Supercomputerul din secolul al XVII-lea, scos la licitație la Londra / Ce este, ce face și de ce e atât de spectaculos
Un obiect științific spectaculos, considerat un adevărat „supercomputer” al epocii sale, va fi scos la licitație la Sotheby’s din Londra, pe 29 aprilie, potrivit BBC. Este vorba despre un astrolab rar din secolul al XVII-lea, realizat din alamă și asociat cu familia regală din Jaipur, India. Instrumentul, descris de experți drept „posibil cel mai mare astrolab existent”, nu a mai fost expus public până acum și este estimat la o valoare între 1,5 și 2,5 milioane de lire sterline. Un instrument științific înaintea timpului său Astrolabul este un dispozitiv complex folosit în trecut pentru măsurători astronomice și calcule diverse — de la stabilirea orei și poziției stelelor până la determinarea distanțelor sau chiar realizarea horoscoapelor. „Este o proiecție bidimensională a universului tridimensional”, explică specialiștii, comparându-l cu un smartphone modern datorită multiplelor funcții pe care le îndeplinea. Piesa scoasă la licitație impresionează nu doar prin vechime, ci și prin dimensiuni: cântărește peste 8 kilograme și este de aproape patru ori mai mare decât un astrolab obișnuit din acea perioadă. Origini regale și măiestrie rară Astrolabul a fost realizat în Lahore, un important centru de producție din Imperiul Mughal, de către doi meșteșugari renumiți, Qa’im Muhammad și Muhammad Muqim. Este una dintre cele doar două piese cunoscute realizate de aceștia împreună. Obiectul a fost comandat de un nobil influent și a ajuns ulterior în colecția regală a maharajahului Sawai Man Singh II din Jaipur, fiind moștenit apoi de soția sa, Gayatri Devi. Ulterior, a intrat într-o colecție privată. Precizie impresionantă și detalii artistice Instrumentul conține inscripții pentru 94 de orașe, cu latitudini și longitudini precise, precum și 38 de indicatoare stelare decorate elaborat. Diviziunile sunt extrem de fine, permițând calcule astronomice de mare acuratețe. Un detaliu aparte este caracterul intercultural al piesei: denumirile stelelor apar atât în persană, cât și în sanscrită, reflectând influențele multiple din lumea Mughal. Interes major pe piața de artă Starea excelentă de conservare și proveniența regală cresc considerabil atractivitatea obiectului pentru colecționari și muzee. Recordul actual pentru un astrolab este de aproape un milion de lire sterline, dar această piesă ar putea depăși semnificativ această sumă. Astrolabul va fi expus publicului în galeriile Sotheby’s din Londra înainte de licitație – o rară ocazie de a vedea de aproape un instrument care, cu secole în urmă, funcționa ca un veritabil „google maps” al universului.
Vizualizările pieselor lui Michael Jackson au crescut cu 95% în SUA după lansarea filmului Michael
Cauza a fost un film de succes: „Michael”, filmul biografic cu buget mare despre Michael Jackson lansat vineri, a încasat 97 de milioane de dolari în cinematografele din SUA și Canada în weekendul de lansare, conform estimărilor studioului. Cu câteva săptămâni înainte, estimările pentru „Michael” se apropiau de 50 de milioane de dolari. Săptămâna trecută, studioul estima o sumă mai apropiată de 70 de milioane de dolari, potrivit AP. Ca urmare a popularității incredibile a filmului, Jackson a înregistrat 31,7 milioane de redări vineri, 24 aprilie, și sâmbătă, 25 aprilie, în SUA, și 16,3 milioane de redări în weekendul precedent, vineri, 17 aprilie, și sâmbătă, 18 aprilie. Aceasta reprezintă o creștere de 95%. Dar înainte ca Michael Jackson să fie Michael Jackson, el era cel mai tânăr membru al formației The Jackson 5. Clasica formație de băieți a înregistrat, de asemenea, o creștere uriașă a numărului de redări. Grupul a înregistrat 2,4 milioane de redări vineri, 24 aprilie, și sâmbătă, 25 aprilie, comparativ cu 1,3 milioane de redări în weekendul precedent, vineri, 17 aprilie, și sâmbătă, 18 aprilie. Aceasta reprezintă o creștere de 85%. Jackson a înregistrat, de asemenea, o creștere a ascultărilor pe Apple Music. Potrivit gigantului de streaming, luni, Jackson avea opt melodii în topul global zilnic al celor mai ascultate 100 de melodii de pe Apple Music. „Billie Jean” a condus clasamentul pe locul 11. Iar Shazam a constatat că ascultările lui Jackson au fost cu 140% mai mari în weekendul trecut, între 24 și 26 aprilie, decât în weekendul precedent, între 17 și 19 aprilie. Ca urmare, în prezent există șapte melodii ale lui Jackson în topul global 200 al Shazam.
Ministrul Culturii din Italia boicotează deschiderea Bienalei de Artă de la Veneția din cauza pavilionului Rusiei
Ministerul Culturii de la Roma a anunțat că Alessandro Giuli nu va fi prezent nici la evenimentele premergătoare, nici la ceremonia oficială programată pentru 9 mai. Gestul vine în contextul revenirii Rusiei la Bienala de Artă de la Veneția, după ce Moscova nu a mai participat din 2022, anul invaziei din Ucraina, mai transmite Euronews. Pavilionul Rusiei, sursă de controverse Revenirea Rusiei a fost aprobată de conducerea Bienalei de la Veneția, sub coordonarea președintelui Pietrangelo Buttafuoco. Decizia a generat critici din partea autorităților italiene, a instituțiilor europene și a mai multor state membre ale Uniunii Europene. Deși pavilionul Rusiei va fi prezent, acesta va rămâne închis publicului pe toată durata expoziției. Va fi accesibil doar presei în perioada 6-8 mai. Situația a provocat diviziuni și în interiorul guvernului italian. Ministrul Infrastructurii, Matteo Salvini, a susținut participarea Rusiei, argumentând că arta ar trebui să unească și nu să excludă. În același timp, ministrul Culturii a criticat modul în care a fost gestionată decizia, cerând inclusiv demisia unui reprezentant al ministerului în conducerea Bienalei. Reacții la nivel european Comisia Europeană a condamnat ferm decizia de a permite revenirea Rusiei și a avertizat că ar putea suspenda finanțarea de aproximativ două milioane de euro pentru eveniment. Mai multe state membre au cerut oficial reconsiderarea participării Rusiei, invocând sancțiunile impuse în contextul războiului din Ucraina. În paralel, juriul Bienalei a anunțat că Rusia și Israel nu vor fi eligibile pentru premii, inclusiv Leul de Aur. Motivul invocat este legat de acuzațiile de crime de război formulate de Curtea Penală Internațională împotriva liderilor celor două state, respectiv Vladimir Putin și Benjamin Netanyahu. Conducerea Bienalei a apărat decizia, comparând instituția cu un „ONU al artei”, unde nicio țară nu ar trebui exclusă. Criticii consideră însă că evenimentul de la Veneția nu poate ignora contextul geopolitic și responsabilitatea morală.
Peste 200 de artiști cer schimbarea rapidă a taxei din industria concertelor. Guvernul: sistemul actual nu mai funcționează
Legislația în vigoare nu mai corespunde unei piețe care a evoluat semnificativ și generează o presiune financiară crescută asupra organizatorilor de concerte și festivaluri, au transmis aceștia luni. „Actualul cadru legislativ, construit în 1994, nu mai reflectă realitatea unei industrii care a evoluat semnificativ atât ca dimensiune, cât și ca model de funcționare”, spun artiștii. Sistemul de taxare existent penalizează investițiile în producții mari de scenă, întrucât contribuțiile aplicate sunt procentuale sau fixe pe bilete și se cumulează cu alte obligații fiscale și parafiscale, precum TVA și drepturile de autor. „Caracterul procentual al acestor taxe face ca investițiile mai mari în producții să fie direct penalizate, crescând presiunea financiară asupra organizatorilor și limitând capacitatea de a dezvolta evenimente de amploare”, susțin artiștii și organizatorii de evenimente. În același timp, aceștia avertizează că majorarea costurilor „nu mai poate fi transferată integral către public, fără a afecta accesibilitatea evenimentelor culturale”. Ce prevede proiectul de ordonanță Inițiat de Ministerul Culturii, proiectul propune o reformă amplă a sistemului de timbre culturale, inclusiv a timbrului muzical – o contribuție aplicată pe biletele de acces la concerte, festivaluri și alte evenimente muzicale, precum și pe anumite suporturi audio și video, sumă care se adaugă prețului plătit de public și este colectată pentru finanțarea activităților culturale. Documentul prevede menținerea taxei pentru concerte, festivaluri și spectacole, dar într-o formă restructurată, cu sume fixe pe bilete (de exemplu 2 lei/bilet), contribuții fixe pe abonamente de festival și procente care pot ajunge până la 5% din prețul biletelor în anumite situații. În plus, sunt introduse mecanisme noi de colectare și distribuire a banilor, prin organisme de gestiune colectivă și protocoale obligatorii între organismele implicate în sistemul cultural, inclusiv uniuni de creatori și unități plătitoare (organizatori de evenimente și operatori din domeniul cultural). Probleme la colectarea taxelor culturale Guvernul susține că schimbarea este necesară din cauza problemelor apărute în aplicarea actualului sistem. Printre acestea se numără neplata la termen, dificultățile în recuperarea sumelor în caz de insolvență, practicile neunitare de control și lipsa unor definiții clare ale termenilor din legislația privind timbrele culturale. Colectarea acestor contribuții a fost îngreunată de faptul că o parte dintre plătitori nu achită la timp sau nu respectă în totalitate obligațiile de plată. Taxă veche într-o industrie radical schimbată Potrivit Ministerului Culturii, industria culturală a evoluat semnificativ prin digitalizare, vânzarea online a biletelor și diversificarea formelor de evenimente, ceea ce face necesară adaptarea mecanismului fiscal și parafiscal. Executivul susține că noul cadru ar aduce mai multă coerență între timbrul cultural, TVA și impozitul pe spectacole și ar reduce suprapunerile de taxe. Miza: costul final al biletelor și viitorul evenimentelor live Artiștii și organizatorii de evenimente atrag atenția că menținerea sau restructurarea sistemului fără reducerea poverii fiscale totale ar putea duce la creșterea prețurilor biletelor și la limitarea investițiilor în marile concerte: „În absența unor ajustări, capacitatea industriei de a susține evenimente de calitate și de a menține accesul publicului la muzică poate fi afectată pe termen mediu și lung”. În același timp, Guvernul consideră că reforma este necesară pentru a asigura „un mecanism unitar, eficient și transparent de colectare și distribuire a sumelor” și pentru a stabiliza finanțarea sectorului cultural. „Susținerea publică exprimată în ultimele zile indică un consens puternic la nivelul industriei privind necesitatea acestei schimbări, lista completă a artiștilor implicați fiind în continuă extindere”, au transmis artiștii și organizatorii de evenimente.
Papa Leon și Sarah Mullally, prima întâlnire oficială la Vatican. Un nou pas în relațiile dintre Biserica Catolică și Biserica Anglicană
Întâlnirea a avut loc în Palatul Apostolic, unde cei doi lideri religioși au discutat în privat înainte de a participa împreună la un moment de rugăciune într-o capelă istorică din secolul al XVII-lea, scrie Reuters. Sarah Mullally este prima femeie care ocupă funcția de lider spiritual al celor aproximativ 85 de milioane de anglicani din întreaga lume. Papa Leon, primul pontif american care conduce cei aproximativ 1,4 miliarde de catolici, a primit-o oficial într-un cadru ceremonial marcat de schimb de daruri și rugăciuni comune. Dialog despre unitate și provocări moderne În discursul său oficial, Sarah Mullally i-a mulțumit papei pentru mesajele sale publice ferme, în special cele rostite în timpul turneului său recent în Africa. Papa Leon a criticat atunci războiul, regimurile autoritare și lipsa solidarității internaționale, poziții care au atras reacții puternice la nivel politic. Arhiepiscopul de Canterbury a subliniat că mesajele transmise de pontif sunt importante într-un context global marcat de tensiuni și conflicte. Potrivit acesteia, lumea are nevoie de lideri spirituali care să promoveze binele comun, solidaritatea și speranța. La rândul său, Papa Leon a declarat că relațiile dintre Biserica Catolică și Biserica Anglicană au evoluat pozitiv în ultimele decenii, însă a recunoscut existența unor dificultăți și diferențe care persistă. Fără a detalia aceste probleme, pontiful a afirmat că ele nu ar trebui să împiedice cooperarea dintre cele două confesiuni creștine. Relația dintre catolici și anglicani după ruptura din 1534 Întâlnirea dintre Papa Leon și Sarah Mullally are o încărcătură istorică semnificativă. Biserica Anglicană s-a separat de Biserica Catolică în anul 1534, în timpul domniei regelui Henry al VIII-lea, după ce Papa Clement al VII-lea a refuzat anularea căsătoriei monarhului cu Catherine de Aragon. Timp de secole, cele două confesiuni au avut relații tensionate, însă în ultimele decenii au existat eforturi constante de apropiere și dialog ecumenic. În prezent, cele două biserici împărtășesc valori și doctrine comune în numeroase aspecte, chiar dacă există diferențe importante privind rolul femeilor în cler sau căsătoria preoților. Vizita lui Sarah Mullally la Vatican este privită drept un pas important pentru consolidarea relațiilor dintre Biserica Anglicană și Biserica Catolică. Înaintea întâlnirii, arhiepiscopul a declarat că se simte onorată și privilegiată să îl întâlnească pe Papa Leon și că dorește continuarea dialogului început de predecesorii lor.
Record la box-office: Filmul biografic Michael a avut încasări de 217 milioane de dolari în weekendul de lansare
Filmul biografic despre Michael Jackson, intitulat „Michael”, a încasat 97 de milioane de dolari la box-office-ul intern și 217 milioane de dolari la nivel mondial în primul weekend, stabilind un nou record pentru un film biografic muzical, scrie The Independent. Debutul producției cinematografice pe piața internă a depășit, în primul weekend de la lansare, recordurile stabilite de filmele biografice anterioare din America de Nord, inclusiv „Oppenheimer” (82 de milioane de dolari în 2023) și „Bohemian Rhapsody” (51 de milioane de dolari în 2018), potrivit The Guardian. Comparativ, filmul „Elvis” din 2022 a încasat puțin peste 31 de milioane de dolari pe piața internă în weekendul de lansare, iar filmul „Rocketman” din 2019, despre Elton John, a înregistrat încasări de peste25 de milioane de dolari, relevă sursa citată. Filmul muzical a fost aspru comentat, mulți dintre critici susținând că pelicula a „înfrumusețat” moștenirea lui Michael Jackson prin faptul că povestea se încheie în 1988, cu ani înainte ca starul pop să fie ținta numeroaselor acuzații de abuz sexual asupra copiilor. Cu toate acestea, el a fost achitat în singurul său proces penal, în 2005. Unii membri ai familiei Jackson s-au opus filmului: sora sa, Janet Jackson, nu a fost implicată și nu apare în film, în timp ce fiica lui Jackson, Paris, l-a numit „tărâmul fanteziei”. Filmul a suferit modificări înainte de lansare După finalizarea filmărilor, producătorii și-au dat seama că au comis o greșeală costisitoare. Versiunea inițială a filmului includea referiri la acuzațiile de abuz sexual asupra unor minori formulate împotriva lui Michael Jackson în anii ’90. Povestea trebuia să înceapă cu o scenă plasată în 1993, anul în care cântărețul a fost acuzat pentru prima dată de abuz sexual asupra unui minor, Jordan Chandler, atunci în vârstă de 13 ani. Ulterior, producătorii au descoperit că în acordul de înțelegere încheiat cu familia Chandler exista o clauză care interzice menționarea cazului sau a numelui acestuia în orice producție cinematografică. Din acest motiv, scenariul finalului filmului a trebuit rescris complet.
De ce sunt franțuzoaicele atât de șic?
De la „Emily in Paris” încoace, toată lumea a luat-o razna cu îmbrăcatul „șic”. Alcătuiri vestimentare complicate, ore de căutat prin buticuri exclusiviste, ascunse cine-știe pe unde, sperând că dai de piesa aia pe care nu o mai are nimeni și, o, Doamne, bereta! Dacă ai pus și tu mâna pe o carte în viața ta sau dacă ai văzut și alte filme decât alea cu bătăi, sigur că ți-ai făcut clișee în cap în ce privește frumusețea eternă a franțuzoaicei. O turistă departe, singură-n noapte Ai crezut că e bereta și ți-ai burdușit șifonierul cu berete, dar nu era ea. Ai crezut că sunt dungile albastre de marinar, dar nu, nu erau nici alea. Dacă ești la Paris și te îmbraci ca „Emily in Paris”, toți parizienii or să-și dea seama că ești o turistă ruptă de realitate. „Departe, singură-n noapte”. Și totuși, ceva există care să te facă să arăți ca o franțuzoaică adevărată. Este simplu, util și confortabil. Este trench-ul Un trench dă structură alcătuirii totale a vestimentației. Trench-ul este participantul activ la desăvârșirea operei de artă care este vestimentația ta. Trench-ul, în orice culoare, este purtat cu naturalețe de orice franțuzoaică și este uluitor cum această „cârpiță” este în stare să-ți eleveze atât de mult ținuta. Poți să-ți iei un trench cambrat, poți să-ți iei un trench extralarge, poți să-ți iei un trench în cea mai crazy culoare de pe lume. Pune-l peste orice, este feminin, prietenos, îți completează personalitatea sau nu, mai bine zis, ți-o pune în valoare. De la Catherine Deneuve la Audrey Hepburn, trench-ul este prietenul femeilor. Nu le lasă niciodată. Oamenii pot să vină și să plece din viața ta, dar trench-ul, trench-ul trebuie să rămână. Trench-ul e structură Să ne-nțelegem: la franțuzoaice, trench-ul nu este vedeta, trench-ul nu strigă după atenție, trench-ul adaugă structură și echilibru. E chestia aia care te face să pari că nu încerci prea tare (deși orice femeie știe că nicio alegere vestimentară nu e întâmplătoare). Trench-ul e suficient de neutru încât să nu domine, dar suficient de puternic încât să dea formă, suficient de clasic, încât să fii sigură că nu dispare după o primăvară. Trench-ul e fundalul inteligent al melodiei care ești. Este nota aia repetitivă și aparent anostă din piesele lui Jean-Michel Jarre, dar fără de care nu mai ai capodoperă. Trench-ul este manifestul discret al nebunei care ești. Ești selectivă, nu ești excesivă, ești naturală și paralelă cu perfecțiunea. Adică exact așa cum trebuie. Deci, ca să răspundem la întrebare: de ce sunt franțuzoaicele atât de șic? Pentru că nu depun efort. Și pentru că trench.
Ștefan Augustin Doinaș – mistrețul cu colți de argint care a învins moartea prin iubire și cuvânt
Data de 26 aprilie 2026 marchează împlinirea a 104 ani de la nașterea lui Ștefan Augustin Doinaș, moment ce impune o reflecție lucidă asupra unui destin intelectual de o rigoare exemplară, marcat de asprimea istoriei și de o integritate morală care a transformat suferința în artă și singurătatea în legendă. Născut la 26 aprilie 1922 în localitatea Cherechiu din județul Arad, cunoscută astăzi sub numele de Caporal Alexa, Ștefan Popa a fost fiul unor gospodari înstăriți, a căror trudă pe cele 16 hectare de pământ avea să fie interpretată, ironic și dureros, drept o vină socială de către regimul comunist. Tânărul a crescut sub orizontul vast al câmpiei, urmând școala primară în satul natal și apoi Liceul „Moise Nicoară” din Arad, unde profesorul Alecu Constantinescu i-a deschis porțile către universul infinit al literaturii. Dincolo de datele biografice, Cherechiul a rămas pentru Doinaș o geografie a spiritului, locul în care liniștea câmpiei îi permitea tânărului să audă ecoul propriilor gânduri. Există o tristețe metafizică în imaginea copilului care citește Mallarmé într-o casă de gospodari arădeni, simțind deja că lumea sa, a ordinii și a pământului sfințit prin muncă, va fi spulberată. Acea „mie de lucruri trecătoare” a început acolo, în praful drumurilor de țară, unde a învățat că singura avere care nu poate fi confiscată este cuvântul bine ales și demnitatea tăcută. În toamna anului 1941, Doinaș pleacă la Sibiu, acolo unde se refugiase Universitatea din Cluj după Dictatul de la Viena. Deși admis la Medicină, migrează rapid spre Litere și Filosofie, devenind unul dintre stâlpii „cercului literar de la Sibiu”. Alături de Radu Stanca și Ion Negoițescu, semnează „Manifestul” cerchiștilor, militând pentru o cultură europeană și estetică într-un moment în care lumea era sfâșiată de război și ideologii extremiste. Această perioadă a fost primăvara intelectuală a unui grup de tineri care credeau că poezia poate fi un scut împotriva barbariei, erau „cavalerii spiritului”, trăind într-un Sibiu de poveste, în timp ce tunurile bubuiau la granițe. Pentru Doinaș, prietenia cu Radu Stanca a fost mai mult decât o colaborare literară, a fost o înfrățire de destin, iar imaginea acestor tineri discutând despre estetica baladei, cu o foame de absolut care depășea rația de pâine a războiului, rămâne una dintre cele mai pure dovezi de rezistență prin cultură din istoria noastră. Anul 1957 aduce prăbușirea brutală a iluziei libertății. Ștefan Augustin Doinaș este condamnat la un an de închisoare pentru „omisiune de denunț”. Vina sa? Nu l-a pârât pe Marcel Petrișor, cel care adusese vestea revoluției din Ungaria. Pentru sistem, era o crimă de stat, pentru Doinaș, era singura alegere morală posibilă, un act de onoare care l-a trimis în spatele gratiilor, transformându-l într-un dușman al regimului comunist pentru mulți ani de la eliberare. În celula rece, în care timpul se măsura în bătăi de inimă și umbre pe perete, Doinaș a învățat adevăratul sens al singurătății despre care vorbea. Cum să-ți păstrezi mintea întreagă când lumea ta este redusă la câțiva metri pătrați de ciment? A supraviețuit prin exerciții de memorie, recitând în minte versuri pe care nu avea voie să le scrie. Acea omisiune de denunț a fost, în realitate, cel mai frumos poem de loialitate pe care l-a scris vreodată, o baladă a tăcerii care a cântărit mai greu decât toate volumele publicate mai târziu. După eliberarea din aprilie 1958, viața lui Ștefan Augustin Doinaș capătă o turnură providențială prin căsătoria cu Irinel Liciu, prim-balerina Operei din București, căci într-o perioadă în care el avea interdicție de a publica, ea a fost cea care a asigurat subzistența familiei și echilibrul sufletesc al poetului. Doinaș acceptă cu o modestie aristocrată rolul de prinț consort, așteptând în culise ca lebăda sa să termine spectacolul, fiind adesea strigat de portar „domnul Irinel”. A fost întâlnirea dintre forța cuvântului cerebral și grația absolută a mișcării. Irinel a fost muza care i-a vindecat rănile închisorii prin dans. În tăcerea apartamentului lor, ea îi oferea libertatea pe care statul i-o refuza. Există ceva profund sfâșietor în imaginea acestui gigant al literelor, stând în întuneric la spectacolele ei, găsind în mișcările ei fluide armonia pe care el încerca să o pună în versuri. Ei doi erau două jumătăți ale unei singure entități estetice într-un București care nu merita atâta frumusețe. Opera lui Ștefan Augustin Doinaș a fost marcată de o lungă perioadă de tăcere forțată. Volumul „Alfabet poetic”, care trebuia să fie debutul său strălucit în 1947, a apărut abia în 1978. A fost nevoit să se refugieze în traduceri și eseistică, devenind unul dintre cei mai fini tălmăcitori ai marii culturi germane și franceze. Poezia sa a evoluat de la baladă spre o lirică a ideilor, densă, matematică, refuzând orice concesie făcută limbajului de lemn al epocii. Așteptarea de decenii pentru a-și vedea cărțile pe rafturi este o formă de martiriu intelectual. Doinaș a scris „pentru sertar” cu o rigoare de diamant, refuzând să lase cenzura să-i altereze versul, fiecare sonet fiind o victorie secretă asupra dictaturii. Această răbdare infinită a creat o operă care nu s-a demodat niciodată, pentru că nu a aparținut timpului său politic, ci eternității literare. El a fost „mistrețul cu colți de argint” care a înțeles că, uneori, pentru a ajunge la ideal, trebuie să treci prin pustiul celor mai reci ani ai istoriei. Din 1969, Ștefan Augustin Doinaș s-a dedicat revistei „Secolul 20”, pe care o va conduce mai târziu, transformând-o într-un fenomen cultural unic în spațiul comunist. Revista a reprezentat o formă de „rezistență prin estetică”, oferind cititorilor acces la marii gânditori ai lumii. Recunoașterea sa a culminat după 1989, când a devenit membru al Academiei Române și a fost propus pentru Premiul Nobel, devenind o figură centrală a vieții publice și politice. Prin această revistă, Ștefan Augustin Doinaș a oferit oxigen intelectual unei națiuni care se sufoca. A fost un dascăl de eleganță spirituală, căci într-o perioadă de urâțenie sistemică, a promovat sublimul. Era fascinant să vezi cum, prin erudiția sa, reușea să facă din cultura universală un bun comun, oferind sentimentul că, prin lectură, suntem
Divorț cu Velázquez: unul dintre cei mai bogați spanioli, denunțat de soție că ascunde un tablou în micul său palat din Madrid
Un divorț între un magnat al oțelului și fosta sa soție a ajuns în atenția instanței din Madrid, după ce cei doi au început să își dispute un tablou atribuit lui Velázquez. Judecătorul a decis ca lucrarea să fie păstrată temporar la Muzeul Prado, până la finalizarea procesului, într-un caz care implică acuzații de însușire necuvenită și probleme fiscale, notează El Pais. Există cupluri care, la divorț, se ceartă pentru animale de companie sau pentru cărți. Există însă și cazuri în care disputa este pentru un Velázquez. José María Aristrain de la Cruz, una dintre cele mai bogate persoane din Spania, a fost reclamat de fosta sa soție pentru că ar fi păstrat un tablou atribuit lui Velázquez în palatul său din Madrid. Femeia susține că lucrarea i-a fost oferită cadou și că îi aparține în cadrul partajului, deși tabloul se afla în continuare în reședința magnatului. Potrivit unor surse apropiate cazului, un judecător din Madrid a ordonat Ministerului Culturii să găsească un loc unde tabloul să fie păstrat până la finalizarea litigiului, iar Guvernul a ales Museo del Prado. Din 17 martie, pictura se află în depozitele pinacotecii. Unul dintre puținele tablouri de Velázquez aflate în mâini private În decembrie 2007, sala Retiro din Madrid a scos la licitație unul dintre puținele tablouri de Velázquez aflate în mâini private. Este vorba despre un portret al regelui Filip al IV-lea al Spaniei, replică, cu variații, a celui expus la Muzeul Prado, în aceeași sală cu Las Meninas. Monarhul apare în picioare, aproape în mărime naturală, îmbrăcat complet în negru, într-un costum sobru, la aproximativ 20 de ani. Prețul de pornire era de 2,5 milioane de euro. Suma nu era mare pentru o astfel de lucrare, însă starea de conservare era deficitară, iar atribuirea către Velázquez fusese dificilă. Deși existau îndoieli, casa de licitații a prezentat rapoarte care susțineau autenticitatea. În 2000, potrivit presei, profesorul Peter Cherry, de la departamentul de Istoria Artei al Trinity College din Dublin, afirma că „se detectau în operă detalii caracteristice pensulației pictorului și ale intervențiilor sale precise, specifice lucrărilor realizate de Velázquez în primii ani la Madrid”. Publicația ABC relata că și Carmen Garrido considera, într-un articol din revista Goya, că portretul este o replică autografă a tabloului de la Prado. Un fost director al muzeului, Alfonso Pérez Sánchez, îl considera operă a lui Velázquez, „dar foarte deteriorată și restaurată stângaci”. De asemenea, Enrique Valdivieso a susținut atribuirea lucrării lui Velázquez. Cu toate acestea, licitația a eșuat. Nici statul nu a licitat pentru tablou. În 2015, casa de artă Isbilya, din Sevilla, a scos din nou tabloul la licitație, de această dată cu un preț de pornire de 750.000 de euro. De această dată a existat un cumpărător. Deși identitatea nu a fost făcută publică, lucrarea a fost achiziționată de atunci soția lui Aristrain, Gema Navarro, cu care acesta era căsătorit a doua oară. Achiziția a fost realizată cu banii lui, într-un moment în care acesta era deja vizat de o anchetă pentru fraudă fiscală. Pentru Aristrain, banii nu au fost niciodată o problemă. La doar 26 de ani, a moștenit averea lui José María Aristrain Noain. Născut în Argentina, acesta s-a întors în Țara Bascilor, de unde provenea familia sa, și în anii ’40 a înființat o turnătorie. Afacerea cu oțel a avut un succes remarcabil. În 1980, când pentru prima și singura dată în Spania au fost publicate declarațiile de venit, era al doilea contribuabil din țară, după José María Ruiz-Mateos. Amenințat de ETA (organizație separatistă bască), a refuzat să plătească așa-numitul „impozit revoluționar”. În 1986 a murit într-un accident de elicopter în circumstanțe neclare, în timp ce survola Coasta de Azur. Un imperiu moștenit La doar 26 de ani, fiul a preluat imperiul și a dezvoltat o preocupare constantă pentru securitate și discreție. Vânătoarea, mașinile și coridele se numără printre pasiunile sale. Aristrain și-a condus afacerile fără a apărea frecvent în public. În 1997 a intrat în Aceralia, în contextul privatizărilor inițiate de guvernul lui José María Aznar. În 2006, grupul indian Mittal a lansat o ofertă publică de preluare, iar Aristrain, care a susținut această mișcare, a rămas cu 3% din ArcelorMittal. A devenit unul dintre principalii acționari ai celei mai mari companii siderurgice din lume. Revista Forbes l-a plasat în acel an pe locul 10 în topul celor mai bogați spanioli, cu o avere de 1.200 milioane de euro. În prezent, aceasta este estimată la 1.400 milioane. Tabloul a intrat în colecția sa de artă. Aristrain colecționează și automobile, inclusiv un Ferrari 250 GTO, un model legendar produs în doar câteva exemplare în anii ’60, evaluat la peste 50 de milioane de euro. Deține unul dintre cele mai mari latifundii din Spania, Valdepuercas, în Cáceres, un palat în Sevilla, o fermă unde crește tauri de coridă, un întreg cvartal în apropierea străzii Génova din Madrid, care include fosta ambasadă britanică, o vilă în Somosaguas, un iaht de 55 de metri și un fost remorcher transformat în navă de agrement, numit Steel. Cu toate acestea, Aristrain și-a mutat în urmă cu 20 de ani rezidența fiscală în Gstaad, Elveția, iar operațiunile Arcelor au fost impozitate în Luxemburg. Statul spaniol nu a încasat niciun euro și a declanșat o anchetă. Cazul s-a prelungit ani de zile În 2011, Parchetul pentru Infracțiuni Economice din Madrid a depus o plângere împotriva sa, iar, la ordinul judecătorului, pe 21 iunie din acel an, au avut loc percheziții în locuințele și birourile sale. Parchetul îl acuza că și-a simulat rezidența în afara Spaniei pentru a frauda statul cu 211 milioane de euro. Este o sumă care, prin valoare, îl plasa la nivelul litigiilor marilor corporații. „Această schimbare a domiciliului fiscal în Elveția, începând din 2006, nu corespunde realității, având ca unic scop evitarea plății impozitului pe venit (IRPF) și a impozitului pe avere care îi reveneau ca rezident în Spania”, a susținut Avocatura Statului. Cazul s-a prelungit ani de zile. Când, în cele din urmă, a ajuns în instanță, în 2023, Aristrain s-a prezentat în
Unde este mormântul Cleopatrei: o teorie populară online, contestată de majoritatea arheologilor
Arheologul Kathleen Martínez susține de mai bine de două decenii că mormântul reginei egiptene nu se află în Alexandria, așa cum cred majoritatea experților. El ar fi de fapt la Taposiris Magna, un sit aflat la aproximativ 45 de kilometri distanță. Teoria a câștigat popularitate recent, inclusiv după apariția într-un documentar, și este însoțită de ideea că Cleopatra ar fi dorit să fie îngropată într-un loc ascuns, inaccesibil pentru contemporanii săi, arată Il Post. Totuși, această afirmație nu apare în sursele antice cunoscute, iar cercetătorii spun că nu există dovezi istorice solide care să o susțină. Ce spun sursele istorice Cleopatra, ultima regină a dinastiei tolemaice, a murit în anul 30 î.Hr., după înfrângerea suferită alături de Marc Antoniu în fața lui Octavian. Sursele istorice indică faptul că cei doi au fost îngropați împreună, în Alexandria, în zona palatului regal. Potrivit specialiștilor, lipsa descoperirii mormântului nu este surprinzătoare. O mare parte din Alexandria antică este astăzi scufundată sau distrusă, în urma cutremurelor, inundațiilor și transformărilor urbane de-a lungul secolelor. De ce este contestată teoria alternativă Ipoteza potrivit căreia Cleopatra ar fi fost mutată în secret la Taposiris Magna este respinsă de majoritatea egiptologilor din mai multe motive. În primul rând, nu există dovezi că romanii ar fi avut interesul să împiedice sau să profaneze înmormântarea reginei. Din contră, Octavian ar fi ordonat o înmormântare onorabilă. În al doilea rând, teoria presupune o relocare clandestină a trupurilor, fără sprijin în practicile funerare cunoscute ale epocii. De asemenea, amplasarea sitului Taposiris Magna nu ar fi oferit un avantaj strategic. Poziția era situată pe una dintre rutele controlate de romani în momentul cuceririi Egiptului. Nu în ultimul rând, interpretarea simbolurilor religioase este considerată eronată. Deși Cleopatra se asocia cu zeița Isis nu înseamnă, spun experții, că ar fi dorit să fie îngropată într-un templu dedicat acesteia. Rezultatele săpăturilor De-a lungul anilor, la Taposiris Magna au fost descoperite sute de artefacte, inclusiv monede, obiecte din aur și fragmente de statui. De asemenea, în apropiere a fost identificată o necropolă extinsă. Cu toate acestea, nu au fost găsite dovezi care să indice existența mormântului Cleopatrei. Descoperirile sunt considerate importante pentru înțelegerea epocii tolemaice, dar nu confirmă ipoteza avansată. Descoperirea mormântului Cleopatrei ar avea o valoare istorică excepțională, oferind informații despre cultura și practicile funerare ale dinastiei tolemaice, dar și despre viața și moartea uneia dintre cele mai cunoscute figuri ale Antichității. Deocamdată, însă, consensul în rândul cercetătorilor rămâne acela că locul de înmormântare se află, cel mai probabil, în Alexandria antică, chiar dacă nu a fost încă identificat.