Mureșan: Prioritățile României trebuie să se regăsească în viitorul buget al Uniunii Europene

muresan:-prioritatile-romaniei-trebuie-sa-se-regaseasca-in-viitorul-buget-al-uniunii-europene

El susține că prioritățile promovate de Parlamentul European coincid și cu interesele României. Mureșan a precizat, într-un mesaj publicat pe Facebook, că a apărat în plenul Parlamentului European poziția instituției privind viitorul buget multianual al Uniunii. Agricultură, școli, spitale și drumuri Europarlamentarul a enumerat agricultura și politica de coeziune printre domeniile care trebuie să beneficieze de investiții europene. „Am spus că trebuie să investim în: sprijinirea fermierilor și dezvoltarea agriculturii; dezvoltarea regiunilor și în politica de coeziune: adică școli, spitale, drumuri, dar și în: întărirea securității; întărirea economiei; inovare, digitalizare”, a transmis Siegfried Mureșan. Politica de coeziune reprezintă una dintre principalele componente ale finanțărilor europene pentru reducerea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni, iar pentru România fondurile europene alocate acestui domeniu constituie o sursă importantă de finanțare a investițiilor publice. Mureșan susține că domeniile promovate de Parlamentul European corespund atât obiectivelor urmărite de România, cât și priorităților generale ale Uniunii. „Vedem că acestea sunt prioritățile României privind bugetul Uniunii Europene, dar sunt și prioritățile Uniunii în ansamblu”, a afirmat europarlamentarul. Mureșan: Poziția Parlamentului va fi apărată în negocieri Potrivit acestuia, Parlamentul European intenționează să își mențină poziția în negocierile privind viitorul cadru bugetar. „De aceea, considerăm că poziția Parlamentului răspunde nevoilor oamenilor și o vom apăra în negocierile finale din aceste săptămâni”, a transmis Siegfried Mureșan. Europarlamentarul a făcut totodată apel la Consiliu să ajungă la o poziție comună, astfel încât negocierile să poată avansa. „Așteptăm ca și Consiliul să adopte o poziție comună pentru ca negocierile să înceapă, iar bugetul să fie adoptat la timp și banii să ajungă la beneficiari”, a precizat Mureșan.

O nouă taxă pentru comenzile de pe Temu și Shein, din noiembrie. Românii ar putea plăti mai mult pentru coletele ieftine

o-noua-taxa-pentru-comenzile-de-pe-temu-si-shein,-din-noiembrie.-romanii-ar-putea-plati-mai-mult-pentru-coletele-ieftine

Comenzile ieftine făcute de români pe platforme precum Temu și Shein ar putea deveni mai costisitoare începând din noiembrie. Uniunea Europeană introduce o nouă taxă de procesare pentru coletele mici provenite din afara spațiului comunitar, măsură care se adaugă taxei vamale temporare de 3 euro aplicate deja de la 1 iulie 2026. Consiliul UE confirmă că statele membre vor începe să aplice noua taxă de procesare cel târziu la 1 noiembrie 2026. Nivelul acesteia urmează să fie stabilit de Comisia Europeană înainte de intrarea în vigoare. Potrivit Consiliului UE, noua taxă de procesare este introdusă pentru „a contribui la acoperirea costurilor tot mai mari generate de monitorizarea numărului în creștere de colete mici care intră în UE prin comerțul electronic”. Noua taxă de procesare este separată de taxa vamală de 3 euro, aplicată din iulie coletelor cu o valoare de până la 150 de euro, provenite din afara UE. Valoarea acesteia nu a fost încă stabilită și urmează să fie decisă de Comisia Europeană înainte de intrarea în vigoare. Taxa de 3 euro se aplică deja Noua taxă de procesare nu trebuie confundată cu taxa vamală temporară de 3 euro, introdusă la 1 iulie 2026 pentru mărfurile din colete cu o valoare mai mică de 150 de euro. Există însă o precizare importantă: cei 3 euro nu sunt neapărat percepuți o singură dată pentru întregul colet. Taxa se aplică pentru fiecare categorie distinctă de mărfuri, identificată potrivit încadrării tarifare. Aceasta este o măsură temporară și se calculează pentru fiecare categorie de produse dintr-un colet, nu pentru colet în ansamblu. Ea va rămâne în vigoare până când va deveni operațională Platforma de date vamale a UE, un sistem informatic comun care va centraliza informațiile vamale și ar trebui să permită autorităților din statele membre să gestioneze și să controleze mai ușor mărfurile care intră în Uniune. De ce pune Bruxelles-ul noi taxe pe coletele ieftine Măsurile europene vizează explozia comerțului online cu produse ieftine provenite din afara Uniunii. Potrivit datelor citate de Consiliul UE, în 2025, autoritățile vamale europene au gestionat aproximativ 6 miliarde de colete provenite din comerțul electronic, peste 90% dintre acestea venind din China. Bruxelles-ul urmărește în același timp combaterea fraudei și a concurenței neloiale, dar și reducerea riscului ca pe piața europeană să ajungă produse care nu respectă standardele UE privind sănătatea și siguranța. Noile reguli vin și cu sancțiuni dure. În cele mai grave cazuri de nerespectare a obligațiilor, operatorii de comerț electronic pot primi amenzi de până la 6% din valoarea anuală a importurilor realizate în anul precedent, pot pierde anumite facilități vamale și se pot confrunta inclusiv cu restricții de acces la platformele online.

Bilanț PNRR: Câți bani a primit România și cât dă înapoi

bilant-pnrr:-cati-bani-a-primit-romania-si-cat-da-inapoi

Luni, 31 august 2026, este ultima zi în care mai pot fi îndeplinite jaloanele și țintele asumate în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), proiectul care, după ce a fost prezentat de Klaus Iohannis ca „salvarea de 80 de miliarde de euro”, a primit o alocare inițială de doar 29,2 miliarde de euro și a ajuns, după trei runde de negocieri și renegocieri, la puțin peste 20 de miliarde de euro. Până în acest moment, în urma a patru cereri de plată finalizate, România a primit suma netă de aproximativ 13 miliarde de euro, dintre care 3,5 miliarde de euro trebuie oricum returnate Comisiei Europene. Totuși, povestea nu se încheie aici, întrucât statul român va mai putea depune cereri de plată în baza jaloanelor deja îndeplinite sau presupus îndeplinite. Gândul prezintă bilanțul celor aproape cinci ani de PNRR și ce urmează de la data de 1 septembrie.  Loading … „După patru zile și patru nopți, am obținut o sumă impresionantă de 80 de miliarde de euro” / „Bani pentru reconstrucția României” Au trecut mai bine de șase ani de când Klaus Iohannis le transmitea românilor, direct de la Bruxelles, că, „după patru zile și patru nopți de negocieri foarte complicate”, a obținut impresionanta sumă de 80 de miliarde de euro, bani europeni care, conform declarațiilor președintelui de la acea vreme, urmau să fie investiți în infrastructură, școli, spitale, digitalizare și, cel mai important, în relansarea economică a țării. În realitate, întreg foiletonul implementării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care se încheie astăzi, 31 august 2026, poate fi rezumat printr-un simplu titlu: „Cum au reușit Guvernele României, în decurs de șase ani, să transforme un proiect de 29 de miliarde de euro într-unul de 20 de miliarde de euro?” Cât a vrut să obțină România prin PNRR și câți bani au fost aprobați inițial La finalul lui mai 2020, după două luni de când toate statele europene au confirmat debutul pandemiei de COVID-19, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prezenta proiectul NextGenerationEU, al cărui element central era „Mecanismul de Redresare și Reziliență”. Aproape patru luni mai târziu, Comisia explica pașii concreți de implementare a noului program și anunța că fiecare stat membru UE urma să-și pregătească propriul plan național. În mai 2021, prim-ministrul Florin Cîțu, confirma cifra de 29,2 miliarde de euro pentru proiectul inițial al Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și declara că „România are nevoie de toată suma pentru a se dezvolta și pentru a prinde din urmă celelalte țări europene”. În luna octombrie a aceluiași an, Consiliul UE a aprobat PNRR-ul, în valoare 29,18 miliarde de euro, dintre care 14,24 miliarde de euro reprezentau granturi, adică sume nerambursabile, iar 14,94 miliarde de euro reprezentau împrumuturi, adică bani pe care statul român își asuma obligația de a-i „da integral înapoi” cel târziu până la data de 31 decembrie 2058. Klaus Iohannis, Ursula von der Leyen și Florin Cîțu, septembrie 2021 | Sursa foto: Mediafax Cum au reușit să renegocieze 29 de miliarde de euro până au ajuns la 20 de miliarde de euro La finalul lui 2021, economia României a înregistrat o creștere neașteaptată de 5,7% în termeni reali, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Un an mai târziu, economia țării creștea cu încă 4,1%, motiv pentru care, în noiembrie 2023, Comisia Europeană a decis recalibrarea valorii totale a PNRR-ului. Din granturile negociate inițial, a fost scăzută suma de 2,1 miliarde de euro, drept urmare a creșterii economice pe care a înregistrat-o România, însă introducerea programului REPowerEU a mai adus o finanțare nerambursabilă de 1,4 miliarde de euro. De aceea, după prima rundă de renegociere, PNRR-ul a ajuns la 28,5 miliarde de euro, dintre care 13,6 miliarde de euro granturi și 14,9 miliarde de euro împrumuturi. Problemele majore au început să apară în toamna anului 2025, la a doua rundă de negocieri, atunci când valoarea totală a PNRR-ului a fost redusă drastic la 21,41 miliarde de euro, dintre care 13,57 miliarde de euro granturi și 7,84 miliarde de euro împrumuturi. A treia și, totodată, ultima rundă de negocieri, finalizată în vara lui 2026, a mai adus o scădere de 1,3 miliarde de euro din valoarea totală a PNRR-ului. Practic, de la 29,18 miliarde de euro – cifra aprobată inițial de Consiliul Uniunii Europene – PNRR a ajuns la 20,11 miliarde de euro, dintre care 13,57 miliarde de euro nerambursabili, respectiv 6,54 miliarde de euro cu valoare rambursabilă. Prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru | Sursa foto: Mediafax Câți bani a primit efectiv România prin PNRR / Când a început Comisia Europeană să sesizeze neîndeplinirea jaloanelor Dincolo de valoarea integrală a PNRR-ului, negociată și renegociată de trei ori la nivelul Comisiei Europene, rămâne întrebarea câți bani a încasat efectiv statul român prin îndeplinirea jaloanelor și țintelor asumate în conținutul proiectului. Îaninte de demararea propriu-zisă a reformelor asumate în PNRR, statul român a primit o prefinanțare de 13% din valoarea totală aprobată inițial, adică 3,79 miliarde de euro, dintre care 1,85 miliarde de euro granturi și 1,94 miliarde de euro împrumuturi. Prima cerere de plată a fost depusă în mai 2022. La acea vreme, statul român cerea 3 miliarde de euro, dintre care 2 miliarde sub formă de granturi și aproape 1 miliard sub formă de împrumuturi. Suma netă pe care a primit-o din partea Comisiei Europene, după îndeplinirea a 21 de jaloane și ținte, a fost de 2,56 miliarde de euro – 1,77 miliarde de euro granturi, respectiv 780 de milioane de euro împrumuturi. A doua cerere de plată a fost depusă tot în 2022, la jumătatea lunii decembrie. Prin aceasta, statul român solicita alocarea a 3,22 miliarde de euro, dintre care 2,14 miliarde granturi și 1,08 miliarde împrumuturi. Totuși, suma netă virată în septembrie 2023 a fost de 2,76 miliarde de euro – 1,86 miliarde de euro sub formă de granturi și 890 de milioane de euro sub formă de împrumuturi. Comisia a blocat 53,36 milioane de euro, după ce România a eșuat în îndeplinirea a

UE ia în calcul tarife de retorsiune de 93 de miliarde de euro împotriva SUA

ue-ia-in-calcul-tarife-de-retorsiune-de-93-de-miliarde-de-euro-impotriva-sua

Uniunea Europeană analizează impunerea unor tarife de retorsiune în valoare de 93 de miliarde de euro sau restricționarea accesului companiilor americane pe piața comunitară. Opțiunile analizate ar trebui să le ofere liderilor europeni pârghii de negociere în discuțiile cu Donald Trump, care vor avea loc în această săptămână la Forumul Economic Mondial din Elveția, potrivit Financial Times. Evenimentul reunește anual, la Davos, șefi de stat și de guvern, lideri politici, directori ai instituțiilor internaționale și reprezentanți de top ai mediului de afaceri, pentru dezbateri privind geopolitica și economia mondială. La ediția din acest an, care a început duminică, participă aproximativ 3.000 de reprezentanți din 130 de țări, inclusiv 64 de șefi de stat și de guvern. Danemarca: „Europa nu va fi șantajată” Donald Trump a anunțat că intenționează să introducă tarife progresive împotriva mai multor state europene – Danemarca, Suedia, Franța, Germania, Olanda și Finlanda, precum și Regatul Unit și Norvegia – până când Statelor Unite li se va permite să cumpere Groenlanda. Într-o declarație comună, cele opt țări au transmis că „amenințările cu tarife subminează relațiile transatlantice și riscă o spirală descendentă periculoasă”. Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, spune că „Europa nu va fi șantajată”, poziție susținută și de ministrul german de Finanțe, de premierul Suediei și de ministrul de Externe al Olandei. Consiliul UE, în reuniune extraordinară Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a anunțat duminică că va convoca o reuniune extraordinară a Consiliului European în zilele următoare, pentru a stabili o poziție comună a UE în disputa cu Statele Unite. Premierul britanic Keir Starmer a discutat telefonic cu Donald Trump, transmițându-i că impunerea de tarife împotriva aliaților pentru apărarea securității colective a NATO este greșită. Downing Street a precizat că Starmer și-a reiterat poziția privind Groenlanda și a subliniat că securitatea în Nordul Îndepărtat este o prioritate pentru toți aliații NATO, în vederea protejării intereselor euro-atlantice. SUA: Europa este prea slabă De partea americană, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a minimalizat amenințările europene, spunând că Europa este prea slabă pentru a-și asigura propria securitate și că președintele SUA folosește pârghii strategice și prerogative de urgență pentru a-și atinge obiectivele. El a lăsat să se înțeleagă că Donald Trump nu intenționează să își schimbe poziția, afirmând că „europenii proiectează slăbiciune, iar SUA proiectează forță”. Consilierul economic al Casei Albe, Kevin Hassett, a sugerat însă că Washingtonul rămâne deschis unui posibil acord privind Groenlanda, afirmând că este momentul ca retorica să fie temperată și ca părțile să încerce să ajungă la o soluție negociată.

Consiliul UE susține euro digital cu funcționalitate atât online, cât și offline. Când ar putea deveni operațional

consiliul-ue-sustine-euro-digital-cu-functionalitate-atat-online,-cat-si-offline.-cand-ar-putea-deveni-operational

Noua poziție a Consiliului presupune că euro digital ar fi emis public de Banca Centrală Europeană și ar putea fi utilizat oricând și oriunde, indiferent dacă utilizatorii sunt conectați la internet sau sunt offline, relatează Reuters. Această poziție este ușor diferită de cea a Parlamentului European. Fernando Navarrete, raportorul Parlamentului European pentru euro digital, a pledat pentru un model exclusiv offline, pentru a proteja confidențialitatea utilizatorilor și reziliența unității în sine. În acest sens, potrivit sursei citate, tranzacțiile online ar implica procesarea imediată prin registrul băncii centrale sau prin intermediari autorizați. Pe de altă parte, tranzacțiile offline pot fi înregistrate local și sincronizate ulterior cu registrul central atunci când conexiunea este restabilită. Acest aspect este important, întrucât înseamnă că sistemul poate fi utilizat chiar și în zone cu conexiune slabă, păstrând în același timp confidențialitatea similară cu cea a numerarului pentru utilizatorii săi. Cu toate acestea, proiectul avansează lent și se confruntă cu rezistența unor segmente ale sectorului bancar. Plafoanele privind deținerile de euro digital vor fi stabilite de BCE, sub rezerva unui plafon global revizuit la fiecare doi ani. Furnizorii trebuie să ofere gratuit anumite servicii digitale de bază în euro, însă în cazul funcțiilor „premium” se vor aplica comisioane. Acordul Consiliului deschide calea pentru negocieri cu Parlamentul European privind cadrul juridic pentru euro digital. Odată ce acesta va fi adoptat, Banca Centrală Europeană poate proceda la emiterea euro digital, care ar putea fi operațional până în 2029, după o fază pilot în 2027.