72% dintre părinți recunosc că ajung să cumpere ce le cer copiii la supermarket, chiar dacă nu voiau

72%-dintre-parinti-recunosc-ca-ajung-sa-cumpere-ce-le-cer-copiii-la-supermarket,-chiar-daca-nu-voiau

Copiii influențează tot mai mult deciziile de cumpărare ale familiei la supermarket. Părinții cedează frecvent cererilor de mâncare nesănătoasă. Concluzia aparține unui studiu făcut pe 1.050 de părinți din Anglia, prezentat recent la Congresul European privind Obezitatea de la Istanbul, conform The Independent. Peste jumătate dintre părinții chestionați (58%) au recunoscut că sunt bătuți la cap frecvent să cumpere produse bogate în grăsimi, sare sau zahăr. În consecință, aproape trei sferturi (72%) au raportat că achiziționează adesea produsele solicitate. Ce produse cer cel mai des copiii Printre cele mai căutate produse s-au numărat înghețata și acadelele (45%), bomboanele și ciocolata (43%), dulciurile și biscuiții (42%). Copiii cu vârste între patru și 11 ani au fost cei mai insistenți. Peste jumătate dintre ei cer verbal produsele, unul din trei le pune direct în coș, iar aproximativ unul din șase indică un display sau o reclamă din magazin. Marketingul alimentar, factor agravant Cercetătoarea Emma Boyland, profesoară la Universitatea din Liverpool, atrage atenția că mediul actual de cumpărare nu îi ajută pe părinți să facă alegeri sănătoase. Ambalajele cu personaje prietenoase și reclamele văzute înainte de cumpărături influențează semnificativ cererile copiilor. Aproape un sfert dintre părinți (23%) au mărturisit că insistențele copiilor îi fac să se simtă supărați, vinovați sau stresați. Studiul semnalează că părinții cu insecuritate alimentară sunt sâcâiți mai frecvent, ceea ce reprezintă o sursă suplimentară de stres.

Ce mai cumpără americanii pentru sărbătorile de iarnă

ce-mai-cumpara-americanii-pentru-sarbatorile-de-iarna

După o perioadă anevoioasă economic marcată de tarifele lui Trump și tensiunile politice care au dus la cel mai îndelungat „shutdown federal” din istorie, reducerile de Black Friday și Cyber Monday au fost momente de respiro pentru consumatorul american.   Până la urmă, consumatorul american este motorul economiei SUA, indiferent ce zic miliardarii sau politicienii.  Analiștii economici se tem că acest „motor” va începe să clacheze pe fondul presiunii tarifelor, al pieței muncii destul de slăbite și al creșterii de prețuri cauzată tot de tarifele vamale ale lui Trump. Dacă „motorul” clachează,  „Epoca de Aur” a lui Trump se va încheia subit,  la fel și șansele lui JD Vance la alegerile din 2028.  Datele preliminare privind comerțul cu amănuntul pentru sărbătorile de iarnă arată bine la suprafață, dar încă sunt fisuri periculoase dedesubt. Cum au decurs vânzările de Black Friday Imaginea de ansamblu: Cifrele preliminare de Black Friday și Cyber Monday arată în esență bine. Vânzările totale (excluzând produsele auto) au crescut cu 4,1% anul acesta, informează Mastercard SpendingPulse care monitorizează vânzările din magazinele retail și de pe site-urle de shopping online, precum și metodele de plată. Bank of America a înregistrat cheltuieli cu cardul de credit cu 0,2% mai multe decât în 2024.  Cheltuielile pentru articolele de sărbători a crescut cu 2,6%. Nici Cyber Monday n-a stat rău Vânzările de Cyber Monday au crescut cu 7% față de anul trecut, atingând un nou record, informează Adobe Analytics. Cum ar putea arăta vânzările în primul Crăciun de la revenirea lui Trump Federația Națională de Comerț cu Amănuntul estimează că sezonul sărbătorilor de iarnă 2025-2026 ar putea fi primul din istorie în care valoarea cumpărăturilor ar putea atinge cifra record de 1 trilion de dolari. Ce cumpără americanii de Crăciun, în 2025? Directorul Walmart: Mai multe produse de strictă necesitate John David Rainey, directorul financiar al Walmart, a declarat în cadrul unei conferințe Morgan Stanley, că disparitatea creșterii salariale în rândul consumatorilor cu venituri mici, medii și mari a fost la fel de mare ca cea observată de gigantul retailer în ultimii 10 ani. Acesta crede că disparitatea se va adânci. „Observăm că portofelele au fost mai suprasolicitate și că s-au cheltuit mai mulți bani pe articole de strictă necesitate decât pe articole discreționare”, a spus el, potrivit Axios. Consumatorul american din anul 2025 este mai tensionat așadar, mai ales cel din clasa inferioară. Directorul Procter & Gamble: O slăbiciune a pieței americane Directorul financiar al Procter & Gamble, Andre Schulten, care a vorbit la același eveniment Morgan Stanley, a declarat că conglomeratul care comercializează scutece și detergent a înregistrat o slăbiciune generală a pieței americane în octombrie și noiembrie. Sursa Foto: Shutterstock Autorul recomandă: Declinul Bitcoin lovește direct în familia Trump. Averea familiei prezidențiale a scăzut cu 1 miliard de dolari

Prețul unui aspirator robot pentru octogenari: Unde se vinde mai ieftin înainte de Black Friday

pretul-unui-aspirator-robot-pentru-octogenari:-unde-se-vinde-mai-ieftin-inainte-de-black-friday

La o vârstă înaintată, mulți vârstnici nu mai pot să utilizeze aspiratorul. Să se aplece după furtun și țeavă, să bage ștecherul aspiratorului în priză, să-l transporte prin casă – toate acestea necesită eforturi mari pentru un om în vârstă de 70-75 de ani, dar pentru unul care are 80 de ani.  În plus, riscul să se împiedice peste cablu este crescut. Mulți bunici apelează la rude, alții la menajere sau la firme de curățenie a căror servicii nu sunt deloc ieftine.   Din fericire, de câțiva ani și-au făcut apariția aspiratoarele robot.  Un exemplu ar fi robotul inteligent de aspirare RCV 5 de la Karcher, care curăță sistematic și autonom podelele dure si covoarele cu peri mici. Aspiratorul transportă murdăria uscată în recipientul de murdărie incorporat de peria rotativă, de peria laterală pentru margini și de vacuum. Nu este însă o tehnologie perfectă, de aceea, este indicat ca vârstnicii să primească asistență din partea rudelor sau vecinilor care se pricep să pornească aspiratoarele robot. Aspiratorul robotic care poate aspira și curăța cu mopul umed Având senzor ultrasonic, poate detecta covoarele și le poate curăța cu funcția Auto-Boost la puterea maximă. Pe lângă aspirat, poate să curețe și cu modul umed. Cu aplicația de control activată printr-un tur de recunoaștere, RCV 5 își face singur o hartă a încăperilor prin detectarea mediului (LiDAR), având setați parametri de curățare individuali. Cu sistemul dual cu laser și cameră, poate evita obstacolele, precum cablurile, șosetele, pantofii și mobilierul. Pentru ștergere umedă, se introduce unitatea de ștergere, laveta din microfibre, se umple rezervorul de apă curată. Prețul variază de la 1.217 la 3.600 lei La un magazin Altex, un robotde aspirare de la Karcher, modelul RCV-5, costă 1.247,39 de lei. Caracteristicile sale: Funcții inteligente, mop, wi-fi, app, senzori, precum și filtru. Are o autonomie de până la 120 de minute. Are două moduri de aspirare: umedă și uscată.  Se poate găsi în trei culori: alb, argintiu sau galben. Pe site-ul Emag se găsește un aspirator robot cu funcție de mop Karcher RCV 3, cu consum de 33 W și baterie de 3.200 mAh, la prețul de 1.217,69 lei.  Are un recipient murdărie de 500 ml și un recipient pentru apă de 170 ml. Modelul RCV 5, cu 5000 Pa, laser dublu, AI, funcție de cartografiere, detectarea camerelor și a obstacolelor, ideal de folosit pentru curățat pardoseli dure, costă 3.630 de lei pe același site. Pe Evomag, robotul de aspirare Karcher RCV 5 cu WiFi, 36 W, cu o baterie de 5.200 mAh, recipient praf 330 ml și cu un recipient pentru apă de 240 ml se vinde la 2.399,99 lei. La Flanco, robotul Karcher RCV 3, costă 1.549,99 lei. Ce spun  clienții nemulțumiți Cu toate că majoritatea clienților sunt mulțumiți, este indicat ca orice cumpărător să citească și opiniile scrise ale utilizatorilor care nu se consideră satisfăcuți de rezultate. Unii clienți îl laudă pentru că aspiră eficient, dar navigația lasă de dorit și se pierde pe traiectorie, lovindu-se de pereți. Uneori ajunge să urce obstacole de 3 cm. Un alt cumpărător s-a plâns că curăță într-un ritm mult mai lent decât un aspirator normal ce trebuie mânuit. Iar un alt client a reclamat pe secțiunea de comentarii al unui site de magazin online  că senzorul s-a defectat după trei utilizări. „Aspira destul de bine pentru clasa lui, dar navigatia cam lasa de dorit.( Sau poate doar cel care l-am nimerit eu…) Se loveste de pereti si incearca cu încăpățânare pana reuseste sa se urce peste obstacole de aproximativ 3 cm,poate si mai bine.” „Aspira destul de bine pentru clasa lui, dar navigatia cam lasa de dorit.( Sau poate doar cel care l-am nimerit eu…) Se loveste de pereti si incearca cu încăpățânare pana reuseste sa se urce peste obstacole de aproximativ 3 cm,poate si mai bine.” „Pierde harta cand este mutat in alta camera, trebuie permanent resetat daca nu-l folosesti zilnic. In recipientul cu apa nu se poate pune solutie de curatare sau dezinfectare. Senzorul s-a stricat dupa 3 utilizari.” „Mult inferior față de cel de la CONCEPT…. E silențios dar nu-si face treaba…. Pentru 40 de m2,îi trebuie o oră să se învârtă și tot rămân zone unde nu a ajuns…. Nu-si menține harta….” Autorul recomandă: BANCUL de sâmbătă | Aspiratorul (prea) inteligent

Cum ești păcălit la cumpărături: plătești mai mult, pe cantități tot mai mici de produse

cum-esti-pacalit-la-cumparaturi:-platesti-mai-mult,-pe-cantitati-tot-mai-mici-de-produse

Cei care nu sunt atenți la cumpărături riscă să fie păcăliți. Producătorii sunt tot mai creativi când vine vorba de scumpirea produselor pe nesimțite. Unul se vinde, mai nou, la porție, sticlele cu detergent sunt tot mai goale, iar ingredientele folosite la unele produse sunt de calitate mai slabă. Pachetul de unt nu mai are de multă vreme 200 de grame, așa cum eram obișnuiți. Doar că, noua cantitate nu apare pe fața produsului, ci pe spate, unde este menționat „ambalajul conține 18 porții a câte 10 grame”. Este vorba de shrinkflation, un fenomen care devine o normalitate. Ne uităm pe catalogul unui supermarket din 2019. La fiecare produs descoperim o diferență de gramaj. De exemplu, o folie cu salam de Sibiu a scăzut cu 30 de grame, dar prețul a crescut față de acum cinci ani cu 35 de procente. Și la detergent pare că ambalajul e tot mai mare, iar cantitatea tot mai puțină. Iar acolo unde cantitatea a rămas neschimbată, s-a umblat la calitate. Unii producători au optat pentru ingrediente mai ieftine, ca să nu scumpească prea mult produsul finit. Noile practici ale producătorilor i-au făcut pe clienți mai atenți la etichete. Statistica arată că în 2024, brandurile au redus cantitatea produselor, în medie, cu 16%, potrivit Știrile Kanal D. Autorul recomandă: Efectele inflației. Românii sunt mult mai cumpătați la cumpărături. La ce produse renunță Cumpărături rapide înainte de scumpirile de la 1 august 2025. Ce achiziționează clienții din magazine

Totul într-un loc, spre disperarea Google: Cum îți vei putea face cumpărăturile direct în ChatGPT

totul-intr-un-loc,-spre-disperarea-google:-cum-iti-vei-putea-face-cumparaturile-direct-in-chatgpt

OpenAI a anunțat lansarea unor funcții extinse de cumpărături în ChatGPT Search, noua sa unealtă AI de căutare online, care devine un rival tot mai serios pentru Google Search. Noutățile te vor lăsa să cauți produse, să compari opțiuni și să faci achiziții fără a părăsi platforma ChatGPT. Potrivit unui comunicat oficial publicat luni, experiența este personalizată și oferă detalii vizuale, prețuri, recenzii și sugestii în funcție de preferințele fiecărui utilizator, scrie CNET. În următoarele săptămâni, ChatGPT Search va folosi memoria conversațiilor anterioare pentru a rafina rezultatele oferite, ținând cont de istoricul căutărilor și de preferințele exprimate anterior. Astfel, experiența de cumpărături devine din ce în ce mai contextualizată și eficientă. Noua funcție va acoperi inițial domenii precum modă, frumusețe, produse pentru casă și electronice, urmând ca pe măsură ce sistemul acumulează date, să fie extinsă și către alte categorii. Noua funcție de la ChatGPT este disponibilă pentru toți utilizatorii, fie că plătesc sau nu Funcțiile sunt disponibile prin modelul GPT-4o, atât pentru utilizatorii care dețin un abonament ChatGPT Plus sau Pro, cât și pentru cei care folosesc versiunea gratuită sau accesează ChatGPT fără a fi autentificați. OpenAI susține că nu obține venituri din afiliere pentru aceste recomandări, ceea ce diferențiază ChatGPT Search de alte platforme care monetizează conținutul prin comisioane pentru vânzările generate. OpenAI continuă astfel să îmbunătățească, astfel, ChatGPT nu doar ca unealtă conversațională, ci și ca motor de căutare inteligent, în contextul în care tot mai mulți utilizatori se orientează spre soluții AI în locul căutărilor clasice bazate pe cuvinte-cheie. Provocare directă pentru Google și o piață de 198 de miliarde de dolari „la bătaie” Piața căutărilor online rămâne dominată de Google, cu o cotă de piață de aproape 90% și aproximativ 14 miliarde de căutări zilnice. Prin comparație, ChatGPT înregistrează 500 de milioane de utilizatori activi săptămânal, o cifră deloc de neglijat, dar încă mult în urma liderului. Totuși, impactul pe termen lung ar putea fi notabil. Căutările online au generat în 2024 venituri globale de aproape 200 de miliarde de dolari, în special din publicitate și recomandări de cumpărături. Dacă OpenAI va decide să monetizeze în viitor aceste recomandări, ar putea afecta direct veniturile Google și ale site-urilor care trăiesc din recenzii și linkuri afiliate. Între timp, ChatGPT Search primește și alte actualizări: utilizatorii WhatsApp pot trimite mesaje direct către ChatGPT, iar motorul AI va afișa și subiecte de căutare populare. În plus, capacitatea de a cita surse multiple a fost îmbunătățită în versiunile generale ale ChatGPT.