Analiză | Axa Rezistenței s-a îndoit, dar nu s-a rupt. Caracatița e încă periculoasă, chiar dacă unele dintre tentaculele sale au fost amputate
„Șocurile frontului de rezistență împotriva regimului sionist vor continua până când această «tumoră canceroasă» va fi eradicată de pe harta lumii”, a declarat Ali Fadavi, comandant adjunct al Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), în data de 17 octombrie 2023, la zece zile după ce teroriștii palestinieni au trecut din Gaza în Israel. La acea vreme, experții elaborau scenarii în care mii de luptători din „Axa Rezistenței” a Iranului ar lansa incursiuni pe mai multe fronturi în Israel. Hezbollah în Liban, mișcarea Houthi Ansar Allah din Yemen și milițiile șiite din Irak au vizat Israelul prin atacuri cu rachete și drone. Rebelii Houthi au reușit chiar să perturbe transportul maritim prin Marea Roșie. Iranul și Israelul s-au atacat reciproc cu rachete. Dar, în cele din urmă, zvonurile privind o invazie la scară largă nu au avut o acoperire în realitate. „La mijlocul lunii iunie 2025, atunci când Israelul a anunțat începerea unei operațiuni militare menite să paralizeze programele nucleare și de rachete ale Iranului, niciunul dintre membrii «Axei Rezistenței» nu a intervenit pentru a sprijini Teheranul. Deși Houthi au făcut mai multe încercări de a ataca Israelul, lansările lor sporadice de una sau două rachete deveniseră de mult timp o rutină pentru apărarea aeriană a statului evreu și nu ofereau niciun ajutor real regimului iranian”, amintește Marianna Belenkaya, expertă în Orientul Mijlociu, într-o analiză publicată de The Insider. Strategia pe termen lung a Iranului Strategia Iranului de construire a unor aliați proxy este în curs de elaborare încă de când există Republica Islamică. Inițial, această strategie a implicat doar grupuri și mișcări șiite. „Primul a fost «Frontul Islamic pentru Eliberarea Bahrainului», care a încercat să organizeze o lovitură de stat în regat, în 1981. Gruparea a avut sediul în Iran timp de mulți ani și s-a bucurat de sprijinul financiar al Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC). Scopul său era de a declanșa o «revoltă a tuturor musulmanilor sub conducerea Imamului Khomeini» – ideologul Revoluției Islamice din Iran și primul Lider Suprem al republicii. Dar lovitura de stat din Bahrain a eșuat, iar Frontul a fost desființat în 2002. Totuși, până în ziua de azi, autoritățile din Bahrain acuză periodic Teheranul că încearcă să destabilizeze țara lor, unde o familie regală sunnită conduce o populație majoritar șiită. Următoarea inițiativă – și, în mod notabil, mult mai reușită – a fost Hezbollah, care s-a format la începutul anilor `80, în timpul războiului civil din Liban. Liderii șiiți libanezi ai grupării au primit patronaj din partea Teheranului și, în timp, gruparea a evoluat în principala forță de atac în confruntarea continuă a Iranului cu Israelul. Aceste eforturi s-au extins la sfârșitul anilor `90, când Qassem Soleimani a fost numit comandantul Forței Quds a IRGC, unitatea responsabilă de desfășurarea operațiunilor în afara Iranului. Soleimani este creditat cu transformarea strategiei de intermediere – nu doar ca mijloc de exportare a Revoluției Islamice, ci ca instrument central al influenței geopolitice iraniene. Strategia a implicat crearea de noi organizații străine, sprijinind în același timp pe cele existente. Cu ajutorul lui Soleimani, mișcarea Hezbollah și-a extins rapid influența în Liban, devenind în cele din urmă un stat în stat. Deși Hezbollah a suferit pierderi semnificative în războiul său din 2006 cu Israelul, sprijinul iranian a ajutat grupul să se redreseze relativ repede. În 2011, la cererea Iranului, mișcarea șiită libaneză și-a trimis luptătorii în Siria vecină pentru a ajuta regimul lui Bashar al-Assad să lupte împotriva forțelor rebele în primele zile ale războiului civil din țară. În plus, lui Soleimani i se atribuie pe scară largă rolul decisiv jucat în convingerea președintelui rus Vladimir Putin de a desfășura trupe rusești în Siria, în 2015”, explică Marianna Belenkaya. „Legăturile Iranului cu milițiile irakiene datează din anii `80” Timp de peste un deceniu, Hezbollah și alte grupări șiite din Irak, Afganistan și Pakistan, nu numai că au servit ca apărători ai guvernului sirian, ci și ca instrument cheie al influenței iraniene în țară. IRGC și-a trimis propriii consilieri și specialiști militari în Siria, dar reprezentanții Iranului au efectuat majoritatea operațiunilor de luptă propriu-zise. „Legăturile Iranului cu milițiile irakiene datează din anii `80, când Republica Islamică s-a aflat în război cu regimul lui Saddam Hussein. Chiar și după încheierea luptelor în 1988, multe grupuri de opoziție irakiene – în special cele șiite, precum Corpul Badr – au continuat să caute refugiu în Iran. Abia după căderea regimului lui Saddam Hussein în 2003, aceste grupuri s-au întors în Irak, unde s-au alăturat activ luptei pentru putere – unele concentrându-se pe alungarea Statelor Unite din țară. Sprijinul politic, financiar și militar pentru aceste forțe a venit din Iran. Noile autorități de la Bagdad au avut nevoie de ani de zile pentru a stabili un echilibru chiar și fragil între dominația americană, influența iraniană și interesele statelor arabe vecine. Aceste grupuri de interese divergente s-au unit pentru scurt timp în lupta împotriva Statului Islamic, care a prins teren în Irak și Siria începând cu 2013. În 2014, au fost formate Forțele de Mobilizare Populară (FMP), o organizație umbrelă care cuprinde zeci de grupări armate, majoritatea șiite. Totuși, odată ce amenințarea din partea Statului Islamic s-a diminuat, principalele facțiuni ale PMF și-au reluat confruntarea cu Statele Unite pe teritoriul irakian și sirian, ajutând în același timp guvernele ambelor țări să reprime disidența. Practic, PMF a început să joace un rol în Irak similar cu cel al Hezbollah în Siria – mai ales că statutul său a fost recunoscut oficial de Bagdad. Luptătorii din grupările armate au început să primească salarii guvernamentale și au fost recunoscuți oficial ca făcând parte din armata irakiană”, continuă Marianna Belenkaya. „Hezbollah s-a alăturat Hamas pe 8 octombrie 2023” Între timp, în Yemen, mișcarea Houthi – în mare parte independentă – își consolida controlul asupra capitalei Sana’a, precum și asupra unor zone întinse din întreaga țară. Cu toate acestea, Teheranul le-a furnizat Houthilor arme, oferindu-le totodată tehnologia și materialele necesare pentru a produce rachete și drone. „În plus, luptătorii Ansar Allah au fost antrenați în taberele Hezbollah din Liban. În prezent,
Transportul de petrol prin Strâmtoarea Ormuz, perturbat: Mai multe petroliere au făcut cale întoarsă
Cel puțin trei nave folosite la transportul de petrol și chimicale și-au schimbat cursul și s-au îndepărtat de Strâmtoarea Ormuz, pe fondul incertitudinii tot mai mari cu privire la posibilitatea ca Iranul să ia măsuri de represalii în regiune. Decizia Washingtonului de a se alătura atacurilor Israelului împotriva Iranului a alimentat temerile că Iranul ar putea riposta prin închiderea Strâmtorii Ormuz dintre Iran și Oman, prin care trece aproximativ 20% din cererea globală de petrol și gaze. Acest lucru a stimulat previziunile privind creșterea prețului petrolului până la 100 de dolari pe baril. Perturbările sunt deja evidente, petrolierele evitând să petreacă mai mult timp decât este necesar în strâmtoare, au declarat surse din industrie. Mai multe petroliere au ales să își accelereze sau întrerupă călătoriile, sau își modifice rutele. Conform datelor de pe portalul Marine Traffic, navele “Marie C” și “Red Ruby”, care navigau anterior spre Strâmtoare, fără încărcătură la bord, au aruncat ancora în apropiere de Fujairah, pe coasta Emiratelor Arabe Unite. O a treia navă, “Kohzan Maru”, naviga în Golful Oman, aproape de apele Omanului, conform datelor de pe platforma MarineTraffic. Armatorii vor încerca să reducă la minimum timpul pe care navele îl petrec în interiorul Strâmtorii Ormuz din cauza conflictului, a declarat KY Lin, purtător de cuvânt la Formosa Petrochemical Corp din Taiwan. „Navele vor intra în regiune numai atunci când se apropie ora de încărcare”, a declarat el luni. Conform The Times of Israel, companiile japoneze Nippon Yusen și Mitsui OSK Lines au anunțat că și-au instruit navele să reducă la minimum timpul petrecut în Golf, în timp ce acestea continuă să tranziteze Strâmtoarea Ormuz. Sentosa Shipbrokers, cu sediul în Singapore, a declarat că, în ultima săptămână, numărul petrolierelor goale care intră în Golf a scăzut cu 32%, în timp ce numărul de petroliere încărcate care pleacă a scăzut cu 27% față de nivelurile de la începutul lunii mai. Mai mulți comercianți de petrol și analiști au declarat pentru Reuters că au fost avertizați să se aștepte la posibile întârzieri în transportul maritim, în contextul în care navele își așteaptă rândul în afara zonei. Duminică, Parlamentul iranian a aprobat o măsură de închidere a Strâmtorii, a relatat televiziunea iraniană Press TV, dar decizia necesită aprobarea Consiliului Suprem de Securitate Națională. Iranul a amenințat în trecut că va închide strâmtoarea, dar nu a făcut-o niciodată. Foto: Profimedia CITIȚI ȘI: Președintele sud-coreean își exprimă îngrijorarea privind o posibilă destabilizare a piețelor/ „Situația din ORIENTUL Mijlociu este foarte urgentă” Adrian Sabău, originar din București, a absolvit studiile de licență la Universitatea din București. Aflat la începutul carierei la “Gândul”, a mai lucrat anterior ca traducător. Este pasionat … vezi toate articolele