Dan Rîmbu, bărbatul din Iași care a făcut dezvăluiri despre ilegalitățile din cadrul firmei, a fost dat afară: Am îndrăznit să reclam public

dan-rimbu,-barbatul-din-iasi-care-a-facut-dezvaluiri-despre-ilegalitatile-din-cadrul-firmei,-a-fost-dat-afara:-am-indraznit-sa-reclam-public

Dan Rîmbu, bărbatul din Iași bolnav de hepatită, care acuză condiții improprii de muncă la punctul de reciclare din Podu Iloaiei, a fost dat afară. Susține că a primit, printr-un mesaj pe WhatsApp, înștiințarea privind încetarea raporturilor de muncă și crede că a fost concediat din cauză că a reclamat public neregulile de la locul de muncă. Un bărbat din Iași care a reclamat mai multe nereguli la locul de muncă a fost concediat. El susține că, după ce a făcut totul public, angajatorul a decis să îl concedieze. Dan Rîmbu, bărbatul din Iași bolnav de hepatită E, care acuză angajatorul de condiții improprii de muncă, a fost dat afară Bărbatul din Iași în vârstă de 59 de ani susține că a rămas fără loc de muncă din cauză că a făcut totul public. „Eu am vorbit ieri (n.r. – 4 august 2026), dimineață, la telefon cu ei, cu domnul Iulian, de la firma SSG (n.r. – SSG Fire & Rescue SRL). Mi-au zis că îmi găsesc un nou punct de relocare. Eu eram la ITM. Am depus reclamație din nou. Apoi, m-au sunat și m-au întrebat de ce am vorbit la BZI. După-amiază, mi-au trimis, pe WhatsApp, înștiințare că, de pe data de 5, astăzi (n.r. – 5 august 2026), contractul meu de muncă se încheie. Adică am rămas fără loc de muncă din cauză că am îndrăznit să reclam la presă condițiile proaste de muncă. Asta m-au întrebat: de ce am dat informații la presă? Eu aveam contract de muncă de pe data de 15 mai 2026, când ne-a preluat SSG. Prin firma aceasta, erau mai multe contracte cu stații de reciclare de la alte supermarketuri și exista posibilitatea să mă mute. Dar pentru că am fost la ITM, că am reclamat public toate condițiile improprii de muncă, m-au dat afară. De asta m-au pus pe liber. M-au dat afară pe baza articolului 31, alineatul 3, din Codul muncii. Asta scrie pe înștiințare. Vreau să depun reclamație la Avocatul Poporului. Sunt drepturile mele! Au mai fost și alte persoane la Avocatul Poporului și au rezolvat situația. Eu am problemele mele de sănătate, trebuie să merg la control la 6 luni. Dacă nu mă angajez, trebuie să plătesc toate controalele, pentru că nu am asigurare”, susține Dan Rîmbu, bărbatul din Iași recent concediat. Dan Rîmbu, bărbatul din Iași concediat: „Doar mi-am cerut drepturile” În articolul 31, alineatul 3, din Codul muncii, scrie: „Pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia”. Dan Rîmbu lucrează la punctul de reciclare din Podu Iloaiei din anul 2024. Nu a avut probleme cu conducerea firmei SSG, însă totul s-a schimbat când a aflat că este bolnav și a cerut condiții mai bune de muncă, în urmă cu câteva luni. De atunci, spune că a simțit că se fac presiuni asupra lui și a fost anunțat că va fi relocat la un alt punct de reciclare. „După ce am vorbit cu șefii de la București și le-am spus nemulțumirile mele, au început presiunile. Au făcut tot ce au putut ca să scape de mine. Eu sunt un om la o vârstă serioasă, nu îmi bat joc de nimeni. Doar mi-am cerut drepturile. Eu m-am îmbolnăvit de hepatită E și am stat la Spitalul «Sfântul Spiridon» 10 zile. Cred că de la toxicitatea de la locul de muncă. Dumnealor, de la firmă, trebuie să îmi dea mănuși, dezinfectant, apă curentă, echipament de protecție. În locația respectivă nu ne-a dat nimic, au zis că sunt deficitari. Fac reclamație și la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, oriunde este necesar, pentru că nu este normal ceea ce se întâmplă”, susține bărbatul din Iași. Reporterii BZI au încercat să ia legătura cu Iulian, reprezentantul SSG Fire & Rescue SRL, însă acesta nu a răspuns apelurilor telefonice până la închiderea ediției. Un paznic de la firma West Star susține că nu a mai primit salariul din luna aprilie 2026. Pe de altă parte, Dan Rîmbu, bărbatul în vârstă de 59 de ani din Iași, bolnav de hepatită, care acuză condiții improprii de muncă la punctul de reciclare din Podu Iloaiei, gestionat de SSG Fire & Rescue SRL, a fost concediat.

Concedieri BMW: De ce dă afară gigantul auto 8.000 de angajați

concedieri-bmw:-de-ce-da-afara-gigantul-auto-8.000-de-angajati

Compania germană auto BMW a anunțat miercură că va concedia mii de angajați până în 2027, în urma unui program de reducere a posturilor. Programul de concedieri a fost convenit între companie și consiliul de întreprindere. Vor fi vizate diviziile de administrație și dezvoltare. Și nu doar BMW, dar și alte companii auto germane.  Zeci de mii de lucrători au protestat miercuri la fabrica auto Audi din Neckarsulm, după ce compania a anunțat restructurări.  Loading … Criză în industria auto din Germania: BMW, Audi și Volkswagen taie zeci de mii de posturi Nu vor fi dați afară angajații din divizia de producție, a declarat un purtător de cuvânt al companiei germane. În total, 8.000 de angajați vor fi dați afară. Grupul auto cu sediul de la Munich are în prezent 150.000 de angajați la nivel global. Potrivit Reuters , motivele pentru care producătorul auto recurge la concedieri sunt profiturile reduse, sub așteptări, și cererea slabă de mașini de fabricație germană. Motivul pentru care vor fi concediați mii de angajați de BMW Directorul executiv Milan Nedelijkovic al BMW a spus că producătorul auto trebuie să-și acclereze eforturile de reducerea costurilor. Volkswagen și Mercedes-Benz au decis nu cu mult timp în urmă să concedieze zeci de mii de lucrători.  Luni, producătorul de mașini sportive Porsche, parte din Grupul Volkswagen, a anunțat restructurări pentru a-și reduce personalul cu 20% până în 2035, după ce au crescut foarte mult vânzările de mașini chinezești. China a devenit cel mai mare exportator global de mașini Piața europeană a ajuns inundată de mașinile electrice chinezești.Guvernele și parlamentele europene și-au îndreptat atenția către protejarea piețelor interne de amenințarea mașinilor electrice chinezești printr-un război comercial, în care tarifele sunt principalele arme. Vehicule electrice care au autonomie mare Însă, producătorii auto din SUA și UE au de-a face cu o concurență mult mai dură cu producătorii chinezi de benzină din țări precum Polonia, Ungaria, Africa de Sud și Uruguay. Automobilele pe bază de combustibili fosili au reprezentat 76% din exporturile auto chineze din 2020. Transporturile navale de mașini electrice chinezești au sărit de la 1 milion la 6,5 milioane pe an. Sursa Foto: Envato

Scandal la Oracle după valul de concedieri. Sindicaliștii acuză blocarea negocierilor și concedierea liderilor de sindicat

scandal-la-oracle-dupa-valul-de-concedieri.-sindicalistii-acuza-blocarea-negocierilor-si-concedierea-liderilor-de-sindicat

Blocul Național Sindical acuză Oracle, gigant din industria IT, că a concediat lideri sindicali la scurt timp după constituirea sindicatului. BNS susține că firma a refuzat negocierea contractului colectiv de muncă și a făcut concedieri colective fără stabilirea unor garanții prin dialog social. Potrivit BNS, sindicatul a solicitat în repetate rânduri, încă din iulie 2025, începerea negocierilor pentru contractul colectiv de muncă la nivelul companiei. „Blocul Național Sindical (BNS) atrage atenția opiniei publice și autorităților competente asupra conduitei Oracle Global Services Romania S.R.L., entitatea din România a grupului global Oracle, în raport cu organizația sindicală constituită de angajații săi, respectiv Sindicatul Angajaților Oracle din România, organizație membră a Federației Sindicatelor din Tehnologia Informației – FSTI, federație afiliată Blocului Național Sindical”, a transmis BNS, luni, 6 iulie 2026, într-un comunicat, arată Mediafax. Scandal la Oracle după valul de concedieri. Sursă foto: Mediafax Foto BNS afirmă că au fost transmise 6 notificări legale, însă părțile n-au fost convocate la negocieri. „În total, pe parcursul a aproape un an, au fost transmise șase notificări formale, fără ca angajatorul să convoace efectiv părțile la negociere, să propună o dată pentru prima ședință sau să pună la dispoziția organizației sindicale informațiile necesare desfășurării procesului de negociere colectivă”, afirmă BNS. Cum a răspuns compania? BNS afirmă că singurul răspuns relevant al companiei a venit în mai 2026, fără a fi urmat, însă, de măsuri concrete pentru începerea negocierilor colective. Sindicaliștii acuză angajatorul că tratează cu superficialitate dialogul social și drepturile angajaților. Cazul a fost reclamat la ITM București, Inspecția Muncii și a fost notificat vicepreședintei Comisiei Europene, Roxana Mânzatu. „Cu toate acestea, răspunsul nu a fost urmat de niciun demers concret pentru deschiderea negocierilor colective și a conținut inclusiv o denumire eronată a organizației sindicale, aspect care confirmă superficialitatea cu care compania tratează interlocutorul sindical și drepturile colective ale propriilor angajați”, se mai arată în comunicat. Sindicaliștii au observat că, „în state precum Spania, Franța, Italia, Germania, Austria, Olanda și Belgia, conform informațiilor disponibile la nivelul structurilor sindicale europene, angajații Oracle beneficiază de contracte colective de muncă negociate, iar în unele cazuri aceste contracte sunt publice. În acest context, tratamentul aplicat angajaților Oracle din România, prin blocarea efectivă a accesului la negociere colectivă, în special într-o perioadă marcată de restructurări masive, reprezintă o diferență de tratament inadmisibilă față de salariații Oracle din alte state membre ale Uniunii Europene”. Sute de angajați concediați BNS susține că firma a concediat colectiv peste 400 de angajați în toamna anului 2025. Sindicatul acuză compania că a înlocuit negocierile colective cu acorduri individuale, practică pe care o consideră contrară principiilor dialogului social și legislației în vigoare. Sindicatele afirmă că președintele și vicepreședintele Sindicatului Angajaților Oracle România au fost concediați la doar 6 zile după înființarea organizației. Sindicaliștii spun că există procese în desfășurare și susțin că aceste concedieri ridică semne de întrebare privind respectarea libertății sindicale și a dreptului la asociere. BNS solicită Inspecției Muncii și Ministerului Muncii să verifice situația și să intervină. Totodată, sindicaliștii cer companiei să respecte obligațiile legale privind dialogul social, libertatea sindicală și negocierea colectivă. Ei afirmă că acestea reprezintă obligații prevăzute de lege, nu opțiuni ale angajatorului. Sursă foto: Mediafax Foto

Ce îi sperie cel mai tare pe angajații unei companii. Avertismentul dur al unui lider: Dintr-o dată, cifrele nu s-au mai potrivit

ce-ii-sperie-cel-mai-tare-pe-angajatii-unei-companii.-avertismentul-dur-al-unui-lider:-dintr-o-data,-cifrele-nu-s-au-mai-potrivit

Ce îi sperie cel mai tare pe angajații unei companii. CEO-ul Kelvin Kao avertizează că, dacă rămâi indiferent într-o perioadă dificilă pentru compania ta, nu vei face decât să îi sperii și mai mult pe angajați. Angajații trăiesc deja fiecare zi cu incertitudine, deci nesiguranța de pe chipul managerului ar accentua și mai mult frica, scrie channelnewsasia.com. Oamenii merită să cunoască tot adevărul, pentru a lua decizii corecte în privința vieții lor. „În 2021, am acordat un interviu unei publicații despre cum agenția mea de creație a reușit să treacă peste coșmarul pandemiei de COVID-19, fără să concediez niciun angajat”, povestește Kelvin Kao. „În 3 luni, a pierdut 3 conturi majore – o nenorocire pentru orice companie, cu atât mai mult pentru mica noastră firmă. Din senin, cifrele nu s-au mai „potrivit”. Acel lucru despre care vorbeam cu mândrie era acum amenințat. În 2 săptămâni, am decis cea mai bună strategie, explorând opțiuni, precum reduceri de buget și un plan pentru a vedea dacă pot evita concedierile. Chiar și cu reducerile bugetare, veniturile nu ar fi fost sustenabile, pentru a ne plăti toți oamenii. Au urmat discuții dificile și 20% dintre oameni au fost redistribuiți. La acea vreme, eu m-am concentrat pe comanda acestei „nave”, în plină furtună”, mărturisește antreprenorul. Kelvin Kao: „Eu aveam informația, ei nu aveau nimic…” „În calitate de lider și fondator al companiei mele, aveam ceva ce ei nu dețineau: context și informație. Știam care sunt conturile pierdute, cât de gravă e situația, ce planuri de restructuare avem. Chiar și în această situație grea, faptul că aveam informații mă ajuta să iau decizii. Echipa mea era „oarbă”. Doar bănuia. Discuțiile între colegi au devenit mai scurte și precaute, iar ședințele inopinante s-au transformat în momente de panică, chiar dacă, până atunci, fuseseră doar simple întâlniri de rutină și de brainstorming. Fără context și informație, angajații mei au speculat, au tras propriile concluzii și și-au imaginat ce este mai rău”, povestește omul de afaceri. Faptul că taci mâlc generează și mai multă frică „În ultimul an, în mijlocul unui nou val de concedieri și tensiuni economice în numeroase industrii, m-am gândit la cum trebuie să comunice, de fapt, un lider, mai ales în perioade dificile. Răspunsul evident a fost „mai multă transparență”, dar realitatea este mai complicată decât atât. Liderii înșiși acționează, de multe ori, pe baza unor informații incomplete. Afacerile sunt încă negociate. Bugetele sunt dezbătute. Există limitări juridice și comerciale. Dacă vorbești prea devreme despre anumite lucruri, poți destabiliza o situație. Dar tăcerea are consecințele ei. Cei mai mulți oameni știu deja că este rău, chiar înainte ca șefii să le aducă la cunoștință acest lucru. Proiectele care erau cândva „urgente” sunt acum ignorate. O poziție rămâne neocupată, după plecarea cuiva. Managerii schimbă modul de lucru, devin mai precauți și panicoși. Angajații observă atmosfera. Unesc punctele și așa au imaginea de ansamblu. Atunci, de ce liderii aleg să tacă? Ca să nu creeze panică? În mod ironic, tăcerea lor generează și mai multă teamă și speculație în echipă. Suntem doar niște oameni – fără un anumit nivel de siguranță, ne vom gândi în mod natural la tot ce este mai rău”, recunoaște antreprenorul. Diferența dintre confidențialitate și evitarea anumitor situații „E greu să comunici în momentele dificile. Nu-i de mirare că liderii evită să facă asta. Să transmiți vești proaste nu e pe placul nimănui. Companiile încă cer confidențialitate și spațiu pentru deliberări imperfecte și discuții nefinalizate. Cu toate acestea, există o diferență între a nu divulga informații pentru că ar avea un impact major și a le ascunde, pentru că ar fi incomod pentru comunicator.”, mai spune Kao. Cât ne costă ambiguitatea E greu să piezi un loc de muncă, dar suportabil. Mai dăunătoare este nesiguranța pe termen lung. Anxietatea devine colectivă, când cineva simte că un lucru este în neregulă în companie. Productivitatea are de suferit. Angajații care cândva nu se temeau că-și vor pierde jobul își actualizează acum CV-urile, „pe ascuns”. Angajații merită să cunoască tot adevărul, să fie informați, pentru a lua cea mai bună decizie. Unii vor alege să rămână, alții să plece. Nu este lipsă de loialitate, ci instinctul de supraviețuire”, conchide antreprenorul. Autorul recomandă:

Damen Shipyards Mangalia S.A anunță declanșarea procesului de concediere colectivă a personalului

damen-shipyards-mangalia-s.a-anunta-declansarea-procesului-de-concediere-colectiva-a-personalului

Damen Shipyards Mangalia S.A anunță declanșarea procesului de concediere colectivă a personalului. Măsura va fi aplicată în două etape succesive, pentru a permite finalizarea proiectelor aflate în derulare și desfășurarea operațiunilor de lichidare, publică Profit.ro Etapa 1: 740 salariați – perioada de preaviz 27 mai–24 iunie, încetarea raporturilor de muncă la 25 iunie 2026. Etapa 2: 271 salariați – perioada de preaviz 18 iunie–15 iulie, încetarea raporturilor de muncă la 16 iulie 2026. În total, 1.011 angajați vor fi afectați de măsura concedierii colective, determinată de imposibilitatea continuării activității după intrarea în faliment. Compensații în fucnție de vechime Conform Contractului Colectiv de Muncă, angajații vor beneficia de compensații financiare în funcție de vechimea în muncă, astfel: până la 5 ani vechime – 2 salarii medii brute 6–10 ani – 3 salarii 11–15 ani – 5 salarii 16–20 ani – 7 salarii peste 21 ani – 9 salarii medii brute Societatea Damen Shipyards Mangalia va colabora cu autoritățile competente – Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța – pentru sprijinirea salariaților și aplicarea măsurilor legale de protecție socială, conform acelorași surse. Rheinmetall şi MSC, pot prelua afacerea Companiile Rheinmetall şi MSC au anunţat printr-un comunicat comun, că sunt interesate să investească împreună, în România, prin preluarea Şantierului Naval Mangalia, şi precizând că un astfel de demers ar deschide ”perspective pozitive pentru viitorul industriei navale şi de apărare din România şi ar marca începutul unei noi ere”. Recomandarea autorului: Cel mai mare șantier naval din România, scos la licitație. Cei mai mari producători de armament se află pe lista companiilor interesate

Dacia reduce producția în România și concediază 1.200 de angajaţi de la uzina de la Mioveni. Unde va fi fabricat celebrul Striker

dacia-reduce-productia-in-romania-si-concediaza-1200-de-angajati-de-la-uzina-de-la-mioveni.-unde-va-fi-fabricat-celebrul-striker

Sindicatul Autoturisme Dacia a publicat vineri un comunicat în care avertizează că anul 2026 marchează, după 22 de ani, o perioadă de reducere a producţiei şi de concediere a aproximativ 1.200 de angajaţi la uzina de la Mioveni. Cauzele invocate sunt infrastructura întârziată, energia scumpă, instabilitatea fiscală şi mutarea modelelor noi în Turcia şi Slovenia. Mesajul vine la doar trei zile după ce trei directori de top ai Grupului Renault au vorbit, la Paris, despre competitivitatea uzinei româneşti, amintește ZF.ro. Comunicatul Sindicatului Autoturisme Dacia Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) a transmis vineri, 13 martie 2026, un comunicat public în care avertizează că uzina de la Mioveni intră într-o perioadă fără precedent în ultimele două decenii: reducere de producţie şi concediere a aproximativ 1.200 de angajaţi. „Anul 2026 marchează, după 22 de ani, o perioadă de reducere a producţiei şi de concediere a aproximativ 1.200 de angajaţi, pe fondul scăderii cererii şi al accelerării proceselor de robotizare şi automatizare”, se arată în comunicatul sindicatului. Compensații pentru concediați La începutul anului, în cadrul campaniei de plecări voluntare demarată pe 1 martie, se vorbea despre până la 900 de angajaţi care ar putea părăsi compania. Liderul de sindicat Viorel Ungureanu confirma încă din noiembrie 2025 că managementul Dacia a anunţat reducerea producţiei cu 165 de vehicule pe zi – adică peste 10% din capacitatea zilnică de aproape 1.390 de maşini. Pachetele compensatorii oferite în cadrul campaniei de plecări voluntare merg de la 25.000 de lei net pentru angajaţii cu până la doi ani vechime, până la circa 210.000 de lei (aproximativ 40.000 de euro) pentru cei cu peste 16 ani, iar persoanele cu boli profesionale sau invalidităţi pot primi echivalentul a circa 50.000 de euro. Dacia Striker pleacă în Turcia Dar comunicatul de vineri schimbă tonul: nu mai vorbim doar despre plecări voluntare gestionate cu pachete financiare, ci despre o reducere structurală de personal de 1.200 de oameni, într-un context în care modele noi nu mai vin la Mioveni, ci au ajuns să fie produse chiar în Turcia. Turcia devine astfel a patra ţară care produce modele Dacia, după România, Maroc şi China, iar Slovenia se pregăteşte să fie a cincea. Este o premieră la Dacia – până acum, reducerile de personal se gestionau exclusiv prin plecări voluntare şi ieşiri la pensie, nu prin concedieri propriu-zise. „Motivele sunt cunoscute: infrastructura întârziată – inclusiv Autostrada Piteşti-Sibiu, costurile ridicate ale energiei, instabilitatea fiscală şi politică, dar şi programele economice impredictibile. Toate acestea contribuie la scăderea atractivităţii României pentru investiţii. „SAD subliniază că modelul Dacia Striker va fi produs în Turcia, iar noul model electric de segment A va fi fabricat în Slovenia, nu la Mioveni. Peste 90% din producţia uzinei este destinată exportului, iar pierderea unor modele fabricate aici „poate avea efecte serioase asupra economiei locale şi naţionale”. Comunicatul sindicatului vine la doar trei zile după evenimentul futuREady organizat de Grupul Renault pe 10 martie 2026, la Paris, unde ZF a participat la mese rotunde cu trei directori de top ai grupului francez. Declaraţiile de acolo confirmă, din perspectiva managementului, exact ceea ce sindicatul semnalează din perspectiva angajaţilor. Diferenţa este de ton: la Paris, mesajele au fost calibrate şi diplomatice; la Mioveni, comunicatul sindicatului nu mai lasă loc de interpretare, rezumă ZF. Recomandarea autorului: Primele imagini cu noul model Dacia Striker. Când se va lansa și care este prețul

Motivele pentru care Volkswagen va da afară 50.000 de oameni în Germania, din anul 2030

motivele-pentru-care-volkswagen-va-da-afara-50.000-de-oameni-in-germania,-din-anul-2030

Directorul executiv al Volkswagen Wolfsburg, Oliver Blume,  a anunțat că va da afară 50.000 de angajați din anul 2030, după ce a înregistrat o scădere de profit net cu 44% în 2025 (până la 6,9 miliarde de euro). Este cel mai catastrofal rezultat de la scandalul Diesselgate din 2015. Principalele cauze ale declinului companiei auto germane Producătorul de mașini susține că principalele cauze ale scăderii profitului au fost: tensiunile comerciale SUA-UE; cererea scăzută de automobile germane în China și în SUA; creșterea competiției cu mașinile electrice din China; Și brandul de lux Porsche a fost grav lovit în 2025, după ce a înregistrat o scădere de profit de la 5,3 miliarde de euro la 90 de milioane de euro. . Volkswagen trece prin cea mai dificilă perioadă din ultimul deceniu Veniturile companiei Volkswagen au stagnat la 322 de miliarde de euro, iar profitul operațional s-a redus la jumătate, la 8,9 miliarde de euro, potrivit Economedia.ro. Marți dimineața, la bursa de la Frankfurt, acțiunile companiei Volkswagen au crescut cu 3,7% după comentariile lui Donald Trump care au dus la scăderea prețurilor la petrol. Volkswagen anunță extinderea în România a unui program controversat Grupul Volkswagen a confirmat că România se află printre cele aproximativ 40 de țări europene incluse în acest program, care va începe în ianuarie 2026, inițial cu modelele Volkswagen, urmând ca ulterior să fie extins și către Audi, Porsche, Škoda, CUPRA și Volkswagen Autovehicule Comerciale. Potrivit companiei, vor fi utilizate date provenite din situații reale de trafic, colectate de la camerele și senzorii mașinilor. Aceste informații pot include trasee parcurse, condiții de drum, manevre ale șoferilor, dar și imagini cu alți participanți la trafic, precum pietoni sau bicicliști. Volkswagen susține că aceste date vor fi folosite pentru perfecționarea sistemelor de asistență, cum ar fi menținerea benzii de circulație, avertizările de pericol sau reacțiile automate în zone aglomerate, inclusiv în apropierea școlilor sau în parcările supermarketurilor. Sursa Foto: Profimedia/Shutterstock Autorul recomandă: Concedierile din mediul privat în prima jumătate a anului 2025, cu 30% mai MARI decât anul trecut. Vor urma disponibilizări și în rândul bugetarilor

Compania bistrițeană BETAK face concedieri masive. Peste jumătate dintre angajați își pierd locurile de muncă

compania-bistriteana-betak-face-concedieri-masive.-peste-jumatate-dintre-angajati-isi-pierd-locurile-de-munca

Compania bistrițeană BETAK, cu activitate în sectorul metalurgic, a notificat Agenția Județeană pentru Ocuparea Foreței de Muncă Bistrița-Năsăud că va concedia mai mult de jumătate din angajați. În urmă cu o luna, firma a intrat în insolvență și are datorii de peste 62 de milioane de lei. Firma a avut în 2024 o cifră de afaceri de 102 mil. lei cu un profit de 1.398 mil. lei.  Compania BETAK a anunțat disponibilizarea colectivă a unei părți din personal din cauza dificultăților economice generate de deschiderea procesului de insolvență. Este vorba despre 90 de angajați, dintr-un total de 179, iar persoanele disponibilizate fac parte din categoriile de personal de execuție, personal operativ și personal TESA. „Ne-au anunțat în primă fază o disponibilizare de 100 de persoane din 197. În final, ne-au notificat doar 90 de persoane. Majoritatea sunt muncitori calificați și necalificați. Mai există personal TESA, femei de serviciu. Sunt și ingineri”, a spus Angela Koos, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud. Concedierile ar urma să fie făcute la începutul lunii martie, însă angajații agenției caută soluții pentru cei 90 de angajați care vor rămâne fără loc de muncă. De asemenea, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a anunțat că BETAK își va continua activitatea de producție cu restul personalului angajat. „Am identificat locuri de muncă, atât pentru muncitori, inclusiv pentru femeile de serviciu. Am găsit și niște locuri de muncă pentru inginerii în domeniu. Acum, o să luăm legătura cu firmele care le pun la dispoziție aceste locuri de muncă, să vedem în ce măsură îi pot prelua pe cei disponibilizați de la societatea BETAK. Vom începe oferirea serviciului de preconcediere. Ne vom face datoria față de acești oameni, astfel încât tranziția să fie cât mai ușoară către loc de muncă sau, în cel mai rău caz, către o perioadă de șomaj. Compania își va continua activitatea de producție cu restul personalului angajat”. RECOMANDAREA AUTORULUI: Concedieri masive în trei fabrici din România. Sute de angajați pe drumuri Anul austerității pune pe butuci industria românească. În 2025 s-au închis fabrici emblematice, număr dublu de ȘOMERI față de 2024. Economist: În 2026 va fi adevăratul examen al Guvernului

TABEL | Ce probabilitate există să fii concediat în 2026, în funcție de meseria ta. Job-ul din România cu 85% șanse de concediere

tabel-|-ce-probabilitate-exista-sa-fii-concediat-in-2026,-in-functie-de-meseria-ta.-job-ul-din-romania-cu-85%-sanse-de-concediere

TABEL | Ce probabilitate există să fii concediat în 2026, în funcție de meseria ta. Job-ul din România cu 85% șanse de concediere Piața muncii din România în 2026 este marcată de un paradox: pe de o parte, există un deficit uriaș de forță de muncă în sectoarele tehnice și de execuție, iar pe de altă parte, presiunea digitalizării și a noilor reglementări fiscale forțează companiile să „subțieze” schemele de personal în zonele administrative sau repetitive. Conform datelor recente (ManpowerGroup și prognozele economice pentru 2026), aproximativ 28% dintre angajatori anticipează reduceri de personal în primul trimestru al anului 2026, pe fondul prudenței economice. Tabelul cuprinde 20 de meserii relevante, unde a fost evaluat riscul de concediere pe baza a trei factori importanți: automatizarea (AI), situația economică a sectorului și disponibilitatea forței de muncă în piață. Cel mai „ghinionist” ar fi funcționarul introducere date, cu o probabilitate de concediere de 85%, din cauza automatizării complete prin AI și OCR. Urmează casierul, cu 70% probabilitate de a rămâne fără job, pe fondul extinderii sistemelor de case self-checkout, dar și operatorii call-center, înlocuiți cu agenți AI. Automatizarea facturării și raportării (e-Factură) ar lăsa fără loc de muncă și contabilii (Junior/Operativ). Un loc „negru” este asigurat și pentru analiștii de credite bancare, deoarece algoritmii de scoring devin standardul decizional. Mai mult, chiar și agentul de turim ar putea rămâne pe drumuri, din cauza platformelor de rezervare directă și asistenților AI. Cine s-ar fi gândit, de asemenea, că eterna secretară va fi dată afară? Digitalizarea de tip paperless va însemna reducerea de personal, în acest sens. Meseriile „la adăpost” de AI Expert securitate cibernetică, șofer de camion, bucătar, avocat, medic, electrician, inginer, programator, toate aceste meserii nu pot fi făcute de AI, sub nicio formă. Chiar și pentru programatori, generarea de cod prin AI nu reprezintă „un capăt de țară”, deoarece angajatorii caută mai mult decât atât, mai ales când angajează entry-level și visează să aibă un personal instruit, pe termen lung. Autorul recomandă:

PepsiCo Inc. vrea să elimine circa 20% din produsele sale din portofoliu și pregătește concedieri și schimbări structurale în business

pepsico-inc.-vrea-sa-elimine-circa-20%-din-produsele-sale-din-portofoliu-si-pregateste-concedieri-si-schimbari-structurale-in-business

Aceste măsuri, care includ eliminarea a aproape 20% din gama de produse din SUA, vor „acceleră creșterea organică a veniturilor, vor oferi economii record de productivitate și vor îmbunătăți marja operațională de bază – începând din 2026”, a declarat CEO-ul Ramon Laguarta într-un comunicat, notează Bloomberg. Marc Steinberg, partener la Elliott, a declarat că planul, care include investiții în produse mai accesibile, „va genera o creștere mai mare a veniturilor și a profitului”. PepsiCo a spus că se așteaptă ca creșterea organică a veniturilor, care exclude elemente precum achizițiile și volatilitatea cursului valutar, să fie între 2% și 4% în anul fiscal 2026, comparativ cu estimarea medie a analiștilor de aproape 2,7%. Separat, PepsiCo a instruit angajații din mai multe birouri nord-americane, inclusiv sediul central din Purchase, New York, precum și din Chicago și Plano, Texas, să lucreze de acasă în această săptămână. Companiile au cerut frecvent personalului să lucreze de acasă în ultimii ani înainte de concedieri. „Vom face schimbări structurale în afacerea noastră, care vor afecta anumite roluri în cadrul companiei”, a spus Chief People Officer Jennifer Wells într-un mesaj către angajați duminică, mesaj vizualizat de Bloomberg News. Elliott, care a anunțat o participație de aproximativ 4 miliarde de dolari în PepsiCo în septembrie, a cerut modificări, invocând un portofoliu de branduri prea complex și o cotă în scădere în segmentul băuturilor. Laguarta a declarat că PepsiCo ia măsuri pentru a reduce costurile, a îmbunătăți productivitatea și a actualiza sistemul de producție, astfel încât să poată investi în alte aspecte ale afacerii. Directorii PepsiCo discutaseră deja despre „dimensionarea corespunzătoare a forței de muncă”, un eufemism frecvent pentru concedieri, înainte de implicarea Elliott în companie. În noiembrie, PepsiCo a închis două facilități Frito-Lay în Orlando, Florida, concediind peste 450 de persoane, motivând că aceste măsuri au fost „determinate de nevoile afacerii”. Acțiunile PepsiCo au scăzut aproximativ 5% în acest an, până la închiderea de săptămâna trecută, dând companiei o valoare de piață apropiată de 200 miliarde de dolari. Elliott a împins PepsiCo să simplifice portofoliul de băuturi Elliott a împins PepsiCo să simplifice portofoliul de băuturi prin vânzarea unor branduri, posibil incluzând producătorul de apă carbogazoasă SodaStream și băutura Starry, un soda cu aromă de lămâie-lime. PepsiCo utilizează o rețea de îmbuteliatori independenți, dar deține și mai multe unități de îmbuteliere proprii, pe care unii investitori ar dori să le vândă. Elliott a recomandat și optimizarea portofoliului de gustări, concentrându-se pe cele mai bine vândute produse sărate. Elliott a semnalat câteva cereale, inclusiv Life și Cap’n Crunch, precum și Quaker Oats și Rice-A-Roni, ca branduri pe care PepsiCo ar putea dori să le cesioneze. În lunile de la anunțarea participației Elliott, Laguarta a spus că compania se mișcă rapid pentru a-și actualiza portofoliul și a reduce costurile. Lay’s a fost revizuit, inclusiv reformularea aromelor barbecue pentru a înlocui coloranții artificiali cu cei naturali. Compania a lansat și o nouă linie de Doritos și Cheetos fără coloranți sintetici și a anunțat extinderea opțiunilor cu mai multă proteină și fibre.