Dacia a luat decizia și totul se schimbă. Francezii au reacționat: Dispare motorul care i-a adus renumele

dacia-a-luat-decizia-si-totul-se-schimba.-francezii-au-reactionat:-dispare-motorul-care-i-a-adus-renumele

Prin vocea lui Frank Marotte, directorul de vânzări al companiei, Dacia a reconfirmat politica pe care va trebui să o abordeze în viitorul apropiat. Totul se va schimba pentru producătorul auto din România, iar francezii au reacționat pe măsură. Concret, și-au prezentat scepticismul cu privire la succesul companiei. Va continua Dacia să aibă succes și după schimbările drastice din următorii 10 ani? Francezii sunt sinceri Francezii sunt cu ochii ca pe butelie pe toate deciziile luate de Dacia, unul din producătorii auto cu cele mai mari vânzări înregistrate la nivel de continent. Jurnaliștii din Hexagon au comentat recent revenirea Daciei Logan în Franța, sub umbrela unui producător specializat în GPL, Borel, iar acum și-au dat cu părerea despre politica societății pe termen scurt și mediu. Dacia s-a consacrat în ultimii ani prin prețurile foarte avantajoase, cele mai bune din segmentul ei de piață, dar și prin motoarele economice cu alimentare dublă, benzină-GPL. Acest detaliu a venit la pachet cu o autonomie imbatabilă, dar și cu prețuri pe măsură, deoarece gazul petrolier lichefiat este considerabil mai ieftin decât benzina sau motorina: „Economiile nu se opresc la preț atunci când vorbim de Dacia. Majoritatea mașinilor sale sunt echipate cu motor cu dublă alimentare benzină-GPL. E o caracteristică folosită de producător deja de 15 ani. Șoferii beneficiază de un rezervor dublu, care oferă o autonomie de până la 1.550 kilometri, iar un litru de GPL costă sub un euro. O adevărată afacere pentru șoferi”, au amintit francezii de la LeTribunalDuNet.fr. Însă, tocmai aceste caracteristici unice ar urma să dispară din portofoliul Dacia, iar acest aspect îi pune pe gânduri pe francezi: „Motorul care i-a adus renumele dispare. Nu este o decizie imediată, dar va fi una radicală”, completează jurnaliștii din Hexagon, amintind de obiectivele Uniunii Europene în privința reducerii emisiilor CO2. În continuare este prezentată o declarație a lui Frank Marotte, director de vânzări la Dacia, care dezvăluie că actuala ofertă a producătorului, care include motorul atât de iubit, cu dublă alimentare, va mai fi valabilă doar până în 2030. Mașinile vor continua să fie vândute pentru încă cinci ani, iar din 2035, teoretic, Dacia nu ar mai avea voie să scoată pe ușile fabricii niciun model din categoria vizată: „Această ofertă nu poate fi menținută după 2030. Obiectivul nostru principal este de a maximiza disponibilitatea vehiculelor electrice în segmentul mașinilor de oraș”, a declarat Frank Marotte, conform sursei citate. Ce a spus noul CEO al Dacia Politica Dacia despre care a pomenit Frank Marotte a fost confirmată și de noul CEO al companiei, Katrin Adt. În urmă cu câteva luni, aceasta anunța faptul că producătorul își va muta atenția în curând exclusiv asupra electricelor: „Se așteaptă de la mine și de la echipa mea să adaptez Dacia la noul mediu din industria auto. Și acest mediu este legat strâns de electrificare. Avem deja reglementări în Europa care ne impun schimbări până în 2035, când va trebui să oprim producția de mașini cu motoare cu ardere internă (ICE). Și, desigur, responsabilitatea mea este aceea de a conduce Dacia către acest nou mediu. Nu trebuie să uităm că rădăcinile mărcii Dacia sunt legate de mobilitatea accesibilă și asta trebuie să păstrăm odată cu electrificarea. Trebuie să menținem accesibilitatea mărcii precum și cel mai bun raport valoare – preț din industrie pentru clienții noștri. Asta înseamnă modul inteligent de electrificare a Dacia”, declara Katrin Adt, în urmă cu câteva luni, după numirea în funcția de CEO la Dacia.

SURPRINZĂTOR. Medaliile de aur de la Jocurile Olimpice Milano sunt făcute, de fapt, 98,5% din argint: cât costă o bucată!

surprinzator.-medaliile-de-aur-de-la-jocurile-olimpice-milano-sunt-facute,-de-fapt,-98,5%-din-argint:-cat-costa-o-bucata!

Medaliile de aur pe care sportivii le primesc la Jocurile Olimpice de iarnă 2026 sunt făcute, de fapt, în proporție de 98.5% din argint, iar valoarea lor este mult mai mică decât iubitorii sportului s-ar fi așteptat. Conform prețurilor pe care metalele prețioase le au în prezent, o medalie pe care sportivii o primesc pentru ocuparea primei poziții pe podium la Milano-Cortina valorează aproximativ 2.500 de dolari. În această perioadă, în Italia se desfășoară Jocurile Olimpice de iarnă 2026, unde mii de sportivi se întrec în încercarea de a obține o medalie. Cei care ocupă primul loc pe podium primesc „aurul”, iar medalia care le este pusă la gât este făcută, de fapt, în proporție de 98.5% din argint. „Medalia de aur a Jocurilor Olimpice din 2026 este în mare parte din argint! Medalia de aur a lui Milano Cortina este de 500 de grame de argint, cu aproximativ 6 grame de aur pur deasupra. La prețurile metalelor de astăzi, materiile prime ajung la aproximativ 2.500 de dolari. Dacă ar fi aur masiv la aceeași greutate, ar valora aproximativ 82.550 de dolari, iar ultima dată când s-a întâmplat asta a fost în 1912. Aurul este semnul primului loc, iar semnificația va depăși întotdeauna valoarea topirii”, notează cei de la Wealth. Conform sursei menționate anterior, ultima oară când medaliile au fost confecționate doar din aur a fost în anul 1912, la Jocurile Olimpice de vară de la Stockholm, din Suedia, când competiția s-a desfășurat în perioada 5 mai – 27 iulie. Detalii despre Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Cea de-a XXV-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă are loc în perioada 6–22 februarie 2026, în Italia, la Milano-Cortina. Aici, peste 3.500 de sportivi din 93 de țări concurează pentru cele 195 de medalii puse în joc, la 16 discipline sportive olimpice. Întrecerile Milano Cortina 2026 se dispută în opt localități – Antholz (biathlon), Bormio (schi alpin și schi alpinism, care își va face debutul olimpic), Cortina d’Ampezzo (bob, curling, skeleton, schi alpin, sanie), Livigno (schi freestyle, snowboarding), Milano (patinaj artistic, hochei pe gheață, patinaj viteză, short-track), Predazzo (schi sărituri, combinată nordică), Tesero (schi fond, combinată nordică). Ceremonia de deschidere a avut loc la Milano, iar cea de închidere va avea loc la Verona.

Snoop Dogg a comandat aripioare de pui şi cartofi prăjiți, dar nu i-a mers cardul şi n-a putut plăti

snoop-dogg-a-comandat-aripioare-de-pui-si-cartofi-prajiti,-dar-nu-i-a-mers-cardul-si-n-a-putut-plati

Gestul de bunătate al patronilor unui restaurant a fost răsplătit pe măsură de Snoop Dogg. Cardul celebrului rapper american nu a funcționat când și-a comandat aripioare de pui şi cartofi prăjiți, iar proprietarii unui restaurant italian i-au oferit mâncarea gratis. Snoop Dogg nu a uitat de gestul mărinimos și i-a recompensat cu bilete la finala masculină de snowboard. Snoop Dogg, gest impresionant pentru o familie de italieni Cunoscutul cântăreț american se află la Jocurile Olimpice de la Milano – Cortina alături de delegația SUA. Este antrenorul onorific al sportivilor american și îi susține din tribune la toate disciplinele. Până și lui i s-a întâmplat să îi fie respins cardul la o comandă, dar a profitat de bunătatea celor de la restaurantul Cronox din Livigno. Snoop Dogg a comandat un cheeseburger, aripioare de pui, Nuggets și cartofi prăjiți. Când plata nu i-a funcționat, i s-a spus că nu treebui să își facă griji. A fost impresionat de gestul proprietarilor și le-a oferit, în schimb,  bilete la finala de snowboard. „Și-a trimis stafful să ia mâncarea și să plătească, dar nu au reușit. Nu știu de ce, nu mergea. Așa că mama i-a spus că este în regulă să ia mâncarea fără să plătească. Astăzi ne-a trimis cinci bilete la finală.”, a declarat Sofia Valmadre, fiica proprietarilor, pentru NBC și Reuters. Rapperul a încercat sporturile de iarnă și s-a distrat la Milano Pentru Snoop Dogg este o adevărată distracție să fie prezent la Jocurile Olimpice, la fel ca în 2024. A testat mai multe sporturi pe care nu le-a practicat niciodată și s-a arătat încântat. Doar de bob nu s-ar apuca niciodată. „Era prima dată când făceam așa ceva pe gheață și am avut curajul să încerc. Și să vă spun, aș face-o iar și iar. M-am distrat enorm. Nu aș mai face niciodată bob. Nu e pentru mine. Arăt bine acolo, dar nu cobor dealul. M-am simțit bine.”, a declarat la emisiunea Today. Americanului îi place să vadă zâmbete pe fețele oamenilor. E mereu în centrul atenției, iar la ceremonia de deschidere a avut și un moment cu sportivii români, fluturând steagul României. „Asta înseamnă Olimpiada: să aducă lumea împreună pentru a celebra sportul și unitatea. Și mă bucur că sunt în centrul tuturor, pentru că asta îmi place să fac. Îmi place să pun zâmbete pe fețele oamenilor.”, a mai spus Snoop Dogg.

Marea campioană, de nerecunoscut la 52 de ani! Apariție rară, în plină luptă cu o boală autoimună neuromusculară

marea-campioana,-de-nerecunoscut-la-52-de-ani!-aparitie-rara,-in-plina-lupta-cu-o-boala-autoimuna-neuromusculara

Monica Seles, marea campioană a tenisului din fosta Iugoslavie și din Statele Unite ale Americii, este de nerecunoscut la vârsta de 52 de ani. Multipla câștigătoare de Grand Slam a fost protagonista unei apariții rare, pe platformele de socializare, în plină luptă cu o boală autoimună neuromusculară. Ce mesaj a transmis marea campioană Monica Seles. Are 52 de ani și luptă cu o boală autoimună neuromusculară Monica Seles, fostă reprezentantă a Iugoslaviei și Statelor Unite ale Americii pe scena sportului internațional, este o mare campioană a tenisului feminin, cu 9 titluri de Grand Slam cucerite la simplu. De asemenea, Monica Seles a rămas în mintea tuturor pasionaților de tenis și pentru un episod regretabil, în care a fost înjunghiată pe teren. Este vorba despre un moment cutremurător din 1993, 30 aprilie mai precis, când în timpul unui duel de tenis de la Stuttgart, un fan a intrat pe suprafața de joc și a rănit-o cu cuțitul pe jucătoarea din Iugoslavia. Monica Seles a spus în repetate rânduri că acel moment o bântuie și în prezent, însă din păcate, fosta campioană stabilită în SUA are și alte probleme. Este vorba despre o afecțiune medicală cu care a fost diagnosticată în 2022 și pe care a împărtășit-o publicului larg abia trei ani mai târziu, în 2025. Pe scurt, multipla campioană de Grand Slam a fost înștiințată de medici că suferă de miastenia gravis (MG), o boală autoimună neuromusculară, foarte rară, care îi afectează mușchii. După ce a fost diagnosticată, Monica Seles a început să conștientizeze impactul pe care l-ar putea avea boala și a produs mai multe schimbări asupra stilului ei de viață. Seles nu are voie să depună un efort fizic intens, însă pentru a se menține într-o formă optimă, ea recurge la exerciții mai degrabă bazate pe echilibru. Astfel, în urmă cu doar câteva zile, ea s-a fotografiat cu o minge gimnastică și a transmis un mesaj pozitiv: „Am întârziat puțin cu rezoluția mea de Anul Nou, dar îmi amintesc să fiu amabilă și să accept ideea că e mai bine să începi mai târziu decât niciodată”, a scris Monica Seles, pe pagina ei de Instagram, citată de The Sun. Cum a primit diagnosticul din partea medicilor Monica Seles a triumfat de patru ori la Australian Open (1991, 1992, 1993 și 1996), de trei ori la Roland Garros (1990, 1991, 1992) și de două ori la US Open (1991, 1992). De asemenea, a câștigat Turneul Campioanelor în 1990, 1991 și 1992, iar în 2000 a cucerit bronzul la Jocurile Olimpice. „Când am fost diagnosticată, am fost ceva de genul: ce?! De aceea nu pot spune cât de mult mi-aș fi dorit să existe cineva ca mine care să vorbească despre asta pe atunci. Mă jucam cu copiii sau cu membrii familiei mele și pur și simplu ratam mingea. Mă gândeam: «Ei bine, văd două mingi». Acestea sunt evident simptome pe care nu le poți ignora. Și pentru mine acesta a fost momentul în care toată această călătorie a început. Acum vorbesc deschis despre asta, nu e ușor, pentru că îmi afectează viața de zi cu zi destul de mult”, a declarat Monica Seles, printre altele, după ce a vorbit public despre diagnosticul ei. Printre simptomele comune ale MG se numără și ptoza palpebrală (căderea pleoapelor) sau diplopia (vederea dublă).

Secretul lui Dwayne Johnson pentru a fi un pachet de mușchi la 53 de ani

secretul-lui-dwayne-johnson-pentru-a-fi-un-pachet-de-muschi-la-53-de-ani

Dwayne Johnson are 53 de ani și se pregătește să împlinească 54, pe 2 mai 2026, iar de curând a dezvăluit publicului larg secretul pentru a fi un pachet de mușchi. „The Rock”, așa cum mai este cunoscut pe scena internațională, e considerat unul din cei mai buni wrestleri din toate timpurile, însă pe parcursul ultimelor decenii s-a consacrat mai degrabă din postura de actor. Secretul mușchilor lui „The Rock” Dwayne Johnson, dezvăluit chiar de actor! Detaliul important care nu lipsește din rutină Actorul Dwayne Johnson, supranumit „The Rock”, este unul dintre cei mai faimoși oameni din întreaga lume, iar acest fapt este dovedit de numerele înregistrate pe contul de Instagram al americanului. Concret, la data de 15 februarie 2026, Dwayne Johnson este urmărit pe platforma menționată de 390 de milioane de persoane. Din întreaga lume și din toate industriile posibile, doar Cristiano Ronaldo, Lionel Messi, Selena Gomez și Kylie Jenner au mai mulți urmăritori pe Instagram decât „The Rock”. Născut la Hayward, California, Dwayne Johnson a devenit celebru datorită corpului său fioros, care are o înălțime de 1.96 metri și cu mult peste suta de kilograme. „The Rock” l-a expus mai întâi în galele de wrestling, iar ulterior a devenit faimos pentru multiplele roluri pe care le-a interpretat la Hollywood. Chiar și la cei 53 de ani ai săi, americanul continuă să fie un pachet de mușchi, iar jurnaliștii au dorit să afle cum se menține în formă. Mai presus de mesele bogate în proteine, „The Rock” spune că un detaliu din rutina sa zilnică face cu adevărat diferența între el și oamenii de rând: „Mă trezesc la 4 dimineața și alerg pe stomacul gol timp de 45 de minute. Abia după iau micul dejun”, a declarat Dwayne Johnson, cuvintele sale fiind preluate și de jurnaliștii spanioli de la Marca. Ce conțin mesele lui Cât despre mesele pe care le mănâncă „The Rock”, așa cum era de așteptat, acestea sunt bogate în proteine, fibre și vitamine. Ibericii de la sursa citată mai sus au aflat că Dwayne Johnson își începe ziua cu suplimente proteice, fulgi de ovăz și fructe. Toate pentru a beneficia de energie pe parcursul zilei. Apoi intră în sala de forță, pentru a-și antrena separat toate grupele de mușchi, iar abia după iese din casă pregătit să înfrunte și alte provocări din cariera lui impresionantă. În perioada în care a avut cel mai impunător trup, se crede că Dwayne Johnson a cântărit 135 de kilograme. Însă, în ultimii ani, și din cauza vârstei, actorul a mai slăbit ușor. Chiar și așa, rămâne în continuare un pachet de mușchi, aproape unic în generația actuală de la Hollywood. Revenind la mesele americanului, pe parcursul zilei, spaniolii au dezvăluit că mănâncă multe fripturi, ouă și carbohidrați complecși. De asemenea, shake-urile proteice și multiplele suplimente nu lipsesc din dieta lui nici de la prânz și până seara. „Mențin o rutină timp de șase zile pe săptămână. A șaptea zi o am rezervată pentru răsfățuri”, a afirmat „The Rock”, citat de sursa citată.

LIDL a angajat-o la 56 de ani pe marea campioană care are avere de peste 140 de milioane de euro

lidl-a-angajat-o-la-56-de-ani-pe-marea-campioana-care-are-avere-de-peste-140-de-milioane-de-euro

LIDL, gigantul german care operează peste 11.000 de magazine în Europa și SUA, a angajat-o Steffi Graf (56 de ani), marea campioană din tenis, care a câștigat 22 de titluri de Grand Slam și a adunat o avere de peste 140 de milioane de euro. Colaborarea a început în mod oficial, iar Steffi Graf li s-a alăturat altor nume grele care lucrează pentru LIDL, între care și actorii Arnold Scwarzenegger (78) sau Heidi Klum (52). Steffi Graf a devenit ambasador LIDL și va promova hainele vândute de gigantul german Steffi Graf este și astăzi, în opinia multora, cea mai mare jucătoare de tenis din toate timpurile, iar multe dintre recordurile bifate de ea încă dăinuie în WTA. Printre altele, legenda născută la data de 14 iunie 1969, în Mannheim, pe atunci Germania de Vest, a cucerit nu mai puțin de 22 de titluri de Grand Slam. Iar la capitolul avere, cu totul, turnee, sponsorizări și altele, Steffi Graf, care îi este soție la fel de legendarului Andre Agassi (55 de ani), deține aproximativ 140 de milioane de euro, potrivit informațiilor din presa internațională. Așadar, banii nu au fost o problemă pentru ea, motiv pentru care a stat departe de lumina reflectoarelor după retragere și nu și-a asociat numele cu prea multe branduri. Însă, în 2026, Steffi a decis să facă o schimbare și a acceptat o propunere tentantă din partea LIDL, un gigant din Germania care operează peste 11.000 de magazine în Europa și SUA. Potrivit jurnaliștilor de la The Sun, colaborarea dintre cele două părți a început deja, iar Steffi Graf este în mod oficial brand ambasador la LIDL. Conform sursei citate, rolul legendei din Germania va fi de a promova noua marcă de produse vestimentare sport pusă la dispoziție de LIDL, care va purta numele de Crivit. „Găsește-ți mișcarea”, este motto-ul companiei, pe care l-a utilizat deja și Steffi Graf. Ambasadori ai LIDL sunt și actorii Arnold Schwarzenegger și Heidi Klum, astfel că Steffi Graf s-a alăturat unei companii selecte în cadrul societății nemțești. Steffi Graf e în continuare unica jucătoare de tenis din istorie care a bifat „Golden Slam” Așa cum am precizat deja, Steffi Graf a stabilit numeroase recorduri de-a lungul carierei de jucătoare de tenis, iar multe dintre ele sunt neatinse și astăzi. Iar poate cel mai important astfel de exemplu este „Golden Slam”, performanță pe care doar Steffi Graf a reușit să o bifeze în întreaga istorie a „sportului alb”. Pe scurt, pentru a atinge „Golden Slam”, un jucător de tenis trebuie să câștige toate cele patru turnee de Grand Slam programate într-un an calendaristic, Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open, dar să ia și aurul la Jocurile Olimpice. Așadar, „Golden Slam” poate fi bifat doar o dată la patru ani, iar Steffi Graf a făcut-o în 1988. „Jannik Sinner a câștigat 18 milioane de dolari anul acesta (n.r. – în 2025). Toată lumea o știe pe Steffi Graf. A câștigat 19 milioane de dolari în întreaga sa carieră. Și știți câte titluri de Grand Slam a câștigat? 22! Așa că luați această informație și gândiți-vă: «Wow, ce norocoși sunt acești jucători că practică sportul pe care îl practică acum, când Steffi Graf, care a luat peste 60 de turnee, a câștigat doar atât»”, a răbufnit de curând Rennae Stubbs, antrenoare de tenis din Australia care a colaborat inclusiv cu Serena Williams.

Ce s-a putut auzi pe post în transmisiunea în direct. Televiziunea și-a cerut scuze imediat

ce-s-a-putut-auzi-pe-post-in-transmisiunea-in-direct.-televiziunea-si-a-cerut-scuze-imediat

Postul de televiziune BBC s-a văzut nevoit să își ceară scuze pe transmisiunea în direct, prin intermediul comentatorilor, după ce pe LIVE s-au auzit câteva înjurături. Totul s-a întâmplat la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026, în timpul duelului feminin de curling dintre Marea Britanie și Coreea de Sud. „Ne cerem scuze”. Reacția comentatorilor BBC după ce s-au auzit înjurături pe transmisiunea în direct, la JO Milano Cortina 2026 Pe parcursul duelului de curling feminin dintre Marea Britanie și Coreea de Sud, de la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026, cei doi comentatori ai postului BBC s-au văzuți puși într-o postură nedorită. La un moment dat, tensiunea a atins cote maxime în echipa britanicelor, din care au făcut parte Sophie Jackson, Jennifer Dodds și Sophie Sinclair, iar nervii au părăsit Cortina d’Ampezzo și au ajuns și dincolo de micile ecrane. Concret, telespectatorii au putut auzi pe transmisiunea live câteva cuvinte vulgare din partea favoritelor lor, iar televiziunea BBC s-a văzut nevoită să își ceară scuze. Totul a fost comunicat de Steve Cram, comentatorul principal, pe transmisiunea în direct: „Am putut auzi rezultatele frustrărilor. Deci dacă veți mai auzi și altceva în continuare, ne cerem scuze”, a spus comentatorul BBC, potrivit The Sun. Jurnaliștii britanici de la sursa citată au completat: „Reprezentanții BBC s-au înroșit la față și au fost nevoiți să își ceară scuze, după ce s-au auzit înjurături în timpul transmisiunii probei feminine de curling de la Jocurile Olimpice de iarnă”, au completat cei de la The Sun. Marea Britanie a ratat deja o medalie la curling Echipa Marii Britanii își dorește neapărat o medalie la curling, iar la proba de dublu mixt a ratat-o deja. Jennifer Dodds și Bruce Mouat au fost foarte aproape de a pune mâna pe bronz, însă în cele din urmă au fost surclasați chiar de reprezentanții țării gazdă, Italia. Jennifer Dodds a fost extrem de supărată din cauza acestei înfrângeri și a izbucnit în lacrimi chiar în Cortina d’Ampezzo, după cum au informat jurnaliștii britanici. În schimb, echipa de curling masculin a Marii Britanii a fost răpusă tot de Italia în lupta pentru podium și a pierdut cu 7 la 9. Jocurile Olimpice 2026, de la Milano Cortina, se desfășoară în intervalul 6-22 februarie și reprezintă a XXV-a ediție de iarnă a Olimpiadei. În total, pentru medalii se luptă peste 3.500 de atleți din nu mai puțin de 93 de țări. Până la ora redactării acestui articol, cele mai multe medalii au fost obținute de delegațiile din Norvegia, Italia și Statele Unite ale Americii.

Un inginer a cumpărat o mașină nouă și timp de 38 de ani a abandonat-o într-un hambar

un-inginer-a-cumparat-o-masina-noua-si-timp-de-38-de-ani-a-abandonat-o-intr-un-hambar

Mașina unui fost inginer, cumpărată de nouă în urmă cu mai bine de 38 de ani, a ajuns vedetă în „The Late Brake Show”, după ce a sfârșit abandonată într-un hambar. Fiica bărbatului a descoperit-o și a scos-o la vânzare, iar acum se încearcă restaurarea ei, însă misiunea nu va fi deloc ușoară. Jonny Smith, de la „The Late Brake Show”, vrea să restaureze mașina unui fost inginer, după 38 de ani în care a fost abandonată într-un hambar În urmă cu două săptămâni, emisiunea „The Late Brake Show” a venit cu un nou episod de sute de mii de vizualizări, care are în prim-plan un autoturism Citroen BX 16RS, ieșit pe porțile fabricii în 1983. Mașina este una specială, deoarece e primul model de Citroen vândut sub egida Grupului PSA, însă mai sunt și alte detalii ce o fac aparte. Concret, i-a aparținut unui inginer aeronautic renumit, fost membru al Forțelor Aeriene Regale din Marea Britanie (RAF), care a făcut parte din echipa ce a construit faimosul Thrust 2. Este vorba despre un autoturism modificat care în 1983 au doborât recordul mondial de viteză terestră. Revenind la exemplarul de Citroen BX 16RS, acesta nu s-a consacrat ca fiind o mașină foarte rapidă, însă a fost una apreciată din punct de vedere al aspectului, motiv pentru care s-a numărat printre cele mai vândute ale brandului francez. Inginerul menționat mai sus a ales să cumpere una, însă a uitat-o rapid în hambarul casei sale și nu s-a mai atins de ea. Zeci de ani mai târziu, în 2024, bărbatul a murit, iar fiica a mers pentru a face ordine în casă și a dat de mașina abandonată în hambar. Aceasta a scos-o la vânzare, iar autoturismul a ajuns pe mâinile celor de la „The Late Brake Show”, care încearcă să o restaureze. Însă, misiunea nu va fi deloc una ușoară, după cum se arată pe AS.com. Starea în care se află mașina Potrivit spuselor fiicei, tatăl a vrut să îi lase mașina moștenire ei sau surorii. Însă, niciuna nu a izbutit să obțină permisul de conducere, astfel că autoturismul a sfârșit abandonat în hambar. Jonny Smith, realizatorul „The Late Brake Show”, a mers la casa din Lincolnshire pentru a vedea stadiul în care se află mașina și a rămas șocat. Așa cum era de așteptat, tabla este plină de rugină la toate colțurile și, de asemenea, urmele de umezeală încă persistă. Însă, nu asta l-a speriat pe Smith, ci excrementele care erau prezente pretutindeni, semn că modelul BX 16RS de Citroen a devenit adăpost pentru șoareci. De asemenea, mașinii îi lipsește o roată, iar motorul se află într-o stare deplorabilă, drept dovadă că nici nu a pornit atunci când a fost rotită cheia în contact. Realizatorul emisiunii a încercat de mai multe ori, însă fără succes, deoarece autoturismul nu a scos niciun sunet. Rămâne de văzut dacă mașina va putea fi restaurată și implicit cumpărată, fapt ce ar încânta-o maxim pe fiica fostului inginer RAF, care speră ca autoturismul să mai ruleze, măcar o dată, pe străzile din Marea Britanie.

Un fugar era căutat de 16 ani și a căzut în plasa polițiștilor într-un mod incredibil! Unde l-au prins pe spărgătorul curios

un-fugar-era-cautat-de-16-ani-si-a-cazut-in-plasa-politistilor-intr-un-mod-incredibil!-unde-l-au-prins-pe-spargatorul-curios

Un fugar căutat de autorități timp de 16 ani a fost capturat la mijlocul acestei săptămâni într-un loc cu totul surprinzător. Acționând în baza unui mandat emis împotriva sa de procurorii italieni, carabinierii l-au reținut pe acesta miercuri seară la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026. Căutat în ultimii 16 ani, un fugar a fost prins la Jocurile Olimpice de iarnă Un spărgător de magazine, căutat de polițiști timp de 16 ani, a fost imobilizat la mijlocul acestei săptămâni într-un locație inedită. Acționând în baza unui mandat emis de atât timp împotriva sa de procurorii italieni, poliția locală l-a reținut pe fugar miercuri seară la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026, potrivit thesun.co.uk. Chiar dacă se afla pe lista persoanelor căutate de poliția italiană, hoțul de origine slovacul a riscat totul pentru a se întoarce în Peninsulă pentru a urmări pe viu echipa națională de hochei a țării sale la Olimpiada de iarnă Poliția l-a identificat pe bărbat, după ce acesta s-a cazat la o pensiune de la periferia orașului Milano. Individul, în vârstă de 44 de ani, plănuia să participe la meciul de deschidere al echipei de hochei a Slovaciei, însă, în atare condiții, a ratat succesul important al naționalei sale. El a fost capturat într-un camping de pe Via Ajraghi și nu a opus rezistență la arestare, potrivit presei italiane. Autoritățile italiene nu exclud posibilitatea ca bărbatul să nu fi avut habar de mandatul de arestare emis pe numele său, întrucât fusese plecat din Italia foarte mult timp. A fost deja plasat în spatele gratiilor Acum fugarul are de ispășit 11 luni și șapte zile de închisoare pentru o serie de furturi din magazine pe care le-a comis în anul 2010, au anunțat carabinierii italieni. Acesta a fost deja transferat la închisoarea centrală San Vittore. Arestarea a avut loc în contextul în care poliția din Peninsulă a intensificat la maxim măsurile de securitate pe durata Jocurilor Olimpice, unitățile de cazare din zonă și nu numai fiind obligate să transmită autorităților datele personale ale turiștilor cazați în această perioadă. Meciul pe care îl viza hoțul a avut loc miercuri seară pe Arena Santagiulia, Slovacia obținând o victorie cu 4-1 împotriva Finlandei în meciul din runda preliminară a Grupei B, atacantul echipei Montreal Canadiens, Juraj Slafkovsky, punctând de două ori. Echipa masculină de hochei a Slovaciei este prezentă pentru a noua oară la Jocurile Olimpice de iarnă, unde are în palmares o medalie de bronz, câștigată la ediția de acum patru ani, când a învins net în finala mică Suedia, scor 4-0. Totodată, Slovacia are un aur mondial (2002), două medalii de argint (2000, 2012) și un bronz (2003).

România, mai apropiată de dictatură ca niciodată în clasamentul mondial al democrațiilor. Suntem pe ultimul loc în UE, mult sub Ungaria lui Orban. Până și Moldova stă mai bine la capitolul democrație. Principalul motiv e anularea alegerilor

romania,-mai-apropiata-de-dictatura-ca-niciodata-in-clasamentul-mondial-al-democratiilor-suntem-pe-ultimul-loc-in-ue,-mult-sub-ungaria-lui-orban-pana-si-moldova-sta-mai-bine-la-capitolul-democratie.-principalul-motiv-e-anularea-alegerilor

La sfârșitul lunii februarie a anului 2025, prestigioasa publicație The Economist a publicat raportul intitulat „Indicele global al democrației: cum au evoluat țările în 2024?”. Economist Intelligence Unit a evaluat 167 de ţări şi teritorii pe o scară de la zero la zece, iar cinci criterii au stat la baza studiului în urma căruia a fost întocmit clasamentul: procesul electoral şi pluralismul, funcţionarea guvernului, participarea politică, cultura politică şi libertăţile civile. Țările analizate au fost grupate în patru categorii: democraţii depline, democraţii deficitare, regimuri hibride şi regimuri autoritare. Pentru al 16-lea an consecutiv, Norvegia a fost desemnată cea mai democratică ţară din lume, cu un scor de 9,81, urmată de Noua Zeelandă şi Suedia. La opolul opus s-a aflat Aganistanul. În Europa, potrivit raportului publicat de The Economist, Franța a fost retrogradată de la „democrație deplină” la „democrație deficitară”. Românii, însă, au primit o veste foarte proastă, semn că „se poate și mai rău”. Țara noastră a fost plasată pe locul 72 în lume și pe ultimul loc în UE în acest indice global al democraţiei, iar scorul obținut a fost unul cu adevărat dezastruos – 5.99. România, ultimul loc în UE. De la „democrație deficitară” am ajuns la „democrație hibrid” România ocupă ultimul loc din UE la capitolul „democrație” și a fost retrogradată de la „democrație deficitară” la o democrație hibrid”. Trebuie menționat că toată această pantă descendentă a avut ca punct de pornire anularea alegerilor prezidențiale din anul 2024. În același timp, publicația The Economist a punctat și alte motive pentru tot acest declin. acuzațiile legate de interferență Rusiei în alegerile prezidențiale utilizarea ilegală a rețelelor sociale în campania electorală încălcarea legilor privind finanțarea electorală Indicele global al democrației, publicat la finalul lunii februarie 2025 de prestigioasa publicație The Economist, a mai arătat că Ungaria se află pe locul 54, Bulgaria pe locul 61, iar Republica Moldova stă mai bine decât România. Serbia s-a poțiționat pe locul 64, iar Ucraina pe locul 92. Numai că Ucraina se află și acum în război cu Federația Rusă, iar legea marțială este în vigoare, fiind cu totul alte condiții de care trebuie ținut cont în scenariu. România nu se află în război, însă plasarea în categoria „democrație hibrid” este un semnal de alarmă care nu poate fi neglijat. Cu un an înainte, România ocupa locul 60 în indicele global al democrației. Însă drumul spre „coada” clasamentului – locul 72 – a fost, iată, extrem de scurt, cu perspective alarmante pentru „România Onestă” a lui Nicușor Dan și pentru „România austerității” lui Ilie Bolojan. Ce înseamnă o „democrație hibrid” Potrivit indicelui democrației globale, un „regim hibrid” sau o „democrație hibridă” se caracterizează prin câteva repere bine definite și îngrijorătoare. Combinație între caracteristici autoritare și democratice. Există alegeri, dar acestea sunt adesea influențate de guvern și nu sunt complet libere sau corecte. Există o formă de opoziție, dar aceasta este adesea restricționată sau controlată. Libertățile fundamentale, cum ar fi libertatea presei, pot fi parțial respectate, dar cu limite. Instabilitatea politică și corupția pot fi frecvente. La sfârșitul lunii februarie a acestui an, The Economist va publica „Indicele global al democrației” pentru anul 2025. În acest context, întrebarea cheie care trebuie pusă acum este următoarea: Cum ar putea România să redevină o democrație?” În exclusivitate pentru Gândul, au răspuns la această întrebare prof. univ. dr. Radu Carp – Facultatea de Științe Politice, Universitatea București -, Sergiu Mișcoiu, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, și sociologul Vladimir Ionaș. Radu Carp: „Se pare că există un blocaj la București” În exclusivitate pentru Gândul, prof.univ. dr. Radu Carp spune că există o explicație pentru acest ultim loc pe care l-a ocupat România în clasamentul publicat, anul trecut, de The Economist. „Eu am citit acele clasamente și – să fim serioși – nu mi se par profesioniste, pentru că România este mult înaintea Ungariei din punct de vedere al respectării democrației, drepturilor omului etc.  Însă am vorbit cu mai mulți experți care realizează aceste clasamente și ei mi s-au plâns de faptul că nu primesc informații relevante din România. Adică întreabă și nu primesc răspuns de la București. Și atunci, automat, consideră că este o problemă. De exemplu, legat de anularea alegerilor, mi-au spus că – din păcate – nu au o viziune clară de la București. Deși lucrurile era simple, se putea spune «avem decizia Curții Constituționale a României, sunt argumentele folosite de dânșii, noi nu comentăm asupra lor, dimpotrivă, e o democrație funcțională prin faptul că CCR a intervenit și nu au existat presiuni politice». Dar se pare că există un blocaj la București în a oferi informații referitoarea la anularea alegerilor. Și de aici provine acest loc nefericit. În măsura în care România va oferi explicații coerente referitoare la procesul electoral din 2024, cred că și șansele de a fi pe locul meritat cresc. Nimeni nu spune că democrația, în România, este perfectă. Dar, în niciun caz, nu cred că se poate compara cu regimul autocratic din Ungaria”, a declarat prof.univ. dr. Radu Carp, în exclusivitate pentru Gândul. Prof.univ. dr. Radu Carp: „ExperțiI care realizează aceste clasamente nu primesc informații relevante din România” Sergiu Mișcoiu: „Peripețiile politico-instituționale din anii 2024-2025” Sergiu Mișcoiu, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pune un accent pe „peripețiile politico-instituționale” din perioada 2024 – 2025 și spune, în exclusivitate pentru Gândul, că „reîncadrarea noastră într-o categorie inferioară reflectă ceea ce s-a întâmplat cu organizarea defectuoasă a unor alegeri”. „Suntem în continuare o democrație. Problema este că tipul de regim care a fost evaluat în urma peripețiilor politico-instituționale din anii 2024-2025 nu ne favorizează. Reîncadrarea noastră într-o categorie inferioară reflectă ceea ce s-a întâmplat cu organizarea defectuoasă a unor alegeri influențate de forțe subiective din afara țării, apoi anularea acestora, întârzierea organizării de noi alegeri și toate contradicțiile tranșate de Curtea Constituțională. Aceste elemente sunt de natură să perturbe, evident, stabilitatea democratică. Reîncadrările, în general, sunt legate de aceste tipuri de evoluții negative în toate țările lumii. Dacă ne uităm, de exemplu, la Coreea de Sud, și ea a pierdut multe