Florin Ioniță, „uriașul” antrenat de Dorel Simion a avut liber la mâncare! I-am dat câteva zile de pauză

florin-ionita,-„uriasul”-antrenat-de-dorel-simion-a-avut-liber-la-mancare!-i-am-dat-cateva-zile-de-pauza

Florin Ioniță (20 de ani, 203 cm), pugilistul considerat speranța României la o medalie olimpică pentru Jocurile Olimpice din 2028, și-a permis o mică vacanță. Dar una cu măsură atunci când vine vorba de alimentație. Pentru că gândul este la Los Angeles. În istoria participărilor românilor la Jocurile Olimpice doar un singur sportiv a reușit să cucerească medalia olimpică de aur. Este vorba de Nicolae Linca. Cine este Florin Ioniță, „uriașul” din boxul românesc Iar visul lui Florin Ioniță trebuie să prindă contur e nevoie de o strategie care deja a fost pusă la punct. „Pentru că el la o categorie mare, nu are restricții la mâncare. Chiar și așa există, totuși, niște restricții de care el trebuie să țină cont. După Cupa României, unde a învins tot ceea ce se putea învinge, i-am dat câteva zile de pauză. Sunt bine meritate”, a explicat pentru ProSport, Dorel Simion, antrenorul sportivului. În privința programului competițional internațional, Dorel Simion a precizat că se așteaptă noul calendar trasat de World Boxing. „Săptămâna aceasta voi ajunge la federație pentru a vedea dacă sunt ceva noutăți. Cu toții suntem în așteptarea noului calendar competițional. În funcție de acesta ne vom face planul pentru viitorul apropiat și nu numai”, a precizat Dorel Simion. Frații Simion au petrecut în familie Considerați printre cei mai valoroși pugiliști ai României din toate timpurile, frații Simion, Dorel și Marian, au petrecut sărbătoarea Pascală în familie. „Paștele se petrece în familie. Este un moment aparte pentru toată lumea care trebuie întâmpinat ca atare”, a mai spus Dorel Simion. Dacă Dorel a rămas ancorat în lumea sportului de mare performanță, ca antrenor, fratele lui mai mare, Marian, activează în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, unde deține gradul de comisar-șef. Florin Ioniţă a cucerit medalia de aur la categoria 92 kg, în 2023, la Campionatele Europene de box pentru tineret de la Erevan, după ce l-a învins în finală pe rusul Ahmed Rasuev. Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special … citește mai mult

Campionul a ajuns pe stradă. A fost milionar, a spart toată averea şi a dormit în garajul unui prieten

campionul-a-ajuns-pe-strada.-a-fost-milionar,-a-spart-toata-averea-si-a-dormit-in-garajul-unui-prieten

Jose Canseco Capas Jr. (60 de ani), campionul care a jucat nu mai puțin de 17 sezoane în Major League Baseball, SUA, și a adunat o avere de peste 55.000.000 de dolari, a ajuns falit și a dormit în garajul unui prieten. Fostul sportiv cubanez-american și-a spus povestea într-un interviu acordat recent și a dezvăluit de unde a început cu adevărat declinul său. O carte publicată după retragerea din baseball l-a transformat într-un inamic public! Jose Canseco Jr., campionul ajuns pe stradă, și-a spus povestea Jose Canseco Capas Jr. a scris istorie în baseballul american, de-a lungul carierei reprezentând echipe ca Oakland Athletics, Texas Rangers, Boston Red Sox, Toronto Blue Jays, Tampa Bay Devil Rays, New York Yankees și Chicago White Sox. El a fost ales la „Draft-ul” din 1982, de către Oakland, și debutat trei ani mai târziu, în sezonul 1985 – 1986, când a primit și titlul de „cel mai bun debutant al stagiunii”. Au urmat ani de succes pentru sportivul cubanez-american, care fost declarat MVP în Major League Baseball, în 1988, și a fost selecționat de 6 ori în echipa All-Star (1986, 1988, 1989, 1990, 1992 și 1999). Pe lângă reușitele menționate, până la retragerea din 2001, Jose Canseco a adunat și o avere impresionantă, estimată la 55.000.000 de dolari. Însă, după ce și-a agățat bâta de baseball în cui, la patru ani distanță mai precis, în 2005, el a publicat o carte denumită „Vremuri sălbatice: steroizi, succese zdrobitoare și cum a devenit mare baseballul”. Subiectul principal? Jose Canseco a făcut afirmații controversate despre utilizarea steroizilor în baseball, motiv pentru care a devenit inamic public, fiind considerat un turnător, după cum a afirmat chiar el. Acest detaliu i-a blocat accesul la orice fel de colaborare, lăsându-l practic fără nicio șansă la a mai avea un venit. Iar în ceea ce privește averea de 55.000.000 de dolari, pe aceasta a spart-o pe diverse activități, pe care nu se ferește să le împărtășească publicului larg: Oamenilor le este frică să mai aibă de-a face cu mine. Am încercat să intru în industria divertismentului, în industria actoriei. Poate să obțin niște roluri de arte marțiale. Dar producătorii nu au vrut să audă de mine. Pentru că am scris cartea, ei m-au catalogat imediat drept un turnător. Așa că nu am acces în nicio industrie. A fost îngrozitor pentru mine. Nu pot avea nicio relație cu Major League Baseball”, a punctat Jose Canseco, potrivit Talk Sport. Cât despre situația financiară în care a ajuns la aproximativ două decenii distanță de la retragere, el a punctat: Ei bine, oamenii nu știu asta, dar după tot ce s-a întâmplat (n.r. – după scandalul cu cartea) am trecut printr-o perioadă foarte proastă. Am rămas cu 20 de dolari în buzunar și am ajuns să locuiesc în garajul unui prieten timp de aproximativ 6 luni. Am câștigat milioane, dar am investit acești bani într-o proprietate și i-am pierdut. Nimeni nu m-a angajat după aceea și am fost blocat din punct de vedere financiar”, a mărturisit fostul uriaș jucător de baseball. Recunoaște că a spart 55.000.000 de dolari Mai apoi, Canseco prezintă cu lux de amănunte felul în care a spart incredibila sumă de 55.000.000 de dolari și astfel dezvăluie că nu doar investiția în proprietatea menționată mai sus a fost păguboasă. Suma despre care vorbim este de aproximativ 55.000.000 de dolari. Vă pot spune cu exactitate unde a mers fiecare cent dacă vreți. Să începem cu taxele. Din start, minus 40%. Apoi divorțurile, care m-au costat 7.000.000 de dolari. Investiții proaste, familie, prieteni și pot să continui așa foarte ușor”, a mai declarat Jose Canseco, potrivit sursei citate. Jose Canseco a fost căsătorit prima oară în intervalul 1988 – 1992, cu Esther Haddad, după care, din 1996 și până în 1999 a avut un mariaj cu Jessica Canseco. Alături de cea din urmă menționată are și o fată, pe Josie Canseco (28 de ani), care este creatoare de conținut și beneficiază de o comunitate de peste 1.000.000 de persoane pe rețelele de socializare.