Cancelarul german Friedrich Merz se declară îngrijorat de creșterea prețurilor la energie cauzată de conflictul din Orientul Mijlociu

cancelarul-german-friedrich-merz-se-declara-ingrijorat-de-cresterea-preturilor-la-energie-cauzata-de-conflictul-din-orientul-mijlociu

După ce partidul Uniunea Creștin-Democrată a trecut prin alegerile locale din Baden-Wuerttemberg cu un rezultat „amar” (victoria Verzilor), cancelarul german Friedrich Merz a asigurat că guvernarea sa nu va fi afectată. Cancelarul  a reiterat că nu va face coaliție cu partidul naționalist Alternativa pentru Germania. Partidul condus de Alice Weidel a încheiat pe poziția a treia. „Am agreat că rezultatul acesta nu va avea vreun impact asupra coaliției de la Berlin (coaliția cu social-democrații germani).  Vom continua să lucrăm”, a spus el la conferința de presă de ieri. Cancelarul german se declară îngrijorat de impactul războiului din Iran asupra economiei germane În conferința de presă de luni, cancelarul german s-a declarat mai „îngrijorat” de creșterea prețurilor la energie cauzată de războiul regional din Orientul Mijlociu, care a escaladat de la atacurile SUA de pe 28 februarie 2026. Merz a reamintiut că prețurile petrolului au depășit luni 100 de dolari pe baril, pentru prima dată de la invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia din 2022. „Știm că acest lucru ar putea avea un impact asupra economiei germane”. Cancelarul a adăugat că guvernul celei mai mari economii din UE caută deja să-și diversifice sursele și furnizorii de energie pentru a-și consolida independența de când a renunțat la importul de gaz rusesc. De asemenea, a mai spus că războiul ar putea declanșa o nouă criză a refugiaților  în Europa, similară cu cea din 2015, provocată atunci de războaiele civile din Libia, Siria și Irak. Liderul de la Berlin și-a exprimat îngrijorarea că „scenariul Siriei” s-ar putea repeta. Cancelarul Merz a declarat că „numai regimuk iranian și așa-numita Garda Revoluționară pot opri luptele”. „Până când se va întâmpla acest lucru, presupun că Israelul și America vor continua să se apere împotriva acestui regim. Amenințarea reprezentată de acest regim se extinde mult dincolo de țară și regiune. Știți că Iranul susține Rusia în războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, că Iranul este în mare măsură responsabil pentru teroarea Hamas, Hezbollah și a rebelilor Houthi. Iranul este centrul terorismului internațional. Și acest centru trebuie închis, iar americanii și israelienii fac asta în felul lor.” Cancelarul german și-a exprimat susținerea față de Israel și SUA Merz a fost săptămâna trecută într-o vizită la Casa Albă, unde s-a întâlnit pentru a treia oară cu președintele american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă a avut numai cuvinte de laudă și apreciere față de liderul german în raport cu relațiile cu Regatul Unit și cu Spania. Cancelarul german și-a exprimat solidaritatea față de Israel și SUA împotriva regimului islamic de la Teheran. În declarația sa de la Munich, Merz a spus că guvernul german împărtășește valorile SUA și ale Israelului în raport cu programul nuclear și balistic al Iranului și a denunțat sprijinul Teheranului pentru grupările teroriste „proxy”. El a adăugat că „poporul iranian are dreptul să-și decidă destinul” și a făcut apel pentru pace în regiune, precum și pentru securitatea statelor arabe din Golf și a Israelului. Germania trăiește deja cu regrete după ce și-a demolat centralele nucleare Decizia Germaniei de a demola centrale nucleare a dus la creșterea cu 25% a prețurilor la electricitate, potrivit Marketwatch.O analiză economică publicată de JPMorgan susține că Merz recunoaște că decizia de a opri programul nuclear german ca urmare a accidentului nuclear de la Fukushima din 2011, dar și la presiunile ecologiștilor și a Partidului Verzilor,  a fost o greșeală fatală pentru economia germană. Evaluarea a fost făcută de Michael Cembalest, președintele departamentului de strategie de piață și investiții al JPMorgan Asset and Wealth Management. Într-un raport amplu despre piețele energetice, acesta a dedicat un capitol pe care la numit „entscheidungsreue nuclear” sau „regretul nuclear” al Germaniei. „Așadar, acum întreprindem cea mai scumpă tranziție energetică din lume; nu cunosc nicio altă țară care să facă lucrurile atât de scumpe și dificile precum Germania.”, a spus acesta. Sursa Foto: CDU Autorul recomandă: Friedrich Merz s-a întâlnit cu Donald Trump. Președintele: Iranul a fost distrus. Nu mai au aeronave, nave și radar. Le-am distrus

Petrișor Peiu acuză coaliția de guvernare: Au adus România la cea mai mare explozie de prețuri din Europa postbelică

petrisor-peiu-acuza-coalitia-de-guvernare:-au-adus-romania-la-cea-mai-mare-explozie-de-preturi-din-europa-postbelica

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, susține că România se confruntă cu cea mai mare creștere a prețurilor din Europa postbelică. El afirmă că această situație este rezultatul direct al guvernării PSD-PNL-USR-UDMR și că românii au pierdut rapid puterea de cumpărare.  Potrivit lui Peiu, viața s-a scumpit accelerat din cauza prețurilor mari la energie, a scăderii producției interne și a creșterii importurilor. El spune că aceste decizii au făcut ca românii să plătească tot mai mult pentru lucrurile de bază. „Un rezultat concret al modului în care coaliția PSD-PNL-USR-UDMR a condus țara în ultimii ani este creșterea uriașă a prețurilor și scumpirea generală a vieții, în raport cu celelalte state membre UE. Avem, oameni buni, cea mai mare creștere de prețuri din Europa postbelică.” Senatorul AUR arată că, în 2021, România avea cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană. La acel moment, nivelul general al prețurilor era de 55% din media UE. Utilitățile erau la 44% din media europeană, alimentele la 70%, iar îmbrăcămintea și încălțămintea la 84%. „În anul 2021, de exemplu, prețurile din România erau cele mai mici din UE și se situau la 55% din media Uniunii (44% din media UE la utilități, 70% la alimente și 84% la îmbrăcăminte/încălțăminte). Aveam, atunci, cele mai mici prețuri din UE la aceste categorii de bază.” În doar trei ani, potrivit acestuia, situația s-a schimbat semnificativ. „În 2024, după numai trei ani, prețurile din țara noastră au ajuns la nivelul de 64% din media UE (50% la utilități, 90% la alimente și 78% la îmbrăcăminte/încălțăminte). Nu mai avem cele mai mici prețuri la aceste categorii de produse de consum, în Bulgaria prețurile au devenit mai mici.” Petrișor Peiu spune că nu există un alt stat european în care, într-un interval atât de scurt, puterea de cumpărare să fi scăzut atât de mult. „Nu există niciun stat european în care să se fi produs, în doar trei ani, o asemenea degradare a puterii de cumpărare. Pentru cei care încă se mai întreabă de ce au crescut atât de mult prețurile la noi în raport cu media europeană, răspunsul este clar: scumpirea fără precedent în Europa postbelică a energiei. Cum a reușit partidul unic PSD-PNL-USR-UDMR să tripleze prețul la energie în doar câțiva ani? Iarăși, cât se poate de clar: reducând dramatic producția de energie.” AUTORUL RECOMANDĂ: Petrișor Peiu (AUR) avertizează că România ignoră problemele economice interne în favoarea subiectelor geopolitice îndepărtate Petrişor Peiu, predicţie sumbră pentru politicieni, în contextul evenimentelor din Venezuela: „Liderii incompetenți și corupți sfârșesc precum Maduro”

Vești sumbre de la vârful BNR. Nu scăpăm de creșterea prețurilor nici anul viitor

vesti-sumbre-de-la-varful-bnr.-nu-scapam-de-cresterea-preturilor-nici-anul-viitor

Infația rămâne mare, iar prețurile nu se vor liniști prea curând. Economistul-șef al BNR spune că abia în 2026 am putea ajunge la o inflație de 3,5%, dar până atunci urmează noi scumpiri la gaze. Prețurile din România rămân ridicate, iar inflația, acum la aproape 10%, nu va coborî la un nivel suportabil prea repede. Valentin Lazea, economistul-șef al Băncii Naționale, a explicat că abia la finalul lui 2026 inflația ar putea ajunge la 3,5%, cu o condiție clară: Guvernul să aplice toate măsurile fiscale, inclusiv înghețarea salariilor bugetarilor. „Trebuie să spun că nivelul actual al inflaţiei de 9,9%, care este foarte ridicat, se datorează în mare măsură liberalizării preţurilor la energia electrică, care a contribuit cu 2,2 puncte procentuale la creşterea inflaţiei, majorării TVA, care a contribuit cu 1,6 la creşterea inflaţiei, şi majorării accizelor, care a contribuit cu 0,4% la inflaţie. Astfel, toate aceste trei măsuri, care au fost inevitabile pentru Guvern cu scopul reducerii deficitului, au contribuit la o creştere a inflaţiei de 4,2. Trebuie să avem răbdare ca naţiune şi să aşteptăm următoarele 12 luni până când acest efect se va disipa, deoarece în august, anul viitor, efectul acestor trei măsuri va dispărea, iar inflaţia va scădea net la aproximativ 4%.” Chiar dacă în a doua parte a anului 2025 prețurile ar putea începe să scadă, urmează un nou șoc în aprilie 2026, când va fi liberalizat gazul, ceea ce va adăuga alte scumpiri. „Va urma un alt şoc în aprilie 2026, când va avea loc liberalizarea preţurilor la gaze, iar impactul va fi probabil de aproximativ 0,6 asupra creşterii inflaţiei.Per ansamblu, până în decembrie anul viitor, inflaţia ar trebui să scadă la aproximativ 3,5%, cu condiţia implementării complete a pachetului fiscal, inclusiv îngheţarea salariilor din sectorul public. Şi pentru că creşterea economică este atât de aproape de zero, nimeni nu vrea să fie învinovăţit pentru împingerea economiei în recesiune.”  Pe lângă problemele interne, România resimte și impactul contextului internațional. Statele Unite au introdus tarife suplimentare pentru produsele europene, ceea ce va afecta și economia românească. „România se confruntă cu tarife americane de 15% pentru toate produsele, cu excepţia oţelului şi aluminiului, pentru care tarifele sunt de 50%. În cazul nostru, acest lucru va duce la o scădere a PIB-ului anual de aproximativ 0,2 – 0,3% pe an, ceea ce nu este foarte semnificativ, în timp ce impactul tarifelor asupra inflaţiei ar putea fi neglijabil, deoarece importurile din Statele Unite nu vor fi supuse unor tarife mai mari.” Sursa foto: Profimedia AUTORUL RECOMANDĂ: Examenul de admitere la Facultatea de Ştiinţe Politice a SNSPA a fost AMÂNAT din cauza lucrărilor la șinele de tramvai După ce AUR l-a acuzat că „a pus educația pe butuci”, Daniel David anunță ore REMEDIALE pentru elevii din ciclul primar AUR îl ia în vizor pe Daniel David. MOȚIUNE simplă împotriva ministrului Educației: „Profesorii și elevii nu merită dispreț și austeritate”