Sârbii au văzut noua Dacia Striker și au dat pe loc verdictul

sarbii-au-vazut-noua-dacia-striker-si-au-dat-pe-loc-verdictul

Jurnaliștii sârbi de la celebra publicație Sportal au văzut noile detalii despre prototipul Dacia Striker și au revenit cu un nou verdict amănunțit. Dacia Striker urmează să fie lansată pe parcursul următorilor cinci ani și va fi cea mai mare mașină din istoria producătorului auto românesc. Pe scurt, va fi primul autoturism din portofoliul Dacia care va depăși borna celor 4 metri și 60 de centimetri lungime. Sârbii, impresionați de „cea mai mare mașină din istoria mărcii Dacia”. Ce au scris despre Striker Pe parcursul următorilor cinci ani urmează să fie lansată cea mai mare Dacia din istorie, iar vestea face deja înconjurul Europei. Este vorba despre un model ce va purta numele Striker și care va fi mult mai impunător decât Jogger și Bigster, actualii coloși ai Dacia, ambii cu lungimi de peste 4 metri și jumătate. Referitor la modelul Striker, acesta va stabili o nouă bornă pentru portofoliul Dacia, deoarece va măsura nu mai puțin de 4 metri și 62 de centimetri în lungime. Sârbii au văzut noua Dacia Striker și au dat deja un prim verdict în privința acesteia. Însă, odată cu apariția noilor informații despre viitorul SUV al producătorului auto din România, jurnaliștii de peste Dunăre au venit cu încă o opinie. „Cea mai mare mașină din istoria mărcii românești: aceasta este noua Dacia Striker, cu un preț de 25.000 de euro”, au titrat jurnaliștii de la Sportal.blic.rs. „Un aspect nemaivăzut” Una dintre noutăți are legătură cu prețul. Suma de la care va porni noua Dacia este, așa cum am precizat și jurnaliștii sârbi, de 25.000 de euro. Este fix același preț pe care l-a avut și modelul Dacia Bigster la lansare. „După ce Sandero a devenit cea mai bine vândută mașină din Europa în 2025, pentru a doua oară consecutiv, Duster a ocupat locul al doilea în clasa sa, iar Bigster a devenit liderul segmentului C-SUV în vânzările cu amănuntul în doar jumătate de an pe piață, Dacia continuă să ofere mașini pe care șoferii le iubesc”, au adăugat jurnaliștii, făcând referire la prețul foarte competitiv pus la dispoziție de producătorul românesc. Cat despre aspectul noii Dacia Striker, care poate fi văzut în galeria foto a articolului, sârbii au punctat: „Un break supraînălțat, cu un aspect nemaivăzut în gama producătorului românesc, își propune să cucerească noi cumpărători din Europa – pe cei care nu sunt încă convinși de SUV-uri sau care consideră că modelele Dacia cu gardă înaltă sunt lipsite de rafinament. Noul Striker, de exemplu, se bazează în mod deliberat pe un termen de bowling, unde „strike” se referă oficial la doborârea tuturor popicelor cu o singură aruncare. O adevărată aventură pentru o mașină de familie nou-nouță de la un producător românesc! Cu un design modern și proporții atractive, Striker combină elementele unui break robust și ale unui SUV într-o lungime de 4,62 metri, ceea ce îl face cea mai mare Dacia din istorie. Este cu cinci centimetri mai lung decât cel mai mare Bigster de până acum și chiar cu 28 de centimetri mai lung decât Duster”, au încheiat jurnaliștii de la sursa citată.

Sârbii au văzut noua DACIA și au dat VERDICTUL: A ales numele Striker pentru a ataca Skoda!

sarbii-au-vazut-noua-dacia-si-au-dat-verdictul:-a-ales-numele-striker-pentru-a-ataca-skoda!

Noua mașină Dacia se numește Striker, urmeză convenția obișnuită de a avea „er” în terminația modelelor, la fel ca Duster, Jogger și Bigster și este un competitor pentru Skoda. Grupul Renault își continuă expansiunea și, după anunțul unui nou model conceput în India pentru marca în formă de diamant, Dacia a dezvăluit numele următorului său crossover. Verdictul sârbilor, după ce au văzut cum arată noua Dacia Designul complet al noului model Dacia să fie dezvăluit în cadrul unei prezentări care va avea loc pe 10 martie, în cadrul evenimentului cunoscut sub numele de futurEAdy, care va începe la ora 10:00 în Spania. Renault își unește forțele cu compania-mamă pentru a lansa noul Dacia Striker, un crossover ușor de recunoscut după terminația numelui, la fel ca „frații” săi, Duster, Jogger și Bigster. Compania susține că este un nume ușor de pronunțat și cu un sunet puternic. Numele provine de la expresia universală „a lovi”, care reflectă provocarea și ambiția producătorului. În ce privește designul, nu s-au dezvăluit prea multe, dar este de așteptat să vedem forme unghiulare și posibil pătrate, similare altor modele moderne. Numele noii mașini poate fi văzut pe o parte a caroseriei, probabil pe secțiunea din spate. La evenimentul de prezentare vor fi prezenți, printre alții, CEO al firmei franceze, François Provost, dar și directoarea Katrin Adt, care vor explica direcția pe care doresc să o urmeze în viitor. Mașina va avea o lungime de aproximativ 4,6 metri În ultima vreme au apărut speculații cu privire la numele pe care-l va avea noul model, C-Neo sau Spacer fiind cele mai vehiculate. Este Striker, iar crossover-ul din segmentul C este conceput să concureze cu jucători consacrați, în special Skoda Octavia Kombi. Prin această denumire, marca dorește să sublinieze apartenența la aceeași linie de vehicule și să consolideze identitatea pe care a construit-o în ultimii ani. Striker este conceput ca un hibrid între un break clasic și un SUV-crossover. În acest fel, Dacia încearcă să combine caracterul practic al unui break de familie cu un aspect robust, din ce în ce mai popular în rândul clienților. Conform anunțurilor, noul model va umple golul din gamă dintre Duster și Bigster, menționează publicația sârbă Sportal. Mașina va avea o lungime de aproximativ 4,6 metri, ceea ce îl plasează chiar în centrul segmentului compact. De asemenea, este așteptat un ampatament generos, probabil similar cu al modelului Bigster, care ar trebui să garanteze o cabină spațioasă și un portbagaj mare. Spațiul generos ar putea fi unul dintre atuurile cheie, deoarece cumpărătorii modelului break prețuiesc cel mai mult caracterul practic. Deși detaliile tehnice nu au fost confirmate oficial, se așteaptă ca Striker să folosească motoare din gama existentă. Prețul de pornire pentru Striker ar putea fi de 24.000 de euro Cel de bază ar trebui să fie pe benzină cu trei cilindri, de 1,2 litri, cu un sistem mild hybrid de 48 de volți și o putere de aproximativ 140 CP, sau o versiune mai slabă de 122 CP, cu opțiunea de propulsie pe benzină. Striker este o combinație între un profil elegant și o caroserie robustă, protecția plasticului fiind garantată. Suprafețele vor sublinia și mai mult filosofia de design a companiei. Reducerea greutății este esențială, deoarece înseamnă că motoarele pot fi mai mici, la fel și frânele, ceea ce inițiază un ciclu pozitiv de componente mai ieftine. Una dintre economiile de costuri și greutate preferate este utilizarea unui amortizor de hayon în loc de două. Aceasta este aproape sigur soluția pentru mașină. Altă îmbunătățire ar putea fi reducerea greutății scaunelor, dacă Dacia reușește să transforme ideea observată la conceptul Hipster, în care piesele sunt înlocuite cu plasă elastică, în producția de serie. Primele estimări de preț au atras atenția publică. Prețul de pornire pentru Striker ar putea fi de 24.000 de euro. Această strategie de prețuri este în concordanță cu filosofia mărcii. Compania și-a construit o reputație de producător care oferă mașini simple și practice la prețuri competitive. Sandero este în prezent cea mai bine vândută mașină din Europa, iar prin extinderea ofertei sale pe segmente mai largi, Dacia încearcă să își consolideze și mai mult poziția pe piață.