Robert Carradine, actorul din Revenge of the Nerds și Lizzie McGuire, a murit la 71 de ani
Printr-un comunicat oficial, citat de CNN, familia lui Robert Carradine a confirmat vestea morții sale. „Cu mare tristețe, anunțăm pierderea iubitului nostru tată, bunic, unchi și frate, Robert Carradine”, au declarat cei apropiați. Familia a menționat lupta actorului cu boala bipolară, pe care a dus-o timp de două decenii. „Într-o lume plină de întuneric, Bobby a rămas mereu o sursă de lumină pentru cei din jur”, au spus ei, subliniind speranța că povestea lui va ajuta la combaterea stigmatizării bolilor mintale. O carieră impresionantă de peste 50 de ani Născut pe 24 martie 1954, Robert Carradine provenea din renumita familie Carradine, fiind fiul actorului John Carradine și fratele lui David și Keith Carradine. A debutat în film în „The Cowboys” (1972), alături de John Wayne. În 1984 a devenit celebru datorită personajului Lewis Skolnick din „Revenge of the Nerds”, o comedie emblematică a anilor ’80. Reînnoirea popularității cu „Lizzie McGuire” La începutul anilor 2000, Carradine a cucerit o nouă generație de fani prin rolul lui Sam McGuire, tatăl personajului principal din „Lizzie McGuire”. Hilary Duff, protagonistă serialului, a postat pe rețelele sociale: „Sunt devastată să aflu că Bobby s-a stins. Inima mea este cu familia și toți cei care l-au iubit.” Fiica sa, Ever Carradine, i-a adus un omagiu sincer: „Când cineva mă întreabă cum am rămas așa de echilibrată, răspund că e datorită tatălui meu. Știam întotdeauna că mă iubește necondiționat.” Cariera lui Robert Carradine s-a întins pe mai bine de cinci decenii, cuprinzând filme de studio, producții independente și televiziune. Pentru fani și colegi, el rămâne un actor carismatic și un suflet luminos, așa cum l-a descris familia.
La Bohème, capodopera care face inimile să tresară, se întoarce pe scena Operei Naționale București
În Ajunul Crăciunului, Parisul înzăpezit este martorul unei prietenii vibrante și al unei iubiri care înflorește neașteptat în mansarda modestă a poetului Rodolfo. Alături de Marcello, Colline și Schaunard, el încearcă să înfrunte frigul și sărăcia cu umor, artă și companie sinceră. O simplă bătaie în ușă schimbă însă totul. Mimì, vecina delicată și firavă, intră în viața lui cu o lumânare stinsă și cu o tuse ce trădează o suferință adâncă. Întunericul devine preludiul unei iubiri care răsare ca o flacără în mijlocul iernii. Străzile animate ale Cartierului Latin, cafeneaua Momus, revederea dramatică dintre Musetta și Marcello, toate se transformă într-o frescă plină de culoare, tinerețe și pasiune. În timp ce Musetta își recucerește iubitul prin farmec și inteligență, Rodolfo și Mimì trăiesc una dintre cele mai emoționante povești de dragoste din repertoriul liric, o poveste fragilă, plină de temeri, dor și tandrețe. Iubirea care naște speranță devine, uneori, cea mai dureroasă rană Pe măsură ce iarna se adâncește, destinul celor doi îndrăgostiți se frânge sub greutatea bolii. Prietenii lor, Schaunard, Colline și Musetta, sacrifică tot ce pot pentru a o salva pe Mimì, dar dragostea nu poate învinge întotdeauna timpul. În mansarda unde totul a început, Mimì își găsește sfârșitul în brațele lui Rodolfo, cu boneta roz, simbolul inocenței și al tandreții, așezată sub pernă. Regie: Ionel Pantea Decor: Ştefan Caragiu Costume: Liliana Cenean Maeștri de cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser Maestru cor de copii: Smaranda Morgovan Asistent de regie: Paula Stoica Dirijor: Daniel Jinga Distribuția: Mimi: Marta Sandu Ofrim/Besa Llugiqi – invitată; Rodolfo: Alin Stoica/Andrei Petre; Musetta: Andreea Guriță Novac – debut; Marcello: Adrian Mărcan; Schaunard: Dan Indricău; Colline: Ion Dimieru; Benoît/Alcindoro: Damian Vlad/David Miron; Vameșul: Adrian Ionescu; Parpignol: Constantin Negru Cu participarea Orchestrei, Corului și al Corului de Copii al Operei Naționale București. Sunt povești care nu se termină, ci rămân pentru totdeauna întipărite în inimă. Când cade cortina, nu se încheie un spectacol, rămâne o amintire care va dăinui pentru totdeauna. La Bohème promite două seri de neuitat, miercuri, 25 februarie și joi, 26 februarie, de la ora 18:30, în care publicul va trăi intens drama, umorul, muzica și magia Parisului boem.
5 scrieri antice pe care nici tehnologia modernă nu le poate descifra
Scrierile antice promit să dezvăluie tainele civilizațiilor dispărute. Totuși, în ciuda deceniilor de cercetări și a tehnologiei moderne, mai multe sisteme de scriere rămân nedescifrate, potrivit TheCollector. Cercetătorii continuă să dezbată dacă anumite semne reprezintă artă, simboluri ritualice sau scriere propriu-zisă. Fără inscripții bilingve precum Piatra din Rosetta, spargerea acestor coduri rămâne extrem de dificilă. Linir A: Vocea minoicilor Liniar A a apărut în Creta în jurul anilor 1800-1450 î.e.n. Arheologul britanic Sir Arthur Evans a descoperit în 1900, la Knossos (insula Creta, Grecia), tăblițe de lut inscripționate cu acest sistem. Scrierea aparținea civilizației minoice, o societate care a înflorit înaintea Greciei miceniene. Liniar A pare să combine semne silabice și logograme. Aproximativ o cincime dintre simboluri seamănă cu hieroglifele cretane, un alt sistem nedescifrat. Deși seamănă vizual cu Liniar B, scrierea miceniană ulterioară, cele două reprezintă limbi diferite. Majoritatea inscripțiilor păstrate sunt liste administrative scurte. Cel mai lung text cunoscut, descoperit în 2024 pe un sceptru de fildeș, conține 119 semne. Specialiștii cred că Liniar A era folosită pentru comerț și evidențe, însă limba minoică rămâne necunoscută. Enigmaticul Disc din Phaistos Descoperit în 1908 la Palatul din Phaistos, Grecia, acest disc din lut ars conține 241 de simboluri ștampilate, dispuse în spirală. Uniformitatea acestor simboluri sugerează o formă timpurie de „tipărire”. Acestea nu corespund nici scrierii Liniare A, nici unui alt sistem cunoscut. Unii cercetători pun la îndoială autenticitatea obiectului, deoarece nu a fost descoperit nimic similar. Interpretările variază de la imn religios la joc sau obiect ritualic. După mai bine de un secol, nicio descifrare nu a fost acceptată oficial. Scrierea civilizației din Valea Indului Civilizația din Valea Indului a dezvoltat una dintre cele mai avansate culturi urbane ale Antichității. Totuși, scrierea sa rămâne nedescifrată. Identificată pentru prima dată în 1875 pe un sigiliu de la Harappa, Pakistan, aceasta apare pe sigilii, ceramică și tăblițe mici. Există aproximativ 4.000 de exemple, însă majoritatea inscripțiilor sunt foarte scurte. Cea mai lungă are doar 34 de caractere. În 2025, cercetători tamili au sugerat posibile legături cu familia limbilor dravidiene, relansând dezbaterea. Totuși, specialiștii nu au ajuns la un acord clar asupra niciunei teorii. Rongorongo din Insula Paștelui Rongorongo este scrierea misterioasă a insulei Rapa Nui, cunoscută drept Insula Paștelui. Sculptată pe tăblițe de lemn, include aproape 600 de glife reprezentând oameni, animale și forme abstracte. Datarea cu radiocarbon din 2024 a confirmat că unele tăblițe preced contactul european. Aceasta susține ideea unei invenții locale independente. Cercetătorii consideră că scrierea urma un tipar bustrofedon, adică un rând era citit de la stânga la dreapta, iar următorul în sens invers, de la dreapta la stânga. O mare parte din cunoștințele despre Rongorongo s-a pierdut în timpul raidurilor sclavagiste din secolul al XIX-lea. Astăzi mai supraviețuiesc doar aproximativ 30 de tăblițe inscripționate. Simbolurile Vinča: cea mai veche scriere din Europa? Cunoscute drept „scrierea europeană veche”, simbolurile Vinča datează din jurul anului 5000 î.e.n., în sud-estul Europei, fiind descoperite în România și Serbia pe figurine și vase de lut. Unii cercetători susțin că reprezintă cea mai veche formă de scriere, anterioară cuneiformei și hieroglifelor egiptene. Alții cred că sunt simple simboluri ritualice. Dezbaterea continuă, deoarece limba de bază rămâne necunoscută. În ciuda progreselor în lingvistică și inteligență artificială, aceste cinci scrieri continuă să reziste descifrării. Fiecare reprezintă un capitol pierdut din istoria umanității. Până la noi descoperiri, mesajele lor rămân martori tăcuți ai civilizațiilor antice.
Sex Pistols anunță turneul Anarchy in the UK pentru a marca 50 de ani de punk
Turneul, intitulat „The Anarchy In The UK”, este programat pentru decembrie 2026 și a fost conceput pentru a celebra cinci decenii de la apariția single-ului care a redefinit panorama muzicală britanică. Printre orașele gazdă se numără Dublin, Edinburgh, Glasgow și Londra. Pe scenă vor urca membrii fondatori Steve Jones (chitară), Paul Cook (tobe) și Glen Matlock (bas), cărora li se va alătura Frank Carter în rolul de vocalist invitat, mai arată Euronews. Influența asupra culturii britanice Înființată în 1975, trupa a devenit rapid un simbol al contestării și al atitudinii anti-sistem. Albumul lor de debut din 1977, „Never Mind the Bollocks, Here’s the Sex Pistols”, a ocupat primul loc în topurile din Regatul Unit. El este considerat una dintre cele mai semnificative înregistrări din istoria muzicii punk-rock. Piesa „Anarchy in the UK” a servit drept manifest pentru o întreagă generație punk, având texte provocatoare și un mesaj direct îndreptat împotriva normelor sociale și politice existente. Sex Pistols, reuniune fără Johnny Rotten Această serie de spectacole continuă formula adoptată în 2024. A fost anul în care Jones, Cook și Matlock au decis să concerteze fără fostul solist, John Lydon, cunoscut sub numele de Johnny Rotten. Lydon a refuzat să se alăture proiectului în urma unei dispute legale legate de utilizarea compozițiilor trupei în cadrul serialului Disney+ „Pistol”. Actualmente, rolul de solist este preluat de Frank Carter, apreciat pentru contribuțiile sale în cadrul proiectelor muzicale Gallows și Frank Carter & The Rattlesnakes. Concertele din decembrie se vor desfășura conform următorului program: pe 7 decembrie la 3 Arena din Dublin, urmate de Edinburgh (9 decembrie) și Glasgow (10 decembrie). Turneul va culmina în Londra, cu două apariții live pe 18 și 20 decembrie. Înainte de aceste evenimente de iarnă, trupa are deja programate și o serie de spectacole pe timp de vară în localități precum Halifax, Manchester, Cardiff și Scarborough. După cinci decenii de la explozia mișcării punk, se pune întrebarea dacă un mesaj de anarhie mai poate produce același impact șocant pe care l-a avut în 1976.
15 minute pe zi pot schimba o viață. Fitness pentru mintea copiilor, campania care îi invită pe părinți și profesori să citească cu voce tare
Patru organizații – Asociația InfinitEdu, Fundația Bosch România, Digital Nation și Opera Comică pentru Copii – au adus la aceeași masă 12 edituri și librării din România pentru o mobilizare rar întâlnită în jurul lecturii pentru copii. Împreună, au construit un program de șase săptămâni dedicat părinților, profesorilor și copiilor, cu ateliere, concursuri, vizite ale autorilor în școli și sute de cărți oferite cadou. Organizatorii îi încurajează pe părinți și profesori să citească cu voce tare, să pună întrebări în timpul lecturii și să transforme cele 15 minute zilnice într-un ritual care hrănește imaginația copiilor. „Citiți cu voce tare. Discutați și adresați-vă întrebări în timpul lecturii. Citiți împreună cel puțin 15 minute pe zi. Cultivați-le imaginația. Se vor bucura toată viața”, este îndemnul spotului oficial al campaniei. Pentru părinți: lectură, dialog și zeci de premii „Nu îți poți proteja copilul de maratonul vieții. Dar îl poți pregăti.” Așa începe invitația adresată părinților. Campania a început în luna februarie și se desfășoară pe parcursul a șase săptămâni, până pe 15 martie 2026. Mămici, tătici, bunici și îngrijitori sunt încurajați să transforme lectura într-un ritual zilnic. Participarea înseamnă cel puțin 15 minute de citit pe zi și o conversație sinceră după fiecare poveste. Cei care acceptă provocarea pot câștiga, săptămânal, zeci de premii. Însă miza nu sunt premiile. Organizatorii vorbesc mai ales despre „darurile” pe care le primesc copiii: conexiune autentică, dorința de cunoaștere, un vocabular mai bogat și șanse considerabil mai mari de a-și finaliza studiile și de a avea un viitor stabil. Pentru profesori: două tipuri de concursuri Campania nu se adresează însă doar familiilor. Și profesorii sunt invitați să transforme cititul într-un exercițiu zilnic de gândire la clasă. Cadrele didactice pot participa la două competiții separate. Prima presupune un concurs săptămânal, prin tragere la sorți. Profesorii descriu un moment real de lectură desfășurat la clasă – înainte, în timpul sau după citirea unui text – iar în fiecare săptămână sunt oferite șase premii, câte două pentru fiecare nivel: preșcolar, primar și gimnazial. Pe lângă extragerile săptămânale, campania include și concursul pentru Marile Premii, jurizat. Aici, profesorii își prezintă propriul mod de lucru la clasă: ce texte aleg, ce metode folosesc, cum îi ajută pe copii să gândească dincolo de cuvintele din pagină. Sunt evaluate dovezi concrete din activitatea elevilor: pagini din caiete, scheme, desene sau reflecții care arată cum au înțeles textul. La final, vor fi desemnați trei câștigători, câte unul pentru fiecare nivel de învățământ. Ateliere pentru părinți și copii Campania nu rămâne doar online. Sunt organizate și ateliere față în față pentru părinți și copii, coordonate de formatori și experți în educație, care lucrează direct cu familiile pentru a arăta cum lectura poate deveni un dialog. Sesiunile sunt interactive și oferă modele practice de conversații și exerciții aplicabile acasă. În același timp, programul include și întâlniri dedicate celor care lucrează zi de zi cu lectura: bibliotecari, profesori de gimnaziu, învățători și educatori. Festivalul Cărților Deschise, la Opera Comică pentru Copii În cadrul campaniei, Opera Comică pentru Copii găzduiește și Festivalul Cărților Deschise, un eveniment care pornește de la ideea că lectura nu este doar un act solitar, ci o experiență care poate fi trăită activ. Copiii sunt invitați să citească, să creeze, să exploreze și să intre în dialog cu poveștile, într-un cadru deschis și prietenos. Fiecare ediție include lansări de carte, întâlniri cu autori, vizionări de ecranizări și dezbateri interactive, transformând cartea într-un punct de plecare pentru joc, conversație și imaginație. Pe parcursul festivalului, copiii pot participa la ateliere de lectură, ilustrație și creație, alături de autori și ilustratori contemporani. Programul cuprinde și activități practice, precum realizarea de semne de carte sau exerciții creative care îi apropie firesc de lectură. Intrarea este gratuită. O alianță fără precedent pentru lectură Campania este susținută de 12 edituri și librării partenere, care oferă coduri de reducere, cataloage curatoriate pe vârste și peste 500 de cărți cadou. Este una dintre cele mai ample mobilizări din ultimii ani în jurul lecturii pentru copii, reunind ONG-uri, instituții culturale, edituri și profesori în jurul aceluiași obiectiv. Potrivit organizatorilor, miza este clară: „Să convingem cât mai mulți părinți și profesori să introducă rutine de lectură cu voce tare timp de minimum 15 minute pe zi și să discute cu copiii despre ceea ce citesc”. La final, totul se reduce la un obicei simplu. Dacă lectura devine parte din rutina zilnică, mintea copiilor se antrenează zi de zi. Iar 15 minute pot însemna, peste ani, mai mult decât o poveste spusă înainte de somn.
Șase tronuri domnești și regale, expuse la Muzeul Național de Istorie a României
„Ne bucurăm să anunțăm deschiderea expoziției «Tronuri domnești și regale». Vă așteptăm la vernisaj, joi, 26 februarie, de la ora 13:00”, a transmis Muzeul Național de Istorie a României într-o postare pe Facebook. În expoziție sunt prezentate șase tronuri din patrimoniul muzeului, despre care MNIR afirmă că au „o încărcătură istorică, simbolică și artistică deosebită” și „ne amintesc de momente de referință și personalități de seamă ale trecutului nostru”. „În expoziție veți descoperi poveștile acestor tronuri, care încearcă să reconstituie «traseele» pe care acestea le-au urmat și «încercările» la care au fost supuse de-a lungul timpului”, a precizat MNIR. De la Ghica și Bibescu la Cuza și regii României Printre piesele prezentate se află tronul folosit de Grigore Dimitrie Ghica, primul domnitor pământean al Țării Românești după încheierea domniilor fanariote (1822–1828), descris de MNIR ca fiind marcat de elemente decorative diverse, specifice eclectismului european din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Un alt tron este cel al lui Gheorghe Bibescu, al doilea domnitor regulamentar al Țării Românești (1842–1848), despre care muzeul afirmă că a fost realizat „cel mai probabil, într-un atelier austriac” și are trăsături ale „stilului Blondel”, la modă la Viena după 1840. Tronurile domnitorului Alexandru Ioan Cuza și al Doamnei Elena Cuza ce prezintă, din punct de vedere stilistic, caracteristicile stilului Napoleon III, au fost folosite, pentru o bună perioadă de timp, și de principele/regele Carol I și de principesa/regina Elisabeta. Astfel, aceste tronuri sunt legate de două momente de importanță majoră ale istoriei moderne: Unirea Principatelor române (1859) și proclamarea Regatului (fiind prezente la ceremoniile Încoronării, din 10 mai 1881). Este prezentat și tronul reginei Elisabeta, realizat de Casa Krieger din Paris în 1884. În expoziție se mai află și impozantul tron din lemn masiv, cu spătar înalt de doi metri, al regilor României din Palatul Adunării Deputaților, realizat la începutul secolului XX, și care era considerat, în epocă, „o minune a artei decorative”. Program de vizitare Expoziția va fi deschisă la MNIR „din 26 februarie până pe 15 aprilie 2026” și poate fi vizitată „de miercuri până duminică (9:00–17:00, conform orarului de iarnă, respectiv 10:00–18:00, program de vară)”, potrivit anunțului instituției.
A început Postul Paștelui. Tradiții, obiceiuri și semnificații pentru credincioșii ortodocși. Care sunt zilele cu dezlegare la pește
Odată cu intrarea în Postul Paștelui, cea mai lungă și mai aspră perioadă de post din calendarul creștin-ortodox, milioane de credincioși din România și din diaspora au început un timp dedicat reculegerii, curățirii sufletești și pregătirii pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului. Din punct de vedere religios, această perioadă amintește de postul ținut de Iisus Hristos în pustiu și îi îndeamnă pe credincioși la rugăciune, spovedanie, fapte bune și înfrânare. Tradiții religioase și rânduieli bisericești În această perioadă, slujbele din biserici capătă un caracter aparte. Canonul cel Mare, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite și deniile din Săptămâna Mare sunt repere importante ale vieții liturgice. Preoții men;ionează faptul că postul nu se rezumă doar la restricții alimentare, ci presupune o schimbare profundă a comportamentului și a relației cu cei din jur. 25 martie 2026 — Buna Vestire (Blagoveștenia). Una dintre cele mai importante sărbători ale calendarului ortodox, care amintește momentul când Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că va naște pe Iisus Hristos. În această zi se permite consumul de pește, deoarece bucuria sărbătorii „dezleagă” rigorile postului. 5 aprilie 2026 — Duminica Floriilor (Intrarea Domnului în Ierusalim). Ultima duminică din post înainte de Săptămâna Patimilor. În această zi, conform tradiției bisericești, se dă dezlegare la pește. Obiceiuri populare păstrate din generație în generație În mediul rural, Postul Paștelui este însoțit de numeroase obiceiuri tradiționale. Gospodăriile evită petrecerile și nunțile, iar munca este organizată astfel încât să lase loc participării la slujbe. În unele zone, femeile încep curățenia de primăvară încă din primele săptămâni de post, considerând că ordinea din casă reflectă curățenia sufletului. De asemenea, postul este asociat cu mâncăruri specifice de post, bazate pe legume, cereale și fructe, rețete simple care reflectă modestia și cumpătarea acestei perioade. Chiar și într-un context modern, cu ritm alert și preocupări cotidiene, Postul Paștelui rămâne un reper spiritual important. Pentru mulți credincioși, este un prilej de reflecție, de reconectare cu valorile tradiționale și de solidaritate cu cei aflați în nevoie.
Premiile BAFTA 2026. One Battle After Another domină cu 6 premii, inclusiv cel mai bun film, Sinners câștigă 3 premii
Filmul „One Battle After Another” a fost marele câștigător al galei de decernare a premiilor BAFTA, care a avut loc aseară. Filmul, regizat de Paul Thomas Anderson, a obținut șase trofee, inclusiv pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor, conform The Guardian și Variety. Ceremonia a fost prezentată de Alan Cumming, cunoscutul actor care a păstrat o atmosferă relaxată și a făcut glume cu invitații, încă de la monologul de deschidere. Pe parcursul evenimentului, Cumming a oferit gustări unor vedete și comentat momentele amuzante din public. Printre primii câștigători s-au numărat Sean Penn, premiat pentru rol secundar în „One Battle After Another”, și Wunmi Mosaku, premiată pentru rol secundar în „Sinners”. Filmul „Frankenstein” a câștigat mai multe premii tehnice, inclusiv pentru decor, machiaj și costume. Cea mai mare surpriză a fost victoria lui Robert Aramayo la categoria cel mai bun actor, după ce a primit și premiul Rising Star. El joacă în filmul biografic „I Swear”, o peliculă despre activistul John Davidson, care suferă de sindromul Tourette și a fost prezent, de altfel, la ceremonie. Filmul „Sinners”, regizat de Ryan Coogler, a câștigat trei premii, mai exact pentru cel mai bun scenariu original, cea mai bună actriță în rol secundar și cea mai bună coloană sonoră. Ryan Coogler a devenit primul câștigător de culoare la categoria scenariu original, iar după anunțul câștigului, el a urcat pe scenă unde a transmis un mesaj de încurajare pentru tinerii scriitori. Filmul britanic „Hamnet” a câștigat premiul pentru cel mai bun film britanic, iar Jessie Buckley a primit premiul pentru cea mai bună actriță. Buckley a stârnit multe râsete în rândul publicului cu discursul său amuzant și sincer, în timpul căruia a uitat câțiva dintre ceilalți nominalizați. „Sentimental Value” a devenit primul film norvegian care a câștigat un premiu BAFTA, după ce a obținut premiul pentru cel mai bun film străin. Au existat, de asemenea, interpretări ale solistei EJAE, Audrey Nuna și Rei Ami, trupei „KPop Demon Hunters”, care au cântat live în Marea Britanie pentru prima dată, și ale lui Jessie Ware, care a interpretat un cover al piesei „The Way We Were” a Barbrei Streisand în secțiunea In Memoriam. Înainte de ceremonie, „One Battle After Another” conducea plutonul nominalizărilor cu 14 – puțin sub recordul de 16 stabilit de „Gandhi” – urmat îndeaproape de „Sinners” al lui Ryan Coogler cu 13. Atât „Hamnet” al lui Chloé Zhao, cât și „Marty Supreme” al lui Josh Safdie aveau 11 nominalizări, deși acesta din urmă a fost practic exclus complet de la premiile BAFTA, egalând recordul pentru cele mai multe pierderi din istorie. LISTA CÂȘTIGĂTORILOR Cel mai bun film „Hamnet” – Liza Marshall, Pippa Harris, Nicolas Gonda, Steven Spielberg, Sam Mendes „Marty Supreme” – Timothée Chalamet, Anthony Katagas, Eli Bush, Ronald Bronstein, Josh Safdie „One Battle After Another” – Adam Somner, Sara Murphy, Paul Thomas Anderson (CÂȘTIGĂTOR) „Sentimental Value” – Maria Ekerhovd, Andrea Berentsen Ottmar „Sinners” – Zinzi Coogler, Sev Ohanian, Ryan Coogler Cel mai bun film britanic „28 Years Later” – Danny Boyle, Andrew Macdonald, Peter Rice, Bernard Bellew, Alex Garland „The Ballad of Wallis Island” – James Griffiths, Rupert Majendie, Tom Basden, Tim Key „Bridget Jones: Mad About the Boy” – Michael Morris, Tim Bevan, Eric Fellner, Jo Wallett, Helen Fielding, Dan Mazer, Abi Morgan „Die My Love” – Lynne Ramsay, Martin Scorsese, Jennifer Lawrence, Justine Ciarrocchi, Andrea Calderwood, Enda Walsh, Alice Birch „H Is for Hawk” – Philippa Lowthorpe, Dede Gardner, Jeremy Kleiner, Emma Donoghue „Hamnet” – Chloé Zhao, Liza Marshall, Pippa Harris, Nicolas Gonda, Steven Speilberg, Sam Mendes, Maggie O’Farrell (CÂȘTIGĂTOR) „I Swear” – Kirk Jones, Georgia Bayliff, Piers Tempest „Mr. Burton” – Marc Evans, Ed Talfan, Josh Hyams, Hannah Thomas, Trevor Matthews, Tom Bullough „Pillion” – Harry Lighton, Emma Norton, Lee Groombridge, Ed Guiney, Andrew Lowe „Steve” – Tim Mielants, Alan Moloney, Cillian Murphy, Max Porter Cel mai bun regizor Yorgos Lanthimos, „Bugonia” Chloé Zhao, „Hamnet” Josh Safdie, „Marty Supreme” Paul Thomas Anderson, „One Battle After Another” (CÂȘTIGĂTOR) Joachim Trier, „Sentimental Value” Ryan Coogler, „Sinners” Cel mai bun actor în rol principal Robert Aramayo, „I Swear” (CÂȘTIGĂTOR) Timothée Chalamet, „Marty Supreme” Leonardo DiCaprio, „One Battle After Another” Ethan Hawke, „Blue Moon” Michael B. Jordan, „Sinners” Jesse Plemons, „Bugonia” Cea mai bună actriță în rol principal Jessie Buckley, „Hamnet” (CÂȘTIGĂTOARE) Rose Byrne, „If I Had Legs I’d Kick You” Kate Hudson, „Song Sung Blue” Chase Infiniti, „One Battle After Another” Renate Reinsve, „Sentimental Value” Emma Stone, „Bugonia” Cel mai bun actor în rol secundar Benicio del Toro, „One Battle After Another” Jacob Elordi, „Frankenstein” Paul Mescal, „Hamnet” Peter Mullan, „I Swear” Sean Penn, „One Battle After Another” (CÂȘTIGĂTOR) Stellan Skarsgård, „Sentimental Value” Cea mai bună actriță în rol secundar Odessa A’zion, „Marty Supreme” Inga Ibsdotter Lilleaas, „Sentimental Value” Wunmi Mosaku, „Sinners” (CÂȘTIGĂTOARE) Carey Mulligan, „The Ballad of Wallis Island” Teyana Taylor, „One Battle After Another” Emily Watson, „Hamnet” Cel mai bun film într-o limbă străină „It Was Just an Accident” – Jafar Panahi, Philippe Martin „The Secret Agent” – Kleber Mendonça Filho, Emilie Lesclaux „Sentimental Value” – Joachim Trier, Maria Ekerhovd, Andrea Berentsen Ottmar (CÂȘTIGĂTOR) „Sirât” – Oliver Laxe, Domingo Corral „The Voice of Hind Rajab” – Kaouther Ben Hania, Nadim Cheikhrouha Cel mai bun documentar „2,000 Meters to Andriivka” – Mstyslav Chernov, Michelle Mizner, Raney Aronson-Rath „Apocalypse in the Tropics” – Petra Costa, Alessandra Orofino „Cover-Up” – Laura Poitras, Mark Obenhaus, Olivia Streisand, Yoni Golijev „Mr. Nobody Against Putin” – David Borenstein, Helle Faber, Radovan Síbrt, Alžběta Karásková (CÂȘTIGĂTOR) „The Perfect Neighbor” – Geeta Gandbhir, Alisa Payne, Nikon Kwantu, Sam Bisbee
A murit regizorul Cristian Pepino, reper al teatrului de animație din România
„Colectivul Teatrului de Animație Țăndărică își exprimă profunda durere la trecerea în neființă a regizorului Cristian Pepino, personalitate marcantă și reper esențial al teatrului de animație din România. Pentru Țăndărică și pentru întregul domeniu al teatrului de animație, Cristian Pepino a fost un reper artistic, un spirit viu, atent la detaliu, exigent și pasionat, care a știut să ducă teatrul de animație dincolo de convenție și să îi dea consistență, forță și demnitate. A crezut în această artă fără rezerve și a apărat-o cu fermitate”, a transmis Teatrul de Animaţie Țăndărică într-o postare pe Facebook. „Plecarea sa lasă un gol dureros în comunitatea teatrală. Rămân însă spectacolele, ideile, discipolii și amprenta unei vieți dedicate scenei. Suntem alături de familie, de prieteni și de toți cei care l-au cunoscut și l-au prețuit. Numele lui Cristian Pepino rămâne înscris în istoria teatrului de animație din România”, a subliniat colectivul teatrului. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face joi, 26 februarie 2026, în foaierul Teatrului de Animație Țăndărică, unde trupul neînsuflețit va fi depus între orele 13:00 și 22:00.
Europa secretă de pe alte continente: teritoriile necunoscute ale Uniunii Europene
Vorbim despre teritoriile speciale ale Uniunii Europene, un grup eclectic de regiuni care, deși se află în afara continentului european (și adesea în afara radarului public), păstrează legături juridice, economice și culturale cu UE. Unele sunt departamente de peste mări, altele au statute unice, iar toate au ceva în comun: sunt adevărate bijuterii geografice, cu istorii mai complicate decât un tratat de liber schimb, scrie Serendippias.com. Pentru început, ce sunt RUP și PTU? În jargonul comunitar, ele sunt cunoscute drept RUP (Regiuni Ultraperiferice) și PTU (Țări și Teritorii de Peste Mări). RUP sunt regiuni care fac parte integrantă dintr-un stat membru (precum Guadelupa sau Insulele Canare), în timp ce PTU sunt teritorii asociate unui stat membru, dar care nu fac parte din spațiul comunitar și nici din piața unică, iar de aici lucrurile devin mai complicate. Pe scurt: există locuri în lume unde poți plăti în euro, poți vedea plăcuțe de înmatriculare franceze și poți beneficia de fonduri europene, chiar dacă te afli la mii de kilometri de Strasbourg. Bine ai venit în Europa fără continent. Polinezia Franceză: junglă și… croissante? Imaginează-ți un paradis tropical unde poți plăti cu franci CFP (o monedă rămasă din alte vremuri), poți vorbi franceza și ești, tehnic, legat de Uniunea Europeană. Așa este Polinezia Franceză, un ansamblu de arhipelaguri pierdute în mijlocul Pacificului, care include locuri celebre precum Bora Bora, Tahiti și Moorea. Deși nu face parte din teritoriul vamal comunitar, este un PTU aflat sub suveranitate franceză, ceea ce înseamnă că locuitorii săi sunt cetățeni europeni, însă legislația UE nu se aplică automat. O raritate administrativă aproape unică. Saint-Pierre și Miquelon: Franța din Canada La doar o aruncătură de băț de Newfoundland (Canada) se află acest mic arhipelag cu climat aspru și spirit francez: Saint-Pierre și Miquelon. Deși geografic pare decorul unui roman de Jack London, politic este o colectivitate teritorială franceză cu statut special. Aici, mașinile circulă cu plăcuțe franceze, cafenelele servesc espresso cu „pain au chocolat”, iar administrația funcționează după legile Parisului, chiar dacă ești înconjurat de ceață și ape reci nord-atlantice. Este unul dintre acele locuri unde Europa pare să fi ajuns din întâmplare și să fi rămas ancorată acolo. Guyana Franceză: UE în Amazon Da, Guyana Franceză face parte din Uniunea Europeană. Și nu este vorba despre Guyana sau Surinam, ci despre acel teritoriu de junglă amazoniană unde circulă euro și flutură drapelul francez, locul unde se află centrul spațial european de la Kourou. De aici sunt lansate sateliți europeni, pe fundalul unei vegetații tropicale spectaculoase. Din punct de vedere administrativ, este un departament de peste mări, ceea ce înseamnă că face parte pe deplin din UE. Dacă ai visat vreodată să explorezi jungla fără să ieși complet din spațiul european, acesta este locul potrivit. Azore, Madeira și Canare: Africa și Europa, împreună Aceste trei arhipelaguri sunt cunoscute și turistice, dar adesea trecute cu vederea în discuțiile despre „Europa neobișnuită”. Ele sunt, tehnic, Regiuni Ultraperiferice, ceea ce înseamnă că, deși aparțin UE, beneficiază de tratament fiscal și vamal diferit. De exemplu, Insulele Canare nu aplică TVA, ci propriul impozit numit IGIC. În Madeira există zone libere fiscale, iar în Azore se aplică reduceri de taxe din cauza izolării geografice. Viața într-un paradis vulcanic vine și cu avantaje juridice. Noua Caledonie: aproape europeană, aproape independentă Acest arhipelag din Pacificul de Sud este un caz fascinant. Deși aparține Franței, are un grad foarte ridicat de autonomie și a organizat mai multe referendumuri privind independența. Din punct de vedere tehnic este un PTU, însă statutul său evoluează odată cu fiecare vot. Paradoxul este că locuitorii votează la alegerile franceze, însă multe legi europene nu se aplică aici. Între timp, capitala Nouméa pare un amestec între Nisa și Tahiti, cu palmieri, plaje și administrație cu accent francez. Caraibele neerlandeze: olandezi, da; europeni, nu chiar Deși fac parte din Regatul Țărilor de Jos, insulele caraibiene Aruba, Curaçao, Sint Maarten, Bonaire, Saba și Sfântul Eustatiu nu sunt integrate propriu-zis în Uniunea Europeană. Ele sunt considerate Țări și Teritorii de Peste Mări sau, în cazul ultimelor trei, municipalități speciale cu statut particular. Ce înseamnă acest lucru? Cetățenii au pașapoarte europene, însă insulele nu aplică legislația comunitară și nu fac parte din spațiul Schengen sau din piața unică. Folosesc monede diferite, au controale de frontieră și sisteme vamale proprii și mențin o relație cu UE undeva între apartenență și asociere contractuală. Groenlanda: fost membru cu nostalgii europene Deși aparține Danemarcei, Groenlanda a părăsit Comunitatea Europeană în 1985, după un referendum surprinzător. Motivul principal a fost protejarea drepturilor de pescuit. Astăzi, Groenlanda are acorduri comerciale cu UE, dar nu face parte din aceasta. Totuși, cetățenii groenlandezi dețin pașapoarte europene și pot circula liber în spațiul Schengen. Este, într-un fel, un divorț amiabil, cu relații păstrate. Ce caută aceste teritorii în Uniunea Europeană? Întrebarea poate fi pusă și invers: ce caută Uniunea Europeană în aceste teritorii? Mult mai mult decât pare. Strategic, ele extind prezența globală a UE în toate oceanele lumii. Sunt importante pentru control maritim, prezență diplomatică, biodiversitate și, în multe cazuri, din motive istorice legate de trecutul colonial. În plus, Uniunea Europeană investește miliarde de euro prin fonduri de coeziune, dezvoltare rurală și programe de cooperare, încercând să reducă diferențele dintre Paris și Papeete sau dintre Bruxelles și Kourou. Teritoriile speciale ale Uniunii Europene reprezintă un amestec de moștenire colonială, logică juridică și realism geostrategic. Sunt colțurile exotice ale unei Europe care se întinde dincolo de continent, ajungând în locuri unde stelele de pe drapelul european par uneori mai degrabă simbolice decât geografice. Și totuși, ele există: jungla amazoniană unde se plătește în euro, Polinezia cu accent francez și insulele portugheze cu avantaje fiscale, amintindu-ne că identitatea europeană nu încape întotdeauna în limitele unui atlas. Așa că, data viitoare când crezi că Uniunea Europeană înseamnă doar funcționari la Bruxelles și eurodeputați care dezbat ora de vară, amintește-ți că înseamnă și un atol din Pacific unde steagul albastru flutură lângă un vulcan adormit. Iar asta este geopolitică în cea mai neașteptată formă.