Etichetă: Cultură

Blestemul lui Tutankhamon: Mormântul celui mai celebru faraon e în cea mai fragilă stare de la descoperire. Care sunt riscurile să se prăbușească

Mormântul lui Tutankhamon din Luxor se află în cea mai fragilă stare de la descoperirea sa din 1992. Daunele sturcturale și infiltrațiile de apă pot duce la prăbușirea unuia dintre cele mai cunoscute situri funerare din lume.  Situl funerar, vechi de 3.300 de ani, se află într-o stare accentuată de degradare, avertizează specialiștii de la Universitatea din Cairo. Mai multe straturi de rocă se exfoliază din cazua umidității, crăpăturile iau cu asalt tavanul iar picturile murale devin din ce în ce mai puțin vizibile din cazua ciupercilor. Mormântul, unul dintre cele mai mici din Valea Regilor, este supus riscului de prăbușire. Tipul de rocă, responsabil pentru pagube Roca folosită pentru construcția mormântului se dilată și se contractă odată cu schimbările de umiditate. Riscul de de prăbușire este ridicat din cauza apei de ploaie care reușește să se infiltreze în interior. Mai multe morminte regale au fost erodate de inundațiile bruște care lovesc periodic zona. În 1994, Valea Regilor a fost „scufundată” de apele care au erodat straturile de rocă și au dus la creșterea nivelului de umiditate din situri. Odată cu creșterea umidității, ciupercile au înflorit și au distrus sau au deteriorat numeroase picturi prețioase, inclusiv pe cele din mormântul lui Tutankhamon. Sayed Hemeda, profesor de conservare a patrimoniului arhitectural la Universitatea din Cairo, spune că „inundația din 1994 a fost punctul de cotitură care a devastat picturile murale”.  Fisura de mari dimensiuni, care traversează tavanele camerei funerare și ale intrării în sit, e principalul motiv care ar putea duce la prăbușire. Mormântul lui Tutankhamon a adăpostit peste 5.000 de artefacte importante, inclusiv celebra mască de aur a faraonului. RECOMANDĂRILE AUTORULUI: Statuia gigantică a faraonului care a avut peste 200 de soții îi va întâmpina pe vizitatori la noul muzeu egiptean: Povestea lui Ramses cel MARE Drumul Faraonilor. Egiptul construiește o imensă PASARELĂ pietonală care să lege piramidele de cel mai mare muzeu al lumii

Statuia faraonului care a avut peste 100 de copii îi va întâmpina pe vizitatori la noul muzeu egiptean: Povestea lui Ramses cel Mare

La 1 noiembrie 2025, în Egipt, la intrarea celui mai mare muzeu de arheologie din lume, o statuie gigantică a unui faraon îi va întâmpina pe vizitatori. Marele Muzeu Egiptean, inaugurat din octombrie 2025, dar cu acces limitat, va putea primi milioane de vizitatori de luna viitoare. Pe 5 ianuarie 2002, președintele egiptean cu cel mai îndelungat mandat din istoria țării, Hosni Mubarak, a amplasat piatra de temelie a Marelui Muzeu Egiptean. Construcția a fost finalizată în februarie 2023 și a costat 1 miliard de dolari.  Iar la intrare, înainte de a vedea colecția de artefacte de aur, mobilier antic, arme, precum și mumii, vizitatorii vor admira statuia gigantică a faraonului Ramses cel Mare, monarhul cu cea mai îndelungată domnie din istoria Noului Regat Egiptean (și probabil din istoria civilizației egiptene, căci durata domniei de 90 de ani a faraonului Pepi al II-lea este încă pusă la îndoială de egiptologi). Ramses al II-lea cel Mare a domnit 67 de ani! De ce este cunoscut ca „Ramses cel Mare”? A construit cele mai multe monumente la scară largă. A încheiat primul tratat de pace cunoscut din istorie. A participat la prima bătălie documentată din istorie după cea de la Megiddo a lui Tutmes al III-lea. A avut peste 200 de neveste și concubine din care au rezultat peste 100 de copii (53 de fiice, 50 de fii), precum și un număr necunoscut de nepoți. A trăit atât de mult încât că majoritatea copiilor săi erau decedați până la finalul vieții sale. Istoricii au considerat că i se cuvine pe drept titlul „cel Mare”, la fel ca Frederic cel Mare, Alexandru cel Mare, Carol cel Mare și Constantin cel Mare. Familia Potrivit Britannica, Ramses al II-lea a fost al treilea rege al celei de-a 19-a dinastii egiptene.  S-a născut în anul 1292 î.Hr. El provenea dintr-o familie nobiliară, dar fără legături cu familia regală.  Bunicul său, Ramses I, a devenit faraon după ce a preluat tronul într-o perioadă dificilă a Noului Regat Egiptean.  Regatul era perturbat de reformele religioase ale faraonului Akenaton, precum și de declinul stăpânirii egiptene în Asia sub domniile faraonilor Tutankamon, a vizirului  Ay și generalului Horemheb. Și mai erau conflictele cu regatele învecinate. Ramses I a avut o domnie scurtă. A fost urmat la tron de fiul său, Seti I. Seti I a stopat rebeliunile prinților din Palestina și sudul Siriei.  A dus un război de succes cu hitiții, recuperând provinciile levantine. Prințul încoronat Ramses, viitorul Ramses al II-lea, a primit statutul de regent. Își însoțea tatăl în campaniile sale din Siria. El primise privilegii la curtea regală, instruire militară (a fost ridicat în rang de căpitan la doar 10 ani), precum și un harem. Ulterior, hitiții s-au stabilit din nou pe malul râului Orontes de la Kadesh. Începutul domniei În 1279 î.Hr., la vârsta de 40 de ani, faraonul Seti I a decedat. Prima decizie a lui Ramses al II-lea ca faraon a fost vizitarea orașului Teba pentru a organiza un festival religios de Opet.  S-a închinat la Osiris, zeul fertilității și judecător al morților și a numit un nou preot al lui Amon. Ramses și-a construit propriul oraș numit Per Ramessu sau Pi-Ramses (menționat și în Cartea biblică a Exodului din Vechiul Testament) pe care l-a ornamentat cu grădini, arbuști și fântâni, precum și cu statui aliniate ale zeilor Amon la vest, Set la sud, Wadjet la nord și Astarte la est. El crescuse cu credința în zei egipteni, dar și în zei asiatici.  În al patrulea an de domnie, a condus o armată pentru a recupera provinciile pierdute. A supus sudul Siriei după ce a  reprimat o rebeliune. Abu Simbel Bătălia de la Kadesh În anul următor, a inițiat o expediție militară pentru a captura fortăreața hitită de la Kadesh, urmând drumul de coastă dintre Palestina și Liban. Cu o armată alcătuită din 16.000 de sulițași, lăncieri, luptători cu săbii khopesh și arcași  organizați în patru divizii (Amun, Ra, Set și Ptah), precum și 2.000 de care trase de cai cu 4.000 de căruțași, Ramses al II-lea a dus bătălia de la Kadesh împotriva armatei hitite  condusă de regele Muwatalli al II-lea, alcătuită din până la 40.000 de oameni (plus 2.500 de care de război). Faraonul relatează în inscripțiile sale că a câștigat bătălia, conducând personal atacul împotriva hitiților. A rezultat o victorie tactică pentru egipteni, însă strategic, o înfrângere. Egiptenii n-au reușit să captureze Kadesh. Faraonul și-a ilustrat victoria în poeme, pe pereții inscripționați ai templelor și obeliscurilor, prin statuile masive și picturile magnifice. Ramses își pedepsește dușmanii Alte expediții militare Totuși, faraonul a reușit în al nouălea an să captureze sate din Galileea și Amor,  iar în al zecelea an a cucerit așezările Katna și Tunip unde și-a sculptat o statuie. El a mai condus expediții în Edom, Moab și Negeb.  A dus în mai multe campanii în Siria, însoțit de șase dintre fii săi la vârstă fragedă. După 16 ani de ostilități, în anul 1258 î.Hr., Ramses al II-lea al Regatului Egiptean și Hattusili al III-lea al Regatului Hitit au încheiat un tratat de pace, primul act diplomatic de acest tip cunoscut din istorie. Când a terminat cu expedițiile din Levant, Ramses a condus personal expediții militare în Libia și în Nubia. Expediția din Nubia Nu a fost un comandant de succes precum faraonul Tutmes al III-lea, care a dus regatul la maximul său teritorial. Nici nu a avut succesele comerciale și aptitudinile diplomatice ale femeii-faraon Hatșepsut.S-a dovedit a fi însă un bun constructor, iar egiptologii secolului al 19-lea, impresionați de templele sale, i-au acordat titlul de „Ramses cel Mare”. Niciun faraon n-a mai reușit să-i egaleze glorioasa domnie. Proiecte arhitecturale Nefertari, soția favorită a faraonului Ramses a finalizat construirea unei săli de la Templul de la Karnak, a finalizat construirea unui templu al lui Seti I în Abidos, i-a dedicat tatălui său un templu funerar la Luxor, precum și un templu dedicat lui la Ramesseum. În Nubia, el a construit șase temple, precum și cunoscutul templu Abu Simbel cu cele patru

Muzeul dedicat lui Jacques Chirac a fost jefuit de 2 ori în 48 de ore

Muzeul din Correze, dedicat fostului președinte francez Jacques Chirac, a fost prădat în această dimineață. Jaful a avut loc la doar 48 de ore după ce a fost pus sub amenințare armată de patru tineri duminică.  Muzeul dedicat șefului de stat care a condus Palatul Elysee a fost inaugurat în luna decembrie a anului 2000. Clădirea găzduiește aproximativ 5.000 de cadouri diplomatice pe care fostul președinte al Republicii le-a primit în perioada 1995-2007. Piesele au fost donate ulterior de Chirac către Consiliul Departamental din Correze. În urma primului jaf de duminică au dispărut un ceas de colecție și o sumă de bani din casa de marcat a muzeului dedicat lui Chirac. Presupuşii autori ai primului jaf, patru tineri de aproximativ 20 de ani care au ameninţat cu arma un agent de securitate şi alţi lucrători, au fost arestaţi duminică, a anunţat luni Parchetul din Tulle. Posibilele pierderi din cel de-al doilea jaf nu au fost încă dezvăluite. Nu este pentru prima dată când muzeul dedicat lui Jacques Chirac a fost jefuit. Clădirea a fost ținta unui alt furt în luna noiembrie a anului 2011. Atunci, hoții au sustras un șoim de aur încrustat cu diamante, pe care președintele îl primise cadou din Arabia Saudită. Artefactul nu a mai fost recuperat. RECOMANDAREA AUTORULUI: Piesa fabuloasă din aragonit, dorită și comandată de Regina Maria, expusă la Muzeul din Corund: „A venit cu schițele proprii” / Pentru ce alte personalități s-a mai lucrat în această piatră rară de-a lungul timpului Muzeul de 1 miliard de dolari al Egiptului își deschide porțile. Masca de aur a lui Tutankhamon și peste 100.000 de alte exponate, în cel mai scump și cel mai mare muzeu de arheologie din lume

„Tokyo meets Enescu”, recital oferit japonezilor de Diana Jipa și Ștefan Doniga

La doar două săptămâni de la întoarcerea din turneul lor în jurul lumii, violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga pornesc într-o nouă călătorie amplă, pentru o serie de trei recitaluri în capitala Japoniei. „Tokyo meets Enescu” este titlul sub care cei doi muzicieni români vor oferi publicului nipon un program dominat de muzică românească și care va cuprinde, în încheiere, faimoasa Sonată a III-a „în caracter popular românesc”. Amplu turneu național al celor doi artiști îndrăgostiți de Enescu Recitalurile se vor desfășura în zilele de 17 octombrie, de la ora 19, la centrul de concerte Minami-Osawa, pe 18 octombrie de la ora 14 la Salonul de recitaluri Fontana și pe 19 octombrie, tot de la ora 14, la Centrul Civic Takatsu. Diana Jipa și Ștefan Doniga vor reveni în țară pe 22 octombrie pentru a începe, de chiar a doua zi, un nou turneu național de 7 recitaluri, de asemenea, dedicat personalității și creației lui George Enescu, considerat cel mai mare și reprezentativ compozitor român. Pianistul Ștefan Doniga, invitatul lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA Diana Jipa și Ștefan Doniga sunt deținătorii unui Record Mondial GUINNESS Diana Jipa și Ștefan Doniga se numără printre cei mai importanți promotori ai culturii române la nivel mondial. Au în palmares peste 650 de concerte susținute în 30 de țări și sunt deținătorii unui Record Mondial GUINNESS pentru Cel mai Rapid Turneu de Concerte pe Toate Continentele, stabilit în Antarctica, în luna decembrie a anului 2024. „Cucerind un Record Mondial GUINNESS, vrem să demonstrăm că, prin muzica românească, poți fi primul din lume. Că, dacă îți urmărești visul cu pasiune, cu voință și muncă, poți ajunge primul din lume. Vrem să motivăm miile de copii din România care studiază muzica și vor să devină interpreți profesioniști, să muncească și să iubească muzica românească pentru că, dacă îți urmezi pasiunea cu seriozitate, nu există limite, doar visuri de atins!”, a declarat pianistul Ștefan Doniga, coordonatorul proiectului „DRUMUL LIBERTĂȚII”. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Amintiri și gânduri despre Festivalul George Enescu Turneul MUSICA PROHIBITA. Diana Jipa și Ștefan Doniga, cei doi muzicieni români de Cartea Recordurilor, vor face înconjurul Pământului pentru a treia oară, în trei ani consecutivi

Reproșul lui Dan Negru pentru jurnaliști după ce Mircea Cărtărescu a ratat din nou Premiul Nobel Pentru Literatură: Nu e corectă miștocăreala anuală

Dan Negru a reacționat, pe Facebook, după ce Mircea Cărtărescu nu a câștigat nici în acest an Premiul Nobel pentru Literatură, deși era unul dintre favoriți. De fapt, mai mult e un reproș la adresa jurnaliștilor după ce în presă au început să apară numeroase articole despre nereușita scriitorului român. Celebrul prezentator TV a criticat faptul că nu vorbește la fel de mult despre reușitele românilor cum vorbește despre nereușitele lor, menționând-o aici pe Herta Müller, o scriitoare născută lângă Timișoara, care a reușit să obțină această distincție în 2009. „Presa de azi e plină de știri despre cum «românul a ratat la mustață Nobelul». Dar nimeni nu spune că o româncă l-a câștigat deja. În 2009. De câțiva ani se tot vorbește despre cum d-nul Cărtărescu-scriitor român- «va lua anul ăsta Nobelul pentru literatură”. În fiecare an e «favorit». Și în fiecare an… câștigă altcineva. Anul ăsta, Nobelul pentru Literatură l-a luat un ungur. Și imediat au început glumele, miștourile. Nu e corectă miștocăreala anuală la care e supus domnul Cărtărescu. N-o fi având editura lui vreun departament de marketing care să-l păzească de bancurile anuale? Culmea e că știm mai multe despre cum «românul Cărtărescu» n-a luat Nobelul, decât despre «românca Herta Müller» care chiar l-a luat. DA! Herta Müller-născută într-un sat de lângă Timișoara -a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2009”, a scris Dan Negru. Potrivit acestuia, Herta Müller a părăsit România și trăiește de ani buni la Berlin. „A plecat din România și trăiește și azi la Berlin. Acolo unde, cu un secol înainte, se exilase și Caragiale. Dar cea mai frumoasă ironie e asta: pentru că nu și-a plătit cotizația la Uniunea Scriitorilor (150 de lei pe an!), câștigătoarea Premiului Nobel a fost suspendată din drepturi. Nobelul i-a adus 1 milion de euro. Uniunea Scriitorilor Români a pierdut 150 de lei”, a mai scris Dan Negru. Autorul mai recomandă: Mircea Cărtărescu se consolează, după ce a ratat încă o dată Nobelul. „Împărtășim aceeași soartă”

Statuia colosală a lui Constantin cel Mare de la Roma, dedicată primului împărat roman CREȘTIN: Pentru cât timp va mai fi expusă

Până la finalul acestui an, pelerinii și turiștii pot admira statuia colosală a lui Constantin cel Mare, primul împărat roman creștin, la Roma, lângă Muzeul Capitolin. Potrivit TurismoRoma, statuia este o replică la scară 1:1 pe baza cercetărilor istorice și este expusă în grădina Villa Caffarelli.  Sculptura a fost realizată după surse epigrafice și pe baza a nouă fragmente care au rezistat până în zilele noastre – capul, brațul drept,  mâna dreaptă, încheietura, genunchiul drept, fluierul piciorului drept, talpa dreaptă, piciorul stâng, toate aflate în curtea de la Palazzo dej Conservatori. Toate acestea proveneau de la Colosul original al împăratului, sculptat între anii 312 și 315  d.Hr. A mai existat un alt colos din bronz înalt de 12 metri dedicat împăratului, realizat în 326 d.Hr. Fragmentele acestuia, inclusiv capul, sunt expuse la Muzeul Capitolin. Statuia reprodusă, cu o înălțime de 13 metri,  îl ilustrează pe împăratul Constantin cel Mare în postura zeului Jupiter,  îmbrăcat într-o togă aurie, așezat pe un tron,  purtând globul în mâna stângă și sceptrul în mâna dreaptă.  Accesul la curtea unde este expusă statuia este gratuit, între orele 9:30 – 18:30. Statuia va mai fi expusă până pe 31 decembrie 2025. Imagini Foto amator Pentru a realiza sculptura, fiecare fragment a fost remodelat în 3D și plasat digital pentru a recrea statuia, așa cum era înfățișată în monede. Istoricii susțin că ar fi fost inspirată după Statuia lui Zeus din Olimpia, sculptată de Fidias în secolul al V-lea î.Hr., în Grecia antică, sau că ar fi fost copiată după o statuie a împăratului Claudius. După ce i-au creat modelul grafic, s-au apucat să o reconstruiască în format fizic din marmură,  rășină, poliuretan, pulbere de marmură, foiță de aur și ipsos, inclusiv componentele lipsă care s-au pierdut pentru totdeauna. Pentru a atenua costurile, au fost alese materiale încât să semene cu marmura și bronzul. În cazul în care s-ar fi folosit marmură și bronz, costurile ar fi fost mult mai mari. Structura internă a fost inițial realizată din cărămizi, lemn și bare metalice, ulterior din aluminiu, care poate fi ușor asamblată și demontată. Imagini amator Constantin cel Mare s-a născut în Serbia de azi Potrivit Britannica, Constantin cel Mare a fost primul împărat roman creștin. Născut pe 27 februarie, anul 280 d.Hr., în orașul de azi Nis (Serbia), a fost fiul ofițerului roman Flavius Valerius Constantius și al concubinei sale, Elena. În 293, tatăl său a fost ridicat la rangul de Cezar, căpătând titlul de Constantius I Chlorus. Acesta a servit sub împăratul cu titlul de Augustus, Maximian din Imperiul Roman de Apus. În aceea vreme, imperiul era condus printr-o Tetrarhie de doi Auguști și de doi Cezari. Cezarii erau succesorii. Un August și un Cezar domneau în vestul imperiului,  un alt August și un alt Cezar domneau în estul imperiului. În 289, Constantius s-a separat de Elena și s-a căsătorit cu fiica vitregă a lui Maximian. Constantin, fiul său, a crescut la curtea împăratului Dioclețian al Imperiului Roman de Răsărit, la Nicomedia (Izmit) din Turcia de azi. El l-a cunoscut pe episcopul din Cezareea,  Eusebius. Imagini amator Tinerețea lui Constantin cel Mare Educat la standardele înalte pentru acele vremuri, Constantin vorbea mai mult limba latină decât greaca în tinerețe. În 305, după ce Dioclețian și Maximian au abdicat, pe tronurile lor au venit Galerius și Constantius. Titlurile de cezari au fost obținute de Galerius Maximinus în Est și Flavius Valerius Severus în Vest. Constantin, pentru a se alătura tatălui său în Gesoriacum, în Boulogne de azi,  a traversat în Britania și a luptat într-o campanie. Tatăl său a murit însă în 306, la Eboracum – York de azi.  Constantin a fost aclamat ca împărat de către armata sa și a dus o serie de războaie civile cu Maxentius, fiul lui Maximian care s-a răsculat  la Roma, uzurpând tronul imperial. Maxentius l-a înlăturat pe Severus, care a fost proclamat împărat de Galerius și a fost înlocuit de Licinius. Când Maximian a fost respins chiar de fiul său, i s-a alăturat lui Constantin în Galia, numai pentru a-l trăda. În 310, acesta s-a sinucis (deși alte surse susțin că ar fi fost ucis). În 307, Constantin s-a căsătorit cu fiica lui Maximian, Fausta, aceasta devenind a doua sa soție. Imagini amator Bătălia de la Podul Milvius În 312, el a invadat Italia pentru a-l învinge pe Maxentius la Podul Milvius de lângă Roma. Potrivit legendelor, el ar fi văzut o cruce pe cer și inscripția în latină „prin acest Semn vei Învinge”. După ce l-a visat pe Iisus Hristos care i-a dat instrucțiuni, împăratul le-a ordonat tuturor soldaților să-și picteze semnele X și P pe scuturi – care semnifică Chi Ro – monograma lui Hristos. Picturile cu împăratul în Bătălia de la Podul Milvius pot fi admirate la Muzeul Vaticanului. Imagini amator Când a văzut scuturile pictate cu monograma lui Hristos, Maxentius s-ar fi înfricoșat și ar fi căzut în apa râului Tiber, înecându-se. Împăratul Constantin a dobândit victoria și a devenit împăratul deplin al Imperiului Roman de Vest, în timp ce Licinius a rămas împăratul Imperiului Roman de Est după ce l-a înfrânt pe Maximinus. În 324, Constantin l-a atacat pe Licnius  și a devenit unicul împărat al întregului Imperiu Roman. Atunci, Constantin a numit orașul Bizantum după numele său, Constantinopol, pe care l-a reclădit și extins pentru a deveni „A Doua Romă” în mai 330. Imagini amator După trei secole de persecuții, Creștinismul este legalizat în Imperiul Roman Constantin a fost primul împărat roman care l-a recunoscut pe Dumnezeul creștin drept zeu și l-a onorat la Roma după ce l-a învins pe Maxentius. În 313, după întâlnirea cu Licnius la Mediolanum, a fost emis Edictul de la Milano prin care creștinii deveneau o sectă tolerată și erau scutiți de persecuții. Toți cetățenii romani creștini aveau să-și înapoi primească proprietățile confiscate.  Însă, a continuat să rămână adept al cultelor romane politeiste până la moarte. În 325, a avut loc Consiliul de la Niceea, fiind dezbătută natura Sfintei Treimi și controversatul Arianism susținut de Arius din Alexandria.  În 326, mama

Ministerul Dezvoltării acordă sprijin financiar pentru 74 de instituții publice de spectacole

„Sprijinim financiar viața culturală a comunităților locale, acele instituții publice de spectacole, cum ar fi teatrele, operele, filarmonicile, teatrele de păpuși și centrele culturale, din subordinea autorităților publice locale și județene, care nu beneficiază de finanțare de la Guvern prin Ministerul Culturii”, a precizat ministrul Cseke Attila. Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat în perioada iunie-august 2025, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea unităților administrativ-teritoriale solicitante din județele: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea. Repartizarea fondurilor a fost făcut conform solicitărilor transmise către Ministerul Dezvoltării, până la termenul legal, de către unitățile administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcționează instituții publice de spectacole. Cseke Attila a precizat că aceasta este a doua tranșă de sprijin financiar acordată de Guvern, prin Ministerul Dezvoltării, în acest an, după cele 231 de milioane de lei virate în iulie instituțiilor culturale.

Motivul pentru care turiștii lasă cartofi la mormântul regelui Frederic cel Mare al Prusiei, un adept al absolutismului iluminat care a schimbat lumea

Mai mulți turiști care au fost în Germania vara aceasta au lăsat cartofi la mormântul regelui prusac Frederic al II-lea cel Mare. Considerat un comandant genial al secolului 18, a transformat Prusia într-o mare putere europeană prin tacticile sale inedite și reorganizarea armatei sale. Însă, este criticat de istoricii liberali pentru că era un adept al absolutismului iluminat.  Mai mulți germani credeau că regele a fost primul conducător care a adus cartofi în Germania. Potrivit unui mit, el și-ar fi înconjurat palatul cu terenuri pe care erau plantați cartofi, păzite non-stop de gărzile sale. A fost poreclit și „regele-cartof”, doar că nu a mâncat niciodată cartofi Într-un interviu pentru AP News , istoricul german Jurgen Luh, care cunoaște palatele prusace și grădinile ca-n palmă, neagă că Frederic ar fi fost un rege împătimit după cartofi. În schimb, regelui prusac îi plăcea mâncarea italiană și vinul franțuzesc. Erau crescuți cartofi în grădinile sale, dar nu la scară largă. „N-a mâncat niciodată cartofi. Nici fierți, nici prăjiți” , a spus istoricul. În realitate, cartofii au fost cultivați în Bavaria din 1647. Electorul Frederic William, străbunicul regelui, a introdus cartofii în zona Brandenburg din Prusia din anii 1650. El i-a plantat doar pentru că-i plăcea să admire frunzele de cartof. Povestea regelui-cartof, demontată de un istoric german Regele Frederic a emis decrete regale pentru a promova agricultura și producția de cartofi. Însă, populația le-a ignorat. Prin urmare, cartofii n-au fost răspândiți la scară largă în Prusia și nici în Europa de Est până la încetarea războaielor napoleoniene din 1815. Despre povestea cu grădinile personale ale regelui în care s-ar fi cultivat cartofi, Luh afirmă că este un „nonsens”. Totuși, lângă Palatul Sanssouci, vizitatorii încă cumpără suveniruri, cărți poștale și cărți pentru copii în valoare de 35 de euro despre legenda lui „Kartoffelkonig” (regele-cartof). Mulți turiști depun cartofi cruzi pe mormântul regelui pentru a-i cinsti memoria. Sunt cofetării germane care prepară chiar și torturi din cartofi cu morcovi cu ocazia Paștelui. „Frumusețea e că mitul a bătut adevărul, iar mitul chiar este frumos”, a spus istoricul german. Portretul regelui Frederic al II-lea al Prusiei (1712-1786) Frederic, regele care a transformat Prusia într-o putere europeană Mare parte a Germaniei de azi era controlată de Sfântul Imperiu Roman, un imperiu fragmentat în mai multe state, descentralizat.  Nu era nici imperiu, nici sfânt și nici roman, fiind mai degrabă o putere federală germană alcătuită din principate, ducate, comitate, orașe imperiale libere și alte domenii. Pe plan religios, mare parte din ele deveniseră luterane de două secole, fiind ieșite de sub influența Papei. Două mari puteri germane s-au ridicat în Europa Centrală după Căderea Constantinopolului. Prima putere a fost Arhiducatul Austriei,  un stat catolic și o feudă din interiorul Sfântului Imperiu Roman ce s-a creat la 1453.  Austria era condusă de Casa de Habsburg. A doua mare putere era Prusia, un regat militarizat creat din 1525, fiind inițial parte a Statului monastic al Cavalerilor Teutoni, și era condusă de Casa de Hohenzollern. Pe 31 mai 1740, Frederic al II-lea, al treilea fiu al regelui Frederic William I (frații săi mai mari au murit), a fost încoronat ca rege. Prusia, statul pe care îl conducea, era un teritoriu divizat între Ducatul Prusiei de la est și Brandenburg la centru.  Mai cuprindea teritorii din Polonia, Litnuania  și Kaliningradul rusesc de azi (care alcătuiau Prusia de Est). Armata prusacă la 1740 Prusac, dar francofil Născut pe  24 ianuarie 1712, Frederic moștenise o adevărată mașinărie de război de la tatăl său: o armată bine dotată tehnologic la standardele vremii alcătuită din 83.000 de oameni care beneficiau de echipamente, muschete, tunuri și fonduri financiare semnificative. La câteva luni de la preluarea domniei, el a pregătit Prusia pentru un război major. Soldații mărșăluiau pe ritmuri muzicale de tobă. Infanteriștii experimentați trăgeau între 3 și 4 gloanțe pe minut. Cei indisciplinați erau aspru pedepsiți, iar dezertorii erau spânzurați. Pe lângă infanteriști și grenadieri, erau cuirasierii și hussarii de cavalerie grea, și hussarii, trupe de cavalerie ușoară. Visa să transforme Prusia într-o mare putere europeană prin forță militară și cuceriri. Bărbații prusaci erau instruiți să devină soldați disciplinați după model spartan. Frederic era un adept al virtuțiilor prusace: frugalitate și sobrietate. Canalul Extra History a ilustrat cum Frederic Wilhelm își pedepsea fiul. Cu toate că era rigid și sobru, a avut și un grad crescut de rafinament. Potrivit MountVernon , tânărul prinț prusac era mai interesat de filosofie și de artă decât de armată. La 16 ani, devenise foarte atașat de prietenul său, Peter Karl Christoph von Keith, un paj. Când tatăl său a auzit zvonurile, a ordonat ca Keith să fie staționat la un regiment de la granița cu Provinciile Unite. A avut conflicte cu tatăl său fiindcă iubea cultura franceză Era vorbitor nativ de limbă germană, dar iubea să converseze în franceză, după ce a avut ca profesori francezi calviniști.  Frederic a fost francofil și iubitor de artă franceză. Admira stilurile arhitecturale Baroc și Rococo, construindu-și un palat de vară la Sanssouci, lângă Berlin.  Admirația sa față de limba franceză era în contrast cu naționalismul anti-prusac al prusacilor. Citise și „Principele”, lucrarea filosofului italian Niccollo Machiavelli și chiar a scris un eseu critic la adresa lui. S-a certat cu filosoful francez Voltaire și chiar a compus poezie și muzică. Din 1738, a devenit membru al francmasoneriei germane, inițiat la Brunswic, fără ca tatăl său să știe. A avansat la gradul de Maestru. În 1730,  la 17 ani, Frederic a încercat să dezerteze și să fugă din Prusia în Marea Britanie. S-a împrietenit cu un ofițer cu 8 ani mai mare decât el, Hans Hermann von Katte.  Dar a fost prins, arestat și închis de trupele prusace pentru scurt timp de tatăl său. Amenințat că va fi acuzat și executat pentru trădare, de atunci, Frederic s-a apucat de învățat arta militară. Hans a fost însă decapitat, Frederic fiind forțat de tatăl său să-i urmărească execuția. A leșinat înainte de lovitura fatală. Împăcarea cu tatăl său Tânărul prinț și-a jelit prietenul mort timp de 3 zile. N-a mai

Secretele din viața regelui-strateg Frederic cel Mare al Prusiei și motivul pentru care turiștii lasă cartofi la mormântul său

cMai mulți turiști care au fost în Germania vara aceasta au lăsat cartofi la mormântul regelui prusac Frederic al II-lea cel Mare. Un comandant briliant al secolului 18, a transformat Prusia într-o mare putere europeană prin tacticile sale inedite și reorganizarea armatei sale, fiind și un adept al absolutismului iluminat.  Mai mulți germani credeau că regele a fost primul conducător care a adus cartofi în Germania. Potrivit unui mit, el și-ar fi înconjurat palatul cu terenuri de cartofi care erau păzite non-stop de gărzile sale. Până una alta, cine a fost Frederic cel Mare? A fost poreclit și „regele-cartof”, doar că nu a mâncat niciodată cartofi Într-un interviu pentru AP News , istoricul german Jurgen Luh, care cunoaște palatele prusace și grădinile ca-n palmă, neagă că Frederic ar fi fost un împătimit după cartofi. Regele prusac adora mâncarea italiană și vinul franțuzesc. „N-a mâncat niciodată cartofi. Nici fierți, nici prăjiți”. În realitate, cartofii au fost cultivați în Bavaria din 1647. Electorul Frederic William, străbunicul regelui, a introdus cartofii în zona Brandenburg din Prusia din anii 1650, însă doar pentru că-i plăcea să admire frunzele de cartof. Într-adevăr, erau crescuți cartofi în grădinile sale, dar nu la scară largă. Povestea regelui-cartof, demontată de un istoric german Regele a emis decrete regale pentru a promova agricultura și producția de cartofi, dar populația le-a ignorat. Prin urmare, cartofii n-au fost răspândiți la scară largă în Prusia și nici în Europa de Est până la încetarea războaielor napoleoniene din 1815. Despre povestea cu grădinile personale ale regelui în care s-ar fi cultivat cartofi, Luh spune că este un nonsens. Totuși, lângă Palatul Sanssouci, vizitatorii încă cumpără suveniruri, cărți poștale și cărți de 35 de euro despre legenda lui „Kartoffelkonig”. Mulți turiști depun cartofi cruzi pe mormântul regelui, pentru a-i cinsti memoria. Sunt cofetării germane care prepară chiar și torturi din cartofi cu morcovi cu ocazia Paștelui. „Frumusețea e că mitul a bătut adevărul, iar mitul chiar este frumos”, a spus istoricul german. Portretul regelui Frederic al II-lea al Prusiei (1712-1786) Frederic, regele care a transformat Prusia într-o putere europeană Două mari puteri s-au ridicat în Europa Centrală, la mijlocul secolului al 18-lea. Prima era Austria habsburgică,  un regat catolic din interiorul Sfântului Imperiu Roman. A doua putere era Prusia, un regat militarizat cu o moștenire culturală din partea Cavalerilor Teutoni, situată în afara Sfântului Imperiu Roman. Pe 31 mai 1740, Frederic al II-lea, al treilea fiu al regelui Frederic William I (frații săi mai mari au murit), a fost încoronat ca rege. Prusia, statul pe care îl conducea, era un teritoriu fragmentat în nord-estul statului german de azi. De asemenea, cuprindea teritorii din Polonia și Kaliningradul rusesc de azi (care alcătuiau Prusia de Est). Mare parte a Germaniei era controlată de Sfântul Imperiu Roman,  un imperiu fragmentat în mai multe state, descentralizat.  Nu era nici imperiu, nici sfânt și nici roman, fiind o putere federală germană alcătuită din principate, ducate, comitate, orașe imperiale libere și alte domenii. Pe plan religios, mare parte din ele deveniseră protestante demult, ieșite de sub influența Papei. Armata prusacă la 1740 Prusac imperialist, dar francofil Frederic era un monarh absolut din rândul familiei Hohenzollern, care visa să transforme Prusia într-o mare putere europeană prin forță militară și cuceriri, unde bărbații erau instruiți să devină soldați disciplinați după model spartan. Dar a avut și un grad crescut de rafinament, fiind francofil și iubitor de artă franceză și a stilului rococo, construindu-și un palat de vară la Sanssouci, lângă Berlin. În adolescență, tatăl său i-a aruncat pe foc toate hainele de lux franțuzești și l-a forțat să îmbrățișeze stilul de viață auster și militar și să îmbrace uniforma prusacă. Admirația sa față de limba franceză era în contrast cu naționalismul anti-prusac al prusacilor. El citise și „Principele”, lucrarea filosofului italian Niccollo Machiavelli și chiar a scris un eseu critic la adresa lui. S-a certat cu Voltaire și chiar a compus poezie și muzică. Din 1738, a devenit membru al francmasoneriei germane. Era un adept al virtuțiilor prusace:  frugalitate și sobrietate. El moștenise o adevărată mașinărie de război: o armată bine dotată tehnologic la standardele vremii alcătuită din 83.000 de oameni care beneficiau de echipamente, arme și fonduri financiare semnificative. La câteva luni de la preluarea domniei, el a pregătit Prusia pentru un război major. Avea vastă experiență militară după ce a fost colonel în armata prusacă, într-un regiment staționat lângă Nauen, pe durata Războiului de Succesiune din Polonia. Frederic și Voltaire în Parcul Palatului Sanssouci – gravură pe lemn din 1857 Criza succesiunii la tronul Sfântului Imperiu Roman Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Karl al VI-lea din Casa austriacă de Habsburg, tocmai murise. S-a iscat astfel un conflict privind succesiunea la tron între fiica sa, arhiducesa Austriei,  Maria Teresa, și Karl al VII-lea, electorul Bavariei. El a fost încoronat ca rege al Boemiei în 1741, și  încoronat din 1742  ca împărat al Sfântului Imperiu Roman. Arhiducesa Austriei, Maria Teresa, a domnit din 1740 ca regină a Ungariei și a Croației, alături de soțul ei, Arhiducele austriac Francis I, care era și Marele Duce al Toscanei. Armata austriacă era într-o stare precară, iar guvernul habsburgic, alcătuit din miniștri înaintați în vârstă, întâmpinase dificultăți financiare. Portretul Mariei Tereza (1717-1780), arhiducesa familiei Habsburgice din Austria, Regina Ungariei și a Boemiei, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman Profitând de această situație, Frederic a luat cea mai decisivă hotărâre care a schimbat istoria omenirii pentru totdeauna. Prin invadarea provinciei habsburgice Silezia, o zonă strategică și bogată în cărbune,  au rezultat patru mari războaie și două mari revoluții, harta lumii fiind remodelată până la finalul secolului. Inițial, Frederic i-a solicitat teritoriul împărătesei, oferindu-i la schimb sprijin împotriva altor inamici.  Însă, Maria Teresa a refuzat să cedeze Silezia prusacilor. Războiul a devenit inevitabil. Războiul de Succesiune Austriacă (1740-1748) Pe 16 decembrie 1740, trupele prusace ale regelui Frederic au invadat Silezia, potrivit Encyclopedia Britannica.  De la un război între două state, Prusia care era un stat protestant, și  Austria habsburgică, o putere catolică, n-a durat mult ca acesta să escaladeze într-un război european.

Secretele din viața regelui-strateg Frederic cel Mare al Prusiei și motivul pentru care turiștii lasă cartofi la mormântul său

Mai mulți turiști care au fost în Germania vara aceasta au lăsat cartofi la mormântul regelui prusac Frederic al II-lea cel Mare. Un comandant briliant al secolului 18, a transformat Prusia într-o mare putere europeană prin tacticile sale inedite și reorganizarea armatei sale, fiind și un adept al absolutismului iluminat.  Mai mulți germani credeau că regele a fost primul conducător care a adus cartofi în Germania. Potrivit unui mit, el și-ar fi înconjurat palatul cu terenuri de cartofi care erau păzite non-stop de gărzile sale. Până una alta, cine a fost Frederic cel Mare? A fost poreclit și „regele-cartof”, doar că nu a mâncat niciodată cartofi Într-un interviu pentru AP News , istoricul german Jurgen Luh, care cunoaște palatele prusace și grădinile ca-n palmă, neagă că Frederic ar fi fost un împătimit după cartofi. Regele prusac adora mâncarea italiană și vinul franțuzesc. „N-a mâncat niciodată cartofi. Nici fierți, nici prăjiți”. În realitate, cartofii au fost cultivați în Bavaria din 1647. Electorul Frederic William, străbunicul regelui, a introdus cartofii în zona Brandenburg din Prusia din anii 1650, însă doar pentru că-i plăcea să admire frunzele de cartof. Într-adevăr, erau crescuți cartofi în grădinile sale, dar nu la scară largă. Povestea regelui-cartof, demontată de un istoric german Regele a emis decrete regale pentru a promova agricultura și producția de cartofi, dar populația le-a ignorat. Prin urmare, cartofii n-au fost răspândiți la scară largă în Prusia și nici în Europa de Est până la încetarea războaielor napoleoniene din 1815. Despre povestea cu grădinile personale ale regelui în care s-ar fi cultivat cartofi, Luh spune că este un nonsens. Totuși, lângă Palatul Sanssouci, vizitatorii încă cumpără suveniruri, cărți poștale și cărți de 35 de euro despre legenda lui „Kartoffelkonig”. Mulți turiști depun cartofi cruzi pe mormântul regelui, pentru a-i cinsti memoria. Sunt cofetării germane care prepară chiar și torturi din cartofi cu morcovi cu ocazia Paștelui. „Frumusețea e că mitul a bătut adevărul, iar mitul chiar este frumos”, a spus istoricul german. Portretul regelui Frederic al II-lea al Prusiei (1712-1786) Frederic, regele care a transformat Prusia într-o putere europeană Două mari puteri s-au ridicat în Europa Centrală, la mijlocul secolului al 18-lea. Prima era Austria habsburgică,  un regat catolic din interiorul Sfântului Imperiu Roman. A doua putere era Prusia, un regat militarizat cu o moștenire culturală din partea Cavalerilor Teutoni, situată în afara Sfântului Imperiu Roman. Pe 31 mai 1740, Frederic al II-lea, al treilea fiu al regelui Frederic William I (frații săi mai mari au murit), a fost încoronat ca rege. Prusia, statul pe care îl conducea, era un teritoriu fragmentat în nord-estul statului german de azi. De asemenea, cuprindea teritorii din Polonia și Kaliningradul rusesc de azi (care alcătuiau Prusia de Est). Mare parte a Germaniei era controlată de Sfântul Imperiu Roman,  un imperiu fragmentat în mai multe state, descentralizat.  Nu era nici imperiu, nici sfânt și nici roman, fiind o putere federală germană alcătuită din principate, ducate, comitate, orașe imperiale libere și alte domenii. Pe plan religios, mare parte din ele deveniseră protestante demult, ieșite de sub influența Papei. Armata prusacă la 1740 Prusac imperialist, dar francofil Frederic era un monarh absolut din rândul familiei Hohenzollern, care visa să transforme Prusia într-o mare putere europeană prin forță militară și cuceriri, unde bărbații erau instruiți să devină soldați disciplinați după model spartan. Dar a avut și un grad crescut de rafinament, fiind francofil și iubitor de artă franceză și a stilului rococo, construindu-și un palat de vară la Sanssouci, lângă Berlin. În adolescență, tatăl său i-a aruncat pe foc toate hainele de lux franțuzești și l-a forțat să îmbrățișeze stilul de viață auster și militar și să îmbrace uniforma prusacă. Admirația sa față de limba franceză era în contrast cu naționalismul anti-prusac al prusacilor. El citise și „Principele”, lucrarea filosofului italian Niccollo Machiavelli și chiar a scris un eseu critic la adresa lui. S-a certat cu Voltaire și chiar a compus poezie și muzică. Din 1738, a devenit membru al francmasoneriei germane. Era un adept al virtuțiilor prusace:  frugalitate și sobrietate. El moștenise o adevărată mașinărie de război: o armată bine dotată tehnologic la standardele vremii alcătuită din 83.000 de oameni care beneficiau de echipamente, arme și fonduri financiare semnificative. La câteva luni de la preluarea domniei, el a pregătit Prusia pentru un război major. Avea vastă experiență militară după ce a fost colonel în armata prusacă, într-un regiment staționat lângă Nauen, pe durata Războiului de Succesiune din Polonia. Criza succesiunii la tronul Sfântului Imperiu Roman Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Karl al VI-lea din Casa austriacă de Habsburg, tocmai murise. S-a iscat astfel un conflict privind succesiunea la tron între fiica sa, arhiducesa Austriei,  Maria Teresa, și Karl al VII-lea, electorul Bavariei. El a fost încoronat ca rege al Boemiei în 1741, și  încoronat din 1742  ca împărat al Sfântului Imperiu Roman. Arhiducesa Austriei, Maria Teresa, a domnit din 1740 ca regină a Ungariei și a Croației, alături de soțul ei, Arhiducele austriac Francis I, care era și Marele Duce al Toscanei. Armata austriacă era într-o stare precară, iar guvernul habsburgic, alcătuit din miniștri înaintați în vârstă, întâmpinase dificultăți financiare. Profitând de această situație, Frederic a luat cea mai decisivă hotărâre care a schimbat istoria omenirii pentru totdeauna. Prin invadarea provinciei habsburgice Silezia, o zonă strategică și bogată în cărbune,  au rezultat patru mari războaie și două mari revoluții, harta lumii fiind remodelată până la finalul secolului. Inițial, Frederic i-a solicitat teritoriul împărătesei, oferindu-i la schimb sprijin împotriva altor inamici.  Însă, Maria Teresa a refuzat să cedeze Silezia prusacilor. Războiul a devenit inevitabil. Războiul de Succesiune Austriacă (1740-1748) Pe 16 decembrie 1740, trupele prusace ale regelui Frederic au invadat Silezia, potrivit Encyclopedia Britannica.  De la un război între două state, Prusia care era un stat protestant, și  Austria habsburgică, o putere catolică, n-a durat mult ca acesta să escaladeze într-un război european. De partea Prusiei era o coaliție alcătuită din Regatul Franței al regelui Ludovic al XV-lea, Regatul Spaniei al regelui Filip al V-lea, Sfântul Imperiu Roman și Electoratul Bavariei conduse de Karl al