După criza energiei electrice, vine criza gazului
Criza energetică acută din această vară prefigurează o iarnă grea. Și nu din cauza lipsei gazului, ci din incapacitatea de a-l depozita și extrage atunci când va fi nevoie, avertizează specialiștii în energie. Astfel, România se apropie de iarnă cu o capacitate de înmagazinare a gazelor naturale abia suficientă pentru nevoile de bază. Cauza este controlul aproape total efectuat de un singur jucător de stat, Romgaz, dar și infrastructura care nu a ținut pasul cu realitatea consumului. În cazul unei ierni grele din punct de vedere climatic, singura soluție pentru a acoperi deficitul o reprezintă importurile, cu costurile aferente în facturi. Dacă vom avea o iarnă grea din punct de vedere climatic, așa cum se prefigurează, România va fi nevoită să importe mai mult gaz, deși are 6 depozite funcționale la dispoziție. Are însă și o are problemă de rezolvat urgent, căci nu stochează suficient gaz, susține expertul în enegie Cosmin Păcuraru. 6 depozite, o mare problemă: România stochează prea puțin gaz România dispune de doar 6 depozite subterane de gaze, cu o capacitate activă totală de aproximativ 3,17 miliarde mc. În termeni practici, țara nu are suficiente volume de stocare pentru a putea trece de o iarnă grea fără să depindă masiv de importuri sau de intervenții de urgență. Stocarea insuficientă a gazului ar putea duce la o iarnă grea 90,5% sub control Romgaz. Depozitele de gaze, un monopol clar Aproape toată infrastructura de înmagazinare a gazului românesc este sub controlu de facto al lRomgaz prin filiala DEPOGAZ Ploiești, care deține 90,5% din capacitatea activă națională. Cele 5 depozite ale sale totalizează circa 2,87 miliarde mc. Singura excepție este depozitul de la Târgu Mureș, operat de Depomureș SA, care reprezintă însă doar 9,5% din total. De precizat că ENGIE deține 59% din această companie, Romgaz 40%,restul fiind fragmentat. Astfel, aproape întreaga capacitate strategică de stocare a României stă fie sub controlul unei companii de stat, fie sub influența unui grup străin. Harta vulnerabilității: 2 rezervoare strategice, 4 depozite secundare Când vorbim despre securitate energetică, cantitatea totală de gaz stocat este la doar jumătate din adevăr, avertizează expertul în energie Cosmin Păcuraru. Întrucât ceea ce contează cu adevărat este unde se află acel gaz și cât de rapid poate fi scos din depozit. Bilciurești (Buzău) este, practic, unicul pivot strategic al întregii infrastructuri de stocare. Cu aproximativ 44% din întreaga capacitate națională și tot atâta din capacitatea de extracție, el concentrează singur o pondere critică. Al doilea mare depozit, Sărmășel (Mureș), completează tabloul: împreună, cele două rezervoare acoperă aproximativ 70% din toată capacitatea de stocare a țării. Restul depozitelor sunt secundare. România nu are o rețea dispersată și rezilientă de stocare. Are, în realitate, două puncte critice. Orice problemă tehnică la Bilciurești sau Sărmășel transformă imediat o dificultate locală într-o vulnerabilitate națională, avertizează Păcuraru. Proiecte pe hârtie, vulnerabilități pe teren Pe hârtie, decidenții spun că au pregătit o creștere a capacităților de stocare. În realitate, aceste proiecte vin târziu și nu rezolvă vulnerabilitățile structurale pe termen scurt. Planul Romgaz actualizat în 2025 vorbește despre majorări la DEPOGAZ, dar termenele arată că sezonul rece 2026–2027 va fi trecut tot cu infrastructura actuală. Chiar dacă aceste proiecte se vor materializa integral, ele nu șterg cele 3 probleme fundamentale identificate: concentrarea de stocare (peste 90% la DEPOGAZ/Romgaz), concentrarea fizică (Bilciurești și Sărmășel dețin ponderea dominantă) diferența critică dintre volum și debit – în criză contează câți GWh poți scoate zilnic, nu doar câți TWh ai în subteran. Capacitate pe hârtie vs. gaz real în subteran Aici apare una dintre cele mai periculoase confuzii: se vorbește despre „capacitate de stocare” ca și cum ar fi un rezervor plin, mai observă Cosmin Păcuraru (foto). Realitatea este însă mult mai nuanțată și mai fragilă. Capacitatea rezervată este doar dreptul contractual de a folosi un volum. Nu garantează că gazul se află efectiv în subteran. Cosmin Păcuraru. Foto: Arhivă personală Și aici intervine elementul cel mai important pentru securitatea energetică: cât putem scoate într-o zi. Transgaz indică un debit maxim teoretic de 32 milioane mc/zi dacă depozitele sunt încărcate 100%. Însă DEPOGAZ precizează că debitul scade pe măsură ce stocul scade. Datele reale dintr-o zi extrem de friguroasă arată că maximul simultan extras a fost de doar 25,8 milioane mc/zi. Prin urmare, un reper realist de vârf de consum este între 25 și 26 milioane mc/zi. Diferența nu este detalii de specialist. Este diferența dintre a trece o iarnă grea și a intra în criză de debit exact când consumul explodează. Analiza necesarului din perspectiva securității energetice România trebuie să separe clar 3 nevoi distincte: volumul de gaz care trebuie stocat, capacitatea de extracție zilnică și capacitatea de import disponibilă în zilele de vârf. Pentru a acoperi un sezon rece normal, România are nevoie de stocuri care să poată susține între 60 și 90 de zile de consum de iarnă. Cu o capacitate activă de doar 3,17 miliarde mc și o concentrare extremă pe două depozite, țara se află aproape de limita de confort chiar și în scenarii moderate. Cea mai mare vulnerabilitate este în mod evident capacitatea de extracție. Debitul maxim realist de 25–26 milioane mc/zi limitează drastic capacitatea de reacție. În zilele de vârf de consum, acest debit poate fi ușor depășit de cerere. România are nevoie de 4–4,5 miliarde mc și 40–45 mil. mc/zi extracție Dimensionarea depozitelor pe baza consumului istoric a devenit deja o eroare strategică, mai arată expertul în analiza sa. România intră într-o perioadă în care apar sau revin în sistem mari consumatori de gaze. Astfel, termocentrala de la Mintia poate ajunge la circa 7,5 milioane mc/zi dacă funcționează continuu la sarcină maximă. Iernutul adaugă încă 1,2 milioane mc/zi, dacă va funționa vreodată. Azomureș, la funcționare intensă, poate ajunge la o capacitate 1,5–1,7 milioane mc/zi. Puse cap la cap, aceste trei obiective înseamnă un potențial suplimentar de aproximativ 10 milioane mc/zi. Dacă pornim de la vârful de consum din iarna 2025–2026 și adăugăm acest potențial, ajungem la un scenariu de dimensionare de circa 74 milioane mc/zi. Cu o producție internă prudentă
Unde au dispărut 6.000 de MW din hidrocentrale?
Vara aceasta, România se confruntă cu o criză energetică fără precedent, alimentată și de secetă, care a compromis o bună parte din producția de energie a hidrocentralelor. O situație previzibilă, dar ignorată cu desăvârșire de autorități, după cum arată expertul în energie Cosmin Păcuraru. Mândrie din hidroenergie pe hârtie, dar vulnerabilitate pe teren Strategia Energetică a României 2025–2035, aprobată la începutul anului trecut, tratează cu indiferență vulnerabilitatea fundamentală a hidroenergiei: dependența totală de disponibilitatea apei și de capriciile debitelor râurilor și ale Dunării, scrie expertul în energie Cosmin Păcuraru (foto jos). Documentul proclamă, fără ezitare, că hidroenergia este „principala sursă regenerabilă” a țării și că acoperă aproximativ 34% din consumul final de energie electrică. La începutul lui 2024 însă, puterea instalată netă era de 6.139 MW. Cifrele sună impresionant pe hârtie. Realitatea le demontează, atrage atenția acesta. Deși capacitatea instalată a rămas aceeași, lipsa apei, așa cum s-a văzut anul acesta, este un serios obstacol pentru securitatea energetică a României. Practic, fără apă, cei 6.000 de MW prezenți pe hârtie sunt doar o iluzie. Cosmin Păcuraru. Foto: Arhivă personală „În 2024, ponderea energiei produse din hidro a coborât la circa 25% din totalul generării, iar în 2025 a continuat să se prăbușească, ajungând în jurul a 22%. Capacitatea instalată rămâne aproape neschimbată, dar apa lipsește. Seceta, debitele reduse ale Dunării și ale râurilor interioare transformă o resursă teoretic „stabilă” într-o sursă intermitentă și din ce în ce mai greu de prezis. Grafic realizat de expertul în energie Cosmin Păcuraru cu date oficiale Transelectrica.ro Strategia vorbește despre modernizare și digitalizare, despre rolul hidro în echilibrarea sistemului, dar uită cu obstinație să spună lucrurilor pe nume: fără apă suficientă și constantă, cei peste 6.000 MW instalați devin o iluzie costisitoare. Nu există un plan coerent de gestionare a riscului hidrologic pe termen lung, nici o evaluare realistă a impactului schimbărilor climatice asupra resurselor de apă. Doar o recitare de cifre vechi și o încredere oarbă într-o resursă care, an de an, produce tot mai puțin. Asta nu este strategie. Este un exercițiu de autoiluzionare”, observă expertul. Producția hidroenergetică s-a prăbușit din 2023 încoace Specialistul acuză decidenții că nu pot pretinde că au fost luați prin surprindere. „Din 2023 era deja limpede că România a intrat într-o perioadă prelungită de secetă hidrologică. Datele erau publice, debitele Dunării și ale râurilor interioare scădeau vizibil, iar producția hidro începea să oglindească realitatea: după un 2023 excepțional, a urmat prăbușirea. Operațiunea de scufundare a barjelor din Dunăre. Intervenția este necesară pentru creșterea debitului spre Centrala de la Cernavodă În 2024 producția hidro a scăzut cu peste 20% față de anul anterior. În 2025 a continuat să se prăbușească, atingând cele mai mici volume din istoria recentă a Hidroelectrica – puțin peste 11 TWh, într-un an descris oficial chiar de conducerea companiei drept „cel mai secetos” cu care s-a confruntat. Rezervele din lacuri, debitele medii și anomaliile negative de precipitații confirmau același diagnostic: deficit hidric cumulativ pe zeci de luni consecutive. Și totuși, Strategia Energetică 2025–2035, elaborată și aprobată exact în această perioadă de trend descendent, a ales să trateze hidroenergia ca pe o resursă aproape neschimbată, cu același rol central și aceleași procente optimiste de pe hârtie. Nu a existat nicio ajustare realistă a așteptărilor. Nicio analiză serioasă a riscului climatic pe termen mediu și lung. Nicio recunoaștere explicită că „principala sursă regenerabilă” a țării depinde de o resursă care se rarefiază an de an. Doar repetarea unor formule comode, în timp ce producția reală continua să scadă. Asta nu este planificare. Este negare ”. Raportul Draghi ignorat Același document subliniază rolul hidrocentralelor cu acumulare prin pompaj în echilibrarea sistemului – exact ceea ce România încearcă și eșuează să construiască de peste 40 de ani, mai spune Păcuraru. Pe capacități de pompaj de ordinul a 200-300 MW s-au cheltuit deja peste jumătate de miliard de euro. Iar proiectul fanion Tarnița – Lăpuștești rămâne pe hârtie, plimbat dintr-o guvernare în alta. Strategia a fost publicată în 2025, la câteva luni după Raportul Draghi, care semnala greșelile UE în impunerea rigidă a țintelor de decarbonizare și regenerabile. „Profesioniștii” din și de pe lângă Ministerul Energiei au preferat să ignore avertismentul. Grafic realizat de expertul în energie Cosmin Păcuraru cu date oficiale Transelectrica.ro Mai mult, pentru 2035 strategia prevede creșterea ponderii regenerabilelor inclusiv prin majorarea capacității hidroenergetice. Țintele anunțate pentru energia regenerabilă – 44% în 2035 și 73% în 2050 – includ explicit hidroenergia printre sursele care ar trebui să le atingă. În condițiile în care producția reală scade din cauza secetei, iar stocarea prin pompaj rămâne un miraj de 4 decenii, aceste cifre nu sunt planificare. Sunt pure exerciții de magie contabilă. Apa, combustibilul uitat al hidroenergiei Cosmin Păcuraru reproșează strategiei naționale faptul că nu tratează deloc serios „combustibilul” hidrocentralelor: apa. Mai mult, omite faptul că este vorba de o sursă naturală variabilă. (…) Documentul recunoaște totuși, indirect, problema climatică: vorbește despre condiții meteorologice extreme și despre intermitența regenerabilelor, dar analiza este orientată aproape exclusiv către eolian și solar. Pentru hidro nu există nicio logică de tipul: din precipitații mai puține rezultă debite mai mici, rezultă producție hidro mai mică, rezultă presiune pe SEN, gaze și importuri. Or, pentru România, asta este o problemă de securitate energetică, nu doar de mediu. Strategia tratează hidroenergia ca pe o capacitate instalată și o sursă regenerabilă cu randament ridicat, nu ca pe o resursă dependentă de un factor natural extrem de variabil. Un MW hidro instalat nu este echivalent, din punct de vedere al securității, cu un MW disponibil permanent. Producția depinde de precipitații, acumulări, debite, niveluri în lacuri și regimul de exploatare. Ar fi fost logic să existe indicatori clari: debit mediu și minim, volume în lacuri, producția din anii secetoși (a se vedea 2012), scenarii climatice pentru 2035 și 2050, impactul asupra Dunării și al Porților de Fier. Nu există o astfel de structură”. Dunărea și Porțile de Fier, tratate nerealist Pentru România, Dunărea și sistemul Porțile de Fier sunt esențiale. Modificarea regimului hidrologic al fluviului nu este
România poate deveni un hub regional de energie nucleară
Acționarii Nuclearelectrica au votat, miercuri 15 iulie, pentru continuarea proiectului american de la Doicești, după ce premierul interimar Ilie Bolojan ceruse stoparea acestuia. Centrala nucleară va fi prima de acest gen dotată cu reactoare modulare mici (SMR) din Europa, investiția finală urmând să ajungă la 6-7 miliarde de euro. Proiectul a generat vii discuții în spațiul public, atât pro cât și contra. Gândul a stat de vorbă cu expertul în energie Cosmin Păcuraru pentru a afla mizele acestei decizii pentru sistemul energetic național. Centrala nucleară de la Doiceşti (județul Dâmbovița) se bazează pe tehnologia reactoarelor mici modulare (SMR). Loading … Deși în Statele Unite tehnologia modulelor este considerată încă în fază experimentală, în România proiectul centralei mini-reactoarelor nucleare de la Doicești a fost întâmpinat cu destul entuziasm. Dar a întâmpinat și o opoziție dură, cea mai vehementă fiind a premierului Bolojan, care a cerut stoparea investiției.„Vom rămâne cu un teren și niște hârtii”, a spus oficialul. Proiectul nuclear va fi realizat cu tehnologia americanilor de la NuScale şi posibil cu banii a două instituţii financiare americane, scrie ZF. Primul proiect european de reconversie a unei foste mine de cărbune într-un proiect cu zero emisii Reactor nuclear. Sursa: Hepta Proiectul presupune construcţia unei centrale nucleare modulare cu o capacitate instalată de 462 MW pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune din Doiceşti. Noua centrală va utiliza tehnologia NuScale Power, prin punerea în funcţiune a 6 reactoare modulare de mici dimensiuni, fiecare cu o capacitate instalată de 77 MW. Energia generată de centrala de la Doiceşti va contribui la tranziţia verde (proiectul paneuropean Green Deal). Dar şi la menţinerea stabilităţii Sistemului Energetic Naţional, printr-un mix unic între emisii zero de CO2 în atmosferă şi livrare de energie în bandă, indiferent de condiţiile meteorologice sau momentul zilei, explică inițiatorii proiectului. Unul dintre aspectele majore legate de proiectul de SMR (small modular reactors) este că, dacă investiţia se va finaliza, va constitui primul exemplu la nivel european de conversie a sitului unei foste centrale pe cărbuni într-un proiect cu zero emisii, având deja o componentă de energie solară. Cosmin Păcuraru: România dispune de cel mai bine pregătit corp de nucleariști din jumătatea estică a Europei În viziunea expertului în energie și geopolitică energetică Cosmin Păcuraru, în ciuda controverselor, centrala poate ajuta țara noastră se impună ca un veritabil hub regional de energie nucleară. „Nu am înțeles motivele pentru care au fost luate (până zilele trecute) poziții contrare interesului industriei energetice naționale, poziții care împiedică România să devină un hub de energie nucleară important în regiune. Ceea ce s-a hotărât ieri in CA-ul Nuclearelectrica este normal. Țara noastră dispune de o experiență îndelungată în domeniu, de cel mai bine pregătit corp de nucleariști din jumătatea estică a Europei și de potențialul real de a deveni furnizor de specialiști pentru statele care au încheiat acorduri cu NuScale. Standarde extrem de riguroase de la autoritățile de reglementare ale SUA Proiectul SMR NuScale beneficiază de avize și aprobări solide atât din partea autorităților americane, cât și române. Tehnologia NuScale este prima (și singura până acum) soluție SMR care a primit aprobarea completă de design din partea Nuclear Regulatory Commission (NRC) din SUA, atât pentru varianta de 50 MWe, cât și pentru cea upratată de 77 Mwe – cel care se va face la Doicești. Aceste standarde extrem de riguroase validează maturitatea tehnologică și reduc semnificativ riscurile de licențiere. Cosmin Păcuraru. Foto: Arhivă personală În România, CNCAN (Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare) a aprobat documentul de bază de licențiere în august 2023. Iar în iulie 2024 a fost depusă cererea de autorizare pentru design și amplasament, procesul aflându-se în etape suplimentare (inclusiv transmiterea capitolelor tehnice în 2025). Aceste avize, alături de decizia finală de investiție aprobată de acționarii Nuclearelectrica în 2026 și de susținerea financiară americană (EXIM, DFC), confirmă conformitatea proiectului cu cele mai înalte standarde internaționale de siguranță, securitate și reglementare”, explică expertul. Tehnologia NuScale oferă energie curată, stabilă și predictibilă În opinia specialistului, tehnologia NuScale o completează perfect pe cea a centralele clasice de la Cernavodă și are avantajul unui grad sporit de securitate. „Proiectul SMR cu tehnologia NuScale reprezintă o soluție strategică și validă pentru securitatea energetică a României, oferind energie curată, stabilă și predictibilă. Reactoarele modulare mici completează perfect centralele clasice de la Cernavodă. Deși costurile primului reactor sunt ridicate, implementarea mai multor module reduce semnificativ costul unitar prin fabricație modulară în serie, timp de construcție mult mai scurt, flexibilitate de amplasare și scalabilitate (se pot adăuga module treptat, în funcție de necesități). Siguranța este sporită prin sisteme pasive de răcire, iar timpul de pornire-oprire este mult mai redus comparativ cu reactoarele clasice”, completează Cosmin Păcuraru. Un SMR amplasat lângă București ar fi o soluție pentru criza energetică a Capitalei Specialistul atrage atenția că acest tip de reactor nuclear ar putea contribui la soluționarea crizei energetice a Capitalei. Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Shutterstock „Un aspect insuficient discutat în dezbaterea publică este posibilitatea recuperării energiei termice reziduale de la aceste reactoare. Un SMR amplasat în proximitatea Bucureștiului (de exemplu, la ELCEN) ar putea produce simultan energie electrică și termică, oferind o flexibilitate operațională deosebită. Aceasta ar reprezenta o soluție majoră pentru criza energetică a Capitalei, care înregistrează consumuri ce depășesc frecvent 1.400 MWh, în condițiile în care ELCEN nu mai produce astăzi nici 1 MWh electric. (Mă intreb de ce Ministerul Energiei nu se sesizează la prostul management de acolo, unde – cred că – nimeni de directorat sau CA nu este de meserie”. Producție continuă care ar ajuta la decarbonizarea economiei În egală măsură, mai spune Cosmin Păcuraru, centtala nucleară și-ar amortiza costurile relativ repede, asigurând o producție energetică permanentă și emisii de CO2 minime. „Spre deosebire de sursele regenerabile intermitente, SMR-urile asigură producție continuă 24/7, cu densitate energetică superioară și emisii de CO₂ minime pe tot ciclul de viață, contribuind esențial la decarbonizarea economiei, electrificarea termiei și a transporturilor. Criticile politizate privind costurile și durata de viață sunt contrazise de date reale: amortizare pe 60 de ani, LCOE (Costul Echilibrat al Energiei
Strâmtoarea Taiwan ar putea fi noul Ormuz
Blocajul Strâmtorii Ormuzului ar putea fi însoțit în paralel sau chiar înlocuit de o „lebădă neagră”, Strâmtoarea Taiwan. Subiectul a fost pus pe tapet odată cu vizita lui Vladimir Putin în China, care survine imediat după cea a lui Donald Trump, repunând pe tapet polul BRICS pe harta geopolitică mondială. Ne putem aștepta la mari surprize ca efect al acestor reconfigurări de putere, iar noua blocadă energetică poate lua forme neașteptate, a explicat expertul în energie Cosmin Păcuraru pentru Gândul. China își testează abilitatea de a echilibra relațiile cu Washingtonul și Moscova. Însă, realitatea este una de evidentă inegalitate. China câștigă teren pe măsură ce influența Rusiei intră la apă China a devenit partenerul dominant în polul BRICS, Rusia venind dintr-o poziție de vulnerabilitate mai mare decât la ultima întâlnire din septembrie 2025. Vladimir Putin și Xi Jinping / Foto – Mediafax În mod vizibil, influența Rusiei pe scena globală s-a redus semnificativ în ultimele luni. Putin pare mai fragil din cauza prelungirii războiului din Ucraina și a costurilor militare enorme, a sancțiunilor occidentale care au izolat economic Moscova și a dependenței crescânde de China pentru exporturi energetice, tehnologie și sprijin diplomatic. Pe de altă parte, China și-a consolidat poziția de superputere economică și diplomatică. A reușit să mențină relații pragmatice atât cu Rusia, cât și cu SUA, după cum s-a văzut recent la întâlnirea cu Donald Trump. Federația Rusă are mai multă nevoie de China decât invers Retorica oficială este una entuziastă, ambele părți vor celebra parteneriatul strategic, cooperarea economică și rolul cheie al celor două țări în lume. În 2o26, se sărbătoresc aniversări importante: 25 de ani de la Tratatul de Bună Vecinătate și Prietenie din 2001 și 30 de ani de parteneriat strategic. În realitate însă, este o relație asimetrică, atrage atenția Cosmin Păcuraru, specialist în securitate energetică și geopolitică energetică. Federația Rusă are nevoie mai mult de China pentru a vinde petrol și gaz la preț redus, ocolind sancțiunile. Beijingul câștigă din această dependență fără a se lega excesiv. Așadar, Xi Jinping evită implicarea directă militară, dar beneficiază de un partener anti-occidental util și de încredere. Ce este acordul strategic Power of Siberia 2 Comerțul bilateral a explodat după 2022, odată cu începerea războiului din Ucraina. Astfel, în 2024 acesta era de aproape 245 de miliarde de dolari. Moscova își dorește să crească, dar chinezii sunt prudenți, spune expertul. Astfel, Putin va plusa pentru proiecte energetice majore, inclusiv posibile avansuri la Power of Siberia 2. Beijingul ar putea să facă un pas semnificativ, deoarece strangularea fluxului de produse energetice din Strâmtoarea Ormuz a generat o cerere mare de energie în China. Așadar, se preconizează semnarea a peste 40 de documente, pe energie, comerț, educație și o viză fără pașaport extinsă, Kremlinul având „așteptări serioase” de a obține rezultate concrete, completează Cosmin Păcuraru. Se vor amorsa discuții despre BRICS și despre integrarea economică euro-asiatică a celor două țări, iar pe agendă vor figura și problemele de securitate regională și internațională, inclusiv Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu. „Concluzia ar putea fi că Beijingul își consolidează imaginea de actor global pivotal, în timp ce Rusia încearcă să arate că nu este izolată”. Subtilul joc geopolitic al energiei Așadar, relația energetică dintre China și Rusia este una puternic asimetrică. Rusia a devenit extrem de dependentă de piața chineză după pierderea accesului la Europa. China câștigă din discounturi mari, diversificare sigură și poziție de negociere dominantă. China este de departe cel mai mare cumpărător de petrol al Rusiei, aproximativ 48–51 % din exporturile rusești de țiței. În unele luni din 2026, importurile chineze au depășit 2 milioane de barili pe zi, ceea ce reprezintă un record. Rusia a livrat volume mari cu discounturi semnificative față de benchmark‑urile internaționale, dar China dispune și de alți furnizori importanți de petrol din Golf. Singura conductă de gaze, Power of Siberia 1, a livrat gaz la capacitatea maximă, de 39 miliarde de metri cubi în 2025. În cazul gazelor, Rusia este cel mai mare furnizor de gaz al Chinei, prin conducte și prin tancuri de LNG, reprezentând aproximativ 30 % din importurile chineze de gaz. Deși Republica Populară Chineză importă, prin conducte, gaz din Turkmenistan, Rusia va forța începerea lucrărilor la conducta Power of Siberia 2 (50 + 12 miliarde de metri cubi). Power of Siberia 2 este încă în așteptare. În septembrie 2025 s‑a semnat un memorandum pentru un gazoduct de peste 50 de miliarde de metri cubi pe an, ce va traversa Mongolia. Construcția ar putea începe în 2026, cu primele livrări spre 2030–2031. Proiectul ar dubla capacitatea totală spre China (peste 100 de miliarde de metri cubi pe an), dar detaliile de preț și calendar rămân netransparente. China nu se grăbește și folosește acest contract ca mijloc de presiune. Xi va negocia nemilos, Rusia are asul Ormuz în mână De asemenea, China cumpără o pondere importantă din exporturile rusești de cărbune, care ajung la aproximativ 40 %. Energia reprezintă mare parte din exporturile rusești pe care Rusia le poate face către China. așadar Xi va negocia nemilos prețurile. Mai știe că veniturile Rusiei din energia care vine din China susțin bugetul de război, dependența Rusiei crescând dramatic; astăzi, China își permite să dicteze prețurile și termenii contractelor, adică contracte scurte, flexibile și cu discounturi majore. Beijingul știe că Rusia oferă un traseu terestru de import de produse energetice care este mai sigur decât rutele maritime prin Strâmtoarea Hormuz, vulnerabilă la tensiunile Iran–SUA–Israel. Totuși, Beijingul menține diversificarea și nu vrea dependență excesivă de un singur furnizor – adică Rusia – și avansează cu pași mari către propria tranziție verde, care va înlocui, pe cât se poate, combustibilii fosili. Un BRICS reînviat pentru relațiile energetice ale țărilor membre BRICS – Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud, la care s‑au adăugat Egiptul, Etiopia, Iranul, Indonezia și Emiratele Arabe Unite – nu este un cartel energetic precum OPEC+, dar joacă un rol tot mai important de platformă de cooperare, reziliență și contrabalansare a ordinii occidentale. Cosmin Păcuraru. Foto: Arhivă personală BRICS tratează securitatea energetică a statelor membre și