Senatorul Dan Cașcaval: De ce votul meu de luni l-am dat acum câteva luni
„Deci, aseară s-a luat decizia, aproape unanimă – iar termenul de „unanim” care are în spate 4885 de voturi din 5000 are o putere mai mare decât de obicei – de a nu continua un drum care nu duce spre nimic dorit de cetăţenii unei Românii care a sperat să nu fie campioană doar la austeritatea de dragul austerităţii. Multe reacţii în spaţiul public nanobotizat şi chatgibitizat şi, din când în când – pentru impresia de real – uman. Reacţii fireşti, indiferent cine sunt păpuşarii, deci fireşti într-o societate democratică, în care dreptul la opinie este sfânt. Ar fi fantastic să fie constituţional şi dreptul la respect. In orice caz, mie, ca membru al Partidului Social Democrat, niciun mesaj, botizat sau nu, nu îmi poate reproşa lipsa de consecvenţă sau abordarea ezitantă a poziţionărilor mele faţă de măsurile Premierului. In 9 februarie 2026, la moţiunea parţială depusă împotriva Ministrului interimar al Educaţiei şi Cercetării de la acea dată (adică, Premierul), am votat ca un dascăl, nu ca un membru de partid. Si am susţinut moţiunea. Da, am şi recunoscut aceasta, chiar dacă votul a fost secret. Da, poate ca ambient politic nu mi-a fost comod, dar uman nu puteam altfel. Am fost înţeles de colegii mei de partid. Inţeles, nu tolerat. Am criticat şi m-am opus permanent creşterii normei didactice la profesorii din preuniversitar, tăierii fondului de burse al studenţilor, aplicării fondului de burse din proiectul european ca surogat temporar cu efect de plasture la o rană de halebardă, al reducerii veniturilor salariale ale cadrelor didactice (prin valoarea plăţii cu ora, prin înjumătăţirea indemnizaţiei de doctorat), al reducerii finanţării învăţământului în ansamblul său, al tăierilor masive, în unele zone cu peste 70%, a proiectelor educaţionale prin PNRR. Am avut poziţii care erau evidente şi directe împotriva măsurilor luate de Premier – ca să fim corecţi! – împotriva educaţiei. De câteva ori am obţinut în comisiile parlamentare respingerea unor OUG-uri asumate de guvern care erau deja aplicate! O blasfemie! La un moment dat, după refuzul meu de a vota contra moţiunii parţiale depuse împotriva Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ilie Bolojan, am fost întrebat de un lider senator din USR, pe care, contrar poziţionării multora, îl respect şi cred – sau sper… – că sentimentul este reciproc, cum văd eu coaliţia. Era în februarie 2026. Am răspuns că eu sunt o persoană mai tranşantă, de aceea nu voi putea fi niciodată un bun politician: după mine prezenţa PSD-ului în coaliţie a durat deja prea mult (era februarie) şi eu aş fi renunţat demult să susţin măcar prin prezenţă măsurile de austeritate care acum (nota bene – deja atunci) chiar se dovedesc absurde. Deci, poziţia mea a fost constantă. Iar votul de luni nu este decât efectul firesc al unei negări. Negarea de către o mare parte a guvernului a realităţii care ne pauperizează ţara. Si al unor acuze, multe duse către extremism. Acuze din partea unor partide partenere într-un melanj care nu s-a omogenizat niciodată. Nici la nivel molecular, nici la nivel coloidal, nici măcar ca dispersie. Mie îmi este demult clar de ce. Insă, pentru că nu sunt decât un politician novice, nu mi-a fost clar de ce am încercat. De aproape un an poziţia mea a fost constantă. Iar votul de luni nu este decât efectul firesc al unor minciuni rostite continuu cu retorica autoritară care nu admite opoziţie. Sau defel o altă poziţie. Iar aceste rânduri nu reprezintă doar o confirmare a ceea ce am exprimat mereu deschis. Ci o confirmare că nu am greşit când am spus „NU!” cu mult timp înainte: în luna ianuarie reprezentanţii Rectorilor am avut o întălnire cu Premierul, în care am aflat despre reducerea cu circa 600 milioane de lei (circa 8-9%) a finanţării învaţământului universitar (întâlnirea aceea în care nu am aflat despre reducerea indemnizaţiei de doctorat 😉). Pleacă şi vin miniştri ai educaţiei şi ni se promite ca fiind sigură reducerea reducerii, adică prin martie din 600 milioane tăiate rămân doar vreo 400, iar în aprilie ni se transmite că doar vreo 280 milioane de lei se vor tăia. Mi-am zis că măcar a mai fost „îndulcită” reducerea propusă iniţial, poate se simte o briză de sentimente mai bune faţă de învăţământ. Deşi trebuia să îmi amintesc că nu s-a simţit nimic similar în măsurile luate anterior. Acum am aflat cifrele reale ale finanţării universităţilor: reducerea este de… 563 milioane de lei, adică 8,6%. Deci nimic, NIMIC admis de către Premier, niciun argument, nicio măsură anterioară luată de universităţi care să conteze. Cu încăpătânarea specifică nu a schimbat nimic din ceea ce a propus înaintea întâlnirii din ianuarie. Aşadar, aceeaşi abordare nejustificată, ne-europeană, ne-economică în fond. Sincer? M-ar fi mirat o abordare mai empatică pentru educaţie din partea dumnealui. Si regret că iarăşi am avut dreptate. De aceea de aproape un an poziţia mea a fost constantă. Si de aceea votul de luni a fost deznodământul firesc. După mine, un novice în ale politicii, cam întârziat. Dar total firesc”, a transmis senatorul Dan Cașcaval.
Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rector al TUIASI și senator: Internaționalizarea universităților un paradox mioritic
Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rector al TUIASI și senator, transmite că internaționalizarea universităților românești nu poate fi redusă la simple declarații de intenție, ci trebuie susținută prin politici coerente și aplicabile, adaptate realităților academice globale. „Adaptând un principiu valabil în lumea afacerilor, pot spune că succesul internaționalizării constă în capacitatea de a te adapta altor culturi, nu doar de a o impune pe a ţării tale. Iar noi, de la mic la cel mai mare, declamăm internaţionalizarea că şansă de dezvoltare şi, în unele cazuri, de supravieţuire a universităţilor în contextul globalizării. Deci declamăm. Dar, nu prea aplicăm. Şi nu prea aplicăm pentru că pârghiile legale nu te lasă. Un exemplu relevant. Studiile doctorale reprezintă nivelul superior al educaţiei academice, rezultatele acestui ciclu de studii trebuind să fie recunoscute la nivel internaţional. La acest nivel, utilizarea frecventă a limbilor de circulaţie internaţională, în principal limba engleză, reprezintă o cerinţă sine qua non, mai ales că principalul flux de informaţii ştiinţifice se regăseşte în literatura străină. Cu toate acestea, Ordinul ME nr. 5552 din 16 iulie 2024 pentru aprobarea “Metodologiei privind condiţiile de şcolarizare a românilor de pretutindeni şi a cetăţenilor străini în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat, particulare şi confesionale particulare acreditate din România” prevede la Cap. III, art. 5, alin (1), pct. f: “Cetăţenii străini pot fi înmatriculaţi la studii universitare […] doctorat […] dacă îndeplinesc următoarele condiţii, după caz: f) deţin certificatul de competenţă lingvistică în limba română, nivelul minim B1, conform Cadrului european comun de referinţă pentru limbi […]”. Aşadar, cum putem susține internaționalizarea universităților românești în condițiile în care se impune cunoașterea limbii române chiar și de către doctoranzii străini? Există mulți tineri talentați care ar alege să urmeze studiile doctorale în România. Există mulţi tineri din străinătate care au absolvit studiile de licenţă sau de masterat în limba engleză în România şi acum au nevoie de certificatul lingvistic de limba română (!?) pentru a urma studiile doctorale. Nicăieri în spaţiul UE nu se impune străinilor studii universitare în limba tării respective. Limba română nu trebuie să fie un obstacol, o impunere, ci un avantaj opţional al unui candidat străin. Mai mult, dacă ne referim la doctoranzii care provin din afara spațiului european, studiile sunt, în marea lor majoritate, cu taxă. Aceasta ar reprezenta o sursă vitală de venituri proprii pentru universități, mai ales în această perioadă de austeritate financiară. Dar, dincolo de aspectul financiar, prezența cercetătorilor străini crește vizibilitatea academică a României. Cercetarea de înalt nivel se poartă astăzi în limba engleză, iar instituțiile noastre trebuie să fie integrate în acest flux global. Peste 20 de universităţi româneşti se mândresc că fac parte din consorţii universitare europene. Unde limba comună nu este cea a ţării coordonatorului, ci limba engleză. Şi ca să subliniez ridicolul din reglementările noastre, iată două precizări legale aflate într-un dezacord hilar, dacă nu ar fi de plâns, cu articolul menţionat mai sus: 1) studenţii care provin din UE au acelaşi regim cu cel studenţii români (firesc!), deci nu au nevoie de certificat lingvistic, deşi pot proveni din Germania, Franţa, Suedia etc.; 2) Ordinul ME 3020 din 8 ianuarie 2024 pentru aprobarea „Regulamentului-cadru privind studiile universitare de doctorat” prevede la art. 17, alin. (8), pct. l: „limba în care se redactează şi se susţine teza de doctorat – limba română, limba unei minorităţi naţionale sau o limbă de circulaţie internaţională.”. Şi, atunci, de ce impunerea unui certificat lingvistic?… Deci declamăm internaţionalizarea universităţilor. Dar, nu o prea aplicăm. Pentru că internaţionalizarea nu înseamnă doar să impui străinilor cultura şi tradiţia românească în primul rând prin cunoaşterea limbii noastre. Internaţionalizarea înseamnă, printre foarte multe altele, şi reciprocă. De fapt, o atitudine reciprocă care denotă respect şi eleganţă”, a transmis prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rector al TUIASI și senator.