Guvernul Siegfried Mureșan: Lista completă a miniștrilor propuși

guvernul-siegfried-muresan:-lista-completa-a-ministrilor-propusi

Premierul desemnat Siegfried Mureșan și-a prezentat vineri, 25 septembrie, lista completă de miniștri care vor face parte din Guvernul său, în cazul în care acesta va fi învestit de Parlament. Dintre cele 16 ministere, șapte sunt ale PNL, cinci ale USR, trei ale UDMR, iar unul dintre ele îi revine unui ministru independent. Este vorba de Ministerul Justiției, care va fi condus de fosta judecătoare Andrea Chiș, susținută de toate cele trei partide. De asemenea, câte un ministru de la fiecare partid va ocupa și funcția de viceprim-ministru.  Loading … Mai mult de jumătate dintre miniștrii lui Siegfried Mureșan au fost și în Guvernul demis al lui Bolojan Europarlamentarul a anunțat, printr-o postare pe pagina personală de Facebook, lista oficială a celor 16 miniștri care vor face parte din următorul Executiv cu puteri depline, în cazul în care va trece de votul Parlamentului. Pe lângă cele 16 nume, Mureșan a menționat și persoana care va ocupa funcția de Secretar general al Guvernului, cu rang de ministru. Este vorba de inginerul Dan Reșitnec, din partea USR. Ministerul Afacerilor Interne și viceprim-ministru: Mircea Abrudean (PNL) Minsiterul Apărării Național și viceprim-ministru: Radu Miruță (USR) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și viceprim-ministru: Tanczos Barna (UDMR) Ministerul Justiției: Andrea Chiș (independentă) Ministerul Finanțelor: Alexandru Nazare (PNL) Ministerul Afacerilor Externe: Oana Țoiu (USR) Ministerul Sănătății: Oana Gheorghiu (PNL) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii: Cătălin Drulă (USR) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: Cseke Attila (UDMR) Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale: Raluca Turcan (PNL) Minsiterul Investițiilor și Proiectelor Europene: Dragoș Pîslaru (PNL) Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului: Irineu Darău (USR) Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: Diana Buzoianu (USR) Ministerul Energiei: Sebastian Burduja (PNL) Ministerul Culturii: Bulcsu Koppany Ötvös (UDMR) Ministerul Educației și Cercetării: Mihai Dimian (PNL) Secretar general al Guvernului, cu rang de ministru: Dan Reșitnec (USR) În afară de Mircea Abrudean, Cătălin Drulă, Andrea Chiș, Raluca Turcan, Sebastian Burduja, Bulcsu Koppany Ötvös și Dan Retișnesc, toți au făcut parte, într-o formă sau alta, din Guvernul condus de Ilie Bolojan și demis la începutul lunii mai. Siegfried Mureșan | Sursa foto: Mediafax „Am propus oameni competenți, serioși și pregătiți să își asume responsabilitatea” / „Mâine facem următorul pas” „Aceasta este echipa cu care mergem în fața Parlamentului României. Am propus pentru fiecare minister oameni competenți, serioși și pregătiți să își asume responsabilitatea guvernării. Avem în față multă muncă. Oamenii așteaptă de la noi rezultate concrete, iar fiecare ministru are obiective clare și știe ce are de făcut pentru a le obține. Mâine depunem programul de guvernare și lista Guvernului și facem următorul pas pentru învestirea unui Guvern stabil și pregătit să înceapă munca din prima zi”, a scris Siegfried Mureșan în postarea publicată pe Facebook. Siegfried Mureșan | Sursa foto: Mediafax Surpriza USR : Cătălin Drulă, în madatul căruia nu s-a inaugurat niciun km de autostradă, se întoarce chiar la Transporturi Cea mai mare surpriză din Guvernul Mureșan vine de la USR. A fost readus în prim-plan Cătălin Drulă, propus la Ministerul Transporturilor. Este vorba de același omu căruia i se mai spunea și ,,zero kilometri’’, aluzie la faptul că, în mandatul său din perioada decembrie 2020 – septembrie 2021, nu s-a construit niciun kilometru de autostradă. „Am demonstrat că putem guverna altfel: cu rezultate, nu cu promisiuni. Miniștrii USR au livrat reforme pe care România le aștepta de ani de zile, iar votul de astăzi le reconfirmă mandatul. Intrăm în Guvernul Mureșan cu un obiectiv simplu: banii publici bine gestionați și un trai mai bun pentru fiecare român”, a declarat președintele USR, Dominic Fritz. Cătălin Drulă, propus de USR ca ministru al Transporturilor Aripa conservatoare din PNL, care a cerut susținere pentru Mureșan, „decapitată” complet de Ilie Bolojan Pe de altă parte, în lista propusă de liberali se află doar nume care fac parte din aripa partidului care îl susține pe liderul Ilie Bolojan. Niciunul dintre „disidenții” din grupul conservator al liberalilor – care i-au îndemnat pe parlamentari să voteze Guvernul Mureșan – nu a fost inclus în schema de guvernare. De asemenea, membrii Biroului Politic Național al PNL au validat în unanimitate programul de guvernare prezentat de europarlamentarul desemnat pentru a forma următorul Executiv cu puteri depline.

Mureșan depune azi programul de guvernare. Documentul integral

muresan-depune-azi-programul-de-guvernare.-documentul-integral

Premierul desemnat Siegfried Mureșan depune sâmbătă, 26 septembrie, la Parlament, programul său de guvernare și lista de miniștri pe care a alcătuit-o împreună PNL, USR și UDMR. Europarlamentarul a ajuns la sediul Parlamentului, însă le-a transmis jurnaliștilor care îl așteptau că va face declarații după ce încheie demersurile oficiale prin care solicită votul de învestire. Documentul integral al programului de guvernare poate fi citit AICI.  Loading … Siegfried Mureșan, Cătălin Drulă și Tanczos Barna au ajuns la Parlament pentru depunerea programului de guvernare Alături de europarlamentarul PNL, au fost prezenți la sediul Parlamentului și Cătălin Drulă, propus de USR pentru Ministerul Transporturilor, Tanczos Barna, propunerea UDMR pentru funcția de vicepremier și pentru cea de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv Bulcsu Koppany Ötvös, propus tot de UDMR, la Minsiterul Culturii. Atac nou la adresa lui Sorin Grindeanu, cu câteva ore înainte de a se prezenta la Parlament: „Degeaba îmi cere să îmi depun mandatul” Cu câteva ore înainte de a se prezenta la sediul Parlamentului, europarlamentarul a postat, pe pagina personală de Facebook, un mesaj care îl vizează direct pe liderul PSD, Sorin Grindeanu. Mureșan îi transmite acestuia că „degeaba îi cere, în fiecare zi, să își depună mandatul”, întrucât nu va da înapoi decizia de a cere votul de învestire pentru noul Guvern. „Domnul Grindeanu îmi cere degeaba, în fiecare zi, să îmi depun mandatul. Dacă am spus odată că nu îl depun, atunci nu îl depun. Fac ce spun: mergem la vot în Parlamentul României. Abia aștept să prezint oamenilor viziunea mea pentru România”, a scris Siegfried Mureșan în postarea publicată pe Facebook. Mai mult de jumătate dintre miniștrii lui Siegfried Mureșan au fost și în Guvernul demis al lui Bolojan Siegfried Mureșan și-a prezentat vineri, 25 septembrie, lista completă de miniștri care vor face parte din Guvernul său. Dintre cele 16 ministere, șapte sunt ale PNL, cinci ale USR, trei ale UDMR, iar unul dintre ele îi revine unui ministru independent. Este vorba de Ministerul Justiției, care va fi condus de fosta judecătoare Andrea Chiș, susținută de toate cele trei partide. De asemenea, câte un ministru de la fiecare partid va ocupa și funcția de viceprim-ministru.

S-a rupt lanţul de iubire dintre Ciprian Ciucu şi Cătălin Drulă. Ciucu: „Eu sunt genul ăla mai fraier. Deşi, nevastă-mea spune că iar sunt prost”

s-a-rupt-lantul-de-iubire-dintre-ciprian-ciucu-si-catalin-drula-ciucu:-„eu-sunt-genul-ala-mai-fraier.-desi,-nevasta-mea-spune-ca-iar-sunt-prost”

Ciprian Ciucu şi Cătălin Drulă au fost odată prieteni buni, însă campania electorală precedentă pare să fi slăbit balamalele relaţiei strânse pe care au avut-o cândva. Ciucu a declarat în emisiunea Insider Politic, de sâmbătă, la Prima TV, că n-a mai vorbit cu Drulă de la alegerile pentru Capitală, chiar dacă susţine că el este „genul ăla mai fraier, care atunci când apreciază pe cineva – chiar dacă este rănit prin ceea ce s-a spus şi cum s-a spus – am tendinţa de multe ori să trec peste şi să uit”.  Ciucu a declarat pentru Insider Politic că a fost deranjat de filmul realizat de Drulă în care sugera indirect că Ciucu ar fi dat o aprobare pentru ridicarea unui bloc în condiţii nu tocmai legale; clip în care apare şi preşedintele Nicuşor Dan şi fostul ministru USR al Sănătăţii, Vlad Voiculescu. De la alegeri nu au mai discutat cei doi, a mai spus Ciucu, însă acesta spune că „nu ştiu, nu cred”, atunci când este întrebat dacă a rupt prietenia cu Drulă. Potrivit primarului general al Bucureştiului, el  mai are tendinţa să treacă peste anumite aspecte, când e vorba de prieteni, dar soţia sa e veşnic pe fază ca să-i amintească acele aspecte pe care Ciucu le poate trece cu vederea. „Eu sunt genul ăla mai fraier, care atunci când apreciază pe cineva – chiar dacă este rănit prin ceea ce s-a spus şi cum s-a spus – am tendinţa de multe ori să trec peste şi să uit, deşi nevastă-mea spune că iar sunt prost. Genul ăla de prost în sensul că eu sunt ăla fraier, în sensul că iert repede, ştiţi? M-a deranjat enorm ce-a făcut Cătălin în campanie”. Ciprian Ciucu speră ca prietenul său Drulă să aibă „forța să se reinventeze” „Îi doresc o revenire, poate şi în Bucureşti. Nu exclud. I-am zis, i-am zis, i-am zis: «Începe cu un sector. Ia-o de jos. Nu mai arde etape!». Le-am zis şi altora. Şi sunt în postura să zic asta. Am început consilier general. Nu eram ministru, nu eram deputat, nu eram nimic. Eram un simplu consilier general din ăia 55 care i-am făcut opoziţie Gabrielei Firea”, mai spune Ciucu. În campania trecută, Drulă la acuzat pe Ciucu că se foloseşte de sondaje ca să manipuleze opinia publică, pentru ca apoi, prin clipul eliberat în spaţiul public în care apărea şi Nicuşor Dan, să lase impresia că Ciucu este vinovat pentru haosul urbanistic. „Ciprian, nu așa! Nu așa se duce lupta, cu mijloacele pe care le-ai folosit și în campania lui Ciucă. Ai demnitatea și bărbăția să vii la o dezbatere! Vino în fața oamenilor și lasă manipulările și aroganța”,  transmitea în noiembrie Cătălin Drulă pe Facebook.  La rândul său, Ciucu a declarat că este deranjat de atitudinea lui Drlă, mai ales că faptele de care încearcă să-l facă răspunzător ştie că nu sunt reale. „Mă deranjează ce spune. Mă deranjează, că ştie că nu-i adevărat. Ştie care-i adevărul. Mă deranjează că a dat drumul la o campanie negativă, el ştiind adevărul. Eu am oprit campania negativă împotriva lui. Nu o face asumat, adică nu spune el, asumat, dar se spun fel şi fel de lucruri care nu sunt adevărate. Mă deranjează, dar sper ca împreună să trecem peste această campanie şi să ne putem privi unul pe celălalt în ochi. Pot înțelege disperarea lui Cătălin Drulă, aflat pe locul 4 in competiție, pot înțelege până și anumite exagerări, dar să minți cu bună știință, asta nu mai pot înțelege!”, declara şi Ciucu, la vremea respectivă.  RECOMANDAREA AUTORULUI: Candidatul la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, îl ironizează pe contracandidatul său Cătălin Drulă: ”Nu vreau să mă ascund după pantalonii niciunui om politic” Ciprian Ciucu nu i-a cerut lui Drulă să se retragă din cursa pentru Primărie: „Dacă era un candidat unic PNL-USR nu mai aveam emoții”

Nicușor Dan adâncește misterul votului la Primăria Capitalei. A fost Drulă sau Ciceală? Președintele îi dă replica lui Ciucu: „Trebuie să te și bazezi pe ce vorbești”

nicusor-dan-adanceste-misterul-votului-la-primaria-capitalei.-a-fost-drula-sau-ciceala?-presedintele-ii-da-replica-lui-ciucu:-„trebuie-sa-te-si-bazezi-pe-ce-vorbesti”

Nicușor Dan, președintele României, a fost întrebat de jurnaliști – în conferința de presă organizată de la Paris – și despre momentul controversat din jurul votului pentru Primăria Capitalei de duminică, atunci când Ciprian Ciucu, actualul primar al Capitalei, a precizat că președintele României ar fi votat-o pe Ana Ciceală și nu pe Cătălin Drulă.  „În orice meserie ai, trebuie să te și bazezi pe ce vorbești”, a explicat președintele în timpul vizitei la Paris. Ciprian Ciucu: „Nicușor Dan a votat cu Ana Ciceală” Actualul primar al Capitalei a dat duminică seara, extrebat de un reporter dacă consideră că președintele Nicușor Dan l-a votat, un răspuns halucinant: „Știu că a votat cu Ana Ciceală.” Sursă foto: Gândul Ciprian Ciucu aruncă bomba serii: „Nicușor Dan a votat cu Ana Ciceală” Nicușor Dan, întâlnire crucială pentru securitatea României cu Emmanuel Macron. Președintele francez vine în România în 2026  După ce i s-a cerut demisia, Diana Buzoianu răspunde cu clasicele refrene USR-iste: „mafia”, „reforma”, „nu voi fi șantajată”

Alegeri Primăria Capitalei. Ce educație și ce experiențe profesionale au candidații

alegeri-primaria-capitalei.-ce-educatie-si-ce-experiente-profesionale-au-candidatii

Duminică, 7 decembrie, locuitorii Bucureștiului se prezintă la secțiile de votare pentru a-și alege viitorul Primar General al Capitalei. Potrivit deciziei oficiale a comisiei electorale, doar 17 candidaturi din cele depuse au fost validate pentru alegerile la Primăria Capitalei 2025. Pentru a cunoaște istoricul unui candidat la alegerile pentru Primărie, este important de menționat și ce educație și formare, ce experiență profesională au avut, dar și ce profesie au în prezent, principalii candidați care se luptă pentru fotoliul de Primar General. Potrivit ultimelor sondaje de opinie publicate de casele mari de sondaje, câțiva dintre candidați se remarcă prin scorurile mai mari, și care îi aduc mai aproape de a ieși favoritul bucureștenilor în această cursă. Ultimul sondaj CURS privind competiția pentru Primăria Capitalei, făcut public miercuri, 3 decembrie, cu puțin timp înainte de votul de duminică, arată o confruntare extrem de strânsă între candidații de top. Datele arată că Daniel Băluță, reprezentantul PSD și actualul primar al Sectorului 4, ar fi creditat cu 26% din intențiile de vot. Pe poziția a doua se plasează Ciprian Ciucu, candidatul PNL și edilul Sectorului 6, care ar obține 23%, fiind urmat foarte aproape de Cătălin Drulă. Candidatul USR ar aduna 22%. A patra în clasament conform sondajului este Anca Alexandrescu, candidată independentă susținută de AUR. Jurnalista de la Realitatea Plus ar obține 17% din voturi. Urmează Ana Ciceală, candidată din partea SENS, cu o susținere de 7%. Pe ultima poziție menționată se află George Burcea, candidatul POT, care ar obține un scor de 4%. Pentru a cunoaște omul din spatele candidatului, educația și formarea sunt elementele de bază și reprezentative pentru un viitor Primar General al Capitalei. Daniel Băluță Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, s-a născut în București, a absolvit în 1995 Liceul Ion Creangă la profilul Matematică Informatică, iar în intervalul 1995-2001 a urmat cursurile Facultății de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină Carol Davila, conform CV-ului său. El a preluat conducerea Sectorului 4 în iunie 2016, fiind reales pentru încă două mandate succesive, în 2020 și 2024, ceea ce înseamnă că se află acum la al treilea mandat. În 2004, Băluță a obținut calificarea de medic specialist în Stomatologie Generală, iar din 2006 a început activitatea didactică în calitate de asistent universitar la Facultatea de Stomatologie a Universității de Medicină Carol Davila, în cadrul catedrei de Ortopedie restauratoare. Între 2003 și 2012 a activat ca medic practician și a fost asociat și administrator al firmei S.C. BD MEDICAL 2002 S.R.L. Cariera sa politică a început în 2012, când a devenit consilier local în cadrul Consiliului Local al Sectorului 4. În perioada iulie 2013-iunie 2016 a ocupat funcția de viceprimar, iar din iunie 2016 până în prezent conduce administrația Sectorului 4 din partea PSD, având nouă ani în această poziție. Ciprian Ciucu Primarul Sectorului 6, originar din Pitești, a urmat cursurile Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Științe Politice, între anii 1996 și 2000, obținând diploma în Științe Politice, conform CV-ului său. Tot la SNSPA, el a finalizat în 2001 un master în Politici Publice și Integrare Europeană. La capitolul „Competenţe şi abilităţi sociale” menționează lucrul eficient în echipă și relaționarea bună cu oamenii, seriozitatea și responsabilitatea, precum și colaborarea armonioasă cu persoane din medii diferite. În CV-ul său, la „Competenţe şi aptitudini organizatorice”, apare experiența de management dobândită în cadrul unor echipe de proiect și calități de leadership formate prin programul Young Leaders al Institutului ASPEN România. La începutul carierei, între martie 2000 și februarie 2001, Ciucu a lucrat în cadrul departamentului de Relații Publice al Președinției, ocupându-se de relația cu presa, redactarea comunicatelor și organizarea conferințelor și evenimentelor de presă. Între 2007 și 2013, Ciucu a fost profesor invitat la Universitatea din București, unde a predat Managementul Proiectelor. Deține o experiență în formare profesională pentru dezvoltarea politicilor publice, management și planificare strategică. Ciprian Ciucu a fondat Centrul pentru Dezvoltare Urbană și Teritorială, activ în perioada 2014-2019. Ca specialist în consultanță, el a participat timp de peste un deceniu la proiecte de reformă administrativă susținute de diverse instituții, printre care Comisia Europeană, Banca Mondială și UK Aid, dar și la proiecte desfășurate în state din Europa de Est și din Balcanii de Vest. Ciucu a fost, de asemenea, cofondator și director al Centrului Român de Politici Europene, unul dintre cele mai influente think tank uri din România, în intervalul 2009-2015. Înainte de a deveni edilul Sectorului 6, în octombrie 2020, el a condus Agenția Națională a Funcționarilor Publici în perioada 2019-2020. Ciucu are o vastă experiență în zona societății civile și în consultanța acordată administrației publice. Cătălin Drulă Cătălin Drulă este programator la bază, deține mai multe brevete de inventator, și a înființat o organizație care monitoriza proiectele de autostrăzi ale statului. Drulă a absolvit Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din București în 1999, apoi a studiat la Universitatea din Toronto, unde a finalizat studiile universitare în 2002 și un program de master în 2005. Este fondatorul Asociației Pro Infrastructura, pe care a coordonat-o în 2015, organizație dedicată supravegherii proiectelor de autostrăzi și semnalării blocajelor administrative. Conform CV-ului său, a fondat și a condus Personal Networks SRL între 2006 și 2008, firmă care a dezvoltat platforma tehnologică ProxyCast pentru marketing de proximitate prin Bluetooth. Drulă a lucrat ca inginer software și specialist în procesarea semnalelor la Cresta Technologies între 2008 și 2010, continuând următorii ani în domeniu. În 2016 a intrat în echipa guvernamentală condusă de Dacian Cioloș, ocupând poziția de consilier de stat pe domeniul infrastructurii de transport. Tot în 2016 a candidat pe listele USR și a devenit deputat de Timiș. Între 2017 și 2019 a condus Comisia pentru Tehnologia Informației din Camera Deputaților. A obținut un nou mandat parlamentar în 2020, candidând din partea Alianței USR PLUS. A făcut  parte din Guvernul condus de Florin Cîțu și a preluat portofoliul Transporturilor în decembrie 2020. În septembrie 2021, el și alți miniștri USR PLUS au părăsit Guvernul, invocând lipsa de încredere în premier. În 2024 și-a continuat activitatea legislativă în urma unui nou mandat,

Averi oficiale și averi invizibile: radiografia candidaților la Primăria Capitalei

averi-oficiale-si-averi-invizibile:-radiografia-candidatilor-la-primaria-capitalei

Funcția a devenit vacantă după câștigarea alegerilor prezidențiale de către fostul edil al Bucureștiului, iar mandatul rezultat va acoperi perioada rămasă până la alegerile locale din 2028. Au fost validați oficial de Biroul Electoral al Municipiului București 17 candidați în cursa pentru Primăria Capitalei. Ei reprezintă partide parlamentare, formațiuni mici su sunt independenți. Ulterior, doi dintre aceștia – Eugen Teodorovici și Vlad Gheorghe – s-au retras din cursă, însă doar declarativ. Numele lor au rămas pe buletinele de vot, retragerile fiind anunțate mult după tipărirea documentelor. Un al treilea candidat, Alexandru Zidaru, s-a retras anterior, astfel că nu figurează pe buletinul de vot. Alegeri pentru un oraș cu peste 2 milioane de locuitori  Alegerile se desfășoară într-un singur tur, iar candidatul cu cele mai multe voturi obținute duminică va conduce Primăria Capitalei în următorii ani. Într-un oraș cu peste 2 milioane de locuitori și cu nevoi critice de modernizare în infrastructură, mobilitate și servicii publice, miza acestui vot este uriașă. Potrivit deciziei CCR din 29 mai 2025, publicarea declarațiilor de avere şi interese nu mai este obligatorie pentru demnitari şi candidați. Prin urmare, niciunul dintre candidați nu a mai fost obligat să-și pună la dispoziția cetatenilor declarația averii odată cu depunerea candidaturii. În analiza umătoare sunt incluși doar candidații pentru care aceste informații au fost accesibile prin natura funcției publice deținute, la nivelul anului 2024, și a datelor comunicate în spațiul public. Daniel Băluță, 48 de ani, candidat PSD la Primăria Capitalei Este primarul Sectorului 4, aflat la al treilea mandat. Potrivit declarației de avere depusă în decembrie 2024, Băluță deține împreună cu familia 8.418 mp teren intravilan și 4.854 mp de teren agricol în București, Câmpina și Lăpușel (Maramureș). Cel mai recent teren, în București, are 294 mp și a fost primit sub formă de donație, în 2023, de soția sa, Băluță Alexandra Andreea. Patrimoniul familiei Băluță, pe hârtie În declarația de avere sunt menționate două locuințe aflate în proprietatea familiei: o casă de 269 mp în București, dobândită în 2023 prin donație, pe numele soției, precum și o locuință în Lăpușel (Maramureș), în coproprietate cu rude, obținută prin moștenire. În categoria bunurilor de valoare sunt menționate bijuterii, ceasuri și tablouri evaluate la 15.000 de euro. Conturile bancare deschise la Raiffeisen Bank și Banca Transilvania, în lei, euro și dolari, au un sold cumulat de aproximativ 200.000 lei, la care se adaugă o poliță de investiții de la NN Asigurări în valoare de 111.024 lei, precum și un împrumut acordat unei persoane fizice, în valoare de 50.000 lei. Venituri declarate pentru 2023 Băluță figurează ca asociat cu 50% la AAB Spektra Dent SRL și ca vicepreședinte al Partidului Social Democrat. De asemenea, este asistent universitar și membru al Colegiului Medicilor Stomatologi din România, însă ambele activități sunt suspendate pe durata mandatului de primar. Veniturile declarate pentru anul fiscal 2023 sunt de aproximativ 198.000 lei din salariul de primar și 170.895 lei din dividende. Soția sa a încasat în același an peste 170.000 lei din salarii și dividende. Transferuri de proprietăți în familie Patrimoniul declarat la finalul anului 2024 este deținut în mare parte de soția primarului și, în cazul terenurilor și al locuinței din Maramureș, în coproprietate cu rude. În 2023, Daniel Băluță a înstrăinat prin donație către soția sa un teren intravilan și o casă de locuit, fiecare evaluată la 161.206 euro. În același an, a fost vândut un apartament către părinții primarului, Marin și Florica Băluță, pentru suma de 174.305 lei. Nimic pe numele primarului. Un portofoliu imobiliar de excepție în familie Tot în 2023, părinții primarului Daniel Băluță (ambii pensionari) au cumpărat, într-o singură zi, șapte apartamente și un penthouse cu locuri de parcare și boxe. O anchetă recentă, realizată de Public Record și Snoop.ro, arată că valoarea tranzacțiilor se ridică la circa 500.000 de euro. Imobilele fac parte din complexul rezidențial-comercial Grand Arena Residence. Dezvoltat în imediata apropiere a Grand Arena Mall, complexul a fost construit cu autorizații emise de instituția condusă de fiul lor. Ancheta ridică semne de întrebare privind proveniența sumelor, în condițiile în care veniturile părinților pensionari – pe care Băluță îi descrie ca „doi oameni simpli” – nu par să justifice un asemenea nivel de achiziții. La finalul anului 2024, Daniel Băluță nu declară nicio locuință sau datorie bancară pe numele său personal. Cătălin Drulă, 44 de ani, candidat USR la Primăria Capitalei Deputat USR și fost ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă și-a construit averea mai ales prin investiții pe piețele financiare. În declarația de avere din decembrie 2024 apare o singură proprietate imobiliară: un teren intravilan de 1.490 mp în Mogoșoaia, achiziționat în 2014. La bunuri mobile este menționat un autoturism BMW, fabricat în 2012. 2,5 milioane de dolari în acțiuni peste Ocean Portofoliul financiar al politicianului este, însă, de departe componenta dominantă. Drulă deține conturi și active în mai multe valute, gestionate prin bănci și platforme din România și din străinătate. În document este trecut un pachet de 80.781 de acțiuni la compania americană Zipline International Inc., evaluat la peste 2,5 milioane de dolari, care reprezintă cea mai mare parte a averii sale declarate. Investiții pe mai multe fronturi Pe lângă acest pachet, în declarație sunt menționate titluri de stat în valoare de aproximativ 312.167 de dolari, precum și fonduri de investiții de peste 249.000 de dolari. De asemenea, Drulă deține acțiuni la companii din domenii diverse – de la energie și utilități până la transport aerian și bănci. Majoritatea pachetelor au valori individuale de ordinul miilor sau zecilor de mii de lei. Printre emitenți se numără Hidroelectrica, Transgaz, Transelectrica, Banca Transilvania, BRD, Premier Energy, precum și companii din transportul aerian, cum ar fi Lufthansa. Un român fără datorii Declarația nu indică datorii la bănci și nici alte obligații financiare semnificative. În ceea ce privește veniturile declarate pentru anul fiscal 2023, sumele provin în principal din indemnizația de deputat- peste 140.000 de lei. La acestea se adaugă dobânzi, dividende și câștiguri din tranzacții bursiere. Familia nu declară venituri comune suplimentare. La finele lui 2024, Cătălin Drulă împrumutase USR

Piloasa Alina Gîrbea, cumnata lui Cătălin Drulă, a fost numită abuziv în funcția de secretar de stat în MIPE! Femeia este imaginea fidelă a incompetenței

piloasa-alina-girbea,-cumnata-lui-catalin-drula,-a-fost-numita-abuziv-in-functia-de-secretar-de-stat-in-mipe!-femeia-este-imaginea-fidela-a-incompetentei

Alina Gîrbea, cumnata păduchelui Cătălin Drulă, a fost numită abuziv în funcția de secretar de stat în MIPE. Aceasta nu are competențe și nu a lucrat niciodată cu fondurile europene Deși premierul Ilie Bolojan susține sus și tare că el nu face altceva decât să muncească pentru bunăstarea poporului român, numirea Alinei Gîrbea în funcția de secretar de stat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene este dovada că tot ce contează sunt relațiile politice, rudeniile, pilele și devalizarea României pas cu pas. Deși, în țară, există profesioniști care pot ocupa o astfel de funcție, păduchele Cătălin Drulă a plasat-o pe cumnata Alina Gîrbea în funcția-cheie pentru propriile beneficii și probabil pentru viitoarele manevre pe bani europeni, plănuite de USR. Piloasa Alina Gîrbea, cumnata lui Cătălin Drulă, numită abuziv în funcția de secretar de stat în MIPE Numirea Alinei Gîrbea, cumnata lui Cătălin Drulă, în funcția de secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) ridică, în continuare, numeroase semne de întrebare privind competența sa. Piloasa de la MIPE nu are nicio experiență relevantă în domenii esențiale pentru această poziție, cum ar fi: managementul programelor cu fonduri europene, coordonarea financiară a investițiilor publice, elaborarea și implementarea PNRR, gestionarea autorităților de management, legislație bugetară sau administrație publică națională! Deci e o incompetentă care este plătită doar pentru că este cumnata păduchelui Drulă. Cu ce se poate lăuda Alina Gîrbea? Cu faptul că a ajuns să ocupe funcția de secretar de stat, deși habar nu are ce înseamnă să lucrezi cu fonduri europene, pentru că aceasta a fost consilier parlamentar, funcționar la Comitetul Economic și Social European, apoi membru în cabinete din Parlamentul European și responsabil de comunicare în cadrul Comisiei Europene. Activitatea sa s-a concretizat, în decursul anilor, pe monitorizare politică, redactare de discursuri, analiză de politici europene și organizare de evenimente. Adică, o astfel de experiență poate să fie utilă cel mult în zona de relații internaționale sau comunicare, nicidecum pentru a ocupa funcția de secretar de stat în MIPE. Alina Gîrbea nu are ce căuta în MIPE! Ilie Bolojan, Nicușor Dan și Cătălin Drulă susțin incompetența Trebuie precizat că funcția de secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene presupune experiență tehnică nu pe comunicare, ci în funcționarea autorităților de management, în sistemele MySMIS, în procedurile de absorbție, audit și control financiar. Alina Gîrbea nu are aceste competențe. Mai mult, aceasta nu a dat niciodată niciun concurs și nici nu a fost angajată nici la Parlamentul European, nici la Comisia Europeană. Cumnata lui Drulă s-a ocupat de consiliere și comunicare și nu a ocupat funcții executive sau administrative. Iar, din această cauză, este din ce în ce mai clar și incontestabil faptul că prin această numire urmează o manevră de sute de milioane de euro. Mai exact, cotidianul BZI a aflat pe surse faptul că a fost dată undă verde pentru copierea bazei de date a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), iar acest lucru este numit „incident de securitate”. Paravanul este un așa-zis proiect, care se va dovedi a fi unul fraudulos, prin care se vizează crearea unui site și a unei aplicații de 100 de milioane de euro. Pentru a nu crea suspiciuni și pentru a justifica motivele pentru care această bază de date a fost copiată, s-a prezentat populației faptul că MIPE dorește doar transparentizarea proiectelor din Programul Național de Redresare și Reziliență. Însă, se pare că situația a început să fie investigată de SRI, iar STS (Serviciul de Telecomunicații Speciale) va fi tras de „mânecă”. Mai mult, sursele reporterilor BZI au transmis că, recent, șeful STS, Ionel-Sorin Bălan, s-a deplasat personal la MIPE pentru a mușamaliza toată situația. Deci, ar trebui Parchetul General să își facă treaba și să înceapă să ancheteze aceste numiri abuzive. Astfel, piloasa Alina Gîrbea, cumnata lui Cătălin Drulă, a fost numită abuziv în funcția de secretar de stat în MIPE. Aceasta nu are competențe și nu a lucrat niciodată cu fondurile europene. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Ana Ciceală spune că Nicuşor Dan nu i-a cerut retragerea din cursa pentru Capitală: Nu mi-ar cere niciodată aşa ceva”

ana-ciceala-spune-ca-nicusor-dan-nu-i-a-cerut-retragerea-din-cursa-pentru-capitala:-nu-mi-ar-cere-niciodata-asa-ceva”

Ana Ciceală a declarat marți că preşedintele Nicuşor Dan nu i-a cerut să se retragă din competiţia pentru Primăria Capitalei. În privinţa situației în care Cătălin Drulă a apărut în campania de până acum alături de Nicuşor Dan, candidata consideră că mișcarea este parte a unor iniţiative electorale. Întrebată la Europa FM despre o posibilă cerere de retragere venită din partea președintelui, Ana Ciceală și-a menținut poziția, declarând că „nu, şi vă pot asigura că nu mi-ar cere niciodată aşa ceva. Îl cunosc de atâţia ani”. Ana Ciceală a vorbit și despre anii în care a lucrat alături de Nicuşor Dan. „Noi am lucrat împreună, în echipa lui apropiată, zece ani, am fost la Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, înainte să intru în politică, am fondat împreună cu alţii un partid, unul era Salvaţi Bucureştiul în 2015. Am lucrat în majoritate şi în echipă, în ultimii patru ani la Primăria Capitalei, eu am fost preşedinta Comisiei de Mediu”, a spus Ciceală. Referitor la fotografia publicată de Cătălin Drulă împreună cu președintele Nicușor Dan, candidata de la SENS a refuzat să discute. „Nu vreau să comentez, cred că sunt tot felul de acţiuni de campanie, activităţi de campanie. Buna noastră colaborare vă pot asigura că va continua, sunt foarte multe lucruri care ne leagă şi la care ţinem, proiecte care ţin de Bucureşti, de bucureşteni şi sunt convinsă că va fi, aşa cum a fost şi în ultimii zece ani, o colaborare strânsă”, a spus Ciceală. Referitor la o posibilă cerere de retragere primită din partea candidatului USR la fotoliul de primar, Cătălin Drulă, răspunsul lui Ciceală a fost același. „Au fost persoane din jurul meu care au purtat discuţii, dar hai să vă întreb altfel, Cătălin Drulă i-a cerut lui Ciprian Ciucu să se retragă sau invers? Eu nu i-am auzit şi oare de ce n au făcut asta? (..) Asta vine din lucrurile pe care ei le au negociat sau nu şi se concurează între ei”.

Cătălin Drulă se agață de popularitatea Anei Ciceală pentru a-și crește șansele la alegeri: „Mi-ar plăcea să lucrăm împreună.E o mână întinsă”

catalin-drula-se-agata-de-popularitatea-anei-ciceala-pentru-a-si-creste-sansele-la-alegeri:-„mi-ar-placea-sa-lucram-impreuna.e-o-mana-intinsa”

Candidatul USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, a transmis un mesaj adversarei Ana Ciceală, fostă membră USR și actuală candidată SENS, în care își exprimă intenția de a colabora cu aceasta. Potrivit celui mai recent sondaj, Cătălin Drulă se clasează pe locul 4 cu 11,6%, urmat la distanță considerabilă de Ana Ciceală, cu 6,5%.  Cătălin Drulă a precizat, într-un interviu la Radio RFI, că și-ar dori să aibă un parteneriat cu candidata SENS, Ana Ciceală. ”Mie mi-ar plăcea să lucrăm împreună în Primărie și dacă dumneaei își va dori să se ocupe de această zonă, de tineri, de social, ar fi un parteneriat. Restul de discuții sunt din zona privată, (…) mi-ar plăcea să facem un parteneriat și este o mână întinsă”, a declarat Drulă la RFI. Cătălin Drulă a argumentat că programul său politic și cel al candidatei Ana Ciceală au puncte comune: ”Eu respect dreptul oricui de a candida. De altfel, din programul Anei Ciceală, foarte multe lucruri se regăsesc în programul nostru. Avem un capitol în programul nostru despre locuirea accesibilă, care pentru mine e foarte important, tinerii trebuie să-și permită un apartament în acest oraș și avem o serie de măsuri foarte concrete, începând de la o reorganizare a Administrației Fondului Imobiliar, care are mii de apartamente în oraș, care în momentul de față sunt date pe criterii netransparente pilelor de partid, multe. E adevărat, sunt și cazuri sociale și acolo unde sunt cazuri sociale, ele rămân, dar vrem să facem o reorganizare și să le punem pe această piață pentru tineri, la niște chirii rezonabile, pe un timp, să spunem, de cinci ani, după care să-i ajutăm prin niște credite cu dobânda subvenționată de Primărie. La fel, în zona de dezvoltare, vreau să finalizăm urgent Planul Urbanistic General, pentru a construi, avem nevoie de fond locativ nou”. „Mie mi-ar plăcea să lucrăm împreună în Primărie” Candidatul USR la Primăria Capitalei i-a propus Anei Ciceală să lucreze împreună: ”Alte politici, pe zona de transport public alternativ, pe zona verde, toate astea sunt în comun în programul pe care-l are și Ana Ciceală. Mie mi-ar plăcea să lucrăm împreună în Primărie și dacă dumneaei își va dori să se ocupe de această zonă, de tineri, de social, ar fi un parteneriat. Restul de discuții sunt din zona privată”. Întrebat dacă asta înseamnă că și-ar dori ca Ana Ciceală să se retragă din cursa pentru Primăria Capitalei, Cătălin Drulă a răspuns: ”Nu-mi permit să cer nimănui asta, dar mi-ar plăcea să facem un parteneriat și este o mână întinsă”. Cătălin Drulă pierde tot mai mult teren în sondajele pentru Primăria Capitalei Potrivit celui mai nou sondaj INSCOP, candidatul USR la alegerile parţiale de la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, pierde tot mai mul teren în faţa candidaţilor PNL-Ciprian Ciucu, PSD-Daniel Băluţă şi Anca Alexandrescu(independentă susţinută de AUR şi PNŢCD). Dintr-un total de 83,6% al potenţialilor alegători care şi-au exprimat o opţiune de vot, 26,6% l-ar vota pe Daniel Băluță (PSD), 24,2% pe Ciprian Ciucu (PNL), iar 19,1% pe Anca Alexandrescu (independentă, susținută de AUR și PNȚCD). 11,6% dintre bucureșteni l-ar alege pe Cătălin Drulă (USR) ca Primar General al Municipiului București, 6,5% își exprimă preferința pentru Ana Ciceală (SENS) Foto: Mediafax Recomandarea autorului: De când liderii USR au ajuns să fie chiar ei „penali în funcții publice”, sloganul partidului s-a schimbat peste noapte. Clotilde Armand, Vlad Voiculescu și Cătălin Drulă defilează acum cu sloganul “Fără mafii” Gândul a verificat originalitatea postărilor candidaților cu cele mai mari șanse pentru Primăria Capitalei. Cine a ieșit pozitiv la ChatGPT și cine s-a bazat doar pe inteligența naturală Carambol politic în Piața Obor din Capitală. Susţinătorii lui Catalin Drulă s-au ciocnit cu cei ai lui Gigi Neţoiu. Într-un final, a ieşit o scenă de Kusturica cu trompete, tobe şi cetăţeni dezorientaţi

Ce s-a ales de crezul politic al USR, Fără penali în funcții publice. Acum, Clotilde Armand și Cătălin Drulă defilează cu sloganul Fără mafii

ce-s-a-ales-de-crezul-politic-al-usr,-fara-penali-in-functii-publice.-acum,-clotilde-armand-si-catalin-drula-defileaza-cu-sloganul-fara-mafii

„România a ajuns la marginea Europei, pentru că avem condamnați penal care conduc statul și acest referendum este elementul care va fi un pas important în însănătoșirea noastră”, declarau în 2019 liderii USR, atunci când era pe val și inițiativa „Fără penali în funcții publice”, inițiată de Uniunea Salvați România. La acea vreme, demersul a produs o adevărată efuziune publică, prin care liderii USR și-au susținut „crezul politic” și dorința de a transforma clasa politică în una „curată.” În 21 septembrie 2018, USR depunea la Parlament a doua tranșă de semnături pentru inițiativa „Fără penali în funcții publice”, peste 780.000, îndeplinind astfel condițiile impuse de lege pentru declanșarea referendumului, respectiv 500.000 de semnături din 21 de județe. În 2019, judecătorii CCR stabileau cu unanimitate de voturi, că inițiativa legislativă de revizuire a Legii fundamentale, care aparține USR, „Fără penali în funcții publice”, respectă prevederile constituționale. În 2025 – cu două persoane în partid urmărite penal în două spețe- și în prag de alegeri pentru Primăria Capitalei – acolo unde Cătălin Drulă s-a înscris în lupta electorală – USR transformă demersul „Fără penali în funcții publice” în sloganul „Fără mafii” Ce s-a ales de crezul politic al USR, “Fără penali în funcții publice” Ce a rămas din operațiunea USR „Fără penali în funcții publice” Anii 2018 -2019. Bannere, pancarte, voluntari, proteste, declarații spectaculoase, în jurul unui subiect care a făcut din USR imaginea unui partid neiertător împotriva corupților și a corupției. La o simplă a analiză a situației în România anului 2025, se dovedește însă că a fost un slogan de campanie care a dat bine și a prins bine la public. Crezul politic al USR, “Fără penali în funcții publice” Crezul politic al USR, “Fără penali în funcții publice” Astăzi, când Vlad Voiculescu – urmărit penal de DNA – devine consilier onorific al președintelui României, crezul USR  „Fără penali în funcții publice” pare să fie ambalat într-o altă filosofie a partidului și anume „Fără mafii.” (Video integral AICI) Pancarte noi, la vremuri noi, cu care defilează în campania pentru Primăria Capitalei Cătălin Drulă, dar și Clotilde Armand –  fostul primar de la Sectorul 1 –  și ea  urmărită penal pentru infracțiunea de folosire a funcției în scopul favorizării unor persoane, o decizie luată de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 în august 2023. De la „Fără penali în funcții publice” la sloganul „Fără mafii” De la „Fără penali în funcții publice” la sloganul „Fără mafii” De la „Fără penali în funcții publice” la sloganul „Fără mafii” Dosarul vaccinurilor. Vlad Voiculescu, urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu În 2023, procurorii DNA au anunțat că Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, este urmărit penal pentru abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, în dosarul achiziției de vaccinuri anti-COVID, în perioada pandemiei. DNA îl acuză pe Vlad Voiculescu de două fapte de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, precum și de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave. Fostul ministru al Sănătății a respins acuzațiile. (Materialul integral AICI) „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combaterea corupției au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul Voiculescu Vlad Vasile, la data faptelor având funcția de ministru al Sănătății, pentru săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave (două fapte), complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave. Clotilde Armand, urmărită penal, într-un dosar deschis la sesizarea ANI În 2023, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a fost pusă sub învinuire de procurori în dosarul în care inspectorii Agenției Naționale de Integritate au acuzat-o de incompatibilitate şi conflict de interese. Fostul edil a respins acuzațiile aduse în această speță. Potrivit acestora, Clotilde Armand s-ar fi folosit de funcție pentru a obține venituri ilegale de peste 18.000 de lei. Pentru această infracțiune, riscă până la cinci ani de închisoare. Reamintim că inspectorii ANI au reclamat la Parchet faptul că Clotilde Armand s-ar fi autopropus în funcția de manager al unui proiect cu fonduri europene pentru implementarea unor măsuri anti-corupție în Primăria Sectorului 1, fiind prima instituție care are un astfel de program. (Materialul integral AICI) Nicușor Dan a explicat de ce l-a numit pe Vlad Voiculescu consilier onorific, deși este urmărit penal Preşedintele Nicuşor Dan a explicat, într-un interviu la RTV de ce l-a numit pe fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu în funcţia de consilier prezidenţial onorific, deşi acesta este urmărit penal în dosarul vaccinurilor din pandemie. Şeful statului a explicat că dosarul respectiv a fost deschis în urmă cu mai mulţi ani şi că nu avansează, precizând că dacă se vor întâmpla lucruri, atunci va lua distanţă. „Eu nu o să spun procurorul are sau nu are dreptate. Ce pot să spun este că este un dosar care a fost deschis acum mulţi ani şi care nu avansează. Adică ceea ce cred că este legitim şi mai ales în momentul în care vorbim de nişte oameni care sunt expuşi politic, europarlamentari sau au funcţii de reprezentare a statului român, eu cred că Parchetul poate să facă un efort pentru a tranşa aceste cazuri, în sensul de a clasa sau a merge mai departe. Şi dacă se pune în mişcare urmărirea penală sau dacă se întâmplă nişte lucruri, evident că atunci înseamnă că trebuie să luăm o distanţă. Pentru moment, este un dosar care a fost deschis acum multă vreme şi pentru care nu avem niciun progres în el”, a afirmat Nicuşor Dan. Nicușor Dan a explicat de ce l-a numit pe Vlad Voiculescu consilier onorific, deși este urmărit penal Sursă foto colaj Gândul / Facebook „Fără penali în funcții publice” RECOMANDAREA AUTORULUI: PSD: Sloganul USR „Fără penali în funcții publice” devine astfel cea mai mare minciună politică și cel mai dezgustător act de trădare a electoratului Ce s-a ales de lozinca USR „Fără penali în funcții publice”: Suspectul Vlad Voiculescu, acuzat de ABUZ ÎN SERVICIU, a fost numit consilierul lui Nicușor Dan. Se ocupă de „reziliență, inovație și solidaritate europeană”