Fostul preşedinte al Columbiei, Alvaro Uribe, a fost condamnat la 12 ani de arest la domiciliu

Judecătoarea Sandra Heredia a stabilit că Uribe, în vârstă de 73 de ani, a încercat să influenţeze declaraţiile a trei foşti membri ai unor grupări paramilitare. Cazul s-a petrecut pe fondul unei anchete lansate de senatorul Ivan Cepeda asupra legăturilor lui Uribe cu grupări paramilitare. Pe lângă pedeapsa de 12 de ani de arest la domiciliu, Uribe a primit o interdicţie de a ocupa funcţii publice timp de opt ani şi a fost amendat cu aproximativ 776.000 de dolari. Uribe a negat orice vină, calificând procesul drept o formă de „persecuţie politică” şi anunţând că va contesta decizia. Instanţa de apel are termen până la începutul lunii octombrie pentru a emite o hotărâre, care poate fi ulterior atacată şi la Curtea Supremă a Columbiei. Cazul a început în 2012, când Uribe a intentat un proces pentru calomnie împotriva senatorului Cepeda. Însă Curtea Supremă, în 2018, a respins acuzaţiile împotriva lui Cepeda. Álvaro Uribe a fost preşedintele Columbiei între 2002 şi 2010, o perioadă în care armata a obţinut succese importante împotriva gherilei Forţele Armate Revoluţionare ale Columbiei (FARC), iar peste 13.000 de combatanţi au depus armele în urma unor negocieri.
Un fost ciclist columbian, care a câştigat trei etape ale Turului Franţei, e acuzat că a ordonat uciderea a patru dintre vecinii săi
Fostul ciclist columbian Luis „Lucho” Herrera (63 de ani), care a câştigat trei etape ale Turului Franţei, este acuzat că ar fi responsabil de dispariţia a patru dintre vecinii săi, ale căror cadavre ar fi fost îngropate într-o fermă aparţinând columbianului, relatează News.ro, care citează Le Figaro. Astfel, la 38 de ani de la victoria sa în Turul Spaniei în 1987, Luis Herrera, cunoscut sub numele de „Lucho”, revine în actualitate, dar din motive sumbre. Potrivit canalului de televiziune columbian Cable Noticias, care a avut acces la depoziţiile a doi foşti paramilitari care îl acuză direct pe Herrera, fostul ciclist este acuzat că a ordonat uciderea celor patru persoane în Columbia, în 2002. Herrera i-ar fi adresat macabra sa cerere lui Martin Llanos, pe atunci şeful Forţelor Populare de Autoapărare din Casanare, unul dintre cele 32 de departamente ale Columbiei. Fostul ciclista ar fi declarat că persoanele în cauză, care erau vecinii săi, intenţionau să îl răpească. Câştigătorul a trei etape din Turul Franţei (1984 şi 1985) fusese răpit în urmă cu doi ani de către FARC (Forţele Armate Revoluţionare din Columbia) şi eliberat în aceeaşi zi, în schimbul unei sume de bani. Atunci l-a cunoscut pe Llanos și, potrivit celor doi foşti paramilitari, Herrera era implicat într-un litigiu funciar cu vecinii săi şi îşi dorea pământul înapoi. Herrera a reprezentat echipele Café de Colombia şi Ryalcao-Postobon și a participat de şapte ori la Turul Franţei, câştigând clasamentul celui mai bun căţărător în 1985 şi 1987, şi s-a retras în 1992. În septembrie 2017, columbianul a dezvăluit că suferă de cancer de piele, din 2011, amintește sursa citată. Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele