Reacția ungurilor când au văzut noile Dacia Duster și Dacia Bigster

reactia-ungurilor-cand-au-vazut-noile-dacia-duster-si-dacia-bigster

Noile modele Dacia, Duster și Bigster, fac senzație prin Europa după ce au fost lansate la Salonul Auto de la Frankfurt. Reacția ungurilor a fost surprinzătoare și diferită de cea a rușilor, care le-au găsit defecte. Asta în timp ce în rândul sârbilor, noile modele au stârnit adevărate invidii, iar spaniolii au văzut avantajele Daciei Duster, prin confortul sporit al pasagerilor. Renault Group, cel care deține brandul Dacia, a lansat noile modele Dacia Duster și Bigster, iar maghiarii au dat verdictul în privința celor două mașini, care deja fac senzație și stârnesc invidie în Europa. Redust, varianta modificată a Daciei Duster, este alegerea potrivită pentru cei care vor să combine, cu succes, o mașină de oraș cu una pentru călătorii în afara drumurilor asfaltate. În plus, pe acoperișul mașinii a fost montat un suport de bagaje cu sistem de iluminare cu LED, ceea ce face ca mașina să aibă parte de orientare și în afara drumurilor publice luminate, chiar și în zonele întunecoase ale pădurilor. De asemenea, pragurile laterale ale mașinii completează lista dotărilor, iar roțile au jante de 16 inchi, echipate cu anvelope late, o alegere ideală pentru zona de off-road. Noul pachet Sport este foarte diferit de vechiul model Bigster, chiar dacă este păstrat același „ambajaj”. Astfel, pachetul off-road se potrivește mai bine caracterului acestui model, care este echipat cu accesorii speciale pentru teren accidentat. Concret, nu există bare de acoperiș sau treptele laterale, iar gurile de aerisire, false, au fost păstrate. Bigster are jante de 20 de inchi, iar suspensiile pe care le are noul model Dacia Bigster îi conferă SUV-ului un caracter complet diferit. Potrivit maghiarilor de la AutoNavigator, cei de la Dacia au rămas aproape de principiul pe care l-au anunțat și promovat în reclame, adică „nu plătim pentru lucruri inutile”, astfel că cine dorește opțiuni suplimentare o pot face separat. Ce prețuri are noul model Dacia Duster  Prețul de pornire al noului model Dacia Duster este de aproape 26.000 de euro, cu mult peste cel al modelului tradițional de Duster, care începe de la 17.200 de euro. Noua Dacia Duster are 4,34 m lungime și 1,81 m lățime, cu o înălțime de 1,65 metri, în timp ce garda de sol este de 22,4 cm. Motorizarea noului model Dacia Duster este una hibridă, cu tracțiune integrală, cu motor de 1,2 litri care produce 130 de cai putere. De asemenea, există și modelul de motor hibrid, cu tracțiune doar pe față, cu motor de 1,6 litri și un maxim de 140 de cai putere.

Dacia Bigster așa cum nu a mai fost văzută niciodată! Imagini cu transformarea spectaculoasă

dacia-bigster-asa-cum-nu-a-mai-fost-vazuta-niciodata!-imagini-cu-transformarea-spectaculoasa

Au apărut primele imagini cu Dacia Bigster așa cum nu a mai fost văzută niciodată. Autoturismul, care se bucură de un succes uriaș, a suferit o transformare spectaculoasă. Autoturismul, recunoscut și ca „fratele mai mare” al Daciei Duster, a fost transformat complet de către nemții de la Carpoint, prin două body kit-uri incredibile. Cum o Dacia Bigster modificată de nemții de la Carpoint Nemții de la Carpoint au reușit să transforme Dacia Bigster, care se bucură de un real succes la nivel european, într-un autoturism cu adevărat spectaculos. „Fratele mai mare” al Daciei Duster, care revoluționează piața SUV-urilor de dimensiuni medii, a primit acum două noi personalități de la dealerul german Carpoint. Concret, nemții au făcut cu Bigster ceea ce au făcut și cu Duster și l-au transformat într-un autoturism spectaculos, care poate fi adaptat pentru off-road sau pentru șosea. Pachetul Redust Offroad este cea mai izbitoare dintre cele două opțiuni disponibile. Acesta transformă Bigster-ul într-o mașină perfectă pentru drum accidentat, adăugând un set de anvelope groase pentru toate tipurile de teren, înfășurate în jurul unor noi jante din aliaj de 16 inch, un portbagaj de plafon din aluminiu cu lumini LED integrate, o capotă ventilată, trepte laterale și autocolante unice pentru geamuri. Pentru a completa aspectul și a oferi o gardă la sol semnificativă, proprietarii pot opta chiar și pentru o suspensie completă. Ce aduce pachetul Redust Sport Pentru cei care nu sunt iubitori de off-road există și pachetul Redust Sport, care duce Bigster-ul într-o direcție complet diferită. Acest kit îi sporește stilul, cu o poziție coborâtă și un accent pe o manevrabilitate mai precisă datorită unei suspensii coilover. Adevăratul punct culminant este însă un set de jante din aliaj de 20 de inch cu spițe multiple, cu anvelope cu profil jos. Există, de asemenea, un finisaj negru lucios pentru caroserie, împreună cu o priză de aer pur decorativă pe capotă, pentru un plus de farmec vizual. De menționat este că modificările aduse de nemții de la Carpoint nu oferă și un plus de putere autoturismului, întrucât pachetele se concentrează exclusiv pe stil și suspensie, fără a include îmbunătățiri de performanță. Carpoint listează în prezent o Dacia Bigster Extreme TCE 130 4×4 cu kitul Redust Offroad la prețul de 36.290 de euro. Acest exemplar este echipat cu motorul mild-hybrid de 1.2 litri, de bază, care produce 129 CP.

Doar românii pot! Asta e singura problemă. Noua Dacia Duster Pickup a declanșat un tsunami de invidie

doar-romanii-pot!-asta-e-singura-problema.-noua-dacia-duster-pickup-a-declansat-un-tsunami-de-invidie

Dacia vrea să cucerească piața din România cu un nou model de autoturism care se anunță foarte popular: Duster Pickup. Vecinii din Serbia au analizat deja mașina și au tras și o primă concluzie, invidioși fiind că modelul nu este disponibil decât în România. Dacia a prezentat un nou model, denumit sugestiv Duster Pickup, bazat bineînțeles pe popularul SUV. Totuși, Pickup-ul de la Dacia diferă de versiunea standard prin partea din spate. În loc de portbagaj, este instalată o platformă compactă de marfă cu dimensiunile de 1.050 x 1.000 mm, concepută pentru a transporta până la 430 kg de marfă. Pickup-ul este echipat cu patru puncte de ancorare, ceea ce îl face mai practic pentru zonele rurale și pentru muncă. Vehiculul a fost dezvoltat în colaborare cu constructorul local de caroserii Romturingia, care a adus modificări minime designului. Așadar, șoferii nu vor fi surprinși de modul în care arată noul Pickup, fiind foarte asemănătorul cu Duster-ul de bază. Interesant este că scaunele din spate sunt acum separate, cu cotiere, o caracteristică nemaiîntâlnită până acum la Duster. Mai mult decât atât, modelul va fi disponibil doar în România, iar prețul de pornire va fi de la 25.983 de euro. Situația a produs deja invidie în Serbia, unde presa nu a trecut cu vederea peste faptul că mașina nu e disponibilă și în țara vecină „Singura problemă este că nu putem cumpăra un Duster Pickup. Ne referim la șoferii din Serbia. Nici măcar englezii și spaniolii, ci doar românii. A fost conceput doar pentru piața internă. Este oferit în trei niveluri de echipare: Expression, Extreme și Journey”, au scris sârbii de la Sportal.blic. Dacia a cucerit Europa. Ce s-a întâmplat pe Bătrânul Continent Dacia a cucerit Europa. Modelul Sandero a redevenit numărul unu pe piața de pe Bătrânul Continent și a reușit să depășească autoturismul Renault Clio, marele rival practic al modelului lansat de Dacia. Mai mult decât atât, alte trei autoturisme care sunt fabricate în România au reușit să prindă locuri în top 30. Este vorba despre modelele Ford Puma, Dacia Duster și Dacia Bigster. Conform statisticilor oferite de experții de la Dataforce, se pare că Dacia Sandero a fost, din nou, cea mai căutată mașină de șoferii din Europa, de data aceasta în luna iulie. Vorbim mai exact despre 21.040 de unități livrate, care au atras prin prisma prețului accesibil, dar și prin dotările oferite de Dacia.

Detaliul de 25 mm care transformă Dacia Duster! Nemții au făcut schimbarea decisivă pentru SUV-ul românesc

detaliul-de-25-mm-care-transforma-dacia-duster!-nemtii-au-facut-schimbarea-decisiva-pentru-suv-ul-romanesc

Noul Dacia Duster a devenit rapid unul dintre cele mai populare SUV-uri din Europa și nu numai, datorită profilului său robust și a prețului imbatabil. Totuși, mașina dezvoltată de grupul Renault a devenit și mai atractivă pentru iubitorii de off-road datorită unui kit de suspensii dezvoltat de o companie germană, care îi ridică garda la sol cu aproximativ 25 de milimetri. Detaliul care transformă radical Dacia Duster! Nemții sunt „de vină” Dacia Duster a fost mereu în ultimii mulți ani unul dintre SUV-uri populare din întreaga lume, datorită profilului său robust și, mai ales, a prețului imbatabil. Acum, noua mașina dezvoltată de grupul Renault a devenit și mai atractivă pentru iubitorii de drumuri montane datorită unui kit dezvoltat de H&R, o companie germană de top în domeniul suspensiilor, care îi ridică garda la sol noului Duster cu aproximativ 25 de milimetri, potrivit it.motor1.com. Acest mic detaliu face diferența atunci când se abordează trasee accidentate sau pante abrupte. În ciuda modificării, amortizoarele originale rămân la locul lor, iar condusul rămâne extrem de bine controlat, sigur și confortabil chiar și pe distanțe lungi. Foto: Facebook Dacia Stabilitate mai mare cu distanțiere pentru roți. Italia le-a dat „interzis” Pentru cei care vor să meargă și mai departe cu noul Duster, H&R a dezvoltat și distanțiere din aluminiu de înaltă rezistență din linia „Trak+”, care permit o aliniere precisă a roților cu marginile aripilor, îmbunătățind mersul pe șosea și stabilitatea în off-road. Vorbind în mod specific despre aceste distanțiere, este important de menționat că aceste componente nu sunt omologate pentru utilizare în unele țări, cum ar fi Italia. Cu toate acestea, arcurile, care sunt fabricate tot în Germania, au omologările necesare pentru utilizarea pe drumuri publice. Prețurile nu au fost încă anunțate, dar când vine vorba de arcurile H&R, prețul a fost undeva în jur de 300 € pentru un kit complet.

Dacia face mutarea prin care mai câștigă un continent. Intră la prețul acesta cu Duster pe piața unde vrea să devină rapid regină

dacia-face-mutarea-prin-care-mai-castiga-un-continent.-intra-la-pretul-acesta-cu-duster-pe-piata-unde-vrea-sa-devina-rapid-regina

Dacia dă o nouă lovitură pe piața auto și ajunge cu Duster în îndepărtata Australia, model ce va fi comandat începând cu luna viitoare. Cu un preț estimativ de 17.000 de euro, Dacia Duster a putea deveni rapid cel mai popular SUV și la Antipozi, după ce a cucerit piața europeană. Dacia, mutarea de senzație pe piața auto mondială. Duster 3 vrea să cucerească și Australia Producătorul auto Dacia dă o nouă lovitură pe piața de profil și ajunge cu Duster pe alt continent, tocmai în Australia, modelul urmând a fi comandat începând cu luna iulie, scrie profit.ro. Cu un preț estimat la 30.000 de dolari australieni, echivalent a 17.000 de euro, Dacia Duster 3 are toate șansele să ajungă rapid cel mai popular SUV și la Antipozi, după ce a cucerit piața de pe „Bătrânul Continent”. Renault va prelua astfel importul și distribuția, sub siglă proprie, așa cum face în America de Sud și, de curând, în Turcia. Noul Duster va ajunge oficial la dealerii din Australia luna viitoare, toto atunci putând fi plasate și comenzile. Australienii exultă. „Rivalizează cu crossovere precum Skoda Kamiq și Suzuki Vitara” Australienii abia așteaptă Duster 3, model care, spune presa auto de la Antipozi, rivalizează cu alte SUV-uri similare, de la competitori cunoscuți, ca Skoda Kamiq și Suzuki Vitara. Directorul general al Renault Australia crede că, inițial, se va primi un număr limitat de mașini Dacia, și asta din cauza cererii mari din Europa, urmând ca, anul viitor, livrările să crească exponențial. „Mașinile Dacia sunt la câteva săptămâni distanță de Australia. Duster, un SUV mic, similar ca dimensiuni cu un Subaru Crosstrek, este vândut în Europa sub marca românească low-cost Dacia, a Renault. Mult așteptatul Duster 2025 nu urmează să intre în showroom-urile locale decât luna viitoare, dar probabil că acest lucru nu îi va împiedica pe locuitorii din Sydney să observe două vehicule de omologare care circulă prin oraș și regiunea înconjurătoare în următoarele săptămâni Vândut în Europa sub marca Dacia, o marcă atentă la costuri a Renault, Duster, construit în România, este un SUV mic care rivalizează cu crossovere precum Skoda Kamiq și Suzuki Vitara”, scrie presa australiană. „Cererea pentru acest vehicul în Europa este foarte mare, așa că Australia va primi o alocare inițială limitată, înainte ca livrările să crească anul viitor. Spre deosebire de multe alte vehicule din segmentul SUV-urilor mici, Duster are un nivel autentic de abilități off-road pentru cei care vor să scape din jungla urbană”, a declarat Glen Sealey, directorul general al Renault Australia. Antonio, Toni pentru prieteni, îmbină foarte bine sportul cu „mondenul”. Nu are legătură de rudenie cu jucătorul care e campion alături de CFR Cluj, Andrei Burcă, e doar o coincidență de nume. Scrie despre fotbal și alte sporturi fără nicio problemă, fiind un mare fan al celor de echipă. … citește mai mult

Rușii vor să detroneze Dacia cu noul SUV de la Lada. Cum arată bijuteria lui Putin

rusii-vor-sa-detroneze-dacia-cu-noul-suv-de-la-lada.-cum-arata-bijuteria-lui-putin

Rușii de la AvtoVAZ vor să dea lovitura celor de la Dacia cu Lada Azimut, primul SUV al producătorului auto din ultimele trei decenii. Noul model lansat în patria lui Vladimir Putin, extrem de modern și inovativ, seamănă extrem de mult cu mărcile de la Dacia, Duster și Bigster. Rușii, lovitură pentru Dacia cu noul SUV de la Lada Producătorul auto rus AvtoVAZ vrea să dea o lovitură devastatoare omologilor de la Dacia cu modelul Lada Azimut, primul SUV al producătorului auto din ultimele trei decenii, atunci când, la mijlocul anilor 90 se lansa Lada Niva 2132, versiunea lungă a modelului original Lada Niva, apărut în 1977, scrie piataauto.md. Noul model lansat în Rusia, modern și inovativ, seamănă extrem de mult cu mărcile de la Dacia, Duster și Bigster. Cei de la Lada nu au transmis sigur ce dimensiuni va avea noul SUV, versiunea apărută fiind cea de pre-producție, urmând ca atunci când va începe producția de serie, peste un an cu aproximație, modelul să sufere câteva modificări. Potrivit celor de la AvtoVAZ, platforma de bază e cea de pe Lada Vesta, modificată şi modernizată serios. Suspensia spate a lui Azimut e diferită, designul exterior are o linie înaltă a capotei, jantele sunt de 18 inchi, plafon panoramic, geamuri duble pe faţă, pentru o izolare fonică și mai bună, iar garda la sol este una extrem de generoasă, de 208 mm. Interiorul contrastează la prima vedere cu exteriorul, deoarece are probleme de poziţionare a unor elemente esențiale, care ar putea fi remediate până la startul producerii mașinilor de serie. Cadranele de bord sunt digitale, iar sistemul multimedia va fi unul în întregime rusesc, cu asistent virtual denumit GigaChat. Gama de motorizări și estimări de prețuri Noul Lada Azimut va dispune şi de un model cu o cutie automată. Gama de motorizări din start va cuprinde două propulsoare pe benzină, de 1,6 litri cu 120 CP şi de 1,8 litri cu 132 CP. Cutiile de viteze disponibile sunt una manuală în 6 trepte şi una automată CVT. Un mare inconvenient este legat de faptul că, la toate modelele tracţiunea este doar pe puntea faţă, fără un sistem integral 4×4. Pe viitor va exista și un motor turbo, de 150 CP, cuplat cu o cutie automată clasică, cu convertor de cuplu. AvtoVAZ nu a anunțat deocamdată prețurile noilor modele, și asta deoarece producția în sine va începe abia peste un an. Cert este că acesta va fi cel mai scump din gama Lada, estimările pornesc undeva de la 29.000-32.000 de dolari. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult