Trump încearcă să justifice taxele vamale /Statele Unite au fost jefuite de prieteni și inamici

Președintele american, Donald Trump, a încercat din nou, luni, să justifice taxele vamale impuse multor țări, inclusiv națiunilor europene, acuzându-le că au profitat decenii întregi de pe urma Statelor Unite. ”Statele Unite ale Americii au fost jefuite la nivel comercial și militar de prieteni și de inamici, în aceeași măsură, de câteva decenii. Costurile au fost de mii de miliarde de dolari, iar acest lucru nu mai era sustenabil, de fapt, nu a fost niciodată!”, a acuzat Donald Trump, într-un mesaj postat pe platforma Truth Social. ”Țările ar trebui să se gândească la acest lucru și să ne mulțumească pentru că au beneficiat gratuit de aceste lucruri mulți ani, să ne spună că acum trebuie să facă ceea ce este corect pentru America. Iar noi am răspunde: «Mulțumim pentru înțelegerea situației. Apreciem foarte mult!»”, a subliniat Donald Trump. Președintele SUA a anunțat impunerea de tarife comerciale de 30% Uniunii Europene de la 1 august, dacă până atunci nu se ajunge la un acord comercial major. Bruxellesul a avertizat că taxele vamale impuse de Administrația Donald Trump vor afecta fundamental relațiile comerciale cu Statele Unite. Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a semnalat că Uniunea Europeană va trece la măsuri de retorsiune ”proporționate”. ”Am aflat cu regret și dezamăgire despre scrisoarea trimisă Uniunii Europene de președintele SUA, Donald Trump, mai ales ținând cont de etapa avansată a negocierilor noastre comerciale. UE a abordat printr-o atitudine de bună-credință negocierile și cu o intensitate totală. Să fim onești: ideea impunerii unei taxe vamale de 30% este prohibitivă pentru comerțul reciproc. Rețelele de aprovizionare transatlantice vor resimți masiv măsurile”, a declarat Maros Sefcovic, comisarul UE al Comerțului. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: Comisia Europeană a intensificat cooperarea digitală cu Republica Moldova și salută aderarea țării la sistemul UE de roaming ANALIZĂ Corriere della Sera: China AVERTIZEAZĂ Europa că Putin nu trebuie să piardă războiul din Ucraina /Beijingul vrea să țină resursele SUA departe de Asia
UE ar putea impune taxe de zeci de miliarde de euro Statelor Unite ca ripostă la măsurile anunțate de Trump
Uniunea Europeană ar putea impune Statelor Unite taxe vamale de peste 70 de miliarde de euro (80 de miliarde de dolari) ca ripostă la tarifele vamale anunțate de președintele Donald Trump. Miniștrii Comerțului din statele Uniunii Europene s-au consultat luni, la Bruxelles, asupra litigiului comercial cu Statele Unite. Comisarul european al Comerțului, Maros Sefcovic, a anunțat, conform site-ului Tagesschau.de, că astăzi vor avea loc noi contacte cu negociatorii americani. Anumite țări europene cer o linie mai dură în relația cu Washingtonul, în contextul în care Statele Unite amenință Uniunea Europeană cu impunerea de taxe vamale de 30% dacă nu se ajunge la un acord comercial până pe 1 august. Ministrul danez de Externe, Lars Løkke Rasmussen, a catalogat drept ”absolut inacceptabilă” atitudinea Administrației Donald Trump. Maros Sefcovic a anunțat după reuniunea de la Bruxelles, potrivit publicației Der Spiegel, că Uniunea Europeană pregătește taxe de 72 de miliarde de euro (81 de miliarde de dolari) împotriva Statelor Unite. A fost pregătită o listă a produselor industriale și agrare din SUA care vor fi vizate de măsuri. Președintele Donald Trump a anunțat impunerea de tarife comerciale de 30% Uniunii Europene de la 1 august, dacă până atunci nu se ajunge la un acord comercial major. Bruxellesul a avertizat că taxele vamale impuse de Administrația Donald Trump vor afecta fundamental relațiile comerciale cu Statele Unite. Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a semnalat că Uniunea Europeană va trece la măsuri de retorsiune ”proporționate”. ”Am aflat cu regret și dezamăgire despre scrisoarea trimisă Uniunii Europene de președintele SUA, Donald Trump, mai ales ținând cont de etapa avansată a negocierilor noastre comerciale. UE a abordat printr-o atitudine de bună-credință negocierile și cu o intensitate totală. Să fim onești: ideea impunerii unei taxe vamale de 30% este prohibitivă pentru comerțul reciproc. Rețelele de aprovizionare transatlantice vor resimți masiv măsurile”, a declarat Maros Sefcovic, comisarul UE al Comerțului. Foto: Profimedia Video: Tagesschau.de RECOMANDAREA AUTORULUI: Comisia Europeană a intensificat cooperarea digitală cu Republica Moldova și salută aderarea țării la sistemul UE de roaming
Uniunea Europeană prezintă o listă de posibile măsuri în valoare de 72 de miliarde de euro, dacă SUA aplică taxe de 30%
Comisia Europeană a prezentat luni statelor membre ale Uniunii Europene o listă care cuprinde posibile reacții în valoare totală de 72 de miliarde de euro. Acestea ar putea fi aplicate dacă Statele Unite decid să impună taxe vamale de 30% pentru produsele importate din Uniunea Europeană, potrivit unei informații transmise de AFP. „Noi negociem mai întâi, dar ne pregătim în acelaşi timp”, a declarat comisarul european Maros Sefcovic. Afirmația sa a venit după o reuniune desfășurată la Bruxelles cu miniștrii Comerțului din cele 27 de state membre. „Miniştrii au adoptat o poziţie complet unită cu privire la necesitatea de a fi pregătiţi să reacţionăm”, a transmis ministrul danez de Externe Lars Lokke Rasmussen, a cărui țară deține președinția semestrială a Uniunii Europene. Maros Sefcovic, care conduce negocierile comerciale din partea Uniunii, a afirmat că dorește continuarea dialogului până la termenul limită stabilit de președintele american Donald Trump pentru 1 august. „Însă, aşa cum a spus deja, ai nevoie de două mâini pentru ca să aplauzi”, a adăugat Sefcovic. El a mai spus că Uniunea Europeană trebuie să ia în calcul și măsuri alternative dacă negocierile nu ajung la un rezultat. Lista propusă de Comisie, care include produse americane în valoare de 72 de miliarde de euro, nu reprezintă limita maximă a răspunsului european. „Toate instrumentele rămân pe masă”, a avertizat comisarul.
Trump este dezamăgit de Putin și amenință Rusia cu măsuri severe dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina /Nu este războiul meu
Statele Unite vor impune taxe vamale ”severe” Rusiei dacă nu ajunge la un acord de oprire a războiului cu Ucraina în 50 de zile, afirmă președintele american, Donald Trump, declarându-se ”dezamăgit” de omologul său rus, Vladimir Putin. ”Sunt foarte nemulțumit de Rusia, dar vom discuta despre acest lucru într-o altă zi, dar sunt foarte nemulțumit de ei. Vom impune tarife foarte severe dacă nu vom avea un acord în 50 de zile. Vor fi tarife de 100%, tarife secundare, știți ce înseamnă acest lucru. Astăzi vom discuta despre altceva: noi am cheltuit circa 350 de miliarde de dolari pe acest război dintre Rusia și Ucraina și am vrea să se oprească. Nu a fost războiul meu, ci al lui Biden, nu este războiul meu, eu încerc să vă scot din el. Vreau să se oprească, sunt dezamăgit de președintele Vladimir Putin, eu mă gândeam că aveam un acord de acum două luni, dar pare că nu ajungem acolo”, a declarat Donald Trump, cu ocazia întrevederii pe care a avut-o la Casa Albă cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. ”Ținând cont de aceste lucruri, vom aplica tarife secundare dacă nu vom avea un acord în 50 de zile, este foarte simplu, vor fi tarife de 100%, asta este situația, sperăm să nu fim nevoiți să facem acest lucru”, a subliniat președintele SUA. Duminică, Donald Trump a anunțat că va furniza din nou sisteme antiaeriene Patriot Ucrainei, precizând însă că echipamentele vor fi plătite ”în proporție de sută la sută” de Uniunea Europeană. ”Vladimir Putin vorbește frumos la telefon, apoi bombardează pe toată lumea”, a acuzat liderul de la Casa Albă. În replică, Administrația de la Moscova a avertizat asupra efectelor continuării livrărilor de armament în Ucraina. ”Rămâne ideea că sunt continuate livrările de armament, muniție și echipamente militare către Ucraina”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Săptămâna trecută, Moscova avertiza că livrarea de armament Ucrainei nu va face decât să prelungească războiul. ”Această strategie nu se aliniază eforturilor de promovare a unei soluții pașnice, ci favorizează în toate modurile continuarea ostilităților”, a avertizat Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Video: ABC News RECOMANDAREA AUTORULUI: VIDEO UE ar putea impune TAXE de zeci de miliarde de euro Statelor Unite ca ripostă la măsurile anunțate de Trump
UE îl avertizează pe Trump asupra efectelor taxelor vamale /Ideea este prohibitivă pentru comerțul reciproc
Uniunea Europeană avertizează că taxele vamale impuse de Administrația Donald Trump vor afecta fundamental relațiile comerciale cu Statele Unite, cerând acțiuni rapide pentru evitarea unei crize majore. ”Aceasta este una dintre cele mai importante reuniuni, ținând cont de tensiunile comerciale tot mai mari. Vom începe cu relațiile comerciale UE-SUA. Am aflat cu regret și dezamăgire despre scrisoarea trimisă Uniunii Europene de președintele SUA, Donald Trump, mai ales ținând cont de etapa avansată a negocierilor noastre comerciale. UE a abordat printr-o atitudine de bună-credință negocierile și cu o intensitate totală. Să fim onești: ideea impunerii unei taxe vamale de 30% este prohibitivă pentru comerțul reciproc. Rețelele de aprovizionare transatlantice vor resimți masiv măsurile”, a declarat Maros Sefcovic, comisarul UE al Comerțului. ”Nu cred că va exista vreo asociație industrială care să fie mulțumită de aceste politici tarifare. Avem o mare responsabilitate pentru cele mai ample relații comerciale de pe această planetă și trebuie să găsim soluții. Trebuie să facem tot posibilul pentru a evita acest scenariu negativ”, a subliniat Maros Sefcovic. Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat impunerea de tarife vamale de 30% Uniunii Europene de la 1 august, dacă până atunci nu se ajunge la un acord comercial major. ”Am avut la dispoziție ani întregi pentru a discuta despre relația noastră cu Uniunea Europeană și am ajuns la concluzia că trebuie să ne îndepărtăm de acest deficit, periclitat de taxele europene și de barierele comerciale. Din păcate, relația noastră a fost departe de a fi bazată pe reciprocitate”, a afirmat Donald Trump în scrisoarea trimisă Uniunii Europene. În replică, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a avertizat că Uniunea Europeană va trece la măsuri ”proporționate” de retorsiune împotriva Statelor Unite. Foto: Profimedia Video: Comisia Europeană RECOMANDAREA AUTORULUI: Comisia Europeană a intensificat cooperarea digitală cu Republica Moldova și salută aderarea țării la sistemul UE de roaming
PSD îi mai dă o șansă lui Bolojan. Măsurile propuse de social-democrați în pachetul #2 fiscal. SURSE: În caz contrar, vom face consultare internă
PSD nu va vota moțiunea de luni depusă de opoziție împotriva guvernului Bolojan. În schimb, social-democrații sunt nemulțumiți în interiorul coaliției din cauza că vocea lor nu este ascultată de către premier. Astfel, PSD a venit cu o serie de propuneri pentru pachetul 2 cu măsuri fiscal-bugetare și amenință că dacă nu vor fi respectate, se va face o consultare internă pentru ieșirea de la guvernare, spun surse politice din interiorul PSD, consultate de Gândul. Gândul a obținut în exclusivitate măsurile propuse de PSD pentru noul pachet cu măsuri fiscale care ar urma să fie asumat de guvernul Bolojan în Parlament. Corectarea unor măsuri excesive și absurde din primul pachet de măsuri (ex. CASS la veterani, deținuți politici și la mamele care își cresc copiii). Plafonarea indemnizațiilor din CA-uri. Creșterea impozitării la speculațiile cu criptomonede. Modificarea rapidă a legii insolvenței. Taxarea externalizării profiturilor de către multinaționale. Scăderea pragului minim de impozitare de la 1% la 0,5% din cifra de afaceri, pentru toate companiile plătitoare de impozit pe profit de 16 (nu doar la cele cu cifră mare de afaceri). Verificări ANAF după o matrice clară de risc aplicată contribuabililor. Verificări ITM țintite în sectoarele cu evaziune mare la taxele pe muncă. În caz contrar, dacă aceste măsuri nu vor fi implementate în noul proiect de lege, social-democrații spun că nu vor ezita să consulte din nou partidul pentru o eventuală ieșire de la guvernare. „Am spus în coaliție că dacă nu se va ține cont de propunerile noastre nici în pachetul 2, atunci vom consulta din nou partidul”, au declarat surse politice din PSD. Ilie Bolojan spune că pachetul 2 fiscal începe cu reforma societăților unde statul este acționar majoritar. Șeful executivului a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că noul pachet fiscal-bugetar va începe cu reforma companiilor de stat. „Cum ați văzut în ultima perioadă, de la cheltuielile acestor societăți, de la creșterea indemnizațiilor, conducerilor care s-au instalat acolo, de la pierderile pe care le au, rezultă un tablou foarte prost pentru statul român. Din păcate, o bună parte din aceste active pe care aceste societăți le administrează, din domeniile în care acționează, sunt mult sub potențialul piețelor în care lucrează și mult sub ceea ce s-ar putea obține. Mă refer la pierderi mai mici, mă refer la o mai bună calitate a serviciilor oferite, mă gândesc, în ultimul rând, chiar la profituri mai mari pe care statul român să le poată investi în sănătate sau în educație sau în alte domenii și, în general, o bună administrare a acestor active”, a declarat Bolojan. Foto colaj: Mediafax + Facebook/ PSD AUTORUL RECOMANDĂ:
SUA au oprit finanțarea pentru testele clinice ale unui nou vaccin împotriva HIV în Africa: Opriți toate lucrările
„Opriți toate lucrările”, spunea administrația Trump din Statele Unite, în emailul prin care se retrăgea toată finanțarea. Vestea i-a devastat pe cercetători, care trăiesc și lucrează într-o regiune în care trăiesc mai multe persoane cu HIV decât oriunde altundeva în lume. Proiectul lor de cercetare, numit BRILLIANT, urma să fie cel mai recent care să se bazeze pe diversitatea genetică și pe vasta expertiză a regiunii, în speranța de a aduce beneficii oamenilor de pretutindeni. Dar cei 46 de milioane de dolari din partea SUA pentru proiect dispăreau, ca parte a desființării ajutorului extern de către cel mai mare donator mondial la începutul acestui an, când președintele Donald Trump a anunțat că se va concentra pe prioritățile interne. Africa de Sud a fost afectată în mod deosebit de afirmațiile nefondate ale lui Trump cu privire la persecutarea minorității albe afrikane din această țară. Țara primea circa 400 de milioane de dolar anual Țara primea aproximativ 400 de milioane de dolari pe an prin intermediul USAID și al programului PEPFAR, axat pe HIV, scrie AP. Acum, aceste fonduri au dispărut. Glenda Grey, care conduce programul Brilliant, a declarat că continentul african a fost vital pentru dezvoltarea medicamentelor împotriva HIV, iar reducerile bugetare ale SUA amenință capacitatea sa de a continua această activitate în viitor. Printre progresele semnificative se numără studiile clinice pentru lenacapavir, singurul vaccin din lume administrat de două ori pe an pentru prevenirea HIV, aprobat recent pentru utilizare de către Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente. Un studiu care a demonstrat eficacitatea sa a implicat tineri sud-africani. „Realizăm studiile mai bine, mai rapid și mai ieftin decât oriunde altundeva în lume, așa că, fără Africa de Sud ca parte a acestor programe, lumea, în opinia mea, este mult mai săracă”, a spus Gray. Ea a menționat că, în timpul urgenței pandemiei de COVID-19, Africa de Sud a jucat un rol crucial prin testarea vaccinurilor Johnson & Johnson și Novavax, iar supravegherea genomică a oamenilor de știință sud-africani a dus la identificarea unei variante importante. Noul vaccin împotriva HIV avea rezultate promițătoare O echipă de cercetători de la Universitatea din Witwatersrand a făcut parte din unitatea care a dezvoltat vaccinurile împotriva HIV pentru studii clinice. În laboratorul Wits, tehnicianul Nozipho Mlotshwa se afla printre tinerii în halate albe care lucrau la probe, dar s-ar putea să rămână în curând fără loc de muncă. Postul ei este finanțat din fonduri nerambursabile. Ea își folosește salariul pentru a-și întreține familia și a-și finanța studiile într-o țară în care șomajul în rândul tinerilor se situează în jurul valorii de 46%. „Sincer, este foarte trist și devastator”, a spus ea despre reducerile bugetare din SUA și incertitudinea generală. „De asemenea, vom pierde colaborarea cu alți oameni de știință de pe continent”. Profesorul Abdullah Ely conduce echipa de cercetători. El a spus că munca a avut rezultate promițătoare, indicând faptul că vaccinurile produceau un răspuns imunitar. Dar acum, a spus el, acest elan „a trebuit să se oprească”. Programul caută o nouă finanțare Programul BRILLIANT se străduiește să găsească fonduri pentru a salva proiectul. Achiziționarea echipamentelor esențiale a fost oprită. Ministerul Sănătății din Africa de Sud spune că aproximativ 100 de cercetători din cadrul acestui program și din alte programe legate de HIV au fost concediați. Finanțarea pentru studenții postdoctorali implicați în experimentele pentru proiecte este în pericol. Guvernul Africii de Sud a estimat că universitățile și consiliile științifice ar putea pierde aproximativ 107 milioane de dolari din fondurile de cercetare americane în următorii cinci ani din cauza reducerilor de ajutor, care afectează nu numai cercetarea în domeniul HIV, ci și tuberculoza – o altă boală cu un număr mare de cazuri în țară.
ANAF: NU a fost luată în calcul dezvoltarea unei aplicații de tip stand alone pentru gestiunea facturii electronice. Ce instrumente oferă statul
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Ministerul Finanțelor au detaliat, la solicitarea Gândul, aplicațiile disponibile gratuit pentru destinate plătitorilor în sistemul e-Factura, aplicat deja de un an în România, introdus obligatoriu între companii acum un an de România, unul dintre primele state la nivel european care și-au asumat acest demers, ce urmează să fie adoptat la nivelul UE până în 2035. Companiile din România au la dispoziție aplicații gratuite pentru implementarea facturii electronice, au transmis autoritățile fiscale, precizând că în prezent nu a fost luată în calcul dezvoltarea unei aplicații de tip stand alone. Răspunsurile au venit în urma solicitării transmise la jumătatea lunii trecute de Gândul, privind eventualitatea implementării unei aplicații gratuite pentru IMM-uri, pe baza concluziilor unei cercetări realizate de o companie românească specializată în automatizarea proceselor financiar-contabile cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Potrivit studiului care a analizat modul în care mediul de business a resimțit primul an de obligativitate a facturării electronice, odată cu implementarea e-Factura, companiile au observat o serie de beneficii, dar s-au lovit și de multe dificultăți. Cercetarea a vizat așteptările mediului de afaceri din partea autorităților fiscale și a arătat că acesta crea mai multă seriozitate cu privire la rolul asumat, de actor central al proceselor de facturare din România, respectiv: Disponibilitate și reziliență crescută a SPV – 69% Cerințe legislative simplificate și clare – 57% O aplicație gratuită pentru IMM-uri – 34% Ce aplicații sunt disponibile Ministerul Finanțelor, a răspuns, pe 26 iunie, că plătitorii au la dispoziție mai multe aplicații gratuite dedicate sistemului RO e-Factura, printre care: completarea facturilor; validarea fișierelor XML; conversia fișierelor XML în format PDF pentru vizualizarea conținutului; precum și un API gratuit care permite transmiterea, recepționarea, verificarea stării și descărcarea facturilor. Toate instrumentele sunt disponibile pe site în secțiunea dedicată. „Din adresa dumneavoastră, nu reiese ce funcționalități suplimentare ar putea oferi o nouă aplicație gratuită destinată IMM-urilor. Astfel, prin prezenta, vă informăm asupra faptului că vă stăm la dispoziție pentru discuții de clarificare pe acest subiect cu cei care au propus această inițiativă”, au transmis reprezentanții Ministerului Finanțelor. Și ANAF a precizat, pe 1 iulie, că, în ceea ce privește modul de utilizare al sistemului național RO e-Factura, ANAF a dezvoltat o suită de aplicații gratuite, disponibile pe site-ul Aplicații web RO-eFactura – eFactura – MF, menite să faciliteze raportarea sau înregistrarea facturilor. Facturile sunt disponibile pentru descărcare în SPV în format XML și PDF. „Până la data prezentei, nu a fost luată în calcul dezvoltarea unei aplicații de tip stand alone pentru gestiunea facturii electronice, fiind utilizate exclusiv aplicațiile on-line mai sus menționate”, au transmis oficialii ANAF. Foto: Alexandra Pandrea Recomandăm și: Tot ce trebuie să știi despre sistemul e-Factura, prin care se vor emite și prelua facturi electronice, din 1 ianuarie 2024 Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat
Macron anunță un plan de accelerare a cheltuielilor militare ale Franței, pe fondul creșterii amenințărilor globale
Planul de accelerare a cheltuielilor vine în contextul în care Franța se luptă să facă economii de 40 de miliarde de euro în bugetul său pentru 2026, scrie Reuters. Franța avea în plan să își dubleze bugetul pentru apărare de la nivelul din 2017 până în 2030. Cu toate acestea, Macron s-a angajat să atingă acest obiectiv până în 2027, pe fondul creșterii amenințărilor globale. „Independența noastră militară este inseparabilă de independența noastră financiară. Aceasta va fi finanțată prin mai multă activitate și mai multă producție”, a spus Macron duminică. Rusia, o amenințare „durabilă” pentru Europa Potrivit France24, mai mulți oficiali militari și de securitate francezi au avertizat cu privire la amenințările globale care apasă asupra Franței. Inclusiv șeful Statului Major al Apărării, Thierry Burkhard, a declarat vineri că Rusia reprezintă o amenințare „durabilă” pentru Europa și că „rangul țărilor europene în lumea de mâine” se decide în Ucraina. De la venirea lui Macron la președinția Franței, bugetul de apărare al țării a crescut și se preconizează că va crește de la 50,5 miliarde de euro în prezent la 67 de miliarde de euro în 2030. În plus, în urma summitului NATO de la Haga, care a avut loc la sfârșitul lunii iunie, membrii Alianței au decis majorarea cheltuielilor de apărare la 5% din PIB, la solicitările repetate venite din partea președintelui american Donald Trump.
UE amână aplicarea tarifelor reciproce de 30% asupra mărfurilor din SUA până la 1 august

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat duminică faptul că aceste contramăsuri vor fi amânate până la 1 august și că scrisoarea lui Trump arată că „avem timp până la 1 august” să negociem, scrie Associated Press. „Statele Unite ne-au trimis o scrisoare cu măsuri care vor intra în vigoare dacă nu există o soluţie negociată, motiv pentru care vom prelungi şi noi suspendarea contramăsurilor noastre până la începutul lunii august”, a spus ea. În cazul în care nu se poate ajunge la o înțelegere, ea a spus că „vom continua să pregătim contramăsuri, astfel încât să fim pe deplin pregătiți”. Valoarea schimburilor comerciale de bunuri și servicii dintre UE și SUA se ridică la 1,7 trilioane de euro în 2024, potrivit Eurostat. Cele mai mari exporturi ale Europei către SUA au inclus produse farmaceutice, automobile, aeronave, produse chimice, instrumente medicale, precum și vinuri și băuturi spirtoase. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen vine la o zi după ce președintele SUA, Donald Trump, a afirmat că începând cu data de 1 august vor intra în vigoare tarife de 30% pentru Uniunea Europeană și pentru Mexic.