Fiica lui Ilie Năstase vrea să facă avere cu un business la Paris, inspirat de tatăl ei

fiica-lui-ilie-nastase-vrea-sa-faca-avere-cu-un-business-la-paris,-inspirat-de-tatal-ei

Alessia Năstase, fiica legendarului Ilie Năstase, vrea să dea o adevărată lovitură de business și să facă avere la Paris, acolo unde tătăl său a scris istorie în 1973. Tânăra în vârstă de 22 de ani este extrem de pasionată de modă și a decis să deschidă un magazin cu o colecție de haine inspirată din cariera faimosului ei părinte. Alessia Năstase vrea să facă avere de pe urma legendarului său tată Fata fostului mare tenismen Ilie Năstase, vrea să agonisească avere la Paris, acolo unde celebrul său tătăl său a câștigat Roland Garros în anul 1973. Tânăra este pasionată de modă și este hotărâtă să lanseze o colecție de haine inspirată din cariera lui „Nasty”. Mai mult decât atât, are de gând să deschidă un magazin în inima capitalei Franței, acolo unde fostul jucător de tenis este iubit și apreciat, iar el, la rându-i, se simte excelent ori de câte ori vizitează Parisul. „În primul rând, ne place să lucrăm împreună şi ne-am decis să continuăm proiectul cu Nasty Tennis Club – aşa s-a numit prima colecţie – pentru a-l duce puţin mai departe şi a ne pune mai mult stilul nostru personal. Mi-ar plăcea să avem şi o abordare foarte internaţională. Tata este extrem de iubit în Franţa, şi mi-ar plăcea ca magazinul să fie acolo sau să aibă şi un public din această ţară. Când am fost eu la facultate acolo, Bogdan venea des să mă viziteze şi ne inspiram din ceea ce vedeam pe stradă. Mi se pare că există foarte multă istorie acolo şi cred că tata s-a simţit extrem de bine, mai ales la Roland Garros. Când am fost acum un an, m-am întâlnit şi cu Manssour, iar întâlnirea mi-a adus aminte de tata şi de copilărie”, a declarat Alessia Năstase, conform orangesport.ro. SPORT PICTURES Cinci copii cu cinci soții Ilie Năstase a fost căsătorit până în momentul de față de cinci ori. Are și tot atâția copii! Alături de Dominique Graza, prima sa soție, „Nasty” are o fiică, pe Nathalie, apoi, alături de cea de-a doua soție, Alexandra King, Ilie a adoptat adoptat doi copii, pe Nicholas și pe Charlotte. Celebrul fost tenismen le are pe Alessia și pe Emma Alexandra din mariajul cu cea de-a treia soție, Amalia Teodorescu. „Cred că ştim cu toţii de unde a pornit acronimul Nasty şi cine a fost posesorul de drept al acestui nume. Clar că, pe lângă potrivirea literelor, a fost un om cu un tupeu frumos, un nebun frumos al sportului”, a mai spus Alessia pentru sursa citată.

Mesaj siropos al iubitului pentru Aryna Sabalenka după ce jucătoarea a spart banii într-un magazin Gucci

mesaj-siropos-al-iubitului-pentru-aryna-sabalenka-dupa-ce-jucatoarea-a-spart-banii-intr-un-magazin-gucci

Georgios Frangulis (36 de ani), antreprenorul brazilian cu origini grecești care se află într-o relație cu jucătoarea de tenis Aryna Sabalenka (27 de ani – 1 WTA), a ajuns în presa internațională cu un mesaj siropos pe care l-a postat pe platformele de socializare. Respectivul mesaj i-a fost dedicat chiar sportivei din Belarus, care a „spart” banii într-un magazin Gucci din Dubai, Emiratele Arabe Unite. Georgios Frangulis, cucerit total de Aryna Sabalenka. Ce mesaj siropos a postat iubitul liderului WTA Brazilianul Georgios Frangulis este de luni bune iubitul Arynei Sabalenka, iar cei doi au călătorit deja în mai multe vacanțe, postând inclusiv fotografii împreună pe platformele de socializare. Însă, cum meseria Arynei presupune călătorii frecvente, pentru participarea la turneele din circuitul WTA, cei doi nu pot fi împreună non-stop. Iar recent, jucătoarea de tenis din Belarus s-a văzut nevoită să se relaxeze singură. Concret, după ce a pierdut finala Australian Open 2026, scor 4-6, 6-4, 4-6 în fața Elenei Rybakina, Aryna Sabalenka s-a retras de la Qatar Open 2026 și a mers în Dubai, cel mai popular oraș din Emiratele Arabe Unite, pentru a se odihni. Iar luni, 9 februarie 2026, aceasta a postat nu mai puțin de 13 fotografii pe Instagram, prin intermediul cărora s-a mândrit cu decizia luată. Pentru relaxare, Sabalenka a luat masa la cele mai bune restaurante din Dubai, a stat în costum de baie la piscină sau și-a îmbogățit garderoba cu câteva haine de designer. Printre pozele respective, jucătoarea de tenis din Belarus s-a afișat cu mai multe sacoșe de la Gucci, dar și de la alte branduri. Modul de relaxare al liderului WTA a fost aplaudat și de Georgios Frangulis, care în secțiunea de comentarii a postării a lăsat un mesaj siropos. Mai exact, trei emoji-uri cu inimi, pentru ca internauții să vadă că nu își ascunde dragostea față de atleta din Belarus. „Aryna Sabalenka primește un mesaj siropos de la iubitul ei, Georgios, în timp ce se relaxa, fără el, la un magazin Gucci din Dubai”, a titrat publicația de specialitate Sports Keeda. Cine este Georgios Frangulis Așa cum am precizat deja, Georgios Frangulis este un om de afaceri brazilian cu origini grecești care la data de 9 septembrie 2026 va împlini vârsta de 37 de ani. Printre altele, el e fondatorul și actualul CEO al companiei Oakberry, care a luat viață în 2016 și se ocupă cu vânzarea unor gustări sănătoase „100% naturale, fără coloranți sau conservanți artificiali”. Oakberry a fost fondată în Brazilia, însă în prezent are în portofoliu peste 700 de magazine în 40 de țări. Revenind la Georgios Frangulis, acesta este și investitor la clubul de fotbal Le Mans, din acționariatul căruia face parte și Novak Djokovic, iar averea sa, potrivit unor rapoarte din 2025, s-ar ridica la aproximativ 75 de milioane de dolari. Referitor la relația dintre el și Aryna Sabalenka, aceasta a devenit publică în 2024, când și-au schimbat mai multe mesaje în mediul online.

Ce ar trebui să faci în timpul unei plimbări pentru a arde mai multe calorii

ce-ar-trebui-sa-faci-in-timpul-unei-plimbari-pentru-a-arde-mai-multe-calorii

O plimbare este extrem de benefică pentru organism, însă pentru a arde mai multe calorii este nevoie să ții cont de niște reguli. O plimbare pe jos, în aer liber, este oricând recomandată de medici. Specialiștii susțin că se pot arde mai multe calorii în timpul unei plimbări dacă ții cont de câteva reguli, notează presa spaniolă. Astfel, în timpul plimbării, pentru a arde cât mai multe calorii, este indicat să schimbi intensitatea mersului, oscilând între mersul lent și cel cu pași mai rapizi. Experții susțin că nu este necesar să mergi mai mulți kilometri, ci doar să variezi intensitatea pașilor. Mersul pe jos la o anumită intensitate poate face inima mai puternică, te ajută să arzi calorii, îmbunatățește functia respiratorie și dă o stare de spirit mai bună prin eliberarea de endorfine. Numărul de calorii arse prin mers depinde de vârsta, înălțimea și greutatea ta, precum și de intensitatea, durata și ritmul acestui tip de activitate. În medie, o persoană cu o greutate de 70 de kilograme va arde aproximativ 100 de calorii la 1,5 km parcurși într-un ritm lejer. Mersul pe jos într-un ritm moderat poate arde aproximativ 200-300 de calorii pe oră. Cu cât ritmul este mai alert și dacă se merge pe un teren înclinat cu atât se pot arde mai multe calorii.

Au fugit din Satul Olimpic de la Milano și s-au mutat într-un hotel de 5 stele

au-fugit-din-satul-olimpic-de-la-milano-si-s-au-mutat-intr-un-hotel-de-5-stele

Jucătorii de hochei din echipa Canadei au fugit din Satul Olimpic de la Milano Cortina și s-au mutat într-un hotel de 5 stele. Decizia a fost luată cu scurt timp înainte de debutul în competiție, care este programat joi, 12 februarie 2026, de la ora 17:40, împotriva reprezentativei Cehiei. Echipa de hochei a Canadei a lăsat Satul Olimpic pentru un hotel de 5 stele din Milano Miercuri, 11 februarie, la Jocurile Olimpice de iarnă Milano Cortina 2026 au debutat duelurile de hochei, cu două confruntări programate în Grupa B, Suedia – Italia 5-2 și Slovacia – Finlanda 4-1. Joi, 12 februarie, vor avea loc alte patru partide din Grupele A și C, după cum urmează: În Grupa A: Cehia – Canada și Elveția – Franța În Grupa C: Germania – Danemarca și Letonia – SUA Și fix înaintea debutului de la Milano Cortina, una dintre reprezentativele din urmă menționate a luat o decizie surprinzătoare. Este vorba despre naționala Canadei, care a părăsit Satul Olimpic pentru a se muta într-un hotel de 5 stele din Milano. Portarul canadienilor, Logan Thompson, a dezvăluit presei internaționale că această decizie a fost luată strict din considerente sportive. Și asta pentru că reprezentativa „Frunzei de arțar” își dorește să părăsească Olimpiada de iarnă din Italia cu medaliile de aur la gâtul sportivilor: „Nu vrem să jignim pe nimeni, dar vrem să câștigăm aurul și facem tot ceea ce ține de noi pentru a avea cea mai bună șansă posibilă. Satul Olimpic e ceva ce vrei să experimentezi. E minunat să poți întâlni alți sportivi. Așa că plănuiesc să mă întorc acolo în mod regulat, dar din postura de vizitator”, a declarat Logan Thompson, citat de Sportal.Blic.Rs. Darcy Kemper a confirmat și el, mult mai pe scurt, spusele colegului său: „Luăm cea mai bună decizie pentru a avea parte de succes”, a spus Kemper. Marii rivali ai canadienilor nu se gândesc să părăsească Satul Olimpic Potrivit sursei menționate mai sus, Satul Olimpic pune la dispoziție un soi de „camere modeste pentru studenți”, în timp ce la 5 stele, sportivii din naționala Canadei vor găsi condiții net superioare. În ciuda celor menționate, aceeași sursă indică faptul că marea rivală a Canadei pentru medalia de aur, naționala Statelor Unite ale Americii, nu are nicio problemă cu facilitățile din Satul Olimpic de la Milano Cortina. Mai mult, Matthew Tkachuk chiar s-a declarat încântat de atmosfera de acolo: „Am petrecut multe momente minunate aici alături de ceilalți sportivi. E frumos că putem pur și simplu să petrecem timpul împreună, să jucăm cărți și să îi urmărim pe alți atleți olimpici. Este o experiență uimitoare. Vezi oameni din diferite țări și cu diferite povești. Până la urmă, despre asta sunt Jocurile Olimpice”, a spus membrul delegației din SUA. De asemenea, atacantul Jack Eichel, tot din echipa SUA, a completat: „Nu spun că nu-mi plac hotelurile elegante, dar aceasta este o experiență cu adevărat grozavă. Îmi amintește de zilele mele de studenție. Ai un coleg de cameră care doarme la doar câțiva pași de tine. Cred că ne unește această experiență”, a completat americanul, component al echipei Vegas Golden Knights. „Avem un pat și o baie, pe scurt, strictul necesar. Viața în Satul Olimpic este o parte ce nu trebuie să lipsească experienței olimpice”, a punctat și Lucas Raymond, vedetă a naționalei Suediei.

Dacia Logan revine în Franța și reacțiile au apărut imediat: Prețul care intrigă

dacia-logan-revine-in-franta-si-reactiile-au-aparut-imediat:-pretul-care-intriga

Dacia Logan, una dintre cele mai vândute mașini în istoria României postdecembriste, va fi listată din nou și în Franța, iar jurnaliștii din Hexagon nu au ezitat să își spună opinia sinceră. Modelul producătorului român a fost descris drept „Rățușca cea urâtă”, din poveștile lui Hans Christian Andersen, însă cu toate acestea, sub această nouă formă ar putea beneficia de succes. Opinia jurnaliștilor din Hexagon după revenirea Dacia Logan în Franța Francezii sunt mari promotori ai brandului Dacia, care face furori pe întreg continentul, în principal datorită prețurilor accesibile, însă cu toate acestea nu se numără printre fanii modelului Logan. Tocmai din acest motiv, acesta nu a mai fost listat pe piața din Hexagon în ultimii ani, în locul lui fiind preferat Sandero, de exemplu. Cu toate acestea, noua Dacia Logan, ajunsă la a treia generație, ar urma să fie din nou disponibilă în Franța, după cum au aflat jurnaliștii de la publicația de specialitate AutoNews.fr. Însă, nu sub emblema Dacia, ci sub cea Borel, „un specialist GPL bine-cunoscut în Franța”, care se va ocupa individual de importul modelului Logan. „Revenirea Daciei Logan în Franța și prețul care intrigă. Acesta este anunțat la 17.700 de euro. Un preț care poate părea ridicat în comparație cu sora sa mai mică, modelul de bază Sandero, dar diferența se explică imediat prin prisma motoarelor și echipamentelor echivalente. Sub capotă, Logan Borel nu va avea aceeași gamă de motoare mai vechi. Noutatea constă în motorul 1.2 Eco-G cu dublă alimentare benzină/GPL, care dezvoltă 120 de cai putere. E mai puternic, dar mai presus de toate, mult mai economic, datorită prețurilor reduse la combustibil. Acesta reprezintă principalul puncte forte al acestei reveniri neașteptate. (…) Pentru revenirea sa în Franța, care cu greu poate fi descrisă ca fiind una grandioasă, Dacia Logan amintește de povestea lui Hans Christian Andersen, Rățușca cea urâtă”, au scris francezii de la sursa citată. Cel mai scump model va costa 21.500 de euro Logan Borel va fi listat pe piața franceză în mai multe versiuni, iar unele vor beneficia de transmisiune automată cu dublu ambreiaj EDC6. „Totuși, pentru a beneficia de această opțiune, va trebui să faceți upgrade la cel puțin al doilea nivel de echipare, numit Expression. Și asta va veni la pachet cu un cost suplimentar de 1.600 de euro. În vârful gamei va sta Logan Journey, echipat tot cu transmisie automată, dar cu un preț ce va ajunge la 21.500 de euro”, au mai informat jurnaliștii din Hexagon. În încheiere, francezii sunt sceptici cu privire la succesul pe care l-ar putea avea noul Logan, cu modificările aduse de Borel: „Rămâne de văzut dacă puterea numelui său, portbagajul de 528 litri și nostalgia pe care o evocă vor fi suficiente pentru a redeschide ușile către o piață franceză profund transformată după plecarea sa”, au concluzionat cei de la publicația de specialitate.

Dă-mi câteva ore, ca să-ţi dau ani înapoi, cartea care-ți poate schimba stilul de viață

da-mi-cateva-ore,-ca-sa-ti-dau-ani-inapoi,-cartea-care-ti-poate-schimba-stilul-de-viata

Răzvan Șindelaru, multiplu campion național de fitness și culturism, a scris prima sa carte, una în care se regăsesc în 320 de pagini sfaturi despre nutriţie sau mişcare. Practic sunt răspunsuri la întrebări precum: „Cum să slăbești cât vrei fără să te mai îngrași la loc? Ce exerciții fizice ți se potrivesc, indiferent că le faci la sală sau acasă? Și ce stil de viață îți asigură vitalitate și longevitate?”. Din cartea respectivă se pot afla „modalități de a contracara tentațiile alimentare și caloriile goale, cum să-ți schimbi firesc și trainic obiceiurile nesănătoase, ce fel de exerciții sportive ți se potrivesc, în funcție de vârstă și constituția fizică, care sunt cele mai sănătoase combinații de alimente. cum să ai grijă de somn, hidratare și respirație sau cât de mult contează percepția și mentalitatea pentru un stil de viață echilibrat” se arată pe edituratrei.ro. „Această carte îți va oferi în câteva ore ceea ce mie mi-a luat ani de încercări, reușite și întrebări. Dă-mi câteva ore din viața ta și, la schimb, îți voi arăta cum să câștigi ani înapoi. Ani de energie, de sănătate, de bucurie și sens. O colecție de teorii sau un manual se uită repede, dar o concluzie a experiențelor mele, bazate pe studii care mi-au redefinit convingerile, va rămâne mai adânc întipărită în memoria ta. Și dacă vei implementa măcar câteva idei dintre cele regăsite în carte, atunci fiecare oră petrecută aici se va transforma cândva într-un bine pe care acum poate nici nu-l bănuiești” explică Răzvan Șindelaru, care are experiență în domeniul fitness-ului de zeci de ani, fiind și instructor la Stejarii Country Club. Cuprins „Dă-mi câteva ore, ca să-ţi dau ani înapoi” „Cartea de față nu-ți cere schimbări radicale, ci te ajută să înțelegi cum funcționezi și ce ți se potrivește – iar din acel moment, restricțiile vor deveni inutile, pofta se va stinge, mintea se va așeza și corpul o va urma” mai notează sursa citată. Cartea e împărțită în tre părți, cu mai multe capitole: CUPRINS Introducere. Dă‑mi câteva ore, ca să‑ți dau ani înapoi Partea întâi. Revelația: conștientizarea dependențelor Capitolul 1. Când viața îți dezvăluie calea de urmat Echilibrul — linia subțire dintre alegeri și abis A doua viață Capitolul 2. Plăcere vs. fericire Dopamina și serotonina: cele două fețe ale satisfacției Capcana plăcerii: gustul care vine din gând Un moment de cotitură Stres și fericire Capitolul 3. Obiceiuri, alegeri și identitate Slujitorii nevăzuți Obiceiurile — semințele destinului Mai mult înseamnă mai puțin Oboseala decizională și recompensa inteligentă Capitolul 4. Dependența — ce goluri umplem? Înțelegerea dependenței Închisoarea cu ușa deschisă Producători, reclame, influenceri „Colțul sănătos“. Cele mai adictive alimente Cum te protejezi Capitolul 5. Zahărul, dulcele care te minte Omul Spân al alimentației moderne Am renunțat la zahăr. Și viața mea a început să aibă gust Doar o linguriță. Echilibrul fragil al vieții Prețul nevăzut al îndulcitorilor moderni Dulcele ascuns din băuturile și alimentele „fără zahăr“ Zâmbetul de pe ambalaj Capitolul 6. Ieșirea din dependență Cât durează să te eliberezi de o dependență? Și de unde începi? Efectul „fructului Interzis“ și tentațiile alimentare Zahărul, cocaina și vocea dulce a dependenței Alcoolul — legal, social, dar letal Consumul de alcool — între realitate, știință și demnitate Dacă ar fi să‑mi aleg o dependență… aș alege cafeaua Gustul. Alimente naturale vs. procesate Dependența de gusturile intense Ce poți face ca să nu cazi în plasă? Angajamentul. Surse sănătoase de dopamină Partea a doua. Pași către schimbare Capitolul 1. Rutine noi — dincolo de dependență Principii care întăresc voința Pași pentru resetarea gustului — protocol de două săptămâni Scapă de dependențele alimentare în cinci pași Înapoi „acasă“ Capitolul 2. Nutriția, pe limba ta Viața, energia și lumina Iluzia culorii — realitatea pe care n‑o vedem Percepția kilogramelor și lupta cu ele Slăbitul sănătos nu are scurtături Cum recunoști o „dietă‑păcăleală“? De la dietă la schimbarea stilului de viață Capitolul 3. Ce mănânci sau cât mănânci? Regula 3‑5‑3 Designerul interior și curcubeul din farfurie Proteinele și nutriția Proteinele și digestia: mai mult nu înseamnă mai bine Alternează tipurile de carne Grăsimile pentru gătit: adevăr, mituri și alegeri înțelepte Punctul de fum, oxidarea și indexul de peroxidare Grăsimi bune versus grăsimi rele Mai multe despre untură și grăsimi Grăsimea bună — omega‑3 și adevărul de dincolo de capsule Adevărul din conservă. Cum să alegi peștele? Peștele și lipsa acestuia din alimentația curentă Pâinea cea de toate zilele… și glicemia de după Condimentele — aliați mici cu putere mare Usturoiul crud și efectele uimitoare ale alicinei Broccoli, sulforafanul și lupta invizibilă Ovăzul — ingredientul modest cu beneficii majore Modele de dietă: între realitate, rezultate și… marketing Ordinea din farfurie face ordine în sânge Fructele: fibre, apă și control. Fructele: fermentație, glicemie, îngrășare De ce ne balonăm de la unele fructe Fructele și îngrășarea — dulce păcăleală Orezul. Între tradiție, glicemie și respect Adevărul despre ouă Laptele — între biologie și ascultare Autoexperiment: 11 trucuri pentru ameliorarea organismului Capitolul 4. Alegeri mai bune Eliminarea toxinelor din organism Sucuri care sprijină viața — câteva rețete Ești ceea ce mănânci. La propriu Eticheta „bio“: ce fructe și legume cumpărăm? Suplimente pre‑antrenament Rețete naturale de energizare înainte de antrenamente 20 de mituri despre nutriție, sport și slăbit Compensează alegerile nesănătoase — 20 de ponturi Capitolul 5. Tot ce voiai să știi despre calorii Când porcul era mai gras și omul mai slab Grăsimea îngrașă? Caloria care păcălește Nu toate caloriile sunt „egale“ Termogeneza indusă de alimente (TEF) NEAT — termogeneza invizibilă care ne protejează de îngrășare Genetica și epigenetica ne influențează metabolismul Organismul nostru nu este un cont bancar de calorii Partea a treia. Cum să reușești Capitolul 1. Sănătatea și procesele biochimice ale organismului Microbiomul intestinal — fabrica invizibilă care controlează caloriile Imunitatea — scutul viu al organismului Combinații alimentare deștepte Hormonii și controlul greutății Alimente antiinflamatorii Cum să‑ți crești arderile interne fără să faci sală Povestea vitaminelor 10 superalimente pentru vitalitate Capitolul 2. Hidratare și somn, voință și autodisciplină Apă pentru viață Somnul — laboratorul invizibil al

De Valentines Day 2026, prețul florilor va crește cu până la 20-30%. Cât costă acum un buchet, la piață sau în supermarket

de-valentines-day-2026,-pretul-florilor-va-creste-cu-pana-la-20-30%.-cat-costa-acum-un-buchet,-la-piata-sau-in-supermarket

Odată cu venirea primăverii, dar mai ales acum în „luna iubirii”, afacerile cu flori… înfloresc. Primele comenzi au început deja să fie plasate pentru Valentine’s Day, sărbătoarea dragostei care este aniversată în fiecare an, pe 14 februarie. În acest context, vânzătorii le recomandă clienţilor să-şi rezerve buchetele din timp, mai ales că sâmbătă preţul florilor va creşte cu 20-30 la sută. În supermarketuri şi în florării s-au făcut stocuri impresionante de flori, mai ales că mulţi au dat comenzile din timp. Oferte pentru toate gusturile şi portofelele Cei care vor să economisească bani, merg în piață, unde prețul unui buchet cu 5 fire de trandafir este 35 de lei. Totuși, la piaţa de flori, comercianţii se plâng că vânzările sunt mai slabe ca-n alţi ani. „Să vedem, așteptăm și clienți. Ne pregătim. Nu vedeți câți trandafiri avem? Poți să vinzi și 500 și 300”, spune un florar. Dar cei care vor să impresioneze și mai mult, se duc la florărie, unde prețul pentru același buchet este triplu, dar designul face diferența. „Ei ne cer buchete mari de trandafiri rosii. Astea sunt cele mai cerute. O cutie superbă cu panglici, cu ambalaje elegante, cu sau fără glitter în ele, cu mesaje impresionante, cu felicitările noastre superbe din catifea”, spune Răzvan Andrei, director creativ, pentru Observator TV. Iar pentru cei care nu au foarte mult timp la dispoziție, este suficientă o singură oprire la un supermarket, iar un buchet de flori începe de la 20 de lei și ajunge până la 60 de lei, în funcție de florile alese. Sursa foto – caracter ilustrativ: Shutterstock Ce spun unii clienți despre florile oferite pe 14 februarie: „Pentru soție nu există limita la buchet. Am o florărie specială unde mă duc și am acolo tot timpul tot ce trebuie. Pentru mine este foarte important ca florile să fie frumoase și să fie foarte aspectuase și fresh”, spune un tânăr. „O masă în oras. Şi buchetul de flori nu lipseşte. Un depozit de flori unde acolo sunt cele mai ok, cele mai proaspete şi de acolo le voi achiziţiona. Trandafiri roşii. 300, 500 de lei”, spune un alt tânăr. Autorul mai recomandă: Țările în care Ziua Îndrăgostiților „nu există”. Care sunt motivele pentru care sărbătoarea Sfântului Valentin este interzisă Orașul din Europa, considerat destinația perfectă de Ziua Îndrăgostiților. Nu e Paris, dar este comparat adesea cu Veneția

Un bărbat din Timiș a fost înşelat prin metoda romance scam, cu fotografii generate de AI. Câți bani a pierdut bărbatul

un-barbat-din-timis-a-fost-inselat-prin-metoda-romance-scam,-cu-fotografii-generate-de-ai.-cati-bani-a-pierdut-barbatul

Un bărbat din Timiș a fost înşelat prin metoda „romance scam”, de o femeie din județul Buzău, cu fotografii generate de Inteligența Atificială (AI) după ce ar fi corespondat cu o… tânără. Poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi prin 112 de către un bărbat din Timiş că ar fi corespondat cu o tânără de… 20 de ani, pe o reţea de socializare, timp în care i-ar fi spus acestuia că intenţionează să-şi pună capăt zilelor. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, care au deschis o anchetă, aşa-zisa tânără care a corespondat cu bărbatul era de fapt o femeie în vârstă de 41 de ani, din localitatea Pârscov, care i-ar fi transmis victimei că este în depresie şi nu se descurcă singură, după o tragedie petrecută în familie, notează observatornews.ro. „Numai că, ceea ce fusese sesizat ca o tentativă la suicid, s-a dovedit a fi, de fapt, o înşelăciune de tip «Romance Scam», «escrocherie sentimentală» sau «iubire prefăcută», o metodă răspândită de fraudă pe reţelele sociale şi aplicaţiile de întâlniri. Femeia de 41 de ani şi-ar fi creat un cont pe o reţea socială, utilizând fotografiile unei tinere de 20 de ani, din Berca. De pe acest cont, ar fi iniţiat relaţionarea în mediul online cu bărbatul din Timiş. Femeia i-ar fi transmis acestuia că este într-o stare de depresie profundă, întrucât toţi membri familiei (mama, tata şi fratele) ar fi decedat într-un accident rutier produs în timp ce aceştia se deplasau spre Bucureşti şi că nu se descurcă singură cu toate problemele familiale rămase. În dorinţa de a o sprijini, bărbatul ar fi trimis în repetate rânduri diverse sume de bani acesteia, într-un cont bancar, la o valoare cumulată de 3.000 de lei. În continuarea poveştii inventate, femeia ar fi susţinut că are intenţii suicidale, ceea ce l-ar fi îngrijorat pe bărbat şi ar fi apelat 112”, a transmis IPJ Buzău. Oamenii legii continuă investigaţiile în acest caz, pentru clarificarea tuturor aspectelor. Cum funcţionează metoda de înşelăciune „romance scam” Polițiștii din Buzău au dezvăluit modul în care funcţionează această metodă de înşelăciune „romance scam”. „Escrocii creează profiluri cu poze atractive (adesea furate sau generate de AI), prezentându-se ca persoane de încredere (femei, dar şi bărbaţi). După ce stabilesc o conexiune emoţională, încep să ceară bani. Scuzele sunt variate: o urgenţă medicală, taxe vamale, bilete de avion pentru a veni în vizită sau investiţii în criptomonede. De obicei, refuză apelurile video sau întâlnirile fizice, pretextând că sunt în străinătate, în armată sau că au probleme tehnice. Semnale de alarmă: persoana se îndrăgosteşte foarte repede de tine şi cere mutarea conversaţiei pe o platformă privată, îţi cere bani, carduri cadou sau date bancare, povestea lor este dramatică şi implică «urgenţe» financiare constante, pozele lor arată perfect, ca de model sau profesionale”, informează sursa citată. FOTO – Caracter ilustrativ În acest context, poliţiştii recomandă celor care se regăsesc într-o situaţie similară să nu trimită bani persoanelor pe care nu le cunosc, să facă o căutare inversă a imaginii (Reverse Image Search) pe motoarele de căutare online pentru a observa dacă poza de profil a mai fost folosită în altă parte şi, în situaţia unei înşelăciuni, să anunţe imediat autorităţile. Autorul mai recomandă: Ghid pentru depistarea Deep Fake, publicat de Poliția Română. Regula care se aplică împotriva oricărei tentative de înșelăciune. Este prea frumos să fie adevărat? Fugi cât mai poți! Trandafirul roșu nu aduce mereu dragostea. DNSC, avertisment de 8 Martie: „Atenție la „fraudatorii romantici!”/ Semnele unei posibile FRAUDE

Motivul pentru care o companie oferă tututor angajaţilor săi prime de aproape 15.000 de euro. Este corect să le împărtășim cu toții

motivul-pentru-care-o-companie-ofera-tututor-angajatilor-sai-prime-de-aproape-15000-de-euro.-este-corect-sa-le-impartasim-cu-totii

Compania auto Ferrari a raportat în 2025 o creştere la toate nivelele şi în ceea ce priveşte toţi parametri operaţionali, astfel că a decis să ofere o primă consistentă angajaţilor săi, adică 5.000 de oameni. Bonusul pe care îl vor primi aceștia este de 14.900 de euro, cu 500 de euro mai mult decât anul trecut, după ce s-au înregistrat rezultate peste aşteptări.. Ferrari are comenzi până în 2027 În 2025, constructorul italian a înregistrat venituri nete de 7,146 de miliarde de euro, în creştere cu 7% faţă de anul trecut. Profitul operaţional a fost de 2,110 miliarde de euro, în creştere cu 12%, iar marja operaţională a fost de 29,5%. Profitul net a fost de 1,6 miliarde de euro, iar câştigul diluat pe acţiune a atins 8,96 de euro. Sursa foto – caracter ilustrativ: Shutterstock Mai mult, după rezultatele pozitive de anul trecut, compania italiană a anunţat că are suficient de multe comenzi pentru a acoperi producţia până la finalul anului 2027, potrivit observatornews.ro. „Având în vedere rezultatele, este corect să le împărtășim cu toții”, a declarat Benedetto Vigna, directorul general al Ferrari, pentru presa italiană. Pentru anul 2026, compania auto Ferrari are programat lansarea a patru noi modele şi prezentarea lui „Luce”, prima maşină electrică produsă de uzinele din Maranello. Autorul mai recomandă: Minune pentru Michael Schumacher, la 12 ani de la accidentul care i-a schimbat viața? “Nu mai e țintuit la pat, se poate deplasa” Cum a ajuns un tânăr român proiectant la Ferrari, în Italia. Compania a sunat la liceul său din Târgu Mureș și i-a felicitat pe profesori Exor și familia Ferrari prelungesc pactul acționarilor. Părțile au drepturi reciproce de primă ofertă în cazul transferurilor de acțiuni Ferrari Maria Sole Agnelli, sora șefului Fiat, Gianni Agnelli, a murit la vârsta de 100 de ani A murit creatorul celebrului joc Call of Duty, într-un accident de mașină. Ce viteză avea Ferrari-ul pe care îl conducea

Simona Halep și-a etalat un accesoriu ce costă cât o garsonieră dintr-o zonă decentă a Capitalei!

simona-halep-si-a-etalat-un-accesoriu-ce-costa-cat-o-garsoniera-dintr-o-zona-decenta-a-capitalei!

De curând, în timpul unei vizite la un salon de înfrumusețare, unde s-a prezentat cu bolidul BMW și șoferul personal, Simona Halep (34 de ani) și-a etalat brățara care costă cât o garsonieră dintr-o zonă decentă a Capitalei. Este vorba despre o bijuterie din aur roz, bătută cu diamante speciale, însă mai presus de toate, accesoriul este realizat de un faimos producător francez. Simona Halep, ce apariție! Și-a etalat brățara Cartier de 50 de mii de euro După ce și-a făcut apariția la finala Transylvania Open 2026, în Cluj-Napoca, Simona Halep a ajuns din nou în atenția camerelor de filmat, de data aceasta cu o ieșire pe străzile din București. Deținătoare a unei colecții impresionante de ceasuri, dar și a unui garaj pe măsura averii ei, având chiar și șofer personal mai nou, Simona Halep a atras atenția cu o bijuterie de lux. Este vorba despre o brațară realizată de faimosul producător francez Cartier, modelul Juste un Clou, care e realizată din aur roz și decorată cu mai multe diamante foarte valoroase. Prețul total al „operei de artă”? Cei de la Cancan.ro, care au surprins pozele proaspete cu Simona Halep, imagini ce pot fi văzute și în galeria foto a articolului, au aflat că prețul brățării respective este de 50 de mii de euro. Cu acești bani, o persoană de rând și-ar fi cumpărat mai degrabă o garsonieră într-o zonă decentă a Capitalei. Însă, în cazul Simonei Halep, care conform site-ului WTA a câștigat 40.236.618 de dolari doar din turneele de tenis, lucrurile stau altfel. Brățara fost doar cireașa de pe tort din timpul ieșirii Simonei Halep la un salon de înfrumusețare din București. În poze se poate vedea că sportiva din Constanța, care a fost însoțită de șoferul personal, a apelat și la un accesoriu realizat de Louis Vuitton. Este vorba despre o pereche de căști de iarnă, model LV Cloud, care au un preț de vânzare de 1.000 de euro. Ce ținută a îmbrăcat Simona Halep la finala Transylvania Open Așa cum am precizat deja, Simona Halep a fost prezentă recent la finala Transylvania Open 2026, unde de asemenea a făcut impresie. Ea a purtat o rochie roz, semnată de celebra casă de modă a lui Christian Dior și care a fost lansată pe piață în 2024. Prețul de la data lansării a fost unul de 6.500 de lei, adică 1.300 de euro. „Am avut o săptămână cu adevărat magică la Transylvania Open 2026. Sunt foarte fericită că am avut șansa de a fi ambasador al acestui turneu și de a fi din nou aproape de lumea tenisului. Vreau să felicit întreaga echipă pentru munca extraordinară pe care a depus-o. Să văd turneul dintr-o perspectivă diferită, din culise, acolo unde se muncește enorm, a însemnat foarte mult pentru mine. Am fost impresionată de efort, dedicare și de grija pentru fiecare detaliu. Fără îndoială, Transylvania Open este cel mai bine organizat turneu WTA 250 din lume. Vă mulțumesc tuturor pentru primirea incredibilă. Am simțit căldura voastră în fiecare zi și a însemnat enorm pentru mine. Ne revedem data viitoare!”, a transmis Simona Halep, după finala de la Transylvania Open 2026, care a fost câștigată de Sorana Cîrstea, fostă rivală a sportivei din Constanța în circuitul WTA.