Singurele pensii care cresc în anul 2026 în România: 200.000 de pensionari sunt vizați. Care este condiția

Singurele pensii care cresc în anul 2026 în România: 200.000 de pensionari sunt vizați. Care este condiția. 200.000 de rezerviști din sistemul de apărare, ordine și siguranță publică au primit vestea mult așteptată. Legea care le-ar fi majorat pensiile și care a fost declarată neconstituțională de CCR a revenit în Parlament, scrie newsweek.ro. Parlamentarii o vor pune în acord cu ce a decis CCR. Pensiile militare nu au crescut la marea recalculare din septembrie 2024. A existat însă promisiunea privind creșterea pensiilor militare. Ce se întâmplă cu restul pensiilor Legea prevede indexarea pensiilor militare atunci când cresc soldele. „Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, în procentajele stabilite la art. 29 şi 30 (pentru pensiile de serviciu – n.r.) şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, (…) astfel: Potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a drepturilor băneşti, care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, şi valorificate în ultima decizie de pensie, ale căror drepturi au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, În funcție de gradul militar/profesional deținut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu și media soldelor de funcție/salariilor de funcție deținute în lunile consecutive de activitate care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii”, spunea legea. Legea a fost atacată la CCR de Avocatul Poporului. CCR a declarat legea de creștere a pensiilor specială neconstituțională. Cum au „căzut” creșterile de pensii la CCR Într-o analiză, Sindicatul Polițiștilor arată că legea a fost declarată neconstituțională dintr-un singur motiv: S-a încălcat principiul egalității în drepturi (art. 16 alin. 1), din două perspective: excluderea de la actualizare a pensionarilor militari care exercită demnități publice (art. 59³) și existența a două regimuri de echilibrare a pensiilor, după data ieșirii la pensie (art. 59¹). După ce CCR declară neconstituțională o lege, Parlamentul are obligația să îndrepte erorile care au făcut-o astfel și să o refacă pe baza observațiilor CCR. Apoi trebuie să voteze din nou. Timp de 1 an și 2 luni acest lucru nu s-a întâmplat. Zilele acestea legea de creștere a pensiilor militare declarată neconstituțională a reapărut pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Comisia pentru buget, finanțe, bănci a Camerei Deputaților a reintrodus pe ordinea de zi pentru ședința din data de 9 iunie 2026 (marți), Proiectul de Lege Plx 540/2024 (Legea 559/2024) pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Prin această decizie, parlamentarii doar respectă obligația clară de reexaminare a legilor declarate neconstituționale a priori înainte de promulgare, pentru punerea în acord a textului legislativ cu decizia Curții. În consecință, legea care prevede creșterea pensiilor militare (rezerviștilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță) urmează să fie curățată de elementele de neconstituționalitate, supusă la vot și adoptată. Pensiile civile, înghețate În 2026, cele 4,6 milioane pensii civile rămân înghețate în România. Valoarea punctului de referință rămâne 81 de lei. VPR-ul ar fi trebuit să urce la 97 de lei dacă se operau cele două indexări din 2025 și 2026. Și indexarea pensiilor la 1 ianuarie 2027 se află în incertitudine. Autorul recomandă:
Fondurile europene sprijină dezvoltarea zonelor defavorizate

Înregistrarea proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară implică, de regulă, costuri semnificative pentru măsurători și realizarea documentațiilor cadastrale. Aceste cheltuieli au condus, în special în mediul rural, la un nivel scăzut de înregistrare a imobilelor la inițiativa proprietarilor. Pentru a elimina aceste bariere și a facilita accesul tuturor cetățenilor la servicii cadastrale, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) implementează Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Acesta asigură înscrierea gratuită a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Un pas important în această direcție este realizarea înregistrării sistematice în 660 de comune, prin utilizarea fondurilor europene. În prezent, se desfășoară Faza a II-a a Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cofinanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021–2027. Obiectivul proiectului este ambițios: înregistrarea gratuită a peste 5,7 milioane de hectare. Valoarea totală a finanțării se ridică la 757.573.628,11 lei, din care 567.796.123,70 lei provin din fonduri europene nerambursabile, iar 189.777.504,41 lei reprezintă contribuția națională din bugetul de stat. Implementarea acestui proiect în cele 660 de comune va contribui semnificativ la dezvoltarea locală. Selectarea localităților a avut în vedere criterii clare, precum: existența unor vulnerabilități sociale legate de accesul informal la proprietate; includerea în proiecte de infrastructură prevăzute în Master Planul General de Transport al României; participarea la alte programe de dezvoltare a infrastructurii. Prin acest mecanism, Uniunea Europeană susține construirea unui sistem cadastral modern și eficient, esențial pentru o administrație performantă și o economie sănătoasă. De ce este important acest program? Uniunea Europeană finanțează astfel de inițiative deoarece: un sistem cadastral complet și actualizat reprezintă baza dezvoltării infrastructurii și a investițiilor; înregistrarea proprietăților facilitează tranzacțiile imobiliare și accesul la credite și finanțări; datele cadastrale corecte sprijină dezvoltarea rurală și utilizarea eficientă a fondurilor europene; proiectul contribuie la digitalizarea serviciilor publice și la creșterea transparenței administrative. Prin urmare, înregistrarea sistematică este gratuită pentru cetățeni, costurile fiind acoperite din fonduri europene și din veniturile proprii ale ANCPI. Este o investiție în viitorul comunităților și al economiei, cu beneficii pe termen lung. Află mai multe pe: www.ancpi.ro/pnncf/ FĂ PASUL CEL MARE CĂTRE ÎNREGISTRARE! PENTRU PROPRIETATEA TA. Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).
500 lei în plus la pensie pentru pensionarii din aceste orașe din România. Cine se încadrează și care este condiția

500 lei în plus la pensie pentru pensionarii din aceste orașe din România. Cine se încadrează și care este condiția. Sunt vizați pensionarii din Ilfov care ar avea pensia mai mică decât pensia minimă garantată (1.281 lei). Care pensionari beneficiază de sume între 480 și 630 lei în plus la pensie? Peste 850.000 de pensionari primesc lunar sume suplimentare de la stat, cuprinse între 400 și 600 de lei, pentru a ajunge la nivelul pensiei minime garantate, scrie newsweek.ro. Pensiile din România sunt printre cele mai mici din UE. Doar bulgarii au pensii mai mici decât românii. Potrivit informațiilor de la Casa de Pensii, pensia medie este de 2.821 de lei. Pensia medie pentru limită de vârstă a ajuns la 3.200 de lei și ajunge la 3.600.000 de pensionari. În România, există însă peste 850.000 de penionari care primesc doar 1.281 de lei, pensia minimă. Oricine a muncit minim 15 ani și are vârsta de pensionare primește măcar această pensie minimă. Chiar dacă pe baza contributivității i-ar ieși o pensie mai mică statul completează pensia până la 1.281 de lei. Situația pensionarilor din România este una dificilă. În prezent, 842.773 de pensionari beneficiază de sume suplimentare acordate lunar de stat. Ei nu au reușit, din punct de vedere al contribuțiilor acumulate, să atingă nivelul pensiei minime sociale, stabilit la 1.281 de lei. În medie, suma acordată în plus acestor pensionari este de 537 de lei. Unde se acordă cele mai mari sume Diferențele între județe sunt semnificative. În Alba, 13.816 pensionari primesc lunar în medie 545 lei pentru a ajunge la pensia socială de 1.281 lei. În Bihor, numărul beneficiarilor crește la 23.627 de persoane, care primesc în medie 483 de lei lunar pentru același scop. În Buzău, 25.471 de pensionari beneficiază de o completare medie de 575 de lei pe lună, una dintre valorile mai ridicate din țară. În Maramureș, 28.631 de pensionari primesc în medie chiar 630 de lei lunar, una dintre cele mai mari sume acordate la nivel național. În județul Dolj, 30.222 de pensionari primesc în medie 501 lei lunar, pentru a atinge pragul minim garantat. În Suceava, numărul beneficiarilor este și mai mare, respectiv 35.745 de persoane, care primesc în medie 552 de lei lunar, ceea ce confirmă presiunea ridicată asupra sistemului de pensii din această zonă. În Vaslui, 21.562 de pensionari beneficiază de aproximativ 548 de lei lunar în plus, valori apropiate de media națională pentru acest tip de sprijin. În Ilfov, deși județul este unul dintre cele mai dezvoltate economic, există totuși 13.623 de pensionari care primesc în medie 500 de lei lunar pentru completarea pensiei până la nivelul minim. Nemulțumiri în rândul pensionarilor Mulți pensionari consideră că diferența de pensie dintre cei care au muncit peste 25-30 de ani și cei care au realizat doar stagiul minim de cotizare este prea mică. Problema veniturilor mici este arhicunoscută. 1.900.000 de pensionari din țara noastră trăiesc la limita subzistenței, cu pensii sub 2.000 de lei. Autorul recomandă:
Isteria de 4 bani. Cum a ajuns o creștere de curs de 0,8% să fie prezentată ca o catastrofă economică. Masacru și sânge, ies miliardele din țară

O creștere a cursului euro-leu de la 5,1004 la 5,1417, adică de doar 4 bani, a ajuns „masacru și sânge”, conform declarațiilor susținătorilor premierului Ilie Bolojan. Panica s-a instalat pe rețelele sociale, după ce Banca Națională a României (BNR) a afișat o creștere a cursului valutar de 0,8% joi, față de miercuri, 29 aprilie. Nu este nicio dovadă că ar „ieși” miliarde din țară sau că „BNR ține cu dinții de curs”. Dar o serie de date este clară: Rezervele valutare ale BNR sunt de 67 de miliarde de euro. Mai multe publicații au prezentat acest fapt ca o panică generală: „Curs BNR: Euro trece de 5,1 lei” / „Şoc valutar în România. Cel mai mare euro din istorie la cursul BNR. A sărit de 5,15 lei pe interbancar – curs valutar 30 aprilie 2026”/ „Record istoric pentru cursul leu-euro. Un euro e cotat la 5,14 lei”/ „BNR a cotat moneda europeană la 5,1417 lei, cel mai mare nivel din istorie”, sunt doar câteva din exemple. Influencerii care îl susțin pe Bolojan, postări alarmiste despre majorarea de 4 bani Mai mulți influenceri care îl susțin pe premierul Ilie Bolojan, printre care Andrei Caramitru, Iancu Guda sau Lucian Mîndruță au prezentat în acest mod creșterea euro cu doar 4 bani. „Masacru și sânge”, scrie Andrei Caramitru, referindu-se la creștertea de 4 bani. „Miliardele ies accelerat din țară, a plusat Caramitru. „La sfârșitul zilei ieri la Londra Ron s-a tranzacționat la 5.12. Dobânzile pe titluri de stat de zece ani cresc accelerat spre 8%. Asta DEȘI BNR intervine masiv, arde din rezerve. Azi e iar masacru și sânge – ies miliardele din țară accelerat. Am tot explicat ca avem 4 săptămâni rezerve sa rezistam la un șoc. Atât. Și după nu mai avem bani deloc. 4 săptămâni. Au trecut deja primele câteva zile”, a precizat Andrei Caramitru. „Cum iți dai seama că PSD și AUR sunt partide pro-europene? Simplu. Țin cu moneda comuna. Azi, 5,1 lei pentru un euro!”, a Lucian Mîndruță, încercând o ironie. Iancu Guda, susținător asumat al lui Ilie Bolojan scrie că: „RON se tranzacționează deja acum la 5,14. În ritmul ăsta, trece de 5,2 în câteva zile (asta deși BNR arde rezerva valutară la greu ca să țină cu dinții de RON)… Dobânda medie cu care se finanțează statul a crescut deja cu aproape 1% în ultima săptămână (DOAR ASTA NE COSTĂ 13 MILIARDE RON/an) Totul se va scumpi, totul se prăbușește… creșteri de șomaj și insolvențe. DE CE?! Cine a cauzat toate acestea?! O singură explicație: parteneriatul AUR & PSD în susținerea moțiunii prin care se dinamitează coaliția și se blochează orice reformă” „Depreciere, dobânzi mai mari, prețuri mai mari, șomaj mai mare, locuri de muncă mai puține, alternative mai puține. Se întâmplă deja!”, a precizat, de asemenea, Cristian Păun. Recomandările autorului:
Unde pot fi consultate documentele tehnice ale cadastrului

Rolul primăriei în realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică este esențial, întrucât potrivit legii, primarul are obligația de a înștiința, prin afișare și orice alte mijloace de publicitate, deținătorii imobilelor cu privire la obligațiile pe care le au în desfășurarea lucrărilor, precum cele de a permite accesul prestatorului pentru executarea măsurătorilor, de a participa la identificarea limitelor imobilelor, de a prezenta actele de proprietate și de a verifica informațiile privitoare la imobilele pe care le dețin, în etapa de publicare a rezultatelor. După realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică, documentele tehnice ale cadastrului sunt afișate public pentru o perioadă de 60 de zile și pot fi consultate la sediul primăriei din localitatea în care se desfășoară lucrările sau într-un alt loc stabilit în acest scop de către primar, pe pagina de internet a primăriei (acolo unde este disponibilă această opțiune), precum și pe pagina de internet a ANCPI. Așadar, în cadrul etapei de consultare publică, documentele tehnice ale cadastrului sunt puse la dispoziția deținătorilor imobilelor. Această etapă oferă fiecărui deținător posibilitatea de a verifica informațiile referitoare la imobilul său, înainte ca acestea să devină definitive și să fie înscrise în cartea funciară. Consultarea documentelor tehnice este un pas important, deoarece permite corectarea eventualelor neconcordanțe și contribuie la realizarea unei evidențe corecte și complete. În această perioadă, deținătorii trebuie să verifice informații esențiale despre imobilele lor, precum amplasamentul, suprafața, limitele, categoria de folosință și titularii drepturilor de proprietate sau ai posesiei, după caz. Verificarea acestor date este importantă pentru a confirma că ele reflectă corect situația din teren și din actele de proprietate. În cazul în care sunt identificate neconcordanțe, acestea pot fi semnalate prin depunerea unei cereri de rectificare, conform procedurilor stabilite pentru această etapă. Prin urmare, participarea activă a primăriei și a deținătorilor de imobile contribuie în mod cert la realizarea unei evidențe corecte, actualizate și conforme cu realitatea din teren. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară derulează Faza II a Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cofinanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021–2027. Proiectul este fazat, continuând investițiile demarate inițial prin Programul Operațional Regional (POR) 2014–2020. Lucrările sunt gratuite pentru deținători și vizează înregistrarea imobilelor (case și terenuri) din 660 de comune, cu o suprafață estimată de peste 5,7 milioane de hectare. Află mai multe informații pe: https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html FĂ PASUL CEL MARE CĂTRE ÎNREGISTRARE! PENTRU PROPRIETATEA TA. Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).
Ce sunt documentele tehnice ale cadastrului

În procesul de înregistrare sistematică a proprietăților, documentele tehnice ale cadastrului reprezintă rezultatul final al activităților desfășurate în teren și al analizei informațiilor colectate. Aceste documente stau la baza înscrierii imobilelor în evidențele oficiale de cadastru și carte funciară. Documentele tehnice ale cadastrului sunt realizate de persoane fizice/juridice autorizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și sunt verificate și recepționate de Oficiile de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Care sunt documentele tehnice ale cadastrului și ce informații conțin Pe parcursul derulării lucrărilor, specialiștii colectează și corelează date din mai multe surse – documente de proprietate, evidențe administrative și măsurători realizate în teren – pentru a obține o imagine cât mai fidelă asupra situației fiecărui imobil. Toate aceste informații sunt integrate în documentele tehnice ale cadastrului. Documentele tehnice ale cadastrului întocmite în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică sunt următoarele: a) planul cadastral; b) registrul cadastral al imobilelor; c) opisul alfabetic al titularilor drepturilor reale de proprietate, al posesorilor și al altor deținători. Acestea includ atât reprezentarea grafică a proprietăților, cât și informațiile descriptive aferente. Planul cadastral indică amplasamentul și limitele imobilelor, iar registrele cadastrale conțin date despre imobil (adresă, suprafață, categorie de folosință etc.), proprietari/deținători, sarcini/dezmembrăminte, precum și alte notări sau interdicții. Afișarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului În procesul de înregistrare sistematică, etapa de afișare și consultare publică a documentelor tehnice ale cadastrului este esențială. Cetățenii trebuie să verifice datele și să semnaleze eventuale neconcordanțe, prin depunerea unor cereri de rectificare. După soluționarea acestor cereri și integrarea soluțiilor stabilite, documentele tehnice devin baza pentru deschiderea cărților funciare și pentru înregistrarea oficială a proprietăților. Prin rolul lor, acestea contribuie la crearea unei evidențe unitare, clare și actualizate a imobilelor, esențială pentru siguranța dreptului de proprietate și pentru o administrare eficientă a terenurilor și construcțiilor. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară derulează Faza II a Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cofinanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021–2027. Proiectul este fazat, continuând investițiile demarate inițial prin Programul Operațional Regional (POR) 2014–2020. Lucrările sunt gratuite pentru cetățeni și vizează înregistrarea imobilelor (case și terenuri) din 660 de comune, cu o suprafață estimată de peste 5,7 milioane de hectare. Află mai multe informații pe https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html FĂ PASUL CEL MARE CĂTRE ÎNREGISTRARE! PENTRU PROPRIETATEA TA. Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).
Cum sunt realizate măsurătorile cadastrale atunci când proprietarul nu este prezent
În procesul de înregistrare sistematică a proprietăților, derulat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) gratuit pentru deţinători, specialiştii în cadastru se deplasează în teren pentru a identifica și măsura imobilele dintr-o localitate. Scopul lucrărilor de înregistrare sistematică este realizarea unei evidențe clare și complete a proprietăților, astfel încât terenurile și construcțiile să poată fi înscrise corect în documentele cadastrale și, ulterior, în cartea funciară. În practică, există numeroase situații în care proprietarii nu sunt prezenți atunci când sunt realizate măsurătorile. Unii sunt plecați din localitate sau din țară, iar alții nu pot ajunge la proprietate în momentul desfășurării lucrărilor. Aceste situații sunt frecvente în multe comunități și sunt luate în considerare în organizarea procesului de înregistrare sistematică. Cum sunt identificate proprietățile Chiar și în absența proprietarului, specialiștii autorizați în cadastru, însoțiți de reprezentantul primăriei, pot realiza măsurătorile necesare pentru identificarea proprietăților. În acest proces sunt utilizate mai multe surse de informații care permit stabilirea amplasamentului și delimitarea imobilelor. Printre acestea se numără documentele de proprietate existente, informațiile din registrele locale sau datele din evidențele administrative ale primăriei. Aceste informații sunt analizate și corelate cu situația identificată în teren. Specialiştii în cadastru efectuează măsurători cu ajutorul echipamentelor topografice de specialitate, prin aceste operațiuni fiind determinate coordonatele (amplasamentul) și suprafețele imobilelor, iar datele obținute sunt utilizate pentru întocmirea documentelor tehnice ale cadastrului. Rolul verificării de către proprietari După finalizarea măsurătorilor și întocmirea documentelor tehnice ale cadastrului, proprietarii trebuie să verifice informațiile referitoare la imobilele lor. Datele sunt puse la dispoziția cetățenilor în etapa de afișare publică, timp de 60 de zile. În această perioadă, proprietarii pot analiza informațiile referitoare la amplasamentul, suprafața și titularii dreptului de proprietate. Dacă sunt identificate neconcordanțe, acestea pot fi semnalate prin depunerea unor cereri de rectificare a informaţiilor cuprinse în documentele tehnice ale cadastrului publicate, care ulterior vor fi analizate conform procedurilor prevăzute pentru această etapă. Astfel, chiar dacă proprietarul nu este prezent în momentul realizării măsurătorilor cadastrale, acesta are posibilitatea, în etapa de afișare publică, să verifice informațiile referitoare la proprietatea sa și să solicite corectarea eventualelor date care nu reflectă situația reală. ANCPI derulează Faza II a Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cofinanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021–2027. Proiectul este fazat, continuând investițiile demarate inițial prin Programul Operațional Regional (POR) 2014–2020. Lucrările sunt gratuite pentru deţinători și vizează înregistrarea imobilelor (case și terenuri) din 660 de comune, cu o suprafață estimată de peste 5,7 milioane de hectare. Află mai multe informații pe: https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html FĂ PASUL CEL MARE CĂTRE ÎNREGISTRARE! PENTRU PROPRIETATEA TA. Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).
Rusia apasă pedala fiscală. TVA urcă la 22%, iar prețurile amenință consumul

Potrivit agenției DPA, această creștere fiscală este estimată să aducă venituri suplimentare de aproximativ 1.187 de miliarde de ruble, echivalentul a circa 15 miliarde de dolari, doar în acest an. Decizia vine într-un context economic dificil, marcat de sancțiuni internaționale, inflație ridicată și presiuni bugetare tot mai accentuate, afectând direct gospodăriile și consumatorii ruși. Majorarea TVA în Rusia a fost aprobată încă din anul precedent, însă a generat numeroase critici din partea mediului de afaceri și a populației. Creșterea taxei pe valoare adăugată se adaugă scumpirilor deja existente, diminuând puterea de cumpărare a cetățenilor și crescând costurile pentru companii, în special pentru micile afaceri. Comercianții din marile orașe, precum Moscova și Sankt Petersburg, avertizează că majorarea prețurilor ar putea duce la o scădere semnificativă a vânzărilor, cu efecte negative asupra consumului intern. Poziția Kremlinului privind majorarea TVA în Rusia Președintele Vladimir Putin a declarat luna trecută că majorarea TVA în Rusia este necesară pentru menținerea echilibrului bugetar. „Este imperativ să ne asigurăm că bugetul funcționează eficient, iar veniturile sunt consolidate”, a afirmat liderul de la Kremlin. Acesta a promis că, pe termen lung, guvernul intenționează să reducă povara fiscală asupra cetățenilor, fără a oferi însă un calendar clar sau detalii concrete. Totodată, Putin a cerut companiilor să își plătească taxele la timp, subliniind că majorarea TVA nu trebuie să alimenteze economia subterană, o problemă tot mai accentuată în ultimii ani. Controverse și comparații europene privind majorarea TVA în Rusia Criticii susțin că majorarea TVA în Rusia riscă să reducă și mai mult consumul și să afecteze competitivitatea economică a țării. Comparativ, media TVA în Uniunea Europeană este de aproximativ 21%, conform Eurostat, iar creșterea peste acest nivel ar putea accentua dezechilibrele comerciale. Susținătorii măsurii afirmă însă că aceasta este temporară și necesară, argumentând că fondurile colectate vor fi direcționate către sectoare esențiale precum sănătatea și educația, deși lipsa transparenței ridică semne de întrebare.
A ajutat sau nu creșterea TVA? Bolojan reacționează la afirmațiile lui Grindeanu: A fost o necesitate
Premierul Ilie Bolojan a reacționat joi seara, la Digi24, la ceea ce liderul PSD, Sorin Grindeanu, a spus că majorarea TVA a fost o greșeală. Întrebat dacă TVA-ul majorat a ajutat sau nu, Bolojan a afirmat că acest lucru a fost „o necesitate”. „Creșterea TVA a fost o necesitate. Creșterea taxelor, în general, nu este un lucru bun, ca să ne înțelegem. Dar creșterea TVA, în luna iulie, când am adoptat primul pachet, a fost o necesitate”. Premierul a subliniat faptul că în cazul în care România nu s-ar fi prezentat în fața Comisiei Europene cu un pachet de măsuri, țara noastră ar fi riscat să piardă fonduri europene. „De ce a fost o necesitate? În primul rând, în luna iulie era evaluarea României. Dacă nu ne prezentam la Comisia Europeană cu un pachet, care a fost negociat în prealabil cu Comisia, ni s-ar fi suspendat fondurile europene”. Datele arată că TVA e la limita inferioară a UE Totodată, Bolojan subliniază că și cu „aceste majorări [de TVA – n.r.] pe care le-am făcut, suntem în limita inferioară din țările Uniunii Europene”. „Eram oricum printre cele mai mici taxe, ori toate datele pe care le aveam legat de veniturile bugetului de stat, arătau că avem printre cele mai mici venituri ale bugetului de stat din Uniunea Europeană. (…) Mult hulita creșterea de TVA de la 19% la 21% ne face ca și astăzi să fim pe ultimele locuri în țările Uniunii Europene, celelalte țări având TVA de 23%, 24%, Ungaria, 27%”, a spus Bolojan la Digi24. Premierul a subliniat că astfel de măsuri pentru a reduce deficitul bugetar au fost luate și de alte țări care s-au aflat în aceeași situație ca România. „Toate țările din păcate care au fost în deficit, așa cum a avut România, au luat măsuri asemănătoare. Parțial măsuri de creșterea veniturilor, parțial măsuri de scădere a cheltuielilor -ceea ce am făcut și noi”, a conchis premierul. Miercuri, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că, „la prima vedere”, majorarea TVA de la 19% la 21% pare să fi fost o greșeală, în contextul în care încasările bugetare nu ar reflecta creșterea cotei fiscale.
Gâlceava SALARIULUI minim din coaliție. Cine câștigă? Orice creștere de 100 de lei înseamnă 42 de lei direct în buzunarul guvernului Bolojan
Un nou scandal încinge spiritele în coaliție. De data aceasta, divergențele sunt cauzate de subiectul creșterii salariului minim pe economie. PSD cere creșterea salariului minim, în schimb, PNL, USR și UDMR se opun acestei măsuri. De asmenea, sindicaliștii cer creșterea salariului minim la 4.500 lei, dar patronatele solicită înghețarea la valoarea de 4.050 lei. Coaliția analizează mai multe variante a creșterii salariului minim. Sursele Gândul indică minim 3 scenarii de lucru la Guvern: 47% din salariul mediu brut (4.314 lei); 50% din salariul mediu brut (4.590 lei); 52% din salariul mediu brut (4.773 lei); Sorin Grindeanu (al 2-lea din stanga) reactioneaza in timpul declaratiilor de sustinute de liderii coalitiei la finalul semnarii acordul politic intre PSD, PNL, USR, UDMR si Grupul Minoritatilor privind un nou guvern si un nou program de guvernare, la Palatul Parlamentului, luni, 23 iunie 2025, in Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO România a transpus în legislație, în luna februarie a acestui an, directiva europeană privind salariile minime adecvate. Potrivit acesteia, salariul minim trebuie să reprezinte 50% din salariul mediu brut și să permită lucrătorilor trai decent. Din calculele Gândul, orice creștere cu 100 de lei a salariului minim înseamnă un venit de 42 de lei în visteria guvernului din impozitele și taxele aferente (CAS, CASS și impozit pe venit). Reprezentanții sindicatelor și patronatelor au fost chemați luni la Ministerul Muncii, de la ora 13:00, pentru a discuta majorarea salariului minim pe economie. Sindicatele cer, patronatele se opun Sindicatul Național Forța Legii anunță că participă luni la consultările de la Ministerul Muncii privind salariul minim brut pe țară pentru anul 2026, propunerea sindicaliștilor fiind ca acesta să fie stabilit la un nivel de cel puțin 4.500 lei. „Organizația noastră subliniază cu fermitate că salariul minim reprezintă nu doar un indicator economic, ci o măsură socială de protecție a muncii decente, un instrument de coeziune și un barometru al respectului față de cetățeanul care muncește. În consecință, stabilirea nivelului pentru 2026 trebuie să reflecte nu doar datele macroeconomice, ci și realitatea dură a vieții de zi cu zi, marcată de inflație, creșterea prețurilor la alimente și utilități și scăderea puterii reale de cumpărare”, precizează reprezentanții sindicatului, potrivit Agerpres. De partea cealaltă, reprezentanții patronatelor susțin însă că majorarea nu este binevenită, pe motiv că nu pot susține creșteri de salarii, și cer înghețarea acestora la valoarea din prezent – 4.050 de lei brut. „O creștere cu 8–10% a costurilor pe cheltuiala forței de muncă înseamnă 39 de lei pe lună pentru fiecare angajat, față de aproximativ 300 de lei în plus pe care trebuie să îi suporte firma pentru fiecare angajat. Statul este, ca de obicei, câștigătorul net, în timp ce IMM-urile rămân dezavantajate. În acest an putem lua în calcul suspendarea creșterii salariului minim pentru un an de zile, pentru că, în ultima perioadă, am văzut doar creșteri de taxe suportate de mediul de afaceri, fără nicio reducere în aparatul bugetar”, a declarat Sterică Fudulea, prim-vicepreședinte IMM, într-o intervenție la Digi24. Secretarul general al Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), Sterica Fudulea, participa la o conferinta de presa la sediul partidului din Bucuresti, miercuri, 22 septembrie 2021. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO Ce spun liderii politici Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat că premierul Ilie Bolojan ia în calcul, de principiu, să nu majoreze veniturile în 2026. „Subiectul este în analiza premierului. Când l-am întrebat, mi-a răspuns: ‘În principiu — subliniez, în principiu — salariul minim nu va crește’. Totuși, decizia finală este încă în analiză”, a declarat Ioana Dogioiu pe 16 octombrie. Ioana Dogioiu, purtatorul de cuvant al Guvernului,, sustine o declaratie de presa la Palatul Victoria, avand ca tema reducerea cheltuielilor lunare cu parcul auto al institutiei, vineri, 3 octombrie 2025. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO De aceeași părere este și liderul UDMR: „Cu toții am fost de acord că nu vom crește salariul începând de anul viitor. Aceasta a fost discuția săptămâna trecută”, a declarat Kelemen Hunor, la Antena 3 CNN. Kelemen Hunor, liderul UDMR, asculta discursul sustinut de candidatului Aliantei electorale ‘Romania Inainte’ la alegerile prezidentiale, Crin Antonescu, dupa aflarea exit-poll-urilor, in Bucuresti, duminica, 4 mai 2025. MIHAI POP /GMN/ MEDIAFAX FOTO Și USR nu susține creșterea salariului minim. „Să nu crească salariul minim. Înghețarea e un lucru foarte bun în momentul ăsta. Dacă vrem să ajutăm cu adevărat oamenii, ar trebui redusă taxarea pe salariul minim”, a declarat Claudiu Năsui la Digi24. Claudiu Nasui participa la depunerea dosarelor candidatilor USR Bucuresti pentru alegerile parlamentare, la Biroul Electoral al Municipiului Bucuresti, vineri, 11 octombrie 2024. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO De partea cealaltă, PSD cere creșterea salariului minim: „Ultima decizie în partid era că susținem creșterea salariului minim. Susținem că trebuie să respectăm directiva Uniunii Europene. Din punct de vedere economic, politic și social, înghețarea salariului minim este o greșeală enormă”, a spus Marius Budai, fost ministru al Muncii. Deputatul PSD, Marius Budai, participa la sedinta de plen a Camerei Deputatilor in sesiune extraordinara, la solicitarea premierului Marcel Ciolacu, pentru modificarea legislatiei privind vanatoarea de ursi, la Palatul parlamentului, in Bucuresti, luni, 15 iulie 2024. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.