Fiul nelegitim al lui Arnold Schwarzenegger a reușit o performanță uimitoare

Fiul nelegitim al lui Arnold Schwarzenegger a reușit să obțină o performanță uimitoare, chiar la debutul său în culturism, care a avut loc în weekend. Joseph Baena, în vârstă de 28 de ani, a reușit să se impună la trei categorii în timpul NPC Natural Colorado, competiție care s-a desfățurat în Denver. Joseph Baena, fiul nelegitim al lui Arnold Schwarzenegger, și-a făcut debutul în culturism în acest weekend și a obținut un rezultat remarcabil. Acesta a reușit să se impune la trei categorii în cadrul competiției NPC Natural Colorado, desfășurată în Denver. Tânărul, în vârstă de 28 de ani, este rezultatul relației actorului cu fosta sa menajeră, Mildred Baena. Tânărul atlet, care a demonstrat întotdeauna că are aptitudini fizice, a câștigat primul loc în divizia grea de culturism masculin. În plus, a câștigat și în două categorii pentru începători: Absolute Rookie, fiind prima competiție la care a participat, și Rookie, pentru participanți fără titluri anterioare. La aceasta se adaugă un loc doi în categoria C a Classic Physique Open. „Misiune îndeplinită!”, a scris Baena, pe rețelele de socializare, după debut, unde a primit numeroase mesaje de susținere. Această realizare vine la doar câteva zile după ce a fost văzut antrenându-se alături de tatăl său, de șapte ori Mr. Olympia, în California, unde a primit sfaturi importante. Se antrenează din anii de școală Chiar dacă debutul său în competiții a avut loc acum, fiul lui Arnold se antrenează încă din anii de școală. Aceasta a început să meargă la sala de forță cu scopul de a-și îmbunătăți condiția fizică și de a putea intra în echipa de înot. Astfel, a ajuns să dezvolte o pasiune extrem de mare pentru culturism. Înainte de a ajunge să facă performanță în acest sport, a încercat și cinematografia, călcând pe urmele tatălui său. A studiat actoria la Hollywood și a participat deja la producții precum Gunner (2024), unde a împărțit ecranul cu Morgan Freeman și Luke Hemsworth.

Jobul ideal pentru călători. Totul este o competiție, iar premiul este de 4.300 de euro. Care sunt condițiile

jobul-ideal-pentru-calatori-totul-este-o-competitie,-iar-premiul-este-de-4300-de-euro.-care-sunt-conditiile

Te-ai gândit vreodată care ar putea fi „jobul ideal” în urma căruia să te bucuri de diverse beneficii? O platformă de booking, de exemplu, lansează o competiție în urma căreia premiul va fi de 4.300 de euro. Însă, pentru a putea câștiga acest cadou de câteva mii de euro, trebuie să îndeplinești un anumit job. La final rămâne doar ca persoana câștigătoare să ofere și o recenzie publică. Deși poate părea o glumă la prima vedere, o platformă de booking caută să angajeze persoane pentru 3 poziții: critic de room service, cercetător în halate de hotel și evaluator pentru sala de sport hotelieră. În realitate, este vorba despre o competiție în urma căreia persoana câștigătoare beneficiază de un card cadou de 4.300 de euro. La final, ea trebuie să ofere o recenzie publică. Cum funcționează? În realitate, nu este vorba despre un contract de muncă real. Platforma de booking a lansat un nou concurs în cadrul căruia oamenii pot aplica pentru unul dintre cele trei „locuri de muncă” mai sus enumerate. Cardul cadou care va fi câștigat va putea fi utilizat pentru un sejur. Câștigătorul va fi rugat să își prezinte ulterior recenziile printr-o postare pe rețelele de socializare și o recenzie detaliată pe site, scrie Euronews.com. „Rezervarea unui hotel nu ar trebui să fie complicată și nici un post nu ar trebui să fie așa. La Hotels.com, ne plac lucrurile simple. Chiar și mascota noastră, Bellboy, este un clopoțel adevărat. Așadar, când spunem «Cercetător în domeniul halatelor de hotel», nu avem nevoie de o descriere a postului, pentru că totul se găsește chiar în nume”, a declarat Melanie Fish, vicepreședinte de relații publice la Hotels.com. La final, câștigătorul trebuie să scrie o recenzie „Candidații vor trebui să explice de ce ar fi perfecți pentru acest rol, în maximum 200 de cuvinte, precum și numele unui hotel pe care ar dori să îl viziteze ca parte a „rolului”. De asemenea, va trebui să distribui conturile tale de socializare, precum și numărul de urmăritori pe care îi ai. Concursul este deschis în prezent doar rezidenților din SUA, dar sperăm că vor extinde „rolurile” în Europa în viitorul apropiat”, mai notează sursa citată. Autorul recomandă: Antreprenorii de pe litoral caută 20.000 de angajați pentru noul sezon estival. Ce salarii sunt oferite pentru cameriste, recepționere și chelneri Decizie extremă a unui milionar: Și-a golit conturile și a ajuns pe stradă ca să demonstreze că poate face 1.000.000 de dolari de la 0. Cât a rezistat Germania caută 200.000 de angajați pentru un anumit domeniu. Tinerii refuză să facă asta Sursă foto: Shutterstock – rol ilustrativ

Ana Bărbosu a fost spulberată de Jordan Chiles la primul duel direct după retragerea medaliei

ana-barbosu-a-fost-spulberata-de-jordan-chiles-la-primul-duel-direct-dupa-retragerea-medaliei

Ana Bărbosu (19 ani) a fost spulberată de Jordan Chiles (24 de ani) la primul duel direct după retragerea medaliei olimpice de la JO Paris 2024. Proba la care Chiles s-a impus a fost la paralele, unde a primit nota 10, în timp ce prestația româncei a fost una mediocră. Cele două rivale au fost adversare în competiția națională  interuniversitară (NCCA), unde echipa lui Chiles, UCLA a câștigat la la o diferență foarte mică, în fața Stanford Gymnastics, echipa la care evoluează românca, beneficiara unei burse de 100.000 de dolari. Ana Bărbosu și Jordan Chiles s-au confruntat pentru prima dată după JO de la Paris, dar și după retragerea medaliei de bronz obținute în finala la sol. Românca a fost spulberată de Chiles, care a luat nota 10 la paralele, asta în timp ce prestația Anei Bărbosu a fost una modestă, în cadrul duelului cu UCLA, cu 9,875, care însă este cel mai bun său scor la acest aparat. UCLA a câștigat cu 197,775 la 197,425 în fața Stanford Gymnastics, ajungând la opt victorii. Chiles a contribuit major la succesul echipei sale, asta pentru că pe lângă acel 10 de la paralele, a șasea oară în carieră, a reușit un sol punctat cu 9,9, iar scorul său total a fost de 39,700, potrivit UCLA. Ana Bărbosu nu a evoluat la sărituri, iar nota obținută la sol a fost la fel cu cea a lui Chiles. Tot cu 9,9 a fost notată Bărbosu și pentru exercițiul de la bârna, iar la finalul concursului, românca a avut 29,675. Pentru cei de la Stanford Gymnastics, scorul obținut în duelul UCLA este al treilea cel mai bun obținut în acest an, iar postarea făcută pe Instagram, în acest sens, o are ca protagonistă chiar pe Ana Bărbosu. Duelul dintre Ana Bărbosu și Jordan Chiles, cel mai așteptat Ana Bărbosu trece printr-o perioadă mai dificilă, aflându-se în atenția celor de la International Testind Agency (ITA), o organizație non-profit care instrumentează cazul de suspendare în ancheta de dopaj, după ce a încălcat prevederile WADA, cu privire la controale antidoping. Iar această situație vine la scurt timp după ce Tribunalul Federal Elvețian i-a acceptat apelul lui Jordan Chiles, în legătură cu medalia de bronz de la JO Paris, pe care românca a câștigat-o în finala de la sol și pe care și-a recuperat-o în instanță, la TAS. Astfel, confruntarea dintre Ana Bărbosu și Jordan Chiles, deși este în afara unei competiții internaționale, a fost una dintre cele mai așteptate, fiind o presiune destul de importantă pusă pe umerii gimnastei din România, care studiază în SUA, iar acum evoluează la concursurile universitare. „De obicei, gimnastica este despre gimnastică, nu despre lucrurile din jurul ei. Dar cred că acesta este principalul motiv pentru care am reușit să mă descurc bine după Jocurile Olimpice. Mă concentram pe gimnastica mea și pe cum aș putea să mă perfecționez, lucrând la mine însămi. Pur și simplu, creșteam”, a declarat Ana Bărbosu, înainte de concurs, presei americane.

Nadia Comăneci n-a stat pe gânduri și a dat verdictul despre competitoarele transgender

nadia-comaneci-n-a-stat-pe-ganduri-si-a-dat-verdictul-despre-competitoarele-transgender

Nadia Comăneci (64 de ani), fosta mare campioană de la JO Montreal 1976, n-a stat pe gândiri și a dat verdictul despre competitoarele transgender, în contextul în care Comitetul Olimpic Internațional a decis interzicerea participării acestora în competițiile feminine. „Zeița de la Montreal” a fost prezentă recent la un forum organizat la Madrid, iar printre subiectele abordate a fost și cel legat de competitoarele transgender, subliniind că este de acord cu incluziunea persoanelor care aparțin unei comunități, însă în privința sporturilor lucrurile trebuie să fie foarte clare. Reamintim că cel mai controversat moment de la JO Paris a fost cazul lui Imane Khelif (box), persoana a cărei identitate de gen a stârnit numeroase discuții, atât în timpul competiției, cât și după. Nadia Comăneci, prezentă la un forum la Madrid, a vorbit despre decizia CIO, sub conducerea lui Kirsty Coventry, de a interzice participarea competitoarelor transgender în competițiile feminine. Comăneci a dat un verdict clar în această privință și susține că nu are nimic împotriva incluziunii acestei categorii de persoane, însă în sport acest principiu nu funcționează. „Desigur că trebuie să protejăm sportivele feminine și să folosim regulile astfel încât toată lumea să concureze corect. A fost o decizie grozavă din partea noului președinte al Comitetului Internațional Olimpic. Înțeleg importanța incluziunii, dar sporturile feminine sunt pentru femei”, a declarat Nadia Comăneci, citată de SportsKeeda. Celebra fostă gimnastă a făcut referire și la cazul lui Imane Khelif, pugilista din Algeria, a cărei participare la JO Paris 2024 a fost „pe sub radarul controverselor”, existând multe semne de întrebare cu privite la genul său. De asemenea, Nadia Comăneci a vorbit deschis și despre problema sănătății mintale, în special în rândul sportivilor, pecum și despre modul în care aceasta era abordată în anii ’70-’80, când concura la cel mai înalt nivel. „În acele circumstanțe, era un subiect tabo. Nu se vorbea despre asta pentru că era considerată o slăbiciune, iar acum cred că este bine că toată lumea înțelege că și dacă nu practici un sport, face parte din viață și ți se poate întâmpla la un moment dat”, a mai spus Nadia Comăneci. Nadia Comeneci, perfecțiunea de la Montreal Nadia Comăneci a debutat la Jocurile Olimpice în ediția de la Montreal, în 1976, iar acolo a scris istorie, devenind prima gimnastă care a reușit „10-le perfect”, dând peste cap tabela de scor care afișa nota 1.0 în loc de „10”. „Zeița de la Montreal”, cum este cunoscută de la acel moment, a câștigat în cariera sa nouă medalii olimpice, din care trei de aur obținute la JO Montreal (individual compus, paralele și bârnă), respectiv două la JO  Moscova 1980 (bârnă și sol). Anul 2026, în care se vor împlini 50 de ani de la JO Montreal, va purta numele Nadiei Comăneci, iar toate evenimente sportive din România se vor desfășura „sub auspiciile acestui eveniment”.

Conducerea Federației Române de Box nu-l uită pe Mihai Leu! Va avea o competiție cu numele lui

conducerea-federatiei-romane-de-box-nu-l-uita-pe-mihai-leu!-va-avea-o-competitie-cu-numele-lui

Pe data de 1 iulie 2025, Mihai Leu, primul campion mondial la box profesionist din România, avea să piardă lupta cu o boală nemiloasă: cancerul de colon. Mihai Leu a intrat în rândul legendelor sportului românesc, iar personalitatea uriașă i-a determinat pe oficialii Federației Române de Box să ia o decizie de suflet în amintirea marelui pugilist. Mihai Leu, omagiat de boxul românesc cu o competiție de renume Potrivit lui Daniel Ion, secretarul general al Federației Române de Box, în scurt timp se va lua o hotărâre la nivelul conducerii ca o competiție importantă organizată sub patronajul federației să-i poarte numele. „Mihai Leu a fost tot timpul un simbol pentru boxul și sportul românesc. El a îndeplinit și funcția de președinte de onoare al federației noastre. Cum domnul Victor Leu, fratele lui Mihai, este vicepreședintele federației vom decide de comun acord cu dânsul ca o competiție importantă sa-i poarte numele. Mihai Leu a fost și a rămas un exemplu pentru noi toți atât în sport cât și în viața extrasportivă”, a declarat Daniel Ion pentru ProSport. Mihai Leu, campionul care nu punea preț pe bogăție. Ce spunea despre bani Va avea o sală de box, cu numele lui, la Hunedoara Născut și crescut în Hunedoara, Mihai a declarat tot timpul că nu se simte nicăieri mai bine decât acasă, printre hunedorenii lui. Edilii orașului, care s-au implicat total în organizarea funeraliilor marelui campion, intenționează ca într-un timp cât se poate de scurt să inaugureze o sală de box, care va purta numele „Mihai Leu”. Mi-a fost un prieten apropiat şi drag pe care îl port în suflet  pentru tot ce a însemnat el pentru sportul românesc şi pentru box. Este unul dintre puţinii noştri campioni, care a însemnat mai mult decât sportul în care s-a remarcat pentru că, despre Mihai, se poate spune că şi el a ”făcut mare” boxul românesc Vasile Câtea, președinte FR Box L-a învins pe panamezul Santiago Samaniego Mihai Leu și adjudecat titlul de campion mondial la profesioniști în data de 22 februarie 1987, în Germania, când l-a învins fără drept de apel pe panamezul Santiago Samaniego. „Mulțumesc Germaniei pentru tot ceea ce mi-a oferit în acești ani dar eu sunt și voi rămâne român”, declara Leu în presa vremii. „România a pierdut astăzi un mare Campion… Dumnezeu să te odihnească, Mihai! Continuăm să ne rugăm pentru sufletul lui în zborul spre odihna veşnică şi pentru familia lui care trece prin această cruntă pierdere şi suferinţă”, a afirmat şi Lucian Bute. Campionul mondial la box şi campionul la raliuri Mihai Leu a murit, marţi seară, la 56 de ani. Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult

Echipa României, campioană mondială la Lego. Cum a obținut marele trofeu la competiția First Lego League 2025

echipa-romaniei,-campioana-mondiala-la-lego.-cum-a-obtinut-marele-trofeu-la-competitia-first-lego-league-2025

România scrie istorie în domeniul educației STEM, după ce echipa de robotică Quantum Bits a obținut Marele Trofeu al Campionilor la prestigioasa competiție internațională First Lego League 2025 , desfășurată în Grecia, între 1–5 mai. Cei șapte elevi de gimnaziu de la Liceul Internațional de Informatică București au urcat pe prima treaptă a podiumului, în fața unor adversari puternici din SUA, Japonia, Italia, Germania, Brazilia, Franța sau Canada. Performanța lor este cu atât mai impresionantă cu cât au reușit un punctaj maxim – 600 de puncte – ceea ce înseamnă că au excelat la toate categoriile jurizate: proiectare robotică, performanță tehnică, colaborare internațională, inovație și respectarea valorilor fundamentale promovate de competiție. Inovație românească cu impact real: drona care salvează vieți Cel mai puternic atu al Quantum Bits a fost proiectul lor de inovare – o dronă autonomă dotată cu inteligență artificială , capabilă să identifice persoane aflate în pericol de înec și să lanseze automat un dispozitiv de salvare. Nu este doar un exercițiu tehnic, ci o soluție concretă pentru o problemă acută: România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la decesele cauzate de înec. Elevii nu au lucrat singuri. Proiectul a fost dezvoltat în colaborare cu specialiști din companii și instituții precum Autonomous Flight Technologies, Oracle, GeoEcoMar, Raiffeisen Bank , Ministerul Apelor, SUMAL 2.0 sau Asociația de Salvamari. Această abordare interdisciplinară și colaborativă a fost cheia succesului lor, demonstrând că inovația poate veni din bănci de școală, dacă este ghidată corect și susținută de comunitate. Echipa Quantum Bits Cine sunt campionii României la Lego? Eroii din spatele trofeului mondial sunt: Sandra Paul (14 ani, team leader), Andrei Banu (14 ani), Ioan Chelaru (13 ani), David Becheru (13 ani), Matei Stoica (12 ani), Levin Mircea (12 ani) și Noah Diaconu (12 ani). Echipa este coordonată de Theodor Ciobanu , mentor în vârstă de doar 16 ani, și Mihai Popescu , inginer și coach. După cinci zile de competiție intensă, echipa se întoarce acasă în această seară, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, cu trofeul suprem în mâini și recunoașterea internațională pentru inovația și performanța lor. Sunt obosiți, dar entuziasmați, cu o lecție clară în minte: pasiunea, colaborarea și perseverența pot duce la rezultate extraordinare. O reușită susținută de comunitate și sponsori Succesul Quantum Bits nu ar fi fost posibil fără implicarea comunității educaționale și a sponsorilor care au crezut în potențialul lor. Asociația INACO i-a sprijinit în drumul lor competițional, iar sponsori precum BCR Leasing , Infosys , F64 Studio , Raiffeisen Bank și partenerul de transport TAROM le-au oferit suportul logistic, tehnic și financiar necesar. Această victorie confirmă că parteneriatele public-private bine gândite pot genera nu doar performanță, ci și speranță . Într-un sistem educațional care încă se confruntă cu numeroase provocări, povești precum cea a Quantum Bits arată că, atunci când sunt susținuți, copiii din România pot concura și învinge la cel mai înalt nivel. Viitorul sună bine, cu pași concreți spre excelență Victoria echipei Quantum Bits nu este doar o medalie pe perete. Este un semnal clar că educația bazată pe practică, pe colaborare internațională și pe folosirea noilor tehnologii poate produce schimbări reale, de impact. Într-o lume în care competențele digitale și științifice sunt cheia viitorului, elevii din România demonstrează că pot fi printre cei mai buni – dacă au sprijinul necesar. Mai mult decât un concurs, First Lego League este o platformă unde creativitatea, știința și solidaritatea se întâlnesc. Iar Quantum Bits a reușit să le valorifice pe toate, ridicând tricolorul sus în fața lumii întregi.

Alina Dumitru, singura campioană olimpică la judo pentru România, surprize la competiția care-i poartă numele. Păstrez tradiția

alina-dumitru,-singura-campioana-olimpica-la-judo-pentru-romania,-surprize-la-competitia-care-i-poarta-numele.-pastrez-traditia

Cupa „Alina Dumitru” la judo a devenit deja o competiție de tradiție în peisajul judo-ului internațional. Aflată la cea de-a cincea ediție competiția din acest an care va fi organizată pe data de 24 mai, va aduce în Sala Sporturilor din Chiajna peste 550 de judoka de la peste 50 de cluburi, atât din țară cât și din străinătate. Cu ce se mai ocupă azi Alina Dumitru, singura campioană olimpică din judo „Mă bucur că această competiție care-mi poartă numele a ajuns să fie atât de populară. În acest an vor fi reprezentate și țări precum Germania, Anglia sau Republica Moldova. La fiecare ediție am căutat să le fac sportivilor participanți câte o surpriză. Într-un an le-am prezentat medaliile mele. Păstrez tradiția. În alt an am invitat lângă mine personalități marcante din sport care să vină să-i susțină. În acest an, tot așa, mă gândesc să le fac o surpriză specială. Încă nu vreau să o divulg”, a precizat Alina Dumitru pentru ProSport. Implicarea Alinei Dumitru, singura campioană olimpică din istoria judo-ului românesc, își spune tot mai mult cuvântul: „Am tot mai mulți copii care performează” | SPECIAL La o lună distanță după organizarea Cupei „Alina Dumitru”, legendara judoka va mai fi implicată într-un eveniment important. „În luna iunie, undeva pe 22-23, va sosi în România un judoka care promovează atât sportul pe tatami cât și mersul pe bicicletă. „Am înțeles că el străbate Europa pe bicicletă iar în orașele importante din țările pe care le străbate se întâlnește cu câte un judoka reprezentativ. Din România a ales Bucureștiul pentru a se întâlni cu mine. Îl voi invita și la câteva antrenamente și sper să intre și el pe tatami”, a adăugat marea campioană. A revenit asupra ideii de a nu mai organiza competiția În campania pentru șefia Federației Române de Judo, Alina l-a susținut pe George Teșeleanu care a candidat pentru funcția de președinte, dar care a pierdut în fața lui Florin Bercean. „După acel rezultat din alegeri am vrut să nu mai organizez această competiție. M-a durut faptul că oamenii din judo nu au înțeles că doar domnul Teșeleanu putea face o schimbare reală, în bine, pentru judo-ul de la noi. Nu mai avea sens să fac o astfel de competiție. Dar din dragoste pentru copii, datorită pasiunii pe care o am față de judo, în cele din urmă am zis să nu renunț la această idee. Așa că mergem mai departe”, a mai spus singura campioană a judo-ului românesc. Alina Alexandra Dumitru este medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, la categoria 48 kg, multiplă campioană europeană și medaliată cu bronz la campionatele mondiale. Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special … citește mai mult