Răzvan Nedu, o poveste de succes în paraclimbing! În cățărat trebuie să ajungi să te miști natural și să fii fluid
Răzvan Nedu este un sportiv renumit în para escaladă – paraclimbing – și unul dintre cei mai valoroși sportivi nevăzători la nivel mondial. Deși vede doar 1 la sută din capacitatea normală, ceea ce înseamnă că percepe lumea în lumini și umbre, Răzvan a transformat limitarea vizuală într-o motivație permanentă. Iar pozitivismul său e ceva care te face fericit. Din 2016, când a început să practice escalada, și până astăzi, a acumulat un palmares impresionant: medalii la Cupele Mondiale, podiumuri la Campionatele Mondiale și performanțe de referință pentru România. În 2021, la Moscova, a devenit vicecampion mondial, iar în 2025 a câștigat titlul suprem – campion mondial – confirmând un parcurs de excepție. ProSport a stat de vorbă cu Răzvan Nedu, care ne-a povestit multe dintre ideile lui despre viață și cum sportul te poate transforma ca om. –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– Acum 9 ani jumate, pe la finalul liceului, era o perioadă în care voiam să mă apuc să fac sport și făceam mișcare Jucam șah, îmi lucra mult mintea, dar nu și corpul. M-am apucat să fac exerciții fizice, iar cei de la Asociația Climb Again au venit cu un panou mobil la liceu unde eu învățam. Și m-au invitat să merg la sală, să văd cum e. M-a atras mult faptul că atunci când m-am urcat pe acel panou, două trasee au ieșit, dar a mai fost unul surplombat, ceea ce înseamnă că e ușor lăsat pe spate. Și acela nu a ieșit din prima, și cumva chestia asta, că am văzut că e distractiv, că e frumos, dar și că trebuie să muncești și că lucrurile nu ies neapărat din prima. Iar apoi undeva pe la două-trei luni de când am început, am mers și la stâncă și m-am îndrăgostit de sportul ăsta complet. Articol susținut de BETANO! (Nu te-ai gândit și la un alt sport la vremea respectivă?) La vremea aceea voiam doar să fac mișcare gen pentru corpul meu, așa ca idee de fitness. Și am văzut că escalada e mult mai distractivă față de seriile alea repetitive pe care le facem toți. 4 din 10 flotări cu ganteră cu nu știu ce… La escaladă traseele se schimbă și la competiții traseele mereu sunt altele, sunt noi și tu trebuie să te adaptezi la nou. Și tu îți folosești tot corpul, dar mereu într-un context nou și atunci ai nevoie de mai mult și nu mai ai monotonia a zilei. Răzvan Nedu: „ Sportul ăsta e destul de nou, a apărut în 2012” (Ai câștigat foarte multe competiții, ai participat. Ce te mână în luptă să continui sportul ăsta la alte competiții?) O întrebare destul de grea. (Adică mai ai motivație și pentru altceva? Și de unde vine?) Sunt în primele generații. Sportul ăsta e destul de nou, a apărut în 2012. În 2028 va fi prima dată la Jocurile Paralimpice. Sunt printre primele generații și primul român care a mers la un campionat mondial sau la o competiție în exterior. Dorința e de a vedea cât de sus pot ajunge ca și nivel. Când am început eu se spunea că un anumit nivel este maximul pe care îl pot atinge cei cu dizabilități de vedere, ca și mine. Între timp s-a cam spart bariera aia și s-a văzut că putem face mai mult. Acum dorința asta e să vedem cât de sus putem duce ștacheta Competițiile sunt o formă de a vedea, de a te testa, de a te evalua. Clar e dorința de a ajunge și la Los Angeles în 2028. Să reprezint țara cu mândrie, dar și de a face trasee cât mai dificile, cât mai complicate. „Să te expui la stimuli noi te ajută” (Spune-mi, ca să ajungi la Los Angeles drumul ăsta bănuiesc că e foarte complicat, nu e atât de simplu) Clar nu e un drum simplu. Vor fi competiții de calificare în 2027. Eu trebuie să mă antrenez în continuare. Și dacă ajung acolo, după ce o să ajung și după ce se termină, eu tot o să continui să mă antrenez. Și acum, după ce am ieșit campion mondial, m-am întors în țară. M-am trezit în aceeași sâmbătă, duminică, dar luni eram la antrenament. (Există și zile libere la tine?) Există și zile libere. Mă duc la cățărat, la stâncă, inclusiv de Sărbători. Nu știu, am zile libere și alerg cu prietena mea sau fac alte sporturi. Pentru că te ajută. Tu în cățărat trebuie să ajungi să te miști natural și să fii fluid. Și să te expui la stimuli noi te ajută. Chit că e vorba de sportul tău că e în escaladă, chit că e vorba de alte sporturi pentru că înveți să-ți cunoști corpul. De cele mai multe ori cei cu dizabilitate de vedere se mișcă mai sacadat, mai crispați. Pentru că dacă tu nu vezi ce urmează, atunci ai o frică și o teamă de a te deplasa și te miști cu frică. Însă cu cât te expui la mai multe sporturi și la mai multe situații, cu atât ajungi să fii mai fluid și să te miști mai natural. (Există și altceva în afară de acest sport în familie? Să ai un hobby, să mergi la teatru, să citezi, să ai o profesie. Mai faci ceva în timpul liber? Există și timpul ăsta liber pentru tine?) Eu practic sunt antrenor de escaladă. Asta mi-ocupă majoritatea timpului, 8 ore. Apoi partea de performanță încă 4 ore, deci 12. Și apoi mai rămâne timpul liber mâncat, spălat și mai am timp să mai joc un șah, mai merg cu prietena mea la operă sau la alte concerte, mai călătoresc. „Am un impact asupra copiilor și tinerilor cu dizabilități” (Ți-ar plăcea să inspiri și alți oameni din povestea ta, din sportul tău?) Deja fac asta prin faptul că iau contact cu foarte mulți copii, tineri, care vin la noi la sală, la Climb Again, unde eu antrenez și care se inspiră și care spun că vor să fie ca mine campioni sau care mă întreabă
A făcut dans sportiv și a ajuns la tir cu arcul! Anda Arghir sau povestea unei luptătoare care visează la Los Angeles 2028 din scaunul cu rotile: Trebuie să ai răbdare cu tine
Anda Arghir (25 de ani) este genul de sportivă care nu se poate opri din drumul spre performanță. Nu există obstacole, iar dacă ele există sunt doborâte imediat. Tânăra studentă a ajuns în scaun rulant în urma unui accident care a șocat opinia publică. La doar doi ani după momentul traumatic, Anda a devenit una dintre cele mai promițătoare sportive paralimpice din România, cu un progres rapid și cu un potențial real de calificare la Jocurile Paralimpice. Anda va fi, de asemenea, gazda primei Gale a Sportului Paralimpic, un eveniment important pentru promovarea excelenței în sportul paralimpic din România. Sportul a devenit pentru ea nu doar o formă de recuperare, ci și o modalitate de reintegrare în societate. Este caracterizată de calm, disciplină și un optimism remarcabil, fiind considerată una dintre vocile autentice ale noii generații de sportivi paralimpici. Vocea este una care inspiră încredere și ProSport a stat de vorbă cu Anda Arghir. Articol susținut de BETANO! Eu în urmă cu trei ani am avut un accident și am rămas în scaun rulant și m-am gândit să mă apuc de un sport. Mai întâi am încercat cu judo adaptat, după am fost pe la powerlifting și după m-am gândit să încerc tir cu arcul și mi s-a potrivit perfect, pentru mine e sportul perfect. (Până atunci ai mai tras cu arcul? Știai ceva de sportul ăsta? Aveai o idee?) Nu, sincer, am văzut la cineva, avea un set din acela de tras pentru copii și am încercat și mi s-a văzut așa distractiv, mi s-a părut așa ca o relaxare și am înțeles să încerc un hobby inițial, Nu m-am gândit că o să ajung să fac performanță, dar mi-a plăcut foarte mult. (Și acum te gândești la performanță?) Da, îmi doresc să ajung la jocurile Paralimplice. (Și ca să ajungi până acolo e greu?) Da, este mult de muncă, trebuie să mă calific un an înainte la mondiale, să fiu în primele 12 la Mondiale. Și da, am de tras. Până atunci eu practic tirul cu arcul de un an doar. Anda Arghir: „Dacă nu ești odihnit, nu o să dai randament” (Ce înseamnă un program de antrenament săptămânal pentru tine? Adică te antrenezi din fiecare zi, aloci un număr de ore?) Trebuie să am 4-5 antrenamente pe săptămână și la fiecare antrenament stau în jur de 3 ore în sala de antrenament. Acum am început să mă antrenez și acasă pentru zilele în care nu pot ajunge în sală. (Totuși să tragi cu arcul e o chestie de concentrare, de pregătire mentală. Adică unde lucrezi foarte mult?) Ține foarte mult și de concentrare. Sunt foarte multe elemente de care trebuie să ții cont în momentul tragerii. Nu este așa ușor cum pare, cum credeam și eu înainte. Este și de forță până la urmă, pentru că arcul trebuie să aibă o anumită tărie și eu încă nu am ajuns la tăria corespunzătoare. Adică este și de forță, și de concentrare, și de a fi răbdător, să ai răbdare cu tine, să fii ok cu tine. (De exemplu dacă ești obosită, poți să te concentrezi? Nu știu, dacă ai dormit o noapte mai puțin?) Nu. Adică somnul face parte din… Da, normal, ca în orice sport până la urmă. Dacă nu ești odihnit, nu o să dai randament. (Ai deja concurenți pe plan intern, pe plan internațional? Știi cu cine te lupti pe la diverse concursuri?) Da, la nivel internațional am fost la o competiție anul acesta, la prima mea competiție internațională. Doar că din anul acesta se va schimba. La noi sunt niște clasificări în funcție de dizabilitate și de anul acesta vor fi niște schimbări. Deci nu știu exact cu cine voi fi. Voi fi tot cu fete în scaun rulant. „Eu citesc foarte mult, lucrez foarte mult la mine” (Dacă le cunoști, dacă le știi, care sunt mai bune?) Este o tipă din Italia care este foarte bună și ea este cam cea mai bună de la categoria mea. (Până la momentul accidentului, ai practicat vreun sport?) Da, când eram mai mică sport de performanță, am făcut dans sportiv patru ani de zile. Iar după am făcut ca un hobby, doar dansul. (Deci nu te-ai dus pe partea de performanță?) Nu. (Ai alte hobby-uri acum? Urmărești ceva? Îți place vreun alt sport?Îți place ceva să faci? Care sunt hobby-urile tale?) Dincolo de partea sportivă, eu citesc foarte mult, lucrez foarte mult la mine. Și cumva să spun ca un hobby, de fapt cu ce mă mai ocup este recuperarea. În urma accidentului eu încă fac recuperare și cam asta mi-o ocupă ce mai mult din timp. (Deci practici antrenamentele și recuperarea?) Antrenamente și recuperare. (Din punct de vedere școlar, urmezi ceva?) Am terminat Universitatea Politehnica din București. La momentul accidentului eram în ultimul an și am terminat. Am dat lucrarea de licență și de atunci am pus pe pauză partea asta. Îmi doresc pe viitor, după ce voi termina cu sportul. Adică nu voi termina probabil niciodată cu sportul. Dar când voi lua o mică pauză, vreau să lucrez și pe partea asta. (După ce vei lua o pauză cu sportul, te tentează să te duci în profesia ta? Sau să rămâi în sport sau să le faci pe amândouă?) Mi-ar plăcea să îmbin. Eu sunt ca meserie inginer programator. Și cred că aș putea să îmbin cumva ce am făcut în facultate cu sport. Cu cine știe. Vom găsi soluții. „Mi-aș dori pe viitor chiar să poate să ajung să profesez în domeniu” (Ți-ar plăcea ca povestea ta să inspire și alți oameni?) Desigur. Cred că asta ne dorim cu toții. (Cum ai vrea să faci lucrul ăsta? Prin poveștile tale, să scrii o carte, să faci anumite tutoriale Unde îi vedea că ai putea să ajungi să atragi acești oameni?) Întâi îmi doresc să vorbesc despre experiența mea, ca să ajung la cât mai multe persoane. Îmi doresc și să scriu o carte, dar nu știu exact pe ce ramură. Poate cumva
Aruncă sulița 18 de ore pe săptămână! Povestea lui Octavian Tucaliuc, atletul care-și pierde vederea treptat: Antrenorul meu a murit, dacă rămâneam la Cluj eram gata cu sportul
Octavian Tucaliuc (31 de ani) reprezintă cea mai importantă bornă a atleților paralimpici din România, cu aproape un deceniu la cel mai înalt nivel. Este un tip inteligent și în afara stadionului și are o poveste de viață tulburătoare. Degenerescență maculară juvenilă la ambii ochi, o boală care macină treptat vederea. Asta nu l-a împiedicat să devină din ce în ce mai bun la aruncarea suliței. Reprezentant al țării la Jocurile Paralimpice și multiplu medaliat în Grand Prix-uri internaționale, el este unul dintre liderii generației actuale, se remarcă prin disciplină, stabilitate și capacitate de a performa constant. Este perceput drept un „ambasador al sportului paralimpic”, fiind cunoscut pentru determinarea sa și pentru faptul că transformă fiecare competiție într-un act de reprezentare națională. Articol susținut de BETANO! „E o poveste și frumoasă, și tristă ceea ce mi se întâmplă. Într-un fel, am început atletismul cu alergările în 2016. Și în 2019, terminând școala și am ajuns la o răscruce de drumuri, așa a trebuit să aleg. Dacă mai fac sport sau nu din cauza părții financiare, nu eram susținut destul și n-am mai putut să mă țin de alergări. A trebuit să mă angajez și nu mai aveam timp pentru sport. Și a apărut o oportunitate. Antrenorii de la Liceul Sportiv, unde m-am antrenat, mergeau anual și făceau o competiție regională. La o școală generală dintr-o comună și acolo se făceau selecții pentru copii talentați. Și ne-au chemat pe câțiva sportivi mai buni să facem o reprezentare. Și mie mi-a picat aruncarea mingii de oină și antrenorul de acolo, după ce au terminat alți copii, a mai vrut să dau și eu o aruncare. Și a văzut că sunt talentat și m-a tras deoparte. Să mă prezint luni la el, să-i aduc certificatul de naștere, să mă legitimeze. În 2019 s-a întâmplat! Deci sunt aproape 7 ani. Și atunci așa am gândit-o: că sulița cumva îmi permitea timpul de antrenament, era mai lejer și puteam să-mi fac forța singur. Dar cumva ușor-ușor s-au legat toate și am reușit să mă antrenez la suliță. Acum în perioada asta undeva la 18 ore de antrenament săptămânal. Avem șase zile pe săptămână și trei ore plus minus de antrenament pe zi. În cele trei ore e partea fizică în care lucrezi niște lucruri din punct de vedere fizic și partea practică, aruncarea suliței. Cumva antrenamentul de exemplu astăzi, după ce se termină ședința, avem dezvoltare. Dezvoltare în semnul forță. Legat cu mingi medicinale, alea mai mult pe tehnică. Deci e partea grea prima dată, forță, volum, urmând o parte tehnică, mingi medicinale”, admite Octavian Tucaliuc. Octavian Tucaliuc: „Am luat-o iarăși de la zero” (Care e cea mai bună aruncarea ta all-time?) 53.56. În antrenament am dat 54. Și am încredere foarte mare. Special de când a venit iarăși o poveste tristă. Mie mi-a murit antrenorul. Mă antrenam la Cluj. A fost o perioadă foarte, foarte grea. Urmând să mă antrenez cu un alt antrenor, am luat-o iarăși de la zero. De asta eu n-am avut o constanță până în momentul ăsta în antrenamente. A fost cu suișuri și coborâșuri. Și acum am aproape un an de când am venit la București cu doamna Mirela ȚÎermure, o antrenoare extraordinară. Și chiar am prins o încredere foarte mare de când mă antrenez cu ea. Se vede în antrenamente și vizavi și de Campionatul Mondial. O diferență foarte mare și o constanță foarte mare în antrenamente. (Povestea ta de sportiv, te-ai bucura să-i inspire și pe alții oameni?) Da, bineînțeles. De asta îmi vine să renunț. De exemplu acum, în acest an, nu o să se dea premieri vizavi de campionii naționali. Dacă lor așa le se pare că e o chestie oarecare, ca să fii campion național, e jalnic. (Spune-mi, la competițiile internaționale vizezi vreo întrecere anume, vreo competiție unde vrei să obții o medalie? Fiecare sportiv are niște obiective. Medalie la Jocurile Paralimpice de la Los Angeles. (E greu să te califici acolo? Sistemul de calificare e unul complicat?) Da, dar asta diferențiază de la Olimpiadă la Olimpiadă . Diferențiază baremele în funcție de performanțele făcute de sportivi în decursul anilor până la cealaltă Olimpiadă. „Sulița e o probă foarte tehnică și influențată de mulți factori” (Practic, ca să ajungi la Jocurile Paralimpice, dacă ai da aruncat 55 de metri, crezi că te-ai putea califica?) Cu 55 de metri m-aș fi calificat la Olimpiada trecută. Acum, la Olimpiada viitoare, n-am de unde să știu ce barem îmi pun eu. Sulița e o probă foarte tehnică și foarte influențată de mulți factori. Vremea, dacă e vântul foarte urât, influențează foarte mult. Starea ta, te antrenezi tu un an de zile, ai prins o zi mai proastă și s-a dus totul. Sulița e o probă foarte tehnică. (Ți-a fost greu să te muți de la Cluj, la București?) Foarte, foarte, foarte greu. Am aproape un an, din martie. M-am obișnuit pentru că am ce e mai important. O am pe soția mea lângă mine și în rest nu am nevoie de nimic. Antrenoarea e extraordinară, adică motivul pentru care am venit la București. Noi la Cluj nu mai avem antrenori pe suliță. Antrenorul care mi-a murit a fost ultimul de valoare. De asta am venit. Dacă rămâneam la Cluj, se termina cu sportul. „Aș vrea să rămân în sport ca antrenor” (Vrei să participi la Jocurile Paralimpice, să iei o medalie acolo? Și după aia te gândești să devii și antrenor?) Da, e posibil, dar după medalia de la Olimpiadă se poate să mai continui câțiva ani (Dacă vin copii la tine și îți ceri să îi îndrepți către un sport, îi duci pe toți la aruncarea Suliței? Sau îi lași și aleagă și alte sporturi? Nu neapărat. Atletismul, în special vizavt de copii, în prima parte trebuie să îi treci pe copii prin toate probele. Și după să vezi unde ar fi cei mai talentați, să zic așa un copil. (Unde te vezi peste 10 ani?) Nu știu ce să zic. Da, mă pasionează treaba
Poveste și performanță! Cine este Darius Dumitru, sportivul care a renăscut în apă: Depășesc orice obstacol care-mi stă în cale
Darius Dumitru (18 ani) este un exemplu care poate fi urmat când e vorba de ambiție și putere în sport. A primit diagnosticul de paraplegic (totul petrecându-se din primele zile de viață; intervenție pe coloană imediat după naștere). A intrat în apă și recuperarea s-a transformat într-o pasiune. Azi este recunoscut drept unul dintre cei mai buni sportivi paralimpici. A început recuperarea la 2 luni, iar la 7 luni a intrat pentru prima dată în apă. Tot parcursul său a fost construit prin disciplină, recuperare și performanță. Înotul l-a împins mereu în față, triatlonul i-a dat adrenalina, iar rezultatele sale internaționale îl poziționează deja între cei mai buni sportivi juniori ai Europei. Are un discurs matur despre motivație, depășirea limitelor și asumarea obiectivelor. Darius Dumitru a acordat un interviu pentru ProSport în care a vorbit despre obiectivele pe termen lung. „O poveste destul de interesantă. Eu m-am născut cu un diagnostic destul de nefericit și întâmplarea a fost ca părinții mei să ajungă cu mine la un medic și la recomandarea acelei doamne, când aveam mai puțin de un an chiar, am intrat prima dată în apă, am luat prima dată contactul cu apa. Se întâmpla într-un bazin destul de mic și în primii trei ani am luat-o ca mod de bălăceală și de distracție. Am văzut că îmi place, că mă distrez, că îmi consum energia într-un mod destul de fericit și am continuat până la 11 ani să înot destul de mult. Articol susținut de BETANO! „Însă vreau să depășesc orice obstacol care-mi stă în cale” Și acum șase ani, aproximativ, am zis să fac pasul către înotul de performanță. Am vrut să încerc ceva mai intens, ceva care să-mi consum energia și mai mult. Mi-am asumat riscuri și de șase ani pot să spun că fac ceea ce îmi place și cred cu tărie că mă voi descurca mai departe și în îndeplinirea obiectivelor Este greu să câștigi, evident. Pentru nimeni și nimic este ușor. Însă vreau să depășesc orice obstacol care-mi stă în cale. Vreau să îmi îndeplinesc visul pe care îl am și să mă calific la Jocurile Paralimpice de la Los Angeles unde îmi doresc să și câștig o medalie. Sunt convins că este foarte greu. Însă cu toată ambiția pe care o am și curajul pe care îl am zilnic, la antrenamentele pe care le practic și la concursuri, sunt convins că voi ajunge sus”, admite sportivul de 18 ani. Discuția curge firesc spre oameni care-l inspiră, dacă există într-adevăr și idoli, mari sportivi de urmat. „De multe ori vreau să inspir oameni prin povestea pe care o am” „Nu pot să zic că am neapărat un idol. La triatlon într-adevăr am cunoscut un sportiv, este un olandez, este în categorie cu mine și la triatlon pe el îl am așa ca țintă. La natație sunt mulți pe care urmăresc și mulți de la care mai fur anumite tehnici și modalități de antrenamente. David Popovici normal că mă inspiră și chiar m-a inspirat de fiecare dată când m-am întâlnit cu el pe la bazin. Am apucat să stau de vorbă cu el și chiar m-a lăsat șocat de cât de modest este și de ce caracter frumos are și se vede asta în orice face. De multe ori vreau să inspir oameni prin povestea pe care o am și prin activitățile pe care le desfășor zilnic. Nu știu dacă îmi iese foarte mult, dar mi-aș dori să ajungă mulți să practice ceea ce practic și eu și să ajungă mulți oameni cu dizabilități în primul rând să facă sport Îmi place să fac Lego. Da, puzzle-uri, când mă plictisesc sau când n-am ce face. Mă uit la o grămadă de sporturi. Am o echipă favorită la fotbal: FC Barcelona. Anul acesta este chiar cel mai important pentru că sunt clasa a 12-a, o să dau bacalaureatul. În ceea ce privește facultatea sunt într-o dilemă, dar o pas cu pas și mă descurc. Îmi doresc să ajung la cel mai înalt nivel și pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, de cele mai multe ori. Într-adevăr îmi doresc asta și e chiar cel mai mare obiectiv pe care îl am. Aș vrea să câștig cât mai mult. Sacrificii, într-adevăr există. Fără ele n-avem cum să reușim, Sunt conștient de ele, sunt conștient că am și o familie care mă ajută. Antrenorul meu mă ajută și am o echipă formată în spatele meu. Și împreună cu această echipă sunt convins că o să reușesc”, a declarat Darius Dumitru pentru ProSport. Prima gală din istorie pentru Comitetul Național Paralimpic Român! Când va avea loc evenimentul la care este invitat un oaspete de seamă Sport: Para înot și para triatlon Clasa: S7 (înot) Data nașterii: 11.08.2007 Vârsta: 18 ani Club: ACS Paralimpic Salvia 2000 Antrenor: Daniel Nistoroiu Dizabilitate: Paraplegie (diagnostic din primele zile de viață; intervenție pe coloană imediat după naștere) Palmares internațional Campion Mondial de Paraduatlon – Ibiza 2024 Campion Național de Paratriatlon Aur la 200 m liber, bronz la fluture – Berlin 2022 Locul 2 – World Cup Triathlon Tata 2024 Locul 5 – World Cup Samarkand (2024 și 2025) Locul 5 – Yenişehir și Alhandra 2024 Recorduri personale 50 m liber: 00:33.58 100 m liber: 01:12.51 5.000 m ape deschise: 00:53:36 Rezultate 2025 EPYG Istanbul 2025 (50m, 100m, 400m liber) Locul 9 – 100m liber Locul 12 general / 9 seniori – 400m liber Locul 10 general / 8 seniori – 50m liber Campionatele Mondiale Toyota – Singapore 2025 calificat cu barem la ambele probe (premieră pentru România) 100 m liber S7 – finalist mondial, timp 1:07.10 (PB 1:07.09 în serii) Seria reunește sportivi legitimați ai Comitetului Național Paralimpic, organizație susținută de Betano.
Cine este Costin Comșa, campion național de 6 ori în paraciclism! A fost lovit de mașină când se antrena: Am avut noroc
Costin Comșa este un paraciclist deja cu experiență, legitimat la CS Olimpia București la Clasa MH4, iar povestea sa este una tulburătoare. În urmă cu 18 ani a suferit un grav accident rutier, în timp ce se afla în mașină cu un prieten. Azi e campion național într-o disciplină sportivă epuizantă. Este utilizator de scaun rulant de aproape două decenii. De la acel moment cutremurător pentru familie Costin Comșa nu și-a mai putut folosi picioarele, dar asta nu l-a făcut mai puțin încrezător în șansa lui. S-a apucat de paraciclism și iar a fost lovit de o mașină când se antrena, de curând. Dar viața merge înainte și acum. Refugiul său după momente dificile s-a numit sportul, și nu orice sport, ci unul care presupune o pregătire fizică excepțională. Asta face zi de zi cu gândul la medalii la competițiile internaționale. Cum a reușit el să depășească obstacolele unei vieți grele, în interviul de mai jos. Aici aflăm că, neavând bani suficienți, a trecut prin toate etapele unui biciclist care a probat tot felul de variante care l-au ajutat să ajungă cine este azi în paraciclism. Articol susținut de BETANO! Este de șase ori campion national la categoria MH4 și se pregătește intens pentru a participa la Jocurile Paralimpice din 2028 care vor avea loc la Los Angeles (Statele Unite). „Am avut accident auto în 2007 și în același an am ajuns în Germania. Am văzut primul paraciclist, ce fac eu acum, chiar atunci în anul ăla. Am întrebat ce fel de bicicletă are. E o bicicletă adaptată pentru persoane cu dizabilități. Anii au trecut… Mi-a fost imposibil să îmi iau o bicicletă ca asta. Am reușit abia acum 8 ani de zile. Prima oară am avut o bicicletă asemănătoare cu asta. Era o roată care s-a adaptat la scaun de la o fundație. Am fost cu aceea un an de zile. După acesta un an de zile, aproximativ acum șapte ani am reușit să îmi iau prima bicicletă. Nu asta care eu am acum, care este deja super performantă. Dar ciclismul era o pasiune și înainte de acel accident? Nu, nu! Mi-am dat seama că asta mi-ar place. Am încercat și alte sporturi pentru persoane cu dizabilități, dar nu mă regăsesc complet. Mă duceam la sală. Asta ce fac acum e clar ce îmi place. Îmi place cel mai mult, adrenalină din cauza vitezei. În programul ăsta strict de antrenament, chiar mă reprezint, Eu înainte lucram în armată și pe care are legătură și cu asta. Și atunci era programul destul de fix și acum ce fac? Chiar îmi place. „Am avut noroc că nu a fost mai grav” Ai unde să te antrenezi în momentul de față? Iarna fac în casă, pe home trainer. Adică bicicleta este montată pe un home trainer special pentru biciclete. Dar e adaptat pentru biciclete cu dizabilități. Adică e cumva întors invers. Și vara mă antrenez la mine, la Buzău. Pe toată zona Buzăului. Bine, aleg zonele de deal. Unde să nu sunt mașini, nu? Da, nu pot să ies pe DN. Chiar dacă am ce-mi trebuie, adică bicicleta, e destul de vizibilă. Am tot felul de lanterne. Am steag în spate, dar e complicat. E foarte periculos ca idee. Anul trecut chiar am avut accident. Adică a dat o mașină peste mine. Mașina a dat sau bicicleta? Mașina a dat peste mine! A fost fix în octombrie când am avut accidentul. Începând perioada asta off-season, adică de iarnă, care trebuia să fac în casă. Norocul meu care a fost că oricum m-am antrenat în casă, dar aveam piciorul afectat. Și bănuiesc că nu erai tu de vină, era participantul la trafic. Am avut noroc. Am avut noroc că nu a fost mai grav. Spune-mi, povestea ta ți-ar plăcea să inspire și pe alții? Eu oricum prind postările prin care le fac… Și eu mi-aș fi dorit că înainte să aflu mai mult. Eu tot, toată majoritatea informațiilor pe care le am, ca să ajung. Antrenament, bicicletă, echipamente. Mi le-am luat după internet. Adică mai mult singur. Dar acum și eu mi-aș fi dorit, derulând, să cunosc pe cineva care să mă ajute cu multe informații. Vă dați seama că în România este complicat. Nu sunt atât de mulți paracicliști, nici nu sunt atât de vizibili. Nu există nici o cultură. Încă și la mine în oraș sunt foarte mulți care mă văd prima oară. Chiar și acum după atâția ani. E complicat, când mai mă duc pe la concursuri prin țară. Sunt mulți care mă văd prima oară. Da, mi-aș fi dorit să aflu și eu mai multe informații. Se pregătește deja pentru concursurile din aprilie 2026 Urmărești ciclismul la televizor. ești la curet cu noutățile in acest sport? Ești pașionat sau nu prea? Nu, nu sunt atât de pasionat. Următorul an ar fi participarea la Cupele Mondiale. Cea din Belgia și cea din Italia. Și în 2028 este Paralimpiada. Să particip la Jocurile Olimpice. Acum mă focusez doar pe antrenamentele care vor fi și pe care le-am început de la 1 decembrie. Sunt pentru concursurile din aprilie. E greu să te califici la Jocurile Paralimpice? Este foarte greu. Deci ca să ajungi la Olimpiada ar trebui să participi la toate cupele unde se strâng puncte, adică mondiale europene. Și ce va avea cele mai multe puncte, acela va merge. România de obicei are un loc sau două locuri pentru Jocurile Paralimpice. „Tot timpul am ceva de făcut” Câte ore dedici antrenamentelor pe săptămână? Mă antrenez cam șase zile pe săptămână. Și antrenamentele pot fi de o oră jumătate sau două ori jumătate. Acum în casă. Este puțin mai complicat decât afară. Afară antrenamentele sunt între o oră jumătate, două ore jumate, trei ore. Ca idee, chiar acum mă uitam pe Strava. Strava este aplicația care monitorizează kilometri. Și mă uitam că am 9.950 de kilometri. Dar am avut și ani în care am avut 15.000 de kilometri. Ai și alte pasiuni în afară de paraciclism? Deocamdată nu. Îmi ocupă foarte
Povestea Adrianei Tofan și de unde vine pasiunea ei pentru escaladă! Însumat am o medie de 13-15 ore de muncă pe săptămână
Adriana Tofan este complet nevăzătoare și sportivă la categoria B1. Are o ambiție ieșită din comun și crede că asta o va duce la Jocurile Paralimpice 2028. A descoperit escalada datorită unei prietene care îi povestea despre experiențele ei de la centrul Climb Again și a devenit curioasă să experimenteze acest sport. Escalada reprezintă un teren fertil în care reușește să se descopere, să treacă peste tot ce a fost în trecut. Acum e o nouă viață, unde se văd noi orizonturi. Vrea să inspire, să ajute, să facă performanță sportivă. A făcut parte din grupul de sportivi, însoțiți de ghidul montan Teofil Vlad, care a cucerit vârful Kilimanjaro din Tanzania (5895m) pe 1 decembrie 2023, de ziua României. Articol susținut de BETANO! „Eu la escaladă am ajuns din curiozitate prin intermediul unei amice. Aveam o mutație în București și ea făcea deja acest sport și am zis ok, deci eu o să încerc. Am încercat, mi-a plăcut și am rămas acolo. ` Obiectivul meu sunt Jocurile Paralimpice 2028. Evident, orice sport presupune antrenamente. Eu mă antrenez de cel puțin 3 ori pe săptămână.Fiecare antrenament durează aproximativ 4 ore. De cele mai multe ori am 4 antrenamente pe săptămână. Însumat am o medie de 13-15 ore pe săptămână. Este și greu și reușita venită după un efort mai mare aduce și mai multă satisfacție. E o parte din obiectivul mare de a ajunge povestea mea la alți oameni. Poate nu să facă neapărat sport de performanță, dar să facă mișcarea și să trăiască cu ideea că dacă măcar un singur om a putut, înseamnă că pot și ei. Cred că vin la pachet, inspirația pentru alți oameni și performanța. Pentru a inspira oameni, ai nevoie să ajungi la ei și poți să ajungi la ei dacă ai o anumită vizibilitate. Și ai o vizibilitate în anumite circumstanțe. Jocurile Paralimpice ar fi obiectivul pe termen lung, din 2028, dar să ajung și în 2032. Iar până acolo, evident că obiectivele pe termen scurt sunt competițiile europene, mondiale. „Momentan sunt la stadiul de citit” Eu sunt de părere că experiențele ne dezvoltă în general și, cum spun și despre escaladă, chiar dacă nu o să rămâi, se merită să încerci. Și sunt de aceeași părere legată și de alte sporturi. Până să ajungi să tragi o concluzie, vreau să rămân în locul X, se merită să încerci. Eu am mai experimentat. Am făcut o perioadă înot. Am mai experimentat alte sporturi, dar nu pe termen lung. www.fb.com/blinkmedia.ro (Dacă e să facem un pas în viitor, unde te vezi peste 5 ani?) Cu povești după Jocurile Paralimpice din 2028. (Te tentează să scrii, să poți să împărtășești și să apară o carte din experiențele tale?) Eu cumva am o emoție legată de asta, să nu scriu mai mult decât am citit cândva. Momentan sunt la stadiul de citit și poate, la un moment dat, o să scriu eu sau alții despre mine. Asta pentru că face parte din misiunea despre care vorbeam mai devreme, să ajung la cât mai mulți oameni. Pentru asta, evident, este nevoie de conținut. Ia un calcul, poate pentru anul viitor să-mi fac timp și pentru asta”, a povestit Adrian Tofan pentru ProSport. Palmares Sportiv – Para Climbing (Crono-invers) 2025 26 Oct IFSC Para Climbing World Cup Laval 2025 Laval, FRA lead 5 2025 25 Sep IFSC Para Climbing World Championships Seoul 2025 Seoul, KOR lead 4 2025 24 Iun IFSC Para Climbing World Cup Innsbruck 2025 Innsbruck, AUT lead 4 2024 28 Sep IFSC Paraclimbing World Cup Arco 2024 Arco (TN) lead 4 2024 25 Iun IFSC Paraclimbing World Cup Innsbruck 2024 Innsbruck lead 4 2024 09 Mai IFSC Paraclimbing World Cup Salt Lake City 2024 Salt Lake City lead 7 2023 10 Aug IFSC Paraclimbing World Championships Bern 2023 Bern lead 10 2023 24 Iun IFSC Paraclimbing World Cup Villars 2023 Villars-sur-Ollon lead 10 2022 09 Iul IFSC Paraclimbing World Cup (L) – Villars (SUI) 2022 Villars lead 5
Se antrenează cu David Popovici în același bazin! Povestea campionului mondial la înot care s-a accidentat grav la rugby și visează la paralimpiadă
Arian Notrețu este una dintre marile revelații ale sportului paralimpic românesc. După amputarea piciorului la vârsta de 10 ani, a ales să continue în disciplina sportivă numită natație, inspirat fiind de idolul său, Michael Phelps. Este acum campion mondial la înot (2022), dar strălucește și în triatlon, unde spune că îl atrage complexitatea și provocarea interdisciplinară. Povestea lui Arian Notrețu, cel care vrea să calce pe urmele lui David Popovici Este cunoscut pentru un mindset extrem de matur: gestionează simultan două sporturi, urmează cursurile UNEFS pentru a deveni antrenor și își vede cariera sportivă ca pe un instrument de inspirație pentru alte persoane cu dizabilități. Povestea e una care vine din trecut și l-a împins înainte: și-a pierdut piciorul stâng la 10 ani, după un accident la rugby urmat de complicații medicale. Iar pentru că voia să revină în sport și ca să treacă peste momentul greu s-a apucat de inot pentru recuperare. Acum deja face performanță. Și o face la nivel foarte înalt. Articol susținut de BETANO! Într-un interviu pentru ProSport, Arian Notrețu și-a spus povestea care e una tulburătoare. „Am început să practic înotul la vârsta de 12 ani, în urma unui accident tării la rugby. În principal a fost vorba doar de recuperare fizică, după care am progresat destul de rapid și am început să fac performanță. Am fost la câteva concursuri internaționale, unde am și obținut niște locuri importante și de acolo a început parcursul meu în înot. Ulterior, când am reușit să obțin o proteză de alergat, am început și triatlonul. Și pot să zic că m-a atras foarte mult această disciplină. Iarăși am concura la niște competiții, unde am obținut inclusiv la triatlon niște locuri importante. Am practicat foarte multe sporturi când eram mic. Am făcut de la karate, la tenis, la fotbal, la handbal, baschet. Rugby-ul a fost disciplina care m-a atras, fiindcă era ceva ca o provocare pentru mine. Un sport de contact, de echipă. Aveai nevoie de foarte multe abilități ca să poți să ai o performanță bună în timpul jocului și chestia asta m-a atras. Din păcate, tot în acea perioadă am avut o accidentare, unde din nefericire mi-am pierdut un picior. „Doctorul mi-a recomandat să practic înotul pentru că începeam să am o ușoară deformare a coloanei” În apă m-am simțit foarte bine. Am învățat să înot foarte rapid. Am reușit să particip la prima mea competiție la un an după ce am învățat să înot. Era o competiție mare, era cu totul și cu tot o altă lume față de ce eram eu obișnuit cu sporturi mai mult sau mai puțin de amatori. Nu am ajuns la un nivel notabil la niciunul dintre ele, în afară de ce practic în prezent. Doctorul mi-a recomandat să practic înotul pentru că începeam să am o ușoară deformare a coloanei. Și prin această recuperare am descoperit că îmi place foarte mult și am decis să mă dedic total”, spune calm Arian. Gândul, după toate obstacolele depășite, îi zboară mai departe. Spre viitor, spre noi performanțe. „Obiectivul meu este obiectivul oricărui sportiv de performanță și anume să ajungă la cel mai înalt nivel. Vorbim de paralimpiadă, de medalii, de locuri foarte importante la competiții mari. Obiectivul meu personal este să ajung cât mai departe cu putință. Nu vreau să-mi setez niște targeturi ireale, dar atâta timp cât știu că dau tot ce pot. Tot timpul am reușit să maximizez eforturile pe care le-am depus în acest sens. Sunt mulțumit cu orice fel de rezultat. Ș Sunt un om echilibrat și atâta timp cât știu că am dat tot ce am putut. Sunt mulțumit cu absolut orice fel de rezultat aș scoate, pentru că asta înseamnă că eu am dat maximul și chestia asta mă face fericit. „N-am făcut nicio cursă cu David, dar mi-ar plăcea chiar dacă aș mânca bătaie” David Popovici este colegul nostru practic. Ne antrenăm la același bazin. Ne cunoaștem, într-adevăr. E un băiat extraordinar, o modestie ieșită din comun și l-am apreciat tot timpul fiindcă eu-l cunoșteam și înainte să aibă succesele pe care le-a avut și nu mi-a fost deloc mică mirarea să văd că omul care vorbea și care socializa înainte să aibă succesul, a rămas la fel. Pur și simplu a rămas același om și pentru asta îl felicit și îl stimez N-am făcut nicio cursă cu David, dar mi-ar plăcea chiar dacă aș mânca bătaie. Totuși e campion olimpic și mondial. Toată lumea să știe că ea bătaie în fața lui. E o relație de colegialitate și o apreciere din partea amândurora”, a declarat Ariel Notrețu pentru ProSport. Cine este Arian Notrețu? • Data nașterii: 09.02.2005 • Vârsta: 20 ani • Club: ACS Paralimpic Salvia 2000 • Dizabilitate: Amputare membru inferior stâng (accident la rugby la 10 ani) ––––––-Palmares–––––––––––– Triatlon • Locul 2 – World Triathlon Para, categoria PTS2 • Locul 1 – Campionatul Național de Supersprint, Tulcea 2024 Înot / Para Swimming • Locul 2 – 200 m spate S9, Lignano World Series 2024 • Locul 6 – 100 m spate S9 • Locul 2 – 50 m spate S9 Înot în ape deschise • Locul 29 la general și locul 5 la Seniori 20+ la Campionatul Național 2025 (competiție contra sportivi fără dizabilități)