Etichetă: dan cascaval

Prof. univ. dr. ing Dan Cașcaval: O vară toridă! Complet toridă! Real, fizic, virtual, subliminal și, mai ales, funcțional

CALDURA MARE, MON CHER! O vară toridă! Complet toridă! Real, fizic, virtual, subliminal și, mai ales, funcțional. „Recunosc că am pus analfabetismul meu cognitiv (chiar funcțional nu aș spune…) pe seama caniculei. Dar, se pare că nu m-a afectat pe mine, ci pe cei care interimar (trebuie să găsim o altă definiție temporală interimatului) reprezintă executivul („executiv” vine de la „execuție”? A elevilor, studenților, dascălilor, pensionarilor, școlilor, spitalelor, proiectelor, prețurilor, TVA-urilor, inflației – aici nu, nu a fost execuție, ci îngăduire). Să revin: căldură mare, mon cher! (merge și șier 🤣 ): guvernul ne spune că legea salarizării, în varianta mai apropiată de considerarea educației, dar încă departe de respectul pentru ea, nu e acceptată de Banca Mondială. In același timp, presa guvernului ne spune cum sunt respectați dascălii din alte state UE. Ce să mai înțelegi din informațiile provenind din zona executivă?… (da, „executiv” de la „a executa”…). Că poate nu Banca Mondială a spus nu?… MEC propune tăierea burselor sociale pe perioada vacanței. Din nou bursele reprezintă hăul în care se scurg banii țării. Astăzi cele sociale. Nu dezvolt acum subiectul, aberant în intenție, o voi face într-o postare viitoare. Dar, sunt convins că niciun ministru al educației nu are astfel de inițiative din proprii porniri, nici cel de acum, nici cel de dinainte. Doar sugerate (=impuse). Si culmea, premierul demis, alți prea-bine-cunoscători ai educației (on-line😉) din partidele guvernamentale – momentan – își dau cu păreri contrare. Păi, mă întreb într-o zi caniculară, cum am putea crede că MEC a lansat propunerea fără ca domnul Bolojan să o fi…”sugerat”?!… Că așa apare de la domnul Bolojan și garda dumnealui de presă. Nu a știut de această propunere tocmai domnul Bolojan, care a început «austeritatea responsabilă” cu înjumătățirea fondului de burse al studenților?!… Haida de! MEC reia tema examenelor suplimentare celui de capacitate pentru admiterea la licee, motivând legea. Nu dezvolt acum subiectul, sunt destule aspecte pro, sunt și contra, o voi face într-o postare viitoare. Dar, Premierul demis, alți prea-bine-cunoscători ai educației (on-line😉) din partidele guvernamentale – momentan – își dau iarăși cu păreri contrare. Păi, mă întreb într-o zi caniculară, MEC a reluat din senin propunerea mai veche iarăși fără ca domnul Bolojan să știe de ea și să fie de acord?!… Că așa apare de la dumnealui și garda-i pretoriană de presă. Haida de! Deci, căldură mare! Tot soiul de afirmații, calcule, propuneri, statistici emanate de executiv pe care toți membrii, aliații, adepții, susținătorii, trolii și răsboții executivului le discută în contradictoriu cu ei înșiși pe întregul cuprins media care le aparține. Adică, acum se văd limpede forțele centrifuge care execută executivul. Ceva de genul „I didn’t do that!” spus de toți aceștia, nevinovat, dar cu gura plină, cam ca Erdely Gremlin (filmul „Hotel Transylvania” – Columbia Pictures, începând cu 2012). Da, ce să mai înțelegi din poziționările contrare ale spițelor aceleași roți?… Că e căldură mare, mon cher! Si că roata monociclului e pătrată”, transmite prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, senator PSD și rector al TUIASI.

Prof. univ. dr. Dan Cașcaval, senator de Iași al PSD și rector al Universității Tehnice Gheorghe Asachi” din Iași: Lecturi despre realitatea deformată a unui guvern demis din cărțile lui C.S. Lewis

Motto: Pseudo-invitaţie la lecturi de vacanţă, invitație directă la realitate. Într-un interviu pe care l-am acordat unui post de radio la începutul mandatului de senator, am raspuns întrebării ce carte voi lua cu mine la Bucureşti?: „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr” de Clive Staples Lewis (C.S. Lewis). Nu am minţit. Deşi cele aproape 20 de luni de parlament nu au fost chiar ca în carte. Carte în care, la final, diavolul mai tânăr este cuprins de îndoieli privind menirea lui, cu toate sfaturile celui mai bătrân. Dar, cele aproape 20 de luni nu au fost nici prea departe de carte, eu, „diavolul mai tânăr” în ale politicii, reuşind, fără să am nevoie de prea mult efort, să am îndoieli dacă politica este cum o fac unii „diavoli mai… seniori” în politică. Din păcate, unii o fac exact ca în comparaţia celebră, licenţioasă şi des folosită, chiar subliminal. Din fericire, mulţi alţii încă mai credem că politica nu este despre „doar eu”, ci despre „noi cu toţii”. In confruntarea cu „doar eu”, timpul devine un inamic tot mai puternic împotriva „noastră, a tuturor celorlaţi”. Căci în starea actuală, timpul nu aduce decât pierderi care nu sunt colaterale, ci directe pentru români. O stare de confruntare în care cinismul este mascat de justificări, egocentrismul este ascuns de proiecte, iar drumul spre infernul (că tot vorbeam de cartea aceea) economic şi social este pavat cu intenţii nobile. Se jonglează delirant de către demiși cu declaraţii în care se inserează şobolani, cutii, responsabilitate ş.a.m.d. Ascunzându-se după o armată de boți și roboți fără idei proprii pulverizându-le în eter ca pe o ploaie acidă, dar declamată purificatoare. Adevărul ne este umbrelă, dar nu poţi doar să lupţi ca să îl arăti sau ca să îl aperi. Trebuie să ai timpul să şi construieşti pe adevăr. Ca să rămân la cărţile lui C.S. Lewis, „un om nu poate să apere întruna adevărul; mai trebuie să aibă uneori vreme să se şi hrănească din el” (cartea „Meditaţii la psalmi”). Ori timpul acum nu este aliatul nostru. Ne îndepărtează, cu fiecare ticăit, de şansa de a face bine. De a ne face bine. Nu consider cărţile lui C.S. Lewis chiar o lectură de vacanţă. Le-am descoperit cumva recent, cumva epifanic – dacă pot folosi acest termen – într-o asociere coincidentală, dar perfect inspirată, cu activitatea de parlamentar. Si cum aş putea crede coincidenţa aceasta altfel decât inspirată când, iată, în cartea „Desfiinţarea omului”, autorul afirmă că avem obiceiul să considerăm adevărul şi dreptatea ca fiind subiective, apreciere care duce la pierderea capacităţii de a evalua realist adevărul şi, implicit, la pierderea capacităţii de a rezista în faţa minciunii. Ori acum, suntem sub asediul unei realităţi deformate de cei care, împinși în afara legitimității guvernării, cred în ori doar se folosesc de (mai sigur!) „doar eu”. Iar timpul exacerbat artificial datorită lor al acestei stări de prezență nedorită la guvernare nu face decât să erodeze încrederea că va mai fi bine în curând. Inchei invitaţia mea la a privi acest timp prin ochii lui C.S. Lewis revenind la cei demiși, care cred în ori doar se folosesc de (mai sigur!) „doar eu” şi jonglează delirant cu declaraţii în care se inserează şobolani, cutii, responsabilitate ş.a.m.d., cei care erijându-se în corecţi şi fini analişti ai situaţiei sunt, în credința lor, unicii cu drept de judecată şi unicii abilitaţi în a da senţinţe chiar înaintea judecatei. Da, sunt exact aceia descrişi perfect tot de C.S. Lewis (cum spuneam, nu chiar lecturi de vacanţă) în cartea „Ferigi şi elefanţi” – de parcă s-a gândit previzionar la guvernul demis Bolojan: „Unii oameni au pretenţia că văd sporii de ferigă, dar nu zăresc un elefant la zece metri depărtare, ziua în amiaza mare.“

Senatorul Dan Cașcaval, critică Guvernul privind PNRR: Dorește cu adevărat să îndeplinim jaloanele?

Rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași și senatorul Dan Cașcaval pune sub semnul întrebării modul în care Guvernul gestionează obligațiile asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acesta acuză lipsa de acțiune concretă, întârzierile legislative și apariția unor noi obstacole birocratice în implementarea proiectelor finanțate prin PNRR. „Guvernul demis ne flutură de mai multă vreme, pe toate canalele de comunicare existente, cumpărate sau inventate, pericolul neîndeplinirii unor jaloane din PNRR sau pericolul neimplementării unor proiecte PNRR. Mai mult ameninţă Parlamentul (deşi relaţia ar fi cam inversă – doar „cam”, căci deşi demis de Parlament, Guvernul Bolojan încă este acolo unde nu ar trebui să mai fie…) cu o sesiune extraordinară pentru votarea unor legi esenţiale îndeplinirii obligaţiilor asumate prin PNRR. Intre sesiune şi aprobare este o oarecare (eufemism) diferenţă, relaţia dintre ele nefiind implicită. Dar, uitându-mă la ceea ce se petrece în Parlament, chiar dacă în vacanţă, la ceea ce se petrece aici, în universitate, cu proiectele PNRR pe care încercăm să le finalizăm, stau şi mă întreb dacă guvernul Bolojan chiar doreşte să le îndeplinim sau să le implementăm… Ca să citez un inimitabil creator în viaţă al dantelăriilor lexicale neintenţionate: pentru că de ce (mă întreb)? S-a pus mereu presiune pe Parlament să voteze legi care ar fi asumate de România şi care, odată aplicate, ne-ar aduce sau nu ne-ar bloca fonduri din PNRR. Da, nobilă presiune. Doar că nimeni din guvern nu a spus că uneori sumele venite din PNRR ar fi însemnat zeci de milioane de euro, iar aplicarea legii în unele situaţii ar fi costat România sute de milioane de euro. Dar, este o altă discuţie… Acum noua lege a salarizării reprezintă sperietoarea (mai ales prin grilele de salarizare…) ascunsă la vedere între obiectivele PNRR. Totuşi, proiectul de lege nu a fost depus de guvern în Parlament. Sunt membru şi al Comisiei de Muncă din Senat şi nu ştiu să existe acest proiect depus la comisie. La Comisia de Educaţie nici atât. Deci, dincolo de declaraţiile guvernanţilor, există vreun interes real din partea lor pentru analizarea acum a acestei legi în Parlament?… Suntem ameninţati continuu cu plata/returnarea cheltuielilor pentru proiectele PNRR pe educaţie – atâtea câte au mai rămas, adică vreo 30% – nefinalizate până la 31 august. Nu este deloc uşor, din motive care nu ţin deloc de beneficiar (şi nu le enumăr aici, dar le cunosc prea bine!). Insă, pe lângă dificultatea implementării eficiente a acestor proiecte, guvernul, prin funcţionarii responsabili, mai inventează obstacole. De exemplu, criterii de eligibilitate ad-hoc, care nu sunt prevăzute în ghidul aplicatului. Aşadar, noi hârtii ad-hoc, plus birocraţie ad-hoc. Cu susţinere ioc. Aşadar, cum să nu mă întreb dacă guvernul doreşte cu adevărat să îndeplinim jaloanele din PNRR sau să implementăm la termen proiectele PNRR?… Cum să nu mă întreb dacă, dincolo de declaraţiile declamate şi pulverizate pe toate canalele de comunicare existente, cumpărate sau inventate, totul nu este decât o tergiversare a unui guvern demis, care doar simulează interesul pentru a oferi „şansa” unui viitor guvern legitim de a începe cu nereuşite? Probabil cea mai inspirată definiţie a acestei situaţii duplicitare a dat-o Jean Baudrillard. Parafrazându-l,  concluzia este că pentru unii politica a devenit un teatru în care guvernul simulează acţiunea, simulează că guvernează, iar unii cetățeni, mai ales virtuali, simulează că sunt convinşi de acest lucru”, a transmi prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rector TUIASI și senator.

Senatorul Dan Cașcaval critică măsurile Guvernului în educație: Un guvern corigent în educație. Ba nu, nu e bine repetent!

Senatorul și rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, critică dur politicile Guvernului în domeniul educației, acuzând executivul că prin reducerea finanțărilor, desființarea unor unități de învățământ și măsurile de austeritate afectează elevii, studenții și cadrele didactice. Într-un mesaj public, acesta afirmă că performanțele tinerilor români se datorează în primul rând elevilor și profesorilor, nu politicilor guvernamentale. „Un guvern corigent. Si în ale educaţiei. Despre semnificaţia la propriu a acestei corigenţe nu mai discut, am făcut-o de multe ori. Fără să confund responsabilitatea cu austeritatea, cum intenţionat se confundă de către guvernanţi privind românii în ochi (deşi Coelho spunea că „Nimeni nu poate minți, nimeni nu poate ascunde nimic când privește direct în ochii cuiva” – iată, se mai înşală chiar şi Coelho…), guvernul este corigent şi în ale educaţiei. Da, un guvern este corigent în educaţie atunci când desfiinţează şcoli. Atunci când pune copii pe drumuri către alte locaţii sau atunci când lasă şcolile fără propriile conduceri. Este corigent atunci când se opune să asigure transportul acestor copii. Si atunci când anulează fondurile «Anghel Saligny», care vor îndepărta copii din comune sau sate de mileniul în care trăim. Si în care ei ar trebui să înveţe. Este corigent atunci când măreşte normele dascălilor, nedrept şi discriminatoriu, făcând din epuizarea dascălilor o metodă de şantaj, iar din expertiza acestora un criteriu de desconsiderare. Da, un guvern este corigent în educaţie atunci când reduce cu peste 50% fondul de burse şi alocaţia pentru cazarea şi masa studenţilor, anulând şansa multor tineri din mediile cu şcoli desfiinţate sau proiecte anulate de a deveni specialişti cu diplome reale. Este corigent atunci când reduce cu peste 70% obiectivele de educaţie finanţate prin PNRR anulând şansa multor tineri de a dezvolta o economie funcţională sau de a se integra într-o economie funcţională. Guvernul este corigent în educaţie. Totuşi, avem tineri zecişti. Avem zecişti la examenul de capacitate, avem zecişti la examenul de bacalaureat. Avem peste 113.000 de copii care au promovat «capacitatea», peste 97.000 de tineri care au promovat bacalaureatul. Ii avem! Si ne mândrim cu ei! Iar eu, dascăl fiind de aproape 40 de ani, ştiu ce înseamnă să te mândreşti cu tinerii. Se lăudă cu zeciştii chiar şi cei cărora nu doar că nu le-a păsat de formarea lor, ci au găsit «cu responsabilitate» tot felul de motive de a le îngreuna formarea. Da, tinerii aceştia există! Există zecişti, există promovaţi ! Există tineri laureaţi ai concursurilor internaţionale de top! Da, există, dar, defel din meritul acestui guvern corigent. Ci datorită dascălilor. Dascălilor loviţi, jigniţi, desconsideraţi. Datorită sufletului şcolilor lăsate fără resurse şi unele chiar fără identitate. Si, deloc în ultimul rând, datorită acestor copii şi tineri. Sau, în condiţiile unui guvern care se complace în corigenţe, al încăpăţânării acestor copii şi tineri de a nu renunţa. Incăpăţânare susţinută doar de dăruirea şi încrederea dascălilor în ei. Deopotrivă învăţăcei şi dascăli necorigenţi în respectul faţă de educaţie. Respect la care guvernul a rămas nu doar corijent, ci repetent. Ba nu, nu e bine «repetent»! Ar însemna să repete. Chiar dacă repetitio est mater studiorum, nu cred că de data asta ne-ar fi benefică singura lecţie la care guvernul o cunoaşte şi pe care ar repeta-o: austeritatea absurdă. Viitorul României creşte în visele copiilor şi tinerilor hrănite de încrederea dascălilor. De aceea, adâncă plecăciune din partea unui dascăl în faţa zeciştilor, campionilor, promovaţilor, absolvenţilor şi în faţa tuturor celor care oferă mai mult decât o şansă copiilor şi tinerilor de a deveni zecişti, campioni, promovaţi, absolvenţi! Un corigent o fi putând dărâma zidurile unei şcoli, dar nu va putea distruge niciodată sufletul care există într-însa”, a transmis prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, senator și rector TUIASI.

Senatorul Dan Cașcaval despre pledoaria în Senat pentru revigorarea și reinventarea industriei biochimice românești

Senatorul și rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, susține adoptarea regulamentului european privind consolidarea sectoarelor biotehnologiei și producției biotehnologice, apreciind că acesta oferă României șansa de a valorifica tradiția, expertiza și resursa umană din domeniu. În opinia sa, aplicarea responsabilă a noilor măsuri poate contribui la revitalizarea industriei biochimice și la readucerea țării în rândul producătorilor importanți de medicamente obținute prin biosinteză. „În ultima şedinţă din această sesiune a Senatului României a fost dezbătută propunerea Parlamentului European pentru un „Regulament de stabilire a unui cadru de măsuri pentru consolidarea sectoarelor biotehnologiei și producției biotehnologice din Uniunea Europeană, în special în domeniul sănătății”. Nu doar pentru că este domeniul meu profesional, am pledat ferm pentru adoptarea şi aplicarea acestui regulament şi în ţara noastră. Biotehnologia reprezintă o alternativă economică, ecologică sau sustenabilă şi, mai ales, deosebit de eficientă de obţinere a diferitelor produse cu utilizare medicală, alimentară, cosmetică, chimică sau în alte domenii ale activităţii umane. De la apariția ei ca o știință de sine stătătoare, acum circa 150 de ani, biotehnologia a reprezentat domeniul cu cea mai rapidă evoluție. Probabil cel mai sugestiv exemplu îl reprezintă obţinerea primului, acum „banalului”, antibiotic, şi anume Penicilina. Prin sinteză chimică, Penicilina se poate obţine în 36 de etape, cu consum ridicat de reactivi, materiale şi utilităţi, iar randamentul final raportat la materiile prime este de doar 1%. Prin biosinteză, într-un bioreactor „clasic” de 100 mc, după 4-5 zile de fermentaţie pe un mediu de cultură ieftin (conţinând subproduse din industriile agricolă şi alimentară) se obţin 18-20 kg de antibiotic. Pledoaria mea pentru regăsirea (metaforic spus), revigorarea şi reinventarea industriei biochimice româneşti porneşte de la premisa că până în anul 1990 România se găsea într-o poziție de top privind industria de biosinteză, şi acum mă refer la cea farmaceutică. In 1955 Iașul a pus în funcțiune prima şi cea mai mare fabrică de antibiotice din Centrul şi Estul Europei. Apoi, au apărut cea de la Cluj, pentru alte categorii de produse, şi cea de la Bucuresti. Astăzi, din păcate, cu mici excepţii, liniile tehnologice româneşti încă existente se concentrează mai mult pe condiționare, nu pe producție, din rațiuni vădit economice. In schimb, procesele biotehnologice fiind procese complexe, căci lucrează cu viața (care aproape mai mereu este impredictibilă comportamental J), resursa umană trebuie să fie înalt calificată. Deci, chiar la nivelul UE, greu de găsit. Dar, în România există specializări universitare în domeniul biotehnologiei şi ingineriei biochimice, cu zeci de ani de expertiză, care pot oferi profesioniştii solicitaţi în domeniu. De aceea, considerând tradiţia românească în biotehnologiile farmaceutice, tradiţia românească în pregătirea specialiştilor pentru industria biochimică, am toate argumentele să susţin cu deplină încredere acest regulament al UE, care, prin prevederile sale, ne va avantaja cu siguranță. Si care, dacă îl aplicăm cu responsabilitate, va readuce România în grupul ţărilor cu potenţial dovedit de producere prin biosinteză a medicamentelor”, a transmis prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, senator și rector TUIASI.

Senatorul Dan Cașcaval: Eminescu – Ce mai culegem din Educație

„Trecut în planul secund de informaţiile politice, mult mai puţin învolburate decât par în ştirile prea concurente şi care se doresc mult prea cumpărate, totuşi îl comemorăm pe Eminescu. Inegalabil, irepetabil, inimitabil. Si, mai ales, chiar dacă unii ar dori asta, irevocabil. Orice altceva aş mai spune ar fi redundant şi, oricum, prea insignifiant faţa de EL, EMINESCU. Dar, printre multe alte altele, Eminescu spunea despre Scoală: „A aştepta să culegi altceva dintr-un pământ decât ceea ce a fost semănat în el, ar fi copilărie.” Da, ce ai vrea să culegi din ceea ce semeni? Ce ai vrea să mai culegi dacă acum un an măsurile de austeritate au început cu şcoala: suplimentarea normelor profesorilor, fondul de burse înjumătăţit, fondurile PNRR alocate reduse uneori chiar şi cu 70%, drepturile salariale ale profesorilor ciuntite, finanţarea universităţilor  – pe toate categoriile de buget – reduse drastic ş.a.m.d.  Colac peste pupăză (pupăza unui prieten bun al lui Eminescu), legea salarizării, în forma ei circulată acum prin mediile oficiale, crestează şi mai mult demnitatea profesorilor prin salarii. Dintr-un pământ pe care nu ai dorinţa să îl cultivi, deşi acel pământ îţi asigura viaţa, ce ai putea culege?… Oricare încercare personală sau a echipei noastre din Senatul României sau chiar a unor echipe transpartinice a avut de luptat cu parlamentari care, maram (!), cunosc preabine viaţa de profesor. Nu mai reiau acum ceea ce am argumentat explicit în postările anterioare. Nu mai reaiau contraofensivele venite după reuşitele noastre din comisii sau din plen, venite cu calcule, puţin credibile, privind pierderile bugetare „inacceptabile” dacă ar fi să… respectăm educaţia. A evalua educaţia doar prin filtrul financiar arată cât de mult ai iubit şcoala. Dar, mai ales, cât de mult crezi în menirea ei. De aceea, am convingerea că cei care astăzi susţin că austeritatea impusă, prima dată şi prima dată educaţiei, este justă, cei care cred că ceea ce s-a luat de la elevi şi studenţi este corect, cei care astăzi susţin că timpul şi salariile imputate dascălilor reprezintă o măsură justificată ar trebui să nu îl uite pe Eminescu. Da, căci, am convingerea că cei care oricât ar fi de împotrivă educaţiei ar trebui să nu uite că Eminescu ne curge tuturor prin sânge:  „Școala va fi școală când omul va fi om și statul va fi stat.” Teiul lui Eminescu este încă în Parcul Copou din Iaşi. A lovi în educaţie este asemeni unei lovituri de topor în trunchiul Teiului. Ca şi Teiul, Educaţia se luptă să supravieţuiască. Teiul de timp. Educaţia de vremuri”, a transmis prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, senator și rector TUIASI.

Senatorul Dan Cașcaval, după demiterea Guvernului Bolojan: Îmi asum rușinea

După căderea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură, senatorul și rectorul TUIASI, Dan Cașcaval, a transmis un mesaj public în care își explică votul și critică unele măsuri luate în domeniul educației în perioada guvernării. Acesta spune că reacțiile primite în urma poziției sale au fost împărțite și că decizia sa a fost una de principiu. „În mod evident că postarea mea după votul pentru susţinea moţiunii de cenzură de marţi a generat şi reacţii împotrivă, fireşti în orice societate. Diversitatea opiniilor noastre este ceea ce confirmă că avem conştiinţă. Au fost câteva opinii decente, chiar dacă împotrivă, au fost multe care semănau izbitor cu reacţiile boţilor. Dar, da, au fost destul de multe opinii care se bazau pe activităţi de introducere de părţi de care boţii nu dispun (cred…), altele cu exprimări peste nivelul „acceptabil” de licenţios, dar foarte frecvente în rândul „analiştilor” oricărei postări despre… educaţie. Pentru că mi s-a spus de câteva ori în aceste comentarii că, prin votul dat, reprezint o ruşine pentru mediul academic ieşean, aş vrea să precizez de ce am dat acest vot şi aş dori să ştiu cum ar fi trebuit să voteze un dascăl în situaţia în care: Primele măsuri de austeritate luate de Ilie Bolojan, în iunie 2025, au vizat reducerea fondului de burse al studenţilor cu 60% – efect bugetar minim, efect social major Primele măsuri de austeritate luate de Ilie Bolojan, în iunie 2025, au vizat creşterea normelor cadrelor didactice din preuniversitar cu 2 sau 4 ore săptămânal Primele măsuri de austeritate luate de Ilie Bolojan, în iunie 2025, au vizat reducerea tarifului de plată cu ora la 20 lei pentru profesorii din preuniversitar Primele măsuri de austeritate luate de Ilie Bolojan, în iunie 2025, au vizat pensiile mai mari de 3000 de lei, care au fost reduse cu cota aferentă CASS-ului, în această categorie intrând şi pensionarii bolnavi incurabil (cu afecţiuni oncologice) – de menţionat de salariaţii aflaţi în aceeaşi situaţie disperată nu plătesc CASS, absolut firesc Finanţarea universităţilor, şi aşa mult sub nivelul prevăzut în lege, a scăzut cu 600 milioane lei Fondurile PNRR alocate investiţiilor în educaţie au fost reduse cu 75% (de exemplu, din 29 de campusuri duale aflate în implementare la nivel naţional au rămas… 8) Iată că educaţia şi pensionarii au fost primii care au intrat în malaxorul austerităţii. Nu este deloc potrivită interogaţia-șablom „unde aţi fost când s-au luat aceste măsuri?”. Da, am fost în Senat. Dar, aceste măsuri, şi multe, multe altele, au fost luate prin OUG-uri asumate de Guvern. Deci, fără ca Parlamentul să fie întrebat. Dacă prin votul meu împotriva măsurilor luate asupra educaţiei, măsuri ale căror efecte sunt mult mai profunde decât la prima vedere, dar fără efecte demne de a fi considerate „reparatorii pentru buget”, fac de ruşine mediul academic ieşean, atunci mă întreb, conform accepţiunii unora dintre comentatori, dacă nu ar fi trebuit să susţin aceste măsuri ca să nu fac de „ruşine” mediul academic. Cam cum ar fi fost un dascăl să suţină aceste măsuri, indiferent de partidul din care face parte?… De aceea, îmi asum că sunt „o ruşine pentru mediul academic ieşean” pentru că nu am susţinut lovirea şcolii româneşti. Îmi asum „rușinea” că am susținut școala iar nu Premierul care a lovit-o, căci parlamentarii, guvernele suntem vremelnici, dar educația trebuie să rămână mereu. Mereu o prioritate”, a transmis prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, senator și rector TUIASI. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Senatorul Dan Cașcaval, după ce moțiunea de cenzură a trecut: Astăzi am votat pentru șansa noastră

Senatorul Dan Cașcaval a explicat public motivele votului său pentru moțiunea de cenzură, subliniind că decizia a fost ghidată de nevoia de sprijin pentru educație, investiții și respect față de cetățeni. „Astăzi am votat pentru demnitatea colegilor mei, dascălii din preuniversitar şi universitar. Astăzi am votat pentru toţi elevii şi studenții de acum şi din viitor, pentru susţinerea unei educații accesibilă în egală măsură tuturor. Astăzi am votat pentru reluarea modernizării satelor şi comunelor, pentru investițiile în traiul românilor din mediul urban, dar şi suburban. Astăzi am votat pentru continuarea autostrăzilor care să alăture Moldova celorlaltor regiuni româneşti. Astăzi am votat pentru respectarea pensionarilor şi a muncii lor de o viaţă, pentru a nu face din pensie o pedeapsă. Astăzi am votat pentru dialogul departe de minciună, pentru parteneriatul deschis, pentru acceptarea opiniei celuilalt. Astăzi am votat împotriva urii. Astăzi am votat cu încredere în şansa noastră, a românilor”, a transmis senatorul Dan Cașcaval. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Senatorul Dan Cașcaval: De ce votul meu de luni l-am dat acum câteva luni

„Deci, aseară s-a luat decizia, aproape unanimă – iar termenul de „unanim” care are în spate 4885 de voturi din 5000 are o putere mai mare decât de obicei – de a nu continua un drum care nu duce spre nimic dorit de cetăţenii unei Românii care a sperat să nu fie campioană doar la austeritatea de dragul austerităţii. Multe reacţii în spaţiul public nanobotizat şi chatgibitizat şi, din când în când – pentru impresia de real – uman. Reacţii fireşti, indiferent cine sunt păpuşarii, deci fireşti într-o societate democratică, în care dreptul la opinie este sfânt. Ar fi fantastic să fie constituţional şi dreptul la respect. In orice caz, mie, ca membru al Partidului Social Democrat, niciun mesaj, botizat sau nu, nu îmi poate reproşa lipsa de consecvenţă sau abordarea ezitantă a poziţionărilor mele faţă de măsurile Premierului. In 9 februarie 2026, la moţiunea parţială depusă împotriva Ministrului interimar al Educaţiei şi Cercetării de la acea dată (adică, Premierul), am votat ca un dascăl, nu ca un membru de partid. Si am susţinut moţiunea. Da, am şi recunoscut aceasta, chiar dacă votul a fost secret. Da, poate ca ambient politic nu mi-a fost comod, dar uman nu puteam altfel. Am fost înţeles de colegii mei de partid. Inţeles, nu tolerat. Am criticat şi m-am opus permanent creşterii normei didactice la profesorii din preuniversitar, tăierii fondului de burse al studenţilor, aplicării fondului de burse din proiectul european ca surogat temporar cu efect de plasture la o rană de halebardă, al reducerii veniturilor salariale ale cadrelor didactice (prin valoarea plăţii cu ora, prin înjumătăţirea indemnizaţiei de doctorat), al reducerii finanţării învăţământului în ansamblul său, al tăierilor masive, în unele zone cu peste 70%, a proiectelor educaţionale prin PNRR. Am avut poziţii care erau evidente şi directe împotriva măsurilor luate de Premier – ca să fim corecţi! – împotriva educaţiei. De câteva ori am obţinut în comisiile parlamentare respingerea unor OUG-uri asumate de guvern care erau deja aplicate! O blasfemie! La un moment dat, după refuzul meu de a vota contra moţiunii parţiale depuse împotriva Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ilie Bolojan, am fost întrebat de un lider senator din USR, pe care, contrar poziţionării multora, îl respect şi cred – sau sper… – că sentimentul este reciproc, cum văd eu coaliţia. Era în februarie 2026. Am răspuns că eu sunt o persoană mai tranşantă, de aceea nu voi putea fi niciodată un bun politician: după mine prezenţa PSD-ului în coaliţie a durat deja prea mult (era februarie) şi eu aş fi renunţat demult să susţin măcar prin prezenţă măsurile de austeritate care acum (nota bene – deja atunci) chiar se dovedesc absurde. Deci, poziţia mea a fost constantă. Iar votul de luni nu este decât efectul firesc al unei negări. Negarea de către o mare parte a guvernului a realităţii care ne pauperizează ţara. Si al unor acuze, multe duse către extremism. Acuze din partea unor partide partenere într-un melanj care nu s-a omogenizat niciodată. Nici la nivel molecular, nici la nivel coloidal, nici măcar ca dispersie. Mie îmi este demult clar de ce. Insă, pentru că nu sunt decât un politician novice, nu mi-a fost clar de ce am încercat. De aproape un an poziţia mea a fost constantă. Iar votul de luni nu este decât efectul firesc al unor minciuni rostite continuu cu retorica autoritară care nu admite opoziţie. Sau defel o altă poziţie. Iar aceste rânduri nu reprezintă doar o confirmare a ceea ce am exprimat mereu deschis. Ci o confirmare că nu am greşit când am spus „NU!” cu mult timp înainte: în luna ianuarie reprezentanţii Rectorilor am avut o întălnire cu Premierul, în care am aflat despre reducerea cu circa 600 milioane de lei (circa 8-9%) a finanţării învaţământului universitar (întâlnirea aceea în care nu am aflat despre reducerea indemnizaţiei de doctorat 😉). Pleacă şi vin miniştri ai educaţiei şi ni se promite ca fiind sigură reducerea reducerii, adică prin martie din 600 milioane tăiate rămân doar vreo 400, iar în aprilie ni se transmite că doar vreo 280 milioane de lei se vor tăia. Mi-am zis că măcar a mai fost „îndulcită” reducerea propusă iniţial, poate se simte o briză de sentimente mai bune faţă de învăţământ. Deşi trebuia să îmi amintesc că nu s-a simţit nimic similar în măsurile luate anterior. Acum am aflat cifrele reale ale finanţării universităţilor: reducerea este de… 563 milioane de lei, adică 8,6%. Deci nimic, NIMIC admis de către Premier, niciun argument, nicio măsură anterioară luată de universităţi care să conteze. Cu încăpătânarea specifică nu a schimbat nimic din ceea ce a propus înaintea întâlnirii din ianuarie. Aşadar, aceeaşi abordare nejustificată, ne-europeană, ne-economică în fond. Sincer? M-ar fi mirat o abordare mai empatică pentru educaţie din partea dumnealui. Si regret că iarăşi am avut dreptate. De aceea de aproape un an poziţia mea a fost constantă. Si de aceea votul de luni a fost deznodământul firesc. După mine, un novice în ale politicii, cam întârziat. Dar total firesc”, a transmis senatorul Dan Cașcaval.

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rector al TUIASI și senator: Internaționalizarea universităților un paradox mioritic

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rector al TUIASI și senator, transmite că internaționalizarea universităților românești nu poate fi redusă la simple declarații de intenție, ci trebuie susținută prin politici coerente și aplicabile, adaptate realităților academice globale. „Adaptând un principiu valabil în lumea afacerilor, pot spune că succesul internaționalizării constă în capacitatea de a te adapta altor culturi, nu doar de a o impune pe a ţării tale. Iar noi, de la mic la cel mai mare, declamăm internaţionalizarea că şansă de dezvoltare şi, în unele cazuri, de supravieţuire a universităţilor în contextul globalizării. Deci declamăm. Dar, nu prea aplicăm. Şi nu prea aplicăm pentru că pârghiile legale nu te lasă. Un exemplu relevant. Studiile doctorale reprezintă nivelul superior al educaţiei academice, rezultatele acestui ciclu de studii trebuind să fie recunoscute la nivel internaţional. La acest nivel, utilizarea frecventă a limbilor de circulaţie internaţională, în principal limba engleză, reprezintă o cerinţă sine qua non, mai ales că principalul flux de informaţii ştiinţifice se regăseşte în literatura străină. Cu toate acestea, Ordinul ME nr. 5552 din 16 iulie 2024 pentru aprobarea “Metodologiei privind condiţiile de şcolarizare a românilor de pretutindeni şi a cetăţenilor străini în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat, particulare şi confesionale particulare acreditate din România” prevede la Cap. III, art. 5, alin (1), pct. f: “Cetăţenii străini pot fi înmatriculaţi la studii universitare […] doctorat […] dacă îndeplinesc următoarele condiţii, după caz: f) deţin certificatul de competenţă lingvistică în limba română, nivelul minim B1, conform Cadrului european comun de referinţă pentru limbi […]”. Aşadar, cum putem susține internaționalizarea universităților românești în condițiile în care se impune cunoașterea limbii române chiar și de către doctoranzii străini? Există mulți tineri talentați care ar alege să urmeze studiile doctorale în România. Există mulţi tineri din străinătate care au absolvit studiile de licenţă sau de masterat în limba engleză în România şi acum au nevoie de certificatul lingvistic de limba română (!?) pentru a urma studiile doctorale. Nicăieri în spaţiul UE nu se impune străinilor studii universitare în limba tării respective. Limba română nu trebuie să fie un obstacol, o impunere, ci un avantaj opţional al unui candidat străin. Mai mult, dacă ne referim la doctoranzii care provin din afara spațiului european, studiile sunt, în marea lor majoritate, cu taxă. Aceasta ar reprezenta o sursă vitală de venituri proprii pentru universități, mai ales în această perioadă de austeritate financiară. Dar, dincolo de aspectul financiar, prezența cercetătorilor străini crește vizibilitatea academică a României. Cercetarea de înalt nivel se poartă astăzi în limba engleză, iar instituțiile noastre trebuie să fie integrate în acest flux global. Peste 20 de universităţi româneşti se mândresc că fac parte din consorţii universitare europene. Unde limba comună nu este cea a ţării coordonatorului, ci limba engleză. Şi ca să subliniez ridicolul din reglementările noastre, iată două precizări legale aflate într-un dezacord hilar, dacă nu ar fi de plâns, cu articolul menţionat mai sus: 1) studenţii care provin din UE au acelaşi regim cu cel studenţii români (firesc!), deci nu au nevoie de certificat lingvistic, deşi pot proveni din Germania, Franţa, Suedia etc.; 2) Ordinul ME 3020 din 8 ianuarie 2024 pentru aprobarea „Regulamentului-cadru privind studiile universitare de doctorat” prevede la art. 17, alin. (8), pct. l: „limba în care se redactează şi se susţine teza de doctorat – limba română, limba unei minorităţi naţionale sau o limbă de circulaţie internaţională.”. Şi, atunci, de ce impunerea unui certificat lingvistic?… Deci declamăm internaţionalizarea universităţilor. Dar, nu o prea aplicăm. Pentru că internaţionalizarea nu înseamnă doar să impui străinilor cultura şi tradiţia românească în primul rând prin cunoaşterea limbii noastre. Internaţionalizarea înseamnă, printre foarte multe altele, şi reciprocă. De fapt, o atitudine reciprocă care denotă respect şi eleganţă”, a transmis prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rector al TUIASI și senator.