Carlos Alcaraz, agresat verbal la intrarea în hotelul de la Turneul Campionilor. VIDEO

carlos-alcaraz,-agresat-verbal-la-intrarea-in-hotelul-de-la-turneul-campionilor.-video

Un moment rușinos a avut loc în acest weekend, în fața hotelului din Torino în care este cazat Carlos Alcaraz (Spania, 2 ATP), unul dintre favoriții la câștigarea Turneului Campionilor alături de Jannik Sinner (Italia, 1 ATP). Carlos Alcaraz tocmai se întorcea de la Blue Carpet, tradiționala gală ce precede Turneul Campionilor, unde fusese aclamat de mulțime, moment în care s-a produs un incident total neașteptat. Proaspătul campion de la US Open, Carlos Alcaraz, a fost jignit de unii fani italieni chiar în fața hotelului Principi di Piemonte din Torino, incidentul fiind catalogat de presa italiană drept un moment rușinos pentru lumea tenisului. Momente rușinoase la Turneul Campionilor, după ce Carlos Alcaraz a fost jignit de fanii italieni În videoclipul devenit viral pe internet se aude un bărbat care, din spatele gardurilor de protecție, îi strigă spaniolului: „Vino încoace!”, probabil pentru a obține un autograf sau un selfie. În momentul în care observă că Alcaraz merge direct spre intrare, fără să se oprească, acesta îl jignește gratuit, strigându-i: „Prostule!”. Pe rețelele de socializare, acolo unde filmarea a devenit virală, au apărut numeroase mesaje de indignare din partea fanilor tenisului: „Zero respect”, „Rușinos”, „Sunteți o rușine pentru lumea tenisului”, au comentat internauții. Jurnaliștii de la Corriere dello Sport au relatat incidentul: „Nu au lipsit fluierăturile și insultele. În înregistrare se aud clar unele apelative jignitoare adresate spaniolului. ‘Vino încoace!’, îi strigă un fan, înainte de a-l eticheta drept ‘prost’. Alcaraz nu a reacționat, iar după un zâmbet de circumstanță, a intrat calm în hotel”. Carlos Alcaraz s-a antrenat chiar alături de marele său rival, Jannik Sinner, în Arena Inalpi din Torino, înaintea Turneului Campionilor. Competiția începe duminică, fiind deschisă de Alcaraz. Ibericul îl înfruntă pe australianul Alex de Minaur, ocupantul locului 7 ATP, meciul fiind programat de la ora 15:00. Jannik Sinner, principalul favorit, va debuta luni la Turneul Campionilor, contra canadianului Felix Auger-Aliassime (8 ATP).

Cum a putut reacționa Carlos Alcaraz când a dat ochii cu Ilie Năstase la Turneul Campionilor

cum-a-putut-reactiona-carlos-alcaraz-cand-a-dat-ochii-cu-ilie-nastase-la-turneul-campionilor

Un moment inedit, avându-i ca protagoniști pe românul Ilie Năstase (79 de ani) și spaniolul Carlos Alcaraz (22 de ani), s-a petrecut la Turneul Campionilor de la Torino (Italia). Deși între cei doi există o diferență de 57 de ani, Carlos Alcaraz, unul dintre starurile actuale ale tenisului mondial, cunoaște foarte bine performanțele și talentul legendarului Ilie Năstase. Drept dovadă, în clipa în care Alcaraz s-a întâlnit cu fostul mare campion român, la Turneul Campionilor, ibericul a avut o reacție plină de entuziasm: a început să râdă și a bătut palma cu primul lider din istoria ATP. Ilie Năstase a dezvăluit cum a decurs conversația cu Carlos Alcaraz la Turneul Campionilor Ilie Năstase se află la Torino ca invitat special, alături de alți foști lideri mondiali, iar „Nasty” nu a ratat ocazia de a-l felicita personal pe Alcaraz. Ilie a recunoscut că este cucerit de naturalețea lui „Carlitos” și a povestit cum a decurs scurta lor conversație. „L-am felicitat pentru că e numărul 1 mondial. I-am spus că îmi place de el pentru că mereu zâmbește, nu e plictisitor, joacă cu plăcere toate punctele. Atât. Mi-a mulțumit omul și s-a dus să se antreneze. Astăzi joacă primul meci, Alcaraz cu De Minaur. Mergem și noi, că ne întoarcem diseară. Am venit pentru filmul despre numărul 1 ATP – ne-au luat pe toți. Suntem vreo 29 care am fost număr 1 și ne-au intervievat”, a povestit Ilie Năstase, potrivit iamsport.ro. Ilie Năstase, cvadruplu câștigător al Turneului Campionilor Carlos Alcaraz, preferatul lui Ilie Năstase, a debutat cu victorie la Turneul Campionilor, câștigând duminică meciul de deschidere contra lui Alex De Minaur (Australia, 7 ATP), scor 7-6(5), 6-2. Legendarul tenismen român Ilie Năstase a scris istorie la Turneul Campionilor și a cucerit de 4 ori cel mai important turneu al finalului de sezon, în anii 1971, 1972, 1973 si 1975. Pe vremea lui Ilie Năstase, premiile din tenis erau incomparabil mai mici față de cele de astăzi: „Îmi amintesc că atunci când am câștigat primii bani din tenis, am petrecut într-un club din Saint-Germain și i-am spart pe toți! A doua zi m-am întors acasă cu autobuzul”, a făcut haz de necaz Ilie Năstase, într-un interviu acordat lui Tim Henman.

Carlos Alcaraz a răspuns pe teren, după ce a fost jignit de italieni la Turneul Campionilor

carlos-alcaraz-a-raspuns-pe-teren,-dupa-ce-a-fost-jignit-de-italieni-la-turneul-campionilor

Carlos Alcaraz (Spania, 2 ATP) a câștigat meciul de deschidere la Turneul Campionilor 2025, dispunând în minimum de seturi de Alex De Minaur (Australia, 7 ATP), scor 7-6(5), 6-2. Carlos Alcaraz, principalul favorit al grupei „Jimmy Connors” de la Turneul Campionilor, nu a lăsat loc de surprize și s-a impus clar în fața lui Alex De Minaur, după o oră și 42 de minute de joc. Alcaraz mai are nevoie de două victorii pentru a-și asigura locul 1 mondial la final de sezon. Totodată, Carlos le-a răspuns pe teren italienilor, după ce a avut parte de un moment neplăcut în acest weekend, la Torino. Meciul de deschidere de la Turneul Campionilor 2025 nu a avut istoric, Carlos Alcaraz jucând impecabil contra lui Alex De Minaur. Chiar dacă primul set a fost echilibrat, Alcaraz a gestionat mai bine momentele cheie, adjudecându-și victoria cu 7-6(5), 6-2. La interviul acordat pe teren, Carlos Alcaraz a recunoscut că, după debutul victorios de la Torino, ținta sa este revenirea pe locul 1 mondial: „După cum ai spus și după cum știe toată lumea, lupt nu doar pentru trofeu, ci și pentru locul 1, așa că sunt foarte mulțumit de felul în care am jucat astăzi. M-am concentrat pe toate obiectivele mele împotriva cuiva ca Alex, este foarte dificil să joci împotriva lui. Sunt fericit că am obținut prima mea victorie și sunt entuziasmat pentru ceea ce urmează”, a declarat Alcaraz. Carlos Alcaraz, jignit de italieni la intrarea în hotelul de la Turneul Campionilor Celălalt meci al grupei „Jimmy Connors” dintre Alexander Zverev (Germania, 3 ATP) și Ben Shelton (SUA, 6 ATP) este programat duminică, de la ora 21:30. Luni, în Arena Inalpi din Torino, în cadrul grupei „Bjorn Borg”, se vor desfășurat partidele Lorenzo Musetti (Italia, 9 ATP) – Taylor Fritz (SUA, 4 ATP) și Jannik Sinner (Italia, 1 ATP) – Felix Auger Aliassime (Canada, 8 ATP). Potrivit jurnaliștilor de la Corriere dello Sport, un incident urât a avut loc la intrarea în hotelul în care este cazat Carlos Alcaraz la Turneul Campionilor. Tenismenul spaniol a fost jignit de unii fani italieni: „Nu au lipsit nici fluierăturile și insultele. În înregistrare se aud clar unele apelative jignitoare adresate spaniolului. ‘Vino încoace!’, îi strigă un fan, înainte de a-l eticheta drept ‘prost’. Alcaraz nu a reacționat, iar după un zâmbet de circumstanță, a intrat calm în hotel”, notează sursa citată.

S-au tras la sorți grupele Turneului Campionilor 2025! Ghinion pentru Novak Djokovic

s-au-tras-la-sorti-grupele-turneului-campionilor-2025!-ghinion-pentru-novak-djokovic

Joi a avut loc tragerea la sorți a grupelor de la Turneul Campionilor de la Torino (Italia), competiție care reunește cei mai buni opt tenismeni ai sezonului 2025. Turneul Campionilor 2025 se anunță un concurs de foc, ținând cont că favoritul gazdelor, Jannik Sinner (Italia, 1 ATP) are o revanșă de luat în fața lui Carlos Alcaraz (Spania, 2 ATP). În ultimul meci oficial care i-a pus față în față, Alcaraz l-a răpus pe Sinner, scor 6-2, 3-6, 6-1, 6-4 în finala de la US Open 2025. Cei doi au fost distribuiți în grupe diferite la Turneul Campionilor, astfel că se pot întâlni în semifinale sau în marea finală. Grupele de la Turneul Campionilor 2025: Novak Djokovic, alături de Carlos Alcaraz și Taylor Fritz În cursa pentru trofeul de la Turneul Campionilor intră și cel mai titrat tenismen din toate timpurile, Novak Djokovic (Serbia, 5 ATP), care a avut parte de ghinion la tragerea la sorți. Djokovic, deținătorul recordului de 7 titluri la Turneul Campionilor, va evolua într-o grupă de foc, denumită „Jimmy Connors”, alături de Carlos Alcaraz, Taylor Fritz (SUA, 4 ATP) și Alex De Minaur (Australia, 7 ATP). Din cealaltă grupă, care îi poartă numele unui alt tenismen legendar, „Bjorn Borg”, vor face parte Jannik Sinner, Alexander Zverev (Germania, 3 ATP), Ben Shelton (SUA, 6 ATP) și Lorenzo Musetti (Italia, 9 ATP) sau Felix Auger Aliassime (Canada, 8 ATP). Ultimii doi își dispută încă ultimul bilet pentru Torino. 2025 #NittoATPFinals Groups 🔒 Jimmy Connors Group:🇪🇸 Carlos Alcaraz🇷🇸 Novak Djokovic🇺🇸 Taylor Fritz🇦🇺 Alex De Minaur Bjorn Borg Group:🇮🇹 Jannik Sinner🇩🇪 Alexander Zverev🇺🇸 Ben Shelton🇮🇹 Lorenzo Musetti OR Felix Auger-Aliassime 🇨🇦 pic.twitter.com/SKQmd04Hf6 — Tennis TV (@TennisTV) November 6, 2025 Turneul Campionilo de la Torino va avea loc în perioada 9-16 noiembrie, punând la bătaie premii uriașe. Campionul neînvins își poate asigura un jackpot de 5 milioane de dolari, dar și 1.500 de puncte în clasamentul ATP. Totodată, simpla prezență la Torino este recompensată cu 331.000 de dolari, în timp ce fiecare victorie în faza grupelor aduce un bonus de 396.500 de dolari. Campionul en-titire al competiției este Jannik Sinner, care a câștigat titlul în 2024, învingându-l în finală pe Taylor Fritz cu scorul de 6-4, 6-4.

Fostul antrenor al Simonei Halep s-a lămurit cu Carlos Alcaraz după ce a pierdut racheta de 6 kilograme de aur de la arabi: Stați liniștiți!

fostul-antrenor-al-simonei-halep-s-a-lamurit-cu-carlos-alcaraz-dupa-ce-a-pierdut-racheta-de-6-kilograme-de-aur-de-la-arabi:-stati-linistiti!

Carlos Alcaraz a pierdut finala turneului Six Kings Slams, dar fostul antrenor al Simonei Halep nu crede că sunt motive de îngrijorare în privința unei scăderi de formă a spaniolului. Noul lider mondial ATP are parte de un final de an cu multe surprize. După ce l-a învins pe Jannik Sinner în finala US Open, Alcaraz a fost învins de Taylor Fritz la Laver Cup și a pierdut racheta de 6 kilograme de aur de la arabi în fața lui Sinner. Au apărut zvonuri potrivit cărora spaniolul a devenit predispus la înfrângeri, dar Patrick Mouratoglou crede că acest lucru s-a datorat și din cauza lipsei de concentrare de la ultimele partide. Patrick Mouratoglou sare în apărarea lui Carlos Alcaraz: „Își permite să își piardă concentrarea” Carlos Alcaraz părea de neînvins la începutul acestui an, după un început spectaculos de sezon. Atât la Laver Cup cât și la Six Kings Slams părea principalul favorit, dar a pierdut surprinzător. Eșecurile care i-au pus pe gânduri pe fanii spaniolului nu îl îngrijorează și pe Patrick Mouratoglou. Antrenorul francez a vorbit la superlativ despre Alcaraz și a explicat ce se întâmplă de fapt cu forma jucătorului. „Cred că e același fenomen – când Carlos joacă un turneu demonstrativ sau când e în runda a doua a unui Grand Slam, simte că e mult deasupra adversarului său. Așa că își permite să-și piardă concentrarea, să piardă un set, pentru că știe că, în primul rând, faptul că e cu un set în urmă îi va oferi o motivație suplimentară și îi va reaprinde flacăra. Și în al doilea rând, când acea flacără nu este acolo, nu găsește resursele. Asta explică de ce are suișuri și coborâșuri în unele meciuri. Este un jucător care are nevoie de acea flacără interioară pentru a da tot ce are mai bun.”, a declarat Patrick Mouratoglou, potrivit Sportskeeda. An spectaculos pentru liderul ATP La doar 22 de ani, Carlos Alcaraz a reușit să facă performanțe uluitoare în acest an. A pus mâna pe două titluri de Grand Slam și șase titluri ATP. Se pregătește să câștige, în premieră, ATP Finals, la Torino. Va fi o dublă miză pentru spaniol. Trebuie să își apere și poziția în clasament față de Jannik Sinner, principalul său rival. La ATP Finals vor mai lua parte Novak Djokovic, Jannik Sinner și Alexander Zverev. De-a lungul carierei, Alcaraz a cucerit 24 de titluri ATP și a obținut câștiguri de peste 50 de milioane de euro.

E scandal în echipa de Cupa Davis a lui Carlos Alcaraz. Decizia Spaniei l-a înfuriat pe un numărul 18 ATP: Meritam să fiu chemat!

e-scandal-in-echipa-de-cupa-davis-a-lui-carlos-alcaraz.-decizia-spaniei-l-a-infuriat-pe-un-numarul-18-atp:-meritam-sa-fiu-chemat!

Un scandal uriaș a mocnit înaintea turneului final de la Cupa Davis, în echipa spaniolului Carlos Alcaraz. Numărul 18 ATP, Alejandro Davidovich Fokina, a fost lăsat pe dinafară de federalii din tenisul spaniol. Sportivul consideră că merită mai mult să fie chemat la lot decât numele alese pentru competiție. Cupa Davis va intra în faza finală a turneului, care va avea loc în luna noiembrie. Echipa națională a Spaniei este condusă de Carlos Alcaraz, numărul 1 la nivel mondial. Ibericul este completat de un tânăr din academia lui Rafael Nadal, plus Marcel Granollers și Pedro Martinez. David Ferrer, antrenorul echipei naționale a Spaniei pentru Cupa Davis, l-a ales drept căpitan pe Carlos Alcaraz, sportivul aflat pe primul loc în clasament mondial. Sportivi precum Pabloc Carreno Busta și Roberto Carballes Baena au renunțat la convocările pentru dublu, iar locul lor va fi luat de cuplul Alcaraz/Granollers. Antrenorul spaniol a decis să îi cheme la lot pe Jaume Munar, un student din academia legendarului Rafael Nadal, precum și pe Pedro Martinez și Marcel Granollers. Marele perdant al convocarilor este Alejandro Davidovich Fokina, numărul 18 la nivel mondial, care reclamă situația și își cere meritele. „Aflându-mă pe poziția 18 în clasamentul mondial, m-am gândit că merit să fiu printre cei mai buni 4 sportivi din țara mea, cu tot respectul pentru colegii mei, care, așa cum am mai spus, sunt jucători fantastici. Acum, obiectivul meu este să mă focusez pe restul sezonului și să mă pregătesc pentru a ajunge la cel mai înalt nivel anul viitor”, a spus Fokina, conform sportskeeda. Cum a primit numărul 18 ATP vestea că nu va merge la Cupa Davis Fokina a dezvăluit că vestea rea pe care a primit-o de la David Ferrer a fost printr-un simplu apel telefonic. Sportivul a declarat că înainte de a primi răspunsul, el s-a pus la dispoziția staff-ului din naționala Spaniei pentru marele turneu. „David m-a sunat în urmă cu o săptămână să îmi spună că nu va conta pe mine în prima echipă. Înainte de apel, eu deja îi spusesem că poate conta oricând pe mine. Mereu voi fi mândru să reprezint Spania, dar până la urmă, a fost decizia lui, iar eu i-o accept”, a mai spus spaniolul, conform sursei de mai sus.

Spaniolii îl ridică în slăvi pe Carlos Alcaraz și îl compară cu Ilie Năstase

spaniolii-il-ridica-in-slavi-pe-carlos-alcaraz-si-il-compara-cu-ilie-nastase

Carlos Alcaraz (22 de ani), numărul 1 ATP, a reușit să bifeze nouă finale consecutive în acest sezon și este ridicat în slăvi de spanioli după ce a atins recordul stabilit prima dată de Ilie Năstase (79 de ani), cu care a și fost comparat. „Nasty”, primul lider ATP din istoria tenisului masculin, a fost numit de ibericii de la SportTak ca fiind „una dintre cele mai decorate legende ale tenisului”. Din cele nouă finale, Alcaraz a reușit să câștige opt turnee, cel mai recent a fost la Tokyo, unde s-a impus în fața lui Taylor Fritz. Carlos Alcaraz este comparat cu legendarul Ilie Năstase Ibericul Carlos Alcaraz a avut un parcurs de excepție în acest sezon, în care a bifat nouă finale consecutive, un record care în anii  ’70 era stabilit de Ilie Năstase. Înainte de finala de la Tokyo, Alcaraz a mai fost finalist la US Open, Cincinnati, Wimbledon, Queen’s, Roland Garros, Roma, Barcelona și Monte Carlo. Singura finală pierdută a fost cea de la Wimbledon, în care a fost învins de italianul Jannik Sinner. De precizat că cinci dintre finalele lui Alcaraz din acest sezon au fost cu Sinner. „Ascensiunea imbatabilă a lui Carlos Alcaraz continuă să redefinească tenisul modern. Spaniolul de 22 de ani a ajuns în a noua sa finală consecutivă din sezonul 2025, după ce l-a învins pe Casper Ruud într-o semifinală disputată la Openul Japoniei. Cu acest punct de cotitură, Alcaraz a intrat oficial în compania celor mai buni jucători, egalând serii incredibile de finale odată deținute de Rafael Nadal, Jimmy Connors și Ilie Năstase – trei dintre cele mai decorate legende ale tenisului. Prin bifarea a nouă finale consecutive, Carlos Alcaraz a egalat recordurile remarcabile ale lui Rafael Nadal (2013), Jimmy Connors (1973–1974) și Ilie Năstase (1972–1973). Seria lui Nadal a avut loc în una dintre cele mai bune sezoane ale sale, când a ajuns în nouă finale consecutive de la Chile Open până la Roland Garros, în timp ce Connors și Năstase au realizat performanțe similare în anii lor de vârf din anii 1970”, au scris cei de la SportTak. Alcaraz, în rândul legendelor În Open Era, era tenisului modern, doar șase jucători au reușit să ajungă la cel puțin zece finale consecutive. Astfel, performanța lui Alcaraz, care s-a impus pe toate suprafețele de joc, este una care îl pune pe tânărul iberic în rândul legendelor tenisului masculin. Jucătorul cu cele mai multe finale consecutive este Ivan Lendl, cu o serie de 18 finale, între 1981 și 1982, acesta fiind urmat de Novak Djokovic și Roger Federer, cu câte 17 finale. Ceilalți trei jucători sunt: Bjorn Borg și Guillermo Vilas, cu câte 13 finale la rând, și John McEnroe, cu 11 finale consecutive. În acest sezon, Carlos Alcaraz a câștigat 67 de meciuri, scriind istorie după finala istorică de la Roland Garros, cu Jannik Sinner,  și a pierdut șapte partide.

Premiu uluitor pentru fani! Cine poate să îi ia un punct lui Carlos Alcaraz primește un milion de dolari!

premiu-uluitor-pentru-fani!-cine-poate-sa-ii-ia-un-punct-lui-carlos-alcaraz-primeste-un-milion-de-dolari!

Carlos Alcaraz va lua parte într-o provocare de-a dreptul nebună la Australian Open. Orice fan care îi poate lua un punct spaniolului va pleca acasă cu un milion de dolari! Anunțul a fost făcut de forurile din tenisul de pe continentul îndepărtat. Federația Australiană de Tenis a făcut un anunț neașteptat pentru fanii „sportului alb”. Orice om care crede că-i poate lua un punct lui Carlos Alcaraz va primi un milion de dolari. Anunțul a fost făcut recent, iar evenimentul va avea loc în weekend-ul de început al turneului de anul viitor. Carlos Alcaraz, provocare nebună pentru fani. 1 punct câștigat contra lui = 1 milion de dolari Craig Tiley, directorul turneului de Grand Slam de la Australian Open, a anunțat că tenismenul spaniol va lua parte într-o provocare de-a dreptul nebună. Sportivul trebuie să joace împotriva fanilor câte un punct, iar cei care îl va învinge va pleca acasă cu un milion de dolari. „Pot să spun astăzi că numărul 1 mondial, Carlos Alcaraz, va fi cap de afiș în concursul Million Dollar 1 Point Slam. Este o inițiativă prin care orice fan care câștigă un punct contra lui va câștiga un milion de dolari. Chiar dacă este amator sau profesionist, câștigătorul finalei va pleca acasă cu premiul. Înscrierile se vor deschide în curând pe plan național, iar evenimentul va avea loc în săptămâna de deschidere, unde finaliștii vor concura pentru șansa de a juca contra unui profesionist pe Rod Laver Arena. Cu nume mari, care vor fi anunțate în curând, ai un milion de motive să iei racheta și să te pregătești pentru ianuarie!”, a spus Craig Tiley, șeful Australian Open, conform tennis.com. Practic, concursul va conține 21 de jucători pro, alături de Carlos Alcaraz, care vor concura împotriva a 10 sportivi amatori din Australia. Fiecare meci va dura practic un singur punct, iar cel care servește va fi stabilit prin piatră-foarfecă-hârtie. Câștigătorul merge mai departe, iar finala este organizată pe Rod Laver Arena, unde va pleca cu 1 milion de dolari. Carlos Alcaraz, out de pe tabloul ATP Shanghai Carlos Alcaraz are o problemă la glezna stângă, care nu i-a permis să participe la turneul ATP de la Shanghai. Favoritul competiției în acest moment, care a ajuns până în sferturile de finală, este Novak Djokovic. Sârbul a rămas cap de afiș, deoarece Jannik Sinner sau Alexander Zverev au părăsit competiția. Italianul a suferit crampe musculare, astfel că s-a văzut nevoit să se retragă din meci, în timp ce Alexander Zverev, locul 3 în clasamentul ATP, a fost învins de un outsider. Novak Djokovic are șansa de a pune mâna pe trofeul cu numărul 101 din cariera sa. Recent, „Nole” a devenit cel mai vârstnic jucător de tenis care câștigă un meci în Masters 1000.

Cifre fabuloase pentru Carlos Alcaraz. Spaniolul și-a doborât un record greu de egalat

cifre-fabuloase-pentru-carlos-alcaraz.-spaniolul-si-a-doborat-un-record-greu-de-egalat

Carlos Alcaraz, numărul unu în tenisul mondial, și-a doborât recordul personal de meciuri câștigate într-un sezon (66), iar azi, împotriva americanului Taylor Fritz, va căuta cea de-a 67-a victorie și al optulea titlu, în zece finale jucate în acest an. El este în ultimul act al turneului ATP 500 de la Tokyo, după ce l-a învins pe norvegianul Casper Ruud în semifinale, cu 3-6, 6-3 și 6-4. Fritz a ajuns în finală după ce a trecut de Jenson Brooksby. Carlos Alcaraz luptă cu recordurile Câștigător a 23 de titluri ca profesionist, Alcaraz (22 ani) a fost campion în 2025 la ATP 500 de la Rotterdam, Masters 1.000 de la Monte Carlo și Roma, Roland Garros, ATP 500 la Queen’s, Masters 1.000 de la Cincinnati și US Open. Anul acesta a pierdut doar finala ATP 500 de la Barcelona și ultimul act de la Wimbledon. În ceea ce privește meciurile, Alcaraz a câștigat 66 dintre cele 73 jucate în acest sezon, ceea ce reprezintă un procent de victorii de 90,4%. El a pierdut doar șapte meciuri, fiind învins de Sinner (2), Rune, Goffin, Draper, Djokovic și Lehecka. Poate lua cel mai mare premiu din istoria tenisului Indiferent de ce se va întâmpla în meciul cu Taylor Fritz, Carlos Alcaraz are deja în buzunar biletele pentru Turneul Campionilor. El și Jannik Sinner sunt calificați la mare competiție care începe pe 9 noiembrie la Torino și care pune la bătaie premii uriașe. Organizatorii au stabilit un premiu total record de 15,5 milioane de dolari. Dacă un jucător va reuși să câștige toate cele cinci meciuri, va pleca acasă cu 5.071.000 de dolari, cel mai mare premiu din istorie. Cu 71.000 de dolari mai mult decât banii pe care Alcaraz i-a încasat după ce a câștigat US Open. Adjudecarea trofeului i-ar aduce lui Alcaraz un nou record. El a câștigat deja 15,631,652 dolari în 2025 și poate deveni primul tenismen din istorie cu încasări de peste 20 de milioane de dolari într-un an. Ceea ce ar confirma previziunile specialiștilor, care cred că spaniolul poate ajunge la 300 de milioane de dolari câștigați din tenis în cariera sa.

Signor Țiriac, per favore, parla con me! Vorbește cu mine. Un tânăr de 15 ani s-a dus direct la magnatul român, iar acum e celebru în toată lume.

signor-tiriac,-per-favore,-parla-con-me!-vorbeste-cu-mine-un-tanar-de-15-ani-s-a-dus-direct-la-magnatul-roman,-iar-acum-e-celebru-in-toata-lume.

Un jucător italian de tenis, pe vremea când avea doar 15 ani, i-a cerut sfatul lui Ion Țiriac, considerat de mulți drept una dintre legendele „sportului alb”. Acum, Jannik Sinner a ajuns locul 2 mondial și își construiește singur un drum spre „Hall of Fame-ul” tenisului. Ion Țiriac a oferit un interviu recent pentru iAMSport, în care a discutat despre prima lui interacțiune cu Jannik Sinner, pe vremea când italianul avea doar 15 ani. Miliardarul l-a lăudat pe tenismen pentru „tupeul” lui care l-a dus pe culmile gloriei. Ion Țiriac, model pentru Jannik Sinner la vârsta de 15 ani Într-o întâlnire surprinzătoare din urmă cu câțiva ani, pe vremea când Jannik Sinner abia bătea la ușile tenisului profesionist, italianul s-a întâlnit cu Ion Țiriac, cu care a discutat câteva cuvinte. Miliardarul a povestit ce au vorbit cei doi și cum l-a ajutat apoi pe italian, făcându-i lobby la Federația Italiană de Tenis. „Când Sinner avea 15 ani, el avea un antrenor care stătea în Italia, dar lângă Monte Carlo. Tot venea: «Mister Țiriac! Mister Țiriac! Copilul ăsta e foarte bun!». L-am văzut, lovea bine mingea și era ciudat de tăcut pentru un italian. La un moment dat au venit iar și Sinner, care era foarte tânăr, mi-a spus: «Signor Țiriac, per favore, parla con me!». «Vorbește cu mine», adică să discut cu el, nu cu antrenorul. Avea doar 15-16 ani, eu eram cine eram. M-a impresionat. Acum, când mă vede, își ridică pălăria. Le spusesem de atunci celor din federația italiană: «Ăsta este! El poate să câștige un Grand Slam!». El e italian, dar vorbește mai bine limba germană decât italiană. Mentalitatea lui e de german, de anglo-saxon, o concentrare foarte mare pe lângă marele talent”, a spus Ion Țiriac, conform sursei de mai sus. Jannik Sinner, rivalitate de moarte cu Carlos Alcaraz După ce tenisul mondial a fost popularizat de-a lungul timpului prin multe rivalități de succes, cum ar fi Agassi vs. Sampras, Federer vs. Nadal, Djokovic vs. Federer, Connors vs. McEnroe sau Bjorn Borg, care recent și-a lansat propria carte, versus Connors, acum e rândul lui Jannik Sinner să fie cap de afiș. Tânărul italian de 22 de ani este rivalul de moarte al lui Carlos Alcaraz, deoarece cei doi s-au întâlnit frecvent în momente cheie ale celor mai importante turnee. Pe parcursul acestui an, cei doi s-au întâlnit de cinci ori, iar spaniolul s-a impus în 4 dintre partide. Ba mai mult, cei doi au fost protagoniști în finalele a trei turnee de Grand Slam anul acesta, la Roland Garros și US Open, ambele câștigate de Alcaraz, și la Wimbledon, acolo unde Jannik Sinner a triumfat. În total, de-a lungul timpului, cei doi s-au întâlnit de 16 ori, iar spaniolul a câștigat de 11 ori.