India analizează implicațiile deciziei lui Trump de aplicare a tarifelor vamale /New Delhi vrea un acord echilibrat
Guvernul Indiei a anunțat, miercuri seară, că analizează implicațiile deciziei președintelui american, Donald Trump, de impunere a tarifelor vamale de 25% asupra importurilor de produse indiene, pledând pentru negocieri în sensul unui tratat bilateral echilibrat. ”Guvernul Indiei a luat act de anunțul președintelui american asupra comerțului bilateral și examinează implicațiile. India și Statele Unite sunt angajate în negocieri la diverse niveluri pentru obținerea unui acord bilateral corect, echilibrat și reciproc-avantajos. Reconfirmăm angajamentul nostru în acest sens”, a transmis Guvernul de la New Delhi, potrivit agenției de presă ANSA. ”Atribuim importanță maximă fermierilor și întreprinderilor mici și mijlocii. Facem toți pașii necesari pentru protejarea intereselor naționale, așa cum am procedat și cu alte acorduri comerciale, inclusiv cu cel semnat cu Marea Britanie”, a subliniat Guvernul indian. Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnalat miercuri intenția de a impune taxe vamale de 25% asupra importurilor de produse indiene. ”Deși India este prietena noastră, de-a lungul anilor am făcut relativ puține afaceri întrucât practică tarife vamale prea mari, printre cele mai mari din lume și pentru că au unele dintre cele mai descurajatoare și complicate bariere comerciale. În plus, indienii cumpără din Rusia cele mai multe echipamente militare și sunt principalul importator de energie rusească, la fel ca și China, într-o perioadă în care toată lumea vrea ca Rusia să oprească crimele din Ucraina. Niciun lucru bun! Prin urmare, India va plăti taxe vamale de 25%, plus penalități, începând din 1 august”, a afirmat Donald Trump, într-un mesaj postat pe platforma Truth Social. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: VIDEO Guvernul FRANȚEI confirmă nemulțumirile lui Macron privind Acordul UE-SUA /„Președintele se va exprima pentru a oferi aviz personal” VIDEO Statele Unite înregistrează creștere economică de 3,0% /TRUMP cere insistent relaxarea politicii monetare Numeroase țări UE, inclusiv România, solicită fonduri prin Programul SAFE /Volumul cererilor de creditare atinge 127 de miliarde de euro
Emmanuel Macron critică dur Acordul comercial UE-SUA /Europa nu acționează suficient de mult ca o putere
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a criticat, miercuri, Acordul preliminar dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, subliniind că Europa trebuie să demonstreze că este o ”putere” mondială, afirmă surse guvernamentale de la Paris. ”Pentru a fi liberi, trebuie să provocăm temeri. Nu am provocat suficiente temeri. Europa nu acționează încă suficient de mult ca o putere”, a afirmat Emmanuel Macron la o ședință a Guvernului Franței, conform unor oficiali citați de cotidianul Le Figaro și de postul BFMTV. ”Franța a avut permanent o poziție de fermitate și exigență. Va continua să o aibă. Acest caz nu s-a încheiat și nu vom rămâne în această poziție. Aceasta este prima etapă a unui proces de negocieri care va continua”, a subliniat Emmanuel Macron, conform surselor citate. Statele Unite și Uniunea Europeană au ajuns la un acord comercial de principiu care prevede taxe de 15%. Președintele Donald Trump a afirmat că este ”cel mai mare acord realizat vreodată”, cu ”impact major” asupra agriculturii și a industriei auto. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a evocat un ”acord major”, care va aduce ”stabilitate”. Însă Franța a emis dubii asupra tratatului. ”Este o zi tristă când o alianță a popoarelor libere, creată pentru afirmarea valorilor și intereselor comune, cedează și ajunge să se supună”, a reacționat premierul Franței, Francois Bayrou. Comisarul european pentru Afaceri Comerciale, Maros Sefcovic, a salutat acordul, argumentând că un război comercial ar fi blocat total schimburile transatlantice. ”Să ne gândim care ar fi fost alternativa. Un război comercial ar putea părea interesant pentru unii, dar ar genera consecințe grave. Cu tarife vamale de cel puțin 30%, comerțul nostru transatlantic ar ajunge să se oprească, expunând riscurilor aproape cinci milioane de locuri de muncă, inclusiv anumite Întreprinderi Mici și Mijlocii din Europa”, a subliniat Maros Sefcovic. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: ANALIZĂ Bloomberg: Demiterea președintelui Fed este prea riscantă chiar și pentru Trump /VOLATILITATEA piețelor este principala sursă de îngrijorare
UE îl contrazice pe Trump în privința taxelor impuse companiilor digitale din SUA /Avem dreptul suveran de a emite legi cum vrem noi
Comisia Europeană a respins, marți, anunțul Administrației SUA privind taxele impuse companiilor digitale americane, subliniind că nu modifică legislația în funcție de interesele Washingtonului, în pofida acordului comercial de principiu dintre Uniunea Europeană și Statele Unite. ”Avem Legea Serviciilor Digitale, care este o reglementare. Iar noi avem dreptul suveran de a emite legi așa cum vrem noi. Sigur că avem problema cotelor corecte, va fi abordată, dar nu are nicio legătură specială cu Statele Unite. Va fi abordată prin viitoarea noastră legislație, exact asta vom face”, a declarat, într-o conferință de presă, Thomas Regnier, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. ”Noi nu ne vom schimba regulile, este dreptul nostru de a avea reglementări autonome în spațiul digital. Declarația Casei Albe este că nu vom aplica tarife de utilizare a rețelelor și că vom menține zero taxe asupra transmisiunilor electronice. Este corect, dar dacă nu va interfera cu spațiul normativ”, a precizat oficialul UE, conform agenției de presă ANSA. Președinția SUA a anunțat luni, în prezentarea Acordului comercial agreat de Bruxelles și Washington, că Uniunea Europeană nu va impune taxe de utilizare a rețelelor companiilor digitale americane. ”Statele Unite și Uniunea Europeană intenționează să abordeze barierele comerciale digitale nejustificate. În această privință, Uniunea Europeană confirmă că nu va adopta și nu va menține taxe de utilizare a rețelelor. În plus, Statele Unite și Uniunea Europeană vor menține linia de zero taxe vamale asupra transmisiunilor electronice”, a subliniat Casa Albă. De altfel, Comisia Europeană a explicat marți, pe fondul criticilor Germaniei și Franței, că, deocamdată, Acordul comercial cu Statele Unite nu este obligatoriu din punct de vedere juridic. ”Acordul politic din 27 iulie 2025 nu are caracter obligatoriu din punct de vedere juridic. Dincolo de acțiunile imediate asupra cărora au fost asumate angajamente, Uniunea Europeană și Statele Unite vor continua să negocieze, în conformitate cu procedurile interne relevante, pentru a implementa acest acord politic”, a transmis Comisia Europeană. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: VIDEO Marea Britanie va recunoaște existența Palestinei dacă Israelul nu acceptă ARMISTIȚIU în Fâșia Gaza /Starmer: Soluția este coexistența a două state
Comisia Europeană anunță că acordul comercial cu SUA nu este obligatoriu la nivel juridic /Tratatul respectă principalele interese economice ale UE
Acordul comercial cu Statele Unite nu este obligatoriu din punct de vedere juridic, deocamdată, anunță Comisia Europeană, pe fondul criticilor Germaniei și Franței. ”Acordul politic din 27 iulie 2025 nu are caracter obligatoriu din punct de vedere juridic. Dincolo de acțiunile imediate asupra cărora au fost asumate angajamente, Uniunea Europeană și Statele Unite vor continua să negocieze, în conformitate cu procedurile interne relevante, pentru a implementa acest acord politic”, anunță Comisia Europeană. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns la un acord comercial de principiu cu Donald Trump. Uniunea Europeană va suporta impunerea de către SUA a unor taxe vamale de 15%, inclusiv asupra pieselor auto, produselor farmaceutice și semiconductorilor. Vor fi menținute tarifele sectoriale asupra oțelului, aluminiului și cuprului, adică UE va continua să fie taxată cu 50%. Prin acest acord, Uniunea Europeană a acceptat că facă achiziții de energie din Statele Unite de 750 de miliarde de dolari, să investească suplimentar 600 de miliarde de dolari în SUA până în 2028 și să cumpere masiv armament american. Bruxellesul oferă asigurări că acordul respectă ”interesele fundamentale” ale Uniunii Europene. ”Acordul politic dintre președinții Ursula von der Leyen și Donald Trump servește principalele interese economice ale UE în relațiile comerciale și de investiții stabile și predictibile cu Statele Unite. În același timp, sunt respectate deplin domeniile sensibile ale Uniunii Europene în materie de suveranitate și reglementare, inclusiv în agricultură”, subliniază Comisia Europeană. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: ANALIZĂ Le Monde: Acordul cu SUA are gust AMAR pentru UE /Bruxellesul și companiile europene nu au primit nicio garanție de la Trump Experți germani: Acordul comercial UE-SUA va avea impact NEGATIV /„O taxă de 15% în secolul 21 este greu de înțeles” Casa Albă: UE nu va impune taxe suplimentare companiilor digitale din SUA /Europenii vor cumpăra masiv echipamente militare americane
Le Monde: Acordul cu SUA are gust amar pentru UE /Bruxellesul și companiile europene nu au primit nicio garanție de la Trump
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și mediile de afaceri europene speră că acordul comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite va conduce la stabilizarea economiei, dar nu au primit nicio garanție în acest sens din partea președintelui Donald Trump, comentează cotidianul Le Monde. De teama impunerii unor taxe vamale de 30% începând de la 1 august, Uniunea Europeană a acceptat tarife de 15% prin acordul cu Statele Unite. Donald Trump a obținut și angajamentul Uniunii Europene privind achiziții de energie din SUA în valoare de 750 de miliarde de dolari și al avansării investițiilor cu 600 de miliarde de dolari. ”Rezultatul discuțiilor, cu multe zone de umbră, lasă un gust amar. Ținând cont de amploarea pieței (care are 450 de milioane de consumatori) și de rangul al doilea în materie de furnizor de produse în Statele Unite, Europa părea să aibă mai multe atuuri decât Japonia pentru a obține taxe mai mici de 15%. Compromisul asimetric acceptat de Uniunea Europeană reflectă dificultățile celor 27 de state membre de a interacționa cu un fost aliat care nu doar că încearcă să își impună legea asupra restului lumii, ci continuă proiectul politic de a fragiliza UE”, notează cotidianul Le Monde, într-un editorial. UE nu are garanții privind facilitățile acordate de SUA Bruxellesul prezintă acordul prin care acceptă taxarea produselor europene cu 15% ca fiind răul cel mai mic, ținând cont de amenințările lui Trump cu tarife de cel puțin 30%. ”Iar președintele Comisiei Europene și mediile de afaceri se agață de speranța stabilizării situației economice. În realitate, nu cu nicio garanție în acest sens. Imprevizibil și brutal, Donald Trump încalcă toate regulile comerțului internațional”, atrage atenția cotidianul Le Monde. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: VIDEO Trump amenință Rusia cu sancțiuni masive dacă nu oprește rapid războiul din Ucraina /„Sunt foarte DEZAMĂGIT de Putin” ANALIZĂ The Telegraph: Putin pregătește o nouă INVAZIE, în timp ce atenția NATO este distrasă de la realitate /Riscurile asupra Republicii Moldova
Casa Albă: UE nu va impune taxe suplimentare companiilor digitale din SUA /Europenii vor cumpăra masiv echipamente militare americane
Uniunea Europeană nu va impune taxe de utilizare a rețelelor companiilor digitale americane, anunță Președinția Statelor Unite în prezentarea Acordului comercial agreat de Bruxelles și Washington. ”Statele Unite și Uniunea Europeană intenționează să abordeze barierele comerciale digitale nejustificate. În această privință, Uniunea Europeană confirmă că nu va adopta și nu va menține taxe de utilizare a rețelelor. În plus, Statele Unite și Uniunea Europeană vor menține linia de zero taxe vamale asupra transmisiunilor electronice”, anunță Casa Albă. De altfel, Administrația de la Washington dezvăluie că ”Uniunea Europeană a acceptat să cumpere un volum semnificativ de echipamente militare americane”. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, duminică, un acord comercial de principiu cu președintele american, Donald Trump. De teama tarifelor cu care amenința Trump în contextul deficitului comercial american, Uniunea Europeană va suporta impunerea de către SUA a unor taxe vamale de 15%, inclusiv asupra pieselor auto, produselor farmaceutice și semiconductorilor. Vor fi menținute tarifele sectoriale asupra oțelului, aluminiului și cuprului — adică UE va continua să fie taxată cu 50%. În plus, prin acord, Uniunea Europeană a acceptat că facă achiziții de energie din Statele Unite de 750 de miliarde de dolari și să investească suplimentar 600 de miliarde de dolari în SUA până în 2028. Acordul comercial de principiu cu Statele Unite a fost criticat de Franța și de Germania, ceea ce ridică semne de întrebare asupra posibilității aprobării în Consiliul UE și în Parlamentul European. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Trump amenință Rusia cu sancțiuni masive dacă nu oprește rapid războiul din Ucraina /„Sunt foarte DEZAMĂGIT de Putin” VIDEO Comisia Europeană încearcă să justifice acordul cu SUA /„Un RĂZBOI comercial ar genera consecințe grave” ANALIZĂ The Telegraph: Putin pregătește o nouă INVAZIE, în timp ce atenția NATO este distrasă de la realitate /Riscurile asupra Republicii Moldova
Experți germani: Acordul comercial UE-SUA va avea impact negativ /O taxă de 15% în secolul 21 este greu de înțeles
Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Statele Unite riscă să afecteze semnificativ economia Germaniei, avertizează experți germani, explicând că se vor scumpi produsele și pe piața americană. Acordul comercial dintre SUA și UE generează reacții diferite în Germania. Reducerea taxelor de la nivelul potențial de 30% nu este neapărat un motiv de bucurie. ”O taxă de 15% în secolul 21 este greu de înțeles. Trăim într-o lume în care economiile sunt saturate, iar acest lucru generează o povară incorectă asupra economiei, nu doar aici, ci și în Statele Unite”, afirmă Ulrike Malmendier, analist la Institutul Haas, conform site-ului Tagesschau.de. ”Este posibil ca unele produse să ajungă în Statele Unite fără taxe, dar oricum vor deveni mai scumpe în Statele Unite, ceea ce va genera efecte asupra economiei și a firmelor germane”, explică, la rândul său, Helena Melnikov, analist la grupul de consultanță DIHK. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, duminică, un acord comercial de principiu cu președintele american, Donald Trump. De teama tarifelor cu care amenința Trump în contextul deficitului comercial american, Uniunea Europeană va suporta impunerea de către SUA a unor taxe vamale de 15%, inclusiv asupra pieselor auto, produselor farmaceutice și semiconductorilor. Vor fi menținute tarifele sectoriale asupra oțelului, aluminiului și cuprului — adică UE va continua să fie taxată cu 50%. Uniunea Europeană a acceptat că facă achiziții de energie din Statele Unite de 750 de miliarde de dolari și să investească suplimentar 600 de miliarde de dolari în SUA până în 2028. Franța a catalogat acordul ca fiind o formă de ”supunere” față de Statele Unite, iar Germania a avertizat asupra efectelor. ”Economia Germaniei va suferi daune considerabile din cauza acestor taxe. Vor apărea efecte și asupra politicilor comerciale transatlantice”, a avertizat cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, conform revistei Der Spiegel. Foto: Profimedia Video: Tagesschau.de RECOMANDAREA AUTORULUI: VIDEO Casa Albă: UE nu va impune taxe suplimentare companiilor digitale din SUA /Europenii vor cumpăra masiv echipamente militare americane
Premierul Japoniei dorește implementarea stabilă a acordului comercial cu SUA/ Tokyo va crește achizițiile de armament
Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba a declarat, vineri, că dorește o implementare „stabilă” a noului acord comercial cu Statele Unite, în contextul în care politica internă este tulburată de tensiuni ale partidelor. Yuichiro Tamaki, liderul Partidului Democrat, a dezvăluit reporterilor că Ishiba dorește să vadă acordul comercial intrând în vigoare, în pofida rezultatului dezastruos pentru coaliția de guvernământ la alegerile pentru Camera Superioară. Liderii opoziției au mărturisit că Ishiba nu a reușit să le calmeze îngrijorările cu privire la implementare acordului. Discuția din cadrul Dietei, care s-a desfășurat pe parcursul unei ore, a fost prima de când Japonia și Statele Unite au ajuns la un acord, marți, la câteva zile după alegerile pentru Camera Superioară. „Îngrijorările noastre s-au intensificat. Nu știm dacă impactul negativ asupra economiei sau asupra companiilor poate fi minimizat de acest acord”, a declarat Tamaki. Acordul dintre SUA și Japonia „protejează interesele ambelor națiuni Acordul comercial prevede taxe de 15% pe autovehicule și tarife „reciproce pentru Japonia, mai mici decât se anunțase inițial. De asemenea, acordul include un proiect de 550 de miliarde de dolari care vor fi alocate pentru investiții în Japonia. „Am ajuns la un acord cu Statele Unite care protejează interesele ambelor națiuni”; a anunțat Ishiba, conform agenției de presă Kyodo News. La o zi după ce acordul a fost anunțat, Statele Unite au transmis că Japonia va achiziționa produse alimentare și agricole în valoare de 8 miliarde de dolari. De asemenea, Japonia ar urma să crească achizițiile de aeronave comerciale fabricate în SUA, inclusiv 100 de avioane Boeing și echipamente de apărare „cu o valoare suplimentare de miliarde de dolari anual”. Guvernul Japoniei a transmis că nu există nicio discrepanță între cele două națiuni, în ceea ce privește acordul comercial. Foto: Profimedia Recomandarea autorului: SUA resping inițiativa lui Macron de a recunoaște un STAT palestinian/ „Această decizie imprudentă nu face decât să servească propagandei Hamas”
Süddeutsche Zeitung: Summitul UE-China riscă să fie marcat de tensiuni /Beijingul ar putea fi afectat de un potențial acord comercial Europa-SUA
Atmosfera este tensionată înaintea summitului dintre Uniunea Europeană și China, iar negocierile riscă să se deruleze după metoda președintelui american, Donald Trump, comentează publicația germană Süddeutsche Zeitung, avertizând că reuniunea riscă să fie un eșec. Administrația Xi Jinping a refuzat invitația de organizare a reuniunii la Bruxelles, preferând discuțiile pe teritoriul Chinei, ceea ce indică abordarea fermă a Beijingului. ”Atitudinea Administrației Chinei este evidentă: dacă vreți negocieri, veniți la noi. Chiar înainte de a începe, summitul este lipsit de concesii”, comentează Lea Sahay, într-un articol publicat în cotidianul Süddeutsche Zeitung sub titlul ”Summitul UE-China riscă să fie marcat de tensiuni”. Criza este pe punctul de a se amplifica Uniunea Europeană tocmai a adoptat noi sancțiuni împotriva Rusiei, iar printre entitățile penalizate se numără mai multe companii chineze și instituții financiare, o premieră de la începerea războiului din Ucraina. Ministerul chinez al Comerțului a respins acuzațiile de colaborare cu Rusia și a anunțat măsuri de retorsiune. La reuniunea din China vor participa președintele Xi Jinping, premierul Li Qiang, președintele Consiliului European, Antonio Costa, și cel al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. ”Discuțiile dintre UE și China sunt deja tensionate la nivelul echipelor tehnice. În plus, europenii continuă să fie nemulțumiți de rolul Chinei față de agresiunea militară a Rusiei în Ucraina. Beijingul se prezintă ca mediator neutru, dar oferă sprijin Rusiei la nivel diplomatic, economic și tehnologic. În acest context, este improbabil ca reuniunea de joi să genereze angajamente semnificative sau concesii majore”, subliniază editorialistul. ”Negocierile sunt în curs de câteva luni, dar progresele au fost limitate. Reuniunea de acum pare a fi o oportunitate de acces la liderii chinezi, dar probabil nimic mai mult”, explică Abigaël Vasselier, analist la Institutul Mercator pentru Studii despre China (MERICS), cu sediul la Berlin. UE nu mai acceptă deficit comercial în relația cu China Bruxellesul a semnalat clar că deficitul comercial în relația cu Beijingul este foarte mare, la nivelul de 300 de miliarde de euro, în condițiile în care China acordă subvenții masive pentru a intensifica exporturile. Un alt subiect de dispută este relația comercială a Uniunii Europene cu Statele Unite. ”Cea mai mare preocupare a Chinei este un potențial acord comercial între UE și Statele Unite. Divergențele dintre Europa și Statele Unite prezintă multe avantaje pentru China. Un acord comercial ar putea include o componentă de securitate, ceea ce ar putea afecta direct accesul Chinei la tehnologie occidentală”, concluzionează editorialistul Lea Sahay. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: VIDEO Hunter Biden îl critică vehement pe George CLOONEY, din cauza dubiilor asupra sănătății lui Joe Biden /„Ce drept ai să calci în picioare un om?”
Trump încearcă să justifice taxele vamale /Statele Unite au fost jefuite de prieteni și inamici

Președintele american, Donald Trump, a încercat din nou, luni, să justifice taxele vamale impuse multor țări, inclusiv națiunilor europene, acuzându-le că au profitat decenii întregi de pe urma Statelor Unite. ”Statele Unite ale Americii au fost jefuite la nivel comercial și militar de prieteni și de inamici, în aceeași măsură, de câteva decenii. Costurile au fost de mii de miliarde de dolari, iar acest lucru nu mai era sustenabil, de fapt, nu a fost niciodată!”, a acuzat Donald Trump, într-un mesaj postat pe platforma Truth Social. ”Țările ar trebui să se gândească la acest lucru și să ne mulțumească pentru că au beneficiat gratuit de aceste lucruri mulți ani, să ne spună că acum trebuie să facă ceea ce este corect pentru America. Iar noi am răspunde: «Mulțumim pentru înțelegerea situației. Apreciem foarte mult!»”, a subliniat Donald Trump. Președintele SUA a anunțat impunerea de tarife comerciale de 30% Uniunii Europene de la 1 august, dacă până atunci nu se ajunge la un acord comercial major. Bruxellesul a avertizat că taxele vamale impuse de Administrația Donald Trump vor afecta fundamental relațiile comerciale cu Statele Unite. Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a semnalat că Uniunea Europeană va trece la măsuri de retorsiune ”proporționate”. ”Am aflat cu regret și dezamăgire despre scrisoarea trimisă Uniunii Europene de președintele SUA, Donald Trump, mai ales ținând cont de etapa avansată a negocierilor noastre comerciale. UE a abordat printr-o atitudine de bună-credință negocierile și cu o intensitate totală. Să fim onești: ideea impunerii unei taxe vamale de 30% este prohibitivă pentru comerțul reciproc. Rețelele de aprovizionare transatlantice vor resimți masiv măsurile”, a declarat Maros Sefcovic, comisarul UE al Comerțului. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Comisia Europeană a intensificat cooperarea digitală cu Republica Moldova și salută aderarea țării la sistemul UE de roaming ANALIZĂ Corriere della Sera: China AVERTIZEAZĂ Europa că Putin nu trebuie să piardă războiul din Ucraina /Beijingul vrea să țină resursele SUA departe de Asia