Antrenorul de campioni adevărați: Ei un exemplu pentru mine”. Ce poate oricine să învețe de la sportivii nevăzători care fac legea în judo
În sala de judo unde se cresc campioni, Tamas Gergely și-a încheiat încă un antrenament cu Alex Bologa și Daniel Vargoczki. Sunt sportivii nevăzători, cărora el le-a arătat calea către performanță. I-a ajutat să treacă peste frica de necunoscut și să devină nu doar sportivi, dar și oameni care să nu mai considere că au o problemă. Tamas Gergely reprezintă ochii acestor sportivi la Mondiale, Europene sau la Jocurile Paralimpice. I-a văzut dezvoltându-se și s-a bucurat alături de Alex Bologa la medaliile obținute. Antrenorul de campioni explică ce are el de învățat de la sportivi care, cu toate că nu pot vedea, sunt capabili de lucruri ce unora li s-ar părea incredibile. Tamas Gergely explică ce putem învăța cu toții, din exemplul sportivilor pe care îi antrenează. „De multe ori sunt ei un exemplu pentru mine. Ar trebuie să-i motiveze pe toți” Articol susținut de BETANO! Cum este să fii antrenor de campioni? În acest moment este un lucru extraordinar, dar asta a pornit de foarte mult timp, de circa 14 ani, de când sunt și eu parte din acest proiect pentru nevăzători și deficienți de vedere, pe care l-am început în 2012, la inițiativa Comitetului Paralimpic, împreună cu colegele mele Csokasi Eniko și Andreica Gianina. Cum a fost pentru tine să preiei sportivi cu deficiențe de vedere? A fost ceva inedit? Da, a fost un lucru chiar inedit. Am mai spus-o de multe ori, spre rușinea mea, a fost o chestie despre care nu am știut, la acel moment. Dar toată viața mea fiind în judo, fiind și sportiv și antrenor a fost un fel de „challenge” pentru mine și, fiind primii din țară, cred că ne-am adaptat destul de bine față de acest proiect. Am văzut ce îi înveți tu pe ei. Spune-ne ce te învață ei pe tine, în fiecare zi, prin felul în care reușesc să-și depășească obstacolele și chiar să ajungă campioni. Chiar asta, în primul rând… De multe ori, Alex sau Dan sunt un exemplu pentru mine. În ciuda deficiențelor pe care le au, continuă să meargă mai departe și chiar să ajungă la performanțe extraordinare. Și acest lucru mă motivează și pe mine și cred că ar trebui să motiveze o mare parte din tineri, cel puțin, dar nu numai. Pe oamenii absolut normali, care nu au aceste deficiențe și totuși poate rămân blocați undeva. Cred că tocmai energia aceasta m-a făcut și pe mine să continui și să trec mai ușor peste anumite lucruri, poate mai neplăcute, din viață. „Oamenii pot învăța de la ei că se poate să treci peste lucrurile care crezi că sunt imposibile” Ce calități vezi la ei, pe care nu le vezi la alți sportivi? În primul rând, determinarea și ambiția. Acum nu spun că ceilalți sportivi nu ar avea, dar parcă la ei se vede mult mai clară această ambiție, această dorință de a trece peste obstacolele pe care le au în viața de zi cu zi. Și cred că acest lucru se canalizează mai bine pe partea sportivă și de aici și rezultatele pe care le au. Care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă? Ce ar trebui să învețe lumea de la ei? Acest lucru, în primul rând. Cum să treacă, că se poate să treci peste lucrurile care crezi că la un moment dat sunt imposibile. La fel ca și ei, care trec și luptă în fiecare zi cu aceste deficiențe și problemele de zi cu zi pe care le au și totuși se poate. Uite că sunt un exemplu foarte pozitiv, că se pot depăși și poți trece peste aceste lucruri. Viața lor s-a schimbat radical de când sunt sportivi de performanță? Sportul i-a ajutat să devină și oameni care să se poată descurca mai bine în viață? Da, eu zic că da. Ei sunt un exemplu, clar, că le-a schimbat viața. Cred că, de exemplu în privința lui Alex, care a ajuns să aibă trei medalii la Olimpiadă, campion paralimpic. Cred că acest lucru vorbește de la sine. Și pentru noi a fost un lucru extraordinar să-i putem integra în antrenamentele noastre de zi cu zi. Ei s-au integrat foarte bine, ceilalți sportivi ne-au ajutat și aici chiar aș mulțumi colegilor de la club, care ne-au ajutat și au reușit să integreze acești sportivi, ca și cum ar fi oricare sportiv din această țară. „Trebuie să dau atenție” Cum e la concursuri? Ești mai mult decât un antrenor pentru ei, nu? Sunt un antrenor. Datoriile mele poate sunt un pic mai multe sau poate trebuie să am în vedere mai multe lucruri la un concurs, decât un antrenor de lot național, de exemplu. Dar face parte și din viața mea de zi cu zi. Până la urmă e același lucru, doar că un pic trebuie să dau atenție unor lucruri care aparent sunt absolut normale, trebuie să le dau mai mare atenție lor. CONTINUAREA INTERVIULUI SE POATE URMĂRI ÎN VIDEO-UL DIN ACEST ARTICOL Seria reunește sportivi legitimați ai Comitetului Național Paralimpic, organizație susținută de Betano
Iarna nu avem unde să ne antrenăm. Drama trăită de paralimpicul Petre Prundaru, specialist în aruncarea greutății
Petre Prundaru este unul dintre sportivii paralimpicii care a concurat în mai multe discipline sportive, în special atletism pentru sportivi cu deficiențe de vedere. A participat la competiții internaționale organizate de World Para Athletics și de International Paralympic Committee. Specialitatea din ultimii ani: aruncarea greutății. În 2026 a fost prezent și la Gala Sportului Paralimpic din România, organizată de Comitetul Național Paralimpic. Despre cum a ajuns la aruncarea greutății în interviul de mai jos. Prosport: De unde a venit pasiunea pentru acest sport? Undeva în 2016, chiar înainte de Rio, m-am operat la genunchi. După aia n-am mai putut reveni așa bine. Și din 2020 am început aruncarea greutății. Și practic de atunci am început să ne jucăm, să vedem despre ce e vorba. Aveam 75 kilograme, n-aveam cum să arunc foarte bine. Și e foarte, foarte, foarte serios din 2022. Dar ți-a găsit cineva aptitudinea asta pentru aruncarea greutății? Sau practic tu ai simțit că e o nișă pe care poți performa? Fiind accidentat la genunchi, am zis ce fac? Mă opresc cu sportul sau găsesc o alternativă. Și atunci am cochetat un pic și cu judo-ul. A rămas până la partea asta de greutate. E un sport care îmi permite și la 40 de ani să arunc. Și atunci am zis ok, mergem pe partea asta. Articol susținut de BETANO! Care e cea mai bună performanță? Cea mai bună performanță în concurs, locul 4 mondial anul trecut în India. Cu aruncare în 13.30. Spune-mi, există un tip de antrenament special pentru aruncarea greutății? Adică lucrezi parte fizică, lucrezi parte exact de aruncare? Amândouă. Într-adevăr, aici pot să spun că forța e mai importantă. Trebuie să fii foarte masiv, foarte puternic să arunci bila de 7 kg și 260 de grame. Și este foarte grea. Atunci trebuie să fii un pic mai puternic. Și sigur, tehnica contează foarte mult, că fără tehnica n-ai cum. Poți să fii foarte mare, dar să arunci foarte puțin. Ți-ai găsit ușor un antrenor? A fost mai ușor, cumva, în Cluj. În liceul sportiv, acolo m-am antrenat cu domnul profesor Ovidiu Ciupei. Fiind acolo, înainte eram alergător cu domnul Adi Tămaș și cumva și de acolo a fost trecerea asta. Ei se cunoșteau și atunci a fost așa o trecere de la unul la altul. „La Cluj noi nu avem o sală unde să facem aruncări de greutate” Ai unde să te antrenezi în România la acest sport? Sau sunt probleme? În Cluj este. Pe partea de vară chiar e bine. Avem un sector, avem un cerc. În partea de iarnă, din păcate, nu avem o sală unde să ne antrenăm. Ne antrenăm într-un balon, unde temperatura de afară e egală cu cea din interior, doar că nu bate vântul și nu plouă. Cred că în toată țara ai problema asta cu sălile de aruncări. Cred că și la București sau nu știu. Probabil că mai e pe undeva. Dar la Cluj noi nu avem o sală unde să facem aruncări de greutate. Și când ești în balonul respectiv, poți să arunci? Sau e balonul prea mic? Nu, balonul e destul de mare, că are un teren de fotbal. Numai că e destul de greu. Nu te simți foarte bine, nu? Hai să ai geacă, vestă, îngheață bila de fier, pune-o pe gât, îngheață gâtul. Sunt chestii care pe partea asta de iarnă ne mai limitează un pic din performanță. Nu suntem chiar așa. În schimb compensăm mai multă forță pe partea de iarnă decât aruncări afară. Te antrenezi zilnic? Zilnic. De luni până sâmbătă, că duminică ne odihnim. Deci de luni până sâmbătă și cam câte ore? Sunt două ore pe zi. Deci 12 ore undeva, cam acolo. Dar nu sunt numai 12 ore de aruncări, să ne înțelegem. Deci șase ore, două ore. Da, două antrenamente de tehnică și aruncări, pe partea de iarnă mă refer și patru zile de forță. Când vine primăvara-vara, deja un pic mergem pe poate trei-patru zile de aruncări și mai cu forță. Depinde. „Plec dimineața, ajung seara acasă” Lucrezi, faci ceva sau ești doar cu sport? Nu, eu sunt kinetoterapeut de meserie, lucrez și lucrez, fac și sport. Deci o zi de-a ta este și de muncă și de antrenament, de toate, nu? Da, încep și muncă și antrenament până seara, plec dimineața, ajung seara acasă. Nu mă plâng cu asta. E greu, nu zic că nu e greu, că nu sunt atât de odihnit să zic, dar trebuie amândouă făcute foarte bine. Lucrezi personal la kinetoterapie sau lucrezi cu anumite cluburi, echipe și așa mai departe? Nu, eu colaborez cu ceva clinici, cu oameni de la domicilii. Așa reușesc cumva să pot să-mi pun și antrenamentul la oră în care să pot să mă duc să trec și antrenorul. Mai ai vreun alt hobby în afară de sport? Nu prea, nu prea sunt așa. „Alte persoane cu dizabilități nu mai au frică aia să iasă în societate” Nu ești cu fotbalul, cu baschetul? Nu, pot să zic că a fost judo. Am cochetat cu el, am participat și la ceva competiții. Îți pare rău că ai renunțat la el? Da, nu are. Era o chestie interesantă acolo. Seria reunește sportivi legitimați ai Comitetului Național Paralimpic, organizație susținută de Betano Povestea ta vrei să-i inspire și alte persoane? Adică te-ai simți împlinit să vezi că i-a duși pe niște sportivi cu dizabilități către judo, către aruncarea greutății? Da. Eu zic așa că suntem câțiva care performam cu multă muncă în spate. Din 2009 până în prezent, chiar dacă am schimbat sportul, sunt câțiva ani de sport. Da, eu zic că dacă noi ieșim cumva în față și partea asta de paralimpici devine din ce în ce mai vizibilă, sigur și alte persoane cu dizabilități nu mai au frică aia să iasă în societate, că nu am o mână și râde cine de mine. Eu zic că dacă ăla nu vede și poate, ăla are o mână, nu are o mână, poate, o să pot și
Când ochii sunt închiși, sclipește ambiția. Exemplul celui mai mare campion paralimpic al României: Eu cred că pot să fac orice
Alex Bologa (30 de ani) nu este un simplu om sau un simplu sportiv. Este un campion cum rar se întâlnește într-un sport individual. Din 2019 încoace este sportivul numărul unu în judo-ul paralimpic, la categoria 60 de kilograme. Un sportiv aproape imposibil de învins pe salteaua de judo, așa cum a fost imposibil de învins de către soartă. A fost desemnat sportivul paralimpic al anului, în România. A cucerit aurul la Jocurile Paralimpice de la Paris și are medalii de aur la Mondiale și Europene. Dar spune că nu se gândește la trecut, ci doar la prezent și viitor. Povestea lui de viață este impresionată. În general, Alex Bologa este un exemplu pentru orice om care îi cunoaște povestea. Un băiat care la vârsta de 6 ani și-a pierdut complet vederea. Dar a luat viața în piept și a trântit problemele la pământ, ca într-un procedeu „o-soto-gari”. Articol susținut de BETANO! A refuzat să se plângă și a învățat să se descurce în noua viață, pe nevăzute. A terminat o facultate și este total independent. Se deplasează singur la antrenamente și se bucură de viață, ca orice om normal. Merge la teatru sau în drumeții cu prietenii și, în special, oferă o lecție despre reușită. ProSport a stat de vorb[ cu Alex Bologa, la Cluj. Ce face sportivul paralimpic al anului, în România? Se antrenează și se pregătește pentru noi medalii. Nu este loc și de pauză după atâtea titluri? Deocamdată ne pregătim și pauza mai încolo. „Am mai pierdut așa câte un meci, dar lider mondial sunt din 2019” Ești al doilea sportiv paralimpic din istoria României. Care este sentimentul pe care îl trăiești, când faci istorie pentru România? Mă bucur de fiecare dată când pot să obțin o nouă medalie și încerc întotdeauna să-mi fac treaba cât mai bine. De câți ani ești numărul 1 în judo? Din 2019. Fără întrerupere. Nu te-a bătut nimeni? Am mai pierdut așa câte un meci, dar lider mondial sunt din 2019. Și ce te motivează, în fiecare zi, să vii la antrenamente, chiar și după atâtea medalii cucerite? Vreau să devin cel mai titrat sportiv paralimpic din istoria României și mai am un cuvânt de spus în judo și pentru asta mă pregătesc și încerc să dau totul în fiecare zi. Câte medalii ai, la Mondiale, Europene, la Olimpiade? Cinci titluri europene, două mondiale, un titlu paralimpic și două medalii de bronz la Jocurile Paralimpice. „Mă gândesc doar la prezent și viitor. Cred că pot să fac orice” Spune-mi ce înseamnă judo-ul pentru tine, astăzi, după ce ai ajuns să ai atâta succes? Este un mod de viață, este ceea ce știu să fac cel mai bine și ceea ce m-a făcut să ajung unde sunt acum. Tu cum ai ajuns să faci judo de performanță? Am fost selectat dintr-o grupă de copii, de către Eniko (n.r. Csokasi), la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere, din Cluj, în 2012. Știu că ai povestit că ai început să-ți pierzi vederea la 6 ani… Da. Te-ai gândit cum ar fi fost viața ta fără judo? Nu mă gândesc, mă gândesc doar la prezent și viitor. Ești un optimist desăvârșit. De unde atâta optimism? Din încrederea că pot să fac orice și eu cred că pot să fac orice. Ți-a dat încredere în forțele tale acest sport? Da, clar. M-a făcut să am încredere în mine și să cred că pot să realizez orice. „În facultate, mă priveau ca pe un exemplu” Așa ai ajuns să faci și o facultate, nu? Cu încrederea din acest sport. Nu numai. Eu întotdeauna am fost optimist, dar clar, când îți ies lucrurile cum îți dorești îți dă încredere să continui și să faci totul cât mai bine, în continuare. Ce facultate ai făcut? Psihopedagogie specială. Și cum erai privit în facultate? Cred că erai deja campion. Da, aveam un bronz paralimpic în 2016 și titlul european. Eram privit foarte bine, am fost integrat foarte bine și de către profesori. Toată lumea încerca să-mi ofere materiale accesibilizate și nu numai. Mă priveau ca pe un exemplu, pentru restul colegilor. Clar ești un exemplu. Poți să-mi povestești o zi din viața ta? Da, o zi din viața mea e simplă. Este antrenament, recuperare, iarăși antrenament. Deci, în mare parte este legată de judo. „Îmi plac drumețiile, îmi place merg la teatru” Și în timpul liber ce faci? Îmi plac drumețiile, îmi place merg la teatru… Ca orice alt om. În principiu, îmi plac activitățile sportive de orice fel. Tu ești total independent. Te descurci singur peste tot, nu? Da. Sunt lucruri pe care nu poți să le faci, astăzi? Sau crezi că poți să faci orice? Păi nu pot să conduc, că nu am cum. Dar, în mare parte, cred că mă descurc să fac singur. Cum te simți când știi că ești un exemplu și pentru oamenii cu dizabilități și pentru oamenii care nu au dizabilități? Mă simt foarte bine. Când știu că sunt un exemplu am și o responsabilitate să continui și să încerc să fiu un model și pentru sportivii mai tineri. Care sunt obiectivele tale acum? Îmi doresc o nouă medalie la Jocurile Paralimpice, îmi doresc să mă bucur de judo și să încerc să îmi fac treaba cât mai bine. Repere 2013 – la vârsta de 18 ani a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial pentru juniori (sub 21 de ani) de la Eger 2016 – a câștigat Open-ul de la Heidelberg și Grand Prix-ul de la Birmingham. Și-a făcut debutul paralimpic la ediția din 2016 de la Rio de Janeiro, unde a trecut în turul întâi de sud-coreeanul Lee Min-jae, apoi de dublul campion mondial, algerianul Mouloud Noura. În semifinală a pierdut cu japonezul Hirose Makoto, care în cele din urmă a cucerit medalia de aur. În recalificări l-a învins pe Henry Borges din Uruguay, câștigând medalia de bronz. 2020 – a obținut din nou bronzul la Jocurile Paralimpice de la Tokyo 2020 2024 – a cucerit medalia de aur
A văzut perfect până la 8 ani și visa să devină fotbalist! Și-a pierdut vederea, iar noul său vis se leagă de judo: E mai bine așa
Daniel Vargoczki este un exemplu despre ambiție, curaj și determinare. Sunt sportivi care nu renunță, chiar și când imposibilul pare că este acolo. Iar exemplul lor nu are cum să nu-i motiveze și pe alții să meargă mai departe. Indiferent dacă sunt sportivi sau doar oameni de rând, indiferent dacă au sau nu o dizabilitate. Judo în loc de fotbal pentru Daniel Vargoczki! L-am întâlnit la sala de judo „Florin Bercean”, din Cluj Napoca, acolo unde își petrece majoritatea timpului. Este partenerul de antrenament al lui Alexandru Bologa și vrea să-și scrie propria pagină în istoria sportului paralimpic românesc. A fost la Jocurile Olimpice rezervate sportivilor cu dizabilități și este prezent mai tot timpul în fazele finale la campionatele europene sau mondiale de para-judo. Dar, mai presus de performanțele sportive, Daniel este un campion în viața de zi cu zi. Povestește șocul avut când a început să-și piardă vederea, la vârsta de 8 ani. A fost nevoit să renunțe la visul de a deveni fotbalist. Dar nu a renunțat și a schimbat sportul. Astăzi visează să devină campion la judo. Articol susținut de BETANO! Iar în lumea acestor sportivi visele chiar devin realitate. Pentru că și-au demonstrat deja că nimic nu este imposibil. Daniel spune astăzi, cu seninătate, că a fost mai bine că s-a întâmplat așa. Că viața lui s-a schimbat radical, la 8 ani. O putere uriașă venită din partea unui căruia sportul i-a oferit o nouă viață. „Încerc să-i ajut pe alții. De multe ori mă neglijez pe mine” Prosport: Daniel, ai fost motivat de performanțele lui Alex Bologa? Daniel Vargoczki: Sincer, într-un fel da și într-un fel nu. Pentru că aș vrea să pot să ajung și eu. Voi realizați că sunteți exemple pentru oamenii cu dizabilități? Da, întotdeauna m-am gândit să ajut și pe alții, dacă aș putea. Prin simplul fapt că putem continua cred că inspirăm multe generații de sportivi cu dizabilități. Cred că inspirați și sportivii fără dizabilități. Da, cu siguranță. De fel, sunt foarte pozitiv și încerc să ajut pe alții, dar de multe ori mă neglijez pe mine. Vrei să ne vorbești despre problemele tale de vedere? Ele sunt din naștere? Sunt din naștere, dar până la vârsta de 8 ani am văzut perfect și s-a manifestat de atunci. La 8 ani și jumătate a început să scadă. Direct 50% și după aceea, treptat, a scăzut până la 5%. Un șoc pentru un copil. Ți-ai dat seama atunci sau ai luat această problemă ca un copil. Cred că am luat-o ca un copil. A fost un șoc pentru că nu mai vedeam să citesc și am fost la școala de copii normali și îmi era greu să citesc din carte și nu știam de ce. Cu un an înainte puteam să citesc liniștit și vedeam și la tablă din ultima bancă și după aceea a trebuit să vin în a treia bancă, în prima bancă, după aceea lângă catedră, ca să pot să mă descurc să citesc scrisul foarte mare. „Nu am fost un copil chiar foarte cuminte” Iar pentru tine a început o nouă viață. Da! Sincer, cred că e mai bine așa. De ce spui asta? Pentru că nu am fost un copil chiar foarte cuminte. Îmi plăcea să mă distrez, să mă antrenez foarte mult. Deci tu făceai antrenament… Făceam… Am jucat și fotbal și încă mai joc, așa cum pot. Era visul tău să devii fotbalist? Da, sincer da. Am făcut de la 5 ani până la 8 ani și jumătate. După aceea am început cu judo, pentru că n-am mai putut să fac fotbal. Unde ai fi vrut să joci fotbal? Care era echipa ta preferată. Nu e din România. FC Barcelona. Erai fan Barcelona… Sunt fan și acum. „Judo-ul m-a ajutat să mă orientez. Îmi iau repere. Știu din minte drumurile” Îți place în continuare să citești. Ce citești? De obicei ascult, nu mai citesc. Audio. Ai rămas atașat de cărți, de lectură. Ce citești? De obicei, am citit romane. Mi-a plăcut istoria puțin. Dar îmi plăcea să citesc, la școala era un monitor care îmi făcea litera aproape cât ecranul și îmi plăcea să citesc. Doar pentru că vedeam să citesc. Îmi aducea aminte de când vedeam perfect. Cum ți-a schimbat viața acest sport, judo-ul? Mi-a schimbat foarte mult. Mi-a plăcut foarte mult și îmi place. Sincer, mi-a schimbat-o pentru că sunt multe lucruri pe care le pot face din cauza judo-ului. Sunt toate sporturile într-unul singur. La judo pot să zic că facem de toate. Că facem înot, alergare sau judo. Le cam facem pe toate. Și m-a ajutat foarte mult să mă descurc în viața de zi cu zi. Cu ce te-a ajutat, mai exact? Mă orientez foarte bine. Și dacă nu văd deja știu din minte lucrurile sau drumurile sau clădiri. Îmi iau puncte de reper, clădiri sau orice punct de reper mare, ca să mă descurc. Tu vii singur la antrenament, nu? Da. „Visez noaptea că aș avea medalia deja” Și ce faci în viața din afara sportului, când nu ești în sala de judo? Sunt maseur. Sunt terapeut. Și faci, în paralel cu sportul de performanță? Da, am făcut. Dar acum am luat o pauză, ca să pot să mă antrenez mai bine pentru europene și mondiale, ca să pot să mă antrenez. E greu să fi judoka profesionist? Sunt sacrificii pe care le fac și da, e foarte greu, dar fiind optimist merg mai departe. Sacrificii privind dieta sau la ce te referi când zici sacrificii? Nu țin dietă, doar când am de făcut categoria, cu maxim o lună înainte de concurs. Mai sunt accidentări și trebuie să treci peste. De multe ori lupți cu dureri și sunt mari sacrificii să poți să treci peste. Care e motivația ta? Cu ce gând vii în fiecare zi la antrenament? Să ajung campion, sincer. Campion european, mondial, poate olimpic. Asta mă duce mai departe. Visezi la acele momente, când o să primești o medalie? Sincer, visez noaptea că aș
Petru Ifrosa, paralimpicul care are dublă legitimare! Joacă și baschet dar și tenis de masă: Sunt polisportiv
Ambiția este unul dintre atributele sportivului paralimpic Petru Ifrosa, cel care îmbină mai multe discipline sportive. Nu poate sta o clipă. Mișcarea e un mod de viață și fiecare sport reprezintă o mare satisfacție pentru acest individi cu o poveste fabuloasă și cu rezultate excelente.. Dar cine este Petru Ifrosa? Veți afla din interviul de mai jos. Un sportiv în fața căruia merită să-ți scoți pălăria, la câte performanțe a reușit în condiții extrem de dificile. De ce tenis de masă și nu un alt sport? Tenis de masă asta a fost prima mea încercare spre sportul paralimpic. Și mai practic și alte sporturi. Deci fac și baschet. Și mai fac și atletism din când în când. Sunt polisportiv, cum s-ar zice. Dar tenisul de masă e baza la mine și e cel mai important și cele mai mari performanțe am în tenis de masă. De câți ani practici sportul? De 25 de ani. Din 2004. Din 2004. Am 22 de ani. Articol susținut de BETANO! Te-ai gândit pe parcurs că poate performai mai bine într-un alt sport? Sau după o analiză destul de bună, ți-ai dat seama că aici e potențialul cel mai mare? Nu cred că performam mai bine într-un alt sport, dar au apărut și alte sporturi care mi-au plăcut. De exemplu am încercat și ski și așa, dar au apărut foarte târziu la noi în țară. Poate inclinațiile erau altele, dar nu cred că era și performanță. Nu cred. Tenisul de masă mi s-a potrivit „mănușă”. Activezi într-un club unde ai o experiență foarte mare. Ai văzut cam tot ce s-a întâmplat într-o perioadă. De ce tinerii vin mai puțin, tinerii cu dizabilități vin mai mult acum, mai puțin acum către sport? Și practic am observat că cei de vârsta ta sunt cei mai mulți în clubul respectiv. Da, pot să zic că de când am început să activez, cam aceleași persoane suntem de acum 22 de ani. Eu foarte puțin, dacă vin un an, pe an, doi sau trei, din urmă. Care e explicația? Nu știu. Bănuiesc că părinții îi țin, comoditatea, nu sunt atrași.Toată lumea când vine prima dată să facă un sport îi întreabă: dar eu ce câștig? Eu nu am început așa ce câștig, eu am început cu o socializare, întreținere și așa mai departe. Am vrea să vină mult mai mulți sportivi din urmă, că sper și aș dori să nu se stingă sportul paralimpic. E foarte puțin cei care vin. Nu e vorba de frică, dar s-au înființat atâtea cluburi, aceste club al nostru e printre cele mai vechi cluburi din România și noi avem și cei mai mulți sportivi. Dar nu mai vin din urmă, nu vedem să vină din urmă, nu mi-e frică. Eu cred că o să vină la un moment dat în care să fie mult mai multă publicitate pe chestia paralimpică și poate o să fie atraș tinerii sportivi. „Noi avem sportivi și în București și oriunde se face sport” Crezi că sunt unele persoane cu dizabilități care n-au auzit sau nu știu sau nu sunt informați că există niște cluburi totuși la nivelul marilor orașe? E și asta o problemă? Am avut mai devreme un sportiv care spunea că a sunat la Comitetul Național Paralimpic să întrebe dacă există un club în orașul respectiv și de acolo a aflat. Da, nu cred că nu este. Sunt foarte puține orașe în care au cluburi. Cred că pot să le număr pe degete dacă sunt zece orașe în care sunt cluburi. Poate și asta împiedică, e foarte greu. Noi avem clubul, clubul meu este din Cluj, noi avem sportivi și în București și oriunde se face sport, noi îi legitimăm și ajutăm să se dezvolte, să meargă mai departe, să meargă la un concurs, tot ce putem face. Care e cea mai mare problemă a sportivelor cu dizabilități? Faptul că nu există bani, că nu există cluburi, că nu există infrastructură? Eu cred că cea mai mare este problema cu infrastructura și cu banii, că tot timpul ne lovim de bani, dar și infrastructura. E greu de ajuns la o bază sportivă, e greu de intrat dacă este în cărucior cu rotile, e foarte greu de ajuns să ne atingem scopul. Și încă nu sunt atât de mulți antrenori specializați sau cumva să știe cum să ia persoana cu anumite dizabilități. Lucrezi? Da, eu lucrez, eu sunt sportiv, am ajuns să conduc clubul la care am început, sunt președintele clubului ACS Paralimpic Salvia 2000. Câți sportivi sunt paralimpici aici? Avem cam 50, 50 sigur, cincizeci și ceva de sportivi, mai pe toate ramurile. Avem și la schi, și tir cu arcul, înot, atletism. Să zicem că mâine la ăștia 50 mai vin încă 50. Nu e o problemă de infrastructură? Este o problemă. Noi încercăm pe toți să îi ajutăm ca să cumva noi ne implicăm să îi ajutăm să își facă treaba și la antrenamente. Dacă e nevoie, ne implicăm. „Vreau să mă duc la o paralimpiadă. N-am fost. E cel mai mare scop al fiecărui sportiv” Dacă am face așa o trecere în timp, cum ai vedea situația paralimpică românească peste 20 de ani? Sau cum ai vrea să arate? Sau ești sceptic? Da, eu sper să arate tot la fel, ca număr de sportivi vreau din toată inima să fie cât mai mulți. Asta trebuie să vină și din partea, nu neapărat a părintelui, cât și din partea persoanei în cauză să îl atragă să facă un sport. Dar îi trebuie și mai multă, cred, și publicitate și să fie mai bine văzut sportul paralimpic. În cei 25 de ani de activitate ai văzut că exemplul tău, povestea ta, poate inspira? Da, am văzut, am văzut. Mai ales că spuneați că sunt tineri care vin din urmă. Chiar de la ei am auzit că, cumva, au văzut și au fost inspirați de poveștile noastre și cazurile noastre. Ce obiectiv personal sportiv există pentru tine în momentul de față? Pentru mine aș dori,
După muncă, fac și antrenamente. Povestea lui Dacian Maszkin, paralimpicul pentru care tenisul de masă reprezintă marea dragoste: E o provocare
Dacian Maszkin (45 de ani) își trăiește viața și e fericit zi de zi, oră de oră. Mai ales că tenisul de masă e sportul care-i dă putere să traiască. Nu are niciun fel de complex chiar dacă este obligat să trăiască într-un scaun rulant. Ba dimpoteivă, fiecare meci e o bucurie. La tenis de masă nu refuză partide contra celor care sunt valizi, fără probleme medicale. ProSport a stat de vorbă cu cel care-l idolatrizează pe Timo Bell, un sportiv care n-are nevoie de nicio prezentare în această disciplină sportivă. De unde a apărut tenisul de masă în viața dumneavoastră? Păi am luat contact în primul rând datorită faptului că am fost în fotoliu rulant și nu puteam să practic alt sport, n-aveam acces. Și tenisul de masă a fost la îndemână. Nu trebuia foarte multe abilități fizice, adică să alergi. Și atunci de aici și contactul. Din cauza lipsei probabil altor preocupări și oportunități de a face altceva. Articol susținut de BETANO! Când ați început să jucați practic tenis de masă în fotoliu rulant? Cam de 25 de ani. Acum 25 de ani am început. Și cum a venit? Cum a fost momentul? Păi am început în școală. Aveam în cadrul școlii o masă de tenis și în timpul liber jucam cu alți prieteni. care erau pe picioare. unii. Mai târziu am luat contact cu un club pentru persoane cu dizabilități și acolo a fost totul profesionist, să zic așa, mai regulat, cu program cu antrenori, cu instructori. În 25 de ani ați făcut progrese. Da, am făcut! Am două participări la Jocurile Paralimpice, două participări la Campionate Mondiale și am de vreo patru ori sau cinci ori locul cinci la Europene. Deci am și eu o medalie de aur. Asta a fost în 2015 la Soci, Rusia. Spuneți-mi. tenisul de masă vă acaparează tot timpul? Nu îmi acaparează tot timpul pentru că trebuie să îți faci un program. De exemplu, eu și lucrez acum = după muncă fac și antrenament. Deci trebuie să îți organizezi timpul. Acum trebuie, să zicem așa, dacă lucrez între două-trei ore pe zi. Dar dacă nu aș lucra, probabil mai mult între cinci-șase ore pe zi. „Există dorința asta de a te perfecționa continuu” Dar acum pentru că aveți o activitate nu mai aveți timp suficient. Suficient da. Weekend-urile mă refac. Weekend-urile sunt weekend-uri în care particip la concursuri în țară cu amatori. Și joc cu cei valizi, pe picioare. Pentru mine este o provocare și în același timp un antrenament. E un sport care vă solicită. Da, te solicită și în același timp te face să îți dorești să progresezi. Pentru că de la antrenament la antrenament sau de la concurs la concurs vezi că trebuie să îmbunătățești. Ceva nu ți-o mers și atunci trebuie îmbunătățiri. Și există dorința asta de a te perfecționa continuu. Și atunci necesită să faci și antrenamente de calitate. „Multe lucruri care noi încă nu le știm, europenii” Aveți vreun model în tenisul de masă după care vă ghidați? Îmi plac jucători asiatici. Probabil sunt în sală nu știu câte ore pe zi. Fac antrenamente. Probabil nu numai antrenamente. Pregătire fizică, partea de pregătire mentală. Și mult mai multe lucruri care noi încă nu le știm, europenii. ÎNTREG INTERVIUL POATE FI VIZIONAT ÎN FORMAT VIDEO ÎN ACEST ARTICOL Nume: MAKSZIN DACIAN Sport: Para TENIS DE MASA VARSTA 45 DE ANI Clasificat internaționala la Clasa 3 – JUCATOR IN FOTOLIU RULANT MEMBRU AL LOTULUI NATIONAL PARALIMPIC AL ROMANIEI –SPORTIV ACTIV Multiplu Campion National al Romaniei clasa 3 REPERE INTERNATIONALE Cel mai bun loc in clasamentul Mondial: LOCUL 15 IN CLASAMENTUL MONDIAL MARTIE 2017 Locul 45 IN CLASAMENTUL INTERNATIONAL ACTUAL JOCURILE MONDIALE- SOCI-RUSIA MEDALIE DE AUR -2015 PALMARES CAMPIONATUL EUROPEAN 2013 LIGNANO –ITALIA LOCUL 5 2017 LASKO- SLEVENIA – LOCUL 5 2015 VEJLE-DANEMARCA- LOCUL 5 2025 HELSINGBORG –SUEDIA LOCUL 5 PARTICIPARI LA JOCURILE PARALIMPICE LONDRA 2012 RIO 2016 PARTICIPARI LA CAMPIONATELE MONDIALE Coreea de Sud- 2010 – BEIJING-CHINA -2015 – BTRATISLAVA –SLOVACIA -2017 PARTCIPARI LA CAMPIONATUL EUROPEAN – 2005,2007, ,2009,2011,2013,2015,2017,2010,2023,2025 Medalii internaționale 2023 ITTF Greek Para Open – Bronze in Men’s doubles class 8 2019 Czech Para Open -Bronze in Men’s singles class 3 2019 Lignano Master Open -Silver in Men’s teams class 3 2018 Czech Open -Silver in Men’s teams class 3 2017 Belgian Open -Gold in Men’s teams class 3 2017 Belgian Open -Bronze in Men’s singles class 3 2017 Romania Open – Bronze in Men’s teams class 3-4 2017 Romania Open -Bronze in Men’s singles class 3 2017 Lignano Master Open – Silver in Men’s singles class 3 2016 Romania Open -Bronze in Men’s teams class 4 2016 Romania Open -Bronze in Men’s singles class 3 2015 Copa Costa Rica -Silver in Men’s teams class 4 2015 Romania Open -Gold in Men’s singles class 3 2015 Romania Open -Silver in Men’s teams class 4-5 2015 12th Slovenian Open -Bronze in Men’s teams class 3 2015 Hungarian Open -Gold in Men’s teams class 4 2015 Hungarian Open -Silver in Men’s singles class 3 2014 Romania Open – Bronze in Men’s teams class 3-5 2014 Romania Open -Bronze in Men’s singles class 3 2014 Slovakia Open -Silver in Men’s teams class 3 2014 11th Slovenian Open -Silver in Men’s teams class 3 2013 10th Slovenian Open -Silver in Men’s teams class 3 2013 Hungarian Open -Gold in Men’s teams class 3 2013 Hungarian Open -Bronze in Men’s singles class 3 2012 Romanian Open -Silver in Men’s singles class 3 2012 Romanian Open -Bronze in Men’s teams class 3-5 2011 Copa Tango IX -Gold in Men’s singles class 3 2011 Copa Tango IX -Bronze in Men’s teams class 3 2011 Copa Costa Rica -Bronze in Men’s teams class 3-5 2011 Romania Open -Silver in Men’s teams class 3 2011 Al Watani Championships Gold in Men’s teams class 4 2011 Al Watani Championships Silver in Men’s singles class 3 2011 Hungarian Open – Bronze in Men’s teams class 3 2010 French Open -Silver in Men’s teams class 3
Povestea adolescentului căruia Simona Halep i-a schimbat viața! Am căutat o alternativă și am reușit
Pentru David Areșan (20 de ani) totul a pornit dintr-o fascinație pentru meciurile Simonei Halep, pe care le urmărea cu entuziasm, alături de părinți. Dându-și seama că sportul înseamnă mai mult decât performanță – e emoție pură – s-a căutat o cale de a i se cultiva această pasiune într-un mod accesibil. Așa a descoperit tenisul de masă, la o masă simplă dintr-un parc. A fost dragoste la primul schimb de mingi. „Motivul pentru care voiam să mă recuperez nu era să mă ridic din pat, ci să pot merge să joc tenis de masă”. Așa începe povestea unuia dintre cei mai promițători tineri sportivi paralimpici ai României, legitimat la clasa Wheelchair 5. David este simbolul tăcerii care muncește. Articol susținut de BETANO! Elev al unui proces sportiv metodic și perseverent, se face remarcat prin seriozitatea cu care abordează antrenamentele și prin stilul de joc atent, tehnic și disciplinat. De la inspirație la determinare: un drum învățat cu răbdare. Pe atunci, nu știa ce înseamnă sportul paralimpic. Dar, știa ce vrea: să joace. Accidentele medicale repetate i-au pus visele pe pauză. Însă, nu și dorința. Și chiar dacă nimeni din jur nu părea să-i înțeleagă voința, el a continuat să spere. Trei ani mai târziu, cu susținerea unei echipe dedicate de kinetoterapeuți și antrenori, David a revenit – și a revenit mai hotărât ca niciodată. Tenisul de masă, de unde această pasiune pentru tenis de masă? Când eram mic eram foarte pasionat de meciurile Simonei Halep și alături de părinți am căutat o alternativă care să se potrivească situației mele. Așa am ajuns la tenisul de masă. La început mergeam cu tatăl meu și jucam în parc de plăcere, cam o dată pe săptămână, nici măcar nu puteam spera să ajung aici. Iar undeva înainte de Jocurile Paralimpice din Paris am găsit site-ul Comitetului Paralimpic din România și am zis «da, cred că trebuie să fac cumva să ajung acolo». Și, practic, ai găsit clubul, nu? Da, am găsit clubul meu din Cluj, ACS Paralimpic Salvia și acolo am găsit niște oameni super care încă din prima zi m-au susținut necondiționat. Practic, ești unul dintre cei mai tineri jucători de acolo, nu? Păi, momentan nu trebuie să mă impun, trebuie să învăț de la ei, pentru că sunt ca niște modele pentru mine, având rezultate foarte bune. E clar că aștept ziua în care pot să îi înving și eu, dar momentan mă bucur de fiecare moment. Joacă bine, nu? Da. Și trebuie să iau fiecare moment petrecut cu ei la masă și să învăț din acele lucruri. „O să fie prima mea competiție” Spune-mi, ți-ai setat vreun obiectiv în cap pentru viitor? Nu știu, să câștigi o competiție, să mergi la un anumit turneu, să obții o anumită victorie? Păi, acum urmează primul meu turneu de seniori, deci pot să zic că un obiectiv e îndeplinit. Unde va avea loc? În Spania. Și vei juca la simplu? La simplu, da. E pe nivel de vârstă? Nu, la seniori poți să joci cu oricine. O să fie prima mea competiție. Până acum am participat doar la competiții de tineret, unde am și reușit un rezultat bun în vara anului trecut. Câte ore te antrenezi pe zi? Depinde. În jur de două ore pe zi, înainte de competiția de anul trecut, am reușit să fac și câte două antrenamente de două ore pe zi. „E mai comod să ai un viitor job unde poți lucra de acasă” Mergi la școală, te duci și la antrenamente. Cum arată o zi? De anul acesta sunt și la facultate și atunci trebuie să balansez foarte bine timpul liber. La ce facultate ești? Sunt la Universitatea Babeș-Bolyai, la informatică. Îți place treaba asta cu tehnologia? Păi, e cumva un lucru care se pretează situației noastre, mai ales dacă ești în scaun cu rotile, e mai comod să ai un viitor job unde poți lucra de acasă. „Dar mie mi-a plăcut cel mai mult tenisul de masă pentru că implică lucrurile la care cred că eu sunt cel mai bun, viteză de reacție și chiar și viteza fizică. Mi-a plăcut tenisul de masă pentru că este unul dintre cele mai rapide sporturi, unde mingea vine mai puțin de o secundă înapoi și atunci trebuie să fii mereu pregătit”, a mai spus David Areșan. CONTINUAREA INTERVIULUI CU DAVID AREȘAN POATE FI VIZIONAT ÎN GALERIA VIDEO A ACESTUI ARTICOL Un palmares care confirmă ascensiunea În ultimul an, David a urcat pas cu pas în ierarhia sportivă, marcând rezultate importante în competiții naționale și internaționale: Campion Național la simplu (clasa 5) – 2024 Locul 3 la dublu masculin – Campionatul Național 2024 Locul 1 la simplu, locul 3 la dublu – Cupa Internațională de la Lugoj Locul 3 la simplu, locul 3 la dublu mixt – Jocurile Mondiale de Tineret (WAYG), Thailanda Cu idolii aproape și o misiune clară David nu este doar un sportiv talentat, ci și un tânăr care gândește cu maturitate. Își caută inspirația în modele valoroase: Bernadette Szocs, jucătoarea română care i-a cucerit admirația prin stilul de joc și mentalitatea de învingătoare, și Valentin Baus, sportiv paralimpic de top, care i-a dovedit că dizabilitatea nu e un obstacol, ci un altfel de drum spre performanță. „Motivația am regăsit-o mereu în mine. Sper ca prin exemplul nostru, cât mai mulți copii cu dizabilități să prindă curaj și să ne urmeze”, spune David, cu încredere. Seria reunește sportivi legitimați ai Comitetului Național Paralimpic, organizație susținută de Betano.
Paraatleta care s-a lăsat de baschet pentru a face performanță are un hobby mai puțin întâlnit: Studiez norvegiana
Pentru Andreea Diana Manole, atletismul nu este doar un sport, ci o formă de libertate și autocunoaștere. La doar 18 ani, Andreea este deja o prezență consacrată pe scena internațională a para atletismului și o voce puternică a tinerei generații paralimpice din România. Cine este Andreea Diana Manole care studiază norvegiana și este paraatletă de succes A început cu baschetul, însă adevărata chemare a venit odată cu atletismul, sub îndrumarea antrenorului Florin Cojoc. „La început a fost doar curiozitate. Apoi, am înțeles că aici am parte de repere clare și obiective care mă motivează. Așa am început să muncesc constant, să devin o versiune mai bună a mea”, spune Andreea. Articol susținut de BETANO! ProSport a încercat să afle ce în spatele unui sportiv care are destule succese la o vârsta fragedă și a luat-o la întrebări pe Andreea Manole. (De unde povestea cu atletismul? Cum ai ajuns la atletism?) Am început să practic atletismul în 2022 la propunerea domnului antrenor Florin Cojoc. Am văzut în această propunere oportunitatea perfectă de… Am canalizat entuziasmul către performanță, motiv pentru care am ales să continui pe acest drum. (Dar ai ales tu atletismul sau antrenorul a descoperit în tine niște calități, a zis: Hai să urmăm atletismul) Antrenorul m-a observat la o oră de baschet din gimnaziu. În momentul în care m-a învătat și m-a întrebat dacă îmi place să alerg. Și mai târziu am hotărât să acord o șansă acestui sport. Și așa a început toată povestea mea. (100, 200 și lungime. De ce doar astea și nu alte stiluri?) În trecut am concurat și la 400 de metri. Numai că acum mă axez mai mult pe sărituri în lungime. Și 100 și 200 de metri. „Vreau să muncesc din ce în ce mai mult ca să mă calific la paralimpiada din Los Angeles” (Ce viteză ai la 100 de metri? Care e viteza maximă pe care o atingi? Sau care e timpul pe care îl faci?) Cel mai bun timp pe care l-am scos a fost 14 secunde și 14,30. Și pare timp mult mai bun de calificare pentru paralimpiada care a trecut. A fost 13,40. (1:41) Nu știu cum o să evolueze. Pot schimba până în 2028, dar este loc de și mai bine. Vreau să muncesc din ce în ce mai mult ca să mă calific la paralimpiada din Los Angeles. (Ăsta e obiectivul tău de termen lung?) Da. (Să fii acolo) Da. (Ce vârstă ai?) 19 ani. (Cum împarți antrenamentele cu școală? Bănuiesc că ești și la…) Sunt la facultate, în anul al doilea. A fost dificil la început, dar am reușit să găsesc un echilibru între cariera de sportivă și facultate. Am antrenamente de la 4 la 6 în fiecare zi și am cursuri uneori de dimineață până seară, uneori doar dimineața, dar cu sprijinul antrenorului, familiei, prietenilor și înțelegerea din partea profesorilor am reușit să găsesc un echilibru. (Ce facultate faci?) De litere. (2:46) (Ești pasionată de vreo limbă străină?) Da. Studiez engleza, spaniola și recent am început să fac și cursuri de norvegiană. (De ce norvegiană?) M-a atras limba și am vrut să extind cât mai mult orizonturile. (Interesant, norvegiană. Știi că au fost acum la Jocurile Olimpice de iarnă țara care a luat cele mai multe medalii) Da. (În atletism, ai vreun idol sau model?) Da, urmăresc sportiv, precum Noah, Lyles și mă inspiră să continui și să devin în ce în ce mai bună. „Îmi place să joc și volei în timpul liber. Și baschet și volei” (Deci, practic, următorii trei ani te pregătești ca să ajungi la Olimpiadă dar în aceștia trei ani participi la niște competiții internaționale?) Da. Urmează să particip la un Grand Prix în aprilie și tratez fiecare competiție cu seriozitate. Fiecare competiție este un pas înainte, dar și o lecție. (Când nu ieși la școală, când nu ieși la antrenament, care sunt hobby-urile tale?) Îmi place să petrec timp cu familia, cu prietenii, să citesc. Îmi place să joc și volei în timpul liber. Și baschet și volei. Da, am practicat baschet înainte să încep cu atletismul. Dar îmi plac foarte mult sporturile, cel mai mult atletismul. Și când am un pic de timp liber, încerc să ies cu prietenii, familia și să mă relaxez. (Deci ai și timp de relaxare) Puțin. Nu-i foarte mult, dar e suficient cât să mă relaxez puțin ca să încep următoarea săptămână în forță. (Vrei să ajungi în America în 2028? Dar ți-ai propus și un loc, apropo de limba norvegiană, că ai vrea să ajungi și în Norvegia? Da. E un drum lung, nu știu ce îmi rezervă viitorul, dar trebuie să depun cât mai mult efort ca să îmi îmbunătățesc recordurile personale și să devin o persoană din ce în ce mai performantă. Limba norvegiană este o limbă germanică de nord care aparține familiei limbilor indo-europene. Norvegiana este vorbită ca limbă maternă de aproximativ cinci milioane de oameni, a căror majoritate locuiește în Norvegia. Rezultate European Para Youth Games Pajulahti, Finlanda | 27 iunie – 4 iulie 2022 Locul 4 – 100 m Locul 4 – 400 m IWAS World Games 2022 Vila Real de Santo António, Portugalia | 24 – 30 noiembrie 2022 Locul 3 – 100 m Locul 3 – 400 m Grand Prix Internațional de Paraatletism Jesolo, Italia | 6 – 8 mai 2023 Locul 4 – 400 m Locul 5 – 100 m World Abilitysport Games 2023 Nakhon Ratchasima, Thailanda | 1 – 9 decembrie 2023 Locul 1 – 100 m Locul 1 – 200 m Locul 1 – 400 m Locul 1 – Săritura în lungime World Abilitysport Youth Games 2024 Nakhon Ratchasima, Thailanda | 1 – 7 decembrie 2024 Locul 1 – 200 m Locul 1 – 400 m Locul 1 – Săritura în lungime Locul 2 – 100 m Campionatul Mondial de Paraatletism Kobe, Japonia | 17 – 25 mai 2024 Participare – reprezentând România în competiția mondială de elită a paraatleților E nu numai sportivă, ci și sursă de inspirație
S-a dus să învețe limba engleză și a ajuns campion la tenis de masă! Povestea lui Bobi Simion e una incredibilă: 8 ore pe zi asta fac
Bobi Simion (45 de ani) e una dintre acele persoane cu dizabilități dornică de cunoaștere. S-a deplasat la un club pentru a deprinde limba engleză și acum e as într-un sport foarte iubit. Tenisul de masă i-a marcat viața și acum nu poate da tipul înapoi. S-a îndrăgostit de disciplina sportivă și azi nu face niciun compromis. Bobi Simion s-a născut cu o malformație congenitală a membrelor superioare și inferioare. Din cauza acestor probleme, părinții l-au abandonat într-un orfelinat la vârsta de doar 3 ani. După majorat, a urmat o școală profesională, apoi a început să practice tenisul de masă la clubul Lamont. Povestea e una dureroasă, dar azi plină de sacrificii pentru sport și gândul „zboară” acum spre Mondialul din Thailanda. Articol susținut de BETANO! ProSport: Cum a venit pasiunea asta pentru tenis de masă, dintr-o dată așa? Aveam vârsta de 20 de ani în care am venit în Cluj. Tocmai ce terminasem școala profesională și îmi căutam un loc de muncă atunci și știam de un club care atunci s-a deschis în 2000, era atunci un club pentru persoanele cu dizabilități. Ideea mea era să mai învăț engleză, să-mi perfecționez engleza. Și în acel club se practica și tenis de masă. Neștiind, m-am dus acolo și m-au întrebat dacă, pe lângă ceea ce vreau să învăț engleză, dacă vreau să învăț și acest sport. Mi-am adus aminte din copilărie că am mai jucat și eu pe la școală și m-am zis să îmi dau o șansă să joc din nou. Dar nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să fac sport de performanță, adică să joc la un nivel foarte sus. Deci practic te-ai dus pentru engleză, ai descoperit tenisul de masă și apoi ai început să faci performanță în tenis de masă. Da, da, da. Asta a fost. Nu a fost asta ideea la început, ci s-a legat cumva. E vreo zi în care nu joci tenis de masă? Nu. Cum fiecare are un job, asta este un job pentru mine fiecare zi. De la 10 dimineață până la șase seara stau în sală. 8 ore stai în sală? Da. Nu mai mănânci, nu mai ieși? Dar am și pauză unde mă relaxez pentru prima serie de antrenament în care fac și după aceea iau pauză de prânz și după aceea continuăm mai departe. Bobi Simion: „Mă uit la multe meciuri, nu am neapărat putut să zic un idol” Deci practic din 8 ore vreo 6 ore cam așa dedici tenisul de masă. Ai un antrenor? Am un antrenor cu care lucrez din 2010, deci de 16 ani. Și el a fost din acel club în care am fost și eu. Noi doi am plecat de acolo, făcând clubul nostru separat. Și el cumva a înființat clubul care s-a deschis. Și atunci noi am început să lucrăm din 2010 până în prezent. Și antrenamentele se desfășoară venind în fiecare zi antrenorul. Mă pregătește pentru competițiile internaționale care vin în fiecare an. La sfârșit de an ne pregătim, adică vorbim despre strategii, despre concursuri, despre planuri, ce trebuie, unde trebuie să mergem, cum trebuie să ne antrenăm, cum să mă antrenez și cu ceilalți, și care sunt obiectivele pentru 2026. Există un idol pe care îl ai în sportul ăsta sau nu te uiți neapărat la alte meciuri? Mă uit la alte meciuri, nu am neapărat putut să zic un idol. Era un jucător care s-a retras din China, un jucător care mi-a plăcut extrem de mult. Și din Europa, da, este în Germania. Alte sporturi nu faci în paralel? Nu, mă dedic doar tenisul de masă, pentru că sunt foarte focusat pentru sportul pe care practic și nu vreau să cumva să fac, să zicem, un dublu sau triplu efort pentru ceva ce nu. Mă focusez atât de mult, nu pot să alerg după trei iepuri și să nu prind niciunul, mă focusez doar pe ceea ce îmi place și ceea ce fac. Se joacă și la dublu? Ești și în echipă de dublu sau doar simplu? Da, joc și la echipă de dublu, dar mai puțin joc la dublu, pentru că eu sunt mai mult focusat pe proba de simplu, pentru că pe aia mă antrenez ce mai mult. Proba de dublu nu prea, pentru că cumva sistemul care s-a schimbat de 2 ani de zile nu mă avantajează pe mine ca și să joc dublu. Pentru că jucând dublu, cum este la campionatele mondiale, europene sau olimpiade, trebuie să joci și cu aceleași jucători din aceeași țară. Cum jucătorii mei de dublu sunt în București și eu sunt în Cluj, deci e foarte greu să ne antrenăm împreună. Dar numai dacă eu vin la București să jucăm dublu, să învățăm, să practicăm dublu amândoi pentru o săptămână, două, dar nu e ca și cum antrenezi un an de zile cum antrenezi pentru proba de simplu. Urmează Campionatul Mondial din Thailanda În afară de tenis de masă mai există vreun hobby? Nu neapărat sport, să fie un altul? Da, îmi place tehnologia mult, îmi place să știu ce este nou, ce vine. Îmi place astronomia, îmi place foarte mult. Chiar îmi place să descopăr anumite, să zicem, când e vorba de galaxie sau de alte chestii. Chiar mă fascinează foarte mult. Și altfel când mai am timp liber sau în weekend, de fapt, mai mă duc la cinema. Îmi place să mă relaxez. Deci astea sunt dincolo de jobul pe care îl ai și asta e tenisul de masă. Ai vrea ca povestea ta să-i inspire și alți oameni? Mi-ar plăcea, sigur, sigur. Eu sunt sigur că povestea mea ar putea inspira mulți tineri care sunt poate la început de drum și nu știu așa sau poate nu au încredere, nu știu cum s-apuce. Și se pierd anumite oportunități, zic eu, pentru că sunt mulți tineri pe care ar putea să facă performanță și nu știu de unde s-apuce sau cum s-apuce. Și timpul trece și nu iartă, din păcate. Obiectivul pentru 2026 care este?
Octavian Ilina, singurul tetraplegic care face sport de performanță! Poveste despre muncă și disciplină dusă la extrem: Nu știu dacă aș inspira, dar un model aș putea fi
Viața s-a schimbat brusc pentru Octavian Ilina în urma unui accident pe care nu l-a anticipat și pe care l-a trăit într-un loc în care se distra cu prietenii. În anul al treilea de facultate, visând să devină procuror criminalist și având o traiectorie profesională clară, o săritură în apă executată „puțin atipic” i-a secționat coloana cervicală. A urmat o paralizie completă a celor patru membre. În primele luni după accident nu își putea mișca decât pleoapele. Ceea ce a urmat a fost o lecție de disciplină, reziliență și redefinire personală, un moment care trebuie scos în relief. După externarea din spital, în loc să își accepte limitările, Octavian a decis să lupte. A intrat într-un program de recuperare drastic, în care lucra opt ore pe zi – patru dimineața și patru seara – timp de ani întregi. A reînvățat gesturi fundamentale precum să mănânce, să se îmbrace sau să se bărbierească singur, iar cu o voință ieșită din comun a recuperat treptat mobilitatea membrelor superioare. Articol susținut de BETANO! Deși „minunea de mâine” nu s-a produs în ritmul sperat, realitatea dură nu l-a oprit. A ales să își continue viața într-un scaun rulant, dar cu aceeași energie combativă care îl caracteriza înainte de accident. Sportul a devenit nu doar terapie, ci o nouă direcție în viață. ProSport l-a interveviat și dialogul rămâne memorabil. Răspunde sigur la fiecare întrebare, nu e deloc indecis și pare că poate mișca munții din loc. De fapt, privind faptele, chiar i-a mișcat. ProSport: Cum a început povestea cu sportul? Octavian Ilina: Povestea mea începe cu triatlonul, adică înot, bicicletă și alegare. După care am trecut la înot și am ajuns la bicicletă. La mine trecerea a fost oarecum firească. A venit după mulți ani în care am practicat sportul la nivel de amatori. Mi-a plăcut chestia asta, îmi place să fac mult sport. Și a venit oarecum din dorința de a concura, pur și simplu. Și te-ai gândit că se poate face și performanță? Am vrut să fac și performanță, da. Ce te-a inspirat să faci performanță? Sunt o fire combativă. Să faci performanță adică să fii mai bun ca alții? Adică să mă întrec cu alții. Vreau să cred că eu încă mă bat doar cu mine. Și asta te inspiră? Faptul că pot să depășesc timpul pe care l-am avut ieri mă inspiră. Dar totuși e un consum psihic, e un consum fizic. „Noi ăștia profesioniștii nu ne permitem zile de-astea” Poți să le gestionezi? Încerc. Sau sunt momente în care zici ziua asta vreau să stau liniștit să n-au de nimic? Există și vreo zi din asta? Există, dar trebuie să o gestionez foarte bine. În general, noi ăștia profesioniștii nu ne permitem zile de-astea. Avem și zile de-astea, dar de-aia suntem antrenați. Ca să trecem peste ele. Motivația vine din tine? Motivația vine din disciplină, nu cred foarte mult în motivație, sincer. E scrisă undeva și o respecți sau e în capul tău și vine? În general, după cum ești croit, sincer vorbind. Cu cât ești mai educat, mai disciplinat, cu atât ești mai motivat Da, dar ești și conștient de faptul că dacă n-ai disciplină, nu poți face performanță? Poți face performanță în sens invers. Se poate face performanță fără disciplină? Nu cred. Ai inspirat până acum oameni sau de acum înainte ai vrea să inspiri oameni din povestea ta? Nu știu cât de mult aș inspira, dar cred că un model aș putea fi. Pentru că sunt singurul tetraplegic care face sport de performanță. A concurat deja la Rio 2016 pentru România Și ceilalți de ce n-ar face? Adică nu le-ai spus? Hai să-l faceți și voi. Încă nu m-am axat pe partea motivațională. Cred că mai am puțin de spus în sport. Și cred că o să vină și vremea motivațională puțin mai târziu. Puțin spus în sport înseamnă să participi la Jocurile Paralimrice? Și să obții ceva acolo? Asta este ce te împinge? Ăsta e idealul. Eu am concurat deja pentru România la Rio de Janiero. Și e o chestie extraordinară pe care o doresc tuturor sportivilor. Cu sau fără dizabilități. Adică e visul suprem al oricărui sportiv care face sport Los Angeles 2028 este ultima competiție la care vei participa? Nu știu. Nu m-am gândit atât de mult. Vreau să văd ce fac în sezonul competițional viitor. Și să le iau ușor, treaptă cu treaptă. Zi de zi câte ore te consumi? Depinde de perioada competițională. Acum depinde. Depinde. Minimum două ore și maximum patru-cinci ore de antrenament zilnic. Nu zilnic, șase zile pe săptămână. Că e și o zi liberă. Dar sunt condiții pentru ceea ce trebuie să faci tu? Nu sunt, dar condițiile le facem noi. Acum mi-a venit în cap elevatorul de la bazinul de înot. Care a apărut după ce am apărut eu la bazin. Până atunci nu s-a gândit nimeni? Până atunci nu s-a gândit nimeni. Pentru că nici nu au fost sportivi care să vină în mod regulat la bazin. Dar poate pentru că ai apărut tu și a venit ideea asta o să ajute pe alții. Am fost eu mai căpos și am venit în fiecare zi. Și ți-a fost greu, bănuiesc, fără elevator? Și am fost și foarte drăguț, pentru că am avut persoane care m-au ajutat să intru în apă, să ies din apă. Ani de zile. Dar a fost greu? Nimic nu e ușor. Sau nu te-ai gândit că e greu atunci? Nu, mi-a plăcut foarte mult să fac sport și asta mi-a dat imboldul de a continua. Octavian Ilina: „Îmi place mult să merg la teatru” Obiectivul la 2028 care e? O medalie, participarea, medalia de aur? Încă nu am. Vreau întâi să fiu un liniștit, să figurez încă în calcule. Dar nu te califici foarte ușor totuși, nu? Nu, nimeni nu se califică foarte ușor. Dar dacă era așa ușor, eram toți niște calificați. Spune-mi un alt hobby în afară de sporturile respective. Îmi place mult să merg la teatru. Și merg