El este băiatul găsit mort în apropierea lacului Dumești. Mihai avea 18 ani și era dispărut de cinci zile

Tragedie în județul Iași. Tânărul găsit fără viață într-un canal din apropierea lacului Dumești este Mihai D.G., în vârstă de 18 ani, care era dat dispărut de cinci zile. Cadavrul a fost observat de un copil din sat, iar tatăl adolescentului l-a recunoscut după haine. Mihai a fost găsit mort după cinci zile, în Dumești Cadavrul a fost descoperit joi, 2 iulie 2026, în satul Chilișoaia, comuna Dumești, după ce un localnic a observat trupul plutind la suprafața apei și a sunat la 112. La fața locului au intervenit pompierii de la ISU Iași și un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD. Salvatorii au extras victima din apă, însă medicii au constatat că aceasta prezenta semne certe de deces și o stare avansată de descompunere, astfel că nu s-au mai putut efectua manevre de resuscitare. Potrivit șefei UPU-SMURD Iași, prof. dr. Diana Cimpoeșu, la locul intervenției a ajuns și tatăl tânărului, care i-a recunoscut hainele și le-a spus echipajelor că este vorba despre fiul său, Mihai D.G., în vârstă de 18 ani, cunoscut cu afecțiuni psihice și dat dispărut de aproximativ cinci zile. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au confirmat ulterior că victima este un tânăr de 18 ani și că decesul fusese instalat cu mult timp înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care adolescentul și-a pierdut viața. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, unde necropsia va stabili cauza exactă a decesului. Anchetatorii verifică toate ipotezele, inclusiv modul în care tânărul a ajuns în apă. „Misiune TIM în sat Chilișoaia, Dumești, persoană înecată in iaz, gasită de un copil din sat. La locul solicitarii, persoana în apa, decubit ventral. După extragere, leziuni incompatibile cu viața, semne avansate de decompunere. La locul solicitarii a fost și un bărbat care i-a recunoscut hainele și a spus că e fiul său în vârstă de 18 ani, cunoscut cu probleme mintale și care era dat dispărut de 5 zile”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.
Iată momentul în care pompierii au scos trupul copilului din iazul de la Mădârjac. Băiatul avea doar 12 ani

Tragedie în comuna Mădârjac, județul Iași, unde un copil de 12 ani care a dispărut în apele unui iaz a fost găsit și scos la mal de pompieri. Momentul intervenției a fost filmat de martori, imaginile surprinzând eforturile echipajelor de salvare. Din păcate, minorul nu a mai putut fi salvat. Minorul de 12 ani găsit în iazul de la Mădârjac a fost scos din apă mort Intervenția a avut loc după un apel la 112, prin care s-a anunțat că un copil a intrat în iazul de acumulare din localitate și nu a mai ieșit la suprafață. La fața locului au fost mobilizate forțe importante ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” Iași, inclusiv scafandri, bărci de salvare, echipaje medicale SMURD și elicopterul SMURD. După mai multe operațiuni de căutare, minorul a fost localizat și scos din apă de pompieri. Momentul extragerii a fost surprins de persoane aflate în zonă, care au filmat intervenția salvatorilor în timp ce aceștia aduceau trupul la mal. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă în ciuda eforturilor depuse, copilul în vârstă de 12 ani a fost declarat decedat la fața locului. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Inspectoratului de Poliție Județean Iași, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, anchetatorii urmând să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia. Autoritățile au transmis și un apel către populație privind respectarea regulilor de siguranță în apropierea apelor. Reprezentanții ISU atrag atenția că scăldatul în zone neamenajate, precum iazuri sau lacuri, poate fi extrem de periculos, mai ales pentru minori. „La ora 19:46, copilul a fost identificat și extras din apă de către echipele de intervenție. Victima, un minor în vârstă de 12 ani, a fost scoasă din iaz în stare de inconștiență și a fost preluată imediat de echipajele medicale de terapie intensivă mobilă (TIM) și de echipajul SMURD, care efectuează manevre de resuscitare la fața locului. Celelalte forțe și mijloace de intervenție își încheie misiunea și revin la bază, la locul evenimentului rămânând echipajele medicale care continuă acordarea asistenței de urgență”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași.
Șefa Centrului educațional din Timișoara, reținută după ce un copil a murit înecat într-un iaz ornamental din incintă
Administratora Centrului educațional din Timișoara, unde era înscris copilul care s-a înecat într-un iaz ornamental, a fost reținută de polițiști. Femeia, în vârstă de 33 de ani, este cercetată pentru ucidere din culpă. Potrivit Poliției Timiș, aceasta a fost dusă în arestul IPJ Timiș, iar ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. Autoritățile verifică toate împrejurările în care s-a produs tragedia. Incidentul a avut loc luni, pe strada Calea Martirilor din Timișoara. Polițiștii au fost alertați că un minor s-a înecat într-un iaz ornamental din apropierea centrului educațional. La fața locului, oamenii legii au stabilit că este vorba despre un băiețel de un an și opt luni, potrivit Agerpres. Copilul fusese scos la activități recreative în aer liber, împreună cu alți copii, însă la un moment dat s-a constatat lipsa lui. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul medical sosit de urgență, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și fac verificări inclusiv cu privire la modul în care copiii erau supravegheați.