, nu lipsesc vocile critice. Analiștii avertizează că introducerea euro ar putea duce la o creștere semnificativă a prețurilor, mai ales în faza inițială a tranziției. Acest fenomen a fost observat și în alte state care au adoptat euro, precum Slovacia, Estonia sau Lituania. Potrivit experților, efectele vor fi resimțite mai puternic în zonele rurale, unde populația are venituri mai mici și acces redus la alternative comerciale. Prețurile bunurilor de bază, precum legumele sau produsele alimentare esențiale, ar putea înregistra creșteri vizibile. Președintele bulgar Rumen Radev a anunțat în luna mai că dorește organizarea unui referendum pentru amânarea aderării la zona euro. Totuși, ideea are șanse reduse de reușită, întrucât Curtea Constituțională ar putea respinge inițiativa. Radev a criticat în trecut deciziile Curții, acuzând lipsa de imparțialitate. Premierul Rossen Jeliazkov a respins ideea unui astfel de referendum, afirmând că o asemenea dezbatere publică „manipulează oamenii și bagă frica în ei”, în condițiile în care adoptarea monedei euro ar aduce beneficii competitivității economiei. Inflația, criteriu esențial pentru aderare Pentru a intra în zona euro, Bulgaria trebuie să respecte criteriul stabilit de UE privind inflația. Rata medie anuală a inflației, între aprilie 2024 și aprilie 2025, trebuie să fie cu cel mult 1,5% mai mare decât cea din cele trei state membre cu cea mai mică inflație. În prezent, aceste state sunt Irlanda (1%), Italia (1,4%) și Luxemburg (1,6%). Deși Bulgaria a reușit să reducă inflația de la 4,7% în 2023 la 2,6% în 2024, prognozele arată o creștere până la 3,6% până la finalul anului, din cauza majorării TVA aplicat mai multor bunuri. Numele meu este Denis Andrei, sunt un jurnalist cu o pregătire solidă și o pasiune neîncetată pentru informare. Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității din București și, de … vezi toate articolele
Macedonia de Nord dorește ca UE și NATO să participe la discuțiile de soluționare a disputelor cu Bulgaria
Macedonia de Nord dorește să discute cu Bulgaria chestiunile care blochează calea către aderarea Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană. Macedonia de Nord dorește ca discuțiile să aibă loc în timpul summitului NATO de la Haga de luna viitoare și speră ca la o astfel de întâlnire să poată participa și înalți oficiali ai UE și NATO, a declarat vineri prim-ministrul Hristijan Mickoski, conform Reuters. Stat membru NATO, Macedonia de Nord a devenit candidată la Uniunea Europeană în 2005 și a deschis negocierile de aderare în 2022, însă discuțiile au stagnat din cauza obiecțiilor Bulgariei vecine cu privire la aspecte care țin de istorie și limbă. Bulgaria dorește ca Macedonia de Nord să recunoască o minoritate bulgară în Constituția sa, ceea ce Guvernul naționalist al lui Mickoski a refuzat să facă. „Suntem pregătiți să discutăm, să avem discuții bilaterale la nivelul relațiilor de parteneriat în cadrul alianței NATO”, a declarat Mickoski în timpul unei conferințe de presă în Skopje, capitala Macedoniei de Nord, susținută împreună cu diplomatul de top al UE, Kaja Kallas. „Oricine dorește să ne ajute, suntem gata să discutăm cu ei”, a spus Mickoski când a fost întrebat dacă Guvernul său ar accepta o mediere externă în această chestiune. Kallas, care a sosit în Macedonia de Nord ca parte a călătoriei sale în regiunea Balcanilor de Vest, a lăudat gazdele sale pentru alinierea la politica externă și de securitate comună europeană și pentru contribuția la securitatea regională ca parte a forței de pace a UE EUFOR în Bosnia și Herțegovina. „Mesajul meu de astăzi este să menținem cursul și să facem următorii pași necesari pentru deschiderea negocierilor”, a declarat Kallas. Mickoski a declarat că ideea întâlnirii bilaterale cu Bulgaria în timpul summitului de la Haga a fost discutată și convenită cu Kallas, dar nu știe dacă Sofia va accepta oferta. „Suntem gata să ne așezăm și să discutăm cu oricine să accepte o anumită mediere”, a spus el. „Vrem o soluție, dar soluția care va fi demnă și de lungă durată. Ne-am săturat de blocajele continue care se referă la problemele bilaterale”. Foto: Profimedia CITIȚI ȘI: Uniunea Europeană reintroduce COTELE pentru importurile mai multor produse agricole din Ucraina Adrian Sabău, originar din București, a absolvit studiile de licență la Universitatea din București. Aflat la începutul carierei la “Gândul”, a mai lucrat anterior ca traducător. Este pasionat … vezi toate articolele
Litoralul Mării Negre, Bulgaria sau Grecia ? Destinații alese de români pentru minivacanța de 1 Mai: „Pachetele all-inclusive, preferate de 50% dintre turiști”
Mici, bere, distracție, petreceri în aer liber sau în cluburi de lux. Într-un cuvânt, destinații care mai de care mai tentante pentru minivacanța de 1 Mai din 2025. Traian Bădulescu, consultant în turism, a făcut pentru Gândul o analiză a acestor zile în care distracția și timpul petrecut cu familia și prietenii par să fie literă de lege. Românii au ales și anul acesta, într-un număr mare, destinații precum Bulgaria și Grecia. Consultantul a precizat că „anul acesta tendințele au fost influențate de contextul calendaristic, cu două minivacanțe separate la o distanță de 10 zile, spre deosebire de anul trecut când 1 Mai a coincis cu Paștele.” La mare sau la munte de 1 Mai? Ce destinații de minivacanță au ales românii Potrivit interlocutorului Gândul, în România, litoralul Mării Negre a fost în topul preferințelor, cu peste 50.000 de turiști, așa cum este de obicei, cu stațiuni precum Mamaia, Costinești, Eforie Nord și Vama Veche, atrăgând în special tinerii dornici de distracție. Pentru familii, stațiunile Neptun și Venus au fost alegeri populare. Gradul de ocupare al hotelurilor deschise a variat între 70% și 100%, unele unități depășind chiar 90% ocupare. Stațiunile montane precum Sinaia, Predeal, Bușteni și Poiana Brașov au continuat să fie destinații căutate pentru cei care preferă aerul curat și peisajele montane. De asemenea, stațiunile balneoclimaterice precum Băile Felix, Băile Herculane, Călimănești-Căciulata și Sovata au atras turiști în căutare de relaxare și tratamente. Pe partea de turism au fost alese zonele Bran-Moieciu, Maramureș, Bucovina, Neamț și Mărginimea Sibiului, preferate pentru autenticitatea și tradițiile locale. 20.000 de români au ales Bulgaria pentru minivacanța de 1 Mai Nu toți românii au preferat distrația de pe meleagurile natale. Bulgaria și Grecia au reprezentat cele mai căutate alegeri pentru petrecăreții care au vrut să treacă și dincolo de granițe. „Pe plan extern, litoralul bulgăresc a fost o alegere a turiștilor români, care au reprezentat 70% dintre turiștii de pe riviera vecină, stațiuni precum Albena, Nisipurile de Aur, Obzor și Sunny Beach oferind pachete all-inclusive la prețuri competitive. Se estimează că peste 20.000 de români au ales această destinație pentru minivacanța de 1 Mai. Grecia a continuat să fie o destinație de top, cu regiuni precum Halkidiki, Paralia Katerini și insulele Thassos și Creta atrăgând turiști datorită peisajelor pitorești și ospitalității locale. Aproximativ 1,3 milioane de români aleg anual Grecia ca destinație de vacanță. City break-urile în marile orașe europene au fost de asemenea populare, cu destinații precum Paris, Milano, Roma, Londra, Florența, Praga și Barcelona atrăgând turiști români. Prețurile pentru astfel de plecări de weekend au început de la 150-200 de euro per persoană”, a precizat Traian Bădulescu, consultant în turism. „Vacanțele personalizate, care includ excursii locale și activități tematice, sunt alese de 35% dintre turiști” Cât despre previziunile turistice pentru 2025, Traian Bădulescu susține că se anunță un an promițător, cu o creștere pe partea de rezervări early booking de 30-50% comparativ cu anul precedent pentru destinațiile clasice. Acesta recunoaște că intrarea României în spațiul Schengen terestru a facilitat călătoriile către destinații precum Bulgaria și Grecia, unde se preconizează o creștere de 40% a rezervărilor. „Turiștii români manifestă un interes crescut pentru servicii premium, cu o cerere în creștere de 60% pentru hotelurile de 4 și 5 stele. De asemenea, pachetele all-inclusive sunt preferate de 50% dintre turiști, iar vacanțele personalizate, care includ excursii locale și activități tematice, sunt alese de 35% dintre aceștia. În plus, tendința de a opta pentru vacanțe mai lungi, în detrimentul city break-urilor, câștigă teren, reflectând dorința turiștilor de a se conecta mai profund cu cultura locală și de a se relaxa într-un ritm mai lent”, a conchis consultantul Traian Bădulescu. CITIȚI ȘI: Stațiunea românească de care turiștii rămân uluiți. Cazarea pentru o noapte costă de la 420 de lei Destinațiile exotice sau meleagurile natale? Consultant în turism: „Pentru 2025, sunt așteptări de aproximativ 3 milioane de turiști străini” Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele
Ministerul Turismului din Bulgaria înființează poliția turistică

Bulgaria ia măsuri drastice pentru a gestiona fluxul mare de turiști: potrivit Novinite, ministerul bulgar al Turismului, Miroslav Borshosh, a anunțat înființarea Poliției Turismului într-o conferință de presă de la Burgas, unde s-a întâlnit cu oficiali locali și primari pentru a analiza pregătirile pentru sezonul estival din 2025 pe coasta Mării Negre. Startul oficial al sezonului turistic va debuta pe 31 mai 2025, cu o petrecere pe plajă la Pomorie. Deși municipalitățile de pe coasta de sud a Mării Negre sunt bine pregătite pentru sezonul estival, Borshosh a subliniat coordonarea ineficientă a funcțiilor de control dispersate în mai multe agenții. Răspunsurile ajung să fie întârziate sau insuficicient din cauza fluxului mare de pasageri sau numărul de turiști. Pentru a remedia această situație, noua poliție turistică va reuni mai multe instituții, inclusiv Agenția Națională de Venituri, Poliția Economică și Inspecția Muncii, pentru a asigura o funcționare mai eficientă a operațiunilor locale și naționale sub Ministerul Turismului. Ministrul a adăugat că proiectul pentru acest nou organism va fi prezentat până la sfârșitul anului. El și-a exprimat îngrijorările cu privire la starea actuală a infrastructurii de transport, în special Aeroportul Burgas. El a menționat că sunt planificate discuții cu operatorul aeroportuar Fraport, cu așteptarea unui raport detaliat privind planurile acestora pentru 2025. Bulgaria are un flux mare de turiști, dar și probleme infrastructurale La aceeași întâlnire, Tihomir Yanakiev, primarul din Sozopol, a subliniat diversele provocări cu care se confruntă municipalitățile locale: securitatea, gestionarea deșeurilor, programele culturale și asigurarea unor polițiști suplimentari, precum și micile unități de cazare cu câte 2-3 camere, care de obicei funcționează în economia gri și nu plătesc taxe turistice. În plus, el a reiterat necesitatea reparării drumului Burgas – Sozopol și a pasajului de la Chernomorets. Cei mai mulți turiști români, când călătoresc la vecinii din sud, preferă stațiunea Albena. Cererile de cazare au crescut cu 25% față de anul precedent. Până la 70% din turiștii care frecventează Albena sunt români. Sursa Foto: Profimedia Citește și: Veneția dublează TAXA de intrare pentru turiști. Care va fi tariful Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan … vezi toate articolele