România își caută campionii cu ajutorul Fundației Țiriac

România își caută campionii și cu ajutorul Fundației Țiriac, iar competiția organizată în această vară a fost una de excepție. Diana Bulimar a fost în prim-plan la Cupa GymNadia, organizată în anul în care se împlinesc nu mai puțin de 50 de ani de la marea performanță de la Montreal. Cupa GymNadia, la 50 de ani de la nota 10 obținută de Nadia Comăneci Cupa GymNadia a strâns la start 240 de puști, iar interesul a fost mare și printre vedete, dovadă că la această ediție a putut fi surprinsă și Valentina Pelinel, soția lui Cristi Borcea. Competiția a fost una demonstrativă, din dorința de a vedea cât mai multe talente la lucru. Aceasta este organizată începând cu anul 2021. GymNadia, International Gymnastics Club, DeniArt Gymnastics și Liceul Româno-Finlandez au participat la ediția din acest an. Au fost patru categorii în concurs, nivelul fiind pentru începători, intermediari, avansați, dar și open. Astfel, micii sportivi au avut între 4 și 12 ani, iar o parte dintre aceștia au venit îmbrăcați în tricoul echipei favorite, Barcelona fiind doar un exemplu. La final, medaliile au fost înmânate de Diana Bulimar și Eduard Gavrilă, antrenori în cadrul Fundației Țiriac. „Unele dintre cele mai frumoase momente ale copilăriei sunt cele pline de mișcare, râsete și voie bună”, e unul dintre mesajele transmise pe pagina de Facebook GymNadia. Diana Bulimar are ambiții mari: „Se va face o sală mult mai mare! Suntem foarte încântați!” De anul viitor, această competiție va avea loc într-o sală, modernă, care poartă numele legendarei Nadia Comăneci. Sala de gimnastică din Otopeni este concepută la standarde internaționale, fiind destinată cursurilor de inițiere și antrenamentelor pentru copii de până în 12 ani. Aceasta ar urma să fie inaugurată peste aproximativ o lună de zile. Medaliată cu aur la Sofia, în anul 2014, Diana Bulimar are ambiții mari, explicând recent cum arată proiectul în momentul de față. „Sunt antrenoare în momentul acesta, cred că am peste 100 de copii și vom crește numărul. Pentru că avem copii chiar și de 2 ani, pe cei care nu reușesc să se rostogolească îi punem să facă ‘sărmăluța’, îi punem pe lateral. Este ‘Anul Nadia’ și lucrurile se vor schimba un pic. Noi avem sala deasupra unui patinoar, iar acolo sunt 5 grade și din cauză că toată căldura de acolo urcă, la noi în sală sunt 25 de grade. Astfel că, ne vom muta alături și se va face o sală mult mai mare în acest an și suntem foarte încântați”, spunea Diana Bulimar, conform Pro TV. 2012 este anul în care Diana Bulimar s-a remarcat la Londra, obținând bronzul pe echipe cu România
Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată fosta gimnastă campioană la 30 de ani

Diana Bulimar (30 de ani), fostă campioană europeană pe echipe în 2012 și medaliată cu bronz, tot pe echipe, la Jocurile Olimpice de la Londra 2012, a avut o nouă apariție îndrăzneață, în costum de baie. Stilul de viață disciplinat pe care îl are chiar și după retragere i-a pus în evidență corpul bine lucrat la sala de fitness. O astfel de apariție a avut recent, într-o vacanță exotică, în care a fost în centrul unui pictorial realizat de Radu, viitorul său soț, fotograf de profesie. Diana Bulimar, apariție de senzație în costum de baie Diana Bulimar este cunoscută publicului de pe vremea când făcea parte din lotul de gimnastică al României, cu care a câștigat medalia pe echipe la „Europene” în 2012, dar și medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Londra 2012. Iar aparițiile sale în costumele de concurs, ani la rând, au fost ceva natural, ca parte din „fișa postului”, astfel că nu este deloc deranjată să apară în costum de baie, în vacanțele la mare, dar mai ales să se lase pozată. Asta și pentru că viitorul său soț, fotograf de profesie, îi poate scoate cele mai inedite cadre, care să îi pună în evidență corpul bine lucrat în sala de antrenament. Așa s-a întâmplat și în cea mai recentă vacanță exotică a Dianei Bulimar, iar pozele sale au fost postate pe Instagram, unde are câteva sute de mii de urmăritori. „Nu mă băgați în seamă. Doar visez la zero grade”, este descrierea pe care fosta gimnastă a făcut-o acestor poze, în care apare într-un costum de baie în două piese, cu imprimeu tip leopard. Diana Bulimar s-a retras din gimnastică în 2016, din cauza accidentărilor, însă a putut să stea departe de acest sport, iar astăzi este antrenoare la nivel de juniori. Mai mult decât atât, potrivit postărilor pe care le face pe social media, încă pune în practică ceea ce a învățat în timp și a arătat prin concursuri, având flmări în care se face rotirile sau săriturile specifice exercițiilor de la sol. Diana Bulimar și Radu Dumitrache, nuntă la Las Vegas Diana Bulimar și Radu Dumitrache s-au cunoscut într-o tabără de fotografie, iar primul pas spre această relație a fost făcut chiar de fosta gimnastă. Ea a inițiat dialogul cu Radu, iar timpul a arătat că sunt potriviți unul pentru celălalt. După trei ani de relație, în vara lui 2024, Diana a fost cerută de soție. Inelul de logodnă pe care l-a primit din partea lui Radu seamănă cu cel al Prințesei Diana. De altfel, fosta campioană europeană a mărturisit că nu a avut nicio bănuială legată de cererea în căsătorie, cu atât mai mult că va primi un inel cu piatră albastră, cu o vibrație regală. Cei doi, mai non-conformiști, nu consideră că au nevoie de ceva special, precum nunta cu fast, ca să le confirme relația, motiv pentru care au luat în calcul inclusiv o nuntă departe de casă și de tradiiile românești. „Nu știm ce o să fie. Poate la un moment dat mă trăznește pe mine: «Ce faceți în weekendul ăsta?»”, a spus Diana Bulimar, într-un interviu pentru Cancan. Iar Radu a completat-o imediat: „Hai la Vegas!”