Bercea Mondialu ar putea fi lăsat LIBER. Tribunalul Dolj a respins cererea procurorilor de prelungire a arestări preventive

bercea-mondialu-ar-putea-fi-lasat-liber.-tribunalul-dolj-a-respins-cererea-procurorilor-de-prelungire-a-arestari-preventive

Judecătorul de cameră de la Tribunalul Dolj a respins, luni, în camera de consiliu, propunerea procurorilor de prelungire a arestului preventiv în cazul lui „Bercea Mondialu”, pe numele lui real Anghel Sandu, care se află în Arestul IPJ Dolj de la începutul lunii trecute. Decizia nu e definitivă. Măsura arestului preventiv ar putea fi înlocuită cu controlul judiciar, dispusă de Tribunalul Dolj, în cazul în care hotărârea de luni nu este contestată în termenul legal de 48 de ore. Instanța a respins propunerea de prelungire a măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul Anghel Sandu zis „Bercea Mondialu”, în prezent aflat în Arestul IPJ Dolj, și a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Obligațiile pe durata controlului judiciar Potrivit soluției, inculpatul Anghel Sandu este obligat ca, pe durata măsurii controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată judecătorul de drepturi şi libertăți sau organul judiciar în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poli?ie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau de câte ori este chemat. să nu depășească limita teritorială a judeţului Olt, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar; să nu se apropie şi să nu comunice în mod direct sau indirect, pe nicio cale, cu coinculpaţii în acest dosar și rudele lor. Este vorba de coinculpaţii Anghel Constantin zis „Samir”, Anghel Florin zis „Băsică”, Anghel Grinică-Ion zis „Mondialu”/„Cristi”, Anghel Lauren?iu zis „Poca”, Anghel Fănica, Constantin (fostă Anghel) Izaura Zisă „Maci”, Constantin Marius zis „Titi”, Drăgoi Maria-Roxana şi Sima Marinela, cu numiţii Rancu Ilieş, Leonte Mîndra, Ristea Ionuţ, Goman Iulian Andrei, cu martorii Părăluţă Ilie, Lupu Petrişor, Bancu Denis Emanuel, Adam Gheorghe, Bădan Valentin Cornel, Tolică Ilie Cosmin, Stănescu Prinţul Leonardo, Cîrjaliu Ilie Mihăiţă, Căldăraru Ilarie, Mihai Lulu, Rădulescu Ninel, Rădulescu Marian Remus, Dorobanţu Dragoş Marian, Ene Bogdan Ioan, Bîrnoiu Sorin, Bancu Denis Emanuel, Dospinescu Ana Maria Andreea sau cu membrii familiei acestora. Instanța a decis ca inculpatul să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere. Supravegherea respectării măsurii preventive a controlului judiciar şi a obligaţiilor ce au fost impuse inculpatului se face de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt – Biroul de Supraveghere Judiciară. Instanța atrage atenţia inculpatului Anghel Sandu zis „Bercea Mondialu”, că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii controlului judiciar sau a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În arest de peste 7 săptămâni Bercea Mondialu şi trei membri ai familiei sale au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, începând din 4 aprilie. Alte 6 persoane au fost plasate sub control judiciar într-un dosar instrumentat de DIICOT. În data de 2 aprilie, procurorii DIICOT, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova au pus în aplicare 11 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Olt, Teleorman și în municipiul București, într-un dosar penal având ca obiect „săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă și șantaj”. (mai multe detalii AICI) „O grupare de criminalitate organizată” Potrivit procurorilor DIICOT, în cursul anului 2022, „cinci făptuitori au inițiat și constituit, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată, în scopul obținerii unor beneficii materiale substanțiale din acordarea de sume de bani cu împrumut, pentru care au pretins dobânzi lunare, cuprinse între 10 și 40 % din valoarea împrumuturilor acordate, operațiunile derulându-se în afara cadrului legal ce reglementează condițiile în care își pot desfășura activitatea entitățile financiare nebancare”. În cadrul grupului infracțional organizat, de tip piramidal, „deciziile legate de operațiunile de cămătărie referitoare la selectare persoanelor și stabilirea condițiilor în care li se acordă împrumuturi, au revenit liderului, ceilalți membrii având sarcina recuperării creanțelor de la debitori, cărora în mod constant le-au fost majorate dobânzile și li s-au impus penalizări pentru neplata sumelor datorate la termenele stabilite”, au mai transmis reprezentanții DIICOT prin intermediul unui comunicat. Citește și: DESCINDERI la Brigada de Operațiuni Speciale Oradea. Ofițerii de la Anticorupție ridică probe privind falsuri ale unor angajați Cutremur major la vârful lumii INTERLOPE din București. Costel Caran a intrat în război cu Sile Cămătaru Sile Cămătaru, eliberat condiționat după șapte ani de pușcărie. Faimosul lider interlop avea o pedeapsă de aproape 11 ani

Detalii uluitoare din dosarul falsului polițist care a păzit urnele la alegerile locale din Ploiești

detalii-uluitoare-din-dosarul-falsului-politist-care-a-pazit-urnele-la-alegerile-locale-din-ploiesti

Noi detalii din dosarul bărbatului cu opt clase și o condamnare, care, ani la rând, s-a dat drept ofițer în cadrul structurilor de filaj și a participat la misiuni ale polițiștilor adevărați, ies la suprafața la un an de la demascarea și arestarea acestuia. Costin Oprea ar fi păzit inclusiv urnele cu voturi de la o circumscripție din Ploiești, la alegerile locale din 2024. Ploieșteanul Costin Oprea a fost arestat preventiv anul trecut, la sfârșitul lui august, când a fost acuzat că a înșelat mai multe persoane după ce și-a atribuit, în mod fals, calitatea de polițist. Oprea avea legitimație falsă, uniformă, un pistol de tip airsoft și chiar o stație Motorola Tetra, model similar cu cele utilizate în Poliția Română, dotări care s-au dovedit suficiente pentru ca bărbatul să facă pe toată lumea să creadă că lucrează fie în cadrul Direcției Operațiuni Speciale (DOS), fie la Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI). Conform anchetatorilor, până și mama lui credea că fiul ei este ofițer de carieră. Până și mama lui credea că fiul ei este polițist Bărbatul a fost prins după ce a păcălit o familie care locuiește în vecinătatea mamei lui. Pentru că știau că băiatul femeii este polițist la Ploiești, l-au rugat să-i ajute cu un avocat, în contextul în care aveau nevoie de o expertiză. Costin Oprea le-a cerut mai întâi 5.000 de lei, iar apoi încă 2.500 de lei, după care a dispărut fără să le rezolve problema. Victimele au mers să-l caute la Poliție, dar cu această ocazie au aflat că nu este polițist, motiv pentru care au depus plângere. Așa a fost demascat Costin Oprea și tot așa s-a aflat că de ani buni reușise să se infiltreze printre polițiștii adevărați, dintre care o parte știau că lucrează la DOS, iar o altă parte, la DGPI. Mai mult, acesta se și implica alături de ei cu ocazia unor razii pe linie de poliție rutieră și ar fi participat inclusiv la paza urnelor de vot de la o circumscripție din Ploiești, cu ocazia alegerilor locale din 2024. Mai puțin cunoscută era însă relația lui cu agentul Costin Aurel Oprea, polițist în cadrul Secției 3 din Ploiești. Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, bărbatul cu opt clase și o condamnare cu suspendare pentru infracțiuni la regimul rutier îl suplinea pe adevăratul polițist atunci când trebuia să patruleze împreună cu jandarmii, folosindu-se, în acest sens, de coincidența de nume. Oprea l-a înlocuit de patru ori la serviciu pe prietenul lui polițist Sursele citate au precizat că, pentru a fi și mai credibil în fața polițiștilor pe care îi ducea de nas, Oprea obișnuia să închirieze mașini scumpe despre care spunea că sunt autoturisme folosite la filaj de Direcția Operațiuni Speciale. Costin Oprea a fost trimis în judecată pentru uzurpare de calități oficiale în formă continuată și înșelăciune, în timp ce complicele său, polițistul de la Secția 3 din Ploiești, este judecat pentru complicitate la uzurpare de calități oficiale pentru patru fapte. Una din perioada februarie-martie 2023, o faptă din data de 20 martie 2023, o faptă din vara anului 2023 și o faptă comisă la data de 15 aprilie 2024, când bărbatul cu opt clase s-ar fi îmbrăcat în uniformă și l-ar fi înlocuit la serviciu. CITEȘTE ȘI: Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția … vezi toate articolele

Înșelăciune cu cazări fictive la Costinești și Predeal. La cât se ridică prejudiciul adus victimelor. Avertismentul poliției: „Fiți atenți la ofertele speciale”

inselaciune-cu-cazari-fictive-la-costinesti-si-predeal-la-cat-se-ridica-prejudiciul-adus-victimelor.-avertismentul-politiei:-„fiti-atenti-la-ofertele-speciale”

O femeie de 46 de ani – cercetată pentru înșelăciune în formă continuată, evaziune fiscală în formă continuată și înșelăciune calificată – se află sub control judiciar, pentru 60 de zile. În perioada 2020-2021, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, femeia ar fi închiriat șase imobile din municipiul Constanța, orașul Eforie, stațiunea Costinești și comuna Limanu, cu scopul exploatării turistice. Pentru aceste imobile, nu ar fi achitat suma stabilită drept chirie sau nu ar fi achitat facturile de utilități. În cauză, au fost instituite măsuri asigurătorii până la concurența sumei reprezentând prejudiciul. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității Economico-Financiare –  Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și evaziune fiscală. Persoanelor vătămate le-ar fi fost creat un prejudiciu de peste 32.000 de lei. „De asemenea, femeia ar fi indus în eroare două persoane vătămate, prin aceea că le-ar fi prezentat drept adevărată împrejurarea falsă că ar avea drept de folosință asupra unui imobil din stațiunea Predeal și le-ar putea asigura cazarea, creându-le un prejudiciu de 5.500 de lei. Totodată, ar fi indus în eroare 31 de persoane vătămate,  prin aceea că le-ar fi prezentat ca adevărată împrejurarea falsă că ar avea drept de folosință asupra unor imobile din municipiul Constanța, stațiunea Costinești și comuna Limanu și le-ar putea asigura cazarea turistică. Astfel, persoanelor vătămate le-ar fi fost creat un prejudiciu de peste 32.000 de lei. De asemenea, femeia ar fi omis să înregistreze veniturile în evidențele contabile ale societății și să le menționeze în declarațiile fiscale, iar prin aceasta s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat cu aproximativ 18.000 de lei, reprezentând TVA și impozit pe venit”, au precuzat polițiștii. Prejudiciul în cauză este de aproximativ 402.000 de lei Concomitent, în dosar se efectuează cercetări față de un bărbat, de 35 de ani, cercetat pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, evaziune fiscală în formă continuată și înșelăciune calificată. Potrivit anchetatorilor, în calitate de administrator al aceleiași societăți comerciale, bărbatul ar fi participat la săvârșirea faptelor comise de femeia de 46 de ani. În cauză se efectuează cercetări și față de societatea comercială sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și evaziune fiscală în formă continuată. Anunțați polițiștii dacă aveți suspiciunea că ați putea fi victima unei infracțiuni! Pentru a vă asigura că vacanțele dumneavoastră sunt lipsite de griji și fără incidente neplăcute, polițiștii vă recomandă să fiți atenți la ofertele speciale, verificați site-urile web/persoanele care oferă spre închiriere înainte de a face rezervări și alegeți o agenție de turism de încredere. Sursă foto: Antena 3 CITIȚI ȘI: Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele