Etichetă: Cultură-Media

Cenușăreasa încântă publicul cu un balet al speranței și iubirii

Din umilință spre vis – începutul unei povești fără vârstă Cenușăreasa este o tânără silită de mama vitregă să trăiască drept servitoare în propria casă. Cu blândețe și răbdare, ea își ajută mama vitregă și pe cele două surori vitrege să se pregătească pentru mult așteptatul Bal al Primăverii, unde se zvonește că Prințul își va alege viitoarea soție. Vanitoase și capricioase, surorile ajung să se certe pentru un șal brodat, pe care îl rup în două, într-o scenă plină de umor și ironie. Rămasă printre treburi și amintiri, Cenușăreasa își amintește cu nostalgie chipul mamei sale adevărate. În visare îi apare Zâna cea bună, aducându-i promisiunea unei vieți mai luminoase. Între timp, în casă continuă pregătirile febrile: rochii alese cu grijă, o scurtă lecție de dans, apoi plecarea grăbită spre palat, lăsând-o pe Cenușăreasa singură, în tăcere. Vraja care schimbă destinul Singură, tânăra îndrăznește să viseze că este și ea invitată la bal. Iar visul prinde viață: Zâna cea bună, ajutată de zânele anotimpurilor, transformă zdrențele într-o rochie splendidă și dovleacul într-o trăsură elegantă. Totul strălucește de promisiune, dar magia are o limită: la miezul nopții, vraja se va risipi. Cu inima bătându-i de emoție și cu avertismentul în minte, Cenușăreasa pornește spre palat. Balul Primăverii este în plină desfășurare. Surorile vitrege încearcă zadarnic să atragă atenția Prințului, care refuză politicos fiecare invitație la dans. Apariția misterioasei tinere oprește însă timpul în loc. Prințul și întreaga curte sunt fermecați de frumusețea și grația ei. Pe măsură ce orele trec, Cenușăreasa cucerește inimile tuturor prin noblețea și bunătatea sa, iar Prințul, îndrăgostit, îi rămâne alături întreaga seară. Dar când orologiul bate miezul nopții, vraja începe să se destrame. Cenușăreasa fuge în grabă, pierzând un pantofior de cristal, pe care prințul îl găsește și jură că o va descoperi pe necunoscuta care i-a schimbat destinul. Căutarea și recunoașterea – adevărul iese la lumină Însoțit de patru prieteni și de cizmar, Prințul pornește prin regat pentru a găsi tânăra misterioasă. Lista candidatelor se restrânge, iar în cele din urmă ajunge chiar la casa Cenușăresei. Între timp, surorile se ceartă aprins, fiecare convinsă că ea l-a impresionat mai mult pe Prinț, vestea sosirii acestuia stârnind agitație. Pantoful nu li se potrivește nici surorilor, nici mamei vitrege, iar în încercarea de a o împiedica pe Cenușăreasa să-l probeze, se creează o adevărată învălmășeală. În haosul momentului, din buzunarul fetei cade celălalt pantofior. Prințul o recunoaște: ea este aleasa inimii sale. Adevărul iese la lumină, iar nedreptatea este învinsă. Cenușăreasa, tânăra umilită odinioară, devine prințesă, iar povestea ei se transformă într-un imn coregrafic dedicat speranței, curajului și puterii de a visa. Regie, Coregrafie, Decor, Lumini: Renato Zanella Scenograf costume: Olgica Gjorgieva Dirijor: Daniel Jinga Distribuție: Cenușăreasa: Amyra Badro/Ada Gonzalez; Prințul: Robert Enache/Bogdan Cănilă; Zâna: Maria Gogonea/Elena Chiriță; Faun: Ştefan Meşter/Alfie Pearce; Mama vitregă: Egoitz Segura/David Duţu – debut; Surorile vitrege: Horia Bucur – debut, Jacob Connor; Anotimpurile Primăvara: Carlotta de Mattei/Diana Gal; Vara: Irina Chiriacescu, Cătălin Bucureşteanu/Anays Eregep – debut, Tiberiu Pepenică – debut; Toamna: Octavia Cristea/Rebecca Rudolf – debut; Iarna: Ruxandra Necula – Stefano Nappo/Diana Zinchenko – debut,  Stefano Nappo: Profesorii de dans: Andreea Țăruș – debut, Lauritz Carl/Ruxandra Necula, Cristian Gîdoi; Regele: Gigel Ungureanu; Regina: Bianca Ungureanu/Raluca Jercea; 4 Prieteni ai prințului: Riku Kawanishi, David Duţu/Cristian Șușu, Daichi Yamagata, Stefano Nappo; 2 Slujnice: Lăcrămioara Proca, Corina Bogdan; Cizmarul: Mircea Ioniță Maeştri de repetiţie: Adina Tudor/Mihaela Soare, Gabriela Popovici, Eliza Maxim, Virgil Ciocoiu, Raluca Ciocoiu, Alexandra Gavrilescu Cu participarea Ansamblului de Balet și a Orchestrei Operei Naționale București ”Cenușăreasa” se încheie ca o promisiune șoptită fiecărui suflet din sală: că bunătatea nu rămâne niciodată nerăsplătită, că visul născut în tăcere poate învinge orice umilință și că magia adevărată nu stă în vrajă, ci în puterea de a crede. În ultima reverență, baletul nu lasă în urmă doar frumusețea mișcării, ci emoția pură a unei povești care ne amintește că, dincolo de cenușă, există întotdeauna lumină, iar iubirea își găsește drumul exact atunci când speranța pare pierdută. Publicul este invitat să trăiască această emoție duminică, 22 februarie, de la ora 18:30, pe scena Operei Naționale București.

Berlinala 2026: Yellow Letters câștigă Ursul de Aur. Două filme românești premiate. Lista câștigătorilor

„Gelbe Briefe” („Yellow Letters”) este o dramă în limba turcă despre un cuplu din lumea teatrului, o actriță și un dramaturg, ale căror vieți sunt distruse din cauza opiniilor politice. Președintele juriului, Wim Wenders, a lăudat filmul pentru portretul său despre viața sub totalitarism, spunând că povestea transmite un semnal de alarmă pentru oameni din întreaga lume. „Amenințarea reală nu e printre noi. E acolo, în afară. Sunt autocrații, partidele de extremă dreapta, nihilismul vremurilor noastre, care încearcă să vină la putere și să ne distrugă felul de a trăi”, a spus regizorul Ilker Çatak, îndemnând: „Să nu ne luptăm între noi. Să ne luptăm cu ei”. În total, 22 de filme au fost în competiție pentru marele premiu. Berlinala este considerat cel mai politic dintre marile festivaluri europene de film, iar războiul din Gaza a dominat dezbaterile publice. Regizorul turc Emin Alper, al cărui film „Salvation” a câștigat Ursul de Argint, și-a exprimat solidaritatea cu „cei oprimați” din Turcia, Siria, Iran și Gaza. Două producții din România au obținut distincții la Berlinală: în secțiunea Forum, filmul „De capul nostru”, în regia lui Tudor Cristian Jurgiu, a primit CICAE Art Cinema Award, iar în competiția Generation Kplus (dedicată tinerilor spectatori), „Atlasul Universului”, de Paul Negoescu, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului. Competiția principală: Ursul de Aur pentru cel mai bun film: „Yellow Letters”, regia İlker Çatak Ursul de Argint – Marele Premiu al Juriului: „Salvation”, regia Emin Alper Ursul de Argint – Premiul Juriului: „Queen at Sea”, regia Lance Hammer Ursul de Argint pentru regie: „Everybody Digs Bill Evans”, regia Grant Gee Ursul de Argint pentru rol principal: „Rose” – Sandra Hüller Ursul de Argint pentru rol secundar: „Queen at Sea” – Anna Calder-Marshall și Tom Courtenay Ursul de Argint pentru scenariu: „Nina Roza” – Geneviève Dulude-De Celles Ursul de Argint – contribuție artistică deosebită: „Yo (Love is a Rebellious Bird)” – Anna Fitch și Banker White Secțiunea Perspectives:  Premiul GWFF – premiul pentru debut: „Chronicles From the Siege”, regia Abdallah Alkhatib Mențiune specială: „Forest High”, regia Manon Coubia Secțiunea documentare: Cel mai bun documentar: „If Pigeons Turned to Gold”, regia Pepa Lubojacki Mențiuni speciale: „Tutu”, regia Sam Pollard; „Sometimes I Imagine Them All at a Party”, regia Daniela Magnani Hüller Competiția de scurtmetraje: Ursul de Aur pentru scurtmetraj: „Someday a Child”, regia Marie-Rose Osta Ursul de Argint pentru scurtmetraj: „A Woman’s Place is Everywhere”, regia Fanny Texier Berlinale Shorts Filmmaker Award: „Kleptomania”, regia Jingkai Qu Distincții acordate anterior Panorama – Premiul Publicului: Ficțiune: „Prosecution”, regia Faraz Sharia locul 2: „Four Minus Three”, regia Adrian Goiginger locul 3: „Mouse”, regia Kelly O’Sullivan și Alex Thompson Documentar: „Traces”, regia Alisa Kovalenko și Marysia Nikitiuk locul 2: „The Other Side of the Sun”, regia Tawfik Sabouni locul 3: „Bucks Harbor”, regia Pete Muller Secțiunea Generation Grand Prix (Kplus): „Gugu’s World”, regia Allan Deberton Mențiune specială: „Atlas of the Universe”, regia Paul Negoescu Premiu pentru scurtmetraj (Kplus): „Spi”, regia Navroz Shaban Mențiune specială: „Under the Wave off Little Dragon”, regia Luo Jian Grand Prix (14plus): „Sad Girlz”, regia Fernanda Tovar Mențiune specială: „Matapanki”, regia Diego Mapache Fuentes Premiu pentru scurtmetraj (14plus): „The Thread”, regia Fenn O’Meally Mențiune specială: „Memories of a Window”, regia Mehraneh Salimian și Amin Pakparvar Teddy Awards Cel mai bun film: „Ivan & Hadoum”, regia Ian de la Rosa Cel mai bun documentar: „Barbara Forever”, regia Brydie O’Connor Cel mai bun scurtmetraj: „Taxi Moto”, regia Gaël Kamilindi Premiul juriului: „Trial of Hein”, regia Kai Stänicke Premiu special: Céline Sciamma FIPRESCI Competiție: „Soumsoum, the Night of the Stars”, regia Mahamat-Saleh Haroun Perspectives: „Animol”, regia Ashley Walters Panorama: „Narciso”, regia Marcelo Martinessi Forum: „AnyMart”, regia Yusuke Iwasaki C.I.C.A.E. Art Cinema Award „Prosecution”, regia Faraz Sharia „On Our Own”, regia Tudor Cristian Jurgiu

Willie Colón, o legendă a muzicii salsa, a murit la vârsta de 75 de ani

„Deși îi plângem absența, ne bucurăm de darul veșnic al muzicii lui și de amintirile prețioase pe care le-a creat, care vor dăinui pentru totdeauna”, a transmis familia pe pagina de Facebook a lui Willie Colón, conform Reuters. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Născut în Bronx, din părinți portoricani, Colón a înregistrat zeci de albume, printre care La Gran Fuga, lansat în 1970, și El Juicio, apărut în 1972, potrivit casei de discuri Fania Records, care a promovat muzica salsa. A semnat cu Fania Records la 15 ani, iar doi ani mai târziu, în 1967, și-a lansat albumul de debut, El Malo, care s-a vândut în peste 300.000 de exemplare, potrivit biografiei de pe site-ul Filarmonicii din Los Angeles. Muzica lui Colón a combinat elemente de jazz, rock și salsa, integrând ritmuri din tradițiile muzicale ale Cubei, Puerto Rico, Braziliei și Africii, se arată în biografie. „O temă centrală în muzica lui Colón, care împrumută din multe culturi și mai multe stiluri, este explorarea relației complexe pe care portoricanii o au atât cu patria lor, cât și cu Statele Unite”, se menționează în biografie. „Își folosește cântecele pentru a descrie și a analiza dificultățile de a trăi în SUA ca portorican, dar și pentru a sugera contribuțiile culturale pe care portoricanii le au de oferit”. În 2004, a primit un premiu pentru întreaga carieră din partea Latin Academy of Recording Arts and Sciences. Activist social de-a lungul timpului, Colón a fost membru al Comisiei Latino pentru combaterea SIDA și al Fundației Națiunilor Unite pentru Imigranți.

Cine a inventat, de fapt, pastele carbonara? O nouă dovadă reaprinde disputa

De ani de zile, o ipoteză larg acceptată privind geneza carbonarei plasa crearea sa în Lazio, pe parcursul celui de-Al Doilea Război Mondial. Această teorie susținea că preparatul a apărut din interacțiunea dintre bucătarii romani și soldații americani, aceștia din urmă având la dispoziție rații militare ce includeau ouă și bacon, mai scrie Il Post. Cu toate acestea, un document descoperit, datat 23 august 1939, din paginile cotidianului indonezian de limbă neerlandeză „De Koerier”, face o referire clară la „spaghetti alla carbonara”. Articolul relata o rivalitate culinară între două trattorii din Trastevere. Una era faimoasă pentru risotto cu creveți, cealaltă apreciată pentru specialitatea casei – carbonara. Această descoperire importantă a fost realizată de jurnaliștii neerlandezi Edwin Winkels și Janneke Vreugdenhil. Ea a fost ulterior confirmată și de către istorici ai gastronomiei italiene. În cazul în care autenticitatea acestui document se dovedește incontestabilă, cronologia tradițională a apariției carbonarei necesită o revizuire. Teoria influenței americane, pusă sub semnul întrebării Până acum, cea mai veche mențiune recunoscută a preparatului carbonara data din 1948, iar prima rețetă tipărită apăruse în 1952. Aceste repere au consolidat ideea că mâncarea a fost creată după 1944, odată cu intrarea trupelor americane în Roma. S-au combinat atunci tradițiile culinare locale cu ingredientele din proviziile militare. Cu toate acestea, noua atestare din 1939 indică faptul că denumirea – și probabil o formă a felului de mâncare – exista deja înainte de prezența americanilor. Unii istorici consideră că impactul american ar putea rămâne relevant pentru evoluția ulterioară a rețetei. Însă nu neapărat pentru momentul inițial al apariției sale. O rețetă care a evoluat de-a lungul timpului Cele mai vechi versiuni documentate ale carbonarei diferă considerabil de modul în care este preparată astăzi. Rețeta publicată în 1952, de exemplu, includea unt, untură și parmezan. Se utiliza o tehnică diferită de varianta modernă care se bazează pe gălbenușuri de ou și brânză Pecorino. În ultimele decenii, carbonara și-a consolidat statutul de emblemă a gastronomiei romane. Modul său de preparare, în special versiunea contemporană cu „carbocrema” din gălbenușuri și brânză, a stârnit dezbateri aprinse și a generat o adevărată pasiune culinară. Descoperirea din 1939 nu pune capăt controversei. Doar subliniază, fără îndoială, că povestea unuia dintre cele mai iubite feluri de mâncare italiene este mult mai complexă decât se credea anterior.

Actorul Eric Dane a părăsit lumea îngropat în datorii. Foștii săi colegi au lansat o campanie GoFundMe pentru fiicele lui

Decesul a fost confirmat joi, 19 februarie, la aproape un an după ce actorul anunțase public diagnosticul. Informația a fost confirmată de publicația PEOPLE. Actorul a lăsat în urmă două fiice adolescente, Billie Beatrice, de 15 ani, și Georgia Geraldine, de 13 ani, pe care le avea împreună cu fosta sa soție, Rebecca Gayheart. Familia a transmis că ultimele zile ale actorului au fost petrecute alături de cei apropiați. Actorul, cunoscut și pentru rolul din serialul Euphoria, fusese diagnosticat cu ALS (scleroză laterală), o boală neurodegenerativă gravă, care a evoluat mult mai rapid decât anticipaseră medicii și apropiații. Prietenii au deschis o campanie pentru viitorul fetelor După moartea sa, prietenii actorului au lansat o campanie pe platforma GoFundMe pentru a acoperi cheltuielile medicale rămase și pentru a asigura stabilitatea financiară a fiicelor sale. Actori precum Alisa Millano și echipa din Anatomia lui Grey au publicat cu toții campania de strângere de fonduri. „Chiar și atunci când propria sănătate se deteriora, a rămas profund dedicat ajutorării altor persoane care se confruntau cu aceeași boală devastatoare. Pe măsură ce boala a progresat mult mai repede decât și-ar fi putut imagina cineva, prietenii lui Eric s-au unit pentru a crea această campanie GoFundMe menită să le sprijine pe fiicele sale și nevoile lor viitoare”, se arată în descrierea campaniei. Mesajul campaniei arată că orice contribuție, indiferent de valoare, poate aduce stabilitate familiei într-un moment extrem de dificil. Până acum, au fost strânși 129.088 de dolari din obiectivul de 250.000 de dolari, prin 646 de donații, adică aproximativ 52% din suma propusă. Scenarista Krista Vernoff, una dintre autoarele serialului Grey’s Anatomy, cu care actorul a colaborat ani la rând, a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale, vorbind despre realitatea dură a sistemului medical american. Mesajul nu oferă detalii concrete despre finanțele actorului, însă arată impactul financiar major pe care îl poate avea scleroza laterală amiotrofică, boala de care suferea acesta. „Este extrem de absurd că, în Statele Unite, o boală ajunge să fie sinonim cu falimentul și cu datoriile medicale uriașe. ALS este o boală îngrozitoare și brutal de scumpă. Eric Dane a lăsat în urmă în urmă două fiice. Dacă munca lui a însemnat ceva pentru tine, donează aici.” Rebecca Gayheart, alături de Eric Dane până la final Deși cei doi s-au despărțit în 2018, Rebecca Gayheart a rămas una dintre principalele persoane implicate în îngrijirea actorului după diagnostic. Actrița povestea anul trecut că organizase îngrijirea medicală în 21 de ture diferite. „Sunt momente în care turele nu sunt acoperite, așa că le acopăr eu. A existat recent o tură de 12 ore pe care nu am putut să o acopăr complet. Am reușit doar patru ore, din cauza tuturor activităților copiilor.” Într-un podcast din noiembrie 2025, actrița explica faptul că a încercat să le transmită fiicelor o lecție despre familie și responsabilitate. „El este familia noastră. El este tatăl vostru. Noi suntem acolo pentru oameni, încercăm să facem asta cu demnitate și cu grație și pur și simplu să trecem prin această perioadă.” Copiii locuiau permanent cu mama lor, iar aceasta spunea că încearcă să rămână optimistă și să fie un model pentru fete într-un moment extrem de greu. „Nu știu dacă fac lucrurile bine sau greșit. Pur și simplu sunt prezentă. Sunt acolo pentru ele și încerc să le sprijin. Timpul va spune”, declara Gayheart.

Cine a inventat, de fapt, pastele carbonara? O nouă dovadă reaprinde disputa

De ani de zile, o ipoteză larg acceptată privind geneza carbonarei plasa crearea sa în Lazio, pe parcursul celui de-Al Doilea Război Mondial. Această teorie susținea că preparatul a apărut din interacțiunea dintre bucătarii romani și soldații americani, aceștia din urmă având la dispoziție rații militare ce includeau ouă și bacon, mai scrie Il Post. Cu toate acestea, un document descoperit, datat 23 august 1939, din paginile cotidianului indonezian de limbă neerlandeză „De Koerier”, face o referire clară la „spaghetti alla carbonara”. Articolul relata o rivalitate culinară între două trattorii din Trastevere. Una era faimoasă pentru risotto cu creveți, cealaltă apreciată pentru specialitatea casei – carbonara. Această descoperire importantă a fost realizată de jurnaliștii neerlandezi Edwin Winkels și Janneke Vreugdenhil. Ea a fost ulterior confirmată și de către istorici ai gastronomiei italiene. În cazul în care autenticitatea acestui document se dovedește incontestabilă, cronologia tradițională a apariției carbonarei necesită o revizuire. Teoria influenței americane, pusă sub semnul întrebării Până acum, cea mai veche mențiune recunoscută a preparatului carbonara data din 1948, iar prima rețetă tipărită apăruse în 1952. Aceste repere au consolidat ideea că mâncarea a fost creată după 1944, odată cu intrarea trupelor americane în Roma. S-au combinat atunci tradițiile culinare locale cu ingredientele din proviziile militare. Cu toate acestea, noua atestare din 1939 indică faptul că denumirea – și probabil o formă a felului de mâncare – exista deja înainte de prezența americanilor. Unii istorici consideră că impactul american ar putea rămâne relevant pentru evoluția ulterioară a rețetei. Însă nu neapărat pentru momentul inițial al apariției sale. O rețetă care a evoluat de-a lungul timpului Cele mai vechi versiuni documentate ale carbonarei diferă considerabil de modul în care este preparată astăzi. Rețeta publicată în 1952, de exemplu, includea unt, untură și parmezan. Se utiliza o tehnică diferită de varianta modernă care se bazează pe gălbenușuri de ou și brânză Pecorino. În ultimele decenii, carbonara și-a consolidat statutul de emblemă a gastronomiei romane. Modul său de preparare, în special versiunea contemporană cu „carbocrema” din gălbenușuri și brânză, a stârnit dezbateri aprinse și a generat o adevărată pasiune culinară. Descoperirea din 1939 nu pune capăt controversei. Doar subliniază, fără îndoială, că povestea unuia dintre cele mai iubite feluri de mâncare italiene este mult mai complexă decât se credea anterior.

Cercetătorii ar fi descoperit secretul Misterelor de la Eleusis din Grecia Antică

Timp de peste o mie de ani, Misterele Eleusine au rămas cel mai bin epăstrat secret al Greciei Antice. Oricine dezvăluia detalii despre ritual risca pedeapsa cu moartea, scrie IFLScience. Organizate anual în apropiere de Atena, ceremoniile erau dedicate zeițelor Demetra și Persefona. Demetra era zeița grâului și a agriculturii, iar Persefona, fiica sa, simboliza vegetația primăverii și moartea iernii, întruchipând renașterea naturii. Ritualul simboliza moartea, renașterea și ciclul agricol. Participanții se adunau la Eleusis după o lungă procesiune pe Calea Sacră. În interiorul unei săli imense, numită telesterion, inițiații consumau o băutură sacră. Istoricii au dezbătut mult timp ce conținea această băutură. Un nou studiu ar putea oferi acum un răspuns convingător. Misterul băuturii sacre Textele antice menționează o băutură din orz și mentă. Totuși, cercetătorii au suspectat că ar fi fost implicată o substanță psihoactivă. Unele relatări istorice descriu experiențe asemănătoare cu „moartea ego-ului” și renașterea spirituală. Opiumul este considerat puțin probabil, deoarece era utilizat frecvent în medicina greacă. Ciupercile halucinogene sunt, de asemenea, improbabile, din cauza metodelor limitate de cultivare. Atenția s-a concentrat în schimb asupra ergotului, o ciupercă ce infectează orzul. Ergotul produce alcaloizi halucinogeni asociați cu stări alterate de conștiință. Urme ale acestor compuși au fost descoperite anterior în situri rituale similare. Ar fi putut fi folosit ergotul toxic în siguranță? Ergotul este periculos în forma sa brută și poate provoca intoxicații severe. Epidemiile istorice de contaminare cu ergot au dus la îmbolnăviri și decese în masă. Cercetătorii au vrut să afle dacă preoții antici ar fi putut elimina toxinele. Ei au înmuiat mase de ergot într-o soluție alcalină obținută din apă și cenușă. După două ore, compușii toxici au fost eliminați. Procesul a transformat ciuperca în substanțe psihoactive similare cu LSA (amida acidului lisergic), cunoscută și sub numele de ergină, un alcaloid natural cu efecte halucinogene. LSA produce efecte psihedelice, deși mai blânde decât LSD. Compusul a fost folosit și în ritualuri antice din Mesoamerica. Un posibil psihedelic antic Descoperirile sugerează că preotesele ar fi putut prepara ergotul în siguranță. Orzul infectat ar fi putut furniza ingredientul esențial. Studiul a fost publicat recent în revista Scientific Reports. Deși Misterele rămân parțial ascunse în istorie, știința începe să lumineze trecutul.

Codicele de la Madrid ale lui Leonardo da Vinci, digitalizate de Biblioteca Națională a Spaniei

Anual, Spania comemorează un moment crucial pentru cercetările dedicate lui Leonardo da Vinci: identificarea, pe 13 februarie 1967, a acestor două manuscrise originale ale prolificului artist și inginer italian. Acestea fuseseră păstrate în arhive timp de peste un secol fără o catalogare adecvată. Redescoperirea lor a transformat semnificativ studiile despre opera lui Leonardo, scrie Euronews. O dezvăluire care a redefinit studiile despre da Vinci Documentele, denumite oficial Codex Madrid I (Mss. 8937) și Codex Madrid II (Mss. 8936), reprezintă o componentă a caietelor de studii științifice realizate de Leonardo la cumpăna secolelor XV și XVI. Descoperirea lor se datorează academicianului american Jules Piccus, care, în timpul unei verificări a inventarelor Bibliotecii Naționale a Spaniei, a examinat volume clasificate incomplet și a recunoscut valoarea excepțională a acestor scrieri. Dezvăluirea acestor manuscrise, în 1967, a generat un ecou considerabil pe plan mondial. S-a înbogățit astfel, substanțial, totalitatea operelor științifice atribuite lui Leonardo. Conținutul Codicelor Madrid I și II Conform informațiilor furnizate de Biblioteca Națională a Spaniei, aceste volume cuprind sute de pagini ilustrate și notițe detaliate. Subiectele abordate variază de la principii de mecanică, ingineria transmiterii mișcării, sisteme complexe de angrenaje și mașini hidraulice, până la geometrie și proiecte de fortificații. Codex Madrid I: Acest codex, datând predominant din deceniul 1490, este recunoscut ca fiind un studiu fundamental al lui Leonardo despre mecanică. Conține investigații aprofundate privind diverse mecanisme și modalitățile prin care mișcarea este transferată între elementele componente. Codex Madrid II: Redactat într-o perioadă ulterioară, acest al doilea codex adună laolaltă cercetări semnificative în domenii precum ingineria civilă și militară, schițe de sisteme hidraulice și analize topografice. Codice Leonardo da Vinci. Sursa foto: X/Ministerio de Cultura Spre deosebire de capodoperele sale artistice, aceste caiete dezvăluie nu doar concluziile, ci și întregul parcurs intelectual al lui Leonardo. Se regăsesc aici de la calcule minuțioase și schițe detaliate, la formularea de ipoteze și corecții. Ele ilustrează pe deplin abordarea sa metodică și experimentală. Drumul manuscriselor către Spania Ajungerea acestor manuscrise în Spania datează din secolul al XVI-lea. Au fost aduse de sculptorul Pompeo Leoni, care a colecționat o parte din scrierile lui Leonardo după dispariția acestuia. De-a lungul timpului, ele au trecut prin colecția regală, ajungând în cele din urmă în custodia Bibliotecii Naționale. Totuși, din cauza unor reorganizări interne și a unor deficiențe de catalogare, documentele au rămas neidentificate în depozite pentru mai bine de o sută de ani. Un proiect major de digitalizare a Codicelor de la Madrid a fost demarat de Biblioteca Națională a Spaniei în 2012, culminând cu lansarea unei versiuni online interactive. Această acțiune a democratizat accesul la aceste surse primare fundamentale pentru specialiști și entuziaști de pretutindeni. Instituția subliniază că aceste manuscrise se numără printre cele mai prețioase elemente ale moștenirii documentare renascentiste conservate pe teritoriul Spaniei. Moștenirea lui da Vinci Peste cincizeci de ani au trecut de la reapariția lor. Codicele Madrid I și II continuă să ofere o imagine elocventă a metodei prin care Leonardo da Vinci observa cu atenție, realiza experimente și aspira să descifreze funcționarea universului. Dincolo de percepția obișnuită a artistului genial, aceste însemnări dezvăluie un om de știință extrem de scrupulos, captivat de fiecare detaliu și de mecanismele interne ale fenomenelor – o latură indispensabilă pentru o înțelegere completă a unuia dintre cei mai influenți intelectuali ai epocii Renașterii.

Sir David Attenborough împlinește 100 de ani: BBC pregătește trei emisiuni noi și programe speciale

BBC a anunțat o săptămână specială de programe pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la nașterea lui Sir David Attenborough, pe 8 mai. Omagiul va include trei producții noi și difuzări speciale ale celor mai cunoscute serii ale sale, scrie IrishIndependent. Trei producții noi pentru a onora o legendă a televiziunii Un nou documentar, Making Life on Earth: Attenborough’s Greatest Adventure, revizitează seria emblematică din 1979. Programul original l-a urmărit pe Attenborough în 40 de țări, unde a filmat peste 600 de specii. Noul film include interviuri cu Attenborough și echipa originală de producție. Aceștia rememorează provocări dramatice, inclusiv tensiuni politice, situații periculoase și filmări cu gorilele din Rwanda. Attenborough va apărea și în Secret Garden, o serie în cinci părți dedicată faunei din grădinile britanice. Emisiunea evidențiază biodiversitatea din spațiile domestice și încurajează publicul să protejeze speciile vulnerabile. Un eveniment live, David Attenborough’s 100 Years on Planet Earth, va avea loc la Royal Albert Hall. Spectacolul va include Orchestra de Concert a BBC și invitați speciali. Serii clasice revin pe ecrane BBC va redifuza episoade din documentarele Planet Earth II, Blue Planet II, Frozen Planet II și Seven Worlds, One Planet. Telespectatorii vor avea acces și la o colecție specială de 40 de programe pe BBC iPlayer. Jack Bootle, responsabil pentru producțiile documentare de specialitate, a lăudat influența durabilă a lui Attenborough. El a declarat că prezentatorul a redefinit televiziunea științifică și a schimbat modul în care publicul privește natura. Săptămâna aniversară va fi atât o celebrare, cât și un omagiu. Conducerea BBC a descris momentul drept o ocazie de a-i mulțumi lui Attenborough pentru o viață dedicată poveștilor despre natură.

Concertul Haddaway de la București se reprogramează pentru 18 aprilie

Concertul face parte din turneul Retro Love Tour și marchează debutul pe scena din România al noului material discografic al artistului, alături de live band-ul său. Decizia vine din motive independente de voința artistului, care a transmis un mesaj fanilor: „Din motive care nu țin de mine, evenimentul de lansare a noului meu album The Sun de la Cosmo Dome se mută pe 18 aprilie. Eram cu adevărat entuziasmat pentru această seară și știu că și voi la fel. Dar atunci când anumite lucruri nu se aliniază așa cum ar trebui, nu pot oferi spectacolul pe care îl meritați. În loc să fac compromisuri, am ales să amânăm, ca să putem face lucrurile așa cum trebuie. Vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru susținere. Vă promit că va merita așteptarea. P.S. De data asta vin cu soarele la propriu… și nu cu unul, ci cu doi invitați surpriză.” Biletele rămân valabile pentru noua dată, iar acestea pot fi achiziționate în continuare de pe iabilet.ro.