Dan Dungaciu se aliniază discursului lui Marco Rubio și spune că europenii nu au nicio viziune diplomatică

Dan Dungaciu a analizat mesajul lui Marco Rubio pentru Europa. Sociologul susține că Uniunea Europeană nu are o viziune diplomatică și strategică. El a precizat că alegerile din Brazilia ar putea avea un rol important în strategia Statelor Unite pentru America de Sud. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Loading … „Uitați-vă ce se întâmplă astăzi în lumea asta” Invitat la „Marius Tucă Show”, Dan Dungaciu a analizat mesajul transmis Europei de Marco Rubio. Acesta afirmă că Rubio îi amintește Europei că a avut un rol important pe scena internațională. El afirmă că Uniunea Europeană nu poate rezista în contextul actual, marcat de tensiunile politice cu Statele Unite, de războiul economic cu China și de războiul militar cu Rusia. „De ce făcea asta Eminescu? Ca să pună oglinda trecutului în fața clasei politice care, atunci când se uită, vede cât de mică este clasa politică în raport cu oglinda celui trecut. Asta face Rubio. Îi spune Europei: «Măi, voi contați. La un moment dat ați contat». Uitați-vă ce se întâmplă astăzi în lumea asta. Sunteți în război politic cu America, război economic cu China și război kinetic militar cu Rusia. Nu puteți rezista. Uitați-vă ce se întâmplă diplomatic când președintele Xi, președintele Chinei, se întâlnește cu președintele Trump la Washington. America discută cu Rusia, președintele Putin se întâlnește cu președintele Xi.”, a declarat sociologul. În timpul vizitei la Atena, Marco Rubio a vorbit despre legăturile istorice dintre Statele Unite și Europa. Secretarul de stat american a evidențiat importanța alianței cu Grecia. Rubio a susținut că statele europene trebuie să își asume o parte mai mare din responsabilitatea pentru apărarea continentului. „Uniunea Europeană nu are nicio viziune diplomatică” Sociologul afirmă că Uniunea Europeană nu are o viziune diplomatică și strategică. Politicianul subliniază că administrația americană a demonstrat o capacitate mai mare de a gestiona relațiile internaționale. „Și în jocul ăsta de trei, de permutări Uniunea Europeană se uită în stânga, în dreapta, se uită la China și nu înțelege nimic. Este ca un cățeluș care se uită în sus și nu știe cum să se raporteze la toți. Se înfurie, devine nervoasă și zice: «Eu sunt instanța morală, ăștia trei nu contează, toți sunt răi». Dar Uniunea Europeană nu are nicio viziune diplomatică, nicio viziune strategică. Și talentul ăsta, indiscutabil, pot să le placă Trump sau nu, dar talentul administrației americane de a juca diplomatic la nivel mare a fost ilustrat inclusiv de cele două întâlniri cu președintele Chinei și cu cele două întâlniri care vor urma.”, adaăugă analistul. „Marco Rubio este pe o postură politico-diplomatică extrem de solidă” Analistul consideră că Marco Rubio se află pe o poziție politico-diplomatică extrem de solidă în SUA. Dungaciu vorbește și despre posibilitatea ca, după alegerile din Brazilia, țara să se îndrepte spre dreapta pro-americană. Acesta subliniază că o astfel de schimbare ar putea avea o importanță majoră pentru politica externă a Statelor Unite în regiune. „Marco Rubio, care trebuie să o spunem, e pe o postură politico-diplomatică extrem de solidă astăzi în America. Uitați-vă cum arată în America de Sud, că noi aici, în Europa, nu ne uităm la America de Sud. America de Sud, dacă, după alegerile din Brazilia, va întoarce spre dreapta pro-americană și Brazilia, este cel mai mare succes diplomatic pe care o administrație americană probabil l-a făcut vreodată, referitor la America de Sud.”, a menționat Dungaciu. Flávio Bolsonaro a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din Brazilia, în fața actualului președinte Luiz Inácio Lula da Silva. Niciunul dintre cei doi nu a obținut însă suficiente voturi pentru a câștiga din primul tur. Cei doi se vor confrunta în turul al doilea, programat pentru 25 octombrie. O eventuală victorie a lui Flávio Bolsonaro ar putea apropia cea mai mare economie din America Latină de administrația președintelui american Donald Trump.
Dan Dungaciu critică inițiativa de renunțare la dreptul de veto în UE: România renunță la un instrument al suveranității

Dan Dungaciu a declarat că aceasta initiativa este o greșeală strategică a României care a fost adusă în discursul public în anul 2022, pentru a masca eșecul diplomatic de la vremea aceea privind aderarea la spațiul Schengen. „România renunță la un instrument al suveranității singurul, sau printre puținele, pe care le mai are. A fost lansată în România în 2022, când domnul Aurescu, pe atunci ministr de Externe, avea nevoie de o scuză, de ce nu suntem primiți în Schengen. Domnul Aurescu spunea de vină este Constituția sau tratatele care permit unui stat să blocheze un proiect de asemenea anvergură”, a declarat liderul AUR, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă. „Am ajuns astăzi, PNL-ul, USR-ul susțin la Bruxelles asta, și am ajuns astăzi să declarăm că noi suntem printre cele 11 state care vori să renunțe la dreptul de veto în politica externă și de securitate”, a continuat Dungaciu. Pârghia de negociere a statelor fără influență majoră Acesta a evidențiat și că dreptul de veto oferă o pârghie de negociere statelor din Uniune care nu au o greutate la nivel diplomatic, subliniind că exercitarea dreptului de veto reprezintă garanția unui dialog pe picior de egalitate. „Cine se opune ferm? Ungaria, Polonia, Slovenia. Cine mai degrabă se opune astăzi?Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Cipru, Malta, Bulgaria, Croația, Irlanda, Portugalia, Italia, Slovenia. Adică statele care n-au o greutate foarte mare la nivel european. Pentru că neavând instrumente, trebuie să-ți menții instrumentele de negociere. A avea drept de veto nu înseamnă să te opui oricărui proiect, înseamnă să te poți opune și să poți negocia”, a precizat Dungaciu. „România, fără niciun proiect de țară, fără nicio viziune spatele acestei decizii, spune, noi vrem să cedăm dreptul de veto”, a conchis liderul AUR. Contextul la nivel european Reacția acestuia vine după ce un grup de 11 țări ale Uniunii Europene, printre care și România, și-a unit forțele pentru a cere încetarea vetourilor „obstructive” care au paralizat acțiunea externă a blocului comunitar în ultimii ani, argumentând că principiul cooperării sincere trebuie să aibă prioritate.
Dan Dungaciu: România, izolată geopolitic la reuniunea MAE

Dan Dungaciu semnalează că la reuniunea diplomației românești nu a participat niciun oficial străin. Acesta susține că România a ajuns să fie o țară irelevantă. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Loading … „România este o țară de chirpici” Invitat la Marius Tucă Show, Dan Dungaciu afirmă că România a devenit o țară „de chirpici”. Acesta a semnalat că la reuniunea diplomației românești, niciun oficial străin nu a participat. Sociologul menționează că în urmă cu 2 ani au mai fost prezenți oficiali din Ucraina și Republica Moldova. Acesta a ținut să precizeze că sosirea Angelei Merkel la București nu are nicio legătură cu reuniunea diplomației românești. „România a ajuns să fie o țară irelevantă. Toate aceste narațiuni ne-au făcut atâta rău și au făcut din România o țară irelevantă. Suntem o țară de chirpici și s-a văzut asta. Eu am semnalat chestiunea asta, la o reuniune a diplomației române nu-ți vine niciun oficial străin. Este pentru prima dată când se întâmplă asta. Acum 2 ani de zile mai veniseră, în siajul probabil al vechii imagini despre România. Anul trecut a mai fost ministru de externe Păpușoi al Republicii Moldova. Acum 2 ani a fost un reprezentant al Ucrainei și al Republicii Moldova. Astăzi nu a venit nimeni. Angela Merkel nu a venit la reuniunea diplomației române, ci la o întâlnire cu Nicușor Dan.”, explică sociologul. Reuniunea diplomației române a avut loc pe 31 august – 1 septembrie și a fost găzduită de MAE. Prima zi a reuniunii a avut ca temă situația din Orientul Mijlociu. În comunicatul MAE s-a precizat că „la sesiunea dedicată situației din Orientul Mijlociu invitatul special, prin videoconferință, va fi ministrul afacerilor externe al Regatului Bahrain, Dr. Abdullatif bin Rashid Al Zayani, iar participanții vor urmări un mesaj video al ministrului egiptean al afacerilor externe, Badr Ahmed Mohamed Abdelatty.”. Niciun oficial străin nu a fost prezent fizic la evenimentul organizat de Oana Țoiu. Ce caută Merkel la București? Sociologul a vorbit și despre venirea Angelei Merkel la București. Acesta a menționat că Merkel a fost cea care a susținut apropierea Rusiei de Europa. Dungaciu subliniază că este de neînțeles cum a fost primită aceasta la București, în același timp în care este criticată orice fel de apropiere de Rusia. „Angela Merkel a făcut toată conexiunea și a făcut condominiu ruso-german sau ruso-european în care Republica Moldova, Ucraina au fost prinse. Nebunia face că Angela Merkel a fost perpetuatoare, nu inventatoare, a condominiului ruso-german împotriva căruia americanii au luptat de fiecare dată. Și foarte multe tensiuni din Ucraina cred că pot să fie descifrate prin prisma faptului că americanii s-au temut de fiecare dată de o apropiere prea mare între Rusia și Europa, adică Rusia și Germania. Unul dintre promotorii acestui proiect de apropiere între Europa și Rusia, între Germania și Rusia este Angela Merkel. Și o duci pe Angela Merkel acuma să-i faci statuie când tu pretinzi că de fapt asta a fost un lucru rău și tu lupți împotriva Rusiei și a oricărei relații între Rusia și Europa?”, menționează Dungaciu. Nicușor Dan a primit-o marți, 1 septembrie, la Palatul Cotroceni, pe Angela Merkel, fostul cancelar al Germaniei. Aceasta se află în România cu ocazia lansării volumului său de memorii. „Am fost încântat să o primesc astăzi, la Palatul Cotroceni, pe fosta cancelară federală a Germaniei, dr. Angela Merkel. Am avut o discuție foarte bună despre contextul politic și de securitate global. A fost foarte util să aflu opiniile doamnei Merkel, bazate pe vasta sa experiență politică”, a transmis Nicușor Dan pe platforma X.
Profesorul Dan Dungaciu (prim-vicepreședinte AUR): MAE a devenit un ONG de stat!

„IRELEVANȚA a devenit politică de stat! La Reuniunea Anuală a Diplomației Române, niciun oficial străin de rang înalt nu a fost prezent în sală. Reuniunea Anuală a Diplomației Române (RADR) ar fi trebuit să fie demonstrația influenței externe a României, locul în care Bucureștiul își prezintă proiectele, își adună partenerii și își afirmă interesele. Ediția din acest an a demonstrat însă contrariul: niciun oficial străin de rang înalt nu a considerat necesar să fie prezent în sală. Au rămas videoconferințele, mesajele înregistrate și discursurile oficiale rostite între reprezentanții aceluiași aparat de stat. O reuniune a diplomației fără diplomați străini de rang înalt este imaginea exactă a izolării și irelevanței în care actuala putere a împins România. Din 2024 încoace, pașii irelevanței strategice au fost fermi și implacabili. În 2024, la RADR au fost prezenți ministru de externe al Luxemburgului, reprezentanți ai Ucrainei și R. Molodva. În 2025, doar reprezentantul R. Moldova. În 2026, nu a mai venit nimeni. (Ministrul de externe al Bahrainului a fost anunțat inițial drept „invitat special” – „invitatul special” nu a mai venit și a participat numai prin… videoconferință.) În timp ce statele din regiune construiesc formate de cooperare, negociază, intermediază și propun proiecte, România repetă mecanic aceleași fraze scrise la Bruxelles sau în sediile Partidului Democrat din SUA și își confundă politica externă cu activismul ideologic. Grupul de la Vișegrad își relansează cooperarea și discută proiecte concrete privind infrastructura Nord–Sud, energia, transporturile, digitalizarea și securitatea regională. Polonia își construiește sistematic profilul de putere regională. Turcia discută atât cu aliații occidentali, cât și cu actorii aflați în conflict și produce inițiative proprii pentru Marea Neagră. Bulgaria își definește interesele, dezvoltă cooperarea regională și încearcă să transforme poziția sa geografică într-un avantaj politic. România ce proiect are? Care este inițiativa regională concepută la București și asumată de alte capitale? Ce format diplomatic a creat România? Ce negociere importantă a inițiat? Ce dosar european a construit? Ce idee românească a fost preluată de partenerii noștri? În lipsa unor răspunsuri, MAE nu mai funcționează ca instituția care formulează și apără interesele unui stat. A devenit un ONG finanțat de stat: produce lozinci, organizează evenimente, distribuie comunicate, proclamă valori și execută teme ideologice, dar nu construiește putere, influență sau capacitate de negociere pentru România. Ministerul Afacerilor Externe trebuie să fie centrul de gândire strategică al statului român. Astăzi, MAE se comportă ca o organizație de activism diplomatic plătită din bugetul public. Față de evoluțiile din regiune, MAE este strident, belicos și isteric, fără ca această retorică să fie susținută de o strategie românească. A condamna agresiunea Rusiei și a apăra securitatea României sunt obligații firești. Dar politica externă nu înseamnă concurs de strigăte și nici multiplicarea mecanică a comunicatelor altora. România trebuie să fie fermă, lucidă și puternică. Fermitatea fără proiect devine gălăgie. Belicismul verbal, atunci când nu este susținut de putere, inițiativă și obiective proprii, nu impresionează pe nimeni și nu apără niciun interes național. Potăile sunt isterice. Dulăii nu sunt isterici. Statele puternice nu țipă: își definesc interesele, își construiesc alianțele, deschid canale, impun teme și obțin rezultate. Actuala conducere a MAE confundă diplomația cu indignarea publică, iar politica externă cu semnalizarea morală. România nu are nevoie nici de ambiguitate față de Rusia, nici de obediență față de altcineva. Are nevoie de propria strategie. România are nevoie de un proiect pentru Marea Neagră, de o politică articulată pentru Republica Moldova, de o strategie pentru Balcani, de o poziție coerentă în interiorul Uniunii Europene și de reconstruirea relației strategice cu Statele Unite. Are nevoie să transforme poziția geografică, dimensiunea, resursele energetice și apartenența la NATO într-o capacitate reală de influență. AUR solicită conducerii MAE să prezinte public răspunsuri clare: Care este proiectul regional major propus de România partenerilor săi? Care sunt obiectivele proprii ale României la Marea Neagră? Ce inițiativă diplomatică românească a fost acceptată în ultimul an de aliații noștri? Care sunt rezultatele măsurabile ale diplomației române, dincolo de reuniuni, declarații și fotografii? Cum explică MAE faptul că la principala reuniune anuală a diplomației române nu a fost prezent fizic niciun oficial străin de rang înalt? Absența invitaților străini din sala Reuniunii Anuale a Diplomației Române nu este un simplu accident de protocol. Este diagnosticul unei instituții care vorbește tot mai tare și contează tot mai puțin. MAE trebuie să redevină Ministerul Afacerilor Externe al României, nu un ONG ideologic finanțat de stat”, a declarat Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR.
Dan Dungaciu avertizează asupra crizei energetice: Când ai un vulcan deasupra, nu stai să găsești soluții cu leucoplast

Dan Dungaciu a criticat măsurile luate în Republica Moldova pentru reducerea consumului de energie. El susține că acestea sunt precum un „leucoplast” aplicat peste un „vulcan care clocotește”. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Loading … Care au fost măsurile adoptate de oficialii din Republica Moldova? Invitat la Marius Tucă Show, Dan Dungaciu a vorbit despre situația din Republica Moldova, unde oficialii le-au cerut cetățenilor să reducă consumul de energie electrică și apă. El susține că astfel de măsuri reflectă nivelul de nemulțumire și lipsa de încredere în sistemul de putere. „Să știți că, apropo de asta, mă uitam în Republica Moldova, ei au făcut la fel. Oficialii au ieșit și au spus că trebuie să fie reduse (…). Deci asta ce măsoară? Măsoară o ură, o lipsă de încredere în sistemul de putere care-i fără precedent. De fapt, peste tot, aceste guvernări, de fapt, guvernează pe un vulcan,” a declarat sociologul. Autoritățile din Republica Moldova au impus măsuri pentru reducerea consumului de energie și apă, pe fondul crizei energetice și al nivelului scăzut al apei din Nistru. Printre măsuri se numără limitarea consumului în orele de vârf și restricționarea folosirii apei pentru activități neesențiale. „E un vulcan unde clocotește lava” Analistul compară situația cu un vulcan care clocotește, susținând că nemulțumirea oamenilor se acumulează și poate izbucni. Acesta subliniază că autoritățile nu pot apela la soluții temporare de tip „leucoplast”. „Dar vulcanul ăla nu are cum să se manifeste. E un vulcan unde clocotește lava. Evident că oamenii ăștia nu sunt (…). Când ai un vulcan deasupra, nu stai să faci soluții cu leucoplast, că astea nu țin,” a declarat analistul. Republica Moldova a decis să limiteze exporturile de energie electrică între orele 18:00 și 22:00. De asemenea, autoritățile au restricționat folosirea apei din Nistru pentru irigații, care poate fi făcută doar noaptea, între 21:00 și 06:00. „Am aruncat în aer ideea că există oameni care pot să gândească cu capetele lor” Dungaciu critică modul în care a fost gestionat sectorul energetic. El susține că centralele au fost închise înainte de a fi puse alternative în loc. Acesta menționează că numirile de miniștri ai Energiei nu au fost făcute întotdeauna pe baza competențelor. „Aici nu e partidul AUR, de persoana mea, sau Simion, sau Peiu, sau mai știu eu cine altcineva. Aici e vorba că, dacă noi facem asta, a doua zi am aruncat în aer ideea că există oameni care pot să gândească cu capetele lor în țara asta. De fapt, despre asta e vorba. Pentru că tot ce am spus noi, și dacă vă aduceți aminte că am spus și la emisiune, pleacă de la energie, de la neputință, de la închiderea tuturor centralelor, înainte de a pune ceva în loc. De toată ticăloșia asta pe care au făcut-o oameni care au stat la putere: miniștrii Energiei, partidele politice care au pus (…). Bun, că au pus doctori, ginecologi, la Energie (…). Pe la Agricultură, vă dați seama, adică ei așa au gândit, specialiștii noștri,” a declarat Dungaciu. În România, autoritățile au anunțat, la rândul lor, măsuri pentru reducerea consumului de energie în orele de seară, în special în cazul marilor consumatori industriali. Decizia vine după oprirea Unității 1 de la Cernavodă.
Dan Dungaciu avertizează că schimbarea Șefului Statului Major din Ucraina nu este un semn bun pentru război. Ce explicații aduce sociologul

Dan Dungaciu avertizează că schimbarea Șefului Statului Major din Ucraina nu este un semn bun pentru război. Acesta susține că lucrurile nu merg bine pentru ucraineni. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Loading … „Schimbarea Șefului Statului Major din Ucraina a fost o bătălie între două viziuni de a face război” Invitat la Marius Tucă Show, Dan Dungaciu afirmă că atunci când o armată își schimbă Șeful Statului Major în mijlocul războiului, acela nu e un semn bun. Acesta menționează că schimbarea lui Oleksandr Sîrski este dovada unei bătălii între două viziuni de a face război. „Când o armată, în timpul războiului, schimbă Șeful Statului Major, e foarte greu să argumentezi că toate lucrurile merg bine. Nu merg bine. Pentru că schimbarea Șefului Statului Major din Ucraina a fost, de fapt, o bătălie între două viziuni de a face războiul. Oleksandr Sîrski, omul care a făcut războiul și l-a învățat de la sovietici, a înțeles că au nevoie de oameni în infanterie, pentru că dronele voastre teribile nu sunt suficiente.”, menționează geopoliticianul. Sociologul îl menționează pe Oleksandr Sîrski ca fiind una dintre părțile acestei bătălii. Sîrski este, după spusele geopoliticianului, un militar bine antrenat, care a înțeles că războiul împotriva Rusiei nu poate funcționa doar cu drone, fără a mai avea infanterie. Demiterea lui Sîrski vine la doar câteva zile după demiterea ministrului Apărării, Mihailo Fedorov. „Războiul ăsta se duce mai departe, ajungând tot mai sus pe scara escaladării” Sociologul susține că rușii au luat teritorii din Ucraina care nu era pe harta inițială a misiunii speciale. Deși acele teritorii erau luate pentru a fi punct de negociere, acesta susține că rușii nu le vor mai da acum înapoi. Geopoliticianul anunță o escaladare a conflictului din Ucraina, care va tot crește. „Deci, rușii au luat niște teritorii care nu erau pe harta misiunii speciale. Le-au luat ca să le țină acolo, să le dea înapoi la negocieri. Și acuma au spus nu le dau nici pe astea. Războiul ăsta se duce mai departe, ajungând tot mai sus pe scara escaladării, pentru că la asta asistăm. Într-o situație pe care presa occidentală și europeană, o anumită parte a presei, vrea să o prezinte ca un mare succes pentru Ucraina. Într-o mare măsură e un succes, în sensul că Ucraina bombardează infrastructură logistică, inclusiv civilă în Rusia.”, explică sociologul. Strategia cu drone a generat o rețea de comercianți fără precedent Dungaciu afirmă că strategia cu drone este fals atribuită fostului ministru al apărării, Mihailo Fedorov. Acesta susține că întreaga strategie a fost acceptată și din considerente economice, pentru că generează o rețea imensă de comercianți. „Mihailo Fedorov, fostul ministru al apărării, omul din IT, nu din armată, se zice că el ar fi inventat această strategie cu drone. Nu el a inventat-o. Strategia cu drone a fost acceptată de armata Ucrainei pentru că s-a generat o rețea de comercianți de drone la nivel continental, la nivel mondial, aș spune, fără precedent.”, afirmă Dungaciu. Demiterea lui Mihailo Fedorov a declanșat proteste de stradă la Kiev și în alte orașe în care ucrainenii au strigat „Sîrski, afară!” și au cerut reformarea armatei. Din 16 iulie, ucrainenii protestează zilnic împotriva înlăturării lui Fedorov. Acesta este unul dintre cei mai tineri și mai populari oficiali de rang înalt din țară. În tot acest val de nemulțumiri, președintelui ucrainean i s-a acordat un ultimatum ca până vineri să îl demită pe Sîrski.
Dan Dungaciu cere oprirea ajutoarelor financiare pentru Ucraina și Republica Moldova și propune un parteneriat militar cu Turcia

Dan Dungaciu a explicat că România nu ar mai trebui să trimită bani în afara granițelor atât timp cât are mari probleme economice acasă. Analistul critică lipsa de transparență a acestor fonduri și propune un parteneriat militar direct cu Turcia. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Loading … „România trebuie să oprească orice finanțare externă” Sociologul subliniază că în programul AUR se cere ca România să oprească orice fel de finanțare externă, indiferent că este către Ucraina sau Republica Moldova. Acesta menționează că România nu are idee cum sunt folosiți acești bani și că este „absurd” ca cetățenii români să plătească pentru finanțările externe. „Deficitele economice sunt cele care sunt. România oprește orice finanțare externă, că este vorba de Ucraina, că este vorba de Republica Moldova. Republica Moldova se va finanța, din punctul nostru de vedere, doar prin fondul de Investiții Moldova pe care noi l-am propus. Este o legislație în Parlament, fondul Moldova adică investiții eficiente și pentru România și pentru Republica Moldova și atât. Nu bani gratis, nu bani despre care nici nu știm unde ajung și cum ajung. Nu știm de foarte multe ori cum sunt folosiți. De multe ori sunt folosiți din perspectivă strict politică. Orice finanțare în exterior trebuie să fie oprită cel puțin cât România are problemele economice pe care le are. Din punctul meu de vedere este absurd să pui în cârca cetățeanului român sume enorme de bani care, între noi fie vorba, nici măcar nu le știm,” a declarat analistul. „România ajută Ucraina inclusiv în cadrul programului SAFE” Geopoliticianul a explică că România ajută Ucraina atât prin programul SAFE, cât și prin banii trimiși către bugetul European. El afirmă că în România sunt foarte multe zone în care se oferă finanțare pentru securitate, dar nu se cunosc detalii despre aceste proiecte. „Noi știm că România ajută direct Ucraina prin anumite fonduri, împrumuturi pe care le face inclusiv în cadrul programului SAFE. România dă bani la bugetul European pentru Ucraina. România finanțează prin programele SAFE armata europeană comună. Asta înseamnă tot bani pentru securizarea Europei, plus banii pentru NATO. Pentru că există foarte multe rubrici la care se duc banii ăștia, indiferent cât ar încerca unii sau alții să-i împingă sau să-i suprapună. Există foarte multe zone în care România dă bani, dar nu știm foarte clar care e proiectul de securitate prin intermediul căruia noi dăm acești bani,” a declarat sociologul. „Miza care nu a fost folosită este Turcia” Dungaciu a declarat că programul SAFE nu este un program de securitate, ci mai degrabă unul politic. Acesta crede că în spatele programului se află o „gândire simplă”: dorința de a rămâne la conducere. Politicianul a transmis că dacă conducătorii aveau o „gândire strategică”, s-ar fi orientat către Turcia pentru un parteneriat militar. „Se vede foarte clar că SAFE este un proiect politic, nu un proiect de securitate. În spatele acestui program SAFE se află o gândire foarte simplă: Vreau să rămânem la putere. Asta e tot ce s-a întamplat acolo. Dacă aveai o gândire strategică, te gândeai și tu acolo ce ai de făcut. Dacă mă întrebați pe mine, miza care nu a fost folosită este Turcia. N-am accesat cum s-ar fi cuvenit, inclusiv în parteneriate militare. Turcia are o industrie semnificativă și dacă vrei să joci ceva semnificativ în Balcani, trebuie să ai o legătură cu Turcia,” a declarat Dungaciu. Programul SAFE (Support of Ammunition and Armament Financing in Europe) este un program al Uniunii Europene prin care România poate obține finanțare pentru a-și moderniza armata și pentru a sprijini industria națională de apărare.
AUR, inamicul Uniunii Europene. Dan Dungaciu: Toate partidele sunt prinse în jocul împotriva extremiștilor

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a vorbit despre cum toate partidele sunt aliate împotriva AUR. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Dan Dungaciu: „Noi intrăm într-un ciclu electoral foarte important pentru viitorul European. Asta e bătălia europeană. Și ai noștri se tot învârt, se dau după stâlp, se învârt. Domnule, nou, ne-ar plăcea. Toți sunt grevați de această bătălie, de la PSD la USR, de la UDMR la PNL. Toți sunt prinși în această bătălie și ei spun asta. Ei, ca să-i dea definiție, lupta cu extremismul, lupta cu rău, lupta cu Rusia, lupta cu cine vor ei. Asta e, de fapt, că de a ajuns și Trump putinist, pentru că nu intră în cadrul ăsta.” Invitat la Marius Tucă Show, Dan Dungaciu a vorbit despre cum toate partidele sunt aliate împotriva AUR. Acesta spune că România a intrat într-un ciclu electoral foarte important pentru viitorul european. Sociologul explică faptul că suveraniștii europeni sunt cei care așteaptă deciziile de la Bruxelles. Analistul afirmă că aceasta este bătălia europeană. Dungaciu susține că partidele USR, UDMR, PNL, PSD sunt grevați de această bătălie. Partidele din România, subliniază acesta, au făcut un cordon împotriva AUR și îl susțin sub comanda UE. „Bătălia din Germania, bătălia din Franța, bătălia din România, bătălia din Polonia, alegerile care stau să urmeze. Noi intrăm într-un ciclu electoral foarte important pentru viitorul european și viitorul nu e că sunt mai mulți populari, creștin-democrați în Parlament sau social-democrați sau ecologiști. Nu. Câți suveraniști naționali sunt și câți suveraniști europeni sunt? Adică suveraniștii europeni înseamnă că decizia suveranului este la Bruxelles. Asta e bătălia europeană. Și ai noștri se tot învârt, se dau după stâlp, se învârt. Domnule, nou, ne-ar plăcea. Toți sunt grevați de această bătălie, de la PSD la USR, de la UDMR la PNL. Toți sunt prinși în această bătălie și ei spun asta. Ei, ca să-i dea definiție, lupta cu extremismul, lupta cu rău, lupta cu Rusia, lupta cu cine vor ei. Asta e, de fapt, că de a ajuns și Trump putinist, pentru că nu intră în cadrul ăsta.”, a declarat sociologul.
Există putiniști buni și putiniști răi. Dan Dungaciu: Cordonul sanitar s-a strâmtorat doar în jurul AUR-ului

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă live de Gândul, profesorul Dan Dungaciu a criticat scena politică actuală, despre care spune că separă principalul partid suveranist prin folosirea unui așa-zis cordon sanitar. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Dan Dungaciu: „Există putiniști buni și putiniști răi” Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), susține că partidele clasice precum PSD sau PNL încearcă să țină la distanță polul suveranist. Această izolare se realizează prin intermediul unui cordon sanitar. Totuși, nu ar fi vizate toate partidele din spectrul suveranist. Spune Dungaciu că acest cordon ar fi fost strâmtorat strict în jurul AUR pentru a-l izola electoral. „Cordonul sanitar există acum, dar s-a strâmtorat un pic, așa că e numai împotriva AUR-ului, că restul, care nu-i așa, restul putiniștilor… Există putiniști buni și putiniști răi. Putiniștii buni pot să fie pro-europeni. Putiniștii răi nu pot să fie nimic bun. Deci cordonul sanitar funcționează. Păi, ei s-au încurcat de fapt în propria plasă sau pânză de păianjen și s-au încurcat în momentul în care au început să vorbească de principii și valori. Și atunci toți au fost derutați că nu știau cum să le așeze în pagină. Se uitau fiecare la fiecare și spuneau: „Ăsta o fi rău, ăsta o fi bun”. Până acum erau buni, acum brusc răi. Oameni care au guvernat împreună ani de zile, PNL-ul și PSD-ul, 7 ani de zile? USR-ul tot cu ei, UDMR-ul la mijloc și cu Viktor Orbán, și cu Bolojan, și cu toți. Și acum noi suntem, ca să zic așa, defecți.”
Dan Dungaciu cere desființarea Ambasadei României de la Washington, după anunțul că România a angajat o firmă de lobby

Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, a intervenit în emisiunea „Ai Aflat!” cu un comentariu legat de contractul de lobby angajat de Nicușor Dan cu o companie din Statele Unite. Numărul doi în AUR susține că gestul arată „disperarea” autorităților române în contextul relației cu Washingtonul și cere desființarea Ambasadei României în SUA. În cadrul emisiunii „Ai Aflat!”, Dan Dungaciu a spus că demersul asumat de președintele Nicușor Dan arată un eșec al Cotroceniului dar și un eșec al diplomaților români de la Washington, fapt care a dus la semnarea contractului cu firma de lobby. „Această strategie a Cotroceniului arată un eșec de un an de zile. Un eșec de etapă. Ar trebui să fie completată, evident, cu desființarea ambasadei României de la Washington, cu aducerea diplomaților acasă, cu aducerea consulilor acasă, ca să nu mai vorbim de Ministerul de Externe. Este inadmisibil să dai jumătate de milion de dolari pe lună în condițiile în care tu ai ambasadă, nu ți-ai schimbat ambasadorul, nu ți-ai schimbat funcționarii și ai, teoretic, un Minister de Externe”, a declarat el. Dungaciu a mai spus că problema României ține de lipsa unor garanții reale de securitate. Întrebat dacă apelarea la un contract de lobby arată o stare de reorientare din partea Cotroceniului, Dungaciu a precizat că „este o chestiune de disperare”. „Gândiți-vă un pic: de ce Donald Trump nu trimite 5.000 de soldați în România, în pofida schimbărilor pe picior pe care le-am făcut deja?”, a continuat liderul AUR. De asemenea, el a oferit trei explicații pentru lipsa unei suplimentări a prezenței militare americane în România. „Unu, (nr: Donald Trump) nu trimite soldați în România pentru că nu crede că e o problemă de securitate în sudul flancului estic. Și atunci va trebui să lămurim de ce America crede asta. Doi, nu trimite soldați pentru că n-are încredere în actuala conducere de la București. Și va trebui să fie lămurit asta. Nu trimite soldați pentru că, nu-i așa, cum zic unii, americanii s-au înțeles cu rușii și ne-au vândut pentru a nu știu câta oară. Nu știu care e răspunsul. Dar nu pot să fie alte tipuri de răspunsuri. Toată chestiunea trebuie să fie lămurită. De ce, după ce s-a spus că 4.000 de soldați americani pleacă din Polonia, Donald Trump vine și spune: „Nu! Vor veni 5.000”. Adică 4.000, plus încă 1.000. Și despre noi nu se vorbește nimic. Lucrul ăsta trebuie clarificat”, a declarat Dungaciu. „Este gestul unei disperări” Prim-vicepreședintele AUR a mai spus că România nu are, în prezent, o strategie coerentă de securitate. „De fapt, tot gestul ăsta de la Cotroceni este gestul unei disperări, pentru că noi simțim că ne fuge pământul de sub picioare. Suntem în două situații post-război sau vom fi: post-război – Orientul Mijlociu, post-război – Ucraina. N-avem niciun punct ferm de sprijin și, în loc să ne fi dus de la început – noi am mai spus-o asta -, domnule, pe chestiunea cu Ucraina, du-te și întreabă Washingtonul și fă ce spune Washingtonul. Noi semnalizăm, pe de o parte, Washingtonul, dar, în termeni de proiect de securitate, cea mai importantă pentru România – jucăm cu spațiul european, deci n-avem, practic, nicio strategie, nicio coerență, niciun punct fix. Este disperarea căutării unui punct ferm în politica externă și de securitate. România, în acest moment, nu are așa ceva”, a explicat el. Vizionați integral emisiunea: Dungaciu: „Conducătorii României au eșuat” Dan Dungaciu a continuat cu criticile la adresa Administrației Prezidențiale care a apela la contractul de lobby. El a amintit că AUR, deși a fost acuzată că ar avea un contract de lobby, nu a încheiat un astfel de document niciodată. „1. Luni de zile ne-au acuzat pe noi, cei de la Alianța pentru Unirea Românilor – AUR că suntem prea aproape de Administrația Donald J. Trump, că mergem în SUA, facem conferințe, scriem cărți despre America și noua administrație. În timp ce la ei era un concurs de „cine îl atacă mai abitir pe noul președinte american”. Atitudinea anti-Trump a devenit criteriu de promovare în cariera de demnitar sau funcționar în statul român. 2. Am fost acuzați noi că am fi plătit în #America contracte de lobby. Nu am făcut asta niciodată. Noi am mers acolo pentru că așa am crezut și credem în continuare. Nu ne-am schimbat nici părerile nici atitudinile. 2. Astăzi, cei care conduc vremelnic România au realizat că au eșuat. Eșecul administrației de la București pe relația cu #America nu mai poate fi ascuns în spatele comunicatelor oficiale și al fotografiilor protocolare. Când o țară ajunge să contracteze firme de lobby pentru a-și reconstrui imaginea la Washington, înseamnă că relația politică reală s-a deteriorat profund. Diplomația autentică a fost înlocuită cu marketing politic plătit. Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR „Vom cădea între scaune” 3. Dacă plătim o jumătate de milion de dolari pe lună, de ce mai ținem Ambasada României de la Washington, consulatele, zecile de diplomați? Plus Ministerul de Externe? Să închidem tot și să chemăm lobby-știi să de facă politica externă și de securitate! Asta este #diplomația pe #factură a Administrației #Dan. 4. Polonia nu a plătit pentru întâlnirile de la Casa Albă ale Președintelui Karol Nawrocki. Pentru că acolo este vorba despre valori, atitudini comune, viziuni similare asupra lumii și asupra societăților. Nu e cazul cu cei care conduc #România de azi. Ei nici nu pot, nici nu înțeleg. 5. Bucureștiul oficial își schimbă opțiunile precum ciorapii. Bucureștiul plătește sperând că greșelile trecutului recent vor fi uitate. Este însă un eșec anunțat. Vom ajunge în situația în care oricum #America nu va avea încredere în noi – pentru că un stat serios își câștigă respectul, nu îl cumpără! -, iar europenii se vor simți din nou, precum în WW2, trădați. Vom cădea între scaune”, a scris Dungaciu pe Facebook. AUTORUL RECOMANDĂ: Cristoiu critică contractul de lobby angajat de Nicușor Dan: Este jignitor pentru poporul român/Muraru trebuie să plece Dan Dungaciu: „România a ajuns să își cumpere credibilitatea externă după ce actuala putere a compromis interesele statului român”