UE ar putea impune taxe de zeci de miliarde de euro Statelor Unite ca ripostă la măsurile anunțate de Trump
Uniunea Europeană ar putea impune Statelor Unite taxe vamale de peste 70 de miliarde de euro (80 de miliarde de dolari) ca ripostă la tarifele vamale anunțate de președintele Donald Trump. Miniștrii Comerțului din statele Uniunii Europene s-au consultat luni, la Bruxelles, asupra litigiului comercial cu Statele Unite. Comisarul european al Comerțului, Maros Sefcovic, a anunțat, conform site-ului Tagesschau.de, că astăzi vor avea loc noi contacte cu negociatorii americani. Anumite țări europene cer o linie mai dură în relația cu Washingtonul, în contextul în care Statele Unite amenință Uniunea Europeană cu impunerea de taxe vamale de 30% dacă nu se ajunge la un acord comercial până pe 1 august. Ministrul danez de Externe, Lars Løkke Rasmussen, a catalogat drept ”absolut inacceptabilă” atitudinea Administrației Donald Trump. Maros Sefcovic a anunțat după reuniunea de la Bruxelles, potrivit publicației Der Spiegel, că Uniunea Europeană pregătește taxe de 72 de miliarde de euro (81 de miliarde de dolari) împotriva Statelor Unite. A fost pregătită o listă a produselor industriale și agrare din SUA care vor fi vizate de măsuri. Președintele Donald Trump a anunțat impunerea de tarife comerciale de 30% Uniunii Europene de la 1 august, dacă până atunci nu se ajunge la un acord comercial major. Bruxellesul a avertizat că taxele vamale impuse de Administrația Donald Trump vor afecta fundamental relațiile comerciale cu Statele Unite. Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a semnalat că Uniunea Europeană va trece la măsuri de retorsiune ”proporționate”. ”Am aflat cu regret și dezamăgire despre scrisoarea trimisă Uniunii Europene de președintele SUA, Donald Trump, mai ales ținând cont de etapa avansată a negocierilor noastre comerciale. UE a abordat printr-o atitudine de bună-credință negocierile și cu o intensitate totală. Să fim onești: ideea impunerii unei taxe vamale de 30% este prohibitivă pentru comerțul reciproc. Rețelele de aprovizionare transatlantice vor resimți masiv măsurile”, a declarat Maros Sefcovic, comisarul UE al Comerțului. Foto: Profimedia Video: Tagesschau.de RECOMANDAREA AUTORULUI: Comisia Europeană a intensificat cooperarea digitală cu Republica Moldova și salută aderarea țării la sistemul UE de roaming
UE îl avertizează pe Trump asupra efectelor taxelor vamale /Ideea este prohibitivă pentru comerțul reciproc
Uniunea Europeană avertizează că taxele vamale impuse de Administrația Donald Trump vor afecta fundamental relațiile comerciale cu Statele Unite, cerând acțiuni rapide pentru evitarea unei crize majore. ”Aceasta este una dintre cele mai importante reuniuni, ținând cont de tensiunile comerciale tot mai mari. Vom începe cu relațiile comerciale UE-SUA. Am aflat cu regret și dezamăgire despre scrisoarea trimisă Uniunii Europene de președintele SUA, Donald Trump, mai ales ținând cont de etapa avansată a negocierilor noastre comerciale. UE a abordat printr-o atitudine de bună-credință negocierile și cu o intensitate totală. Să fim onești: ideea impunerii unei taxe vamale de 30% este prohibitivă pentru comerțul reciproc. Rețelele de aprovizionare transatlantice vor resimți masiv măsurile”, a declarat Maros Sefcovic, comisarul UE al Comerțului. ”Nu cred că va exista vreo asociație industrială care să fie mulțumită de aceste politici tarifare. Avem o mare responsabilitate pentru cele mai ample relații comerciale de pe această planetă și trebuie să găsim soluții. Trebuie să facem tot posibilul pentru a evita acest scenariu negativ”, a subliniat Maros Sefcovic. Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat impunerea de tarife vamale de 30% Uniunii Europene de la 1 august, dacă până atunci nu se ajunge la un acord comercial major. ”Am avut la dispoziție ani întregi pentru a discuta despre relația noastră cu Uniunea Europeană și am ajuns la concluzia că trebuie să ne îndepărtăm de acest deficit, periclitat de taxele europene și de barierele comerciale. Din păcate, relația noastră a fost departe de a fi bazată pe reciprocitate”, a afirmat Donald Trump în scrisoarea trimisă Uniunii Europene. În replică, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a avertizat că Uniunea Europeană va trece la măsuri ”proporționate” de retorsiune împotriva Statelor Unite. Foto: Profimedia Video: Comisia Europeană RECOMANDAREA AUTORULUI: Comisia Europeană a intensificat cooperarea digitală cu Republica Moldova și salută aderarea țării la sistemul UE de roaming
UE așteaptă oferta lui Trump în conflictul comercial și avertizează Washingtonul /Vom vedea ce se întâmplă
Uniunea Europeană menține disponibilitatea ajungerii la un acord comercial cu Statele Unite, dar este pregătită să riposteze la eventualele tarife vamale impuse de Administrația Donald Trump, avertizează Comisia Europeană. ”Nu am niciun anunț major comparativ cu ziua de ieri. Noi rămânem angajați în sensul ajungerii la un acord de principiu cu Statele Unite. Nu am nicio noutate pentru moment. Vom vedea ce se întâmplă atunci când își încep ziua prietenii noștri de la Washington. Referitor la întrebarea privind primele măsuri de retorsiune din partea Uniunii Europene – acum sunt suspendate, iar suspendarea se va încheia luni. Nu vreau să fiți prea entuziasmați de acest lucru. Dacă va fi luată o decizie de prelungire a suspendării, atunci va fi prelungită. Nu este nicio problemă. Ceea ce este important este că, în cazul prelungirii suspendării, deși nu a fost luată încă nicio decizie, putem oricând să oprim suspendarea”, a declarat Olof Gill, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. ”Prioritatea noastră este să realizăm un acord de principiu cu Statele Unite, menținem disponibilitatea în acest sens, așteptăm semnale din partea omologilor noștri americani că sunt pregătiți să procedeze similar”, a subliniat reprezentantul Comisiei Europene. Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că urmează să trimită Uniunii Europene o scrisoare cu noile tarifele vamale bilaterale. ”Am avut discuții cu Uniunea Europeană, cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu toată lumea, până de curând ne-au tratat foarte rău, acum ne tratează foarte bine, este o altă lume. Ne-au tratat foarte rău, era foarte dificil să discutăm, în multe privințe era mai rău decât în cazul Chinei. Iată ce au făcut împotriva companiilor noastre: au dat în judecată Apple, Google. Au luat 17 miliarde de la Apple printr-un proces fără fundament. Au judecători care sunt ai Uniunii Europene și iau foarte mulți bani de la țara noastră, sunt foarte duri, dar acum sunt foarte drăguți cu noi. Vom vedea ce se întâmplă”, a afirmat Donald Trump. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: ANALIZĂ Bloomberg: Iluziile FISCALE nu aduc creșterea economică /La un an de la victoria electorală, Guvernul britanic rămâne ezitant VIDEO Administrația Trump manifestă optimism PRUDENT privind negocierile dintre Hamas și Israel /„Există și provocări”
Trump denunță practicile UE și anunță intenția de a trimite o scrisoare cu tarifele vamale /Ne-au tratat foarte rău, acum ne tratează foarte bine
Președintele SUA, Donald Trump, a denunțat, marți seară, practicile comerciale ale Uniunii Europene, avertizând că, deși negocierile avansează, peste câteva zile ar putea trimite o scrisoare prin care va prezenta tarifele vamale pe bază de reciprocitate. ”Am avut discuții cu Uniunea Europeană, cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu toată lumea, până de curând ne-au tratat foarte rău, acum ne tratează foarte bine, este o altă lume. Ne-au tratat foarte rău, era foarte dificil să discutăm, în multe privințe era mai rău decât în cazul Chinei. Iată ce au făcut împotriva companiilor noastre: au dat în judecată Apple, Google. Au luat 17 miliarde de la Apple printr-un proces fără fundament. Au judecători care sunt ai Uniunii Europene și iau foarte mulți bani de la țara noastră, sunt foarte duri, dar acum sunt foarte drăguți cu noi. Vom vedea ce se întâmplă”, a afirmat Donald Trump. ”Probabil că suntem înainte cu două zile de a le trimite o scrisoare. Purtăm discuții. O scrisoare înseamnă o ofertă pentru un acord. Unii au spus: sunt 200 de țări, nu poți avea negocieri cu 200 de țări. Dar avem oameni de încredere care știu ce fac, lucrurile trebuie făcute printr-o abordare mai generală. Iar acesta este un mod mai bun, mai puternic. Le vom trimite o scrisoare, acolo vor fi niște cifre, 25%, 35%. Pentru unii, vom avea 60%-70%, mă refer la cei cu care avem deficit comercial masiv, pentru că ne-au tratat foarte rău”, a avertizat Donald Trump. Ministrul german al Finanțelor, Lars Klingbeil, a semnalat, marți, că Uniunea Europeană este pregătită să adopte măsuri de retorsiune împotriva Statelor Unite dacă Bruxellesul și Washingtonul nu vor ajunge la un acord comercial. Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, s-a consultat cu președintele Franței, Emmanuel Macron, și cu premierul italian, Giorgia Meloni, asupra opțiunilor Uniunii Europene de a riposta la taxele impuse de Administrația Donald Trump. ”Factorul timp are o mare importanță. Timpul înseamnă bani. În acest context, discuțiile nu s-au încheiat încă. Procesul de formulare a poziției nu s-a finalizat. Negocierile trebuie efectuate în contact strâns cu partenerii europeni”, a declarat Stefan Kornelius, purtătorul de cuvânt al Guvernului Germaniei. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: VIDEO Trump îl acuză pe Putin că este NESERIOS în discuțiile privind oprirea războiului din Ucraina /Statele Unite ar putea impune noi sancțiuni Rusiei Mark Rutte avertizează asupra unui atac al Rusiei și Chinei asupra Statelor Unite /De aceea, ”EUROPA trebuie să fie sigură”
Premierul Japoniei consideră decizia lui Trump privind tarifele cu adevărat regretabilă/ Vom continua să ne angajăm în negocieri cu SUA
Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a declarat, marți, că decizia președintelui SUA, Donald Trump, de a impune tarife de 25% pe bunurile japoneze este „cu adevărat regretabilă”, exprimându-și, totuși, deschiderea de a continua negocierile pentru un eventual acord comercial. Ishiba a afirmat că Guvernul nu va ezita să apere interesele naționale în cadrul viitoarelor negocieri, promițând să facă tot posibilul pentru a atenua impactul creșterii iminente a tarifelor asupra economiei japoneze. „Vom continua să ne angajăm în negocieri cu Statele Unite pentru a explora posibilitatea de a ajunge la un acord reciproc avantajos, protejând, în același timp, interesele noastre naționale”, a declarat Ishiba. Negocierile anterioare dintre Tokyo și Washington privind un acord comercial nu au dus la progrese majore. Deși Trump a apelat la tarife pentru a remedia ceea ce consideră a fi un dezechilibru comercial, o taxă de 25% pe vehicule ar dauna grav industriei japoneze, care se bazează pe companii precum Toyota și Honda. „Din păcate, încă nu am ajuns la un acord, deoarece există divergențe între noi. Japonia a evitat să facă ușor concesii, cerând și protejând ceea ce este necesar”, a evidențiat premierul, citat de agenția de presă Kyodo News. Trump ia în considerare o modificare a tarifelor Înaintea alegerilor pentru Camera Consilierilor din 20 iulie, Ishiba a susținut că negocierile conduse de Ryosei Akazawa au contribui la menținerea „suspendării” tarifelor americane. Trump amenințase anterior că va impune tarife vamale de 30-35%. Noua taxă de 25% urmează să intre în vigoare pe 1 august. „Vă rugăm să înțelegeți că cifra de 25% este mult mai mică decât cea necesară pentru a elimina dezechilibrul deficitului comercial pe care îl avem cu țara dumneavoastră”, a transmis Trump. „Aceste tarife pot fi modificate, în creștere sau în scădere, în funcție de relația noastră cu țara dumneavoastră”, a subliniat Trump. Foto: Profimedia Citește și: Guvernul din Coreea de Sud încearcă să oprească PROPAGANDA împotriva Coreei de Nord / Președintele dorește să îmbunătățească relațiile cu Phenianul Erika Ciobanu este studentă la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București. S-a alăturat echipei Gândul în anul 2025. Scrie despre politica internațională, … vezi toate articolele
Trump denunță deficitul comercial în relațiile Statelor Unite cu Japonia și Coreea de Sud /Ce tarife le impune celor două țări
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat, luni, impunerea unor tarife vamale suplimentare Japoniei și Coreei de Sud, începând de la 1 august, denunțând lipsa de reciprocitate în schimburile comerciale bilaterale. Donald Trump le-a trimis, luni, scrisori liderilor din Japonia și Coreea de Sud, președintele SUA informând asupra intenției de a le impune taxe vamale. ”Este o mare onoare să vă trimit această scrisoare, care demonstrează forța și angajamentul în favoarea parteneriatului nostru și faptul că Statele Unite ale Americii au stabilit să continue colaborarea cu Japonia, în pofida unui deficit comercial semnificativ. Am decis să continuăm relațiile, dar doar pe baza unui acord mai echilibrat și mai corect”, afirmă Donald Trump, într-un mesaj adresat premierului nipon, Ishiba Shigeru. ”Din nefericire, relația noastră a fost departe de a fi reciprocă. Începând de la 1 august 2025, vom aplica Japoniei o taxă de doar 25% asupra tuturor produselor trimise în SUA, separat de tarifele sectoriale. Vă rugăm să înțelegeți că taxele de 25% sunt mult mai puțin decât ceea ce este necesar pentru eliminarea disparităților comerciale bilaterale”, a argumentat Trump, invitând companiile nipone să transfere unități de producție în Statele Unite. De altfel, Donald Trump avertizează Japonia că, dacă va riposta la aceste tarife, va impune taxe suplimentare. De asemenea, președintele Trump va impune taxe vamale de 25% și Coreei de Sud, un partener important al Statelor Unite. Liderul de la Casa Albă i-a trimis o scrisoare președintelui sud-coreean, Lee Jae-Myung, prin care îl înștiințează că vrea relații comerciale ”mai echilibrate și mai corecte”. ”Din nefericire, relațiile noastre comerciale au fost departe de a fi reciproce. Începând de la 1 august 2025, vom taxa Coreea de Sud cu 25% pentru toate produsele exportate în Statele Unite, separat de tarifele sectoriale. (…) Dacă decideți să majorați propriile tarife, acel procent va fi adăugat acestei taxe de 25%”, a transmis Donald Trump. Foto: Profimedia Citește și: VIDEO Analist: Războiul comercial declanșat de TRUMP este „împotriva americanilor” /Liderul SUA „se va confrunta cu alegerile intermediare” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Trump amână aplicarea taxelor vamale pe bază de reciprocitate /Casa Albă: Am observat evoluții

Președintele SUA, Donald Trump, va amâna, luni, termenul aplicării tarifelor vamale pe bază de reciprocitate, în efortul de avansare a negocierilor comerciale, inclusiv cu Uniunea Europeană, anunță Casa Albă, precizând că Washingtonul va continua să trimită scrisori cu planuri tarifare. ”Președintele Trump va emite astăzi un ordin executiv prin care amână termenul de 9 iulie până pe 1 august, pentru aplicarea tarifelor pe bază de reciprocitate sau a noilor taxe fixate prin scrisorile trimise liderilor străini. Fie vor fi taxele reciproce în următoarele luni, fie vor fi acorduri bilaterale, sunt multe țări care continuă negocierile cu Statele Unite, am observat evoluții favorabile, dar Administrația SUA și echipa prezidențială vor să obțină cele mai bune acorduri pentru poporul american și pentru angajații americani”, a declarat, într-o conferință de presă, Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Președinției SUA. De altfel, Karoline Leavitt a confirmat trimiterea de către Casa Albă a scrisorilor cu planuri tarifare Coreei de Sud și Japoniei. ”Pot confirma scrisorile, am scrisorile trimise astăzi Coreei de Sud și Japoniei și vor mai fi încă 12 țări care vor primi înștiințări și scrisori direct de la președintele Statelor Unite. Acum câteva săptămâni, v-am spus aici că președintele va crea planuri comerciale adaptate fiecărei țări, iar această Administrație se concentrează pe acest lucru”, a precizat Karoline Leavitt. Anterior, președintele Donald Trump a anunțat impunerea unor tarife vamale suplimentare Japoniei și Coreei de Sud, începând de la 1 august, denunțând lipsa de reciprocitate în schimburile comerciale bilaterale. ”Statele Unite ale Americii au stabilit să continue colaborarea cu Japonia, în pofida unui deficit comercial semnificativ. Am decis să continuăm relațiile, dar doar pe baza unui acord mai echilibrat și mai corect. Începând de la 1 august 2025, vom aplica Japoniei o taxă de 25% asupra tuturor produselor trimise în SUA, separat de tarifele sectoriale”, a declarat Donald Trump, într-o scrisoare adresată premierului nipon, Ishiba Shigeru. De asemenea, președintele Trump va impune taxe vamale de 25% Coreei de Sud. Liderul de la Casa Albă i-a trimis o scrisoare în acest sens președintelui sud-coreean, Lee Jae-Myung, prin care îl înștiințează că vrea relații comerciale ”mai echilibrate și mai corecte”. Ulterior, Trump a trimis scrisori asemănătoare Malaysiei, Kazahstanului, Africii de Sud, Laosului și Myanmarului. Foto: Profimedia Video: LiveNOW from Fox Citește și: VIDEO Analist: Războiul comercial declanșat de TRUMP este „împotriva americanilor” /Liderul SUA „se va confrunta cu alegerile intermediare” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Analist: Războiul comercial declanșat de Trump este împotriva americanilor /Liderul SUA se va confrunta cu alegerile intermediare
Efectele conflictelor comerciale declanșate de președintele SUA, Donald Trump, se repercutează asupra cetățenilor americani, afirmă analistul francez Adina Revol, avertizând că liderul de la Casa Albă va trebui să își modereze abordarea, întrucât urmează alegerile parlamentare intermediare. ”Donald Trump face frecvent mult zgomot pentru nimic. În acest război comercial, se poate înțelege logica evocată de China, privind nerespectarea normelor dreptului internațional, dar aceste probleme pot fi reglate în virtutea reglementărilor Organizației Mondiale a Comerțului. Trump a optat pentru ieșirea din multilateralism și pentru lansarea unui război comercial. Dar, în definitiv, acest război este împotriva americanilor, pentru că cei care plătesc taxele vamale sunt consumatorii americani”, afirmă Adina Revol, conform postului BFMTV. ”În curând, Donald Trump se va confrunta cu alegerile parlamentare intermediare și nu își va permite ca americanii din clasa medie să fie nemulțumiți, pentru că vor vota contra Partidului Republican”, a subliniat Adina Revol. Donald Trump intenționează să impună tarife vamale pe bază de reciprocitate, în eforturile de a obține acorduri avantajoase cu partenerii comerciali, inclusiv cu Uniunea Europeană. ”Statele Unite vor începe luni să trimită scrisori sau propuneri cu oferte comerciale diverselor țări”, a transmis Donald Trump, într-un mesaj postat pe platforma Truth Social. Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, s-a consultat cu președintele Franței, Emmanuel Macron, și cu premierul italian, Giorgia Meloni, asupra opțiunilor Uniunii Europene de a riposta la taxele impuse de Administrația Donald Trump. ”Factorul timp are o mare importanță. Timpul înseamnă bani. În acest context, discuțiile nu s-au încheiat încă. Procesul de formulare a poziției nu s-a finalizat. Negocierile trebuie efectuate în contact strâns cu partenerii europeni”, a declarat Stefan Kornelius, purtătorul de cuvânt al Guvernului Germaniei. În același timp, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut o discuție cu Donald Trump, președintele Statelor Unite. ”A fost o discuție bună”, a declarat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Uniunea Europeană ar putea accepta impunerea de către Statele Unite a unor taxe vamale de 10%, dar vrea excepții în sectoarele economice esențiale, precum industria farmaceutică, a semiconductorilor și avioanelor comerciale, au declarat funcționari de la Bruxelles. Conform surselor, Uniunea Europeană vrea instituirea de cote și excepții pentru a reduce tarifele aplicate de Washington importurilor de autovehicule (25%), oțel și aluminiu (50%). Comisia Europeană consideră că, deși un astfel de aranjament ar favoriza ușor Statele Unite, ar putea fi acceptabil, au precizat oficialii europeni, sub protecția anonimatului. Foto: Profimedia Video: BFMTV Citește și: Cetățean chinez acuzat de SUA de SPIONAJ asupra vaccinului anticoronavirus, arestat în Italia /FBI solicită extrădarea Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Uniunea Europeană ar putea accepta impunerea de către SUA a unor taxe vamale de 10%, dar vrea excepții
Uniunea Europeană ar putea accepta impunerea de către Statele Unite a unor taxe vamale de 10%, dar vrea excepții în sectoarele economice esențiale, precum industria farmaceutică, a semiconductorilor și avioanelor comerciale, afirmă funcționari de la Bruxelles. Conform oficialilor citați de grupul media Bloomberg, Uniunea Europeană vrea instituirea de cote și excepții pentru a reduce tarifele aplicate de Washington importurilor de autovehicule (25%), oțel și aluminiu (50%). Comisia Europeană consideră că, deși un astfel de aranjament ar favoriza ușor Statele Unite, ar putea fi acceptabil, au precizat oficialii europeni, sub protecția anonimatului. Uniunea Europeană va continua negocierile cu Statele Unite cel puțin până pe data de 9 iulie, când președintele Donald Trump ar putea introduce tarife pe bază de reciprocitate de 50%. Liderul de la Casa Albă le-a impus tarife tuturor partenerilor comerciali, în efortul de a forța companiile să transfere producția pe teritoriul Statelor Unite. Washingtonul și Bruxellesul speră că pot ajunge la un acord provizoriu până pe 9 iulie. Maros Sefcovic, comisarul UE pentru Afaceri Comerciale, se va deplasa la Washington peste câteva zile, în efortul de accelerare a negocierilor. Uniunea Europeană a avertizat că intenționează să aplice tarife de retorsiune asupra importurilor din Statele Unite, inclusiv asupra avioanelor Boeing, dacă Administrația Donald Trump va impune taxe vamale minime asupra produselor europene. ”Va trebui să ripostăm și să reechilibrăm anumite sectoare-cheie dacă Statele Unite insistă asupra unui acord asimetric”, a declarat săptămâna trecută Stephane Sejourne, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru Prosperitate și Strategii Industriale. Foto: Profimedia Citește și: VIDEO Trump îl critică din nou pe președintele Fed/ Liderul SUA compară situația DOBÂNZILOR din zeci de țări, inclusiv europene Trump crede că Rusia va fi forțată să oprească războiul din Ucraina /Kremlin: NATO invocă amenințarea rusă pentru a obține BANI de la cetățeni Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Trump denunță decizia Canadei de a impune o taxă digitală /Încetăm toate discuțiile comerciale

Statele Unite vor înceta negocierile comerciale cu Guvernul Canadei, a anunțat vineri seară președintele Donald Trump, după ce autoritățile de la Ottawa au instituit o taxă pentru servicii digitale destinată companiilor americane. ”Tocmai am fost informat că statul canadian, cu care este foarte dificil să avem schimburi comerciale și care le-a impus fermierilor noștri de ani întregi tarife de 400% asupra produselor lactate, tocmai a anunțat aplicarea unei Taxe pe Servicii Digitale companiilor tehnologice americane, ceea ce constituie un atac direct și evident asupra țării noastre. Copiază Uniunea Europeană, care a făcut același lucru și care acum poartă, de asemenea, negocieri cu noi”, a declarat Donald Trump într-un mesaj postat pe platforma Truth Social. În acest context, Donald Trump a anunțat oprirea negocierilor comerciale cu Guvernul de la Ottawa. ”Pe baza acestei taxe șocante, încetăm toate discuțiile comerciale cu statul canadian, cu efect imediat. În șapte zile, vom transmite Canadei ce tarife vor plăti pentru a face afaceri cu Statele Unite”, a subliniat președintele SUA. La începutul lunii mai, Donald Trump și premierul Mark Carney au anunțat, după o serie de dispute diplomatice, avansarea parteneriatului bilateral, în special în domeniile militar și comercial. Vineri, Canada a anunțat instituirea unei Taxe pentru Serviciile Digitale, care va intra în vigoare săptămâna viitoare. În același timp, Administrația Trump a sugerat vineri că suspendarea taxelor vamale pe bază de reciprocitate, care ar urma să expire în iulie, ar putea fi prelungită, în contextul negocierilor în curs cu Uniunea Europeană și cu alți parteneri. Foto: Profimedia Citește și: VIDEO Trump SALUTĂ decizia Curții Supreme privind competențele instanțelor asupra dobândirii cetățeniei /Procurorul din New York: ”Nu este finalul” VIDEO Noi TENSIUNI între Rusia și Germania /Moscova amenință cu măsuri de retorsiune din cauza expulzării unui jurnalist China confirmă definitivarea ACORDULUI comercial cu Statele Unite /„Partea chineză va revizui și va aproba cererile pentru exporturi” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele