Ce urmează cu Legea 4. Revolta fotbalului românesc lasă trei scenarii deschise pe masa Parlamentului

Legea 4 a fost ani la rând subiect de proteste din partea suporterilor, pe stadioane sau în mediul online. Însă, în aceste zile, proiectul deputatului Ionuț Stroe pentru modificarea acesteia care a stârnit realmente revolta fotbalului românesc lasă deschise trei scenarii pe masa parlamentarilor! Majoritatea marilor cluburi au reacționat prin comunicate oficiale virulente, de la Universitatea Craiova și Rapid, până la Dinamo, FC Argeș, Oțelul Galați, U Cluj, Petrolul Ploiești, și Farul Constanța .Organizațiile suporterilor sunt în aceeași direcție, iar ultima etapă din Superliga a completat cu reacții dure pe multe arene din România. Ce urmează cu Legea 4? E întrebarea la care ProSport răspunde azi pe baza informațiilor obținute în exclusivitate din partea surselor din lumea politică. Ce urmează cu Legea 4. Proiectul Paraschiv e momentan în stand-by Pentru a înțelege, întâi de toate, contextul, să punctăm cronologia evenimentelor și care sunt diferențele dintre actuala Legea 4, Proiectul Paraschiv și Proiectul Stroe, acesta din urmă stârnind revolta fotbalului românesc. Legea 4, cunoscută și drept Legea Mitică Dragomir, după inițiatorul ei, e în vigoare încă din 2008. La începutul anului trecut, așa cum ProSport anunța în exclusivitate aici, deputatul AUR Ciprian Paraschiv a demarat un proiect de restructurare a legii, pe care de aici înainte îl vom numi „Proiectul Paraschiv”. Deputatul, care este și președinte al Comisiei pentru tineret și sport de la Camera Deputaților, a organizat o serie amplă de consultări, în ședințe diferite, cu toți cei implicați în fenomenul sportiv. Federații, organizații de suporteri, cluburi din Superliga, autorități și forțe de ordine etc. Pe baza acestor consultări, a redactat proiectul său pentru restructurarea Legii 4. Fotomontaj ProSport Cele mai importante noutăți aduse de Proiectul Paraschiv: eliminarea interdicției pe stadioane doar în baza unui proces-verbal întocmit de forțele de ordine dispariția zonelor-tampon de pe stadioane permiterea consumului de bere și băuturi slab alcoolizate la evenimentele sportive show-uri pirotehnice permise în mediu controlat proceduri pentru accesul persoanelor cu nevoi speciale la evenimentele sportive Proiectul Paraschiv a primit în toamnă avize pozitive din partea Senatului, dar apoi interesele politice au sistat totul! ProSport a dezvăluit aici încă din decembrie detaliile planului din culise menit să blocheze inițiativa. Potrivit informațiilor venite pe surse din Parlament, forțele de ordine vor o lege și mai strictă decât cea actuală, în totală contradicție cu demersul lui Paraschiv, iar parlamentarii PSD, PNL și USR ar fi primit directive de partid să nu mai susțină, până la capăt, un proiect inițiat de un deputat AUR. Proiectul Stroe a trecut „ca gâsca prin apă” și a stârnit revolta Opozanții de mai sus ai Proiectului Paraschiv au elaborat un proiect separat, avându-l ca inițiator pe deputatul PNL Ionuț Stroe, fost ministru al Sportului, pe care îl vom denumi de-aici înainte Proiectul Stroe. Acesta a ieșit „pe piață” la finalul anului trecut, aproape concomitent cu momentul în care Proiectul Paraschiv a fost distribuit la Camera Deputaților, de către Biroul Permanent, spre nu mai puțin de 5 comisii spre raportare și alte 2 spre avizare! FOTO: facebook Ce înseamnă asta? Explică surse politice: „Proiectul lui Paraschiv avea avize pozitive de la Senat, dar ca să treacă și de Camera Deputaților și să ajungă apoi, finalmente la vot, în plen, l-au obligat acum să treacă prin cinci comisii diferite de unde să ia raport pozitiv. E o decizie excesivă și fără rost, proiectul e trimis inclusiv la comisia pentru învățământ sau la comisia care se ocupă de culte… Au făcut asta pentru că orice raport negativ, de la oricare din comisii, înseamnă că proiectul nu mai ajunge spre votare! L-au blocat, complicându-i parcursul. Iar proiectul lui Stroe, până acum, a trecut ca gâsca prin apă…” Proiectul Stroe, fără să aibă consultări, potrivit surselor ProSport și așa cum confirmă comunicatele cluburilor din Superliga, cu suporterii sau cu cluburile, a mers la Senat unde a primit… aviz negativ din partea Comisiei pentru Tineret și Sport! Însă a continuat parcursul legislativ, pentru că nu i s-a cerut și raport de la această comisie, ci doar aviz! Și, cu un mare scandal, a fost votat de Senat. Urmează ca proiectul Stroe să fie și el distribuit, acum, la comisiile din Camera Deputaților. Va ajunge oare tot la cinci comisii diferite pentru raportare și alte trei pentru avizare, precum Proiectul Paraschiv? Principalele nemulțumiri ale suporterilor și cluburilor vizavi de Proiectul Stroe: amenzi și sancțiuni de cinci ori mai mari decât în actuala Lege 4 legalizarea abuzurilor costuri noi, nejustificate, puse în sarcina cluburilor prevederi absurde: consum de bere pe stadion permis dar doar când nu te uiți la meci! FOTO: facebook Ce urmează cu Legea 4. Scenariul unu: „Nu vreau să-mi imaginez ce va ieși!” Având în vedere contextul de mai sus, la acest moment se deschid trei scenarii pe masa parlamentarilor, potrivit informațiilor oferite în exclusivitate pentru ProSport de surse din lumea politică. Primul dintre acestea ar însemna ca Proiectul Stroe să devină, până la urmă, noua Lege. Detaliază un deputat cu mai multe mandate experiență: „Miza e în mâinile celor de la PSD, ca să fiu sincer. Dacă PSD își asumă să ia pe piept toată furia asta produsă în fotbal, la nivel de suporteri și de cluburi, ca să facă pe placul PNL, care a inițiat proiectul prin Stroe teoretic, în cadrul unui târg politic, atunci desfășurarea e simplă. Proiectul lui Paraschiv va fi trântit cu raport negativ pe la vreo comisie și nu va mai ajunge la vot, proiectul lui Stroe va trece ușurel și pe la comisiile din Camera Deputaților, apoi se va vota în plen cu sprijinul PSD și gata! Un exercițiu de forță, practic. Dar nu vreau să-mi imaginez ce va ieși în discuțiile interne la PSD pe această temă: pe de o parte, direcția momentului e clar anti-PNL și Bolojan, pe de altă parte, ar trebui să susțină un proiect AUR pe față!” Scenariul doi: „E și un test, dacă voturile sunt azi peste sau sub târgul politic” Al doilea scenariu ar fi cel prin care Proiectul Paraschiv ar ajunge să fie noua lege, în acord cu voința suporterilor și
Scandal în Parlament. Adrian Câciu, acuzat de comportament agresiv. PNL: Recidivează în atitudinea misogină

„Partidul Național Liberal cere PSD și conducerii Camerei Deputaților să se delimiteze și să sancționeze comportamentul agresiv repetat al deputatului PSD, Adrian Câciu Partidul Național Liberal condamnă ferm gestul violent al deputatului PSD Adrian Câciu, manifestat în cursul ședinței de astăzi a Comisiei de Buget-Finanțe, față de senatoarea PNL Gabriela Horga”, se arată pe pagina de Facebook a PNL. Reprezentanții partidului au anunțat că vor sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. „Totodată, PNL solicită PSD să se delimiteze ferm de comportamentul acestui personaj care recidivează în atitudinea misogină și, recent, chiar xenofobă. Un asemenea comportament este inacceptabil oriunde, nu doar într-un for legislativ al unui stat democratic”, transmit liberalii. PNL cere sancțiuni Aceștia cer conducerii Camerei Deputaților să aplice sancțiunile prevăzute de regulament, iar PSD să dea dovadă că angajamentele publice asumate nu rămân vorbe goale. „Reamintim că nu este primul incident de acest tip. După ce a urlat la ministra de externe, ulterior, pe 11 martie, același deputat a avut ieșiri cu caracter xenofob la adresa unui coleg parlamentar de etnie maghiară, declarând că acesta și că . PSD a condamnat atunci incidentul și a anunțat o anchetă internă. Rezultatele acelei anchete nu s-au văzut”, adaugă PNL pe rețeaua de socializare. Într-p postare separată, Raluca Turcan îi cere lui Adrian Câciu să îi ceară scuze publice senatoarei Gabriela Horga. „Gestul lui Adrian Câciu de a-i da peste mână colegei noastre Gabriela Horga este inadmisibil într-un Parlament democratic. Ce pretenții să ai de la un bărbat cu 4 clase care își lovește soția și apare la știrile de la ora 5, dacă un parlamentar nu se stăpânește să-i dea peste mână unei colege și să țipe la ea în timpul unei dezbateri în Parlamentul României?”, spune Turcan.
Speriaţi, românii din Dubai i-au scris deputatului Adrian Cozma ca să afle noutăţi din ţară. Nici la Consulatul României nu se ştiu prea multe

Noapte de groază pentru românii plecaţi în vacanţă în Dubai, surprinşi de bombardamentele SUA şi Israelului asupra Iranului. Alarma i-a coborât de urgenţă pe toţi într-un adăpost aflat la subsol, la -3. Printre aceştia se află şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Adrian Cozma şi familia acestuia(soţia şi cei doi copii). Alţi români aflaţi pe teritoriul Dubaiului au aflat din presă de prezenţa acestuia acolo şi i-au trimis zeci de mesaje. Sunt speriaţi şi nu au nicio veste de la autorităţile de la Consulatul României. Au sperat ca măcar acesta să le poată da o veste liniştitoare că ţara lor face eforturi ca să-i aducă acasă. „Momentan suntem blocați aici până se redeschide spațiul aerian, dar cel mai important este că suntem nevătămați. Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune! A fost o noapte pe care nu o vom uita niciodată. Îi îndemn pe toți românii care sunt aici să rămână calmi și să respecte recomandările autorităților iar în situații excepționale să ia legătura cu reprezentanții Ambasadei României. Așteptăm să se calmeze situația și să ne putem întoarcem acasă. Sper că toți românii aflați în zone tensionate sunt sănătoși. Dumnezeu să îi ocrotească și să îi aducă repede acasă”, scrie pe facebook deputatul Cozma. Ziua de 1 Martie le-a adus o alarmă de adăspotire la subsol, iar lumina zilei le-a adus noi bombardamente care se aud continuu, ne mai spune Adrian Cozma. „Acum au interceptat o rachetă chiar deasupra noastră. Uite! Două”, se aude pe fundal vocea deputatului român. „Având în vedere situaţia de faţă, a unor potenţiale pericole, căutaţi imediat adăpost în cea mai apropiată clădire sigură şi staţi departe de uşi, ferestre şi spaţii deschise. Aşteptaţi pentru alte instrucţiuni!”, transmit autorităţile arabe oamenilor speriaţi de bombardamente. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor ne-a transmis că a reuşit să ia legătura cu consulul general, Viorel Riceard BADEA, însă nu a reuşit să afle prea multe de la acesta, pentru simplul motiv că este posibil ca autorităţile arabe să nu comunice prea multe entităţilor diplomatice, în aceste momente. Pe pagina de facebook a Consulatului General al României în Dubai, dar şi a deputatului Cozma, românii din ţară cer autorităţilor să găsească soluţii ca să-i aducă în România pe cei blocaţi de război pe teritoriul Emiratelor Arabe. Surse din domeniul aviației au declarat pentru Reuters că un atac iranian din timpul nopții a avariat unul dintre terminalele aeroportului. Abu Dhabi Airports a declarat, de asemenea, într-o postare pe X că un incident la Aeroportul Internațional Zayed din capitala Emiratelor Arabe Unite a provocat moartea unui cetățean asiatic și rănirea a șapte persoane. RECOMANDAREA AUTORULUI: Vicele Camerei Deputaţilor din România, Adrian Cozma, este blocat de război, în Dubai. Înainte să coboare în adăpost, a filmat cum este bombardată clădirea din faţa hotelului Trump, despre Khamenei: „Una dintre cele mai malefice persoane din istorie”. Ce mesaj a trimis Gardienilor Revoluției
Vestea momentului în sportul românesc: se schimbă legea! Meciurile României la Mondiale și Europene de handbal, obligatoriu la tv și gratis pentru toată țara!

Drepturile de difuzare pentru următoarele 12 turnee finale majore de handbal, atât feminin, cât și masculin, au fost achiziționate acum două luni de PRO TV și, imediat, au început să apară confirmările privind strategia trustului. Concret, Europenele și Mondialele din intervalul de timp 2026-2031, ce vor include aproape sigur și meciurile naționalelor României de handbal feminin și masculin, urmează a fi difuzate doar în online și doar contra cost, prin platforma VOYO! Din mai multe direcții, handbalul românesc a reacționat prompt și a pornit o campanie impresionantă împotriva acestei decizii. Totul a plecat de la comunitatea Handbal Feminin, care a inițiat o petiție publică cu mii de susținători, pe care o promovează în social media nume importante din naționala feminină și din Liga Florilor precum Sonia Seraficeanu, Alicia Gogârlă, Rebeca Necula sau Eva Kerekes. Ce se solicită? „Transmiterea la TV, pe teritoriul României, a meciurilor naționalelor noastre la turneele finale”. ProSport îți prezintă în exclusivitate toate detaliile din culise privind vestea momentului în sportul românesc: se schimbă legea pentru ca ca meciurile naționalelor de handbal ale Românei, feminin și masculin, atât la Europene, cât și la Mondiale, să fie difuzate obligatoriu la tv și gratis pentru toată țara! Demersul inițiat de suporterii handbalului românesc a mers, dincolo de petiția publică, inclusiv spre Agenția Națională pentru Sport, Comisia pentru Tineret și Sport din cadrul Camerei Deputaților, Federația Română de Handbal, cea Europeană și cea Internațională, dar și PRO TV. Sursele noastre dezvăluie culisele primei reacții concrete care pregătește o mutare spectaculoasă! Cu toate că Parlamentul e în vacanță până în prima parte a lunii februarie, președintele Comisiei pentru Tineret și Sport din Camera Deputaților, Ciprian Paraschiv, și-a anunțat colaboratorii din AUR să pregătească de urgență un proiect de modificare a legii prin care situația care a indignat comunitatea handbalului românesc să se rezolve. Naționala de handbal feminin a României. FOTO: SportPictures Sursele noastre detaliază că este posibilă o modificare mai amplă a Legii audiovizualului 504 / 2002, dar sunt explorate și alte pârghii legislative, pentru o soluție optimă. Care e scopul? Completarea listei „evenimentelor de importanță majoră” din anexa HG 47 / 2003 cu meciurile naționalelor de handbal ale României, feminin și masculin, la Europene și Mondiale și, eventual, includerea ei în text de lege. Ce înseamnă asta? Meciurile respective vor deveni obligatoriu difuzate la tv de deținătorii drepturilor și, implicit, gratis pentru toată țara, ieșind din situația actuală unde sunt disponibile doar în online și doar contra cost, pentru cine deține cont în platforma VOYO! Handbalul românesc la Mondiale și Europene, obligatoriu la tv și gratis pentru toată țara! Deputatul Ciprian Paraschiv, cel care a inițiat și primul proiect de modificare a Legii 4 dar și proiectul pentru Legea Novak cu 40% români în teren la sporturile de echipă, nu va putea însă prin acest demers să evite strategia PRO TV pentru Europeanul de handbal masculin unde România e calificată. Acesta se desfășoară în perioada 15 ianuarie – 1 februarie, practic începe săptămâna viitoare, mult prea din scurt. PRO TV a anunțat, într-un răspuns pentru gsp.ro, că Europeanul acesta va fi disponibil exclusiv pe VOYO, așadar doar în online și unde trebuie să plătești pentru a-ți crea cont. Dar, dacă lucrurile vor decurge în direcția așteptată de fanii handbalului pe circuitul legislativ, cel puțin meciurile României de la Europeanul de handbal feminin din acest an (3-20 decembrie), la care țara noastră este una dintre țările organizatoare și va găzdui meciuri la Oradea și Cluj-Napoca, după cum ProSport a anunțat în exclusivitate aici, vor fi la tv și gratis pentru toți românii. Și, firește, toate celelalte meciuri ale României la Europenele și Mondialele de handbal feminin și masculin din 2027 încolo, transmise fie pe PRO TV, fie pe PRO X, după cum vor decide deținătorii drepturilor, sub litera legii care dorește a fi modificată rapid.
Casa Poporului, fabrica de legi a României, moare răpusă de legile fizicii. Clădirea emblematică a Capitalei se năruie bucată cu bucată

A doua cea mai mare clădire administrativă din lume se prăbuşeşte lent și sigur, pe zi ce trece, sub ochii angajaţilor şi ai sutelor de mii de vizitatori care-i trec pragul anual. Iarba crescută prin crăpăturile zidurilor, rugina şi chiar găurile din tavanele înalte ornamentate cu stucaturi aurii şi decorate cu candelabre impresionante sunt imaginea vie a măririi şi decăderii unei epoci. Doar Pentagonul din SUA depăşeşte Palatul Parlamentului României, ca anvergură. Clădirea Casei Poporului, aşa cum a fost denumită iniţial de fostul dictator Nicolae Ceauşescu, cel care a şi comandat ridicarea acestei construcţii, are o suprafaţă totală de aproximativ 365.000 de metri pătraţi. Este posibil ca Pentagonul să nu treacă prin aceeaşi situaţie ca sora ei din România, dacă luăm în calcul că orice investiţie anunţată n-a avut darul să-i redea măreţia pe care trebuia s-o aibă atunci când a fost proiectată. Să înconjori clădirea Parlamentului este o treabă anevoioasă că trebuie să mergi, aşa cum se spune în basme, zi de vară până-n seară. Sunt mai multe intrări, destinate atât deputaţilor cât şi senatorilor, iar clădirea este un labirint în adevăratul sens al cuvântului. Interioarele impunătoare, pe pereţii cărora odihnesc ţesături scumpe, tablouri şi candelabre impresionează prin dimensiuni. Dincolo de toată această imagine poleită, structura se degradează de la an la an. Apa de la ploaie şi-a săpat drum în interiorul clădirii și a format crevase printre elementele decorative din tavan. Când se rup norii, angajaţii de la Senat stau cu găleţi şi ligheane ca să strângă apa care se prelinge prin tavanul spart. Clădirea are aerul unui castel care aparţine unor nobili scăpătaţi care se cos într-o parte şi se rup în alta. Zidurile de la exterior, dinspre Camera Deputaţilor, sunt pline de bălării ieşite prin pereţii sparţi, decojiţi sau prin balustradele de la balcoanele sparte. Apa care se scurge pe pereţi le-a înverzit şi le-a corodat, iar acum a căpătat un aer de clădire părăsită. Doar parcarea plină şi acel continuu du-te-vino permanent dovedesc contrariul. Aceeaşi senzaţie este lăsată şi de intrările pe care vizitatorii nu au acces şi care sunt securizate cu nişte lanţuri ruginite. Porţile vechi şi grele din fier păzesc o ruină în care bălăriile fac casă bună cu abandonul. Deputaţii şi senatorii trec zilnic pe lângă ele şi pare că s-au obişnuit cu ideea că muncesc într-o clădire, pe care o numesc în limbaj colocvial „fabrica de legi”, în folosul căreia mai dau roade doar legile fizicii. Munca a 700 de arhitecţi şi 100.000 de muncitori riscă să se dărâme sub ochii aleşilor Impunătoarea clădire domină Bucureştiul şi este vizibil din numeroase puncte ale oraşului. Potrivit informaţiilor date publicităţii din cartea tehnică, are o greutate estimată la peste 4 milioane de tone, graţie materialelor folosite (beton, marmură, oţel şi cristal), aspect care face să fie considerată drept cea mai grea clădire din lume. De asemenea, este şi una dintre cele mai scumpe clădiri administrative construite vreodată, cu un cost estimat la peste 3 miliarde de euro. la realizarea ei au contribuit 700 de arhitecţi şi 100.000 de muncitori(chiar şi soldaţi), coordonaţi de Anca Petrescu, o tânără arhitectă de doar 28 de ani la acea vreme, care au lucrat zi şi noapte, timp de 5 ani. Materialele provin exclusiv din România, iar aici vorbim de 1 milion de metri cubi de marmură adusă din carierele din Transilvania, 3.500 de tone de cristal pentru candelabrele impresionante, 200.000 de metri pătraţi de covoare ţesute manual, 900.000 de metri cubi de lemn din stejar, cireş şi nuc şi 2.800 de candelabre din cristal, cel mai mare având peste 7 tone. De asemenea, clădirea are peste 1.100 de camere, dispuse pe 12 etaje la suprafaţă şi 8 etaje subterane (unele nefinalizate). Acestea includ săli de conferinţe, birouri, galerii impresionante şi chiar apartamente luxoase. Palatul Parlamentului din București măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălțime și 92 m sub pământ. World Records Academy a catalogat-o drept a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, si cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume. După cutremurul din 4 martie 1977, Nicolae Ceaușescu a căutat un amplasament pentru a dezvolta un program foarte mare de investiții. S-a preluat o idee a regelui Carol al II-lea din 1935, în al cărei proiect era prevăzută construirea Camerei Deputaților pe Dealul Arsenalului. Proiect fusese conceput de cei mai mari arhitecți ai vremii. În 1938 s-a anunțat începerea demolărilor în vederea deschiderii acestui ax. A venit al Doilea Război Mondial și lucrurile au rămas doar pe hârtie până în 1983, când a început construirea Palatului Parlamentului, ceremonia oficială a așezării pietrei fundamentale având loc la data de 25 iunie 1984. RECOMANDAREA AUTORULUI: România, țara supravegherii pe motiv de „siguranță națională”. Capii Parchetului General și Curții Supreme de Justiție au menținut industria mandatelor pe vremea lui Klaus Iohannis, Ilie Bolojan și Nicușor Dan. Câți români au fost urmăriți în timpul alegerilor prezidențiale din 2024 și 2025 „Autostrada suferinței”, în grija CNSAS. 25 de ani de dezvăluiri şi 200 de kilometri de dosare cu torturile Securităţii
Mircea Abrudean, în plenul Parlamentului: Guvernul luptă să elimine inechitățile

„Când avem oameni în jur, mergem mai departe. Când rămânem singuri, orice pas este mai greu”. Astfel și-a început președintele Senatului, Mircea Abrudean, discursul de deschidere din plenul Parlamentului României, la începutul ședinței comune de angajare a răspunderii pe proiectul legii pensiilor magistraților. „Avem nevoie unii de alții, oriunde ne aflăm. În orașe sau în sate, în țară sau peste hotare. Românii din diaspora duc numele României în fiecare zi mai departe. Ei trimit bani acasă, aduc idei noi, cer servicii publice mai bune. Cu toții îi vrem aproape. Îi ascultăm, îi respectăm, pentru că țara nu se măsoară doar în kilometri, țara se măsoară în legături, iar legăturile le facem noi. Avem nevoie de o clasă politică unită. Sigur, fiecare rămâne fidel doctrinei sale și își asumă politica față de alegători și simpatizanți. Dar nimeni niciodată nu are voie să lucreze împotriva țării sale”. Abrudean s-a concentrat pe ideea de comuniune a tuturor românilor, de oriunde s-ar afla aceștia și pe ideea că frica nu poate fi o fundație bună pentru a construi: „Nimeni nu câștigă voturi pe spatele fricii. A amenința sau a favoriza ieșirea României din Europa și din spațiul euroatlantic, unde ne-am ancorat securitatea, ne-am deschis piețele și am câștigat libertatea de a circula și de a munci, asta este trădare și nu ne jucăm cu aceste câștiguri. România are nevoie de un viitor clar, dezvoltare regională, investiții, un mediu bun pentru afaceri, locuri de muncă stabile, infrastructură, spitale funcționale, școli care pregătesc pentru meserii reale. Acesta este un moment de renaștere. Am înțeles multe din greșelile trecutului. România trece printr-o perioadă grea, dar asumată politic, de reformă deplină și niciodată reformele profunde nu vin ușor. Guvernul luptă să elimine inechitățile, să oprească favoritismele, să taie influențele care au frânat inițiativa și au sufocat meritocrația, pentru că România merită reguli simple și egale, iar cetățenii merită instituții care să-i respecte. Trebuie să recitim istoria, pe data asta cu mintea limpede și să învățăm din greșeli. Doamnelor și domnilor, vă propun ca astăzi să onorăm sacrificiile și să construim din reușite”. „Vă propun să nu ne mai comparăm” „Istoria nu ne ține pe loc, istoria ne împinge înainte, dacă o înțelegem. Așa reclădim încrederea în politica de mâine și recâștigăm respectul oamenilor. România trece printr-un moment greu, dar aceste etape apar în viața fiecărei țări. Nu putem ocoli și de aceea le traversăm. Muncim, corectăm, ajustăm și știm că drumul greu o se termine. Vă propun să nu ne mai comparăm, să nu mai punem egal între țări și între parcursuri. Fiecare înaintează în alt ritm. Să nu ne mai judecăm aspru. Sigur că greșim, greșim cu toții și știm că decidenții poartă o parte mare din judecată, dar ne-o asumăm și o transformăm în responsabilitate”, a spus Abrudean. „Vă invit la mai multă implicare” În continuare, președintele Senatului a insistat pe ideea discursului echilibrat și a chemat la mai multă implicare: „Doamnelor și domnilor, lucrurile cresc atunci când stăm împreună. Cresc atunci când ne acordăm timp, cresc atunci când avem răbdare. Astăzi, cu prilejul acestei ședințe comune solemne a Camerei Deputaților și a Senatului, vă rog să avem mai multă răbdare. Vă invit la mai multă implicare. Să nu ne mai grăbim fără rost, să nu ne mai jignim. Și să nu ne mai slăbim singuri rezistența țării noastre. Să ne vedem fiecare de treaba lui și să facem lucruri. Pentru că faptele construiesc și vorbele obosesc. Ne putem certa atunci când greșim, dar ar fi foarte bine ca în același timp să și vorbim mai mult despre reușite și despre ceea ce facem bine. La mulți ani, România!”, a încheiat Abrudean.
Vești proaste pentru români. Valoarea tichetului de masă va crește cu 5 lei în loc de 10 lei.

Valoarea maximă a unui tichet de masă va crește la cel mult 45 de lei, prevede un proiect de lege adoptat, marți, de plenul Camerei Deputaților. Inițial, proiectul de lege prevedea ca începând cu data de 1 ianuarie 2024, valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăși suma de 40 de lei, potrivit economedia.ro. Valoarea tichetelor de masă a fost majorată începând cu 1 august 2023, la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024 a urcat la 40 de lei, deci ultima majorare a fost făcută în urmă cu aproape 2 ani. Deși acordul inițial între patronate și sindicate era ca majorarea să fie de aproape 10 lei, valoarea maximă a tichetului de masă va crește cu aproape 5 lei, de la 40,18 de lei la 45 lei pe zi, conform proiectului de lege adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților. „Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 45 de lei”, stipulează un amendament introdus la Camera Deputaţilor la acest proiect. Angajatorii nu sunt obligați să acorde valoarea maximă a tichetului Un alt articol prevede că, în situaţia în care tichetele de creşă nu pot fi emise pe suport electronic, contravaloarea acestora este achitată în mod direct de către angajator creşei sau entităţii asimilate acesteia în care angajatul are copilul înscris. Pentru a se aplica efectiv, proiectul trebuie promulgat de președintele Nicușor Dan în Monitorul Oficial. După publicarea în Monitorul Oficial, valoarea nominală a unui tichet de masă va fi de maximum 45 de lei, iar noua valoare se va aplica pentru drepturile aferente lunii noiembrie 2025 și va rămâne valabilă în semestrul I al anului următor și în primele trei luni ale semestrului II. Vestea nu este primită cu bucurie de români mai ales că angajatorii nu sunt obligați să acorde valoarea maximă a unui tichet de masă. RECOMANDAREA AUTORULUI: În ce condiții poți pierde tichetele de masă în 2025, dar și cum pot fi temporar suspendate Ce categorii de angajați primesc tichete de masă în România. Cine stabilește acest beneficiu extrasalarial
Românii, chemați din nou la arme? Camera Deputaților a votat legea stagiului militar voluntar pentru tineri
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a declarat că iniţiativa are ca scop întinerirea rezervei operaţionale a Armatei Române şi a subliniat că nu este vorba despre un serviciu militar obligatoriu. Participanţii vor beneficia de cazare, hrană, echipament, instruire şi soldă lunară, iar la final vor primi o indemnizaţie echivalentă cu trei salarii medii brute. „Mulţumesc parlamentarilor care au votat astăzi proiectul de lege, România are nevoie de el, Armata are nevoie de el. Proiectul este menit să întinerească rezerva operaţională a Armatei Române, se adresează tinerilor între 18 şi 35 de ani. Subliniez, este vorba de serviciu voluntar, nu este nimic obligatoriu. Armata Română este o armată de profesionişti şi va continua să fie aşa. Deschidem o oportunitate pentru tineri, să se pregătească, voluntar şi să fie remuneraţi de către statul român, după care vor intra în rezerva operaţională”, a declarat Ionuţ Moşteanu. Proiectul urmează să fie dezbătut şi de Senat, astfel încât programul să poată fi aplicat din 2026. Potrivit unui sondaj INSCOP, 74% dintre români susţin introducerea stagiului militar voluntar.
Deputatul Alexandru Băișanu, demisionar din SOS România, s-a înscris în PUSL (SURSE)

La șase luni de la alegerile parlamentare, structura Legislativului pare că suferă o reconfigurare completă. POT și SOS România se confruntă cu plecări masive din grupurile parlamentare, iar partidul condus de Anamaria Gavrilă a rămas chiar fără grup la Senat. Unul dintre cei care au plecat din partidul pe listele căruia a intrat în Parlament este Alexandru Băișanu. Acesta a prins un loc în Camera Deputaților pe lista SOS România din județul Suceava. Acesta și-a dat demisia, însă, din partid în februarie, spunând că va activa ca neafiliat. Surse politice au declarat, însă, pentru Gândul, că Alexandru Băișanu s-a alăturat Partidului Umanist Social-Liberal (PUSL). Mai mult aceleași surse spun că parlamentarul va activa „pentru moment” în grupul PSD din Camera Deputaților. PUSL, însă, ar urma să atragă și mai mulți senatori și deputați în perioada următoare, au mai precizat sursele politice pentru Gândul. În acest moment, în Parlament activează 28 de senatori și deputați neafiliați. 18 dintre ei sunt la Camera Deputaților, iar restul de 10 la Senat. Grupul neafiliaților de la Camera Deputaților, spre exemplu, este mai numeros decât cel al POT, care numără 17 deputați. La Senat, neafiliații sunt mai mulți decât cei din grupul SOS România, care a mai rămas cu nouă senatori, și la egalitate cu grupul UDMR. CITEȘTE ȘI: Grupul parlamentar POT de la Senat, DIZOLVAT. Doi senatori și-au dat demisia Nicușor Dan merge luni în prima vizită oficială, la Summitul B9. Ce mesaj va transmite din partea României Sorin Grindeanu, despre negocierea unui nou guvern de coaliție PSD-PNL: Nu-mi doresc parteneriate care să dureze şase luni Alexandru Tudor a absolvit specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța în anul 2023. A lucrat mai apoi în presa locală, în Constanța și Călărași, … vezi toate articolele
Grupul parlamentar POT de la Senat, DIZOLVAT. Doi senatori și-au dat demisia

Partidul Oamenilor Tineri (POT) a rămas fără grup parlamentar la Senat, după ce doi senatori și-au dat demisia din partid și din grup, luni. Este vorba despre Liviu Fodoca și Ștefan Borțun, care și-au anunțat plecarea din partid la începutul ședinței de plen de luni. Cei doi au precizat că vor activa ca neafiliați. Liviu Fodoca, ales în județul Sălaj, a anunțat că își dă demisia din cauza faptului că cei din conducerea partidului au ales „un drum greșit”. Înainte de a face anunțul, Liviu Fodoca le-a cerut senatorilor PSD și PNL să nu aplaude: „Nu este despre voi”, a precizat acesta. „Decizia de a demisiona nu a fost luată în grabă și nici din ambiții personale. Este rezultatul unor luni întregi de apeluri și demersuri sincere adresate conducerii partidului, în speranța că vom putea deschide acest proiect politic către societatea noastră, către profesioniștii țării, către oameni care cer reforme reale și profunde. (…) Din păcate, conducerea POT a ales un drum greșit. Treptat, proiectul politic a fost subordonat intereselor unui alt partid parlamentar, în loc să fie dezvoltat autonom, cu răspundere directă față de cetățeni. Mai mult, centralizarea deciziilor în mâinile unui grup restrâns cu influență de tip familial, precum și practicile arbitrare de numiri între județe fără criterii de competență sau merit au compromis încrederea în direcția asumată inițial”, a declarat Liviu Fodoca. „Nu mă pot regăsi în valorile impuse de actuala conducere” Cel de-al doilea senator care și-a dat luni demisia din POT, Ștefan Borțun, a fost ales în județul Tulcea. În discursul său, acesta a acuzat conducerea partidului că „vrea doar să distrugă”. „Subliniez că nu a fost o decizie ușoară. M-am alăturat acestei mișcări pentru a reprezenta cu demnitate tulcenii și am considerat că putem realiza alături de colegii din Partidul Oamenilor Tineri un pol al suveranismului, un partid echilibrat care pune în centrul intereselor România și românii, o Românie demnă în cadrul instituțiilor europene și euroatlantice. Am crezut că putem construi un partid transparent și democratic dedicat cetățenilor, dar, din păcate, aceste valori s-au pierdut undeva pe parcurs. Nu mă pot regăsi în valorile impuse de actuala conducere, care vrea doar să distrugă, nu doar să construiască”, a precizat Ștefan Borțun. POT rămâne fără grup la Senat. Prima ofertă pentru cei doi demisionari Până la demisia lui Liviu Fodoca și Ștefan Borțun, POT avea șapte senatori, fix numărul minim necesar pentru constituirea unui grup parlamentar. Odată cu plecarea acestora, POT rămâne cu cinci senatori, ceea ce înseamnă că grupul parlamentar al partidului este dizolvat. Nici bine nu au apucat cei doi să își prezinte demisia că au și primit o ofertă. Ninel Peia, liderul senatorilor SOS România, i-a anunțat pe aceștia, chiar de la tribuna Senatului, că sunt bineveniți în partidul condus de Diana Șoșoacă. POT riscă să rămână fără grup și la Camera Deputaților Partidul Oamenilor Tineri nu stă foarte bine nici la Camera Deputaților. Săptămâna trecută, șase deputați și-au dat demisia din partid dintr-un foc și au lăsat grupul parlamentar în 14 oameni. La Camera Deputaților este nevoie de un minim de 10 deputați pentru constituirea unui grup, ceea ce face ca POT să fie la limită în acest moment. Cei șase parlamentari POT care au demisionat săptămâna trecută sunt Dumitrița Albu, Lucian Andruşcă, Andrei Csillag, Călin Groza, Gheorghe Pîclişan şi Aurora Simu. Pe lângă aceștia, alți patru deputați au părăsit partidul. Doi dintre ei, soții Monica și Radu Ionescu, au fost dați afară din partid pe motiv că au promovat violența. Ceilalți doi, Andrei Teslariu și Dorin Popa, și-au dat singuri demisia și au venit cu o serie de acuzații la adresa șefei POT, Anamaria Gavrilă. Dintre toți cei care au plecat sau au fost dați afară din partid, doar Andrei Teslariu s-a alăturat unui alt grup parlamentar, cel al PNL, în timp ce ceilalți au rămas neafiliați. FOTO: Mediafax / Andreea Alexandru CITEȘTE ȘI: Nicușor Dan a preluat mandatul de PREȘEDINTE al României / „Este o zi de mare RESPONSABILITATE” Dan Tanasă, despre absența parlamentarilor AUR de la depunerea jurământului de către Nicușor Dan: „Nu putem legitima o lovitură de stat” Alexandru Tudor a absolvit specializarea Jurnalism din cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius din Constanța în anul 2023. A lucrat mai apoi în presa locală, în Constanța și Călărași, … vezi toate articolele