Premieră mondială: Brâncuși, celebrat simultan pe 6 continente
Evenimentul BRÂNCUȘI 150 reunește creații realizate în tehnicile gravurii tradiționale de 29 de artiști români contemporani, prezentate în expoziții vernisate în același timp pe toate continentele. Expoziții în 21 de țări Proiectul este organizat de Fundația „Inter-Art” Aiud împreună cu Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și se desfășoară sub Patronajul Ministerului Culturii. Vernisajele au loc pe 19 februarie 2026, de Ziua Națională „Constantin Brâncuși”, în 21 de țări din Africa, America de Nord, America de Sud, Asia, Europa și Oceania – un demers rar în peisajul cultural internațional și o premieră absolută pentru un artist român. Ministrul Culturii la vernisajul de la Târgu Jiu În România, expoziția va fi vernisată la Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, în prezența ministrului Culturii, András István Demeter, și va rămâne deschisă publicului până la 19 martie 2026. Printre artiștii participanți se numără Mircia Dumitrescu, Ștefan Balog, Răzvan-Constantin Carătanase, Alexandru Rădulescu Selesnik, Florin Stoiciu, Ovidiu Felipov și Marian Truțulescu, alături de alți creatori reprezentativi ai graficii românești contemporane. Celebrare la scară planetară BRÂNCUȘI 150 este un proiect cultural-artistic dedicat exclusiv aniversării a 150 de ani de la nașterea sculptorului, desfășurat într-un concept curatorial unitar, adaptat fiecărui context local. „Nu este vorba despre o simplă succesiune de expoziții internaționale, ci despre un act cultural sincronizat la scară planetară, care plasează opera și spiritul lui Brâncuși într-un dialog simultan cu publicul din întreaga lume”, a precizat Denisa Șuță, directorul Muzeului Național din Târgu Jiu, care poartă numele sculptorului. De la Cairo în Noua Zeelandă Curatoriată de Anca Sas, expoziția din România face parte dintr-o rețea coordonată la nivel internațional. Fiecare vernisaj are loc în aceeași zi, sub același concept, dar în contexte culturale diferite – de la Cairo și Addis Ababa, la Montreal, Minnesota, Shenzhen, New Delhi, Viena, Stockholm sau Christchurch. Diplomație culturală Proiectul se bucură de un amplu sprijin instituțional internațional, cu implicarea ambasadelor României, a ministerelor culturii din mai multe state, a universităților și a instituțiilor culturale locale. În Egipt, manifestarea are loc sub patronajul Ministerului Culturii. În Austria și Italia, proiectul este susținut de autoritățile locale și de reprezentanțele diplomatice românești, în prezența ambasadorilor României și a unor personalități ale vieții artistice și academice. Exemplele continuă în Canada, Statele Unite și India, unde manifestările sunt găzduite de centre culturale și instituții academice, cu participarea comunităților artistice locale. O declarație de forță a culturii române „Prin acest proiect, Brâncuși este celebrat nu retrospectiv, ci viu, prin creație contemporană românească, într-un gest colectiv care reafirmă actualitatea și universalitatea operei sale”, spun coordonatorii BRÂNCUȘI 150. Amploarea geografică, desfășurarea simultană și conceptul unitar fac din BRÂNCUȘI 150 una dintre cele mai ambițioase inițiative culturale românești de după 1989, transformând Ziua Națională „Constantin Brâncuși” într-o declarație de forță a culturii române pe scena internațională.
Sorella di Clausura, film premiat la Locarno și Sarajevo, ajunge din 6 martie în cinematografele din România
Actrița Katia Pascariu a primit premiul Boccalino d’Oro pentru cea mai bună interpretare la Festivalul de Film de la Locarno. Ivana Mladenović, cineastă româno-sârbă, a fost recompensată cu Trofeul Heart of Sarajevo pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo. Filmul este o coproducție România–Serbia–Italia–Spania. Inspirat din evenimente reale din viața regizoarei, „Sorella di Clausura” pornește de la un manuscris scris de Liliana Pelici, o tânără din Timișoara, dedicat obsesiei sale pentru un star pop balcanic. Filmul este dedicat Ancăi Pop, cunoscută pentru promovarea artiștilor underground din România. Povestea o urmărește pe Stela, o femeie de 36 de ani care trăiește la marginea Timișoarei și visează să-l întâlnească pe artistul Boban, idolul său din adolescență. Ajunsă la București, ea speră să fie ajutată de o cântăreață despre care se spune că îl cunoaște, însă descoperă o realitate mult diferită de așteptările sale. „Sorella di Clausura” este cel de-al treilea lungmetraj al Ivanei Mladenović. Este prezentat ca o parodie a comediei romantice, cu umor punk și o abordare formală neconvențională, explorând teme precum obsesia, nevoia de validare și fragilitatea visurilor într-un context social și economic instabil. Din distribuție fac parte Katia Pascariu, Cendana Trifan, Miodrag Mladenović, Arnold Kelsch, Cătălin Dordea și Adrian Radu. Imaginea filmului este semnată de Marius Panduru, iar coloana sonoră a fost compusă de Toni Cutrone, cu piese originale realizate de Andrei Dinescu. Filmul este produs de Ada Solomon (microFILM, România) și Ivana Mladenović (Dunav 84, Serbia), fiind coprodus de companii din Italia și Spania, și este distribuit în România de microMultilateral, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.
Acel martie, thrillerul româno-spaniol al lui Iura Luncașu, intră în cinematografe din 4 martie, cu Esther Acebo și Costas Mandylor în distribuție
Filmul a fost turnat în 24 de zile, la Cluj-Napoca și pe domeniul Castell de Peñíscola, în Spania, și reunește o distribuție internațională: Esther Acebo (cunoscută din „La Casa del Papel”), Costas Mandylor (franciza „Saw”), Luke Roberts (apariții în „Game of Thrones”, „Ransom”, „Batman”) și Didi Anderson („The Hitman’s Wife”, „Ransom”). Fostul fotbalist Gică Craioveanu are o apariție specială. Rolurile principale sunt interpretate de Mădălina Bellariu Ion și Eduard Trică. „Sunt foarte bucuros că am avut ocazia să lucrez cu o echipă extraordinară și să dăm viață unei povești atât de bine scrise de Olivia Odăianu. A fost un film plin de provocări, dar și de satisfacții enorme. Cred foarte mult în acest proiect și îi invit pe toți să îl descopere în cinematografe”, a declarat regizorul Iura Luncașu. Pentru Olivia Odăianu, „Acel martie” este prima ecranizare a unui roman semnat de ea. „Din prima clipă am simțit o conexiune puternică, iar acest lucru ne-a condus firesc până la realizarea filmului. Sunt mândră că romanul meu a prins viață și că povestea va ajunge la un public cât mai larg”, a transmis autoarea. Povestea o urmărește pe Anabel Albu (Mădălina Bellariu Ion), agentă a serviciilor de informații românești, însărcinată să-l supravegheze pe Vlad Bratu (Eduard Trică), cercetător implicat într-un proiect științific de importanță strategică. În încercarea de a împiedica folosirea descoperirii sale de către un stat dispus să o transforme într-un instrument de control și manipulare, Vlad declanșează o serie de evenimente care o prind pe Anabel între loialitatea față de misiune și adevărul pe care începe să îl descopere. Mădălina Bellariu Ion, cunoscută și din „The Young Pope” și proiecte internaționale precum „Grace” sau „Take Cover”, semnează și ca producătoare, iar filmul marchează primul ei rol principal într-un lungmetraj românesc. Eduard Trică, cu formare la USC School of Dramatic Arts din Los Angeles, a descris proiectul drept „o experiență extrem de specială”, filmată în România și Spania. Distribuția include și actori români precum Bob Rădulescu, Diana Sar, Vlad Marin și Cătălin Herlo. „Acel martie” este o producție KSM Production, realizată de Nicu Claudiu Moldovan, Iura Luncașu, Mădălina Bellariu Ion, Sorin Lungu și Bogdan Mărginean. Producția a beneficiat de sprijinul mai multor parteneri și sponsori, precum și de parteneriate instituționale cu Primăria Cluj-Napoca și Primăria Peñíscola. KSM Production, fondată în 2024 la Cluj-Napoca, își propune să dezvolte producții cinematografice cu deschidere internațională, iar „That March / Acel martie” este prezentat ca un pas important în această direcție.
Playboi Carti, confirmat la Beach, Please! 2026; anunțul a fost făcut la un eveniment din agenda Paris Fashion Week
România intră pe harta marilor evenimente culturale internaționale odată cu anunțul venirii lui Playboi Carti la Beach, Please! 2026, confirmare făcută într-un context emblematic: Paris Fashion Week. La eveniment au fost prezenți și artiștii Lil Tecca și Shenseea, iar confirmarea a fost făcută public de Selly, fondatorul Beach, Please!, după ce Carti a urcat pe scenă. @wconcerts Who’s going to Beach Please Festival ?? #playboicarti #selly #paris #roumanie #playboicartiedits ♬ son original – wconcerts🔌 Artistul american, unul dintre numele de referință ale trap-ului contemporan, se află pentru prima dată pe un afiș din România, spun organizatorii. În plan artistic, Carti este cunoscut pentru albumele „Whole Lotta Red” și „MUSIC” și pentru imaginea sa strâns legată de zona fashion, fiind frecvent prezent la evenimente internaționale de modă. Line-up-ul comunicat până acum pentru ediția 2026 include Future, Don Toliver și Playboi Carti. Festivalul este programat la Costinești, în perioada 8–12 iulie 2026.Biletele revin în vânzare miercuri, 28 ianuarie, de la ora 19:00, cu prețuri începând de la 849 lei (aproximativ 167 euro), iar accesul este anunțat drept „extrem de limitat”, în condițiile unui interes ridicat, potrivit organizatorilor. Ediția Beach, Please! 2026 este programată în perioada 8–12 iulie 2026, la Costineș
Florin Piersic, mesaj emoționant la împlinirea vârstei de 90 de ani: Să nu mă uitați prea repede
Mesajul lui Florin Piersic a fost filmat la Teatrul Național București. „Iubiții mei spectatori, mă aflu pe scena unde am jucat zeci, sute, mii, mii de spectacole… la Teatrul Național din București. Astăzi sunt cu dumneavoastră cu sala goală, ceea ce mie nu-mi place, dar va fi plină când voi vrea eu… pe 26 ianuarie, când eu am să împlinesc frageda vârstă de…. nici nu știu câți ani. A!!! 90, 90 și mie îmi vine să râd, pentru că nu vine să cred că o să împlinesc pe 26 ianuarie, o să împlinesc, de fapt, pe 27, dar 26… mă rog, înțelegeți dumneavoastră ce vreau să vă spun. Dragilor, atât vreau să vă anunț: că dumneavoastră o să mă vedeți la această gală, cei care nu o să mă vedeți o să vă uitați în internet. Să nu mă uitați prea repede, gândiți-vă totuși că avem o întâlnire, o întâlnire cum îmi place mie să spun… de dragoste. Cu cine? Cu mulți și cu Florin Caisă. Ăăăă, Piersic”, spune Florin Piersic în mesajul video postat pe pagina de Facebook. El promite că va spune mai multe, „dar nu acum, la gală”. Actor de film, radio şi televiziune, Florin Piersic a creat roluri inconfundabile, reuşind cu măiestrie să se facă remarcat şi apreciat atât în dramă, comedie, tragedie sau filme cu caracter istoric. Florin Piersic a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (astăzi, UNATC), debutul sau având loc pe scena Teatrului Naţional din Capitală cu rolul Richard din „Discipolul…” şi cu Alexei din „Tragedia optimistă”. În cinematografie a avut o activitate prodigioasă, făcându-şi debutul cu filmul „Ciulinii Bărăganului” (1957), în rolul lui Tănase. „Neamul Şoimăreştilor”, „De-aş fi… Harap Alb”, „Răscoala”, „Mihai Viteazul”, „Haiducii lui Şaptecai”, „Zestrea domniţei Ralu”, „Fraţii Jderi”, „Drumul oaselor”, „Trandafirul galben”, „Misterele Bucureştilor”, „Masca de argint”, „Colierul de turcoaze” sunt doar câteva dintre filmele în care personalitatea şi harul lui Florin Piersic au dus la crearea unor personaje care s-au impregnat în mentalul cinefililor. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”, iar în 30 mai 2002 a fost decorat cu Ordinul naţional Steaua României în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care au dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”. În luna decembrie 2006, Florin Piersic şi-a lansat la Cluj-Napoca DVD-ul „Omul cu 100 de chipuri”, cu înregistrări şi un interviu, iar trei ani mai târziu a înregistrat discul de autor „Florin Piersic – Hoinărind printre amintiri în lumea muzicii lui Dan Iagnov”. Totodată, Florin Piersic este primul român cu stea pe Walk of Fame-ul autohton din Piaţa Timpului din Bucureşti (31 ianuarie 2011) şi cetăţean de onoare al oraşelor Oradea şi Iaşi.
Un mormânt din China Antică ascunde o prezență care i-a luat prin surprindere pe arheologi
Arheologi din nordul Chinei au descoperit o figură neașteptată într-un mormânt din dinastia Tang, oferind noi indicii despre conexiunile globale timpurii, scrie Popular Mechanics. Descoperirea, realizată în timpul unui proiect de reconstrucție rutieră din provincia Shanxi, include picturi murale care ilustrează viața cotidiană dar și un bărbat blond, cu barbă, care pare ieșit din tiparele unei înmormântări chineze tradiționale. Un mormânt „înghețat” în viața de zi cu zi a dinastiei Tang Mormântul din cărămidă datează din anul 736 e.n. și a aparținut unui bărbat care a murit la vârsta de 63 de ani, îngropat alături de soția sa, în perioada de apogeu a dinastiei Tang. Picturile murale acoperă aproape toate suprafețele și ilustrează activități obișnuite precum măcinarea făinii, prepararea pastelor, aducerea apei și pregătirea orezului. Scenele urmează un stil artistic popular al epocii, cunoscut sub numele de „figuri sub copac”, care prezintă munca zilnică desfășurată sub arbori stilizați. Cercetătorii cred că figurile care apar repetat în picturi îi reprezintă pe proprietarii mormântului, oferind o perspectivă rară și intimă asupra rutinei și rolurilor lor sociale. Gardienii pictați lângă intrare, alături de obiecte ceremoniale și animale, accentuează bogăția simbolică și culturală a mormântului. Misteriosul bărbat blond Printre figurile predominant chineze Han, una iese clar în evidență: un bărbat cu păr blond și barbă, reprezentat conducând cămile. Istoricii îl identifică drept un posibil sogdian, un popor din Asia Centrală activ de-a lungul Drumului Mătăsii. Victor Xiong, istoric la Western Michigan University, observă că trăsăturile faciale și vestimentația figurii corespund reprezentărilor comercianților occidentali din arta perioadei Tang. Sogdienii, originari din regiuni care astăzi fac parte din Uzbekistan și Tadjikistan, au jucat un rol esențial în comerțul de pe Drumul Mătăsii. Prezența lor în picturile mormântului sugerează contacte directe sau indirecte între ocupanții acestuia și rețelele comerciale pe distanțe lungi. Artă și schimb cultural Picturile murale se remarcă prin contururi puternice, umbrire minimă și un stil plat, bidimensional, caracteristic perioadei Tang. Cercetătorii sugerează că lucrările ar fi putut fi realizate de un artist foarte talentat, posibil același care a pictat și alte morminte importante ale epocii. Tavanul boltit, decorat cu o figură asemănătoare unui dragon, adaugă un element mitologic unor scene realiste. Mormântul oferă dovezi vizuale rare despre viața cotidiană din timpul dinastiei Tang și evidențiază legăturile profunde ale Chinei cu Asia Centrală.
România suflă-n ciorbă / Cele mai iubite ciorbe ale românilor / Cât costă cea mai scumpă ciorbă din România
Toată lumea știe că termenul „ciorbă” vine din turcescul çorba, care înseamnă, pur și simplu, supă. Termenul a fost preluat în limba română în perioada dominației otomane din secolele XV – XVIII, alături de altele, însă e de reținut un lucru: turcii au venit doar cu substantivul, românii au venit cu identitatea culinară. Înainte de dominația otomană, aveam niște fierturi, zeamă sau borș, în strict sensul său de „fiertură”: mâncăruri apoase făcute la disperare, că eram săraci, cu ce mai găseam prin curte: legume, ierburi, cereale, rareori, carne. Vine un moment pentru orice ciorbă Se obișnuia acrirea, chiar dacă nu era un standard gastronomic, iar pentru asta se folosea zer, oțet, aguridă, zeamă de varză. Dar vine un moment în istoria fiecărei ciorbe și momentul ăla se numește acrire. Restul Europei mergea pe ciorbe îngroșate, cu gust cumva neutru, fără pitoresc, dar la români se merge tare pe acrire. Așa se introduce și borșul fermentat, oțetul, zeama de varză și, mult, mult mai târziu, lămâia. Compromisul dintre sărăcie și gastronomie Ciorba devine un ceva elaborat, bun, menit să împace, cumva, resursele limitate ale țăranului român cu munca fizică, grea, care cere calorii multe, suficiente. Ciorba capătă funcție culturală – ea e atât de densă, că ține de foame și nu-ți mai trebuie nimic altceva, timp de multe ore. Ciorba e compromisul natural între „sărăcie și nevoi și neam” – cu legume și ingrediente fără pretenții (oase, organe, resturi), hrănești guri multe, ține mult timp și se reîncălzește bine. Nu e ciorbă, e capodoperă Plus că anotimpul și pământul îți pun la dispoziție o varietate de ingrediente. Doar creativitate să ai. În timp, ciorba devine o capodoperă: de lobodă, de salată, de ștevie, de fasole, de cartofi… „după posibilități”. Prin secolele XVIII – XIX ciorba capătă specificități în funcție de regiuni. În Moldova se merge pe acrire cu borș și pe verdețuri, în Muntenia – pe legume și oțet, în Ardeal – pe smântână și afumătură, pe model maghiar și în Dobrogea – pe ciorba de pește, acră și limpede. Comunismul a ajutat ciorba, dar și ciorba i-a ajutat pe români În perioada interbelică, ciorba își câștigă locul de onoare în meniurile restaurantelor. Ea este introdusă în cărți de bucate și apar forme, dacă vreți, „canonizate”: ciorba de perișoare, ciorbă rădăuțeană, ciorbă de burtă, ciorbă de văcuță. Starea economică precară din perioada comunismului a ajutat-o pe ciorbă să reziste timpului, căci era hrănitoare și sățioasă, personalizabilă și ieftină. Ciorba e cicăleala mamei („trebuie să mănânci ciorbă”), vorbă de spirit de la bunica („ciorba e sănătoasă”), trecută în Constituție de tata („toată lumea mănâncă ciorbă – este o stare de fapt”). Europa și ciorba Așa cum „nimeni nu ajunge la Tatăl decât numai prin Mine”, tot astfel, nimeni nu ajunge la desert decât numai prin ciorbă. Dar nu numai România iubește ciorba, toată Europa iubește ciorba și, așa cum noi am regionalizat-o și am pus-o în canoane gastronomice, tot astfel au făcut și grecii, și sârbii, și francezii, spaniolii. Francezii excelează la supe simple, pur și simplu perfecte, ireproșabile. Supa cu ceapă caramelizată, concentrată și cu brânză gratinată e decadență pură. Bouillabaisse este o supă de pește, complexă, atât de atent construită, că zici că-i ritual. Żurek – o lingură de ciudățenie, trei de genialitate Spaniolii au dezvoltat o supa castellana, cu usturoi, boia și ou – o chestie rustică, simplă și profundă. Aici nu mai e despre gastronomie, aici e despre identitate culturală, să ne-nțelegem! Italienii fac așa niște supe, că zici că-i tocăniță ceva mai fluidă, dar sunt sățioase și satisfăcătoare – Minestrone – un echilibru cosmic între legume, fasole, paste. Ribolitta din Toscana e atât de densă, că poți s-o mănânci cu furculița. În Ungaria, Gulyásleves e o adevărăciune densă, intensă, cu carne gătită lent și boia – probabil una dintre supele cu cea mai puternică personalitate – ușor de recunoscut dintr-o mie. Polonia are Żurek – e făcută cu maia fermentată, cârnați și ou – o ciudățenie la prima lingură, genială la a treia. Grecia are supe vindecătoare. Ele tămăduiesc și alină, te învie și din morți. Avgolemono – cu ou și cu lămâie are un gust de proaspă-acru de mori și înviezi la loc. România e foarte bine reprezentată la capitolul ciorbe. La români, ciorba e de bază, un protocol sfânt al mesei tihnite. Nu e fiță, e bază și nu e declarație identitară, e comandă. Unele restaurante din București au dus-o până mai departe. Până acolo unde românii săraci din secolul al XVI-lea nici cu gândul nu s-ar fi gândit. Un restaurant de fine-dining din București a reinventat, vezi Doamne, ciorba de vită, numai că în loc de vita banală, folosește vita Wagyu, preferată pentru marmorație și frăgezimea superioară, măritată cu legume bio, din ferma proprie a localului. Ciorba este împachetată fancy și prietenos cu snobii, cu un preț calculat și satisfăcător pentru clientela cu pretenții: 110 lei.
Jaful tezaurului dacic a provocat daune de un sfert de milion de euro Muzeului Drents din Olanda
Jaful tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Assen a produs pagube de aproximativ 250.000 de euro și instituției în sine, relatează presa olandeză, care evocă un an de la tristul eveniment ce a cutremurat nu doar România, ci și Olanda, prin anvergura sa. Prejudiciul a însemnat nu doar furtul în sine, ci și distrugerea pe care a provocat-o explozibilul. Acesta include ușa spartă, virtinele sparte, podeaua distrusă din cauza explozibilului, pereții și tavanul, de asemenea. Muzeul a fost închis o săptămână după jaf Chiar și costurile pentru curățenie au ridicat cuantumul pagubelor aduse muzeului la un sfert de milion de euro. Un purtător de cuvânt al Muzeului Drents a declarat că la toate acestea se adaugă onorariile de consultanță și pierderea veniturilor aduse de vizitatori: „Pe lângă pagubele materiale, există alte două componente: onorariile de consultanță și pierderea veniturilor vizitatorilor”. Furtul tezaurului dacic alcătuit din Coiful de la Coțofenești și cele trei brățări au obligat muzeul să se închidă timp de o săptămână. Spațiul expozițional a fost inutilizabil o perioadă de timp Spațiul expozițional unde erau expuse coiful și brățările a fost inutilizabil pentru o perioadă lungă de timp. Daunele aduse Muzeului Drents au fost parțial acoperite de provincia Drenthe. „Suntem foarte recunoscători provinciei pentru acest lucru”, au declarat reprezentanții muzeului. Provincia deține, de altfel, clădirile Muzeului Drents și colecția păstrată în depozit. Mucegai și carii în depozitul muzeului Au fost transferați 250.000 de euro, dar nu toți acești bani sunt pentru daunele cauzate de furtul de artă. Muzeul se luptă de o bună bucată de vreme cu mucegaiul și cariile din depozit. Administratorul provinciei Drenthe apreciază că „O contribuție financiară nu numai că ajută la repararea daunelor, dar contribuie și la conservarea pe termen lung a patrimoniului cultural al provinciei Drenthe”.
Un an de la furtul Coifului dacic de la Coțofenești / Detectiv de artă: Coiful de la Coțofenești va fi returnat
25 ianuarie 2025. La Muzeul Drents din centrul micului oraș olandez Assen este în desfășurare expoziția românească „Dacia – Imperiul Aurului și Argintului”, în care sunt expuse obiecte de o valoare inestimabilă: un coif dacic, datând din prima jumătate a secolului IV î.Hr., împreună cu trei brățări din aur pur. Este ora 4.15 în această dimineață de sâmbătă, în care orașul e cufundat în beznă și liniște. Doar că o bubuitură teribilă strică liniștea dimineții. Zgomotul bubuiturii e grozav. Se aude până departe în această micuță cetate olandeză. Trei minute Trei persoane intră în muzeu, cu un ciocan sparg vitrina care adăpostește neprețuitul coif dacic de la Coțofenești (expus în original!), împreună cu trei brățări dacice, din cel mai pur aur și dispar în noapte. Totul a durat mai puțin de trei minute. Vitrina care adăpostea coiful a fost spartă nepermis de repede. Asta pentru că directorul muzeului a ignorat sugestiile asiguratorului de a opta pentru ceva mult mai rezistent, demn de obiectul expus. Ce nu înțelesese directorul muzeului (sau poate doar a ignorat cu bună-știință) era că valoarea spirituală a acestui coif înseamnă mai mult decât orice sumă aruncată într-un cont. O valoare simbolică mai mare decât orice sumă în bani, aruncată într-un cont Coiful dacic de la Coțofenești înseamnă putere sacră, război, regalitate, religie, toate unite prin aurul din care este făcut. Aur nu pentru valoarea lui economică, ci pentru semnificația lui sacră. Aurul este spiritualitate, incoruptibilitate, nemurire, lumină, legătură cu divinul. Coiful din aurul cel mai pur, purtat pe cap indică o legătură directă cu sacralitatea, cu ordinea cosmică. Nu-l poartă oricine și nu-l poartă oricând – elementele de decor spun asta. Coiful acesta era purtat de un rege – preot (căci în lumea geto-dacică (și, în general, tracică) puterea politică era egală cu funcția sacrală). Ochii înseamnă veghe, dar și inițiere și transcendență. Ochii sunt simbolul atenției permanente – apanajul conducătorului, care vede vizibilul și invizibilul și ar mai fi multe de zis. Circ și întrebări Doar atât, că acest obiect cu puteri de Departe a dispărut în noapte, învelit, probabil, într-un prosop sau o cârpă modestă sau poate nici măcar atât – într-un rucsac făcut în China. Iar acum începe un circ. Un lanț de incredibile bâlbâieli cu menire explicativă venite din București: cum a fost posibil să expui un asemenea tezaur în original și mai ales într-un muzeu de o anvergură atât de mică? Cine a semnat decizia de scoatere din țară a pieselor din tezaurul dacic și în baza cărui temei legal? A existat o evaluare de risc înainte de transfer? Oberländer: „Muzeul-gazdă a mințit în legătură cu măsurile de securitate” Directorul Muzeului de Istorie a României din București, Ernest Oberländer-Târnoveanu, a fost demis de ministrul de atunci al Culturii, acuzat de o proastă gestionare a comunicării și de lipsă de transparență în privința circumstanțelor expoziției. Oberländer a mai spus și că responsabilitatea siguranței tezaurului aparținea muzeului-gazdă, care ar fi mințit în legătură cu măsurile de securitate care au fost luate. În privința comunicării, de ce nu a fost făcută o conferință de presă comună România – Olanda și de ce informațiile furnizate publicului român sunt fragmentare și neuniforme? Dar probabil că cea mai la îndemână întrebare rămâne cea care este pe buzele tuturor: cum a fost posibil furtul unor artefacte de o asemenea valoare inestimabilă în doar câteva secunde? Detectiv: „Coiful e intact” La un an de la furtul celui mai de preț obiect identitar al devenirii României, coiful de la Coțofenești este, consideră detectivul de artă Arthur Brand, intact, împreună cu brățările. Asta pentru că, dacă ar fi fost topit, valoarea lui nu ar mai fi fost aceeași. În patru zile de la comiterea furtului, mai mulți suspecți sunt arestați, dar niciunul nu pare dispus să vorbească despre coif. În luna mai a anului trecut, au apărut zvonuri potrivit cărora o bandă de interlopi din România ar fi comandat furtul coifului. „Bănuiesc că prada este ascunsă sau îngropată undeva” Procurorul general al României, Alex Florența, investighează dacă nu cumva coiful este folosit pe post de monedă pentru eliberarea unui infractor. Arthur Brand a declarat publicației olandeze rtvdrenthe.nl despre unul dintre suspecți: „După arestările inițiale, poliția l-a eliberat. Apoi a fost abordat de ofițeri sub acoperire. A spus că unul dintre bărbați a plecat cu coiful și ulterior s-a întors. Asta înseamnă că cineva știe unde este coiful. Cu cât sunt mai puțini oameni care știu despre el, cu atât mai puțin este probabil să se vorbească despre asta. Bănuiesc că prada este ascunsă sau îngropată undeva”. „Cu cât autorii au mai puțin timp la dispoziție pentru a topi, vinde sau scoate ilegal obiecte din țară, cu atât mai bine. Dacă ar fi durat mai mult, oricum nu ai fi văzut-o”, spune Brand. Ar putea fi implicați directori? „N-am luat niciodată în considerare că ar fi implicați directori”, spune Brand. „Mi se pare foarte puțin probabil în acest caz. Nu am mai întâlnit așa ceva în cariera mea, dar asta nu înseamnă că e imposibil. De obicei, cineva fură ceva și apoi caută un cumpărător. (…) Dacă îl topești, vei primi bani mai târziu, iar banii ăia va trebui să îi împarți. Mai întâi, însă, vei primi o pedeapsă cu închisoarea, iar când vei fi eliberat, va trebui să plătești în jur de șase milioane de euro daune. Dacă nu reușești, vei ajunge din nou la închisoare”, explică Brand. „Dacă coiful nu se întoarce, asta nu e karmă bună” „Prin urmare, e mai bine să le spui unde este coiful acum. Asta te va scuti de multe bătăi de cap”, spune Brand, care consideră că, dacă coiful și brățările vor fi returnate, judecătorul va fi mult mai indulgent: „Dacă coiful se întoarce, judecătorul va fi mult mai indulgent”, continuă detectivul. „Atunci, tot jaful a fost un simplu jaf cu explozibili. Nimeni nu a fost ucis și nu s-a folosit violență împotriva nimănui. Toată lumea e fericită să primească înapoi prada. Trebuie să faci câțiva ani de închisoare, iar apoi totul dispare.
Papa Leon al XIV-lea trage un semnal de alarmă: Cine controlează inteligența artificială ne controlează viitorul
Declarațiile au fost făcute într-un mesaj public transmis cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicațiilor Sociale, scrie AFP. Suveranul Pontif a subliniat că inteligența artificială, în special chatbot-urile bazate pe modele lingvistice mari (LLM), precum ChatGPT sau Gemini, reprezintă un risc major prin capacitatea lor de „persuasiune ocultă”. Potrivit Papei Leon al XIV-lea, aceste sisteme pot influența opiniile utilizatorilor fără ca aceștia să fie pe deplin conștienți de mecanismele din spatele interacțiunilor digitale. Papa Leon al XIV-lea a avertizat că modelele de inteligență artificială sunt construite pe baza viziunii asupra lumii a dezvoltatorilor lor și pot perpetua stereotipuri și prejudecăți existente în datele utilizate. „Modelele de AI pot impune moduri de gândire prin reproducerea prejudecăților prezente în seturile de date”, a transmis Suveranul Pontif. Controlul oligopolistic, un nou pericol al inteligenței artificiale Un alt aspect criticat de Papa Leon al XIV-lea este concentrarea puterii în domeniul inteligenței artificiale în mâinile unui număr redus de companii globale. Acesta a vorbit despre riscul unui „control oligopolistic” care ar putea influența masiv societatea, economia și comunicarea publică, fără mecanisme democratice de control. În fața acestor riscuri, Papa Leon al XIV-lea susține introducerea alfabetizării media, informaționale și AI în toate nivelurile sistemului educațional. Liderul Bisericii Catolice consideră că educația este esențială pentru a ajuta cetățenii să înțeleagă modul în care funcționează inteligența artificială și să utilizeze responsabil aceste tehnologii. Papa a reiterat și poziția sa fermă împotriva utilizării inteligenței artificiale în domeniul militar, condamnând delegarea deciziilor privind viața și moartea oamenilor către mașini, pe care a descris-o drept „o spirală distructivă”.