Conor McGregor a intrat în afaceri cu fiul lui Donald Trump, chiar înainte ca UFC să revină la Casa Albă
Conor McGregor este de neoprit în domeniul afacerilor, acum dând o nouă lovitură alături de fiul președintelui Donald Trump. Înainte de revenirea sa în UFC planificată în 2026, Conor McGregor anunță un nou parteneriat de afaceri, de această dată cu Donald Trump Jr. Fostul campion UFC, Conor McGregor, continuă să își pregătească revenirea în octogon, după mai bine de patru ani de pauză. Revenirea se anunță una foarte spectaculoasă, mai ales că Donald Trump a anunțat că UFC va organiza un eveniment special la Casa Albă în 2026. McGregor și-a exprimat imediat interesul de a lupta în cadrul acelui show istoric. Pe perioada în care a fost departe de competiții, „The Notorious” a continuat să își construiască brandul personal implicându-se în diverse proiecte. Unul dintre cele mai notabile este însă campania sa electorală pentru alegerile prezidențiale din Irlanda. Recent, McGregor a declarat că va candida pentru funcția de președinte, promițând că va fi „cel mai în formă președinte din istorie”. Iar pentru a-și consolida imaginea și susținerea, McGregor a anunțat de curând un parteneriat de afaceri cu Donald Trump Jr. „Vești extraordinare! Bine ai venit, prietene, în cadrul echipei noastre de elită de la MMA.Inc. La MMA.Inc, ne concentrăm constant pe transformarea fanilor MMA în practicanți activi, sprijinind antrenorii, sălile de sport și micile afaceri care reprezintă inima acestui sport la nivel global. Cu un nume puternic în business precum Don Jr. alături de noi, suntem gata să ne amplificăm mesajul și să ducem această inițiativă comercială la un nou nivel! Trump și McGregor, o echipă cu adevărat legendară! Relația strânsă dintre Irlanda și America va deveni mai puternică ca niciodată sub mandatul meu, Irlanda!”, a scris McGregor într-o postare pe platforma X cu privire la Donald Trump Jr. Un român e în echipa lui Conor McGregor! „E idolul meu!” Andrei Florian este un tânăr pugilist român cu o ascensiune fulminantă în boxul profesionist. El are deja 9 victorii din tot atâtea meciuri la profesioniști și este campion IBO WORLD YOUTH. Recent, campionul român a semnat la numai 20 de ani un contract de management cu echipa lui Conor McGregor și Anthony Cacace. „L-am cunoscut pe Andrew Hughes, actualul cutman la lui McGregor, în luna septembrie a anului trecut. Tot atunci l-am cunoscut și pe Michael Hawkins, managerul lui Antony Cacace, cel care a fost în staff-ul lui Connor McGregor. Am semnat un contract de management cu fiirma celor doi. În martie anul acesta trebuia să mă întâlnesc cu McGregor, dar în acea perioadă a fost plecat în SUA unde a avut și o întâlnire cu Donald Trump la Casa Albă. În toamnă când mă voi duce să mă pregătesc în Anglia voi avea șansa să mă întâlnesc și cu el. E idolul meu în sport și datorită lui am făcut trecerea la sportul de contact”, a spus Andrei Florian pentru ProSport.
Milionarul care a vrut să devină președintele țării a fost prins în timp ce săruta o femeie misterioasă pe plajă, deși este logodit și are 4 copii
Conor McGregor, celebrul luptător de MMA care a vrut să devină președintele Irlandei, a fost surprins când săruta cu foc o femeie pe o plajă din Florida. Iar femeia nu era deloc soția sa Dee Devlin, cu care irlandezul este logodit de cinci ani și are împreună cu ea patru copii. Conor McGregor, prins în offside în timp ce săruta o focoasă brunetă pe plajă Conor McGregor, celebrul luptător de MMA, a fost surprins când se săruta și flirta cu femeie cu forme rubensiene pe plajă în Fort Lauderdale, Florida, potrivit thesun.co.uk. Iar femeia nu era logodnica sa Dee Devlin, cu care irlandezul și-a unit destinele în urmă cu cinci ani. Cei doi au împreună patru copii. McGregor nu părea deloc deranjat că lumea se uita la el „ca la urs”. După o plimbare „răcoritoare” de 15 minute cu jet ski-ul, fostul campion UFC, care nu a mai luptat de aproape patru ani, s-a așezat confortabil alături de brunetă, i-a întins un prosop și și-a pus brațul în jurul umerilor acesteia. Vezi mai multe foto AICI. Asta în timp ce partenera sa oficială i-a fost tot timpul loială, chiar și atunci când a fost acuzat că „a violat și agresat brutal” o femeie. Ba mai mult, cei doi se laudă acum cu o viață elegantă pe rețelele de socializare, postând fotografii cu fețe zâmbitoare alături de copiii lor. Familia McGregor locuiește într-o casă de 2,5 milioane de lire sterline în Kildare, la 40 de minute de mers cu mașina de Dublin. Ei își petrec vacanțele în Marbella, unde dețin o vilă de 1,3 milioane de lire sterline în exclusivistul complex The Heights, situat în complexul La Resina Country Club. Primul lor născut a fost Conor Jr., care apare în mod regulat pe pagina de Instagram a tatălui său. Au o fiică, Croia, și un al doilea fiu pe nume Rian, iar în 2023, a venit pe lume al treilea băiat, pe care l-au numit Mack. Logodnica are încredere oarbă în el, în ciuda faptului că a fost găsit vinovat de viol Anul trecut, când McGregor a părăsit Înalta Curte din Dublin după ce a fost găsit vinovat de agresarea unei femei, a fost flancat de logodnica sa loială. Devlin a părăsit instanța cu el la braț după ce procesul civil în care luptătorul a fost acuzat că a „violat-o și agresat-o brutal” pe Nikki Hand într-un penthouse din Hotelul Beacon, la sud de Dublinul, în 2018. Luptătorul MMA a declarat că a avut relații sexuale consimțite cu Hand, dar juriul a decis în favoarea femeii, cea care va primi daune de peste 200.000 de lire sterline. „Oamenii vor să audă de la mine, am avut nevoie de timp. Știu că am făcut greșeli. Nu ar fi trebuit niciodată să calc pe femeia pe care o iubesc cel mai mult pe lume. Asta e vina mea. Mi-am instruit echipa juridică să facă apel la decizie. Nu mă pot întoarce și voi merge mai departe. Sunt mai mult decât recunoscător familiei, prietenilor și susținătorilor mei din întreaga lume care au rămas alături de mine. Gata. Gata. Întoarcerea la sală. Lupta mă așteaptă!”, a scris McGregor pe rețelele sociale. La scurt timp, și soția Dee Devlin a reacționat și ea: „Eu și soțul meu avem o viață frumoasă împreună. Îl iubesc, am încredere în el și ÎL CRED! Cei patru copii frumoși ai noștri, ale căror fețe zâmbitoare și inimi fericite, mărturisesc cine este el și cine suntem noi!. Nimeni nu are dreptul să comenteze despre relația noastră. Avem încredere unul în celălalt și ne iubim. Nimic și nimeni nu va schimba asta. Familia noastră este puternică!”. S-a distrat la maxim în Ibiza alături de colegul lui Radu Drăgușin McGregor a fost în formă maximă în Ibiza luna trecută. Ba chiar a avut parte și de un incident violent. Irlandezul ar fi lovit un bărbat în locația VIP a celebrului club de noapte Pacha. Ulterior, victima, care s-a dezvăluit ulterior că era un prieten al proprietarului de la O Beach, Wayne Lineker, a fost târât și dat afară din clubul de top. Totodată, McGregor a fost văzut petrecând de mama focului cu fostul model Katie Price și cu fotbalistul Kevin Danso, coechipierul lui Radu Drăgușin în defensiva lui Tottenham. McGregor era evident încântat de atenția pe care o primea de la fanii săi în timp ce trăgea cu nesaț dintr-un trabuc scump. Primul și singurul campion UFC din Irlanda s-a bucurat de o seară importantă la Ushuaia, în Playa d’en Bossa, alături de coechipierii săi de la Black Forge Inn FC. Antonio, Toni pentru prieteni, îmbină foarte bine sportul cu „mondenul”. Nu are legătură de rudenie cu jucătorul care e campion alături de CFR Cluj, Andrei Burcă, e doar o coincidență de nume. Scrie despre fotbal și alte sporturi fără nicio problemă, fiind un mare fan al celor de … citește mai mult
Un român e în echipa lui Conor McGregor! E idolul meu!. SPECIAL

Andrei Florian are o ascensiune fulminantă în boxul profesionist. Andrei „The Sylvanian Warrior” are 9 victorii din tot atâtea meciuri la profesioniști și este campion IBO WORLD YOUTH. Andrei Florian practică sportul de la 5 ani. A început la karate, a trecut la kickbox și acum face senzație în box. Ajuns la 20 de ani, Andrei Florian are planuri mari în boxul profesionist. Recent, campionul român a semnat un contract de management cu echipa lui Conor McGregor și Anthony Cacace. Contract de management cu echipa lui Conor McGregor Florian a fost prezent la începutul acestei luni la gala organizată de Frank Warren (Queensburry) la Notthingham Arena. La gala de la Nottingham, irlandezul Anthony Cacace și-a apărat titlul mondial IBO, după ce l-a învins în runda a 9-a pe Leigh Wood. În toamnă, Andrei Florian se va muta în Anglia unde are de ales să semneze un contract de promoting cu Queensburry, Matchroom sau GBM acestea fiind cele mai mari promoții din UK. „L-am cunoscut pe Andrew Hughes, actualul cutman la lui McGregor, în luna septembrie a anului trecut. Tot atunci l-am cunoscut și pe Michael Hawkins, managerul lui Antony Cacace, cel care a fost în staff-ul lui Connor McGregor. Am semnat un contract de management cu fiirma celor doi. În martie anul acesta trebuia să mă întâlnesc cu McGregor, dar în acea perioadă a fost plecat în SUA unde a avut și o întâlnire cu Donald Trump la Casa Albă. În toamnă când mă voi duce să mă pregătesc în Anglia voi avea șansa să mă întâlnesc și cu el. E idolul meu în sport și datorită lui am făcut trecerea la sportul de contact”, a spus Andrei Florian pentru ProSport. Conor McGregor, poreclit Notorious, a devenit cunoscut în întreaga lume pentru câștigarea mai multor campionate UFC La întâlnirea dintre Conor McGregor și Donald Trump de la Casa Albă a luat parte și miliardarul Elon Musk. Pentru Andrei Florian urmează un program încărcat. Pe 13 iunie va lupta la Ploiești în main-eventul galei cu Alexander Ivanovic, un alt pugilist neînvins. Pe 27 iunie, Andrei Florian va lupta la Suceava, în singurul meci de box din cadrul galei Colosseum Tournament. FOTO: Arhivă personală Andrei Florian
Milionarul care vrea să fie președintele țării a reacționat după ce a pierdut 500.000 de dolari la pariuri. Aroganță de bogătaș: Ce înseamnă pentru mine banii ăștia?
Milionarul din MMA care vrea să fie președintele unei țări europene a pierdut o sumă impresionantă după ce a pariat pe un fost rival la UFC 314 Miami (Florida). Conor McGregor (36 de ani), legenda artelor marțiale mixte și fost campion UFC, a avut încredere totată în fostul său rival de cursă lungă, Michael Chandler, care urma să lupte împotriva lui Paddy Pimblett, din main-eventul de la Miami, însă a pierdut suma de 500.000 de dolari, după ce favoritul său a fost doborât în repriza a treia, prin TKO. Conor McGregor, arogant după ce a pierdut jumătate de milion de dolari Într-o postare făcută pe platforma X, fostul campion UFC a rupt tăcerea cu privire la înfrângerea lui Chandler în fața lui Pimblett. „Chandler, nenorocitule! Odihnește-te, fair play. Istoria mea cu Mike și șansele ca el să câștige prin KO m-au determinat să-mi asum riscul. Capul meu a spus Paddy. Se îmbunătățește, dar mai are mult până departe. Deși divizia este lamentabilă, este egală, iar egalitatea aduce lupte bune. Așa că zile fericite, sunteți bineveniți. Ei bine, ce înseamnă pentru mine banii aștia, pentru un M G ca mine, poți să-mi amintești? Mai mult decât geanta ta. Îi voi primi înapoi, sunt sigur. De fapt, tocmai am făcut-o”, a scris Conor McGregor pe rețeaua X. Conor McGregor, interviu cu controversatul Tucker Carlson Conor „The Notorious” McGregor și-a anunțat retragerea din UFC la începutul acestei luni, de altfel ultima luptă a avut-o în iulie 2021, când pierdea în prima rundă cu Dustin Poirier, cel care îl învinsese și în ianuarie al aceluiași an, în două runde, notează BloodyElbow. Anunțul privind retragerea sa din activitatea sportivă a venit la puțină vreme după cel legat de candidatura sa la alegerile prezidențiale din Irlanda, care vor avea loc în 11 noiembrie 2025. „Irlanda, alegerea este a ta și este una ușoară. Votați-mă ca președinte și vom salva Irlanda împreună!, a fost mesajul pe care legenda MMA l-a postat pe platforma X când și-a lansat candidatura în alegerile prezidențiale. „Acesta este viitorul Irlandei cu mine ca președinte. Toți cetățenii Irlandei trebuie să aibă o voce și o opțiune cu privire la viitorul lor! Dumnezeu să ne binecuvânteze poporul! Votați McGregor și faceți-vă vocea auzită”, a mai scris Conor McGregor, ca descriere a unei postări distribuite pe pagina sa de X, care viza Pactul european privind migația și azilul, un acord care reglementează gesttionarea sosirii migranților în blocul comunitar. Din acel moment, pagina sa de X a devenit o platformă de campanie. În cea mai recentă postare a lui Conor McGregor, acesta a anunța că urmează să acorde un interviu cu controversatul Tucker Carlson, prezentatorul concediat de Fox News, care le-a luat interviuri lui Vladimir Putin, dar și fostului candidat la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu, care a fost interzis la alegerile din mai 2025. „Voi fi marți seară, la The Black Forge Inn, cu Tucker Carlson. Dumnezeu să vă binecuvânteze Irlanda, am fost pus pe acest pământ pentru a vă servi și a vă proteja și voi fi pentru totdeauna zilele mele”, a mai scris Conor McGregor.
Vrea să fie preşedintele țării, dar viitorul candidat a încercat să dea un tun rapid. A pus un pariu de 500.000 de dolari, care să-i aducă 2.500.000 de dolari, dar lupta UFC a avut un final neaşteptat
Conor McGregor a pierdut 500.000 de dolari după ce a plasat un pariu uriaș pe Michael Chandler în lupta cu Paddy Pimblett, contând pentru main-eventul galei UFC 314 din Miami (Florida). Ceea ce ar fi trebuit să îi aducă un câștig de 2.500.000 de dolari lui McGregor s-a transformat într-un fiasco, după ce adversarul favoritului său a reușit victoria din runda a treia prin TKO. Fostul campion din UFC a anunțat luna trecută pe rețelele sociale că va candida pentru funcția de președinte al Republicii Irlanda la alegerile din noiembrie 2025. Conor McGregor vrea să fie preşedintele țării, dar viitorul candidat a pierdut pariul de jumătate de milion de dolari, după deznodământul neașteptat din UFC Conor McGregor a pierdut jumătate de milion de dolari după ce a pariat pe Michael Chandler în bătălia cu Paddy Pimblett, din pentru main-eventul galei UFC 314 din Miami, potrivit talksport.com. Conor McGregor a anunțat în urmă cu trei săptămâni, pe rețelele de socializare, că va candida pentru funcția de președinte al Republicii Irlanda la alegerile programate în luna noiembrie 2025. „Viitorul Irlandei cu mine ca președinte. Votează-l pe McGregor și fă-ți vocea auzită!”, a fost mesajul de pe X cu care McGregor și-a lansat candidatura la președinția țării sale. McGregor visa cu ochii deschiși la un câștig de 2,5 milioane de dolari, însă totul a picat fulgerător, după ce favoritul său a cedat în repriza a treia prin TKO. Victorios, Paddy Pimblett a auzit despre pariul lui McGregor, iar răspunsul lui a fost unul de zile mari. „Drăgălaș nerăbdător și micuț nebun. Vă sprijiniți unul pe celălalt. Nu mă așteptam la asta de la Conor, băiatule. Dacă vrei să te întorci, sunt aici, fiule. Aștept. O să te fac la fel cum l-am făcut pe Chandler. Dar dacă face asta, atunci răul îl așteaptă”, a reacționat Pimblett. Pariul necâștigător al lui McGregor Revenirea lui McGregor la UFC pare îndepărtată în momentul de față, dar irlandezul a reaprins speculațiile joi seară, când și-a dezvăluit interesul pentru lupta lui Pimblett cu Chandler. Conor McGregor a postat un mesaj pe rețelele de socializare înainte de luptă în care a susținut că a pariat pe succesul lui Chandler prin KO. „Vreau să vă urez tuturor o seară grozavă de luptă și să veniți pentru cel mai bun pariu al nopții. Lupta de care sunt interesat este Michael Chandler vs Paddy Pimblett. Și îl voi plasa pe Michael Chandler că o să câștige prin KO. Deși Paddy s-a și-a îmbunătățit prestațiile în ultimele sale lupte, mie îmi place Chandler”, a scris McGregor. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult