Eduard Novak, colecționar de cutii de bere goale imediat după 1989: Aveam foarte multe, era o mare plăcere când puteam face schimb
Fostul ministru Eduard Novak, campion olimpic paralimpic pentru România, a avut și alte pasiuni, nu numai sportul, când era adolescent. În anii 80, într-o Românie aflată în granițile roșii ale comunismului, una dintre preocupările perioadei respective era aceea de a colecționa timbre. Eduard Novak, colecționar de cutii de bere goale imediat după 1989! A cochetat și cu timbrele Era, într-un fel neințeles azi, modalitatea de a evada mental din acea zonă închisă și de a putea explora fără limite un univers fascinant din diferite domenii. Aceste pasiuni au fost îmbrățișate, la vremea respectivă, și de Eduard Novak, multiplu medaliat la Jocurile Paralimpice. „Îmi aduc aminte că aveam foarte multe clasoare. Cum făceam rost de niște bani, de la ai mei, mergeam la filatelie și cumpăram timbre. Căutam să-mi cumpăr timbre care consideram eu că în timp vor căpăta o anumită valoare pe piață. Chiar era o modă atunci că oamenii să investească bani în timbre pentru că se spunea la vremea respectivă că valoarea acestora va fi una foarte mare în timp. Odată cu trecerea timpului, mai ales după Revoluție, pasiunea pentru timbre s-a stins destul de repede. Multe dintre clasoare le-am oferit cadou prietenilor. Nu-mi pare rău de investiția făcută pentru că și datorită timbrelor am învățat foarte multe lucruri din diferite domenii. Poate dacă aș fi păstrat astăzi acea colecție, acum puteam vorbi despre investiție valoroasă”, a precizat Eduard Novak. Peste cinci sute de cutii de bere în colecție O altă modă a vremii, cel puțin în zona de Vest a României, era colecționarea de către adolescenți a cutiilor de bere, goale. Condiția era ca acestea să provină din străinătate. „Noi, ca și copii, obișnuiam să strângem aceste cutii de bere, goale. Era o victorie atunci când reușeai să pui mâna pe câteva cutii din Vest. Le primeam de la părinți, cunoscuți, care după ce consumau berea, în loc să arunce cutiile ni le dădeau nouă. Îmi aduc aminte și acum că era tare amuzante momentele când începeam să facem schimbul între noi pentru a ne putea completa colecția cu cutii pe care nu le aveam”, a mai precizat Novak. Jocurile Paralimpice reunite, o competiție națională De când a fost ales în calitate de președinte al Comitetului Național Paralimpic, Novak a reușit să promoveze puternic activitatea sportivilor paralimpici. Una dintre aceste acțiuni va avea loc în luna iulie când vor fi organizate Jocurile Naționale Paralimpice. „Va fi o întrecere la nivel național a tuturor disciplinelor paralimpice. Sunt sigur că va fi o competiție de succes”, a încheiat Novak.
Paralelă între Eminescu și Brâncuși: unul este universal rămânând român, altul rămâne român devenind universal
Alin Comșa spune că lucrările lui Constantin Brâncuși au rămas în Franța și în America și astfel au avut o șansă în plus de a fi cunoscute. „Pentru cei care se gândesc că Academia Română nu a primit darurile făcute de Brâncuși nu ar trebui să ne supărăm. Faptul că acele lucrări și acel atelier au rămas în Franta și la New York e o șansă, pentru că doar așa lucrările lui ajung să fie cunoscute”, spune Comșa, la podcastul „Altceva! Cu adrian Artene”. El vorbește și depsre fotografia făcută de Brâncuși la intrarea in Paris, care este una artistică, de Ziua Franței, 1904: „De ce? Pentru că știa ce va ajunge. O parte dintre lucrările de început ale lui Brâncuși sunt achiziționate de colecționari români. Primul Sărut se află la Craiova. În felul acesta, Brâncuși merge mai departe. La începutul carierei sale în Franța, Brâncuși este întreținut de colecționarii români”, spune Alin Comșa Expertul face și o comparație între „titanii” culturii din România, MIhai Eminescu și Constantin Brâncuși. „Românii spun că dacă Eminescu este universal rămânând român, Brâncuși rămâne român devenind universal. Brâncuși este român, dar este al lumii. Este cam singurul român care reușește să influențeze arta universală. Nu l-am pierdut, el este un exponat al culturii româneși, dar care a devenit universal”, spune Alin Comșa. Făcând un paralelism cu Eminescu, amândoi „au avut senzația că lucrurile nu pot fi duse la capăt într-un mod perfect”. „Căutarea asta… se spune că nu a mai lucrat nimic la un moment dat, de fapt el lucra neîncetat la operele sale, la așezarea lucrărilor în atelier. Nu ar fi putut fi mutat în România. Confuzia apare de la ședința la care au participat Geroge Călinescu, Mihail Sadoveanu și Zambaccian, când avea deja în colecția sa Cap de copil. Concluzia ședinței a fost că arta sa este decadentă. E ilogic, mai degrabă a fost supraviețuire și neințelegerea artei lui Brâncuși”, mai spune Comșa.
Ea este Lebăda Albă de aproape 60 de ani cu care Ion Țiriac se mândrește. Arată spectaculos și e o raritate printre colecționari cu bani
Miliardarul român Ion Țiriac are o „Lebădă Albă” de aproape 60 de ani, o adevărată raritate printre colecționari cu bani. Deținătorul unei averi de 2,1 miliarde de euro, Ion Țiriac are în colecție două mașini Mercedes-Benz 600 din 1966, a căror poveste este mai mult decât interesantă. Mercedes-Benz 600 a apărut în 1966, într-o ediție limitată, la aceste mașini de lux având parte doar colecționarii cu bani foarte mulți. Peste ani, două dintre aceste modele, cunoscute și sub numele de „Lebedele albe”, au fost scoase la licitație, „la pachet”. Unul dintre doritori a fost Ion Țiriac. Cei mai insistenți adversari au fost descendenții lui Jean Neuhaus Jr, belgianul care în 1912 a inventat atât de cunocuta pralină. Una dintre condițiile puse la licitație a fost aceea ca, dacă mașinile vor fi revândute, ele să rămână totdeauna împreună, la fel ca o pereche de lebede care trăiesc în monogamie toată viața. Prețul unui Mercedes-Benz 600 din 1966 variază semnificativ, un exemplar tipic în stare bună ajungând la aproximativ 108.000 de dolari, în timp ce modelele Pullman Landaulet bine întreținute sau rare pot ajunge la peste 300.000 de dolari la licitație. Factorii cheie care influențează prețul includ starea generală a vehiculului, kilometrajul, caracteristicile originale față de modificări și istoricul său, care pot afecta drastic valoarea sa de piață. Ambele mașini au ajuns la miliardarul român. Mercedes 600 este o mașină foarte greu de deținut și întreținut chiar și în prezent Modelul 600 Pullman are un design uimitor și este propulsat de un motor de 6,3 litri SOHC cu injecție de combustibil ce produce 247 cai putere. Pullman are un ampatament de 3.900 mm fiind preferat de personalități relevante de pe scena regalității mondiale, vedete de cinema și șefi de stat din întreaga lume. Mercedes-Benz a construit 428 de limuzine Pullman, inclusiv versiuni cu patru și șase uși, și 59 de modele landaulet foarte rare, care aveau un plafon pliabil în partea din spate, potrivit Tiriac Collection. Munca manuală a predominat mult în procesul de producție, fiind necesare 50 de zile lucrătoare pentru producerea unei versiuni sedan si 54 de zile pentru Pullman. Modelul a fost echipat cu foarte multe opţiuni de confort care au făcut din acest model o adevarată minune tehnologică a acelor vremuri. Mercedes-Benz 600 (având codul de fabrică „W100”) este o linie de limuzine de ultra-lux, cu dimensiuni mari, și limuzine Pullman, dintr-o singură generație, fabricate de Daimler-Benz din 1963 până în 1981. Supranumită Grosser (Mare) Mercedes, mașina a succedat modelului Type 300d „Adenauer”, unul emblematic al companiei. Acesta se poziționa mult peste seria 300 ulterioară în ceea ce privește prețul, dotările și statutul. Când a fost lansată în 1963, Mercedes 600 era cea mai scumpă mașină din lume. Printre puținii săi concurenți se numărau mărci britanice și americane precum Rolls-Royce, Cadillac și liniile de modele de top Lincoln. Mercedes 600 rămâne în continuare o mașină foarte dificil de deținut și întreținut chiar și astăzi.