Meta acuzată de cenzură și deepfake în Polonia

meta-acuzata-de-cenzura-si-deepfake-in-polonia

Ministrul polonez pentru afaceri digitale a acuzat Meta de cenzură și reclame frauduloase care folosesc identitatea furată de la persoane reale. În România, Gândul a denunțat cenzura platformelor giganților tech, inclusiv Facebook sau Google. Contul de Instagram al unui miliardar polonez, Rafal Brzoska, fondator al InPost, a fost blocat temporar după ce a criticat platforma că se folosește de pozele sale pentru a face reclame generate cu AI.  Loading … Miliardar polonez blocat pe Instagram după ce a reclamat reclamele false generate cu AI Rafal Brzoska – Sursa Foto: Warsaw PhotoProton Studio Într-o reclamă cu o imagine generată cu AI, Rafal Brzoska apărea încătușat, înconjurat de poliție, ceea ce l-a determinat să acuze platforma de furt de identitate. După ce s-a plâns că materiale deepfake cu chipul său erau distribuite, contul i-a fost blocat temporar. O instanță poloneză a decis în favoarea lui la începutul anului 2026, însă problema e pe departe rezolvată. „Aceasta este cenzură în forma sa cea mai întunecată”, s-a plâns Krzysztof Gawkowski, ministrul polonez al afacerilor digitale. GÂNDUL a denunțat cenzura digitală în România GÂNDUL.ro a denunțat în mai 2026 cenzura digitală după ce traficul și vizibilitatea articolelor critice la adresa puterii politice au fost drastic limitate de către platforme ca Google și Facebook. Dezvăluirile Gândul despre Google au fost cenzurate de Google. Materialele nu au fost preluate de Discover și au ajuns la cititori doar din site, WhatsApp sau Facebook.  Peste noapte, traficul Gândul, publicație aflată până anul trecut în primele 10 site-uri de știri din România, s-a prăbușit. De la peste jumătate de milion de vizitatori unici zilnic, site-ul a ajuns să înregistreze puțin peste 100.000 de utilizatori pe zi. Abuzul asupra publicației noastre a început în perioada declanșării crizei politice din aprilie 2026, după ce PSD a anunțat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Dezvăluirile Gândul despre personajele zilei, răsfățate de ONG-uri, fact-chekeri și rețele de influență digitală, premierul Bolojan și USR, au fost complet ignorate de motorul de căutare. Ministrul Digitalizării din Polonia acuză Meta de cenzură: „Este vorba despre siguranța a milioane de oameni” Ministrul a acuzat Meta că are tehnologia și resursele necesare pentru a combate fraudele. În 2024, autoritatea poloneză pentru protecția datelor a ordonat companiei să oprească reclamele care folosesc datele personale ale miliardarului. Ministrul avertizează că utilizatorii platformelor de socializare a companiei Meta sunt în pericol. „Este vorba despre siguranța a milioane de polonezi care își pot pierde economiile din cauza reclamelor frauduloase, a deepfake-urilor și a investițiilor false”, a spus ministrul. Gawkowski a anunțat că guvernul polonez va trage la răspundere platformele online care nu sunt sigure pentru utilizatorii polonezi. O lege menită să implementeze normele Uniunii Europene pentru reglementarea platformelor digitale este în curs de pregătire. „Meta face bani din asta”: Aroganța și lăcomia marilor companii de tehnologie cresc de la an la an Rafał Pikuła, redactor-șef al revistei Spider’s Web, a abordat subiectul la postul de radio polonez Radio 24. El a subliniat că numai cazul antreprenorului polonez este vârful aisbergului. „Nu avem nicio șansă. Și nu doar pentru că suntem pioni în acest joc imens al marilor companii tehnologice. Mai presus de toate, trebuie spus tare și clar că Meta și alte mari companii tehnologice fac bani din asta”, a declarat Pikuła. El a subliniat că modelul de afaceri al acestor platforme se bazează pe manipularea conținutului, iar „aroganța, trufia și lăcomia acestor platforme cresc doar cu fiecare an care trece”. Sursa Foto: Profimedia/Guvernul Poloniei

Cum își cheltuie miliardarii din inteligența artificială averile

cum-isi-cheltuie-miliardarii-din-inteligenta-artificiala-averile

Dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale  și expansiunea centrelor de date au creat peste noapte o nouă generație de super-bogați în Silicon Valley, cu noi cerințe specifice de impact pe termen lung asupra pieței.  Pe lângă faptul că mulți înoată în bitcoini, noua generație de miliardari remodelează piața bunurilor de lux, de la iahturi și mașini sport la avioane private. Unii plătesc chiar cu criptomonede pentru a-și cumpăra mai rapid iahturi, avioane private și supermașini, susține Paul Charles, consultant în călătoriile de lux.  Loading … Raportat la anul trecut, sunt cu 13% mai mulți miliardari: din aprilie 2025 până în aprilie 2026, 3.302 de oameni s-au îmbogățit datorită inteligenței artificiale. Financial Times dezvăluie pe ce își cheltuie banii noua generație de super-bogați. Impactul asupra pieței imobiliare: Prețurile din San Francisco au explodat „Primul trofeu este întotdeauna locuința”. Autorii articolului de pe Financial Times – Stephanie Stacey, Peter Campbell și Kana Inagaki –  raportează că prețurile locuințelor din San Francisco au explodat în ultimul an. Prețul median pentru o locuință de familie americană a sărit la 2,1 milioane de dolari în iunie 2026, cu 25% mai mult decât în iunie 2025. De îndată ce se îmbogățesc, miliardarii din generațiile Y și Z își cumpără locuințe scumpe. Sursa Foto: Envato După ce își cumpără locuințe de lux, noii miliardari au tendința să cheltuiască sume exorbitante pe iahturi, avioane private și mașini personalizate și de înaltă performanță. Autorii de pe Financial Times scriu că super-bogații din industria AI nu prea sunt tentați să-și planifice excursii cu servicii premium în stațiuni de lux. Mai degrabă, sunt mai axați pe explorare. Sunt foarte flexibili, dinamici, duc un stil de viață sănătos și vor să fie în pas cu noile trenduri. Noii miliardari își cumpără avioane private pentru discreție „Ei vor să aibă avioane private pentru a zbura în cel mai eficient și mai discret mod. Nu vor să impresioneze”, a spus Charles Robinson, fondatorul EnterJet. Noua generație de miliardari investește în avioane private, dar nu de dragul extragavanței. Sursa Foto: Envato Noua generație de cumpărători de avioane private, unii dintre ei având doar 25 de ani, au alte cerințe. Plătesc în bitcoin, folosesc WhatsApp sau alt aplicații pentru a căuta oferte. N-au prea multă răbdare și ocolesc brokerii. În plus, ei nu consumă șampanie sau alcool în general, ci apă premium de marcă artizanală Fiji și Acqua Panna. Pentru că vor să evite să se îngrașe ca vechea generație de miliardari, tinerii super-bogați consumă preparate sănătoase cu multe legume și fructe de mare, bogate în proteine și vitamine. Evită restaurantele fast-food, firmele de catering și alimentele cu grăsimi. Mașini de lux: Noii miliardari sunt interesați de modelele electrice și cele care pot fi personalizate În domeniul auto, lucrurile stau altfel. Noii multimilionari și miliardari își schimbă vehiculele la un interval de șase luni. Vor să se asigure că dispun de cele mai noi modele. În ciuda valului de reacții negative și comentarii ironice, compania Ferrari a primit aprecieri din partea clienților din Silicon Valley pentru modelul electric Luce. Tinerii miliardari au tendința să-și customizeze mașinile după personalitatea proprie. Sursa Foto: Envato Brokerii susțin pentru Financial Times că Lamborghini a avut un succes deosebit. A captat în ultimii ani noua generație de antreprenori din domeniul AI.Modelul sport Urus poate fi hipersonalizat cu o gamă de peste 150 de culori, Cumpărătorii mai tineri au tendința să le adauge elemente aerodinamice și kituri din fibră de carbon la modelele Lamborghini. Stefano Cossalter, directorul liniei de producție Urus de la Lamborghini, a declarat: „Acest tip de mașină, până la urmă, este ca o jucărie. Este o modalitate prin care posesorul își evidențiază personalitatea”. Iahturile: Miliardarii Gen-Z sunt mai interesați de expediții decât să stea la bronzat și să bea Mai Tai pe punte Jeff Brown, dealerul de iahturi din San Diego, a declarat că a avut enorm de mult de beneficiat de pe urma noului val de cumpărători din San Francisco care s-au îmbogățit peste noapte. Clienții săi din Sausalito caută ambarcațiuni mai mici pentru a călători în Oceanul Pacific sau în râul șerpuitor Napa. Miliardarii de noua generație vor să cumpere iahturi mai degrabă pentru a efectua expediții decât să se relaxeze. Sursa Foto: Envato Cumpărătorii (angajați și investitori Nvidia) nu caută iahturi-hotel, ci mai degrabă nave expediționare mai rapide. Nu vor ambarcațiuni luxoase, ci nave funcționale pentru a parcurge distanțe lungi și rapid. Pun accent pe confidențialitate. Jeff Brown a constatat că cererea pentru geamuri fumurii a crescut. De asemenea, au crescut și vânzările de echipamente de scufundări și bărci cu hydrofoil. În încheiere, Brown spune că noii miliardari sunt mai interesați de fitness decât de catering și consum de alcool: „Clienții sunt mai pasionați de fitness. Nu sunt interesați să bea Mai Tai pe punte”.  Sursa Foto: Envato

OpenAI: Primul atac cibernetic comis de un model AI rebel a vizat multiple servicii publice

openai:-primul-atac-cibernetic-comis-de-un-model-ai-rebel-a-vizat-multiple-servicii-publice

După recentul atac cibernetic comis de un model AI rebel asupra platformei Hugging Face, compania OpenAI a dezvăluit public că mai multe servicii publice au fost vizate.  Compania care a lansat popularul ChatGPT din 2022 transmite oficial că un agent AI aflat în testare a scăpat de sub control.  Loading … Patru servicii publice au fost vizate în urma atacului cibernetic comis de un agent AI Agentul AI, care a devenit primul din istorie care a realizat pe cont propriu un atac cibernetic, a vizat patru date de autentificare online care i-au permis să acceseze patru servicii publice separate.Numele serviciilor afectate de atacul cibernetic din interiorul OpenAI n-au fost dezvăluite public. Compania Hugging Face care operează un magazin de aplicații pentru instrumente AI, a comunicat că modelul AI scăpat de sub control  de la OpenAI a acționat cu o viteză supraomenească. „A luat decizii stranii și a comis greșeli pe care niciun hacker uman nu le-ar fi făcut”, a declarat compania, potrivit BBC . Raportul Cloud Securty Alliance: Anomalii de comportament și erori de logică, dar un atac eficient Platforma a fost atacată pe 16 iulie, după ce un model AI foarte puternic, dar aflat în testare, a scăpat de sub control. Incidentul, considera primul atac cibernetic comis de AI din istorie, a fost raportat la poliție.  Organizația industrială Cloud Security Alliance a publicat un raport în care scrie că „agenții AI au urmat rute ineficente și au manifestat comportamente stângace pe care nicio ființă umană nu le-ar fi făcut. Agenții AI au repetat acțiuni pe care le-au finalizat deja, semn că inteligența artificială își pierde cursul și contextul, având halucinații de comenzi și texte incoerente, a raportat organizația. De asemenea, au fost neglijenți și nu și-au acoperit urmele. Pe de altă parte, Hugging Face a avertizat că agenții AI de la OpenAI au comis manevre tehnice strălucite după ce au reușit să se adapteze rapid la ni scenarii pe durata atacului cibernetic care a durat câteva zile. Sursă foto: Shutterstock Provocarea securității cibernetice tradiționale în fața agenților autonomi Au trecut trei zile până când atacul cibernetic a fost sesizat de inginerii de la OpenAI. Experților în AI ș în securitate cibernetică le-au luat mai multe ore pentru a izola și expulza agenții AI infiltrați. Hugging Face a dezvăluit că a trebuit să apeleze la un model chinezesc de AI. Costurile atacului cibernetic nu a fost dezvăluit. Ofițerul de securitate cibernetică Ritesh Patel a participat la apelul de informare Hugging Face alături de aproximativ 450 de persoane. El susține că industria lucrează din greu pentru a aborda noua amenințare a agenților AI rebeli. „Aceasta este realitatea agenților autonomi alimentați de modele de frontieră: sunt neobosiți și persistenți, și vor încerca orice cale posibilă pentru a-și atinge scopul, ceea ce poate copleși cu ușurință orice sistem de securitate tradițională”, a spus el. Hackerul etic Valentina Palmiotti – cunoscută sub numele de Chompie – a analizat raportul CSA și spune că modul în care agenții acționează poate părea că fac totul la întâmplare, dar într-un mod eficient. „Aruncă o grămadă de lucruri și văd ce le lipește”, a spus ea. „Dar nici nu se plictisesc, nu dorm și pot fi infinit de tenace.” Sursa Foto: Profimedia

Jucătorii de PlayStation se confruntă cu o pană globală la rețea

jucatorii-de-playstation-se-confrunta-cu-o-pana-globala-la-retea

Pe rețelele de socializare, mulți utilizatori raportează că nu se pot conecta la serviciul PlayStation Network (PSN). Rețeaua oferă acces la toate funcțiile online ale jocurilor video lansate pe consolele PS4 și PS5. Vineri după-amiază, rețeaua PSN s-a întrerupt la nivel global. Mai mulți jucători au raportat pe site-ul DownDetector de la ora 13:00. Sunt zeci de mii de jucători care așteaptă la coadă să joace varianta beta a noii lansări Marvel Tokon Fighting Souls  Loading … „Mi-am pornit personal PS5-ul și am verificat că nu mă pot conecta la contul meu Warframe, ceea ce este o adevărată tragedie.”, a spus un jurnalist de la Eurogamer. „Pana anului”? Mii de jucători de PlayStation nu mai au conexiune În jurul orei 13:30, numărul rapoartelor a ajuns la 3.300. Pe rețelele de socializare, mulți utilizatori raportează că nu se pot conecta la serviciu. Ei nu pot accesa funcțiile online ale consolelor PS4 și PS5, nu pot porni jocurile video, nu pot accesa magazinul PlayStation Store și nici nu pot intra pe mesagerie. Doar utilizatorii care au jocurile video cumpărate pe discuri, în format fizic, le pot accesa pentru a juca componenta single-player,  în modul offline. Pe scurt, întregul sistem PlayStation este afectat. Au fost raportate întreruperi și la jocurile precum Fortnite, Warframe și Call of Duty. Mai mulți jucători au postat capturi de ecran pe Reddit, inclusiv unul care se plânge că nu poate să se joace Call of Duty Black Ops 2, care a fost recent portat pe PS4 și PS5. Jocul lansat din 2012 pe PS3 a fost în centrul unui scandal imens în ultima lună pentru că a fost relansat: cu serverele vulnerabile la atacuri cibernetice, viruși și trișori; prețul de 40 $ la care a fost vândut pe PS5, fără pachetele de conținut suplimentar descărcabil incluse; Sony a decis să nu mai lanseze niciun joc pe disc din 2028 Compania Sony nu a comentat încă situația.  Pagina  serviciilor PlayStation precizează chiar că „toate serviciile sunt operaționale”.Această întrerupere a serviciului vine într-un moment nepotrivit pentru gigantul americano-japonez, la doar câteva săptămâni după ce a anunțat că va înceta să mai producă și să vândă jocurile video pe discuri din ianuarie 2028. „Acesta este viitorul pe care PlayStation ni-l pregătește: de îndată ce serverele nu funcționează sau întâmpină probleme, toate jocurile voastre vor deveni inutile”, s-a plâns un utilizator de pe X. Mai mulți internauți, inclusiv vloggeri, au anunțat că vor boicota decizia Sony. Aceștia și-au îndemnat urmăritorii să nu mai achiziționeze jocurile pentru PlayStation în format digital. „Nu vei deține nimic și vei fi fericit”, a spus un alt internaut. Milioane de jucători din toată lumea așteaptă reacția companiei Sony la incidentul global. Rămîne de urmărit dacă compania va reconsidera decizia de a lansa jocurile strict în format digital. Problema este că și concurența susține tranziția la formatul digital. Divizia de jocuri video Xbox de la  Microsoft a anunțat că următoarea consolă nu va avea hard-disk și că jocurile vor rula prin cloud, doar în format digital. Sursa Foto: Envato/Profimedia

Apple a detronat Nvidia și a devenit cea mai valoroasă companie din lume

apple-a-detronat-nvidia-si-a-devenit-cea-mai-valoroasa-companie-din-lume

Apple a detronat Nvidia vineri și a devenit cea mai valoroasă companie din lume după ce investitorii și-au reevaluat perspectivele asupra inteligenței artificiale.  Acțiunile Apple valorează acum 4,88 trilioane de dolari, în timp ce acțiunile Nvidia sunt 4,86 trilioane de dolari, după ce compania producătoare de cipuri a suferit un declin de 3,5% .  Loading … Schimbarea ilustrează dorința investitorilor care se concentrează dincolo de beneficiarii fenomenului „AI boom”, precum Nvidia. Compania producătoare de cipuri, inclusiv pentru renumitele plăci video RTX pentru gaming, a deținut titlul de cea mai valoroasă companie din lume din iunie 2025, după ce a depășit Microsoft. În octombrie 2025, Nvidia a devenit prima companie care a atins o capitalizare de piață istorică de 5 trilioane de dolari. În ultimele luni, Nvidia și Apple au avut parcursuri diferite. Producătorul de telefoane iPhone a înregistrat o creștere de 22%, în timp ce producătorul de cipuri pentru AI a înregistrat o creștere de doar 7%, în contextul în care Wall Street își orientează atenția către dezvoltarea centrelor de date axate pe cipuri de memorie și infrastructură. Investitorii preferă strategia lui Tim Cook în detrimentul lui Jensen Investitorii i-au apreciat strategia mai sigură și mai stabilă a lui Tim Cook privind AI și modelul de cheltuieli de capital. Nvidia condusă de Jensen Huang a devenit cea mai profitabilă companie în 2025. Cererea de echipamente hardware pentru centrele de date destinate avântului AI a crescut. Dar modelul lui Jensen presupune cheltuieli masive de capital în centrele de date.  Apple își poate monetiza tehnologia AI prin intermediul bazei uriașe de utilizatori loiali și al diviziei de servicii. „Apple era considerată ca un competitor întârziat în cursa AI fiindcă nu a cheltuit pentru a dezvolta modele AI, dar percepția s-a schimbat acum”, a spus Toni Meadows, șeful investițiilor de la BRI Wealth Management. „Apple este mai puțin expusă la necesitarea unor cheltuieli de capital crescute și este mai  bine poziționată pentru a monetiza  Inteligența Artificială prin intermediul serviciilor,  al fidelizării utilizatorilor în cadrul ecosistemului și al actualizării hardware. Reevaluarea reflectă încrederea în durabilitatea câștigurilor, mai degrabă decât în așteptările rpivind un potențial de creștere speculativ legat de AI”, a adăugat acesta, potrivit Reuters . În septembrie, Tim Cook se pregătește să-și cedeze rolul de director eecutiv către John Ternus, un veteran al domeniului hardware. Decalajul dintre Nvidia și Apple se reduce Apple era o companie văzută în urmă în cursa AI. Reducerea decalajului față de Nvidia reflectă eforturile Apple de a se impune mai ferm printre jucătorii de top. În iunie, compania a lansat o reviziuire mult amânată a sistemului Siri. Apple a pariat că asistentul vocal actualizat va ajuta la reducerea decalajului față de adversarii din Big Tech și startup-uri de noua generație. Unii analiști au spus că Apple ar putea să se afle pe mina de aur a inteligenței artificiale. Datelor personale care se află pe fiecare iPhone ar putea fi o resursă valoroasă. Datele personale pot face ca răspunsurile date de Siri să fie mai utile. Nu ca în cazul centrelor de date uriașe, consumatoare de energie. Provocarea este că datele sunt criptate în sistemele de operare în numele confidențialității. Apple trebuie să găsească o modalitate de a le debloca. Sursa Foto: Hepta/Profimedia

Financial Times: Inteligența Artificială nu elimină locurile de muncă entry-level. Le redefinește

financial-times:-inteligenta-artificiala-nu-elimina-locurile-de-munca-entry-level.-le-redefineste

Inteligența Artificială nu va înlocui toți muncitorii umani. Deși este o constatare care ar trebui să-i bucure pe cei mai mulți oameni, Financial Times susține că nu sunt „vești bune”. Ron Schmelzer, expert pe AI, a avertizat pentru Forbes ce domenii profesionale sunt cele mai expuse la automatizare.  Reducerile de 4.800 de locuri de muncă de la Microsoft (2,1% din forța sa globală de muncă) subliniază impactul Inteligenței Artificiale asupra pieței muncii. AI automatizează sarcini specifice, afectând în mod disproporționat lucrătorii din sectorul „gulerelor albe”, în special pe cei mai în vârstă.  Loading … De ce tinerilor le este mai greu să se angajeze? În viitorul apropiat vor fi afectați și angajații din rândul personalului cu calificare medie și cei de pe pozițiile de nivel de intrare. Rolurile de nivel de intrare necesită acum competențe mai avansate, deoarece AI gestionează sarcini de rutină, ridicând prima treaptă de la scara carierei la standarde mai înalte. Din fericire, pozițiile entry-level vor exista în continuare. Însă, pentru a se angaja în sectorul „gulerelor albe” în anul 2026, tineri din generația Z  trebuie să posede mai multe aptitudini și să învețe mai mult decât ar fi trebuit să o facă milenialii din generația Y,  în anul 2016. Motivul pentru care angajații mai în vârstă riscă să devină șomeri neangajabili Lucrătorii mai în vârstă din locuri de muncă cu expunere ridicată optează din ce în ce mai mult pentru pensionarea anticipată. Nu vor putea să se adapteze la noi fluxuri de lucru impuse de AI. În timp ce AI stimulează cererea pentru roluri care construiesc și gestionează tehnologia, aceasta reduce simultan cererea pentru sarcinile de rutină, cum ar fi programarea. Companiile prioritizează acum AI pentru avantaj competitiv față de simplele economii de costuri, ceea ce duce la impacturi specifice asupra anumitor lucrători, sarcini și locații. Microsoft a anunțat săptămâna trecută că va reduce 4.800 de locuri de muncă, aproximativ 2,1% din forța sa de muncă globală, Xbox suportând o mare parte din reducere. „AI schimbă modul în care se desfășoară munca”, a declarat directorul de resurse umane al Microsoft, Amy Coleman, potrivit ABC News, dar compania a spus că lucrătorii afectați nu sunt înlocuiți direct de AI. Mai precis, Microsoft crede că AI va putea prelua poziții care odinioară susțineau sarcini de muncă complete, căi de formare pentru juniori și roluri manageriale care. De obicei,  acest rol le revenea lucrătorilor mai în vârstă. Privind amprenta globală a Microsoft, orașele în care o mare parte din locurile de muncă locale se află în domeniul clerical, administrativ, profesional sau tehnic au înregistrat cele mai mari reduceri de personal. Cel mai recent raport al OCDE privind expunerea la AI la locul de muncă indică locurile de muncă care au trecut în fișa postului cerințele ocupaționale în domeniile cognitive, sociale și fizice. Asta înseamnă că, în domeniile în care sistemele actuale de AI sunt cu adevărat eficiente, atunci acele posturi nu vor mai fi ocupate niciodată de lucrători umani. Ce categorii profesionale sunt mai expuse să-și piardă locurile de muncă Automatizarea pune mai multă presiune pe locurile de muncă create în jurul sarcinilor repetitive. Posturile de muncă în care încrederea, prezența fizică, relațiile inter-umane, îngrijirea, dreptul juridic etc sunt necesare ar putea fi indispensabile pe termen lung. În ianuarie 2026, cercetătorii Brookings au estimat că 37,1 milioane de lucrători din SUA sunt expuși să fie înlocuiți cu inteligența artificială. Majoritatea acestor lucrători au o capacitate mai mare de adaptare, ceea ce înseamnă că pot avea competențe transferabile, economii, acreditări sau piețe locale de muncă profunde. Un grup mai mic, de 6,1 milioane de lucrători, se confruntă atât cu o expunere ridicată, cât și cu o capacitate de adaptare scăzută. Brookings a descoperit că acest grup vulnerabil este concentrat în ocupații clericale și administrative, iar 86% sunt femei. Brookings a constatat, de asemenea, că riscul este legat de piețele locale ale muncii, inclusiv orașele universitare, capitalele statelor și regiunile de dimensiuni medii cu o bază mare de locuri de muncă de birou expuse. Îm 2023, cercetătorii care au studiat AI au constatat că modelele de limbaj sunt în mod surprinzător destul de capabile pentru a îndeplini sarcinile simple ale angajaților de la Grupul de Consultanță Boston. În 2026, perspectivele pentru forța de muncă tânără entry-level par mai favorabile. Unele companii de consultanță, avocatură, software, media, inginerie și modă vestimentară au realizat că tinerii angajați se pot familiariza mai ușor cu lucrul cu AI. Acestea și-au reînnoit programele de instruire și cultura muncii. Ce categorii profesionale se pot adapta mai ușor la noile vremuri? Pentru acești tineri angajați, competențele umane – inclusiv gândirea critică și discernământul profesional – încep să rivalizeze cu abilitățile tehnice de programare în lista calităților solicitate. Adoptarea inteligenței artificialeîn companii transformă, de asemenea, natura activităților desfășurate de noii angajați. „Începem să observăm semnale încurajatoare care indică faptul că sarcinile de debut se schimbă, trecând de la muncă mecanică și repetitivă la activități cu adevărat valoroase”, afirmă Aneesh Raman, director responsabil cu oportunitățile economice în cadrul platformei de carieră LinkedIn. Ravi Kumar, directorul executiv al firmei de consultanță Cognizant, consideră că managerii de nivel mediu,  care, în mod tradițional, se ocupau cu monitorizarea, organizarea și coordonarea activității în marile companii, vor trebui să adopte rolul de „jucători-antrenori”, contribuind la îndrumarea angajaților aflați la început de drum. Eleanor Lightbody, fondatoarea companiei Luminance (care dezvoltă soluții AI pentru domeniul juridic), susține că aceste niveluri intermediare de management ar putea dispărea complet, „deoarece vom angaja mai mulți debutanți care vor înțelege cu adevărat modul de funcționare a AI, în timp ce mai mulți angajați cu experiență vor rămâne în domeniu, întrucât utilizarea AI le permite să fie mai productivi și să aibă o capacitate de lucru sporită”. Sursa Foto: Shutterstock

Un bărbat care a fost arestat pentru generare de imagini ilegale cu AI s-a ales cu interdicție pe viață la utilizarea unui chatbot

un-barbat-care-a-fost-arestat-pentru-generare-de-imagini-ilegale-cu-ai-s-a-ales-cu-interdictie-pe-viata-la-utilizarea-unui-chatbot

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk, xAI, a dat în judecată un bărbat din Carolina de Sud. Terry Harwood a fost arestat ⁠la începutul anului 2026 sub acuzația de exploatare sexuală a minorilor. Autoritățile locale l-au pus sub acuzare că a utilizat în mod abuziv sistemul de inteligență artificială al companiei, Grok, pentru a genera  imagini cu abuzuri sexuale asupra minorilor, potrivit The Guardian.  Loading … Primul utilizator arestat pentru că a folosit Grok la generat conținut ilegal Este printre primele cazuri intentate de o companie de inteligență artificială împotriva unui internaut pentru că a utilizat un instrument cu AI pentru a genera conținut ilegal. xAI a susținut în procesul depus marți la un tribunal federal din Texas, că Terry Harwood a încălcat termenii și condițiile companiei. Procesul intentat de companie împotriva lui Harwood vine după o examinare la scară globală a companiei xAI. Potrivit acuzațiilor, chatbot-ul Grok a permis utilizatorilor să genereze deepfake-uri sexualizate fără consimțământ sau videoclipuri cu aspect realist generate de AI. Cum se apără compania lui Elon Musk Grok AI a generat aproximativ 3 milioane de imagini sexualizate în 11 zile, conform unui studiu.În plângerea depusă de xAI scrie că firma suspendă și închide conturile utilizatorilor care abuzează de GROK. De asemenea, compania se apără că raportează conținutul ilegal generat cu AI (precum ilustrarea de abuzuri sexuale asupra minorilor) către Centrul Național pentru Copii Dispăruți și Exploatați. xAI a susținut că Harwood a încărcat fotografii cu adulți și minori pe platformă pentru a antrena Grok. El a putut genera imagini deepfake explicit din punct de vedere sexual pe baza fotografiilor cu persoane reale. Internautul are acces interzis la Grok pe viață Plângerea susținea, de asemenea, că acesta a creat imagini sexuale neconsensuale cu adulți. Compania a solicitat instanței o sumă nespecificată de daune bănești și o hotărâre judecătorească care să îl împiedice permanent pe Harwood să utilizeze Grok. „Acțiunile inculpatului au fost o schemă plănuită de a transforma instrumentul reclamantului într-o armă în scop infracțional, expunând victimele reale la daune profunde și de durată, expunând în același timp reclamantul la un risc juridic semnificativ și la daune morale”, a precizat xAI în proces. Sursa Foto: Profimedia/X

Un bărbat care a fost arestat pentru generare de imagini ilegale cu AI s-a ales cu interdicție pe viață la utilizarea unui chatbot

un-barbat-care-a-fost-arestat-pentru-generare-de-imagini-ilegale-cu-ai-s-a-ales-cu-interdictie-pe-viata-la-utilizarea-unui-chatbot

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk, xAI, a dat în judecată un bărbat din Carolina de Sud. Terry Harwood a fost arestat ⁠la începutul anului 2026 sub acuzația de exploatare sexuală a minorilor. Autoritățile locale l-au pus sub acuzare că a utilizat în mod abuziv sistemul de inteligență artificială al companiei, Grok, pentru a genera  imagini cu abuzuri sexuale asupra minorilor, potrivit The Guardian.  Loading … Primul utilizator arestat pentru că a folosit Grok la generat conținut ilegal Este printre primele cazuri intentate de o companie de inteligență artificială împotriva unui internaut pentru că a utilizat un instrument cu AI pentru a genera conținut ilegal. xAI a susținut în procesul depus marți la un tribunal federal din Texas, că Terry Harwood a încălcat termenii și condițiile companiei. Procesul intentat de companie împotriva lui Harwood vine după o examinare la scară globală a companiei xAI. Potrivit acuzațiilor, chatbot-ul Grok a permis utilizatorilor să genereze deepfake-uri sexualizate fără consimțământ sau videoclipuri cu aspect realist generate de AI. Cum se apără compania lui Elon Musk Grok AI a generat aproximativ 3 milioane de imagini sexualizate în 11 zile, conform unui studiu.În plângerea depusă de xAI scrie că firma suspendă și închide conturile utilizatorilor care abuzează de GROK. De asemenea, compania se apără că raportează conținutul ilegal generat cu AI (precum ilustrarea de abuzuri sexuale asupra minorilor) către Centrul Național pentru Copii Dispăruți și Exploatați. xAI a susținut că Harwood a încărcat fotografii cu adulți și minori pe platformă pentru a antrena Grok. El a putut genera imagini deepfake explicit din punct de vedere sexual pe baza fotografiilor cu persoane reale. Internautul are acces interzis la Grok pe viață Plângerea susținea, de asemenea, că acesta a creat imagini sexuale neconsensuale cu adulți. Compania a solicitat instanței o sumă nespecificată de daune bănești și o hotărâre judecătorească care să îl împiedice permanent pe Harwood să utilizeze Grok. „Acțiunile inculpatului au fost o schemă plănuită de a transforma instrumentul reclamantului într-o armă în scop infracțional, expunând victimele reale la daune profunde și de durată, expunând în același timp reclamantul la un risc juridic semnificativ și la daune reputaționale”, a precizat xAI în proces. Sursa Foto: Profimedia/X

Trump pariază pe boom-ul centrelor de date: Vor crea mai multe locuri de muncă

trump-pariaza-pe-boom-ul-centrelor-de-date:-vor-crea-mai-multe-locuri-de-munca

Donald Trump a scris într-o postare de pe platforma The Truth Social că susține construirea centrelor de date la scară largă,  în Statele Unite.În ciuda temerilor exprimate pe rețelele de socializare privind impactul Inteligenței Artificiale asupra pieței muncii, președintele american susține că centrele de date vor furniza mai multe locuri de muncă în viitor și bani pentru taxe. Liderul de la Casa Albă chiar a comparat profitul care l-ar putea genera centrele de date cu „aurul topit”.  Loading … „Una dintre cele mai mari forțe motrice pentru locuri de muncă în viitor sunt centrele de date. Sunt mari, puternice, îndrăznețe și mașini de făcut bani pentru statul în care sunt construite.”, a spus președintele. Trump l-a acuzat pe guvernatorul statului New York, Kathy Hochul de la Partidul Democrat, pentru oprirea construirii centrelor de date. „Guvernatorul Kathy Hochul, din motive politice, a închis toate centrele de date construite sau care urmează să fie construite în statul New York.Aceste companii sunt acum căutate în Alabama, Florida, Texas, Arizona și multe alte state. Atât taxele, cât și locurile de muncă se ridică la AUR LICHID! Statul New York a luat o decizie teribilă. Toate aceste venituri și alte beneficii vor merge către statele roșii și unele albastre, unde centrele de date sunt căutate ca niște vaci de muls, cu taxe mai mici și locuri de muncă record.” Președintele mai spune că centrele de date nu necesită decât apă și energie electrică pentru care vor plăti. „Acestea trebuie să își plătească propria apă și energie electrică, iar orice rest se întoarce la stat și comunitatea locală.Centrele de date sunt VICTORII extraordinare pentru statele și comunitățile care au norocul să le obțină.New York-ul ar trebui să își schimbe politica IMEDIAT. Democraților radicali de stânga nu trebuie să li se permită să ne facă să pierdem centrele de date, inteligența artificială și toată această tehnologie nouă incredibilă, în favoarea Chinei și a altor țări!”, a scris președintele. Sursa Foto: Envato

Sony va înceta să mai fabrice discuri fizice pentru jocurile video care vor fi lansate pe consolele PlayStation începând din ianuarie 2028

sony-va-inceta-sa-mai-fabrice-discuri-fizice-pentru-jocurile-video-care-vor-fi-lansate-pe-consolele-playstation-incepand-din-ianuarie-2028

Discurile fizice pentru PlayStation vor deveni istorie, la fel cum au devenit casetele VHS și dischetele. Sony, una dintre cele mai mari companii de jocuri video din lume, a decis că noile jocuri video vor fi lansate exclusiv în magazinul online PlayStation Store.  Jocurile vor mai ajunge în magazinele fizice doar în format digital: carcasă cu un pliant pe care va fi tipărit un cod unic de activarea jocului. Codul nu va mai putea fi refolosit de o altă persoană. Nici nu va mai putea fi activat pe o altă consolă. Trendul dispariției filmelor, melodiilor și jocurilor video în format fizic ar putea fi comparabil cu cel al dispariției ziarelor tipărite. Sony: „Ne-am adaptat la preferințele consumatorilor” Prin decizia companiei producătoare de consolele PlayStation, nu ar mai exista niciun dubiu că inclusiv compania americană Rockstar va lansa mult așteptatul joc Grand Theft Auto VI doar în format digital, veste care i-a indignat pe mulți fani ai seriei și pe vloggerii de pe YouTube. „Ca urmare a preferințelor clienților și industria divertismentului care se axează doar pe digital, producția de discuri fizice pentru toate jocurile video noi lansate pe consolele PlayStation va fi întreruptă începând cu ianuarie 2028.”, a anunțat Sid Shuman, director senior de la Sony Interactive Entertainment Content Communications. „După această dată, jocurile noi vor fi disponibile doar pe PlayStation Store și la comercianți numai în format digital. Această tranziție nu va avea niciun impact asupra jocurilor care au fost deja lansate sau care sunt programate să fie lansate înainte de ianuarie 2028 în format de disc fizic”, a mai transmis compania, potrivit PlayStation.Blog. Se încheie o eră: nu vor mai putea fi comercializate discuri cu jocuri Prin decizia Sony, jucătorii nu vor mai putea să-și vândă discurile cu jocurile video și nici nu vor mai putea să cumpere discurile la mâna a doua de la alți jucători. Viitoarele jocuri nu vor mai putea fi împrumutate prietenilor. „Este direcția naturală către care se îndreaptă Sony Interactive Entertainment pentru a se adapta la trendurile consumatorilor care au ca preferință generală media digitală, care a depășit semnificativ discurile fizice”,  a adăugat compania. Sony a anunțat că nu va lansa viitoarea consolă PlayStation 6 mai devreme de anul 2029. După decizia Sony comunicată miercuri, 1 iulie, niciun joc video portat pe PS6 nu va mai fi lansată pe un disc fizic. Reacțiile vloggerilor: Media fizică dispare Penguinz0 (cu peste 18 milioane de abonați) a fost printre vloggerii care au criticat dur decizia luată de Sony. „Nu am fost prin preajmă ca să asist la dispariția dinozaurilor. Nici n-am fost ca să văd moartea ultimului tigru cu dinți de sabie. Dar, băiete, am fost suficient de norocos ca să trăiesc și să asist la dispariția jocurilor video în format fizic. Sony ne tratează ca Oamenii în Negru când noi suntem martori la o activitate extraterestră. Scot neuralizatorul și spun „uită-te aici”. PUF. Nu există discuri. Este doar digital. Tocmai au înfipt țepușa finală în inimile vampirilor, amenințarea malefică cunoscută ca MEDIA FIZICĂ”.  Vloggerul a reamintit și de știrea în care Sony a anunțat ștergerea a 500 de filme din conturile utilizatorilor de console PlayStation.  Compania nu le-a returnat banii. Filmele, pentru care utilizatorii au plătit (nu le-au închiriat) să le dețină permanent în bibliotecă digitală, au fost retrase. Contractele de licențiere au expirat și n-au mai putut fi reînnoite. „Deci, ai plătit pentru acces limitat la aceste filme. Le-ai închiriat practic, chiar dacă aveai impresia că le cumperi și le deții. Din cauza acestui peisaj digital, tu nu mai deții absolut nimic. Nu vei deține nimic și vei fi fericit”, a spus vloggerul. „Nu vei deține nimic și vei fi fericit” Cel mai înfuriat a fost vloggerul AngryJoe, care a ținut într-o mână cinci discuri de jocuri PlayStation și cinci discuri de jocuri Xbox în cealaltă mână. „Ați dat-o în bară Sony. Băieți. Cea mai proastă veste dintotdeauna. S-a terminat. Xbox, voi urmați. Moment de reculegere pentru suportul de disc fizic. NU VEI DEȚINE NIMIC ȘI ÎȚI VA PLĂCEA. Și vei plăti prețul întreg. Putem obține o reducere de 10 dolari? Va fi mai ieftin? NU. De fapt, vor fi mai scumpe! Generația noastră a murit. Înainte, primeai jocurile cu disc, cu manuale cu instrucțiuni pe care le răsfoiai. Ne-am întrebat ce s-a întâmplat cu manualele că tocmai am primit numai discul. Garantez că și Xbox va proceda la fel. Următoarea consolă – Project Helix – o să fie complet digitală.  Nu va include nici măcar o unitate de disc”, a răbufnit Angry Joe.  „Ei bine, Joe, măcar poți obține copia fizică cu codul digital din interiorul carcasei”, a spus The Other Joe. „Cred că este cea mai proastă veste de la PlayStation din toate timpurile”, a remarcat vloggerul SuperJoshua06., după ce în clipurile anterioare și-a îndemnat abonații să boicoteze companiile care vând jocuri exclusiv în format digital. „Ideea Sony este nebunească. Nu-mi place ideea unui viitor care să fie doar digital”, a spus DreamcastGuy.  Păreri contrare: „Dacă deții discul, jocul îți aparține. Este fals” Au fost și vloggeri care au emis opinii în favoarea deciziei Sony. Vloggerii canalului This Is susțin că Grand Theft Auto VI ar necesita mai multe discuri. De exemplu, jocuri ca Baldur’s Gate 3 și Forza Horizon 6 ocupă fiecare peste 100 GB. Marile companii ar putea abandona lansarea jocurilor video pe discuri din motive logistice și economice, fără a mai lua în considerare criza energetică declanșată de războiul SUA-Iran. „Am ajuns la punctul în care jocurile nici nu încap pe disc”. „Se presupune că dacă deții discul, jocul îți aparține. Ceea ce nu este adevărat.” Unul dintre ei scoate pe masă un disc cu Concord. Acesta a fost un joc online foarte criticat de jucători.  Sony i-a închis serverele la numai două săptămâni de la lansare. „Am cumpărat acest disc. Am cumpărat acest joc cu o grămadă de bani. Ghici ce pot face acum cu acest disc fizic. NIMIC, pentru că au închis serverele”.  Unii jucători, care s-au declarat întristați de veste, s-au afișat pe Instagram în